Sunteți pe pagina 1din 93

TESTE GRILĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENȚĂ

DREPT CIVIL – CONTRACTE

1. Vânzarea este un contract în principiu cu titlu oneros, cumulativ;


2. Vânzarea este un act juridic bilateral; / contarct bilateral (sinalagmatic);
3. Prin vânzare se strămută dreptul de proprietate sau un alt drept real ori de creanță;
4. Transmiterea dreptului de proprietate este de natura vânzării;
5. Nu pot face obiectul vânzării drepturile personale nepatrimoniale; / drepturile
patrimoniale cu caracter strict personal;
6. Contractul de vânzare este, în principiu, consensual, dar devine solemn în cazurile
prevăzute de lege;
7. Se pot tarnsmite prin vânzare drepturi succesorale; / drepturi de proprietate
intelectuală;
8. Vânzarea este în principiu, act de dispoziție;
9. Contractul de vânzare este, în principiu, un contract comutativ; / poate dobândi
caracter aleatoriu, atunci când cumpărătorul încheie contractul pe riscul său;
10. Vânzarea are caracter solemn dacă obiectul vânzării este o moștenire; / se strămută
drepturi supuse înscrierii în cartea funciară;
11. Clauzele îndoielnice în contractul de vânzare se interpretează în favoarea
cumpărătorului, sub rezerva regulilor aplicabile contractelor încheiate cu consumatorii și
contractelor de adeziune;
12. Predarea bunului vândut implică obligația vânzătorului de a preda titlurile și
documentele privitoare la proprietatea sau folosința bunului; / se face prin punerea la
dispoziția cumpărătorului a bunului vândut, împreună cu tot ce este necesar pentru
exercitarea liberă și neîngrădită a posesiei;
13. Transferul dreptului de proprietate operează după individualizarea bunurilor
determinate generic;
14. Transmisiunea imediată a dreptului de proprietate operează dacă vânzătorul este
proprietarul bunului vândut; / obiectul vânzării este un bun individual determinat;
15. Se sancționează cu nulitatea absolută vânzarea unei moșteniri deschise sau a unei cote
din aceasta prin înscris sub semnătură privată;
16. Este nulă absolut, în toate cazurile vânzarea drepturilor eventuale asupra unei
moșteniri nedeschise încă;

1
17. Dacă obiectul vânzării este un bun viitor cumpărătorul dobândește proprietatea în
momentul în care bunul s-a realizat; / când cumpărătorul și-a asumat riscul bunului, el
rămâne obligat la plata prețului;
18. Pot cumpăra toți cei cărora nu le este interzis prin lege;
19. Vânzarea este un act de dispoziție atât pentru vânzător, cât și pentru cumpărător;
20. Nu pot încheia singuri contractul de vânzare, ci doar prin reprezentantul legal minorii
care nu au împlinit 14 ani; / majorii puși sub interdicție;
21. Se sancționează cu nulitatea absolută contractul prin care funcționarii publici,
judecătorii sindici, practicienii în insolvență sau executorii cumpără bunurile pe care le
administrează sau a căror administrare o supraveghează;
22. Este nul absolut contractul de vânzare în forma scrisului sub semnătură privată
prin care se transmite nuda proprietate a unui imobil cu destinația de locuință;
23. Dreptul de preempțiune are o natură legală sau convențională; / se notează în cartea
funciară, dacă este stabilit convențional și privește un imobil;
24. Dreptul de preempțiune este indivizibil și incesibil;
25. În caz de concurs între preemptori, contractul de vânzare se consideră încheiat cu
titularul dreptului legal de preempțiune ales de vânzător, atunci când se află în concurs cu alți
titulari ai unor drepturi legale de preempțiune; / cu titularul dreptului legal de preempțiune,
atunci când se află în concurs cu titularul unui drept de preempțiune convențional;
26. În cazul vânzării bunului altuia dacă vânzătorul nu asigură transmiterea dreptului de
proprietate, cumpărătorul poate cere rezoluțiunea contractului; / proprietatea se strămută de
drept cumpărătorului din momentul dobândirii bunului de către vânzător sau al ratificării
contractului de vânzare de către proprietar;
27. Bunul vândut trebuie să fie predat în starea în care se afla la momentul încheierii
contractului; / împreună cu toate accesoriile sale;
28. Vânzarea este nulă absolut când bunul este proprietate publică;
29. Stabilirea prețului în bani este o condiție de esența vânzării; / îndeplinită, dacă suma
de bani constituie prestația principală a cumpărătorului;
30. Prețul vânzării trebuie să fie cel puțin determiant sau cel puțin determinabil; / este
suficient determinat, dacă poate fi stabilit potrivit împrejurărilor;
31. Prețul vânzării poate fi determinat de părți ori de una sau mai multe persoane
desemnate potrivit acordului părților;
32. În lipsă de stipulație contrară, fructele bunului vândut se cuvin cumpărătorului din
ziua dobândirii dreptului de proprietate;

2
33. Cumpărătorului i se datorează garanția împotriva evicțiunii pentru faptele imputabile
vânzătorului, chiar dacă acestea s-au ivit ulterior vânzării;
34. Vânzătorul datorează garanția pentru evicțiune față de orice dobânditor subsecvent al
bunului;
35. Vânzarea este anulabilă când prețul este stabilit fără intenția de a fi plătit; / când
prețul este derizoriu;
36. Riscul pieirii fortuite a bunului vândut este suportat de debitorul obligației de predare;
/ creditorul opbligației de predare, dacă a fost pus în întârziere;
37. Vânzătorul datorează garanție pentru evicțiunea provenind de la un terț, dacă pretențiile
terțului sunt întemeiate pe un drept; / dreptul terțului este născut anterior datei vânzării și nu
a fost adus la cunoștința cumpărătorului până la acea dată;
38. Când cauza evicțiunii provenind de la un terț este anterioară vânzării și a fost cunoscută
de cumpărător la data încheierii contractului de vânzare vânzătorul nu răspunde pentru
evicțiune;
39. Obligația de garanție pentru evicțiune poate fi restrânsă convențional, fără a fi
înlăturată răspunderea vânzătorului pentru evicțiunea cauzată ulterior vânzării prin faptul
său personal;
40. Părțile nu pot înlătura convențional răspunderea vânzătorului pentru evicțiunea
provenită din fapte pe care, cunoscându-le în momentul vânzării, le-a ascuns cumpărătorului;
/ obligația vânzătorului de a restitui cumpărătorului evins prețul vânzării, ca excepția situației
în care cumpărătorul și-a asumat riscul producerii evicțiunii;
41. Evicțiunea parțială dă dreptul cumpărătorului de a cere rezoluțiunea vânzării, când
este atât de însemnată încât, dacă ar fi cunoscut-o, cumpărătorul nu ar fi încheiat contractul;
/ când nu atrage rezoluțiunea contractului, dă dreptul cumpărătorului de a cere restituirea
unei părți din preț proporțional cu valoarea părții de care a fost evins și daune-interese, dacă
este cazul;
42. Dacă la data încheierii contractului asupra unui bun individual determinat acesta se află
în proprietatea unui terț, dreptul de proprietate se transmite din momentul dobândirii bunului de
către vânzător sau al ratificării contractului de vânzare de către proprietar;
43. Vânzarea către un terț a bunului cu privire la care există un drept de prempțiune, legal
sau convențional se poate realiza numai sub condiția suspensivă a neexercitării dreptului de
preempțiune de către preemptor;
44. Atunci când un proprietar a vândut bunul proprietate comună și ulterior nu asigură
transmiterea proprietății întregului bun către cumpărător, acesta din urmă poate cere reducerea

3
prețului proporțional cu partea pe care nu a dobândit-o; / rezoluțiunea contractului în cazul
în care nu ar fi cumpărat dacă ar fi știut că nu va dobândi proprietatea întregului bun;
45. Vânzătorul răspunde pentru viciile ascunse ale bunului vândut, dacă acestea sunt
grave; / pentru viciile aparente, dacă acestea au fost aduse la cunoștința vânzătorului imediat
după preluare și au fost reclamate în termenul general de prescripție;
46. Vânzătorul nu datorează garanție pentru viciile ascunse ale bunului vândut când
cumpărătorul cunoștea viciile la încheierea contractului; / în vânzările silite;
47. Vânzătorul datorează garanție pentru viciile ascunse ale bunului vândut chiar și atunci
când nu a cunoscut viciile;
48. În temeiul obligației de garanție contra viciilor, cumpărătorul poate obține reducerea
corespunzătoare a prețului; / daune-interese pentru repararea întregului prejudiciu cauzat,
dacă vânzătorul cunoștea viciile bunului vândut;
49. Dispozitiile privitoare la garanția contra viciilor ascunse se aplică atunci când, la data
predării viciului nu putea fi descoperit, fără asistență de specialitate, de către unul
cumpărător prudent și diligent; / atunci când bunul vândut nu corespunde calității convenite
de părți;
50. Obligația de garanție contra evicțiunii este indivizibilă între debitori;
51. Convențiile privind înlăturarea sau limitarea răspunderii pentru vicii sunt nule în
privința viciilor pe care vânzătorul le-a cunoscut ori trebuia să le cunoască la data încheierii
contractului;
52. Când cumpărătorul nu plătește prețul vânzării, vânzătorul poate obține executarea silită
a obligației de plată și daune-interese dacă este cazul; / rezoluțiunea vânzării și daune-
interese, dacă este cazul;
53. Data plății prețului vânzării este data transmiterii dreptului de proprietate, dacă
părțile nu au convenit o altă dată;
54. Donația este actul juridic bilateral; / contract unilateral;
55. Donația este contract cu titlu gratuit, liberalitate;
56. Donația este liberalitate inter vivos;
57. Donația este, de regulă contract solemn;
58. Forma autentică a contractului de donație este cerută de lege ad validitatem;
59. Sunt donații indirecte donațiile făcute, cu intenția de a gratifica, prin intermediul
altor acte juridice civile;
60. Darul manual este un contract real;
61. Sunt excepții de la principiul solemnității donației donațiile indirecte; / darurile
manuale;

4
62. Pentru validitatea darului manual, se cere ca bunurile dăruite să fie mobile; / ca
remiterea materială a bunului dăruit să se realizeze în momentul încheierii contractului;
63. Prin donație se transmit drepturi reale sau drepturi de creanță;
64. Statul estimativ este o condiție de validitate a donației bunurilor mobile; / nu se cere
în cazul darurilor manuale sau donațiilor indirecte;
65. Caracterul irevocabil este de natura donației; / derivă din calificarea contractului de
liberalitate;
66. Se sancționează întotdeauna cu nulitatea donația care conferă donatorului dreptul de
a denunța unilateral contractul;
67. Este incompatibilă cu principiul irevocabilității donației rezervarea de către donator a
dreptului de a dispune de bunul donat;
68. Este compatibilă cu principiul irevocabilitatii donației plata de către donator a
datoriilor viitoare ale donatorului, dacă acestea sunt specificate în contractul de donație; /
stipularea în contract a întoarcerii bunurilor dăruite în caz de deces al donatorului și al
descendenților săi;
69. Revocarea donației pentru neexecutarea sarcinii poate fi cerută de donator sau de
succesorii lui în drepturi;
70. Dreptul la acțiunea de revocare a donației pentru ingratitudine se prescrie în termen de
un an din ziua în care donatorul a știut că donatarul a săvârșit fapta cu ingratitudine;
71. Este caducă donația făcută viitorilor soți sau unuia dintre ei în vederea încheierii
căsătoriei când căsătoria nu se încheie; / acceptarea ofertei de donație, în cazul morții sau
incapacității ofertantului înainte de acceptarea ofertei;
72. Revocarea donației pentru ingratitudine este judiciară;
73. Bunurile viitoare nu pot forma obiectul darurilor manuale; / pot forma obiectul
donației;
74. Condiția capacității de a dispune prin donații trebuie îndeplinită la data când
donatorul și exprimat consimțământul;
75. Pot primi donații persoanele care nu există la data încheierii contractului, dacă
donația este făcută unei persoane capabile, cu sarcina pentru aceasta de a transmite
beneficiarului obiectul liberalități;
76. Oferta de donație făcută unei persoane cu capacitate de exercițiu restrânsă poate fi
acceptată de către destinatarul ofertei, cu încuviințarea ocrotitorului legal;
77. Sunt revocabile donațiile între soți, numai în timpul căsătoriei;
78. Donatorul datorează garanție pentru evicțiune dacă a promis expres garanția; / în
cazul donației cu sarcini;

5
79. Neexecutarea sarcinii atrage revocarea donației, dacă acțiunea este formulată în
termen de 3 ani de la data când sarcina trebuia executată;
80. Donația poate fi revocată pentru ingratitudine; / pentru neexecutarea fără justificare
a sarcinilor la care s-a obligat donatarul;
81. Acțiunea în revocarea donației poate fi îndreptată numai împotriva donatarului; /
dacă donatarul moare după introducerea acțiunii, aceasta poate fi continuată împotriva
moștenitorilor;
82. Durata locațiunii poate fi determinată sau nedeterminată;
83. Locațiunea este un contract esențialmente cu titlu oneros;
84. Prin contractul de locațiune se transmite dreptul de folosință ca drept de creanță;
85. Locațiunea este un contract cu executare succesivă;
86. Locațiunea este act de administrate; / act de dispoziție dacă depășește 5 ani;
87. Locațiunea este un contract consensual;
88. Dreptul de folosință al locatarului îi conferă acestuia posibilitatea de a cere locatorului
să asigure menținerea bunului în stare corespunzătoare de întrebuințare pe toată durata
locațiunii;
89. Locatorul poate fi proprietarul, uzufructuarul ori chiar un locatar;
90. Pot încheia contracte de locațiune cu o durată de până la 5 ani persoanele fizice care au
capacitatea de a face acte de adminsitrare;
91. Pot fi date în locațiune bunuri individual determinate;
92. Nu pot fi date în locațiune bunurile din domeniul public; / bunurile care au fost
distruse în întregime înainte de încheierea contractului;
93. Chiria trebuie să fie determinată sau determinabilă; / serioasă;
94. Constituie titluri executorii pentru plata chiriei la termenele și în modalitățile stabilite în
contract contractele de locațiune încheiate prin înscris sub semnătură privată care au fost
înregistrate la organele fiscale; / contractele de locațiune încheiate în formă autentică;
95. Locațiunea este act de dispoziție dacă depășește 5 ani;
96. Locațiunea nu se poate încheia pe o durată mai mare de 49 ani;
97. Bunul dat în locațiune poate fi mobil sau imobil;
98. Locatarul este un simplu detentor precar al bunului dat în locațiune;
99. Pot fi date în locațiune bunurile proprietate publică sau privată;
100. Chiria poate fi determinată sau determinabilă; / stabilită global sau pe unități de
timp;
101. Lucrul dat în locațiune trebuie predat în starea corespunzătoare utilizării;

6
102. Locatorul datorează garanție pentru evicțiune împotriva tulburărilor de fapt sau de
drept produse de el locatarului;
103. Garanția pentru viciile ascunse datorată locatarului privește viciile existente în
momentul încheierii contractului și viciile apărute pe parcursul executării acestuia; / numai
viciile care micșorează grav folosința bunului;
104. Locatarul răspunde pentru degradarea bunului in timpul folosirii sale cauzată de
incendiu dacă nu dovedește că a survenit fortuit; / pentru schimbarea folosinței bunului;
105. Răspunderea locatarului nu este antrenată și pentru degradarea cauzată de fapta altor
persoane cărora nu le-a îngăduit folosirea deținerea sau accesul la bun;
106. În cazul locațiunii cu durată determinată, moștenitorii locatarului pot denunța
contractul într-un termen de 60 de zile de la data când au luat la cunoștință de moartea
locatarului și de existența locațiunii;
107. Locațiunea poate fi denunțată unilateral prin notificarea oricăreia din trei părți dacă a
fost făcută fără determinarea duratei; / este respectat termenul de preaviz;
108. Prin relocațiune se încheie un nou contract de locațiune cu aceleași clauze, dar pe
durată nedeterminată;
109. Dacă pieirea bunului dat în locațiune este parțială locatarul poate cere rezilierea
contractului; / locatarul poate cere reducerea proporțională a chiriei;
110. Contractul de locațiune încetează de drept dacă bunul este distrus în întregime; /
dacă nu mai poate fi folosit potrivit destinației;
111. Dacă bunul dat în locațiune este înstrăinat, în dreptul locatarului este opozabil
dobânditorului în cazul bunurilor mobile nesupuse formalităților de publicitate, dacă la data
înstrăinării bunul se afla în folosința locatarului;
112. Locațiunea încetează de drept dacă se desființează dreptul care permitea
locatorului să asigure în folosința bunului închiriat;
113. Locațiunea continuă să producă efecte și după desființarea titlului locatorului pe
durata stipulată de părți, fără a se depăși un an de la data desființării titlului locatorului, dacă
locatarul a fost de bună-credință la încheierea locațiunii;
114. Locatorul poate fi titularul unui drept de uzufruct asupra bunului; / locatarul
principal;
115. Locațiunile pe termen mai mare de 3 ani cu privire la bunul comun se pot încheia
numai cu acordul tuturor coproprietarilor;
116. Locațiunile pe termen de până la 3 ani cu privire la bunul comun se pot încheia cu
acordul coproprietarilor ce dețin majoritatea cotelor-părți;

7
117. În cazul proprietății periodice orice coproprietar poate încheia contracte de
locațiune numai pentru intervalul de timp în care exercită atributul folosinței bunului;
118. Constituie titlu executoriu în privința obligației de restituire a bunului dat în
locațiune contractul încheiat pe durată determinată și constatat prin înscris autentic, la
expirarea termenului;
119. Locatarul poate cesiona contractul de locațiune dacă această facultate nu i-a fost
interzisă în mod expres; / în cazul bunurilor mobile, cu acordul scris al locatorului;
120. În cazul înstrăinării bunului dat în locațiune, când dreptul locatarului este opozabil
dobânditorului dobânditorul se subrogă în toate drepturile și obligațiile locatorului care
izvorăsc din locațiune; / locatorul inițial rămâne răspunzător pentru prejudiciile cauzate
locatarului anterior înstrăinării;
121. La încetarea locațiunii, locatarul este obligat să restituie bunul dat în locațiune în
starea în care l-a primit, în afară de ceea ce a pierit sau s-a deteriorat din cauza vechimii;
122. Locatorul are obligația să mențină bunul în stare corespunzătoare de folosință pe
toată durata locațiunii; / să asigure locatarului liniștita și utila folosință a bunului pe toată
durata locațiunii;
123. Contractul de mandat este în principiu, cu titlu gratuit, dar poate fi și renumerat;
124. Contractul de mandat este în principiu, contract unilateral, dar poate deveni
sinalagmatic, dacă este cu titlu oneros;
125. Mandatul trebuie încheiat în formă scrisă-autentică ori sub semnătură privată-
sau verbală; / în formă autentică, dacă această formă este cerută ad validitatem pentru actul
pe care reprezentantul urmează să-l încheie;
126. Obiectul mandatului constă în încheierea de acte juridice de către mandatar pe
seama mandantului și săvârșirea de acte materiale, doar dacă acestea au caracter accesoriu;
127. Mandatul poate fi cu reprezentare sau fără reprezentare; / este prezumat a fi cu
reprezentare, dacă din împrejurări nu rezultă altfel;
128. Mandatul dat pentru încheierea unui act juridic supus, potrivit legii, unei anumite
forme trebuie să respecte forma cerută ad validitatem, sub sancțiunea aplicabilă actului însuși;
129. Gratuitatea mandatului este prezumată între persoane fizice;
130. Mandatul general îl autorizează pe mandatar să efectueze numai acte de conservare
și de administrare;
131. În cazul mandatului special mandatarul primește împuternicirea pentru anumite
operațiuni juridice determinate; / mandatul se întinde și asupra tuturor actelor necesare
executării lui, chiar dacă nu sunt precizate în mod expres;

8
132. Când actul a fost încheiat de reprezentant cu depășirea limitelor împuternicirii nu
produce efecte între reprezentat și terțul contractant; / reprezentantul răspunde pentru
prejudiciile cauzate terțului contractant care s-a încrezut cu bună-credință, în încheierea
valabilă a contractului;
133. În cazul reprezentării convenționale atât reprezentantul, cât și reprezentatul
trebuie să aibă capacitatea de a încheia actul pentru care a fost dată împuternicirea;
134. Contractul încheiat de reprezentant cu terții este anulabil, când consimțământul
reprezentantului este viciat; / este anulabil când voința reprezentatului a fost viciată, dacă
viciul de consimțământ privește elementele elemente stabilite de reprezentat;
135. Contractul încheiat cu sine însuși de reprezentant este anulabil cererea
reprezentatului, cu excepția situației în care cuprinsul contractului a fost determinat în așa fel
încât să excludă posibilitatea conflictului de interese;
136. Trimisul sau mesagerul trebuie să aibă discernământul necesar pentru activitatea
îndeplinită;
137. Mandatul se consideră acceptat tacit dacă a fost executat de către mandatar; / în
absența unui refuz neîntârziat, dacă mandatul privește acte a căror încheiere intră în
exercitarea profesiei mandatarului;
138. Dacă părțile nu au prevăzut alt termen, contractul de mandat încetează în 3 ani de la
încheierea lui;
139. Ratificarea contractului încheiat fără împuternicire sau cu depășirea limitelor
împuternicirii, de cel în numele căruia a fost încheiat produce efecte retroactiv, fără a afecta
drepturile dobândite de terți între timp;
140. Obligația mandatarului este una de mijloace, mandatul considerându-se îndeplinit
dacă mandatarul a depus toate diligențele pentru perfectarea actului juridic pentru care a
fost împuternicit, chiar dacă actul nu se încheie;
141. Mandatarul este ținut să execute mandatul în cazul mandatului cu titlu oneros, cu
diligența unui bun proprietar; / în cazul mandatului cu titlu gratuit, cu diligența pe care o
manifestă în propriile sale afaceri;
142. Mandatarul are obligația să conserve bunurile primite în executarea mandatului,
fie de la mandant, fie în numele lui, cât timp le deține; / să remită mandantului tot ce a primit
în temeiul împuternicirii sale;
143. Mandatarul datorează dobânzi pentru sumele utilizate în folosul său, din ziua
întrebuințării; / datorează dobânzi pentru sumele cu care a rămas dator, din ziua în care a
fost pus în întârziere;

9
144. Răspunsul solidar în lipsă de stipulatie contrară, mandatarii față de mandant
dacă s-au obligat să lucreze împreună; / mandanții față de mandatar, când mandatul a fost
dat aceluiași mandatar de mai multe persoane pentru o afacere comună;
145. Dacă mandatarul și-a substituit o altă persoană în executarea mandatului, iar
substituirea a fost autorizată de mandant mandatarul răspunde numai pentru diligența cu care a
ales persoana care l-a substituit și i-a dat instrucțiunile privind executarea mandatului;
146. În cazul mandatului cu titlu oneros, mandantul are obligația să plătească
remunerația mandatarului, chiar în cazul în care, fără culpa mandatarului, mandatul nu a
putut fi executat; / culpa mandatarului îl poate scuti pe mandant de la plata parțială sau
totală a remunerației;
147. Mandantul are obligația de a restitui mandatarului cheltuielile rezonabile
avansate de acesta pentru executarea mandatului; / de a-l despăgubi pe mandatar pentru
prejudiciul suferit în executarea mandatului, dacă acesta nu provine din culpa mandatarului;
148. Dreptul de retenție al mandatarului poartă asupra bunurilor primite cu ocazia
executării mandatului de la mandant ori pe seama acestuia;
149. Revocarea mandatului de către mandant se poate face prin împuternicirea unui alt
mandatar pentru aceeași afacere; / este considerată nejustificată în cazul mandatului declarat
irevocabil, dacă nu este determinată de culpa mandatarului sau de un caz fortuit ori de forță
majoră;
150. În cazul pluralității de mandanți mandatul poate fi revocat numai cu acordul
tuturor mandanților;

TESTE GRILĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENȚĂ


DREPT CIVIL – DREPTURI REALE

1. Modalitățile juridice ale dreptului de proprietate sunt proprietatea comună; /


proprietatea anulabilă;
2. Modalitățile juridice ale dreptului de proprietate sunt proprietatea rezolubilă; /
proprietatea anulabilă;
3. Modalitățile juridice ale dreptului de proprietate sunt proprietatea comună;
4. Modalitățile juridice ale dreptului de proprietate sunt proprietatea rezolubilă; /
anulabilă; / comună;
5. Reprezintă modalități juridice ale dreptului de proprietate proprietatea comună pe
cote-părți și proprietatea comună în devălmășie;

10
6. Reprezintă modalități juridice ale dreptului de proprietate proprietatea comună pe
cote-părți obișnuită sau temporară;
7. Modalitățile juridice ale dreptului de proprietate sunt forme complexe sub care se
poate prezenta dreptul de proprietate, atunci când nu mai este pur și simplu, ci afectat de o
condiție rezolutorie sau suspensivă, amenințat de o cauză de anulare sau atunci când aparține
concomitent mai multor persoane;
8. Ne aflăm în prezența proprietății rezolubile atunci când aceasta a fost afectată de o
condiție rezolutorie; / de o condiție suspensivă;
9. Ne aflăm în prezența proprietății rezolubile atunci când aceasta a fost afectată de o
condiție suspensivă;
10. Ne aflăm în prezența proprietății rezolubile atunci când aceasta a fost afectată de o
condiție suspensivă; / de o condiție rezolutorie;
11. Proprietatea rezolubilă poate rezulta din contracte; / testament; / lege;
12. În cazul dreptului de proprietate rezolubilă dobânditorul bunului sub condiție
rezolutorie poate exercita toate prerogativele unui proprietar pur și simplu; / condiția
rezolutorie, înainte dea se îndeplini, nu afectează existența și efectele dreptului, cu toate
atributele sale; / este recunoscut dobânditorului sub condiție rezolutorie dreptul de a efectua,
cu privire la bun, acte de administrare și acte de dispoziție;
13. Modalitățile juridice ale dreptului de proprietate sunt proprietatea rezolubilă,
proprietatea anulabilă, proprietatea comună;
14. Modalitățile juridice ale dreptului de proprietate sunt proprietatea rezolubilă; /
proprietatea anulabilă; / proprietatea comună;
15. Toate actele juridice consimțite de un proprietar sub condiție rezolutorie, care se
împlinește, acte făcute în favoarea terțelor persoane, urmează să se desființeze pe baza principiului
statuat prin adagiul nemo ad alium plus juris trasfere potest quam ipse habet;
16. Când condiția rezolutorie este pendinte, dobânditorul sub asemenea condiție poate
exercita asupra lucrului toate drepturile unui proprietar pur și simplu;
17. Efectul retroactiv al anulării actului translativ de proprietate se produce în raporturile
dintre părți, dar și față de terțele persoane;
18. În cazul dreptului de proprietate comună pe cote-părți obișnuită sau temporară, dreptul
de proprietate al fiecărui coproprietar este determinat în mod abstract, sub forma unei fracțiuni
matematice, bunul nefiind divizat corespunzător cotelor părți;
19. În cazul dreptului de proprietate comună pe cote-părți forțată, dreptul de proprietate al
fiecărui coproprietar este determinat în mod abstract, sub forma unor procente, bunul nefiind
divizat corespunzător cotelor părți;

11
20. Care este deosebirea dintre proprietate comună pe cote-părți și indiviziune. Dreptul de
proprietate comună pe cote-părți are ac obiect un bun luat ut singuli, pe când în cazul
indiviziunii aceasta are ca obiect un patrimoniu (o universalitate juridică);
21. Care este deosebirea dintre proprietate comună pe cote-părți și indiviziune. Dreptul de
proprietate comună pe cote-părți are ac obiect un bun luat ut singuli, pe când în cazul
indiviziunii aceasta are ca obiect un patrimoniu (o universalitate juridică);
22. Coproprietatea sau indiviziunea poate lua naștere din succesiune; / lege, act juridic; /
convenție;
23. Coproprietatea sau indiviziunea nu poate lua naștere din exercitarea unei detenții
precare;
24. În raport de durata sa, proprietatea comună pe cote-părți, poate fi obișnuită și
temporară sau forțată;
25. Actele materiale de folosință asupra bunului de proprietate comună pe cote-părți
obișnuită sau temporară se pot face de către fiecare coproprietar, cu condiția de ase respecta
drepturile celorlalți coproprietari; / de către fiecare coproprietar, conform acordului
coproprietarilor;
26. Actele materiale de folosință asupra bunului de proprietate comună pe cote-părți
obișnuită sau temporară pot fi făcute de către fiecare coproprietar, cu condiția de ase respecta
drepturile celorlalți coproprietari;
27. Atunci când, în cazul proprietății comune pe cote-părți obișnuite sau temporare,
coproprietarii nu se înțeleg cu privire la folosința materială a bunului, instanța poate dispune
partajul folosinței; / împărțirea bunului și încetarea coproprietății; / fie partajarea folosinței
și menținerea proprietății comune pe cote-părți, fie împărțirea bunului și încetarea
coproprietății
28. În cazul proprietății comune pe cote-părți obișnuite sau temporare, actele de administrare
sunt supuse regulii majorității;
29. În cazul proprietății comune pe cote-părți obișnuite sau temporare, actele de administrare
nu pot fi încheiate decât cu acordul majorității simple a coproprietarilor;
30. În cazul proprietății comune pe cote-părți, instanța judecătorească poate încuviința
efectuarea de acte de administrare cu privire la bunul comun numai în cazul în care unul dintre
coproprietari se află în imposibilitatea de a-și exprima voința sau dacă acesta se opune în mod
abuziv la efectuarea unui act de adminsitrare indispensabil menținerii unității sau valorii
bunului;
31. Actele de administarre care limitează în mod substanțial posibilitatea unui coproprietar
de a folosi bunul comun în raport cu cota sa parte ori care impune acestuia o sarcină excesivă prin

12
raportare la cota sa parte sau la cheltuielile suportate de ceilalți coproprietari nu vor putea fi
efectuate decât cu acordul acestuia;
32. Orice acte juridice de dispoziție cu privire la bunul comun, actele de folosință cu titlu
gratuit, cesiunile de venituri imobiliare și locațiune încheiate pe termen mai mare de trei ani și
actele care urmăresc exclusiv înfrumusețarea bunului nu se pot încheia decât cu acordul tuturor
coproprietarilor;
33. În cazul proprietății comune pe cote-părți obișnuite sau temporare, actele juridice cu
privire la cota-parte ideală, abstractă asupra dreptului se pot face de fiecare coproprietar în mod
liber;
34. Creditorii unui coproprietar pot urmări silit cota lui parte din dreptul asupra bunului
comun sau pot cere instanței împărțirea bunului, caz în care urmărirea se face asupra părții
de bun sau, după caz asupra sumei de bani cuvenite debitorului;
35. Proprietatea comună pe cote-părți obișnuită sau temporară este concepută ca o stare
vremelnică, motiv pentru care sunt nule convențiile prin care se renunță la dreptul de a cere
partajul sau prin care se constituie obligația de a rămâne perpetuu în indiviziune; /
coproprietarii pot încheia convenții pentru menținerea stării de indiviziune pe o durată de cel
mult 5 ani;
36. Partajul sau împărțeala este modul specific de încetare a coproprietății, iar acțiunea prin
care se solicită partajul este imprescriptibilă;
37. Modul specific de încetare a stării de coproprietate îl constituie partajul, iar acțiunea în
partaj este imprescriptibilă extinctiv;
38. Încetarea coproprietății prin partaj poate fi cerută oricând, afară de cazul în care
partajul a fost suspendat prin lege, act juridic ori hotărâre judecătorească;
39. Coproprietatea poate înceta prin dobândirea cotelor-părți ale tuturor
coproprietarilor de către unul singur dintre aceștia; / atunci când toți coproprietarii
înstrăinează cotele-părți care le aparțin unei terțe persoane; / pe calea partajului;
40. Coproprietatea obișnuită sau temporară poate înceta prin partaj voluntar; / partaj
judiciar;
41. În cazul în care partajul unui bun imobil construcție necesită efectuarea anumitor lucrări
este necesară autorizație administrativă în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 50/1991
modificată și republicată;
42. Bunurile asupra cărora există coproprietatea forțată se caracterizează prin aceea că în
unele situații sunt bunuri accesorii față de altele acre sunt bunuri prinicpale;
43. În cazul în care bunurile proprietate comună pe cote-părți forțată sunt bunuri accesorii
nu pot fi înstrăinate separat de bunurile principale față de care au un caracter accesoriu;

13
44. În cazul proprietății comune pe cote-părțiforțate, aceasta nu poate lua sfârșit prin
împărțirea bunului comun accesoriu necesar al bunului principal, care formează dreptul de
proprietate exclusivă; / poate înceta pentru părțile coproprietate forțată ale unui immobil
clădire cu mai multe unități locative sau spații cu altă destinație, numai cu acordul tuturor
coproprietarilor;
45. În cazul proprietății comune pe cote-părți forțate aceasta este determinată de
destinația bunului asupra căruia poartă; / se menține independent de voința coproprietarilor;
46. În cazul proprietății comune pe cote-părți forțate folosința trebuie să se înfăptuiască
numai în interesul utilizării fondului căruia i-a fost afectat bunul comun accesoriu; / folosința
nu trebuie să aducă atingere drepturilor egale și nemijlocite ale celorlalți coproprietari;
47. În cazul în care bunul proprietate comună pe cote-părți forțată are caracter accesoriu,
exercitarea dreptului de proprietate comună pe cote-părți forțată se face în scopul utilizării
fondului căruia i-a fost afectat bunul accesoriu;
48. Zidul, șanțul, precum și orice altă despărțitură între două fonduri sau prezumate a fi în
prorpietate comună a vecinilor dacă nu rezultă contrariul din titlul de proprietate, dintr-un
semn de necomunitate ori dacă proprietatea comună nu a devenit proprietate exclusivă prin
uzucapiune, în condițiile legii;
49. Există proprietate periodică atunci când mai multe persoane exercită succesiv și
repetitiv atributul folosinței specific dreptului de proprietate asupra unui bun mobil sau
imobil, în intervale de timp determinate, egale sau inegale;
50. Vecinul care nu a contribuit la realizarea despărțiturii comune poate dobândi un drept de
coproprietate asupra despărțiturii plătind jumătate din valoare actualizată a materialului și
manoperei folosite și după caz, jumătate din valoarea terenului pe care despărțitura a fost
construită, cu respectarea dispozițiilor de carte funciară;
51. Coproprietarii sunt ținuți să suporte cheltuielile ocazionale de întreținerea și repararea
despărțiturilor comune, proporțional cu dreptul fiecăruia, dar, fiecare coproprietar poate să nu
participe la cheltuielile de întreținere și reparare, renunțând la dreptul său de prorietate
asupra despărțiturii comune, cu respectarea dispozițiilor legale în materie de carte funciară;
52. În cazul dreptului de proprietate comună în devălmășie nici dreptul de proprietate și
nici bunul asupra căruia poartă nu sunt divizate și determinate;
53. În cazul dreptului de proprietate comună în devălmășie nici dreptul de proprietate și
nici bunula supra căruia poartă nu sunt divizate și determinate;
54. Temeiul juridic al revendicării îl constituie dreptul de proprietate;
55. Temeiul juridic al revendicării îl constituie dreptul de proprietate;
56. Acțiunea în revendicare este acțiune petitorie;

14
57. Acțiunea în revendicare este acțiune petitorie;
58. Acțiunea în revendicare este acțiune reală;
59. Proprietarul care a închiriat un lucru, atunci când refuză să i-l restituie la termenul
stipulat în contract, poate introduce împotriva acestuia din urmă o acțiune în revendicare; / o
acțiune personală care ăși are temeiul în contractul de locațiune;
60. Fiecare coproprietar poate sta singur în justiție, indiferent de calitatea procesuală, în
orice acțiune privitoare la coproprietate;
61. În cazul imobilelor înscrise în cartea funciară dovada dreptului de proprietate se face
cu extrasul de carte funciară;
62. În lipsa extrasului de carte funciară, proba dreptului de proprietate este dificil de făcut,
deoarece nu s-au redactat înscrisuri doveditoare ale transmisiunii dreptului de proprietate
asupra bunului imobil; / înscrisurile întocmite nu conțin și planuri topografice pentru
delimitarea bunului imobil dobândit; / principiul relativității actelor juridice face ac actele
juridice să producă efecte juridice numai între părțile care le-au încheiat, succesorii universali
ai acestora și succesorii cu titlu universal, nefiind opozabile terților;
63. În lipsa exttrasului de carte funciară, în proba dreptului de proprietate există dificultăți și
datorită efectelor produse de principiul relativității actelor juridice, conform cu care acestea produc
efecte numai între părțile care le-au încheiat și succesorii universali ai acestora și succesorii cu
titlu universal;
64. În cazul acțiunii în revendicare imobiliară prin titlu înțelegem un act translativ de
proprietate; / un act declarativ; / atât un act translativ de proprietate, cât și un act declarativ;
65. Termenul general de prescripție pentru drepturile reale este 10 ani;
66. Acțiunea în revendicare imobiliară poate fi paralizată prin uzucapiune;
67. Acțiunea în revendicare imobiliară poate fi paralizată prin prescripție achizitivă;
68. Urmare a admiterii acțiunii în revendicare se restituie bunul revendicat liber de orice
sarcini; / cu accesoriile sale;
69. În cazul acțiunii în revendicare când acțiunea nu este introdusă de către toți
coproprietarii, pârâtul poate cere instanței judecătorești introducerea în cauză a celorlalți
coproprietari în calitate de reclamanți, în termenul și condițiile prevăzute în Codul de
procedură civilă pentru chemarea în judecată a altor persoane;
70. Dacă bunul revendicat a pierit datorită unui caz fortuit sau din cauz de forță majoră și
posesorul a fost de rea credință riscul îl suportă reclamantul proprietar numai dacă pârâtul
dovedește că bunul ar fi pierit chiar dacă se afla la proprietar;
71. Urmare a admiterii acțiunii în revendicare, posesorul de bună credință păstrează
fructele până la data introducerii acțiunii în revendicare;

15
72. Urmare a admiterii acțiunii de revendicare, posesorul de rea-credință restituie toate
fructele lucrului percepute sau pe care a omis să le perceapă, sau valoarea acestora, dacă le-a
consumat;
73. Urmare a admiterii acțiunii în revendicare, posesorul de rea-credință restituie toate
fructele lucrului, percepute sau nepercepute sau valoarea acestora, dacă le-a consumat;
74. Urmarea a acțiunii în revendicare, posesorul de rea-credință are dreptul la plata
cheltuielilor necesare și la plata cheltuielilor utile, în măsura sporului de valoare realizat de
lucru în momentul restituirii;
75. Urmare a admiterii acțiunii în revendicare, posesorul de rea-credință este în drept să
rețină cheltuielile necesare și pe cele utile, în măsura sporului de valoare realizat de lucru în
momentul restituirii;
76. Urmare a admiterii acțiunii în revendicare, posesorul fie de bună credință, fie de rea-
credință are dreptul să ceară întotdeauna cheltuielile necesare; / are dreptul la restituirea
parțială a cheltuielilor utile, în măsura sporului de valoare realizat de lucru la momentul
restituirii;
77. Urmare a admiterii în revendicare posesorul de bună credință răspunde de
deteriorările pricinuite bunului, care îi sunt imputabile; / posesorul de rea-credință răspunde
de deteriorările survenite, chiar și de acelea care se datorează cazului fortuit, dacă nu
probează că acestea s-ar fi produs, chiar dacă bunul s-ar fi aflat la proprietar;
78. Urmare a admiterii acțiunii în revendicare posesorul de bună-credință răspunde de
deteriorările pricinuite bunului, dacă acestea îi sunt imputabile;
79. Urmare a admiterii acțiunii în revendicare, cu privire la lucrările, construcțiile sau
plantațiile efectuate de posesor, raporturile dintre acesta și proprietar sunt supuse regulilor din
materia accesiunii;
80. Urmare a admiterii acțiunii de revendicare, cu privire la lucrările, construcțiile sau
plantațiile efectuate de posesor, raporturile dintre acestea și proprietar sunt supuse regulilor din
materia accesiunii;
81. Regula art. 935-937 Cod civil este aplicabilă bunurilor mobile corporale;
82. Regula art. 935-937 Cod civil este aplicabilă bunurilor mobile corporale; / titlurilor
de valoare la purtător;
83. Regula art. 935-937 Cod civil, conform cu care posesiunea de bună-credință asupra
bunurilor mobile corporale valorează titlu de proprietate se aplică și titlurilor la purtător, a căror
valoare este încorporată în titlu; / nu se aplică bunurilor mobile corporale care sunt accesorii
ale unui imobil;

16
84. Regula art. 935-937 Cod civil, conform cu care posesiunea de bună-credință asupra
bunurilor mobile corporale valorează titlu de proprietate nu se aplică universalității juridice; /
fondului de comerț;
85. Regula art. 935-937 Cod civil, conform cu care posesiunea de bună-credință asupra
bunurilor mobile corporale valorează titlu de proprietate nu se aplică universalității juridice; /
fracțiunilor de universalitate;
86. Regula art. 935-937 Cod civil, conform cu care posesiunea de bună-credință asupra
bunurilor mobile corporale valorează titlu de proprietate poate fi invocată de terțul dobânditor
care dobândește bunul de la un detentor precar, căruia adevăratul proprietar i l-a încredințat
de bună-voie;
87. Regula art. 935-937 Cod civil, conform cu care posesiunea de bună-credință asupra
bunurilor mobile corporale valorează titlu de proprietate poate fi invocată de terțul dobânditor
care dobândește bunul de la un detentor precar, căruia adevăratul proprietar i l-a încredințat
de bună-voie;
88. Regula art. 935-937 Cod civil, conform cu care posesiunea de bună-credință asupra
bunurilor mobile corporale valorează titlu de proprietate își găsește aplicare cu respectarea
următoarelor condiții să existe o posesie cu elementele animus și corpus; / posesia să fie de bună
– credință;
89. Regula art. 935-937 Cod civil, conform cu care posesiunea de bună-credință asupra
bunurilor mobile corporale valorează titlu de proprietate își găsește aplicare cu respectarea
următoarelor condiții să existe o posesie utilă și de bună-credință;
90. Regula art. 935-937 Cod civil, conform cu care posesiunea de bună-credință asupra
bunurilor mobile corporale valorează titlu de proprietate, posesia trebuie să fie continuă,
netulburată și publică;
91. În cadrul regulii art. 935-937 Cod civil, conform căreia posesiunea de bună-credință
asupra bunurilor mobile corporale valorează titlu de proprietate, terțul dobânditor este considerat de
bună-credință, dacă ignoră viciul de care este afectat titlul aceluia de la care a dobândit;
92. În cadrul regulii art. 935-937 Cod civil, conform căreia posesiunea de bună-credință
asupra bunurilor mobile corporale valorează titlu de proprietate, terțul dobânditor este considerat de
bună-credință, dacă ignoră viciul de care este afectat titlul aceluia de la care a dobândit;
93. În cadrul regulii art. 935-937 Cod civil, conform căreia posesiunea de bună-credință
asupra bunurilor mobile corporale valorează titlu de proprietate, pe lângă buna credință nu se cere
și existența unui just titlu; / justul titlu trebuie să fie un element constitutiv al bunei-credințe;

17
94. Regula art. 935-937 Cod civil, conform căreia posesia de bună-credință asupra bunurilor
mobile corporale valorează titlu de proprietate se aplică și în legătură cu dobândirea dreptului de
uzufruct și a dreptului de uz asupra unui bun mobil;
95. În cadrul regulii art. 935-937 Cod civil, conform căreia posesiunea de bună-credință
asupra bunurilor mobile corporale valorează titlu de proprietate adevăratul proprietar se
desiderează în mod voluntar de bunul său;
96. În cadrul regulii art. 935-937 Cod civil, conform căreia posesiunea de bună-credință
asupra bunurilor mobile corporale valorează titlu de proprietate adevăratul proprietar trebuie să
fi încredințat bunul mobil prin propria sa voință unei terțe persoane care, în acest fel, a
devenit detentor precar;
97. Regula statuată la art. 935-937 Cod civil, conform căreia posesia de bună-credință
asupra bunurilor mobile corporale valorează titlu de proprietate nu poate fi invocată de către
detentorul precar împotriva proprietarului de la care deține bunul; / nu se aplică bunurilor
pierdute sau furate, în favoarea terțului sau a găsitorului;
98. Conform reglementărilor art. 937 alin. 2 Cod civl, bunul pierdut sau furat poate fi
revendicat de la posesorul de bună-credință, în termen de 3 ani din ziua în care a fost pierdută
stăpâpnirea materială a bunului;
99. Conform reglementărilor art. 937 alin. 2 Cod civl, bunul pierdut sau furat poate fi
revendicat de la posesorul de bună-credință, dacă acțiunea este intentată, sub sancțiunea decăderii,
în termen de 3 ani de la data la care proprietarul a pierdut stăpânirea materială a bunului și este
necesar ca reclamantul să dovedească că bunul a ieșit din patrimoniul său fără voia sa;
100. Conform reglementărilor art. 937 alin. 2 Cod civl, bunul pierdut sau furat poate fi
revendicat de la posesorul de bună-credință, dacă acțiunea este întemeiată sub sancțiunea decăderii,
în termen de 3 ani de la data la care proprietarul a pierdut stăpânirea materială a bunului și este
necesar să fie vorba de un terț dobânditor de bună-credință care a dobândit de la hoț sau
găsitor;
101. Conform reglementărilor art. 937 alin. 2 Cod civl, bunul pierdut sau furat poate fi
revendicat de la posesorul de bună-credință, dacă acțiunea este întemeiată sub sancțiunea decăderii,
în termen de 3 ani de la data la care proprietarul a pierdut stăpânirea materială a bunului și
termenul de 3 ani este un termen de decădere;
102. Este cunsocut că oricine se află la un momentdat în posesia unui bun mobil este
prezumat că are un titlu de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunului, însă, dacă este vorba
despre un bun furat sau pierdut care a fost cumpărat dintr-un loc ori de la o persoană care vinde în
mod obișnuit bunuri de același fel ori dacă a fost adjudecat la o licitație publică posesorul de bună-

18
credință poate reține bunul până la indemnizarea sa integrală pentru prețul plătit
vânzătorului;
103. Este cunsocut că oricine se află la un momentdat în posesia unui bun mobil este
prezumat că are un titlu de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunului, însă, dacă este vorba
despre un bun furat sau pierdut care a fost cumpărat dintr-un loc ori de la o persoană care vinde în
mod obișnuit bunuri de același fel ori dacă a fost adjudecat la o licitație publică proprietarul care
revendică bunul are obligația de a plăti terțului dobânditor prețul pe care acesta l-a plătit;
104. Este cunsocut că oricine se află la un momentdat în posesia unui bun mobil este
prezumat că are un titlu de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunului, însă, dacă este vorba
despre un bun furat sau pierdut care a fost cumpărat dintr-un loc ori de la o persoană care vinde în
mod obișnuit bunuri de același fel ori dacă a fost adjudecat la o licitație publică, atunci proprietarul
bunului a cărui acțiune în revendicare izbândește și care are obligația să plătească terțului
dobânditor prețul pe care acesta l-a plătit are o acțiune în despăgubire împotriva hoțului sau
găsitorului;
105. Regula statuată la art. 935-937 Cod civil, conform căreia posesia de bună-credință
asupra bunurilor mobile corporale valorează titlu de proprietate se justifică prin aceea că textul
legal creează un mod de dobândire a dreptului de proprietate prin efectul legii;
106. Regula statuată la art. 935-937 Cod civil, conform căreia posesia de bună-credință
asupra bunurilor mobile corporale valorează titlu de proprietate instituie o prezumție absolută de
proprietate;
107. Conform prevederilor art. 935 Cod civil, posesia de bună-credință asupra bunurilor
mobile corporale valorează titlu de proprietate, iar conform art. 937, persaona care, cu bună-
credință încheie cu un neproprietar un act tarnslativ de proprietate cu titlu oneros având ca obiect un
bun mobil devine proprietarul acelui bun din momentul luării sale în posesie efectivă, însă în cazul
bunului pierdut sau furat acesta poate fi revendicat de la posesorul de bună-credință, dacă acțiunea
este intentată în termenul de decădere de 3 ani, de la data la care proprietarul a pierdut stăpânirea
materială a bunului și aceste reguli nu se aplică bunurilor mobile care sunt accesorii unui bun
imobil, dar se aplică și în legătură cu dobândirea dreptului de uzufruct și a dreptului de uz
asupra unui bun mobil;
108. Poate fi formulată de o persoană fizică acțiunea în revendicare care are ca obiect
bunuri proprietate privată; / proprietate publică privată a statului sau a unităților
administartiv-teritoriale;
109. Bunurile care cosntituie amintiri de familie sunt bunuri proprietate comună pe
cote-părți forțată;

19
110. Bunurile acre cosntituie amintiri de familie pot fi partajate numai prin partaj
voluntar;
111. Bunurile care cosntituie amintiri de familie pe durata indiviziunii, cu acordul
moștenitorilor sau, în lispa acestuia, prin hotărârea instanței, sunt depozitate în interesul
familiei la unul ori la mai mulți moștenitori sau în locul convenit de aceștia;
112. Cunoscut că posesia este exercitarea în fapt a prerogativelor dreptului de proprietate
asupra unui bun de către persoana care îl stăpânește și acre se comportă ca un proprietar dispozițiile
legale în materia posesiei se aplică, în mod corespunzător și în privința posesorului care se
comportă ca un titular al altui drept real, cu excepția drepturilor reale de garanție;
113. Posesia este exercitarea în fapt a prerogativelor dreptului de proprietate asupra unui
bun de către persoana care îl stăpânește și care se comportă ca un proprietar și dreptul de uzufruct
este susceptibil de posesie; / dreptul de uz este susceptibil de posesie;
114. Exercitarea posesiei se poate face în mod nemijlocit; / în mod nemijlocit și prin
altul;
115. Exercitarea posesiei se poate face nemijlocit sau cu elementul animus possidendi
înstrăinat (animo alieno); / nemijlocit sau cu elementul corpus înstrăinat (corpore alieno);
116. Persoanele lipsite de capacitate de exercițiu și persoanele juridice pot exercita
posesia prin reprezentantul lor legal;
117. Posesia poate fi exercitată cu elementul animus possidendi înstrăinat (animo
alieno); / cu elementul corpus înstrăinat (corpore alieno);
118. Stăpânirea unui bun de către un detentor precar nu constituie posesie;
119. Locatarul, comodatarul, depozitorul, creditorul gajist sunt detentori precari;
120. Au calitatea de detentori precari locatarul, comodatarul și depozitarul;
121. Are calitatea de detentor precar creditorul gajist; / titularul dreptului de
superficie; / fiecare coproprietar, în proporție cu cotele-părți ce revin celorlalți coproprietari;
122. Are calitatea de detentor precar orice persoană care, deținând temporar un bun al
altuia, este obligată să îl restituie sau care îl stăpânește cu îngăduința acestuia;
123. Detentorul precar poate invoca efectele recunoscute posesiei numai în cazurile și
limitele prevăzute de lege;
124. Nu constituie posesie stăpânirea unui bun de către o persoană care, deținând
temporar un bun al altuia, este obligată să îl restituie sau care îl stăpânește cu îngăduința
proprietarului; / de către titularul dreptului de servitute, față de nuda de proprietate; / de
către titularul dreptului de uz, față de nuda de proprietate;
125. Până la proba contrară, acela care stăpânește un bun mobil corporal este prezumat
proprietar al acestuia;

20
126. Detenția precară odată dovedită, este prezumată că se menține până la proba
intervertirii sale;
127. Până la proba contrară posesorul este considerat proprietar, cu excepția
imobilelor înscrise în cartea funciară;
128. Intervertirea precarității în posesie nu se poate face decât în cazurile prevăzute de
lege;
129. Intervertirea detenției precare în posesie se poate face dacă detentorul precar
încheie cu bună-credință un act translativ de proprietate cu titlu particular cu altă persoană
decât proprietarul bunului; / se poate face dacă detentorul precar săvârșește împotriva
posesorului acte de rezistență neechivoce în privința intenției sale de a începe să se comporte
ca un proprietar;
130. Intervertirea detenției precare în posesie se poate face dacă detentorul precar
încheie cu bună-credință un act translativ de proprietate cu titlu particular cu altă persoană
decât cu proprietarul bunului; / se poate face dacă detentorul precar înstrăinează bunul,
printr-un act tranlsativ de proprietate cu titlu particular, cu condiția ca dobânditorul să fie de
bună-credință;
131. În cazul intervertirii precarității este posibilă transformarea detenției precare în
posesie, în cazurile și condițiile prevăzute de lege și în cazul imobilelor înscrise în cartea
funciară se consideră că dobânditorul acestora este de bună-credință dacă înscrie dreptul în
folosul său întemeindu-se pe cuprinsul cărții funciare, iar în celelalte cazuri este de bună-
credință dobânditorul care nu cunoștea și nici nu trebuia, după împrejurări, să cunoască lipsa
calității de proprietar a celui de la care a dobândit bunul;
132. Posesia încetează prin tarnsformarea sa în detenție precară; / prin înstrăinarea
bunului;
133. Posesia încetează prin abandonarea bunului mobil sau înscrierea în cartea
funciară a declarației de renunțare la dreptul de proprietate asupra unui bun mobil; / pieirea
bunului; / trecerea bunului în proprietate publică;
134. Posesia încetează prin abandonarea bunului mobil sau înscrierea în cartea
funciară a declarației de renunțare la dreptul de proprietate asupra unui bun imobil; / prin
deposedare, dacă posesorul rămâne lipsit de posesia bunului mai mult de un an; / prin
trecerea bunului în proprietate publică;
135. Viciile posesiei sunt discontinuitatea; / violența; / clandestinitatea;
136. Posesia este discontinuă atât timp cât posesorul o exercită cu intermitențe
anormale în raport cu natura bunului;

21
137. Posesia este afectată de violență dacă este dobândită sau consumată prin acte de
violență, fizică sau morală, care nu au fost provocate de o altă persoană;
138. Posesia este clandestină dacă se exercită astfel încât nu poate fi cunoscută;
139. Cunoscut fiind că nu produce efecte juridice decât posesia utilă discontinuitatea
posesiei poate fi opusă posesorului de către orice persoană interesată;
140. Cunoscut fiind că nu produce efecte juridice decât posesia utilă, posesia viciată
devine utilă îndată ce viciul încetează;
141. Cel care a posedat un bun cel puțin un an poate solicita instanței de judecată
prevenirea ori înlăturarea oricărei tulburări a posesiei sale sau, după caz, restituirea bunului;
142. Exercitarea acțiunilor posesorii este recunoscută posesorului; / este recunoscută
detentorului precar;
143. Acțiunile posesorii pot fi introduse și împotriva proprietarului; / nu pot fi
introduse împotriva persoanei față de care există obligația de restituire a bunului;
144. În cazul în care tulburarea posesiei sau deposedarea s-a produs prin violență
acțiunea posesorie poate fi introdusă și de cel care exercită o posesie viciată;
145. Dacă există motive temeinice să se considere că bunul posedat poate fi dsitrus ori
deteriorat de un lucru aflat în posesia altei persoane sau ca urmare a unor lucrări posesorul paote să
ceară instanței de judecată luarea măsurilor necesare pentru evitarea pericolului sau, dacă
este cazul, încetarea lucrărilor.

TESTE GRILĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENȚĂ


DREPT CIVIL – PARTEA GENERALĂ

1. După scopul urmărit la încheierea lor, actele juridice se clasifică în acte juridice civile
cu titlu oneros și acte juridice cu titlu gratuit;
2. În raport cu importanța lor, actele juridice civile se clasifică în acte juridice de
conservare, acte juridice de administrare și acte juridice de dispoziție;
3. În funcție de momentul în care își produc efectele, actele juridice se clasifică în acte
juridice între vii (inter vivos) și acte juridice pentru cauză de moarte (mortis cauza);
4. În funcție de modul de formare, actele juridice civile se clasifică în acte juridice
consensuale, acte juridice solemne (formale) și acte juridice reale;
5. În raport de rolul voinței părților în stabilirea conținutului lor, actele juridice se clasifică
în acte juridice subiective și acte juridice de condiție;
6. După modul lor de executare, actele juridice se clasifică în acte juridice cu executare
dintr-o dată (uno-ictu) și acte juridice cu executare succesivă;

22
7. Capacitatea de a încheia actul juridic este o stare de drept, spre deosebire de
discernământ, care este o stare de fapt;
8. Capacitatea de a încheia actul juridic civil este o stare de drept, deoarece izvorăște din
lege;
9. Constituie cerințe ale valabilității consimțământului să fie serios sau mai larg, să fie
exprimat cu intenția de a produce efecte juridice; / să fie exprimat în cunoștință de cauză,
adică să provină de la o persoană cu discernământ;
10. Prin excepție, tăcerea valorează consimțământ când legea prevede expres aceasta; /
când prin voința expresă a părților, se atribuie o anumită semnificație juridică tăcerii;
11. Consimțământul nu este considerat a fi exprimat cu intenția de a produce efecte juridice
nici atunci când manifestarea de voință este foarte vagă;
12. Falsa reprezentare a unor împrejurări la încheierea actului juridic atrage sancțiunea
nulității relative, în cazul în care privește natura sau obiectul actului juridic civil ce se încheie
prin (error in negotium); / calitățile substanțiale ale obiectului prestației ori altei împrejurări
considerate esențiale de către părți în absența căreia actul juridic nu s-ar fi încheiat (error in
substantiam);
13. Eroarea asupra identității unei calități a persoanei în absența căreia contractul nu s-ar fi
încheiat (error personam) poate atrage anularea actului juridic respectiv, în condițiile legii;
14. Este vorba de un viciu de consimțământ în cazul în care partea a avut, la încheierea
actului juridic, o falsă reprezentare a calităților substanțiale ale obiectului material al
prestației;
15. Dolul, ca viciu de consimțământ este aplicabil și actelor juridice unilaterale;
16. Dolul prin reticență afectează valabilitatea actului juridic civil, chiar și atunci când
eroarea nu a fost esențială; / constă într-o faptă comisivă;
17. Dolul ca viciu de consimțământ poate fi probat prin orice mijloc de probă; / având o
natură juridică dublă, de viciu de consimțământ și de faptă ilicită a autorului manoperelor
dolosive, cel al cărui consimțământ este viciat prin dol are dreptul de a pretinde, în afară de
anulare, și daune interese;
18. Violența reprezintă viciu de consimțământ la încheierea unui act juridic civil, când este
exercitată asupra descendenților ori ascendenților părții al cărui consimțământ a fost viciat; /
persoana amenințată poate solicita în cadrul aceleiași acțiuni, atât anularea actului, cât și
plata despăgubirilor;
19. În materia violenței, ca viciu de consimțământ sancțiunea care intervine este nulitatea
relativă; / temerea insuflată celui amenințat trebuie să fie considerabilă și actuală;
20. Violența constituie viciu de consimțământ dacă amenințarea este injustă (nelegitimă);

23
21. Pot fi anulate pentru leziune actele juridice civile care îndeplinesc și următoarele condiții
să fie încheiate de minorul între 14 și 18 ani singur, fără încuviințarea ocrotitorului legal;
22. Elementul obiectiv (material) face parte în mod obligatoriu din structura următoarelor
vicii de consimțământ dolul, violența, leziunea;
23. Obiectul actului juridic civil poate să privească și un bun viitor, afară de excepțiile
expres prevăzute de lege;
24. Obiectul actului juridic civil constă în acțiunile sau inacțiunile la care sunt
îndreptățite ori de care sunt ținute părțile actului juridic;
25. Constituie cerințe generale ale valabilității obiectului actului juridic civil obiectul să fie
determinat sau determinabil;
26. Constituie cerințe speciale ale valabilității obiectului actului juridic civil existența
autorizației administrative sau judiciare ori a altei cerințe prevăzute de lege;
27. În materia cazuei (scopului) actului juridic civil, intervine nulitatea relativă când partea
s-a aflat într-o eroare esențială asupra existenței cauzei;
28. Cauza actului juridic civil constă în motivul care determină fiecare parte să încheie
actul;
29. Sancțiunea care intervine pentru cauză ilicită este nulitatea absolută a actului juridic
dacă este comună ori, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări,
trebuia să o cunoască;
30. Scopul se caracterizează prin aceea că este concret și variabil de la o categorie la alta
de acte juridice civile;
31. Nerespectarea formei actului juridic civil cerută ad validitatem atrage, nulitatea
absolută a actului juridic;
32. Nerespectarea formei actului juridic civil cerută ad probationem atrage, în principiu,
inadmisibilitatea dovedirii actului juridic civil cu un alt mijloc de probă;
33. Forma actului juridic civil cerută ad validitatem atrage, în caz de nerespectare,
nulitatea absolută a actului juridic civil;
34. Forma actului juridic civil cerută ad probationem este cerută, printre altele, în cazul
contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor și reprezentare teatrală sau de
execuție muzicală;
35. Forma actului juridic civil cerută pentru opozabilitatea față de terți este cerută, printre
altele, în cazul înscrierii în cartea funciară pentru bunurile mobile prin anticipație;
36. Forma actului juridic civil este cerută ad validitatem în cazul renunțării exprese la
succesiune;

24
37. Forma actului juridic civil este cerută ad probationem în cazul contractului de
asigurare; / contractului de sponsorizare;
38. În cazul termenului suspensiv stipulat în favoarea debitorului până la îndeplinirea
termenului suspensiv, creditorul nu poate cere plata de la debitor;
39. În cazul termenului suspensiv stipulat în favoarea debitorului prescripția extinctivă
începe să curgă de la data împlinirii termenului suspensiv sau, după caz, de la data renunțării
la beneficiul termenului;
40. Constituie condiție mixtă, condiția a cărei realizare depinde de voința uneia din părți,
cât și de voința unei persoane determinate;
41. În urma contractării unei obligații sub condiție suspensivă, pendente conditione în actele
juridice translative de drepturi reale nu se produce efectul translativ;
42. Condiția (ca modalitate a actului juridic) a cărei realizare depinde atât de voința uneia
din părți, cât și de un fapt exterior sau un element exterior acesteia, cât și de voința unei persoane
nedeterminate este potestativă simplă;
43. În cazul în care s-a realizat (împlinit) condiția rezolutorie părțile trebuie să își restituie
prestațiile efectuate (dobânditorul trebuie să restituie bunul iar cel care l-a înstrăinat trebuie
să restituie prețul);
44. Sarcina (ca modalitate a actului juridic civil nerespectarea sarcinii atrage ca
sancțiune, în principiu, revocarea actului juridic cu titlu gratuit prin care a fost instituită;
45. Eveniente conditione, dacă condiția rezolutorie s-a realizat (împlinit) părțile trebuie să-
șe restituie prestațiile efectuate (dobânditorul trebuie să restituie bunul, iar cel care la
înstrăinat trebuie să restituie prețul); fructele culese de dobânditorul sub condiție rezolutorie
rămân în proprietatea sa;
46. Principiul forței obligatorii este consacrat legislativ atât pentru contracte cât și
pentru actele juridice unilaterale;
47. Fac parte din categoria excepțiilor de la principiul pacta sunt servanda încetarea
contractului de mandat din cauza morții, incapacității sau falimentului mandatantului, ori a
mandatarului; / prelungirea (prorogarea) efectelor anumitor acte juridice prin efectul legii,
peste termenul convenit de părți;
48. Constituie o excepție de la principiul pacta sunt servanda încetarea contractului de
societate civilă datorită anumitor cauze prevăzute de lege;
49. Fac parte din categoria excepțiilor de la principiul pacta sunt servanda încetarea
contractului de locațiune din cauza pieirii totale sau considerabile a lucrului; / prelungirea
(prorogarea) efectelor anumitor acte juridice prin efectul legii, peste termenul convenit de

25
părți; / prelungirea (prorogarea) efectelor actului juridic cu executare succesivă datorită
suspendării temporare a executării acestuia pe tot timpul cât durează cauza de suspendare;
50. Teoria impreviziunii se referă la revizuirea anumitor acte juridice din cauza ruperii
echilibrului contractual în urma schimbării împrejurărilor avute în vedere de părți în
momentul încheierii actului juridic;
51. Categoria excepțiilor de la irevocabilitatea actului juridic unilateral include, printre altele
revocarea renuțării la moștenire, care poate avea loc dacă nu a expirat termenul pentru
exercitarea dreptului de opțiune succesorală și dacă între timp, moștenirea nu a fost acceptată
de alți succesori ai defunctului; / revocarea mărturisirii pentru eroare de fapt;
52. Prin determinarea (cunoașterea) efectelor actului juridic civil se înțelege stabilirea sau
fixareaa drepturilor subiective civile și a obligațiilor civile corelative născute, modificate sau
stinse de un asemenea act;
53. Se include în categoria excepțiilor de la principiul irevocabilității actelor juridice civile
bilaterale denunțarea de către chiriaș a contractului de închiriere a locuinței înainte de
împlinirea termenului stabilit, cu condiția notificării prealabile într-un termen de 60 zile;
54. Categoria excepțiilor de la irevocabilitatea actului bilateral include, printre altele
denunțarea contractului de comandă a unei opere viitoare;
55. Interpretarea actului juridic civil, poate avea ca scop calificarea juridică a unui act
juridic civil; / stabilirea înțelesului unei sau unor caluze ale contractului juridic civil;
56. Calitatea de având-cauză a unui succesor cu titlu particular se apreciază în raport de
actele juridice anterioare ale autorului, referitoare la același drept sau bun, încheiate cu alte
persoane;
57. În categoria avânzilor-cauză trebuie incluși, printre alții creditorii chirografari;
58. Stipulația pentru altul este o excepție reală de la principiul relativității efectelor
actului juridic;
59. În categoria excepțiilor aparente de la principiul relativității efectelor actului juridic
includem, printre altele situația avânzorilor-cauză;
60. Categoria excepțiilor aparente de la principiul relativității efectelor actului juridic,
include, printre altele promisiunea faptei altuia; / reprezentarea;
61. În funcție de natura interesului ocrotit prin dispoziția legală încălcată în încheierea
actului juridic civil, nulitățile se clasifică în nulități absolute și nulități relative;
62. În funcție de modul de consacrare legislativă, nulitățile se clasifică în nulități expreses
și nulități virtuale;
63. Clasificarea nulităților absolute și relative se face după natura interesului ocrotit prin
dispoziția legală încălcată la încheierea actului juridic civil;

26
64. Nulitatea absolută a unui act juridic civil poate fi invocată de oricine are interes, de
instanță din oficiu, de procuror, precum și de alte organe prevăzute de lege; / poate fi invocată
oricând, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție;
65. Nulitatea relativă a unui act juridic civil poate fi invocată de cel al cărui interes a fost
nesocotit la încheierea actului juridic;
66. Nulitatea absolută a unui act juridic civil poate fi invocată oricând, fie pe cale de
acțiune, fie pe cale de excepție;
67. Atrage sancțiunea nulității absolute nerespectarea formei actului juridic civil ad
validitatem;
68. Atrage sancțiunea nulității absolute actele incheiate de persoane juridice fără scop
lucrativ ce au ca obiect alte drepturi și obligații civile decât acelea care sunt necesare pentru
realizarea scopului stabilit prin lege, actul de constituire sau statut;
69. Intervine nulitatea relativă în cazul lipsei discernământului la încheierea actului
juridic civil;
70. Intervine nulitatea relativă în cazul lipsei discernământului la momentul încheierii
actului juridic civil;
71. Sunt sancționate cu nulitate relativă lipsa discernământului la încheierea unui act
juridic civil; / eroarea esențială ca viciu de consimțământ;
72. Sunt sancționate cu nulitate absolută actele juridice având ca obiect drepturi
eventuale asupra unei moșteniri nedeschise încă;
73. Actul juridic de confirmare este acel act juridic unilateral prin care se renunță la
dreptul de a invoca nulitatea relativă;
74. Acțiunea prin care se solicită restituirea prestațiilor efectuate în baza unui contract nul
trebuie întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză;
75. În caz de anulare a actului fructele culese până la data intentării acțiunii de anulare
de posesorul de bună-credință nu se restituie în intervalul cât a durat buna-credință;
76. Principiul retroactivityății efectelor nulității constă în înlăturarea efectelor actului
civil care s-au produs între momentul încheierii acestuia și momentul anulării efective a
actului; / este prevăzut expres pentru contracte, dar se aplică în mod corespunzător și actelor
unilaterale; / este regula de drept potrivit căreia părțile ajung în situația în care s-ar fi aflat
dacă nu ar fi încheiat acel act juridic;
77. În categoria principiilor care guvernează efectele nulității includem, printre altele,
principiul restitutio in integrum;
78. Spre deosebire de nulitate, caducitatea presupune un act juridic valabil încheiat;
79. Efectele nulității sunt înlăturate de regula error communis facit ius;

27
80. Conversiunea actului juridic, înlătură efectele nulității;
81. Actul juridic este o manifestare de voință făcută cu intenția de a produce efecte
juridice;
82. Actele juridice bilaterale sunt actele pentru a căror încheiere valabilă este necesar
acordul de voință a două părți;
83. Formalitățile de publicitate imobiliară trebuie îndeplinite pentru actele constitutive de
drepturi; / actele translative de drepturi;
84. Actul juridic cu titlu oneros este acela prin care fiecare parte urmărește să își
procure un avantaj în schimbul obligațiilor asumate;
85. Actul juridic cu titlu gratuit este acela prin care una din părți urmărește să procure
celeilalte părți un beneficiu, fără a obține în schimb vreun avantaj;
86. Actele aleatorii sunt acele acte juriidice cu titlu oneros care, prin natura lor sau prin
voința părților, oferă cel puțin uneia dintre părți șansa unui câștig și o expune totodată la
riscul unei pierderi, ce depind de un eveniment viitor și incert;
87. Actul juridic declarativ este acela care are ca efect consolidarea sau definitivarea
unui drept subiectiv preexistent;
88. Actul juridic translativ este acela care are ca efect strămutarea unui drept subiectiv
din patrimoniul unei persoane, în patrimoniul altei persoane;
89. Actele dezinteresate sunt acelea prin care dispunătorul procură un avantaj
patrimonial unei persoane, fără să își micșoreze patrimoniul;
90. Actul juridic de dispoziție este acela care are ca rezultat ieșirea din patrimoniu a
unui drept sau grevarea cu sarcini reale a unui bun;
91. Actul juridic solemn este acel act juridic pentru formarea căruia simpla manifestare
de voință nu este suficientă, ci aceasta trebuie să îmbrace o anumită formă prescrisă de lege;
92. Actul juridic de condiție este acel act a cărui încheiere părțile își exprimă voința
numai în privința nașterii actului, conținutul acestuia fiind predeterminat de norme de la care
nu se poate deroga;
93. Prin actele administartive se urmărește să se realizeze o normală punere în valoare a
unui bun sau patrimoniu;
94. Pentru încheierea valabilă a unui act juridic consensual, este necesar ca actul să ia
naștere în mod valabil prin simpla manifestare de voință a părții sau a părților, neînsoțită de
nici un fel de formă;
95. Voința juridică este formată din următoarele elemente consimțământ și cauză;
96. Consimțământul reprezintă exteriorizarea hotărârii de a încheia un act juridic civil;

28
97. Pentru a fi valabil ca element al voinței juridice, consimțământul trebuie să fie serios
sau, mai larg, să fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice;
98. Pentru a fi valabil, ca element al voinței juridice, consimțământul trebuie să fie
exprimat în cunoștință de cauză, adică să provină de la o persoană cu discernământ;
99. Consimțământul al încheierea unui contract de vânzare-cumpărare având ca obiect un
teren situat în intravilan, poate fi exprimat în formă autentică;
100. Consiimțământul la încheierea contractului de închiriere a suprafețelor locative,
poate fi exprimat în formă scrisă;
101. Consimțământul la încheierea contractului de asigurare poate fi exprimat în formă
scrisă;
102. Eroarea reprezintă falsa reprezentare a unor împrejurări la încheierea unui act
juridic civil;
103. Leziunea ca viciu de cosnimțământ presupune, atât în cazul minorului, cât și în cazul
majorului, producerea unui prejudiciu material;
104. Eroarea neesențială este sancțioantă cu poate atrage cel mult o diminuare (sau
majorare) valorică a prestației, sau poate să rămână chiar și fără vreo consecință juridică;
105. În alcătuirea erorii esențiale intră un singur element de natură psihologică,
constând în falsa reprezentare a realității;
106. Dolul are în structură un element obiectiv, mateerial, ce constă în utilizarea de
mijloace viclene pentru a induce în eroare; / un element subiectiv, intențional, ce constă în
intenția de a induce în eroare o persoană, pentru a o determina să încheie un act juridic civil;
107. Violența are în structură un element obiectiv, exterior, care constă în amenințarea
cu un rău; / un element subiectiv de natură psihologică, ce constă în insuflarea unei temeri
persoanei amenințate;
108. Leziunea poate fi invocată de minorul cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani; /
major, în actele juridice bilaterale, cu titlu oneros și comunicative, indiferent dacă sunt de
administrare sau de dispoziție;
109. Obiectul actului juridic civil reprezintă conduita părților stabilită prin acel act
juridic civil;
110. Se află în circuitul civil terenurile situate în intravilan și extravilan; /
autoturismele;
111. Efectele atului juridic constau în drepturile subiective civile și obligațiile civile
cărora actul juridic le dă naștere, le modifică sau le stinge;
112. Forța majoră constituie o cauză de suspendare a cursului prescripției extinctive;

29
113. În categoria excepțiilor de la principiul anulării actului subsecvent ca urmare a
anulării actului inițial se include cazul în care terțul subdobânditor ar putea invoca
uzucapiunea; / cazul subdobânditorului de bună-credință a unui drept real prin donație sau
legat cu titlu particular, însă numai dacă au trecut 5 ani de la data înregistrării cererii de
înscriere a respectivului drept în cartea funciară;
114. Conversiunea actului juridic înlătură efectele nulității;
115. Efectele nulității sunt înlăturate de excepția error communis facit ius;
116. Prescipția extinctivă poate fi opusă celeilalte părți numai în primă instanță, prin
întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile
sunt legal citate;
117. Renunțarea la prescripția extinctivă poate fi expresă, / poate fi tacită, dar să
rezulte din manifestări neechivoce;
118. Renunțarea la prescripție poate fi făcută atât cu privire, la prescripția împlinită,
cât și la beneficiul termenului scurs pentru prescripția începută și neîndepplinită;
119. Renunțarea la prescripție nu poate fi făcută de către cel lipsit de capacitatea de a
înstrăina; / nu poate fi făcută de către persoana care nu are capacitatea de a se obliga;
120. Prescripția extinctivă poate fi invocată de către titularul în folosul căruia a curs
prescripția, personal sau prin reprezentant; / de codebitorii unei obligații solidare sau
indivizibile, cât și de fideiusori, chiar dacă unul dintre debitori nu a invocat-o sau a renunțat
la ea;
121. Momentul până la care poate fi invocată presctripția de cel în folosul căruia curge în
primă instanță, prin întâmpinare; / cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile
sunt legal citate,
122. Sunt principii ce guvernează efectul prescripției extinctive odată cu stingerea
dreptului la acțiune privind un drept subiectiv principal se stinge și dreptul la acțiune privind
drepturile subiective accesorii, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel; / în cazul în
care un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul al acțiune cu privire la fiecare dintre
aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită, chiar dacă debitorul continuă să
execute una sau alta dintre prestațiile datorate;
123. Prescripția dreptului la acțiune privind creanța principală atrage, de regulă,
presdcripția dreptului la acțiune privind drepturile accesorii; / nu atrage și stingerea
dreptului de gaj;
124. Este prescriptibilă extinctiv acțiunea în revendicare imobiliară în cazul avulsiunii;
125. Este prescriptibilă extinctiv acțiunea în revendicarea imobilului adjudecat în
cadrul procedurii de urmărire silită imobiliară;

30
126. Este prescriptibilă extinctiv acțiunea în revendicarea animaleleor domestice
rătăcite pe terenul altuia;
127. Este imprescriptibilă extinctiv acțiunea în revendicare imobiliară întemeiată pe
dreptul de proprietate publică, indiferent că titularul dreptului de proprietate publică este
statul sau o unitate administrativ teritorială;
128. Este imprescriptibilă extinctiv acțiunea în tăgada paternității introdusă de către
copil; / acțiunea în tăgada paternității introdusă de cel care se pretinde tată biologic;
129. Este imprescriptibilă extinctiv acțiunea prin care se solicită înregistrarea tardivă
a nașterii;
130. În cazul dreptului afectat de un termen suspensiv, prescripția extinctivă începe să
curgă de al împlinirea termenului sau, după caz, de la data renunțării la beneficiul termenului
stabilit exclusiv în favoarea creditorului;
131. Prescripția dreptului la acțiune în executarea prestațiilor succesive începe să curgă de
la data la care fiecare prestație devine exigibilă, iar dacă prestațiile alcătuiesc un tot unitar, de
la data la care ultima prestație devine exigibilă;
132. Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe
să curgă de la data când cel păgubit a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe
cel care răspunde de ea;
133. Prescripția dreptului la acțiune în anularea actului juridic pentru violență începe să
curgă de la data încetării violenței;
134. Prescripția dreptului la acțiune în anularea actului juridic pentru dol începe să curgă
de la data descoperirii manoperelor dolosive care au viciat consimțământul;
135. În cazul acțiunii posesorii, termenul de prescripție de un an începe să curgă de la
data primului act de tulburare sau deposedare;
136. În cazul acțiunii în tăgada paternității formulată de moștenitorii tatălui biologic,
termenul de un an începe să curgă de la data decesului;
137. Cursul prescripției se suspendă între soți, cât timp durează căsătoria și nu sunt
separați în fapt; / între orice persoană care, în temeiul legii, al unei hotărâri judecătorești sau
al unui act juridic, administrează bunurile altora și cei ale căror bunuri sunt astfel
administrate, cât timp administrarea nu a încetat și socotelile nu au fost date și aprobate; / cât
timp debitorul, în mod deliberat, ascunde creditorului existența datoriei sau exigibilitatea
acesteia;
138. Cursul prescripției se suspedă între părinți, tutore sau curator și cei lipsiți de
capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă ori între curatori și cei pe care
îi reprezintă, cât timp durează ocrotirea și socotelile nu au fost date și aprobate;

31
139. Cursul prescripției se suspendă în cazul în care cel îndreptățit la acțiune trebuie
sau poate, potrivit legii ori contractului, să folosească o anumită procedură prealabilă, cum
sunt reclamația administrativă, încercarea de împăcare sau altele asemenea, cât timp nu a
cunoscut și nici nu trebuia să cunoască rezultatul acelei proceduri, însă nu mai mult de 3 luni
de la declanșarea procedurii, dacă prin lege sau contract nu s-a stabilit un alt termen; / în
cazul în care titularul dreptului sau cel care l-a încălcat face parte din forțele armate ale
României, cât timp acestea se află în stare de mobilizare sau de război. Sunt avute în vedere și
persoanele civile care se găsesc în forțele armate pentru rațiuni de serviciu impuse de
necesitățile războiului; / în cazul în care cel împotriva căruia curge sau ar urma să curgă
prescripția este împiedicat de un caz de forță majoră să facă acte de întrerupere, cât timp nu
a existat această împiedicare; forța majoră, când este temporară, nu constituie o cauză de
suspendare a prescripției decât dacă survine în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului
de prescripție;
140. Suspendarea cursului prescripției extinctive are ca efect de la data când cauza de
suspendare a încetat, prescripția își reia cursul, socotindu-se pentru împlinirea termenului și
timpul scurs înainte de suspendare;
141. Cursul prescripției se întrerupe printr-un act voluntar de executare sau prin
recunoașterea, în orice alt mod, a dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de către cel în
folosul căruia curge prescripția; / prin introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de
arbitrare, prin înscrierea creanței la masa credală în cadrul procedurii insolvenței, prin
depunerea cererii de intervenție în cadrul urmăririi silite pornite de alți creditori ori prin
invocarea, pe cale de excepție, a dreptului a cărui acțiune se prescrie;
142. Cursul prescripției se îtrerupe prin constituirea ca parte civilă pe parcursul
urmăririi penale sau în fața instanței de judecată până la începerea cercetării judecătorești; în
cazul în care despăgubirile se acordă, potrivit legii din oficiu, începerea urmăririi penale
întrerupe cursul prescripției, chiar dacă nu a avut loc constituirea ca parte civilă; / prin orice
act prin care cel în folosul căruia curge prescripția este pus în întârziere;
143. Întreruperea cursului prescripției extinctive are ca efect stingerea prescripției
extinctive începute înainte de apariția cauzei de întrerupere și începerea, după întrerupere, a
cursului unei noi prescripții, dacă întreruperea s-a produs ca urmare a recunoașterii
dreptului a cărui acțiune se prescrie;
144. Repunerea în termenul de precripție extinctivă de drept comun nu poate fi dispusă
din oficiu de organul de jurisdicție;
145. În sistemul Codului civil, repunerea în termenul de prescripție operează pe cale
judiciară;

32
146. Se poate dispune repunerea în termenul de prescripție extinctivă în cazul părăsirea
minorului de către reprezentantul legal;
147. Repunerea în termenul de prescripție extinctivă având caracter judiciar, trebuie
solicitată de titularul dreptului la acțiune supus prescripției;
148. Cererea de repunere în termenul de prescripție nu poate fi dispusă decât dacă decât
dacă partea și-a exercitat dreptul al acțiune înainte de împlinirea unui termen de 30 zile;
149. Constituie termen de decădere termenul de 1 an aplicabil acțiunii prin care
succesibilul solicită declanșarea nedemnității; / termenul de 1 an aplicabil dreptului de
opțiune succesorală; / termenul de 10 zile aplicabil dreptului de preempțiune în cazul vânzării
de bunuri mobile;
150. Termenul de 18 luni stabilit de art. 2529 alin. 1 lit. c) Cod civil, pentru începutul
prescripției extinctive a acțiunii în anularea actului juridic are rolul de a marca momentul de la
care începe să curgă prescripția pentru ipoteza în care cauza de nulitate relativă nu a fost
cunoscută în intervalul celor 18 luni;
151. Constituie efect al decăderii pierderea dreptului subiectiv neexercitat în termen;
152. În funcție de izvorul lor, termenele de decădere pot fi legale, convențioanle;

TESTE GRILĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENȚĂ


DREPT CIVIL – SUCCESIUNI

1. Condițiile generale pentru a moșteni se numesc astfel pentru că privesc, au incidență,


prezintă interes pentru orice moștenitor, fie legal, fie testamentar; / pentru că vizează pe
oricare succesibil, indiferent de izvorul vocației lui succesorale: legea, respectiv actul juridic
mortis causa, testamentul, prin care a fost gratificat;
2. Codul civil in vigoare reglementează nedemnitatea succesorală în rândul condițiilor
generale ale dreptului de a moșteni;
3. Vocația succesorală este reglementată de actualul Cod civil pentru prima dată;
4. Condițiile speciale (particulare) pentru a moșteni sunt cele care au incidență într-un
singur fel de moștenire.
5. În cazul condițiilor pentru a moșteni există două clasificări care prezintă relevanță:
una în condiții generale și speciale (particulare), iar alta în condiții pozitive și negative,
aceasta din urmă având drept criteriu faptul dacă un succesibil, pentru a putea moșteni,
trebuie să le îndeplinească sau, dimpotrivă;
6. Dezmoștenirea este singura condiție negativă particulară (specială) a moștenirii
legale;

33
7. Pentru a fi condiție negativă a moștenirii legale, dezmoștenirea trebuie să fie totală;
8. Dezmoștenirea parțială nu poate fi socotită cerință negativă a moștenirii legale, căci
moștenitorii vizați sunt înlăturați de la succesiune numai în parte, pentru rest având totuși
acces la moștenire; / restrânge doar vocația succesorală legală a moștenitorului vizat de actul
de dezmoștenire parțială și pentru că nu face imposibilă cu totul venirea la moștenire, nu
constituie o condiție particulară negativă spre a succede;
9. Printre condițiile cerute pentru a moșteni se pot aminti capacitatea succesorală /
vocația succesorală;
10. Are capacitate succesorală persoana în viată la data deschiderii succesiunii; / cel
conceput, dar nenăscut încă la data deschiderii succesiunii, cu condiția să se nască viu;
11. Persoana dispărută are capacitate succesorală, fiind prezumată în viață;
12. Nu au capacitate succesorală persoanele care nu mai există la data deschiderii
succesiunii, de pildă persoanele predecedate / comorienții;
13. Cu privire a capacitatea succesorală pare a prevala opinia potrivit căreia capacitatea
succesorală reprezintă doar o valență a capacității de folosință, o ipoteză a acesteia pentru
materia dreptului de moștenire; / există argumente puternice spre a susține și punctul de
vedere că suntem în prezența a două instituții juridice diferite și că între capacitatea de
folosință și cea succesorală există deosebiri notabile;
14. Potrivit Codului civil in vigoare, nedemnitatea succesorală are natura juridică a unei
pedepse civile, fundamentându-se pe rațiuni de moralitate publică, are aplicare în ambele
feluri de moștenire și poate fi înlăturată prin iertarea nedemnului;
15. Există potrivit noului Cod civil două asemenea pedepse civile: nedemnitatea de
drept și nedemnitatea judiciară, fiecare cu propriile-i trăsături;
16. Printre persoanele care, potrivit art. 958 din noul Cod civil sunt înlăturate de la
moștenire în virtutea nedemnității de drept, regăsim persoanele condamnate penal pentru
săvârșirea unei infracțiuni cu intenția de a-l ucide pe cel despre a cărei succesiune este vorba;
17. Printre persoanele ce pot fi declarate nedemne de către instanța judecătorească
(nedemnitate judiciară) se află persoana care, cu rea-credință a ascuns, a alterat, a falsificat sau
a distrus testamentul celui care lasă moștenirea; / persoana care, folosind violenta sau dolul l-
a împiedicat pe cel despre a cărei succesiune este vorba să întocmească, să modifice sau să
revoce testamentul;
18. Între nedemnitatea de drept și cea judiciară există mai multe deosebiri ale regimului
juridic specific fiecărui fel de nedemnitate, putându-se conchide regimul juridic al
nedemnității de drept este mai energic;

34
19. Nedemnitatea de drept poate fi constatată oricând; / poate fi constatată la cererea
oricărei persoane interesate;
20. Acțiunea în declararea nedemnității judiciare se poate exercita numai în termen de un
an, acesta începând să curgă, ca regulă, de la data morții lui de cuius; Codul civil
reglementează însă și unele excepții de la regula amintită privind momentul din care curge
termenul de un an;
21. Introducerea acțiunii în declararea nedemnității judiciare de către succesibil reprezintă,
pentru acesta, act de acceptare tacită a moștenirii; / valorează acceptare tacită a moștenirii
deoarece, din faptul introducerii acțiunii, rezultă fără dubiu intenția succesibilului de a-și
însuși titlul de moștenitor;
22. Termenul în care poate fi introdusă acțiunea în declararea nedemnității succesorale este,
potrivit Codului civil de decădere;
23. Nedemnul este înlăturat retroactiv de la moștenire indiferent dacă este vorba despre
nedemnitatea de drept sau despre cea judiciară;
24. Nedemnul este înlăturat de la întreaga moștenire; / și de la rezerva succesorală dacă
nedemnul aparține categoriei moștenitorilor legali rezervatari;
25. Codul civil în vigoare permite reprezentarea nedemnului; / permite reprezentarea
nedemnului, chiar dacă, la data deschiderii succesiunii, acesta se află în viată;
26. Cât timp bunurile succesorale au fost la nedemn, acesta a avut calitate de posesor de
rea-credință;
27. Nedemnul trebuie să restituie și fructele (naturale, industriale sau civile) produse de
bunuri succesorale;
28. De la ceilalți moștenitori, nedemnul este îndreptățit să ceară sumele plătite de el pentru
achitarea datoriilor moștenirii, inclusiv dobânda aferentă; / cheltuielile necesare și utile pe
care le-a făcut cu privire la bunurile succesiunii;
29. Actele de conservare și de administrare a unor bunuri ale succesiunii, încheiate de
nedemn cu terții în raport cu moștenirea rămân valabile, cu precizarea că actele de administrare
trebuie să profite moștenitorilor; cât privește actele de conservare, acestea profită în toate
cazurile moștenitorilor;
30. Actele de dispoziție privitoare la bunuri ale succesiunii, încheiate de nedemn cu terții
față de moștenire se mențin, cu îndeplinirea cumulativă a două condiții: titlul oneros al actului,
buna-credință a terților dobânditori, regulile privitoare la cartea funciară primind însă
aplicare;

35
31. Cel despre a cărui moștenire este vorba poate, oricare ar fi felul nedemnității
succesorale, să înlăture consecințele acestei pedepse, iertându-l pe nedemn, fiind necesară însă
îndeplinirea unor condiții expres prevăzute de lege;
32. Efectele nedemnității pot fi înlăturate doar prin actul anume reglementat în acest
scop de art. 961, alin. (1), Cod civil (pe care îl putem numi act de iertare a nedemnului).
33. Actul de iertare a nedemnului, reglementat de art. 961, alin. (1), C.civ., poate fi un
testament (mai exact un act juridic cu o natură proprie, cuprins în testament); / un act
autentic notarial;
34. Posibilitatea înlăturării nedemnității succesorale prin iertarea nedemnului de către cel
care lasă moștenirea este o soluție cu caracter de noutate adusă în actualul Cod civil;
35. Vocația succesorală a moștenitorilor legali este întemeiată pe dispozițiile legale care
cheamă la moștenire, după anumite reguli, pe rudele în grad succesibil cu defunctul dar și pe
soțul său supraviețuitor, ca să nu amintim aici și pe titularii moștenirii vacante;
36. În cazul vocației succesorale legale se poate distinge între vocația generală
(potențială sau eventuală) și vocația concretă;
37. Vocația succesorală legală generală, a rudelor defunctului există pentru rudele în linie
directă (dreaptă), indiferent de grad, iar pentru rudele în linie colaterală, numai până la
gradul al IV-lea, inclusiv;
38. Vocația succesorală legală generală este guvernată de principiul reciprocității
acesteia;
39. Între vocația succesorală legală și cea testamentară există mai multe deosebiri care pot
face legitimă întrebarea dacă, cel puțin de lege ferenda, cele două vocații n-ar trebui
reglementate cu titlu de condiții speciale (particulare) pentru a moșteni;
40. Cât privește corelația dintre vocația generală și cea concretă în cazul moștenirii legale,
putem spune că nu toate rudele care au vocație generală au și vocație concretă; / toate rudele
cu vocație concretă au și vocație generală;
41. Devoluțiunea succesorală înseamnă atribuirea patrimoniului succesoral către
anumiți moștenitori, altfel spus, determinarea moștenitorilor îndreptățiți să primească
moștenirea; / este legală în ipoteza în care cel decedat nu a dispus prin testament de
patrimoniul său;
42. Constituie principiu al devoluțiunii legale a moștenirii principiul proximității gradului
de rudenie, în cadrul aceleiași clase de moștenitori; / principiul egalității părților succesorale
ale rudelor din aceeași clasă și de același grad.
43. Constituie principiu al devoluțiunii legale a moștenirii principiul chemării la
moștenire a rudelor în ordinea claselor de moștenitori;

36
44. Gradul de rudenie diferențiază rudele în cadrul aceleiași clase de moștenitori; /
reprezintă distanța între două rude, măsurată pe linia legăturii de rudenie, după numărul
nașterilor intervenite.
45. Dintre cei care fac parte din clasa I de moștenitori legali, amintim copiii lui de cuius;
46. Din clasa a II-a de moștenitori legali fac parte atât unele rude în linie dreaptă, cât și
unele rude în linie colaterală ale defunctului; este motivul pentru care i se mai spune și clasă
mixtă de moștenitori; / ascendenții privilegiați și colateralii privilegiați;
47. Venirea concomitentă la succesiune a moștenitorilor din două clase diferite este
posibilă, dar ca excepție, în situația în care, urmare dezmoștenirii, rudele lui de cuius din clasa
cea mai apropiată nu pot culege întreaga moștenire, partea rămasă revenind rudelor din clasa
subsecventă;
48. În cadrul clasei a II-a de moștenitori părinții defunctului, rude de gradul I nu îi
înlătură de la moștenire pe colateralii privilegiați ai lui de cuius, deși aceștia sunt rude de grad
mai îndepărtat, fiind în prezența unei excepții de la principiul proximității gradului de
rudenie în cadrul aceleiași clase succesorale;
49. Reprezentarea succesorală nu constituie excepție de la principiul chemării rudelor la
moștenire în ordinea claselor de moștenitori, dar este excepție pentru celelalte două principii
ale devoluțiunii succesorale legale;
50. Pot veni la moștenire prin reprezentarea succesorală descendenții copiilor defunctului
și descendenții fraților și surorilor defunctului, nu și alți succesori ab intestat.
51. Reprezentarea succesorală, ca instituție juridică are, potrivit Codului civil în vigoare, o
noutate majoră și anume posibilitatea ca, alături de predecedat, să poată fi reprezentat și
nedemnul față de defunct;
52. Imposibilitatea nedemnului de a fi reprezentat de către copiii săi, consacrată de Codul
civil de la 1864 era socotită de către doctrină o soluție inechitabilă căci extindea efectele
nedemnității asupra unei categorii de persoane – descendenții nedemnului – fără vină pentru
fapta părintelui lor;
53. Descendenții copiilor defunctului și descendenții fraților sau surorilor defunctului pot
veni la moștenire prin reprezentare în mod diferit în ceea ce privește gradul de rudenie;
descendenții amintiți în enunț, la infinit, iar rudele colaterale menționate în enunț, până la
gradul IV, inclusiv;
54. Potrivit Codului civil în vigoare nu pot avea calitatea de reprezentat nici renunțătorul,
nici persoana străină de moștenire, căreia i s-a stins dreptul de opțiune succesorală prin
neexercitarea sa în termen;

37
55. Persoana dispărută nu poate fi, în principiu, reprezentată pentru că dispărutul este
considerat a fi in viață; / poate fi reprezentată doar dacă este nedemnă față de cel care lasă
moștenirea, deoarece Codul civil în vigoare permite reprezentarea nedemnului, chiar dacă
acesta s-ar afla în viată la data deschiderii moștenirii;
56. Reprezentantul trebuie să îndeplinească toate condițiile generale cerute de lege
pentru a moșteni, raportate la moștenirea pe care o culege prin reprezentare / poate fi chiar
nedemn față de reprezentat și totuși să folosească beneficiul reprezentării, căci în temeiul său,
reprezentantul vine la o altă moștenire, nu la cea lăsată de reprezentat;
57. Reprezentarea succesorală operează în toate cazurile (în sensul precizat de art. 966,
alin. (2), C.civ.) / de drept și imperativ;
58. Efectul general al reprezentării succesorale constă în împărțirea moștenirii pe tulpină;
59. Scopul reprezentării succesorale poate fi sintetizat în următoarea formulare de a
îndrepta consecințele împotriva ordinii firești în ceea ce privește venirea la moștenire
introduse, de pildă, de predecesul copilului în raport cu părintele; / de a îndrepta consecințele
împotriva ordinii firești în ceea ce privește venirea la moștenire, determinate, de pildă, de
supraviețuirea părintelui în raport cu copilul său;
60. Printre moștenitorii legali care fac parte din clasa I succesorală se numără următoarele
categorii de descendenți copiii din căsătorie și urmașii acestora; / copiii din afara căsătoriei a
căror filiație a fost stabilită potrivit legii și urmașii acestora;
61. Moștenirea sau partea din moștenire care li se cuvine descendenților se împarte între
aceștia în mod egal, când vin la moștenire în nume propriu; / pe tulpină, când vin la moștenire
prin reprezentare succesorală;
62. Reprezintă caracter juridic al dreptului la moștenire al descendenților faptul că sunt
moștenitori rezervatari, astfel încât liberalitățile consimțite de defunct (pe când era în viață)
care le încalcă rezerva succesorală sunt supuse reducțiunii;
63. Descendenții din prima clasă succesorală sunt moștenitori sezinari; / au sezină, care le
conferă pe lângă stăpânirea de fapt a patrimoniului succesoral și dreptul de a administra
acest patrimoniu și de a exercita drepturile și acțiunile lui de cuius;
64. Clasa a II-a de moștenitori legali este formată numai din rude în linii diferite și de
grade diferite;
65. Rudele din clasa a II-a vin la moștenire numai, de pildă, dacă defunctul nu are
descendenți; / defunctul are descendenți, însă aceștia au renunțat la moștenire;
66. Au calitatea de ascendenți privilegiați tatăl și mama defunctului; / părinții adoptivi ai
celui decedat;

38
67. Posibilitatea ca o persoană să aibă nu doi, ci trei sau patru părinți există în cazul în care
a fost încheiată o adopție cu efecte restrânse, câtă vreme acest fel de adopție era valabil, era
actual; vocație succesorală la moștenirea defunctului adoptat cu efecte restrânse au atât
adoptatorii, cât și părinții firești, în raport cu care nu se rupeau relațiile de rudenie;
68. Reprezintă caractere juridice ale dreptului la moștenire al ascendenților privilegiați sunt
moștenitori rezervatari;
69. Au calitatea de colaterali privilegiați ai defunctului frații și surorile defunctului, rude
de gradul al II-lea; / copiii fraților și surorilor defunctului, rude de gradul al III-lea; / nepoții
fraților și surorile defunctului, rude de gradul al IV-lea;
70. Din subclasa colateralilor privilegiați, fac parte următoarele categorii de frați frații buni,
care au aceeași mamă și același tată, fiind rezultați din aceeași căsătorie; / frații uterini (care
au aceeași mamă sș tați diferiți), respectiv frații consangvini (care au același tată și mame
diferite, aceștia fiind rezultați din căsătorii diferite sau din afara căsătoriei); / frații rezultați
din adopție;
71. Colateralii privilegiați pot culege moștenirea atât în nume propriu, cât și prin
reprezentare; / nu beneficiază de rezervă succesorală;
72. Ascendenții ordinari alcătuiesc o clasă distinctă de moștenitori legali, clasa a III-a; /
sunt bunicii, străbunicii și ceilalți ascendenți mai îndepărtați ai defunctului, fără limită de
grad;
73. Ascendenții ordinari pot veni la moștenire numai în nume propriu, nu și prin
reprezentare succesorală; / nu sunt ținuți să raporteze donațiile primite de la defunct;
74. Din cea de-a IV-a clasă de moștenitori legali, cea a colateralilor ordinari, fac parte
unchii și mătușile celui decedat (rude de gradul al III-lea); / verii primari ai lui de cuius (rude
de gradul al patrulea); / frații și surorile bunicilor defunctului (rude de gradul al IV-lea);
75. Colateralii ordinari nu sunt ținuți să raporteze donațiile cu care au fost gratificați de
către cel acum decedat; / pot veni la moștenire doar în nume propriu, nu și prin reprezentare
succesorală;
76. Din faptul că statutul succesoral al soțului supraviețuitor este în prezent reglementat de
același act normativ – Codul civil, nu de acte normative diferite nu putem trage concluzia că a
dispărut excepția de la caracterul unitar al transmisiunii succesorale, consacrată anterior de
art. 5 al Decretului-lege nr. 319 din 1944 cât privește dreptul special de moștenire legală
asupra mobilelor și obiectelor aparținând gospodăriei casnice și darurile de nuntă; / nu putem
totuși ignora excepția consacrată de lege lata de art. 974 C.civ. care, în termeni asemănători,
dar nu identici, reglementează dreptul special de moștenire al soțului supraviețuitor, care-și
avea anterior sediul în art. 5 al Decretului-lege nr. 319 din 1994; câtă vreme moștenirea se

39
transmite potrivit unor prevederi legale diferite, art. 971-972 C.civ. pe de o parte și art. 974
C.civ. pe de altă parte, transmisiunea succesorală nu e unitară, deși prevederile sunt cuprinse,
amândouă, în Codul civil;
77. Condiția specială cerută soțului supraviețuitor pentru a fi moștenitor legal este existența
calității de soț la data deschiderii moștenirii, indiferent de durata căsătoriei;
78. Calitatea de soț subzistă, la fel și vocația succesorală dacă la data deschiderii
moștenirii procesul de divorț era în curs; / în situația în care, la data deschiderii moștenirii,
deși se pronunțase divorțul, hotărârea judecătorească nu rămăsese definitivă;
79. Mărimea și compunerea moștenirii lăsate de o persoană căsătorită depind de regimul
matrimonial ales;
80. În cazul existenței unei clauze de preciput, bunurile vizate de aceasta nu vor fi
raportate de către soțul supraviețuitor beneficiar; / nu sunt supuse raportului donațiilor, dar
sunt supuse reducțiunii dacă afectează rezerva succesorală;
81. Printre drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor, reglementate de Codul civil în
vigoare, se regăsește un drept de moștenire în concurs cu oricare dintre clasele de moștenitori
sau, în absența acestora, un drept de moștenire exclusiv; / un drept vremelnic de abitație
asupra casei de locuit;
82. Darurile de nuntă făcute soțului acum decedat, precum și partea soțului decedat din
darurile de nuntă, făcute în comun soților fac parte din moștenire, dar se deferă moștenitorilor
în temeiul art. 971-972 C.civ., care reglementează un drept succesoral pe care soțul
supraviețuitor îl are în concurs cu fiecare clasă de moștenitori legali;
83. În reglementarea Codului civil în vigoare, soțul supraviețuitor are un drept la
moștenire în concurs cu oricare dintre clasele de moștenitori;
84. Codul civil în vigoare acordă soțului supraviețuitor, în concurs cu moștenitorii legali din
cele patru clase o cotă variabilă în funcție de clasa de moștenitori legali cu care acesta vine în
concurs; / o cotă diferită din moștenire, care, ca principiu, crește pe măsură ce se
îndepărtează clasa de moștenitori legali cu care soțul supraviețuitor vine în concurs;
85. În ipoteza in care soțul supraviețuitor vine la moștenire în concurs cu alți moștenitori se
stabilește mai întâi cota cuvenită soțului supraviețuitor; restul împărțindu-se între ceilalți
moștenitori; / porțiunea soțului supraviețuitor, în toate cazurile, se impută asupra moștenirii,
diminuând astfel pârțile care se cuvin celorlalți moștenitori;
86. În situația de excepție în care, soțul supraviețuitor vine în concurs nu cu una, ci cu două
clase de moștenitori legali, potrivit Codului civil cota soțului supraviețuitor se stabilește ca și
când concursul soțului ar fi numai cu cea mai apropiată dintre clase;

40
87. Printre condițiile ce trebuie îndeplinite ca soțul supraviețuitor să aibă dreptul de abitație
reglementat de art. 973 C.civ., pot fi menționate soțul supraviețuitor a locuit în aceeași casă până
la data deschiderii moștenirii; / casa aparține moștenirii, face parte din bunurile acesteia; /
soțul supraviețuitor să nu aibă nici un drept real care să-i confere folosință unei alte locuințe
corespunzător nevoilor sale;
88. Condițiile cerute pentru existența dreptului de abitație al soțului supraviețuitor,
reglementat de art. 973 C.civ., trebuie îndeplinite cumulativ;
89. Printre caracterele juridice ale dreptului de abitație reglementat de art. 973 C.civ. se
numără caracterul de drept real; / caracterul de drept temporar (vremelnic);
90. Condițiile pentru existenta dreptului special de moștenire al soțului supraviețuitor,
reglementat de art. 974 C.civ. (asupra mobilierului și obiectelor de uz casnic care au fost afectate
folosinței comune a soților) sunt soțul supraviețuitor să vină în concurs cu o altă clasă
succesorală, subsecventă, nu cu clasa descendenților în linie dreaptă, prin urmare nu cu
prima clasă de moștenitori; / soțul acum decedat să nu fi dispus de partea sa din aceste bunuri
prin liberalități inter vivos sau mortis causa, căci o putea face câtă vreme rezerva succesorală a
soțului supraviețuitor nu ia în calcul această categorie de elemente ale activului succesoral;
91. Scopul avut în vedere prin reglementarea în favoarea soțului supraviețuitor a dreptului
special exclusiv de moștenire, prevăzut de art. 974 C.civ. (asupra mobilierului și obiectelor de uz
casnic, ce au fost afectate folosinței comune a soților) este probabil de a prezerva soțului
supraviețuitor standardul de viață pe care aceasta l-a avut, alături de soțul său, în timpul
căsătoriei; / de a nu adăuga, în ceea ce îl privește pe soțul supraviețuitor, la suferința
pricinuită de decesul soțului său, o alta, ca urmare a diminuării nivelului său de viată față de
cel de până atunci;
92. Rezerva succesorală este partea din bunurile succesiunii la care, în virtutea legii,
moștenitorii rezervatari au dreptul, chiar împotriva voinței celui decedat, manifestate prin
liberalități sau dezmoșteniri;
93. Cotitatea disponibilă reprezintă partea din bunurile moștenirii care nu este
indisponibilizată (spre deosebire de rezerva succesorală) prin lege și de care cel acum decedat
a putut dispune prin liberalități în mod neîngrădit;
94. Rezerva succesorală este o parte a moștenirii, iar acest caracter determină
consecințe importante ale regimului său juridic;
95. Rezerva succesorală are caracter imperativ, atât categoriile de succesori rezervatari,
cât și întinderea rezervei, fiind stabilite de lege, fără posibilitatea de modificare din partea lui
de cuius sau a moștenitorilor;

41
96. Moștenitorii rezervatari au, în principiu, dreptul la rezervă în natură, în bunuri ale
succesiunii, căci rezerva este o parte a moștenirii; în consecință, așa cum succesorii dobândesc
moștenirea în natură, la fel, dacă sunt rezervatari, sunt îndreptățiți și la rezervă;
97. Rezerva succesorală este o cotă fixă (1/2) dintr-o cotă variabilă (cotă pe care ar fi
cules-o moștenitorul rezervatar, dacă cel decedat nu ar fi dispus prin liberalități sau
dezmoșteniri); prin urmare, în principiu, rezerva succesorală este o fracțiune raportată la o
altă fracțiune din moștenire; / potrivit opiniei majoritare din doctrină se atribuie
moștenitorilor îndreptățiți, în mod individual;
98. Potrivit art. 1087 C.civ. sunt moștenitori rezervatari descendenții de orice grad ai celui
decedat; / soțul supraviețuitor;
99. Sancțiunea încălcării rezervei succesorale este reducțiunea liberalităților excesive;
100. Pot cere reducțiunea liberalităților excesive moștenitorii rezervatari; / succesorii
moștenitorilor rezervatari; / creditorii chirografari ai moștenitorilor rezervatari;
101. Constituie reguli privind ordinea în care libertățile sunt supuse reducțiunii legatele se
reduc înaintea donațiilor; / legatele se reduc toate deodată și proporțional (afară dacă
testatorul a dispus că anumite legate vor avea preferință, caz în care vor fi reduse mai întâi
celelalte legate); / donațiile se reduc succesiv, în ordinea inversă a datei lor, începând cu cea
mai nouă;
102. Potrivit Codului civil, constituie căi de realizare a reducțiunii liberalităților excesive
buna-învoială a celor interesați; / excepția de reducțiune invocată în fața instanței
judecătorești; / acțiunea judecătorească în reducțiune;
103. Raportul donațiilor este obligația pe care o au între ei soțul supraviețuitor și
descendenții defunctului care vin efectiv și împreună la moștenirea legală, de a readuce la
moștenire bunurile care le-au fost donate fără scutire de raport de către de cuius; / nu există
dacă donația este făcută cu scutire de raport;
104. Privite comparativ, se poate afirma că între raportul donațiilor și reducțiunea
liberalităților excesive o deosebire semnificativă este aceea că raportul donațiilor operează
chiar dacă nu a fost încălcată rezerva succesorală, în timp ce reducțiunea liberalităților
excesive operează exclusiv ăn ipoteza nesocotirii rezervei succesorale a moștenitorilor
rezervatari;
105. Printre donațiile supuse raportului se află donațiile făcute prin înscris autentic /
darurile manuale;
106. Din perspectiva căilor de realizare, distingem următoarele tipuri de raport al
donațiilor raport prin bună-învoială; / raport pe cale judecătorească;

42
107. În afară de acțiunea de instituție juridică, noțiunea de opțiune succesorală are atât
înțelesul de act juridic de opțiune succesorală, cât și pe cel de drept subiectiv de opțiune
succesorală, urmând ca sensul noțiunii să fie apreciat în mod concret, din contextul în care
este folosită;
108. Laturile opțiunii succesorale sunt acceptarea moștenirii; / renunțarea la
moștenire;
109. Succesibilul este persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a
moșteni, dar care nu și-a exercitat încă dreptul de opțiune succesorală;
110. Actul juridic de opțiune succesorală este unilateral, deoarece reprezintă
manifestarea de voință a unei singure peroane, a succesibilului; / pur și simplu, neputând fi
afectat de modalități (termen, condiție, sarcină);
111. Codul civil în art. 1101 prevede, în mod expres, pentru nesocotirea caracterelor
juridice ale opțiunii succesorale de act individual si pur si simplu (neafectat de modalități),
sancțiunea nulității absolute a actului de opțiune;
112. Caracterul irevocabil al acceptării moștenirii, ca latură a actului de opțiune
succesorală nu prezintă excepții, fiind consacrat și adagiul semel heres, semper heres;
113. Pentru exercitarea dreptului de opțiune succesorală, Codul civil în vigoare
reglementează un termen dublu față de cel anterior, anume de un an;
114. Termenul în care, potrivit art. 1103 C. civ., trebuie exercitat dreptul de opțiune
succesorală este de decădere;
115. Dreptul de opțiune succesorală este un drept subiectiv;
116. Instituțiile suspendării și repunerii în termen se aplică și termenului de un an
pentru exercitarea dreptului de opțiune succesorală, cu titlu de excepție, deși este vorba de un
termen de decădere;
117. Termenul de opțiune succesorală curge în principiu de la data deschiderii
moștenirii, Codul civil reglementând și unele situații în care, prin excepție, termenul de
opțiune curge de la o altă dată, ulterioară deschiderii succesiunii;
118. Succesibilul inactiv, în sensul că lasă să se scurgă termenul de un an de la
deschiderea moștenirii și nu optează, devine în principiu străin de moștenire prin decăderea din
dreptul de opțiune succesorală;
119. Acceptarea moștenirii, din perspectiva clasificării, poate fi expresă și tacită; /
voluntară și forțată;
120. Acceptarea expresă a moștenirii se poate face printr-un înscris autentic / printr-un
înscris sub semnătură privată;

43
121. Între actele de dispoziție juridică privind o parte sau totalitatea drepturilor asupra
moștenirii, care, potrivit art. 1110, alin. (1), C.civ. au valoare de acceptare tacită se regăsesc actele
de înstrăinare, cu titlu gratuit sau oneros, de către succesibil a drepturilor asupra moștenirii;
/ renunțarea, chiar gratuită, în folosul unuia sau mai multor moștenitori determinați;
122. Revocarea renunțării la moștenire este posibilă cu îndeplinirea cumulativă a două
condiții: să nu se fi împlinit termenul de opțiune succesorală și aceea ca moștenirea să nu fi
fost acceptată, între timp, de alți succesibili;
123. Ca urmare a revocării renunțării la moștenire succesibilul devine moștenitor
acceptant; / potrivit unei prevederi exprese din Codul civil suntem în prezența unei acceptări;
revocarea renunțării valorează acceptare, iar această dispoziție pune capăt unei controverse
ce a existat în doctrină în ceea ce privește problema discutată;
124. Declarația de neacceptare, reglementată de art. 1111 C.civ. are, contrar enunțului
de la litera a), menirea să prezerve dreptul de opțiune succesorală cu ambele sale laturi:
acceptare și renunțare; / are rostul sa evite însușirea printr-un act de acceptare tacită a
titlului de moștenitor;
125. Declarația de neacceptare, reglementată de art. 1111 C.civ. trebuie dată sub forma
unui înscris autentic notarial;

TESTE GRILĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENȚĂ


DREPT CIVIL – TEORIA GENERALĂ A OBLIGAȚIILOR

1. Din reciprocitatea și interdependența obligațiilor, în cadrul contractelor sinalagmatice,


decurg efectele specifice, astfel deși una dintre părți nu-și execută propria obligație, pretinde
celeilalte să și-o execute pe a sa; / deși una dintre părți este gata să-și execute propria obligație
ori chiar și-a executat-o, cealaltă parte refuză în mod culpabil să și-o execute pe a sa; / una
dintre părți se găsește în imposibilitatea fortuită de a-și executa obligațiile și se pune
problema suportării riscului contractului;
2. Care este temeiul juridic al excepției de neexecutare a contractului reciprocitatea și
independența obligațiilor din contractul sinalagmatic;
3. Constituie cerințe necesare pentru invocarea excepției de neexecutare a contractului
obligațiile reciproce ale părților să-și aibă temeiul în același contract; / din partea celuilalt
contractant să existe o neexecutare, chiar și parțială, însă suficient de importantă;
4. Rezoluțiunea constituie o sancțiune a neexecutării culpabile a contarctului sinalagmatic
desființarea retroactivă a acestuia și repunerea părților în situația anterioară încheierii
contractului;

44
5. Temeiul juridic al rezoluțiunii îl reprezintă reciprocitatea și interdependența
obligațiilor din contractele sinalagmatice;
6. Rezoluțiunea nu operează de drept;
7. Condițiile necesare pentru admisibilitatea rezoluțiunii judiciare sunt trebuie să existe o
neexecutare totală sau parțială, dar importantă a obligației de către una dintre părți; /
neexecutarea trebuie să fie imputabilă debitorului; / debitorul obligației neexecutate trebuie
să fi fost pus în întârziere în condițiile legii;
8. În cazul în care se solicită instanței judecătorești să pronunțe rezoluțiunea contractului,
aceasta poate acorda un termen de grație pentru executarea obligației;
9. În cazul pactelor comisorii, părțile pot stipula că în caz de neexecutare, contractul se
consideră desființat de drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere și fără altă
formalitate prealabilă;
10. Efectele rezoluțiunii diferă după cum aceasta este nu diferă, idniferent că este
judiciară sau convențională;
11. Diferența dintre rezoluțiune și reziliere constă în aceea că rezoluțiunea desființează
retroactiv contractul, iar rezilierea face să înceteze efectele contractului numai pentru viitor;
12. Cine suportă riscul contractului debitorul obligației imposibil de executat;
13. Ce se întâmplă atunci când într-un contract sinalagmatic obligația a devenit numai
parțial imposibil de executat se reduce, în mod corespunzător, contraprestația care ar urma să
fie executată de către cealaltă parte, iar debitorul obligației imposibil de executat suportă
riscul numai în măsura părții neexecutate de el; / se desființează contractul, în măsura în care
partea ar putea fi executată nu îndeplinește scopul pentru care contractul a fost încheiat;
14. Cine suportă riscul contractului în contractele translative de proprietate în lipsă de
stipulație contrară, cât timp bunul nu este predat, riscul contractului rămâne în sarcina
debitorului obligației de predare, chiar dacă proprietatea a fost transferată dobânditorului;
15. În cazul unui contract de vânzare-cumpărare a unui bun individual determinat riscul
contractului îl va suporta în lipsă de stipulație contrară, cât timp bunul nu este predat, riscul
contractului rămâne în sarcina debitorului obligației de predare, chiar dacă proprietatea a
fost transferată dobânditorului;
16. În cazul contractelor sinalagmatice translative de proprietate, transferul dreptului de
proprietate operează prin simpla încheiere a contractului și riscul contractului este suportat de
dobânditor, dacă a fost pus în întârziere;
17. În cazul contractelor sinalagmatice tarnslative de proprietate care au ca obiect bunuri de
gen, dacă până la momentul predării bunurilor intervine o imposibilitate de executare, riscul
contractului va fi suportat de transmițător;

45
18. În cazul contarctelor sinalagmatice translative de proprietate care au ca obiect un lucru
cert, care a pierit din cauze fortuite înainte de a fi fost predat dobânditorului devenit proprietar, dacă
înainte de pieirea lucrului tarnsmițătorul fusese pus în întârziere pentru că nu-și executase obligația
de predare, riscul contractului va fi suportat de transmițătorul pus în întârziere, care nu se poate
libera chiar dacă ar dovedi că bunul ar fi pierit și dacă obligația de predare ar fi fost
executată la timp;
19. În cazul contractelor sinalagmatice tarnslative de proprietate au ca obiect un lucru cert,
în care transferul dreptului de proprietate nu se produce la încheierea contractului, ci ulterior, iar
lucrul piere înainte de a fi operat transferul dreptului de proprietate, riscul contractului va fi suportat
de vânzător;
20. În cazul contractelor sinalagmatice translative de proprietate au ca obiect un lucru cert,
în cazul în care cumpărătorul a cumpărat sub condiție potestativă, dacă lucrul piere pendente
conditione, riscul este suportat de vânzător;
21. În cazul contractelor sinalagmatice traslative de proprietate care au ca obiect un lucru
cert, în cazul în care cumpărătorul dobândește bunul sub condiție rezolutorie, dacă lucrul piere
pendente conditione, riscul contractului este suportat de cumpărător;
22. În cazul contractelor sinalagmatice translative de proprietate în toate cazurile în care
transferul unui bun este afectat de o condiție, iar bunul piere pendente conditione, riscul contractului
este suportat de acea parte care are calitatea de proprietar sub condiție rezolutorie;
23. Răspunderea civilă delictuală este o sancțiune de drept civil aplicată pentru
săvârșirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii;
24. Răspunderea civilă delictuală este o sancțiune civilă care se aplică în considerarea
patrimoniului persoanei care a săvârșit fapta ilicită cauzatoare de prejudicii;
25. Dacă autorul prejudiciului încetează din viață înainte de a i se stabili întinderea
răspunderii, obligația de dezdăunare se transmite moștenitorilor;
26. Răspunderea civilă delictuală se poate asocia cu o pedeapsă penală da;
27. Răspunderea civil delictuală are o funcție preventiv educativă; / o funcție de
pedeapsă administrativă; / o funcție reparatorie;
28. Cu privire la raportul dintre răspunderea civilă delictuală și răspunderea civilă
contractuală răspunderea civilă delictuală formează dreptul comun al răspunderii civile;
29. Răspunderea civilă delictuală, în caz de coautorat la săvârșirea faptei ilicite, are un
caracter solidar;
30. Cu privire la răspunderea civilă delictuală și răspunderea civilă contractuală nu este
posibilă combinarea, în cadrul unei acțiuni mixte, a regulilor aplicahile răspunderii delictuale,
cu cele aplicabile, răspunderii contractuale;

46
31. Pentru a se angaja răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie trebuie să existe un
prejudiciu; / vinovăția celui care a cauzat prejudiciul;
32. Există diferență de regim juridic între daună, pagubă, prejudiciu nu;
33. Poate exista prejudiciu când se încalcă un drept subiectiv civil sau când se aduce
atingere unui interes, dacă interesul este legitim, serios și, prin felul în care se manifestă,
creează aparența unui drept subiectiv;
34. Se pot acorda despăgubiri pentru repararea prejudiciilor fără caracter patrimonial da;
35. Pentru a putea obține repararea prejudiciului este necesar caracterul cert al
prejudiciului; prejudiciul să nu fi fost reparat încă;
36. Sunt supuse reparației prejudiciile eventuale nu;
37. La stabilirea întinderii despăgubirii se ia în considerare nu se ia în considerare nici
starea materială a victimei și nici aceea a autorului prejudiciului;
38. În principiu, repararea prejudiciului trebuie să se facă în natură;
39. Inacțiunea poate constitui faptă ilicită, da, dacă sunt încălcate normele dreptului
obiectiv și sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane;
40. Fiind cunoscut că orice persoană trebuie să-și execute obligațiile pe care le-a contractat
și că atunci când nu își îndeplinește această îndatorire este răspunzătoare de prejudiciul cauzat
celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu dacă prin lege nu se prevede altfel, nici
una dintre părți nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta
în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile;
41. Răspunderea civilă delictuală presupune săvârșirea fapteiilicite cu vinovăție; / se
angajează și pentru cea mai ușoară culpă;
42. Unica cerință pentru existența capacității delictuale o reprezintă existența
discernământului;
43. Persoanele nepuse sub interdicție, care suferă de boli psihice care le afectează
discernământul , dacă au împlinit 14 ani sunt prezumate că au capacitate delictuală;
44. Conform prevederilor art. 1372, alin. (1) din Codul civil, cel care în temeiul legii, al unui
contract ori a unei hotărâri judecătorești este obligat să supravegheze un minor sau o persoană pusă
sub interdicție, răspunde de prejudiciul cauzat altuia de către aceste din urmă persoane și părinții
răspund pentru faptele copiilor lor minori, prezumându-se că în exercitarea îndatoririlor
părintești au existat abateri; / părinții răspund pentru faptele copiilor lor minori,
prezumându-se că între îndeplinirea îndatoririlor care le reveneau și comiterea de către un
minor a faptei ilicite a existat o cauzalitate; / părinții răspund pentru faptele copiilor lor
minori, prezumându-se că a existat culpa acestora în îndeplinirea obligațiilor ce le reveneau;

47
45. Conform prevederilor art. 1372 alin. (1) din Codul civil, cel care în temeiul legii, al unui
contract ori al unei hotărâri judecătorești este obligat să supravegheze un minor sau o persoană pusă
sub interdicție răspunde de prejudiciul cauzat altuia de către aceste din urmă persoane și părinții
răspund pentru faptele copiilor lor minori dacă filiația este din căsătorie; / dacă filiația este din
afara căsătoriei; / dacă filiația rezultă din adopție;
46. Conform prevederilor art. 1372 alin. (2) din Codul civil, cel care în temeiul legii, al unui
contract ori al unei hotărâri judecătorești este obligat să supravegheze un minor sau o persoană pusă
sub interdicție, răspunde de prejudiciul cauzat altuia de către aceste din urmă persoane și
răspunderea subzisă chiar în cazul când făptuitorul , fiind lipsit de discernământ, nu
răspunde pentru fapta proprie;
47. Conform prevederilor art. 1372 alin. (2) din Codul civil, cel care în temeiul legii, al unui
contract ori al unei hotărâri judecătorești este obligat să supravegheze un minor sau o persoană pusă
sub interdicție, răspunde de prejudiciul cauzat altuia de către aceste din urmă persoane și cel obligat
la supraveghere este exonerat de răspundere numai dacă dovedește că nu a putut împiedica
fapta prejudiciabilă; / în cazul părinților sau, după caz, al tutorilor, dovada se consideră a fi
făcută numai dacă ei probează că fapta copilului constituie urmare a unei alte cauze decât
modul în care și-au îndeplinit îndatoririle decurgând din exercițiul autorității părintești;
48. Conform prevederilor art. 1372 alin. (1) din Codul civil, cel care în temeiul legii, al unui
contract ori al unei hotărâri judecătorești este obligat să supravegheze un minor sau o persoană pusă
sub interdicție, răspunde de prejudiciul cauzat altuia de către aceste din urmă persoane și în toate
aceste situații, acela obligat la supraveghere este exonerat de răspundere dacă dovedește că nu
a putut împiedica fapta prejudiciabilă; / în cazul părinților sau, după caz, al tutorilor, aceștia
se pot exonera de răspundere numai dacă probează că fapta copilului constituie urmare a
unei alte cauze decât modul în care și-au îndeplinit îndatoririle decurgând din exercițiul
autorității părintești;
49. În cadrul răspunderii pentru fapta proprie, pentru aprecierea vinovăției se ține seama de
împrejurările în care s-a produs prejudiciul, străine de persoana autorului faptei, precum și,
dacă este cazul, de faptul că prejudiciul a fost cauzat de un profesionist în exploatarea unei
întreprinderi;
50. În cadrul răspunderii pentru fapta proprie nu datorează despăgubire cel care, fiind în
legitimă apărare, a cauzat agresorului un prejudiciu; / poate fi obligat la plata unei
indemnizații adecvate și echitabile acela care a săvârșit o infracțiune prin depășirea limitelor
legitimei apărări;
51. În cadrul răspunderii pentru fapta proprie cel care, aflat în stare de necesitate, a
distrus sau a deteriorat bunurile altuia pentru a se apăra pe sine ori bunurile proprii de un

48
prejudiciu sau pericol iminent este obligat să repare prejudiciul cauzat, potrivit regulilor
aplicabile îmbogățirii fără justă cauză;
52. În cadrul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie o persoană se poate exonera
de răspundere pentru prejudiciul cauzat prin divulgarea secretului comercial dovedind că
divulgarea a fost impusă de împrejurări grave care priveau sănătatea sau siguranța publică;
53. În cadrul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie îndeplinirea unei activități
impuse ori permise de lege sau ordinul superiorului nu îl exonerează de răspundere pe cel
care putea să își dea seama de caracterul ilicit al faptei sale săvârșite în asemenea
împrejurări; / nu datorează despăgubire cel care fiind în legitimă apărare, a cauzat
agresorului un prejudiciu;
54. În cadrul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie cel care a cauzat un
prejudiciu nu este răspunzător dacă în momentul în care a săvârșit fapta păgubitoare era
într-o stare, chiar vremelnică, de tulburare a minții care l-a pus în neputință de a-și da seama
de urmările faptei sale, însă cel care a cauzat prejudiciul este răspunzător dacă starea
vremelnică de tulburare a minții a fost provocată de el însuși, prin beția produsă de alcool, de
stupefiante sau de alte substanțe;
55. În cadrul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie minorul care a împlinit
vârsta de 14 ani sau persoana pusă sub interdicție judecătorească nu răspunde de prejudiciul
cauzat, dacă nu se dovedește discernământul său la data săvârșirii faptei; / minorul care a
împlinit vârsta de 14 ani răspunde de prejudiciul cauzat, în afară de cazul în care dovedește
că a fost lipsit de discernământ la data săvârșirii faptei;
56. În cadrul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, atunci când fapta cauzatoare
de prejudicii constituie și infracțiune instanța civilă nu este legată de dispozițiile legii penale și
nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește
existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite;
57. În cadrul răspunderii civile delictuale lipsa discernământului nu îl scutește pe autorul
prejudiciului de plata unei indemnizații către victimă ori nu poate fi angajată răspunderea
persoanei care avea, potrivit legii, îndatorirea de a-l supraveghea;
58. În cadrul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie cel car l-a îndemnat sau
determinat pe altul să cauzeze un prejudiciu, l-a ajutat în orice fel să-l pricinuiască sau, cu
bună știință, a tăinuit bunuri ce proveneau dintr-o faptă ilicită ori a tras foloase din
prejudicierea altuia răspunde solidar cu ajutorul faptei; / acela care, în orice fel, a împiedicat
ori a întârziat chemarea în judecată a autorului faptei ilicite răspunde solidat cu autorul
faptei;

49
59. În cadrul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie dacă prejudiciul a fost
cauzat prin acțiunea simultană sau succesivă a mai multor persoane, fără să se poată stabili
că a fost cauzat, după caz, că nu putea fi cauzat prin fapta vreunuia dintre ele, toate aceste
persoane răspund solidar față de victimă; / în cazul în care victima a contribuit cu intenție sau
din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu l-a evitat în tot sau în parte, deși
putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ținut numai pentru partea de prejudicu pe care a
pricinuit-o;
60. În cadrul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie în cazul în care victima a
contribuit cu intenție sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot
sau în parte, deși putea să o facă, cel chemat să răspundă este ținut numai pentru partea de
prejudiciu pe care a pricinuit-o; / este ținut numai pentru partea de prejudicu pe care a
pricinuit-o și în cazul în care la cauzarea prejudiciului au contribuit atât fapta săvârșită de
autor, cu intenție sau din culpă, cât și forța majoră, cazul fortuit ori fapta terțului pentru care
autorul nu este obligat să răspundă;
61. Conform art. 1373 alin. (1) din Codul civil, comitentul este obligat să repare prejudiciul
cauzat de prepușii săi ori de câte ori fapta săvârșită de aceștia, are legătură cu atribuțiile sau cu
scopul funcțiilor încredințate și este comitent acela care în virtutea unui contract exercită
direcția, supravegherea și controlul asupra celui care îndeplinește anumite funcții sau
însărcinări în interesul său ori al altuia; / acela care în temeiul legii exercită direcția,
supravegherea și controlul asupra celui care îndeplinește anumite funcții sau însărcinări în
interesul său ori al altuia;
62. Conform dispozițiilor art. 1373 din Codul civil, care reglementează răspunderea
comitentului pentru fapta prepusului, raportul de prepușenie implică existența unui raport de
subordonare;
63. Conform dispozițiilor art. 1373 din Codul civil, care reglementează răspunderea
comitentului pentru fapta prepusului, raporturile de prepușenie pot rezulta din contractul de
muncă;
64. Conform dispozițiilor art. 1373 din Codul civil, care reglementează răspunderea
comitentului pentru prepuși, în cadrul acestei forme de răspundere civilă delictuală poate exista o
disociere între raportul de prepușenie și contractul de muncă încheiat cu un anumit
angajator, în cazul detașării; / poate exista o disociere între raportul de prepușenie și
contractul de muncă în cazul în care conducătorul unui autovehicul macara care are un
contract de muncă încheiat cu societatea comercială proprietară a utilajului ăși desfășoară
activitatea în cadrul altei societăți comerciale, căreia i-a fost încheiat acel utilaj de către
societatea comercială proprietară, al cărei angajat este manipulantul;

50
65. Conform dispozițiilor art. 1373 din Codul civil, se instituie răspunderea civilă delictuală
a comitentului pentru prepuși. Astfel, sub aspectul asistenței medicale acordate, medicul nu are
calitatea de prepus al organizației sanitare la care este angajat; / are calitatea de prepus al
organizației sanitare , dacă este pusă în discuție îndeplinirea sau neîndeplinirea unor
îndatoriri de serviciu stabilite prin regulamente sanitare, independent de actul medical
prestat (cum ar fi programul vizitelor, respectarea programului de gărzi, raportul zilnic,
etc.);
66. Conform dispozițiilor art. 1373 din Codul civil, se instituie răspunderea civilă delictuală
a comitentului pentru prepuși, și comitentul nu răspunde dacă dovedește că victima cunoștea
sau, după împrejurări, putea să cunnoască, la data săvârșirii faptei prejudiciabile, că
prepusul a acționat fără nici o legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate;
67. În conformitate cu reglementările art. 1373 din Codul civil se angajează
răspunderea civilă delictuală a comitenților pentru prepuși, victima prejudiciului având
obligația de a dovedi existenta prejudiciului; / existența faptei ilicite a prepusului;
68. În conformitate cu reglementările art. 1373 din Codul civil se angajează răspunderea
civilă delictuală a comitenților pentru prepuși, cu respectarea următoarelor condiții speciale
existența raportului de prepușenie; / prepusul să fi săvârșit fapta în legătură cu atribuțiile sau
cu scopul funcțiilor încredințate;
69. În conformitate cu reglementările art. 1373 din Codul civil se angajează răspunderea
comitenților pentru prepuși dacă prepusul acționează în legătură cu atribuțiile sau cu scopul
funcțiilor încredințate;
70. În conformitate cu reglementările art. 1373 din Codul civil, se angajează răspunderea
comitenților pentru prepuși, iar victima prejudiciului poate acționa în judecată pe comitent, în
temeiul art. 1373 Cod civil; / pe prepus, în temeiul art. 1357 Cod civil;
71. În conformitate cu reglementările art. 1373 din Codul civil, se angajează răspunderea
comitenților pentru prepuși și împotriva acțiunii formulate de victima prejudiciului, comitenții se
pot exonera de răspundere dacă dovedesc că victima cunoștea sau, după împrejurări, putea să
cunoască, la data săvârșirii faptei prejudiciabile, că prepusul a acționat fără nicio legătură cu
atribuirile sau cu scopul funcțiilor încredințate;
72. Conform prevederilor art. 1372 Cod civil, cel care in temeiul legii, al unui contract ori al
unei hotărâri judecătorești este obligat să supravegheze un minor sau o persoană pusă sub interdicție
răspunde de prejudiciul cauzat altuia de către aceste din urmă persoane și părinții nu răspund
dacă fac dovada că sunt îndeplinite cerințele răspunderii persoanei care avea obligația de
supraveghere a minorului; / nicio altă persoană, în afara comitentului, nu răspunde pentru
fapta prejudiciabilă săvârșită de minorul care avea calitatea de prepus; / în cazul în care

51
comitentul este părintele minorului care a săvârșit fapta ilicită, victima are dreptul de a opta
asupra termenului răspunderii;
73. Conform dispozițiilor art. 1375 Cod civil se instituie răspunderea civilă pentru
prejudiciile produse de animalele sălbatice din rezervații sau parcuri de vânătoare închise,
când prejudiciul s-a produs în interiorul rezervației sau parcului respectiv; / animalele
domestice aflate pe proprietatea proprietarului acestora; / animalele domestice care părăsesc
proprietatea proprietarului acestora;
74. Conform dispozițiilor art. 1375 Cod civil se instituie răspunderea civilă pentru
prejudiciile cauzate de animalele sălbatice aflate în grădini zoologice; / animalele sălbatice
aflate în menajeriile circurilor;
75. Dacă animalele sălbatice din categoria vânatului au produs daune, răspunderea civilă a
unităților care gestionează vânatul se angajează conform prevederilor art. 1357 Cod civil, ca
răspundere pentru fapta proprie;
76. Conform dispozițiilor art. 1375 Cod civil se instituie răspunderea civilă pentru
prejudiciile produse de animale, în sarcina aceluia care are paza juridică a animalului, adică a
proprietarului animalului; / a persoanei căreia proprietarul animalului i-a transmis folosința
acestuia;
77. În conformitate cu dispozițiile art. 1375 Cod civil, care reglementează răspunderea
pentru prejudiciile cauzate de animale, aceasta poate fi angajată împotriva aceluia care are paza
juridică;
78. În cazul în care un animal aparține în proprietate comună mai multor persoane, fiind o
paza juridică exercitată în comun, dacă acestea cauzează un prejudiciu, atrage o răspundere
solidară;
79. Fundamentarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate de animale, conform dispozițiilor
art. 1375 Cod civil, are la bază ideea de risc; / ideea unei prezumții de culpă în supraveghere;
80. Pentru angajarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate de animale, conform
prevederilor art. 1375 Cod civil, victima prejudiciului trebuie să dovedească că prejudiciul a fost
cauzat de animalul respectiv; / că la data cauzării prejudiciului animalul se afla în paza
juridică a persoanei de la care se pretinde plata despăgubirilor;
81. Art. 1375 Cod civil instituie răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale și acela
care are paza juridica a animalului se poate exonera de răspundere dacă dovedește că acesta a fost
cauzat exclusiv de fapta victimei înseși; / dacă dovedește că acesta a fost cauzat de fapta unui
terț, pentru care nu este ținut să răspundă; / dacă dovedește că acesta a fost cauzat urmare
unui caz de forță majoră;

52
82. În cazul în care persoana care are paza juridică a animalului și care a suportat
răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animal, conform prevederilor art. 1375 Cod civil, a plătit
despăgubiri victimei, se poate regresa invocând prevederile art. 1357 Cod civil privind
răspunderea pentru fapta proprie împotriva aceluia căruia i-a încredințat paza materială;
83. Art. 1378 Cod civil instituie răspunderea civilă delictuală pentru prejudiciile cauzate de
lucruri în general și nu intră sub incidența textului legal menționat animalele; / edificiile sau
construcțiile, atunci când prejudiciul este cauzat prin ruina acestora sau prin desprinderea
unor părți din ele, dacă aceasta este urmarea lipsei de întreținere sau a unui viciu de
construcție;
84. Art. 1378 Cod civil instituie răspunderea civila delictuala pentru prejudiciile cauzate de
lucruri in general, răspunderea in baza acestui text legal angajându-se în sarcina celui care are
paza juridică a lucrului; / în sarcina celui care are paza lucrului, care poate fi proprietarul
sau cel care în temeiul unei dispoziții legale sau al unui contract ori chiar numai în fapt
exercită în mod independent controlul și supravegherea asupra lucrului și se servește de
acesta în interes propriu;
85. Art. 1376 Cod civil instituie răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri și
răspunderea se angajează în sarcina aceluia care în temeiul unei dispoziții legale exercită în mod
independent controlul și supravegherea asupra lucrului și se servește de acesta în interes
propriu; / în temeiul unui contract exercită în mod independent controlul și supravegherea
asupra lucrului și se servește de acesta în interes propriu; / chiar numai în fapt, exercită în
mod independent controlul și supravegherea asupra lucrului și se servește de acesta în interes
propriu;
86. Art. 1376 Cod civil instituie răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri și este
permis proprietarului, care are paza juridică, să transmită această pază juridică, adică exercitarea în
mod independent a controlului și supravegherii asupra lucrului prin contractul de comodat; /
contractul de locațiune;
87. Art. 1376 Cod civil instituie răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri, iar dacă
prepusul unui comitent își însușește controlul și supravegherea asupra lucrului, chiar numai în fapt
și se servește de acesta în interes propriu dobândește paza juridică;
88. Art. 1376 Cod civil instituie răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri, iar
pentru declanșarea răspunderii victima prejudiciului trebuie să dovedească existența prejudiciului;
/ raportul de cauzalitate dintre fapta lucrului și prejudiciu;
89. Art. 1376 Cod civil instituie răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri și pentru
a se exonera de răspundere acela care a avut lucrul sub paza sa trebuie să dovedească că

53
prejudiciul este cauzat exclusiv de fapta victimei însăși; / că prejudiciul este cauzat de un terț
pentru care nu este ținut sa răspundă; / că prejudiciul este urmarea unui caz de forță majoră;
90. Art. 1378 Cod civil instituie răspunderea pentru ruina edificiului sau a unei construcții și
prin edificiu sau construcție înțelegem un imobil prin natura sa;
91. Art. 1378 Cod civil instituie răspunderea pentru ruina edificiului sau a unei construcții și
prin edificiu sau construcție înțelegem dărâmarea completă; / orice dezvoltare a materialului
sau desprinderea unor părți;
92. Art. 1378 Cod civil instituie răspunderea pentru ruina edificiului sau a unei construcții și
ruina trebuie să fie urmarea lipsei de întreținere; / urmare a existenței unui viciu de
construcție;
93. Răspunderea pentru ruina edificiului conform prevederilor art. 1378 Cod civil revine
proprietarului edificiului;
94. Răspunderea pentru ruina edificiului conform prevederilor art. 1378 Cod civil revine
proprietarului acestuia; / titularului dreptului de superficie;
95. Pentru angajarea răspunderii pentru ruina edificiului, conform prevederilor art. 1378
Cod civil, victima prejudiciului trebuie să dovedească existența prejudiciului; / faptul că ruina
edificiului a fost urmare a lipsei de întreținere sau a unui viciu de construcție;
96. Pentru a se exonera de răspunderea pentru ruina edificiului, astfel cum aceasta este
reglementată prin prevederile art. 1378 Cod civil, proprietarul acestuia trebuie să dovedească un
caz de forță majoră; / fapta victimei înseși;
97. Din reciprocitatea și interdependența obligațiilor, specifice contratelor sinalagmatice,
astfel cum reglementează art. 1171 Cod civil, decurg efecte speciale, astfel deși una dintre părți
este gata să-si execute propria obligație ori chiar și-a executat-o, cealaltă parte refuză în mod
culpabil să și-o execute pe a sa; / deși una dintre părți nu-și execută propria obligație, pretinde
celeilalte să și-o execute pe a sa;
98. Temeiul juridic al excepției de neexecutare a contractului îl constituie reciprocitatea și
interdependența obligațiilor din contractul sinalagmatic;
99. Rezoluțiunea constituie o sancțiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic,
constând în desființarea retroactivă a contractului și repunerea părților în situația anterioară
încheierii acestuia;
100. Rezoluțiunea constituie o sancțiune a neexecutării culpabile a contractului
sinalagmatic desființarea retroactivă a acestuia și repunerea părților în situația anterioară
încheierii contractului;

54
101. Diferența dintre rezoluție și reziliere constă în aceea că rezoluțiunea desființează
retroactiv efectele contractului, iar rezilierea face sa înceteze efectele contractului numai
pentru viitor;
102. În conformitate cu prevederile art.1379 Cod civil, acela care ocupă un imobil, chiar
fără niciun titlu răspunde pentru prejudiciul cauzat prin căderea sau aruncarea din imobil a
unui lucru;
103. În conformitate cu prevederile art. 1379 Cod civil, cel care ocupă un imobil, chiar
fără niciun titlu, răspunde pentru prejudiciile cauzate prin clădirea sau aruncarea din imobil a unui
lucru, iar atunci când sunt îndeplinite și condițiile răspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri
victima are un drept de opinie în vederea reparării prejudiciului;
104. Este cunoscut că în conformitate cu prevederile art. 1381 Cod civil, orice prejudiciu
dă dreptul la reparație, iar acest drept: se naște din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest
drept nu poate fi valorificat imediat; / este supus, de la data nașterii sale, tuturor dispozițiilor
legale privind executarea, transmiterea, transformarea și stingerea obligațiilor;
105. Este cunoscut că în conformitate cu prevederile art. 1382 Cod civil, cei care răspund
pentru o fapta prejudiciabilă sunt ținuți solidar la reparație față de cel prejudiciat, iar intre cei care
răspund solidar sarcina reparației se împarte proporțional în măsura în care fiecare a
participat la cauzarea prejudiciului; / dacă participarea fiecăruia la cauzarea prejudiciului nu
poate fi stabilită, sarcina reparației se împarte potrivit cu intenția sau cu gravitatea culpei
fiecăruia; dacă participarea fiecăruia la cauzarea prejudiciului nu poate fi stabilită, sarcina
reparației se împarte potrivit cu intenția sau cu gravitatea culpei fiecăruia, iar dacă în acest
mod nu se poate împărți sarcina reparației, fiecare va contribui în mod egal la repararea
prejudiciului.
106. Conform dispozițiilor Codului civil, acela care răspunde pentru fapta altuia se poate
întoarce împotriva aceluia care a cauzat prejudiciul, cu excepția cazului în care acesta din
urmă nu este răspunzător pentru prejudiciul cauzat;
107. Cel care ocupă un imobil poartă răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin
căderea sau aruncarea din imobil a unui lucru, dacă ocupă imobilul având un titlu; / poartă
răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin căderea sau aruncarea din imobil a unui lucru,
chiar dacă ocupă imobilul fără a avea vreun titlu;
108. Dacă prejudiciul a fost cauzat de mai multe persoane, cel care, fiind răspunzător
pentru fapta uneia dintre ele, a plătit despăgubirea se poate întoarce și împotriva celorlalte
persoane care au contribuit la cauzarea prejudiciului sau, dacă va fi cazul, împotriva celor
care răspund pentru acestea; / se poate întoarce și împotriva celorlalte persoane care au
contribuit la cauzarea prejudiciului sau, dacă va fi cazul, împotriva celor care răspund pentru

55
acestea, dar în toate cazurile regresul va fi limitat la ceea ce depășește partea ce revine
persoanei pentru care se răspunde și nu poate depăși partea din despăgubire ce revine
fiecăreia dintre persoanele împotriva cărora se exercita regresul;
109. În cadrul dreptului la regres, cel care răspunde pentru fapta altuia se poate întoarce
împotriva aceluia care a cauzat prejudiciul, cu excepția cazului în care acesta din urmă nu este
răspunzător pentru prejudiciul cauzat și cel care exercită regresul nu poate recupera partea din
despăgubire care corespunde propriei sale contribuții la cauzarea prejudiciului; / cel care
exercită regresul trebuie să suporte partea din despăgubire care corespunde propriei sale
contribuții la cauzarea prejudiciului;
110. Cu privire la repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale prejudiciul se
repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel; / se pot acorda despăgubiri și pentru un
prejudiciu viitor, dacă producerea lui este neîndoielnică;
111. În cazul reparării prejudiciului în cadrul răspunderii delictuale, despăgubirea trebuie
sa cuprindă pierderea suferita de cel prejudiciat; / câștigul pe care, în condiții normale, cel
prejudiciat ar fi putut sa îl realizeze și de care a fost lipsit; / cheltuielile pe care le-a făcut
pentru evitarea sau limitarea prejudiciului;
112. În cazul reparării prejudiciului în cadrul răspunderii delictuale dacă fapta ilicită a
determinat și pierderea șansei de a obține sau de a evita o pagubă, reparația trebuie să fie
proporțională cu probabilitatea obținerii avantajului sau a evitării pagubei, ținând cont de
împrejurări și de situația concretă a victimei;
113. În cazul reparării prejudiciului în cadrul răspunderii civile delictuale, repararea se
face astfel în natură, prin restabilirea situației anterioare; / prin plata unei despăgubiri,
stabilite prin acordul părților sau prin hotărâre judecătorească, dacă repararea în natură nu
este cu putință ori dacă victima nu este interesată de reparația în natură;
114. În cadrul reparării prejudiciului în cazul răspunderii delictuale, la stabilirea
despăgubirii se va avea în vedere dacă prin lege nu se prevede altfel, data procedurii
prejudiciului;
115. În cadrul reparării prejudiciului în cazul răspunderii delictuale dacă prejudiciul are
caracter de continuitate, despăgubirea se acordă sub formă de prestații periodice;
116. În cadrul răspunderii civile delictuale, în cazul prejudiciului viitor, despăgubirea,
indiferent de forma în care s-a acordat poate fi sporită, dacă, după stabilirea ei, prejudiciul s-a
mărit; / poate fi redusă, dacă, după stabilirea ei, prejudiciul s-a micșorat; / poate fi suprimată,
dacă, după stabilirea ei, prejudiciul a încetat;
117. În cadrul răspunderii civile delictuale, în caz de vătămare a integrității corporale sau
a sănătății unei persoane, despăgubirea trebuie să cuprindă echivalentul câștigului din munca de

56
care cel păgubit a fost lipsit sau pe care este împiedicat să-l dobândească, prin efectul
pierderii sau reducerii capacității sale de muncă, cheltuielile de îngrijire medicală și, dacă este
cazul, cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viață ale celui păgubit, precum și orice
alte prejudicii materiale;
118. În cadrul răspunderii civile delictuale, despăgubirea pentru pierderea sau nerealizarea
câștigului din muncă se acordă, ținând-se seama și de sporirea nevoilor de viață ale celui prejudiciat
sub formă de prestații bănești periodice; / la cererea victimei, pentru motive temeinice, sub
forma unei sume globale;
119. În cadrul răspunderii civile delictuale în toate cazurile, instanța poate acorda celui
păgubit o despăgubire provizorie pentru acoperirea nevoilor urgente;
120. În cadrul răspunderii civile delictuale, despăgubirea pentru pierderea sau nerealizarea
câștigului din muncă se stabilește pe baza venitului mediu lunar net din muncă al celui păgubit
din ultimul an înainte de pierderea ori reducerea capacității de muncă; / pe baza venitului
lunar net pe care l-ar fi putut realiza cel păgubit, ținându-se seama de calificarea profesională
pe care o avea sau ar fi avut-o la terminarea pregătirii pe care era în curs să o primească; / se
va determina, dacă cel păgubit face dovada posibilității obținerii unui venit din muncă mai
mare în baza unui contract încheiat în ultimul an, iar acesta nu a fost pus în executare,
ținându-se seama, în stabilirea despăgubirii, de aceste venituri;
121. În cadrul reparării prejudiciului în cazul răspunderii delictuale, pentru stabilirea
pierderii și a nerealizării câștigului din muncă dacă cel păgubit nu avea nici o calificare
profesională și nici nu era în curs să o primească, despăgubirea se stabilește pe baza salariului
minim net pe economie;
122. În cadrul reparării prejudiciului în cazul răspunderii delictuale, dacă cel care a suferit
vătămarea integrității corporale sau a sănătății este un minor despăgubirea stabilită este datorată
de la data când, în mod normal, minorul și-ar fi terminat pregătirea profesională pe care o
primea;
123. În cadrul reparării prejudiciului în cazul răspunderii delictuale, despăgubirea pentru
prejudiciile cauzate prin decesul unei persoane se cuvine numai celor îndreptățiți, potrivit legii,
la întreținere din partea celui decedat; / se cuvine și acelora cărora victima, fără a fi obligată
de lege, le presta întreținerea în mod curent;
124. În cadrul reparării prejudiciului in cazul răspunderii delictuale, in caz de vătămare a
integrității corporale sau a sănătății poate fi acordată o despăgubire pentru restrângerea
posibilităților de viată familială și socială; / instanța judecătorească poate să acorde
despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului pentru durerea

57
încercată prin moartea victimei și oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi
existența unui asemenea prejudiciu;
125. În cadrul reparării prejudiciului în cazul răspunderii delictuale cel care a făcut
cheltuieli pentru îngrijirea sănătății victimei sau, în caz de deces a acesteia, pentru
înmormântare are dreptul la înapoierea lor de la cel care răspunde pentru fapta ce a prilejuit
aceste cheltuieli; / dacă în cazul asigurărilor sociale s-a recunoscut dreptul la un ajutor sau la
o pensie, reparația este datorată numai în măsura în care paguba suferită prin vătămare sau
moarte depășește ajutorul ori pensia;
126. În materia răspunderii civile delictuale orice persoană are îndatorirea să respecte
regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin
acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane; / cel care
cu discernământ produce un delict civil răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să
le repare integral; / în cazurile anume prevăzute de lege o persoană este obligată să repare
prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum și de
ruina edificiului;
127. Dacă legea nu prevede altfel, sau părțile nu convin contrariul, răspunderea este
înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forță majoră sau de caz fortuit;
128. Conform dispozițiilor legale forță majoră este orice eveniment extern,
imprevizibil, absolut, invincibil și inevitabil; / forța majoră înlătură răspunderea civilă;
129. Cazul fortuit și forță majoră înlătură răspunderea civilă;
130. Conform dispozițiilor legale fapta victimei înseși și fapta terțului înlătură
răspunderea civilă delictuală chiar dacă nu au caracteristicile forței majore, ci doar pe cele
ale cazului fortuit, însă numai în cazurile în care, potrivit legii sau convenției părților, cazul
fortuit este exonerator de răspundere;
131. Conform dispozițiilor legale cel care cauzează un prejudiciu prin chiar exercițiul
drepturilor sale nu este obligat să îl repare, cu excepția cazului în care dreptul este exercitat
abuziv;
132. Conform dispozițiilor legale victima nu poate obține repararea prejudiciului
cauzat de persoana care i-a acordat ajutor în mod dezinteresat sau de lucrul, animalul ori
edificiul de care s-a folosit cu titlu gratuit, decât atunci când dovedește intenția celui care,
potrivit legii, ar fi fost chemat să răspundă; / victima nu poate obține repararea prejudiciului
cauzat de persoana care i-a acordat ajutor în mod dezinteresat sau de lucrul, animalul ori
edificiul de care s-a folosit cu titlu gratuit, decât atunci când dovedește culpa gravă a celui
care, potrivit legii, ar fi fost chemat să răspundă;

58
133. Conform dispozițiilor legale nu se poate exclude sau limita, prin convenții sau
acte unilaterale, răspunderea pentru prejudiciul material cauzat altuia printr-o faptă
săvârșită cu intenție sau din culpa gravă, dar sunt valabile clauzele care exclud răspunderea
pentru prejudiciile cauzate printr-o simplă imprudență sau neglijența, bunurilor victimei; /
răspunderea pentru prejudiciile cauzate integrității fizice sau psihice ori sănătății nu poate fi
înlăturată ori diminuată decât în condițiile legii;
134. Conform dispozițiilor legale răspunderea pentru prejudiciile cauzate integrității
fizice sau psihice ori sănătății nu poate fi înlăturată ori diminuată decât în condițiile legii; /
declarația de acceptare a riscului producerii unui prejudiciu nu constituie, prin ea însăși,
renunțarea victimei la dreptul de a obține plata despăgubirilor;
135. Conform dispozițiilor legale printr-un anunț nu poate fi exclusă sau limitată
răspunderea civilă delictuală pentru prejudiciile cauzate victimei;
136. În situația în care acțiunea civilă se judecă separat de acțiunea penală instanța civilă
nu este legată de dispozițiile legii penale și nici de hotărârea definitivă de achitare în ce
privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite; / instanța civilă nu este
legată de dispozițiile legii penale și nici de hotărârea definitivă de încetare a procesului penal
în ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite;
137. Conform dispozițiilor legale cel care a făcut cheltuieli pentru îngrijirea sănătății
victimei sau, în caz de deces al acesteia, pentru înmormântare, are dreptul la înapoierea lor de
la cel care răspunde pentru fapta ce a prilejuit aceste cheltuieli;
138. În toate cazurile în care despăgubirea derivă dintr-un fapt supus de legea penală unei
prescripții mai lungi decât cea civilă termenul de prescripție a răspunderii penale se aplică și
dreptului la acțiune în răspundere civilă;
139. În cazul decesului victimei, instanța judecătorească poate acorda despăgubiri
ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin
moartea victimei;
140. Conform dispozițiilor legale cel care ocupă un imobil răspunde pentru prejudiciul
cauzat prin căderea sau aruncarea din imobil a unui lucru și dispoziția legală se aplică
proprietarului imobilului; / dispoziția legală se aplică detentorului precar al imobilului; /
dispoziția legală se aplică aceluia care exercita un drept de abitație asupra imobilului;
141. Conform dispozițiilor legale, acela care cauzează altei persoane un prejudiciu printr-
o faptă ilicită săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare și autorul prejudiciului răspunde
pentru cea mai ușoară culpă;

59
142. Autorul faptei ilicite au obligația de a repara prejudiciul cauzat și în cazul în care
acesta este urmare a atingerii aduse unui interes al altuia, cu condiția ca interesul să fie legitim; / să
fie serios; / prin felul in care se manifesta sa creeze aparenta unui drept subiectiv;
143. Pentru aprecierea vinovăției autorului prejudiciului se ține seama de faptul că
prejudiciul a fost cauzat de un profesionist în exploatarea unei întreprinderi; / se ține seama
de împrejurările în care s-a produs prejudiciul;
144. Acela care săvârșește o infracțiune prin depășirea limitelor legitimei apărări și a
cauzat, prin acesta, agresorului un prejudiciu poate fi obligat la plata unei indemnizații adecvate;
/ poate fi obligat la plata unei indemnizații echitabile;
145. Este adevărată afirmația că „nicio altă persoană, în afara comitentului, nu răspunde
pentru fapta prejudiciabilă săvârșită de minorul care avea calitate de prepus” da.

TESTE GRILĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENȚĂ


DREPT PENAL – PARTEA GENERALĂ

1. Intenția directă există când infractorul prevede rezultatul faptei sale, urmărind
producerea lui prin săvârșirea faptei;
2. Intenția există când infractorul prevede rezultatul faptei sale și urmărește producerea
lui; / prevede rezultatul faptei sale și, deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui;
3. Culpa ca formă de vinovăție există când infractorul nu prevede rezultatul faptei sale,
deși trebuia și putea să-l prevadă; / prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind
fără temei că acesta nu se va produce;
4. Obiectul infracțiunii este valoarea socială periclitată sau vătămată prin săvârșirea
faptei prevăzute de legea penală;
5. Pot avea obiect material infracțiunile de rezultat;
6. Culpa simplă există când infractorul nu prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia și
putea să-l prevadă;
7. În cazul cărei forme și modalități a vinovăției, infractorul prevede rezultatul faptei sale și
urmărește producerea lui prin săvârșirea acestei fapte? intenția directă;
8. În cazul cărei forme și modalități a vinovăției, infractorul prevede rezultatul faptei sale
și, deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui? intenția indirectă;
9. În cazul cărei forme și modalități de vinovăție, infractorul nu prevede rezultatul faptei
sale, deși trebuia și putea să-l prevadă? culpa simplă;
10. Bunul împotriva căruia este îndreptată acțiunea infracțională constituie în materie penală
obiectul material al infracțiunii;

60
11. Obiectul juridic al infracțiunii este complet dacă fapta prevăzută de legea penală
periclitează sau vatămă două sau mai multe valori sociale;
12. În care din formele și modalitățile vinovăției infractorul nu prevede rezultatul faptei
sale? neglijența;
13. Intenția depășită este o formă mixtă de vinovăție, ce cuprinde intenția și culpa
reunite;
14. În sensul legii penale este subiect activ al infracțiunii autorul; / instigatorul; /
complicele;
15. Fapta prevăzută de legea penală, care constă într-o acțiune ce este săvârșită cu intenție,
constituie infracțiune dacă fapta este nejustificată și imputabilă;
16. Fapta care constă într-o inacțiune constituie infracțiune când este săvârșită cu intenție;
/ când este săvârșită din culpă, dacă legea prevede expres acest lucru;
17. Obiectul juridic al infracțiunii îl constituie o valoare socială ce este ocrotită penal;
18. Obiectul material există numai la infracțiunile de rezultat;
19. Una din condițiile generale de existență a subiectului activ este libertatea de voință și
acțiune;
20. Minorul sub 14 ani se prezumă absolut că nu răspunde din punct de vedere penal;
21. Nu poate fi subiect activ al infracțiunii minorul care nu a împlinit 14 ani; / persoana
iresponsabilă;
22. Subiectul pasiv al infracțiunii poate fi atât persoana fizică, cât și persoana juridică;
23. În cazul infracțiunilor pentru care legea cere subiectului activ o calitate specială, această
calitate trebuie să o îndeplinească autorul (coautorul);
24. Subiect activ al infracțiunii poate fi persoana fizică după ce a împlinit vârsta de 16
ani; / persoana fizică care are vârsta între 14-16 ani dacă a săvârșit fapta cu discernământ;
25. Elementul material al laturii obiective poate fi format atât din acțiuni, cât și din
inacțiuni;
26. Inacțiunea reprezintă atitudinea făptuitorului care nu face ceva, ce legea penală
dispune să facă;
27. Urmarea imediată trebuie să fie rezultatul nemijlocit al acțiunii sau inacțiunii;
28. Mobilul unei infracțiuni reprezintă sentimentul care a condus la nașterea în mintea
făptuitorului a ideii de a săvârși fapta;
29. În legislația penală română actele preparatorii nu sunt incriminate de regulă;
30. Actele preparatorii în legislația penală română se pedepsesc prin asimilare cu tentative
la anumite infracțiuni;
31. Actele preparatorii trebuie să fie intenționate;

61
32. Dacă infracțiunea este săvârșită de către un minor care a împlinit vârsta de 16 ani,
discernământul făptuitorului ca o condiție a responsabilității penale se prezumă în mod relativ;
33. Raportul de cauzalitate între elementul material al infracțiunii și urmarea acesteia
implică atât componente obiective, cât și componente subiective;
34. Prin urmarea socialmente periculoasă ca parte componentă a laturii obiective a
infracțiunii se înțelege consecința imediată determinată prin săvârșirea acțiunii sau inacțiunii
incriminate prin lege;
35. Există vinovăție și responsabilitate penală dacă făptuitorul a prevăzut urmarea
acțiunii sale și a urmărit producerea acesteia; / făptuitorul a prevăzut urmarea acțiunii sale
dar a sperat, fără temei, că aceasta nu se va produce;
36. Scopul ca element al laturii subiective prevăzut în conținutul unei infracțiuni poate însoți
una din următoarele forme sau modalități ale vinovăției intenția;
37. În materie penală mobilul infracțiunii poate avea următoarele semnificații cerința
esențială de împlinirea căreia depinde existența infracțiunii; / element circumstanțial în
conținutul calificat al unor infracțiuni; / circumstanța judiciară;
38. Scopul în care făptuitorul săvârșește infracțiunea poate avea următoarele semnificații
cerința esențială de împlinirea căreia depinde existența infracțiunii; / element circumstanțial
în conținutul calificat al unor infracțiuni; / circumstanța judiciară;
39. Pentru existența participației penale este necesar a fi îndeplinite următoarele condiții la
săvârșirea faptei prevăzute de legea penală să contribuie un număr de peroane mai mare
decât cel necesar, cerut de lege; / cel puțin pentru unul din participanți fapta comisă să fie
infracțiune;
40. Tentativa la o infracțiune care, potrivit legii, se sancționează exclusiv cu detențiunea pe
viață este pedepsită cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani;
41. Dacă fapta săvârșită are caracter penal numai în mintea făptuitorului, lipsindu-i acest
caracter în realitate, ea constituie o faptă putativă;
42. În sistemul penal român autorul infracțiunii este definit pe criterii obiective;
43. Complicitatea ca formă de participație penală este posibilă la infracțiunile
internaționale; / la infracțiunile care se săvârșesc din culpă; / la săvârșirea de către autor, a
faptei prevăzute de legea penală, fără vinovăție;
44. Contribuția făptuitorului în cazul participației penale poate îmbrăca forma autoratului
(coautoratului), instigării, complicității. Care dintre acestea sunt contribuții principale? autoratul; /
instigarea;
45. Zădărnicirea din partea făptuitorului, de bună voie, a apariției rezultatului faptei sale care
a fost realizată în întregime constituie împiedicare a producerii rezultatului;

62
46. Infracțiunea fapt epuizat este posibilă la infracțiunile b) progresive;
47. Constituie unitate naturală de infracțiune infracțiunea continuă;
48. Constituie unitate legală de infracțiune infracțiunea continuată;
49. Infracțiunea de omor săvârșită prin aplicarea succesivă a mai multor lovituri cu toporul
este infracțiune simplă;
50. Infracțiunile continue se împart în permanente și succesive;
51. Aberratio ictus este o situație a infracțiunii deviate;
52. Error in persona este o situație a infracțiunii deviate;
53. Infracțiunea care se caracterizează prin prelungirea în chip natural a acțiunii sau
inacțiunii care constituie elementul material al laturii obiective, după consumare, până la intervenția
unei forțe contrare este o infracțiune continuă;
54. Infracțiunea continuată presupune printre altele unitate de rezoluție infracțională din
partea subiectului activ;
55. Unitatea de rezoluție infracțională cu care se săvârșesc acțiunile sau inacțiunile
caracterizează infracțiunea continuată;
56. Aplicarea legii penale în timp pentru o infracțiune săvârșită în participație se face în
raport cu data săvârșirii faptei de către autor;
57. În caz de participație penală dacă există circumstanțe, acestea se vor restrânge asupra
tuturor, dacă sunt reale și au fost cunoscute de participanți;
58. Infracțiunea continuată este o cauză reală de agravare facultativă a pedepsei;
59. În cazul complicității ajutorul dat de către complice poate fi material; / moral; / prin
inacțiune;
60. Violul care a avut ca urmare moartea victimei este o infracțiune complexă;
61. Fapta unei persoane de a sustrage curent electric prin branșarea ilegală la rețeaua de
electricitate este o infracțiune continuă;
62. Proxenetismul este o infracțiune simplă;
63. Fapta unei persoane care trage cu arma spre un grup de persoane în care se află și cel pe
care dorea să-l omoare, rănind însă o altă persoană este o infracțiune deviată; / unică;
64. Actele de executare la o infracțiune continuată trebuie săvârșite numai cu intenție;
65. Aplicarea pedepsei pentru infracțiunea continuată se face într-o singură etapă, fără a fi
evidențiat sporul;
66. Nu se pot săvârși în mod continuat infracțiunile din culpă;
67. Infracțiunea care cuprinde în conținutul său ca element constitutiv sau ca o circumstanță
agravantă o acțiune sau o inacțiune care constituie prin ea însăși o faptă prevăzută de legea penală
este o infracțiune complexă;

63
68. Infracțiunea complexă nu reprezintă o cauza de agravare a răspunderii penale;
69. În cazul complicității ajutorul poate fi dat autorului infracțiunii; / instigatorului; /
altui complice;
70. Este autor al infracțiunii persoana care săvârșește nemijlocit fapta prevăzută de
legea penală;
71. Momentul epuizării infracțiunii progresive este cel al producerii ultimului rezultat
amplificat;
72. Actele de executare în cazul infracțiunii de obicei realizează conținutul infracțiunii
numai dacă se săvârșesc mai multe, din care să rezulte obișnuința;
73. Infracțiunile de obicei nu pot avea tentativă;
74. Repetarea faptelor de același fel de un număr suficient de mare din care să rezulte ideea
de îndeletnicire este o condiție a infracțiunii de obicei;
75. În cazul legitimei apărări, atacul este direct când se îndreaptă și creează un pericol
nemijlocit pentru valoarea socială ocrotită;
76. Apărarea în cazul legitimei apărări trebuie să fie precedată de atac;
77. În cazul în care există circumstanțe atenuante limitele speciale ale pedepsei se reduc în
mod obligatoriu cu o treime;
78. În cazul grațierii totale termenul de reabilitare curge de la data actului de grațiere; / de
la data la care hotărârea de condamnare a rămas definitivă, în cazul grațierii
antecondamnatorii;
79. Subiectul activ al infracțiunilor proprii trebuie să îndeplinească printre altele și anumite
condiții care privesc calitatea cerută în norma de incriminare;
80. Interzicerea dreptului de a se apropia de locuința victimei se poate dispune ca pedeapsă
complementară;
81. Fapta constând într-o inacțiune constituie infracțiune când este săvârșită cu intenție;
82. Dacă infractorul condamnat definitiv la pedeapsa cu închisoarea pentru o infracțiune este
judecat ulterior pentru o infracțiune concurentă, pedeapsa cu închisoarea stabilită pentru aceasta se
contopește cu pedeapsa anterior definitivă, potrivit dispozițiilor privind concursul de
infracțiuni;
83. Atunci când depășirea limitelor legitimei apărări nu se întemeiază pe tulburare sau
temere, fapta este considerată a fi săvârșită în condițiile unei circumstanțe atenuante;
84. În cazul stării de necesitate pericolul trebuie să fie iminent;
85. Acțiunea de salvare în cazul stării de necesitate trebuie să fi constituit singurul mijloc
de înlăturare a pericolului;
86. Starea de necesitate înlătură caracterul nejustificat al faptei;

64
87. În cazul stării de necesitate, față de acțiunea de salvare, pericolul este iminent;
88. Primul termen al recidivei postcondamnatorii poate consta într-o condamnare definitivă
la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an;
89. Depășirea limitelor legitimei apărări care nu se întemeiază pe tulburare sau temere este
circumstanța atenuantă legală;
90. Nu pot fi comise în coautorate infracțiunile ce se comit în persoană proprie;
91. Promisiunea făcută în timpul săvârșirii faptei de tăinuire a bunurilor provenite din
aceasta, dar care ulterior nu este respectată este o contribuție de complice;
92. Reabilitarea de drept nu este condiționată de achitarea despăgubirilor civile la plata
cărora a fost obligat condamnatul;
93. Instigatorul trebuie să acționeze cu intenție;
94. Coinstigatorul reprezintă cooperarea mai multor persoane la determinarea unei sau
unor persoane să săvârșească o infracțiune;
95. Instigarea este calificată când pentru determinarea instigatului se folosește
constrângerea;
96. În cazul instigării cu efect negativ instigatorul nu va răspunde din punct de vedere
penal pentru participație; / va răspunde pentru instigare, dacă este incriminată autonom;
97. Complicitatea este o formă de participație secundară în raport cu instigarea;
98. Complicitatea este o forma de participație improprie când autorul săvârșește fapta din
culpă sau fără vinovăție;
99. Complicii sunt pedepsiți cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită
de autor;
100. Nu pot fi săvârșite în coautorat infracțiunile săvârșite de regulă din culpă;
101. Complicele la o faptă prevăzută de legea penală săvârșită cu intenție se sancționează
cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor;
102. Sporul aplicat la pedeapsa cu închisoarea cea mai grea dintre pedepsele cu
închisoarea stabilite în cazul infracțiunilor concurente reprezintă o treime din totalul celorlalte
pedepse cu închisoarea aplicate;
103. Anularea amânării aplicării pedepsei intervine când se descoperă ulterior că persoana
supravegheată mai săvârșise o infracțiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a
dispus amânarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii după expirarea termenului de
supraveghere; / o infracțiune până la rămânerea definitiva a hotărârii prin care s-a dispus
amânarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii înainte de expirarea termenului de
supraveghere;

65
104. În cazul recidivei postcondamnatorii, când săvârșirea din nou a unei infracțiuni are
loc în timpul executării primei condamnări, pedeapsa se aplică astfel restul rămas neexecutat din
pedeapsa anterioara calculat de la data săvârșirii noii infracțiuni se adaugă la pedeapsa
stabilită pentru infracțiunea săvârșită ulterior;
105. Instigarea se pedepsește cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea
săvârșită de autor;
106. Participantul nu se pedepsește dacă, înainte de descoperirea faptei, împiedică
voluntar el însuși consumarea infracțiunii. Cauza de nepedepsire produce efecte doar pentru acest
participant;
107. În cazul participației penale autorul poate acționa cu intenție, din culpă sau fără
vinovăție; / instigatorii și complicii acționează întotdeauna cu intenție;
108. Participația penală este proprie când autorul și instigatorul acționează cu intenție;
109. Participația penală este improprie când instigatorul acționează cu intenție, iar
autorul din culpă;
110. În cazul în care există circumstanțe agravante se poate aplica o pedeapsă până la
maximul special, iar în cazul amenzii dacă acesta este neîndestulător, se poate aplica un spor
de cel mult o treime din maximul special;
111. Dacă locul de săvârșire a faptei este prevăzut ca element circumstanțial agravant în
conținutul unei infracțiuni, nerealizarea condiției de loc are ca efect nu influențează existența
infracțiunii în varianta tipică;
112. Renunțarea la aplicarea pedepsei se poate dispune, printre altele, dacă infractorul nu
a mai fost condamnat anterior; / pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită
este închisoarea de cel mult 5 ani;
113. Săvârșirea de către o persoană a două sau mai multe infracțiuni înainte de a fi
condamnată definitiv pentru vreuna din ele constituie concurs de infracțiuni;
114. Data săvârșirii infracțiunii continuate este momentul epuizării, și anume când a
avut loc ultima acțiune sau inacțiune;
115. Fapta celui condamnat definitiv la pedeapsa închisorii de 1 an pentru o infracțiune
intenționată care a săvârșit înainte de începerea executării acestei pedepse o nouă infracțiune
intenționată pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, este comisă în
condițiile pluralității intermediare de infracțiuni;
116. Cel condamnat este reabilitat de drept dacă în decurs de 3 ani de la data împlinirii
termenului de supraveghere în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere nu a
săvârșit din nou o infracțiune;
117. Constituie o cauză justificativă îndeplinirea unei obligații impuse de lege;

66
118. Când pentru două infracțiuni concurente instanța a stabilit o pedeapsă cu închisoarea
și o pedeapsă cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii la care se adaugă în întregime pedeapsa
amenzii;
119. Desistarea este o cauză de nepedepsire cu caracter personal;
120. Pedeapsa accesorie se poate aplica dacă pedeapsa principală este închisoarea cu
executare în regim de detenție;
121. Infracțiunea continuată este o formă a unității legale de infracțiuni;
122. Este cauză care înlătură sau modifică executarea pedepsei grațierea; / prescripția
executării pedepsei;
123. Sistemul de sancțiune al concursului de infracțiuni este, în cazul pedepselor cu
închisoarea sistemul cumulului juridic;
124. Pentru existența concursului de infracțiuni se cere, printre altele, ca infracțiunile
săvârșite să nu fi intervenit o condamnare definitivă pentru vreuna dintre ele;
125. Concursul formal de infracțiuni presupune, printre altele comiterea mai multor
infracțiuni printr-o singură acțiune;
126. Sunt pedepse detențiunea pe viață și închisoarea; / amenda și degradarea
militară;
127. Pluralitatea de infracțiuni există, potrivit legii penale române atât în cazul
concursului, cât și în cazul recidivei;
128. Tentativa nu este posibilă la infracțiunile de vătămare corporală din culpă; /
ucidere din culpă.
129. Recidiva internațională a fost reținută în Codul penal numai dacă hotărârea de
condamnare a fost recunoscută potrivit legii române;
130. Primul termen al recidivei postcondamnatorii poate consta într-o condamnare
definitivă la pedeapsa detențiunii pe viață;
131. Primul termen al recidivei postcondamnatorii poate consta într-o condamnare
definitivă la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an;
132. Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârșită pentru a înlătura un atac
material, direct, imediat și injust îndreptat împotriva unui interes general și care pune în
pericol acest interes, dacă apărarea este proporțională cu gravitatea atacului;
133. Constituie circumstanță agravantă săvârșirea infracțiunii prin acte de cruzime;
134. Minorul care la 5 ani săvârșește o infracțiune răspunde penal dacă se dovedește că
a săvârșit faptă cu discernământ;
135. La stabilirea stării de recidivă nu se ține seama de condamnările pentru
infracțiunile amnistiate;

67
136. Pentru a exista al doilea termen al recidivei postcondamnatorii, pedeapsa prevăzută
de lege pentru noua infracțiune trebuie să fie de 1 an; / mai mare de 1 an;
137. Pedeapsa amenzii poate fi aplicată alături de pedeapsa închisorii în cazul
concursului de infracțiuni;
138. Constituie circumstanță agravantă săvârșirea faptei de către trei sau mai multe
persoane împreună.
139. Constituie circumstanță agravantă săvârșirea faptei în stare de intoxicație
voluntară cu alcool, provocată în vederea comiterii infracțiunii;
140. Sunt circumstanțe atenuante legale provocarea din parte persoanei vătămate;
141. Circumstanțele atenuante reținute de către instanța de judecată produc obligatoriu
efecte asupra pedepsei principale, o singură dată, indiferent de natura lor;
142. Săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună este circumstanță
agravantă;
143. Săvârșirea infracțiunii prin supunerea victimei a tratamente degradante este
circumstanță agravantă;
144. Circumstanțele atenuante reale își produc efecte față de toți făptuitorii;
145. Circumstanțele reale agravante se răsfrâng asupra participanților, dacă aceștia le-
au cunoscut; / se răsfrâng asupra participanților, dacă aceștia le-au prevăzut;
146. Reabilitarea de drept are loc dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârșit o altă
infracțiune în cazul condamnării la pedeapsa amenzii; / pedeapsa închisorii de 2 ani;
147. Când într-o cauză penală sunt incidente atât circumstanțe atenuante, cât și
circumstanțe agravante se aplică mai întâi dispozițiile referitoare la circumstanțele atenuante,
apoi cele referitoare la circumstanțele agravante;
148. Când într-o cauză penală există și cauze de agravare și cauze de atenuare se va da
eficiență mai întâi cauzelor de atenuare și apoi celor de agravare;
149. Termenul de supraveghere prevăzut de lege în cazul suspendării sub supraveghere a
executării pedepsei este de intervalul de timp între 2 și 4 ani, fără a putea fi mai mic decât
pedeapsa aplicată;
150. Dacă în termenul de supraveghere în cazul suspendării sub supraveghere a executării
pedepsei, condamnatul săvârșește din culpă o nouă infracțiune revocarea este facultativă;
151. Termenul de supraveghere în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere
curge de la data când hotărârea prin care s-a pronunțat suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere a rămas definitivă;
152. Sunt măsuri de siguranță obligarea la tratament medical; / internarea medicală;

68
153. Singurul temei pentru aplicarea unei pedepse îl constituie săvârșirea unei
infracțiuni;
154. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere se poate dispune, în cazul
concursului de infracțiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani;
155. Termenul de supraveghere în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere
este un interval de timp cuprins între 2 și 4 ani, dar nu mai mic decât durata pedepsei
aplicate;
156. Pe durata termenului de supraveghere al suspendării executării pedepsei sub
supraveghere, condamnatul este obligat să comunice schimbarea locului de muncă;
157. Efectele suspendării pedepsei sub supraveghere constau în suspendarea executării
pedepsei închisorii pe durata termenului de supraveghere;
158. În situația în care persoana supravegheată nu a îndeplinit obligațiile impuse prin
hotărâre, amânarea aplicării pedepsei trebuie revocată obligatoriu;
159. Amânarea aplicării pedepsei se poate dispune dacă infractorului i-a mai fost
anterior aplicată renunțarea la aplicarea pedepsei;
160. În situația în care persoana condamnată la pedeapsa detențiunii pe viată a împlinit
vârsta de 65 de ani în timpul executării pedepsei, pedeapsa detențiunii pe viată poate fi înlocuită cu
pedeapsa închisorii de 30 de ani, în condițiile legii;
161. Pedeapsa detențiunii pe viată nu poate fi aplicată inculpatului cu vârsta de 65 de
ani;
162. Degradarea militară poate fi aplicată militarilor în rezervă;
163. Când pentru infracțiunea săvârșită de minor legea prevedea pedeapsa detențiunii pe
viață, acestuia i se poate aplica o măsură educativă neprivativă de libertate; / o măsură
educativă privativă de libertate;
164. Minorului care a săvârșit o infracțiune i se poate aplica o măsura educativă;
165. Nu pot fi aplicate pedepse accesorii de drept; / minorilor;
166. Internarea într-un centru educativ reprezintă ca sancțiune o măsură educativă luată
față de minorul infractor;
167. Asistarea zilnică, ca măsură educativă, se ia față de infractorul minor pe o perioadă
determinată, cuprinsă între 3 și 6 ani;
168. Măsura internării într-un centru de detenție se ia pe maxim 15 ani;
169. Intră în conținutul constitutiv al infracțiunii elementul material;
170. Măsurile de siguranță sunt sancțiuni de drept penal;
171. Există culpă simplă (neglijentă) atunci când infractorul nu prevede rezultatul
faptei sale deși trebuia și putea să-l prevadă;

69
172. Confiscarea specială este măsură de siguranță;
173. Confiscarea specială se ia cu privire la lucrurile a căror deținere este contrară
legii și a celorlalte lucruri care sunt enunțate în art. 112 Cod penal;
174. Măsurile de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii
se ia când făptuitorul a săvârșit fapta datorită incapacității; / când făptuitorul a săvârșit fapta
datorită nepregătirii;
175. Măsura de siguranță a confiscării extinse se dispune când s-a pronunțat o
condamnare pentru o infracțiune din cele prevăzute de art. 112 Cod penal, dacă instanța are
convingerea că bunurile provin din activități infracționale de natura celor pentru care s-a
dispus condamnarea;
176. Măsura de siguranță a internării medicale se poate dispune atunci când făptuitorul
prezintă pericol pentru societate deoarece este bolnav psihic; / suferă de o boală
infectocontagioasă;
177. Grațierea ca act de clemență se acordă de Președintele României; / Parlament;
178. Grațierea individuală se acordă numai la cerere celui condamnat, după rămânerea
definitivă a hotărârii de condamnare;
179. Comutarea ca modalitate a grațierii constă în înlocuirea pedepsei aplicate de
instanța de judecată cu o pedeapsă de altă natură, mai ușoară;
180. Grațierea înlătură executarea pedepsei principale;
181. Grațierea nu are efecte asupra pedepselor complementare, afară de cazul când
prin actul de grațiere se dispune altfel;
182. Efectele reabilitării nu se întind asupra măsurilor de siguranță;
183. Constituie elemente ale laturii obiective a infracțiunii elementul material; /
urmarea imediată;
184. Reabilitarea de drept intervine în cazul condamnării la pedeapsa cu amendă; /
condamnării la pedeapsa închisorii ce nu depășește 2 ani;
185. Reabilitarea de drept nu are efecte asupra măsurilor de siguranță cu caracter
medical;
186. Reabilitarea judecătorească se acordă numai pentru condamnări la pedeapsa
închisorii mai mari de 2 ani;
187. În cazul unei persoane care a suferit mai multe condamnări succesive termenul de
reabilitare se calculează în raport de condamnarea cea mai grea și curge de la data executării
ultimei pedepse;
188. Anularea reabilitării privește numai reabilitarea judecătorească;

70
189. Reabilitarea judecătorească se acordă la cererea fostului condamnat de către
instanța de judecată;
190. Pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani pentru care intervine reabilitarea de drept este
cea aplicată de instanță;
191. Intervenția reabilitării de drept este condiționată de trecerea unui termen de 3 ani de
la executarea pedepsei ori de la stingerea executării acesteia;
192. În cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, reabilitarea de drept
intervine indiferent de pedeapsa aplicat; / intervine dacă în interval de 3 ani de la data
împlinirii termenului de supraveghere condamnatul nu a săvârșit o nouă infracțiune;
193. În cazul condamnării la pedeapsa închisorii între 5 și 10 ani, termenul de reabilitare
judecătorească este de 5 ani;
194. În cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, termenul de reabilitare se
calculează de la data împlinirii termenului de supraveghere;
195. Pentru acordarea reabilitării judecătorești, în cursul termenului de reabilitare,
condamnatul trebuie să nu fi săvârșit o nouă infracțiune;
196. Când cererea de reabilitare a fost respinsă pentru neîndeplinirea fondațiilor de fond, o
nouă cerere de reabilitare va putea fi făcută după trecerea unui termen de an de la data
rămânerii definitive a hotărârii de respingere a cererii;
197. Reabilitarea este prin natura ei juridică o cauză care înlătură decăderile,
interdicțiile și incapacitățile care rezultă din condamnare;
198. Persoana condamnată la o pedeapsa de 6 luni de închisoare este reabilitată de drept,
după trecerea unui interval de timp de 3 ani de la executarea pedepsei, dacă nu săvârșește o
nouă infracțiune în acest interval de timp;
199. Termenele de reabilitare curg de la data la care pedeapsa pronunțată prin
condamnare a fost executată efectiv; / de la data la care pedeapsa este considerată executată
ca efect al grațierii ori a prescripției executării pedepsei;
200. Durata termenelor de reabilitare judecătorească este stabilită prin lege;
201. Intenția este calificată dacă făptuitorul săvârșește infracțiunea pentru realizarea
unui scop prevăzut expres în norma de incriminare;
202. Care din următoarele ipoteze evidențiază cel mai înalt grad de vinovăție când fapta
este comisă cu intenție premeditată;
203. Elementul material ca parte componentă a laturii obiective a infracțiunii este
prevăzut în conținutul normei juridice de incriminare;
204. Prin element material al infracțiunii se înțelege acțiunea sau inacțiunea prin care
este săvârșită fapta;

71
205. Ce semnificație are prevederea în cuprinsul normei de incriminare a locului de
săvârșire a faptei condiție esențială de îndeplinirea căreia depinde existența infracțiunii; /
element circumstanțial agravant în conținutul infracțiunii;
206. Prevederea în cuprinsul normei de incriminare a timpului de săvârșire a infracțiunii,
are următoarele semnificații condiție esențială de îndeplinirea căreia depinde existența
infracțiunii; / element circumstanțial agravant în conținutul infracțiunii;
207. În cazul infracțiunilor proprii, calitatea cerută subiectului activ de norma penală
specială trebuie îndeplinită de către autor (coautor);
208. Responsabilitatea privită ca o condiție generală a subiectului activ a infracțiunii se
prezumă la modul relativ;
209. Inacțiunea ca modalitate a elementului material din structura laturii obiective a
infracțiunii este prevăzută prin norme penale speciale onerative;
210. Tentativa perfectă (fără efect) nu este posibilă în cazul infracțiunilor omisive; / în
cazul infracțiunilor formale (de atitudine) pentru existența cărora legea nu cere producerea
unui rezultat material;
211. Tentativa se pedepsește numai când legea prevede expres acest lucru;
212. Care din următoarele ipoteze reprezintă forma tipică/perfecta a infracțiunii
infracțiunea consumată;
213. Dacă făptuitorul pune în executare hotărârea de a săvârși infracțiunea, dar nu duce
executarea până la capăt, deși obiectiv avea această posibilitate de care era conștient există
tentativă, dar făptuitorul nu poate fi pedepsit, deoarece desistarea este o cauză de nepedepsire
a tentativei;
214. În cazul infracțiunii continue distingem un moment al consumării și un moment al
epuizării infracțiunii. În ipoteza în care în momentul consumării era în vigoare o lege, dar în
momentul epuizării este în vigoare o altă lege, care dintre aceste legi este aplicabilă legea aflată în
vigoare în momentul epuizării infracțiunii în temeiul principiului activității legii penale;
215. Fapta unei persoane care lovește victima pentru a-i provoca o suferință în cazul în
care victima cade și se lovește cu capul de un corp dur, fapt ce îi provoacă moartea, este săvârșită
sub aspectul vinovăției cu praeterintenție (intenție depășită);
216. Nu pot fi comise în forma continuată infracțiunile din culpă; / infracțiunile de
omor;
217. În care din ipotezele următoare poate fi înlăturat caracterul nejustificat al faptei prin
invocarea stării de necesitate când săvârșirea faptei prevăzute de legea penală era singura cale
de înlăturare a pericolului;

72
218. În cazul legitimei apărări, fapta prevăzută de legea penală, săvârșită pentru
respingerea tacului trebuie sa fie proporțională cu gravitatea atacului; / precedată de atac;
219. Fapta unui bărbat de a întreține un raport sexual cu o persoană de sex feminin care nu
a împlinit vârsta de 15 ani cu acordul acesteia, dacă a fost în eroare cu privire la vârsta victimei nu
constituie infracțiune deoarece făptuitorul nu a cunoscut o împrejurare de care depinde
caracterul imputabil al faptei;
220. Dacă o persoană săvârșește o faptă prevăzută de legea penală pentru a înlătura un
atac exercitat de un iresponsabil (fapt cunoscut de către cel atacat) fapta nu constituie infracțiune
deoarece a fost săvârșită în stare de necesitate, în măsura în care săvârșirea ei a fost singurul
mijloc de înlăturare a pericolului;
221. Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi se aplică sau poate fi aplicată de
către instanța de judecată dacă este prevăzută expres în norma penală specială care
incriminează și sancționează fapta supusă judecății; / numai împreună cu pedeapsa accesorie;
/ deși legea nu o prevede expres în norma de incriminare, judecătorul, potrivit unor criterii
prevăzute de lege apreciază că aplicarea acestei pedepse este necesară;
222. Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi se dispune pe o durată pe o
durata cuprinsă între 1 și 5 ani;
223. Pedeapsa aplicată poate depăși maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea
săvârșită dacă infracțiunea a fost comisă în formă continuată;
224. Infracțiunile care formează termenii recidivei, ca formă a pluralității de infracțiuni
pot fi săvârșite sub aspectul formei de vinovăție cu intenție; / cu intenție depășită;
225. Reabilitarea are următoarele efecte înlătură incapacitățile, interdicțiile și
decăderile rezultate din condamnări;

TESTE GRILĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENȚĂ


DREPT PENAL – PARTEA SPECIALĂ

1. Omorul se săvârșește sub aspectul elementului material atât printr-o acțiune, cât și
printr-o inacțiune;
2. Omorul reprezintă uciderea unei personae săvârșită cu intenție directă sau indirectă;
3. Omorul săvârșit cu premeditare este omorul calificat;
4. Omorul săvârșit cu premeditare se poate reține și în cazul erorii asupra identității
victimei (error in persona) / se poate reține și în cazul devierii acțiunii (aberratio ictus);
5. Omorul săvârșit din interes material (art. 189 lit. b) Cod penal) se poate reține
indiferent dacă făptuitorul a obținut sau nu satisfacerea interesului;

73
6. Omorul săvârșit asupra unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică
exercițiul autorității de stat, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu constituie ultraj prevăzut de
art. 257 alin. 1 Cod Penal;
7. Omorul cu premeditare (art. 189 lit. a) Cod penal) are ca element subiectiv numai
intenția directă;
8. Omorul săvârșit pentru a comite sau a ascunde săvârșirea unei tâlhării sau piraterii are ca
formă de vinovăție intenția sub oricare din cele două modalități ale ei;
9. Dacă făptuitorul ucide victima pentru a-i sustrage banii, fapta constituie infracțiunea de
omor săvârșit pentru a înlesni sau ascunde săvârșirea altei infracțiuni;
10. Omorul săvârșit prin cruzimi constituie omor calificat (art. 189 alin. 1, lit. h Cod
Penal);
11. Uciderea unui polițist aflat în exercițiul funcției, constituie infracțiunea de ultraj
prevăzută de art. 257 alin. 4 Cod Penal;
12. Există raport de cauzalitate și infracțiune de omor, dacă moartea victimei este
determinată exclusiv de acțiunea făptuitorului; / la producerea morții pe lângă acțiunea
făptuitorului au contribuit și alte cauze anterioare, concomitente sau posterioare;
13. Dacă în baza unei înțelegeri două persoane aplică, cu intenția de a ucide, simultan
lovituri victimei care decedează, se va reține coautorat la infracțiunea de omor pentru ambii
participanți;
14. La infracțiunea de ucidere din culpă, culpa poate să aparțină exclusiv făptuitorului; /
culpa poate fi și comună (să aparțină atât făptuitorului cât și victimei);
15. Persoana care imobilizează victima pentru ca o altă persoană să-i poată aplica acesteia o
lovitură mortală va răspunde pentru coautorat la infracțiunea de omor;
16. Din punct de vedere al vinovăției, infracțiunea de omor poate fi săvârșită cu intenție
directă / cu intenție indirectă;
17. Cel care aplică victimei lovituri în zone vitale, apte să provoace moartea, care însă nu se
produce pentru că făptuitorul a luat în mod voluntar măsuri care au împiedicat rezultatul, va fi
pedepsit pentru făptuitorul nu poate fi pedepsit pentru tentativă de omor săvârșită pentru că
beneficiază de o cauză de impunitate (împiedicarea voluntară a producerii rezultatului); /
făptuitorul răspunde pentru o infracțiune contra integrității corporale dacă acțiunile sale
comise anterior împiedicării rezultatului realizează conținutul unei asemenea infracțiuni;
18. Există omor calificat săvârșit din interes material dacă făptuitorul ucide victima
pentru a-i moșteni averea în calitate de succesor; / făptuitorul ucide victima pentru stingerea
unei obligații de întreținere pe care o avea în raport cu victima;

74
19. Omorul calificat săvârșit din interes material există indiferent dacă interesul material a
fost sau nu satisfăcut ulterior; / persoana ucisă este aceea vizată de făptuitor sau aceasta a
ucis o altă persoană datorită unei erori asupra identității victimei sau greșite mânuiri a
mijloacelor folosite în acțiunea de ucidere;
20. Omorul săvârșit asupra unei femei gravide constituie infracțiunea de omor calificat când
în mod obiectiv victima era gravidă; / din punct de vedere subiectiv făptuitorul cunoștea
această împrejurare;
21. Omorul calificat săvârșit de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune de
omor se reține indiferent dacă pentru prima infracțiune de omor făptuitorul a fost sau nu
condamnat sau dacă a executat sau nu pedeapsa pronunțată prin condamnare;
22. Omorul săvârșit profitând de neputința victimei de a se apăra constituie omor prevăzut
în art. 188 Cod Penal cu aplicarea art. 77 lit. e Cod Penal;
23. Omorul săvârșit prin mijloace care pun în pericol viața mai multor persoane constituie
omor prevăzut în art. 188 Cod Penal cu aplicarea art. 77 lit. c Cod Penal;
24. În cazul omorului calificat săvârșit pentru a se sustrage pe sine sau a sustrage pe altul de
a urmărire, arestare ori de executarea unei pedepse obiectul juridic este complex pentru că fapta
aduce atingere pe de o parte dreptului la viată, iar pe de altă parte periclitează sau împiedică
înfăptuirea justiției; / omorul va fi reținut în formă calificată indiferent dacă finalitatea
urmărită de făptuitor a fost sau nu realizată;
25. Dacă făptuitorul săvârșește un omor pentru a ascunde o infracțiune de tâlhărie comisă de
el anterior va răspunde pentru omor calificat în concurs cu infracțiunea de tâlhărie;
26. Se reține infracțiunea de omor calificat săvârșită prin cruzimi dacă victimei i-au fost
produse suferințe deosebit de intense, altele decât cele inerente unei acțiuni de ucidere; /
săvârșirea faptei de omor evidențiază o ferocitate ieșită din comun a ucigașului și în conștiința
publică se produce o reacție de oprobriu deosebit de intensă;
27. În cazul uciderii nou-născutului săvârșită de către mamă în condițiile art. 200 alin. 1 Cod
Penal, participația poate exista sub forma instigării, dar instigatul urmează a fi pedepsit pentru
omor; / complicității, dar complicele va fi pedepsit pentru omor;
28. Care din următoarele fapte reprezintă modalități normative agravante ale infracțiunii de
ucidere din culpă uciderea din culpă datorată nerespectării dispozițiilor legale cu privire la
exercitarea unei meserii; / uciderea din culpă a două sau mai multor persoane;
29. Se reține omorul calificat comis asupra unei femei gravide dacă victima era gravidă iar
făptuitorul știa acest lucru pentru că starea de graviditate era evidentă; / victima era
însărcinată dar sarcina nu era evidentă însă făptuitorul cunoștea starea de graviditate a
victimei;

75
30. Infracțiunea de omor se deosebește de infracțiunea de lovituri sau vătămări cauzatoare
de moarte în principal prin forma de vinovăție;
31. La infracțiunea de ucidere sau vătămare a nou-născutului săvârșită de către mama (art.
200 alin. 1 Cod penal) acțiunea de ucidere trebuie realizată imediat după naștere dar nu mai
târziu de 24 de ore; / de către mama copilului nou născut;
32. Cel care instigă mama aflată într-o stare de tulburare pricinuită de naștere, să-și ucidă
copilul nou-născut va fi condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la omor prevăzut de
art. 188 Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. e) Cod penal;
33. Lovirea intenționată de către făptuitor, cu aceeași ocazie, a două persoane constituie
două infracțiuni de loviri aflate în concurs;
34. În cazul în care făptuitorul, în aceeași împrejurare, ucide cu intenție mai multe persoane,
există o singură infracțiune de omor calificat;
35. Uciderea din culpă se reține în varianta agravantă când prin fapta comisă s-a cauzat
moartea a două sau mai multe persoane; / când fapta a fost comisă pe drumul public de către
un conducător de autovehicul aflat în stare de ebrietate;
36. Infracțiunea de vătămare corporala ăn varianta prevăzută de art. 194 alin. 2 Cod penal,
este săvârșită sub aspectul formei de vinovăție numai cu intenție directă;
37. Cu ce formă de vinovăție trebuie săvârșită infracțiunea de vătămare corporală prevăzută
în art. 194 alin. 1 Cod penal cu intenție indirectă sau praeterintenție;
38. Care din faptele următoare reprezintă modalități normative agravante ale infracțiunii de
lipsire de libertate în mod ilegal săvârșirea faptei de către o persoana înarmată;
39. Constrângerea ca element material în structura laturii obiective a infracțiunii de șantaj se
poate exercita conform legii prin violență; / prin amenințare; / prin amenințare cu dezvăluirea
unor fapte compromițătoare reale sau imaginare privitoare la cel șantajat;
40. În cazul infracțiunii de violare a domiciliului, elementul material poate consta într-o
acțiune de pătrundere fără drept în domiciliul unei persoane; / în refuzul de a părăsi
domiciliul la cererea celui îndreptățit;
41. Care din următoarele spații constituie domiciliu în sens penal locuința, o încăpere a
acesteia sau dependențele locuinței; / camera ocupată de o persoană într-un hotel;
42. În care din următoarele ipoteze violarea de domiciliu îmbracă forma unor modalități
normative agravante când fapta este săvârșită în timpul nopții;
43. Violarea de domiciliu are ca obiect juridic relațiile sociale privind dreptul oricărei
persoane la inviolabilitatea domiciliului;
44. La infracțiunea de șantaj forma de vinovăție cerută de lege este intenția directă,
calificată prin scop;

76
45. În cazul infracțiunii de violare de domiciliu, acțiunea penală se pune în mișcare la
plângerea prealabila a persoanei vătămate în toate cazurile;
46. La infracțiunea de viol tentativa este pedepsibilă. Care din modalitățile următoare ale
tentativei este posibilă în cazul acestei infracțiuni tentativa întreruptă;
47. Actul sexual realizează conținutul infracțiunii de viol dacă este realizat prin
constrângere; / este realizat asupra unei persoane în imposibilitate de a se apăra, profitându-
se de această stare;
48. Care din următoarele fapte reprezintă modalități legale agravante ale infracțiunii de viol
actul sexual realizat prin constrângere care a cauzat victimei o vătămare corporală; / actul
sexual prin constrângere asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 16 ani; / actul sexual
realizat prin constrângere dacă a avut ca urmare moartea victimei;
49. În cazul infracțiunii de viol acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă
a persoanei vătămate în cazul violului prevăzut de art. 218 alin. 1 și 2 și din oficiu în cazul
modalităților normative agravante;
50. Există infracțiunea de act sexual cu un minor dacă actul sexual a fost realizat cu
acordul minorului, dar acesta nu împlinise vârsta de 15 ani; / actul sexual este săvârșit de un
major cu o persoană care are vârsta cuprinsa între 13 și 18 ani, făptuitorul abuzând de
autoritatea sau influența sa asupra victimei;
51. La infracțiunea de viol (art. 218 Cod penal) subiectul pasiv poate fi orice persoană; /
subiectul activ poate fi orice persoană, indiferent de sex;
52. Fapta unui bărbat care întreține prin violență un raport sexual cu soția sa împotriva
voinței acesteia constituie infracțiunea de viol în formă simplă;
53. Violul care a avut ca urmare moartea victimei se săvârșește cu praeterintenție;
54. Pot constitui obiect material al furtului bunurile mobile aflate în posesia sau detenția
altuia; / bunurile uitate de posesor în prezența făptuitorului care ulterior și le însușește;
55. Luarea unui vehicul din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia, în
scopul de a-l folosi pe nedrept constituie infracțiunea de furt furt în scop de folosință (art. 230
alin. 1 Cod penal).
56. În cazul infracțiunii de furt, luarea bunului trebuie realizată fără consimțământul celui
care posedă sau deține bunul. Lipsa consimțământului ca o condiție de existență a infracțiunii se
prezumă în mod relativ;
57. Scopul însușirii bunului ca element al laturii subiective în cazul infracțiunii de furt
prevăzute în art. 228 alin. 1 C.pen., are semnificația unei condiții esențiale de îndeplinirea căreia
depinde existența infracțiunii;

77
58. Consimțământul posesorului sau detentorului unui bun față de actul de luare a acestuia
înlătură infracțiunea de furt dacă a fost exprimat înainte de luarea bunului; / a fost exprimat în
momentul luării bunului;
59. Sustragerea unei diplome de bacalaureat constituie infracțiunea de furt simplu;
60. Subiectul activ al infracțiunii de furt poate fi orice persoana care sustrage un bun
aflat în proprietatea, posesia sau detenția altuia; / persoana care este proprietar al bunului, în
măsura în care bunul sustras se află în posesia sau detenția legitimă a altei persoane;
61. În cazul infracțiunii de furt săvârșite între soți, acțiunea penală se pune în mișcare la
plângerea prealabilă, indiferent dacă furtul este simplu sau calificat;
62. Infracțiunea de furt are ca obiect material a) un bun mobil aflat în posesia sau detenția
altei persoane;
63. Prin incriminarea faptei de furt se urmărește apărarea atât a proprietății cât și a
posesiei indiferent dacă aceasta din urmă este de bună sau rea credință;
64. Înscrisurile pot fi obiect material al infracțiunii de furt indiferent dacă au sau nu
valoare economică;
65. Consumarea infracțiunii de furt are loc în momentul realizării apropriațiunii
(deposedarea victimei și imposedarea făptuitorului);
66. Constituie infracțiunea de furt calificat luarea unui bun din posesia altuia de către o
persoană având asupra sa o armă;
67. Reprezintă furt calificat art. 229 Cod penal), furtul comis prin scoaterea din funcțiune
a sistemului de alarmă ori de supraveghere;
68. Sustragerea unui bun de la o victimă după ce, în prealabil, făptuitorul îi administrează
acestuia un somnifer, care și-a produs efectul, constituie tâlhărie;
69. Pentru existența elementului material al infracțiunii de tâlhărie sunt necesare două
acțiuni, una principală de furt și a doua secundară de violență. Violența pentru existența infracțiunii
de tâlhărie poate fi executată anterior sau concomitent acțiunii de luare a bunului; / după
săvârșirea furtului, dacă prin folosirea ei se urmărește păstrarea bunului furat, ștergerea
urmelor infracțiunii ori scăparea făptuitorului;
70. Fapta unei persoane care exercita violență asupra victimei în vreme ce alta cu care era în
înțelegere îi sustrage aceleiași victime o sumă de bani pe care aceasta o avea asupra sa, constituie o
participație de coautorat la tâlhărie;
71. Dacă tâlhăria se săvârșește într-o locuință se reține în sarcina făptuitorului o infracțiune
de tâlhărie în modalitatea calificată prevăzută de art. 234 alin. 1 lit. f) Cod penal;
72. Tâlhăria este prevăzută de lege într-o variantă agravantă când a cauzat o vătămare
corporală; / a fost săvârșită intr-un mijloc de transport;

78
73. Elementul material al laturii obiective în cazul infracțiunii de tâlhărie este acțiunea de
luare a bunului precedată, însoțită sau urmată de violență, amenințări ori de punerea victimei
în stare de inconștientă sau neputință de a se apăra;
74. Remiterea unui bun de către victimă sub imperiul amenințării, imediat după exercitarea
acesteia de către făptuitor constituie tâlhărie;
75. Aplicare unor lovituri victimei în vederea sustragerii unor bunuri și abandonarea locului
faptei înainte ca bunurile să poată fi sustrase reprezintă tentativă la infracțiunea de tâlhărie;
76. Fapta celui care își însușește un bun ce i-a fost încredințat în temeiul unui contract de
transport constituie abuz de încredere;
77. Infracțiunea de abuz de încredere poate avea ca obiect material un bun mobil;
78. Subiectul activ a infracțiunii de abuz de încredere poate fi o persoană care deține
bunul în baza unui titlu;
79. Latura subiectivă a infracțiunii de înșelăciune presupune vinovăția sub forma intenției
și având ca scop obținerea unui folos material injust;
80. La infracțiunea de înșelăciune urmarea imediată constă într-o pagubă pricinuită
victimei;
81. Infracțiunea de înșelăciune săvârșită prin întrebuințarea de nume sau calități mincinoase
ori de alte mijloace frauduloase intră în concurs cu alte infracțiuni dacă mijlocul fraudulos
constituie prin el însuși infracțiune;
82. Participantul care neavând calitatea cerută de lege pentru autorul infracțiunii de
delapidare se implică nemijlocit alături de un gestionar în sustragerea unor bunuri din gestiunea
acestuia, răspunde pentru complicitate la infracțiunea de delapidare;
83. Pot constitui obiect material al infracțiunii de delapidare bunurile care se află legal în
administrarea sau în gestiunea făptuitorului; / bunurile care au ajuns din eroare în gestiunea
sau administrarea făptuitorului; / bunurile care reprezintă plusuri în gestiune indiferent dacă
aceste plusuri au fost create prin mijloace licite sau ilicite;
84. Gestionarul ca autor al infracțiunii de delapidare este, în sensul legii, o persoană care are
ca atribuții principale de serviciu primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri;
85. Administratorul ca autor al delapidării este persoana care este învestită într-o funcție
de conducere a unei persoane juridice, funcție care îi conferă dreptul de a efectua acte de
dispoziție în legătură cu bunurile care intră în patrimoniul persoanei juridice;
86. Subiectul activ nemijloc la infracțiunea de delapidare poate fi un funcționar public sau
o persoană aflată în serviciul oricărei persoane juridice care îndeplinește efectiv funcții de
gestiune sau administrare;

79
87. Elementul material la infracțiunea de delapidare constă în o acțiune de însușire,
folosire sau traficare a unui bun mobil aflat în gestiunea sau administrarea făptuitorului;
88. Fapta unei persoane care în baza unei înțelegeri prealabile cu autorul unui furt
depozitează bunurile pe care acesta le-a sustras constituie complicitate la furt;
89. Situația premisă în cazul infracțiunii de tăinuire constă în săvârșirea unei fapte
prevăzute de legea penală din care a rezultat un bun;
90. Tăinuirea săvârșită de un membru de familie fapta acestuia constituie infracțiune dar
făptuitorul nu se pedepsește;
91. Fapta persoanei care în schimbul unei sume de bani ascunde un bun despre care, în
momentul primirii a aflat că provine din săvârșirea unei infracțiuni, constituie infracțiunea de
tăinuire;
92. Există înșelăciune în formă agravată atunci când s-a săvârșit prin folosire de nume sau
calități mincinoase;
93. La care din următoarele infracțiuni, tentativa se pedepsește furtul; / înșelăciune;
94. Elementul material al infracțiunii de tăinuire poate consta în primirea, dobândirea,
transformarea sau înlesnirea valorificării unui bun care provine din săvârșirea unei fapte
prevăzute de legea penală;
95. Persoana care participă la săvârșirea unui furt după care transformă bunurile obținute pe
această cale pentru ca să nu poată fi identificate răspunde penal pentru infracțiunea de furt;
96. Infracțiunea de tăinuire este o infracțiune corelativă, în sensul că nu poate fi comisă
decât în măsura în care o altă persoană a săvârșit în prealabil o infracțiune sau faptă prevăzută de
legea penală din care provine bunul care este tăinuit. Dacă autorul faptei principale beneficiază de
grațierea pedepsei ce i-a fost aplicată, care va fi influența actului de grațiere asupra pedepsei
aplicate tăinuitorului? Pedeapsa aplicată pentru tăinuire va fi grațiată numai dacă intră în
categoria celor prevăzute explicit în actul de grațiere datorită faptului că tăinuirea deși este o
infracțiune corelativă, subsecventă, are caracter autonom;
97. Tăinuirea poate fi săvârșită sub forma infracțiunii simple; / infracțiunii continue;
98. Care din următoarele condiții trebuie îndeplinite pentru existența laturii subiective a
tăinuirii făptuitorul să cunoască împrejurarea că bunul provine dintr-o faptă prevăzută de
legea penală; / între persoana care tăinuiește bunul și persoana care a săvârșit infracțiunea
din care provine bunul să nu fi stabilit o înțelegere înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii
principale;
99. Tulburarea de posesie are ca obiect material numai bunuri imobile;

80
100. Violența, amenințarea ori desființarea sau strămutarea semnelor de hotar ca moduri
de realizare a ocupării imobilului, în cazul săvârșirii infracțiunii de tulburare de posesie semnifică
condiții pentru existența infracțiunii;
101. Prin antura elementului său material, tulburarea de posesie este o infracțiune
continuă;
102. Uciderea cu intenție al unui agent al autoritții statului aflat în exercițiul legal al
funcției, constituie infracțiunea de ultraj prevăzută de art. 257 alin. 1 Cod Penal;
103. Pentru ca să existe infracțiunea de ultraj, acțiunea de amenințare trebuie comisă fie în
mod nemijlocit; / fie prin mijloace de comunicare directă;
104. Există și se va reține infracțiunea de ultraj dacă făptuitorul cunoaște că persoana
pe care o agresează fizic îndeplinește o funcție de autoritate statală și că aceasta se află în
exercițiul funcției; / făptuitorul este în dubiu în legătură cu calitatea victimei, dar săvârșește
împotriva acesteia acte de violență acceptând posibilitatea ca victima să facă parte din
categoria funcționarilor care sunt abilitați prin lege să exercite autoritatea;
105. Lovirea din culpă a unui agent al autorității aflat în exercițiul funcției, care a produs
o vătămare ce a necesitat pentru vindecare cinci zile de îngrijiri medicale, constituie o infracțiune
de vătămare corporală din culpă;
106. Subiectul pasiv al infracțiunii de ultraj poate fi un funcționar public ce exercită o
funcție ce implică exercițiul autorității de stat;
107. Lovirea unui polițist aflat în exercițiul funcțiunii, dar care și-a depășit atribuțiile de
serviciu constituie infracțiunea de loviri sau alte violențe;
108. Fapta persoanei de a lovi un polițist care a surprins-o în timp ce fura un bun, pentru
a-și asigura scăparea constituie ultraj în concurs cu infracțiunea de tâlhărie;
109. Lovirea în aceeași împrejurare a doi magistrați aflați în exercițiul funcțiunii,
constituie două infracțiuni de ultraj judiciar aflate în concurs;
110. Elementul material al infracțiunii de uzurpare de calități oficiale constă într-o
acțiune prin care făptuitorul își asumă fără drept o funcție oficială care implică exercițiul
autorității de stat însoțită sau urmată de îndeplinirea unui act ce intră în competența acelei
funcții;
111. Sustragerea de sub sechestru este o infracțiune contra autorității;
112. Dacă un bun legal sechestrat, este sustras în condițiile prevăzute de art. 228 Cod
Penal, se va reține infracțiunea de furt, dacă făptuitorul nu a cunoscut că bunul pe care îl
sustrage este legal sub sechestru; / infracțiunea de furt în concurs cu infracțiunea de
sustragere de sub sechestru, dacă făptuitorul a cunoscut că bunul sustras este legal sechestrat;

81
113. Subiectul activ nemijlocit al infracțiunilor de abuz în serviciu poate fi atât un
funcționar public cât și o persoană care se află în serviciul unei persoane din cele prevăzute de
art. 175, alin. 2 Cod Penal, ori a oricărei persoane juridice, cu precizarea că în cazul în care
faptele nu sunt comise de un funcționar public, limitel speciale ale pedepsei se reduc cu 1/3;
114. Urmarea imediată în cazul infracțiunii de abuz în serviciu poate consta întro pagubă
pricinuită unei persoane fizice sau persoane juridice; / vătămarea intereselor legale ale unei
persoane fizice;
115. Infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor personale poate fi săvârșită
nemijlocit de către un funcționar public sau de către o persoană care se află în serviciul unei
persoane din cele prevăzute de art. 175 alin. 2 Cod Penal, ori a oricărei persoane juridice;
116. Fapta unui funcționar public de a îngrădi în exercitarea funcției sale un drept al unei
persoane, pe temei de rasă sau naționalitate constituie infracțiunea de abuz în serviciu (art. 297
alin. 2 Cod Penal);
117. Abuzul în serviciu în modalitatea prevăzută de art. 297 alin. 2 Cod Penal are ca latură
subiectivă intenția căreia i se adugă mobilul prevăzut expres de norma de incriminare;
118. Infracțiunea de neglijență în serviciu se săvârșește, sub aspect subiectiv din culpă
indiferent de modalitățile acestuia;
119. Cel care oferă unui funcționar bani sau alte foloase care nu i se cuvin pentru a-l
determina pe acesta să facă un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, săvârșește infracțiunea de
dare de mită;
120. Elementul material al luării de mită este realizat dacă funcționarul public a primit
bani sau foloasele înainte de a îndeplini actul de serviciu pretins de mituitor; / funcționarul
public a primit banii sau foloasele după îndeplinirea actului de serviciu, dar banii sau
foloasele au fost promise anterior, iar promisiunea a fost acceptată; / funcționarul public a
primit banii sau foloasele pentru un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu după
îndeplinirea acestuia chiar dacă banii sau foloasele nu au fost promise de mituitor sau
pretinse de cel mituit înainte de îndeplinirea actului;
121. Există infracțiunea de luare de mită dacă funcționarul public a primit bani sau alte
foloase pentru îndeplinirea unui act ce intră în competența exclusivă a funcției sale; /
funcționarul public a primit banii sau alte foloase pentru a îndeplini un act care este doar în
parte de competența funcției sale pentru că acel act necesită și aprobarea unui șef ierarhic;
122. Dacă funcționarul public primește bani pentru a falsifica un înscris oficial cu prilejul
întocmirii acestuia, răspunde penal pentru infracțiunea de luare de mită în concurs cu
infracțiunea de fals intelectual;

82
123. În cazul corupției sub forma luării și dării de mită tentativa nu este posibilă
deoarece este asimilată prin lege infracțiunii consumate;
124. Poate fi subiect activ nemijlocit al infracțiunii de luare de mită funcționarul unui
stat străin; / persoana care exercită o funcție judiciară în cadrul unei instanțe internaionale a
cărei competență este acceptată de România;
125. Promisiunea, oferirea sau darea de bani, daruri sau alte foloase unei persoane care are
influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public pentru a-l determina să
facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile lui de serviciu constituie infracțiunea de
cumpărare a influenței care este infracțiune de corupție autonomă, prevăzută de art. 292 Cod
Penal;
126. În cazul infracțiunii de dare de mită banii sau bunurile se confiscă dacă mita a fost
oferită sau remisă funcționarului public;
127. Elementul material al infracțiunii de dare de mită poate consta în darea de bani ori
alte foloase; / promisiunea de bani, bunuri sau alte foloase; / oferirea de bani, bunuri sau alte
foloase;
128. Infracțiunea de luare de mită se consumă în momentul realizării oricăreia dintre
modalitățile elementului material prevăzute de art. 289 alin. 1 Cod penal;
129. Subiectul activ al infracțiunii de luare de mită poate fi atât un funcționar public cât
și o persoană care se află în serviciul unei persoane din cele prevăzute de art. 175 alin. 2 Cod
Penal, ori a oricărei persoane juridice;
130. Subiectul pasiv principal la infracțiunea de luare de mită este persoana juridică în
serviciul căreia se află autorul luării de mită și asupra căreia s-a răsfrânt urmarea infracțiunii
fie în mod efectiv, fie sub forma unei stări de pericol;
131. Împrejurarea că cel care dă mita a fost constrâns să săvârșească fapta de către cel
care a pretins mita are din punct de vedere al răspunderii penale următoarea semnificație este o
cauză specială de neimputabilitate;
132. La infracțiunea de dare de mită elementul material al faptei poate fi realizat atât
înainte de efectuarea actului de serviciu de către cel mituit cât și ulterior momentului
îndeplinirii actului ce intra în competența funcției sale;
133. Denunțarea de către mituitor a faptei mai înainte ca organul de urmărire penală să fi
fost sesizat este o cauză specială de nepedepsire;
134. Subiectul activ al infracțiunii de dare de mită poate fi orice persoană particulară
care îndeplinește codnițiile generale ale răspunderii penale; / un funcționar public;
135. În funcție de urmarea imediată cerută de norma de incriminare luarea de mită este o
infracțiune de pericol, nefiind necesară producerea unei urmări materiale;

83
136. În cazul infracțiunii de dare de mită sunt supuse confiscării bunurile oferite de
mituitor; / bunurile date de făptuitor;
137. Fapta funcționarului public de a primi bani sau alte foloase după ce a îndeplinit un
act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, în legătură cu acest act, constituie infracțiunea de luare
de mită;
138. Subiectul activ al infracțiunii de trafic de influență este persoana care are sau lasă
să se creadă că are influență asupra unui funcționar public;
139. La infracțiunea de trafic de influență autorul are o influență reală asupra
fucnționarului public pe lângă care urmează să se intervină; / are o influență presupusă
asupra fucnționarului public pe lângă care urmează să se intervină;
140. Există infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare indiferent dacă
persoana învinuită pe nedrept a suferit sau nu vreo consecință în planul răspunderii penale ca
urmare a denunțării;
141. Învinuirea mincinoasă ca element material al infracțiunii de inducere în eroare a
organelor judiciare trebuie potrivit legii să fie făcută prin denunț sau plângere;
142. Producerea ori ticluirea de probe mincinoase în sprijinul dovedirii existenței unei
fapte prevăzute de legea penală constituie infracțiunea de inducere în eroare a organelor
judiciare;
143. Există infracțiune de inducere în eroare a organelor judiciare în varianta normativă
agravantă când s-au produs ori ticluit probe mincinoase în sprijinul unei învinuiri nedrepte;
144. În cazul inducerii în eroare a organelor judiciare, sesizarea nereală privește o faptă
care dacă ar fi adevărată ar atrage pentru cel denunțat o sancțiune penală;
145. Subiectul activ nemijlocit al infracțiunii de mărturie mincinoasă poate fi martorul,
expertul sau interpretul;
146. Infracțiunea de mărturie mincinoasă poate avea ca urmare imediată, în mod necesar
crearea unei stări de pericol pentru înfăptuirea justiției;
147. Se realizează conținutul infracțiunii de mărturie mincinoasă dacă martorul afce
afirmații mincinoase în cuprinsul declarației pentru a favoriza sau a defavoriza pe una din
părțile aflate în proces;
148. Infracțiunea de mărturie mincinoasă nu poate fi săvârșită în coautorat dacă subiectul
activ nemijlocit este un martor; / un interpret;
149. Retragerea mărturiei mincinoase înainte de arestarea inculpatului sau, în toate
cauzele, înainte de pronunțarea unei hotărâri ori a unei alte soluții ca urmare a mărturiei mincinoase
reprezintă o cauză de impunitate;

84
150. Infracțiunea de mărturie mincinoasă poate avea ca subiect activ nemijlocit un
interpret;
151. Infracțiunea de mărturie mincinoasă se consumă în momentul în care s-au făcut
afirmațiile mincinoase și declarația a fost semnată chiar dacă soluția dată în cauză a fost justă
nefiind influențată de declarația mincinoasă;
152. Infracțiunea de mărturie mincinoasă se consumă în momentul în care declarația
este încheiată și semnată de către martori indiferent dacă mărturia s-a produs în fața
organelor de urmărire penală sau în faa instanțelor de judecată; / în momentul în care
raportul de expertiză mincinos a fost depus la autoritatea judiciară competentă să evalueze
probele;
153. Ajutorul dat făptuitorului fără o înțelegere prealabilă cu acesta înainte sau în timpul
săvârșirii faptei, pentru a împiedica sau îngreuna cercetarea într-o cauză penală constituie
infracțiunea de favorizarea făptuitorului;
154. Infracțiunea de favorizarea făptuitorului are ca situațșie premisă săvârșirea unei
fapte prevăzute de legea penală de către o altă persoană; / săvârșirea unei infracțiuni de către
o altă persoană;
155. Favorizarea făptuitorului comisă de către un membru de familie constituie o cauză
specială de nepedepsire;
156. Ajutorul dat făptuitorului pentru a-i asigura folosul obținut de el prin săvârșirea unei
fapte prevăzută de legea penală, constituie o infracțiune de tăinuire;
157. Întrebuințarea de amenințări și violențe fizice împotriva unei persoane urmărite sau
judecate într-o cauză penală, de către un organ de cercetare penală, constituie infracțiunea de
cercetare abuzivă;
158. Reținerea abuzivă a unei persoane nevinovate în cursul urmăririi penale constituie
infracțiunea de represiune nedreaptă;
159. Subiectul nemijlocit al infracțiunii de represiune nedreaptă poate fi judecătorul; /
procurorul;
160. Există infracțiunea de represiune nedreaptă dacă procurorul pune în mișcare
acțiunea penală împotriva unei persoane știind că aceasta este nevinovată; / o persoană este
arestată preventiv deși judecătorul care ia această măsură știe că respectiva persoană este
nevinovată; / o persoană este condamnată într-un proces penal deși judecătorul care
pronunță condamnarea știe că acea persoană este nevinovată;
161. Refuzul intenționat de a pune în libertate o persoană aflată în executarea pedepsei la
data împlinirii duratei pedepsei realizează conținutul infracțiunii de lipsirea de libertate în mod
ilegal;

85
162. Subiectul pasiv al infracțiunii de cercetare abuzivă poate fi numai o persoană
învinuită sau judecată într-un proces penal;
163. Nu constituie infracțiune de cercetare abuzivă promisiunea făcută unei persoane
urmărite sau judecate, că va beneficia de circumstanțe atenuante în măsura în care ăși
recunoaște faptele săvârșite, este sincer și cooperant cu autoritatea judiciară; / avertizarea
suspectului că împrejurarea că el este nesincer și obstrucționist pe durata urmăririi penale, ar
putea fi reținută ca circumstanță agravantă judiciară;
164. Fapta unei persoane care în calitate de organ de cercetare penală folosește față de cel
aflat în anchetă violențe fizice care au cauzat o vătămare corporală ce necesită pentru vindecare
îngrijiri medicale mai mult de 90 zile constituie infracțiune de cercetare abuzivă în concurs cu
infracțiunea de vătămare corporală;
165. Infracțiunea de evadare poate fi săvârșită de către o persoană care este arestată
preventiv; / de către o persoană aflată în executarea unei pedepse privative de libertate;
166. Nerespectarea fără un motiv justificat a persoanei condamnate la locul la expirarea
perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate constituie infracțiunea de evadare;
167. Cel care evadează din executarea unei pedepse cu închisoarea de 8 luni, va fi
sancționat după cum urmează pedeapsa aplicată pentru evadare se adaugă la restul rămas
neexecutat din pedeapsă la data evadării;
168. Înlesnirea evadării poate fi săvârșită din punct de vedere subiectiv cu următoarele
forme de vinovăție cu intenție dacă fapta este săvârșită de către o altă persoană decât cele care
au atribuții de a asigura paza celor reținuți sau deținuți; / cu intenție sau din culpă, dacă fapta
este săvârșită de o persoană care avea îndatorirea de a-l păzi pe cel reținut sau deținut;
169. Falsul material în înscrisuri oficiale poate fi săvârșit asupra înscrisurilor care emană
de la autoritățile sau instituțiile la care face referire art. 176 Cod Penal; / emană de la o
persoană fizică dar acestea au fost autentificate printr-o încheiere a notarului public;
170. Falsul material în înscrisuri oficiale se poate comite asupra unui înscris oficial în
forma sa originală; / prin contrafacerea unui înscris oficial ce reprezintă copia legalizată a
înscrisului oficial original;
171. Falsul material în înscrisuri oficiale are ca urmare imediată o stare de pericol la
adresa încrederii publice în autenticitatea și forța probantă a înscrisurilor oficiale;
172. Pentru existența falsului material în înscrisuri oficiale legea prevede că falsificarea
trebuie să fie de natură sî producă consecințe juridice. Această condiție este îndeplinită dacă
înscrisul obținut prin falsificare creează aparența unuia veritabil și poate induce în eroare pe
cei cărora le este prezentat fiind apt să dea naștere, să modifice ori să stingă drepturi și

86
obligații; / înscrisul oficial falsificat a produs efectiv consecințe juridice prin folosirea lui de
către autorul falsificării;
173. Fapta unei persoane care falsifică un înscris oficial după care îl folosește în vederea
procedurii unor consecințe juridice constituie infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale
în concurs cu infracțiunea de uz de fals;
174. Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii lui săvârșită de un funcționar
public datorită neglijenței sau ușurinței în exercitarea atribuțiilor de serviciu constituie infracțiunea
de neglijență în serviciu dacă s-au produs urmările prevăzute în art. 298 Cod Penal;
175. Elementul material al infracțiunii de fals în înscrisuri oficiale poate consta în
contrafacerea scrierii sau a subscrierii; / alterarea în orice mod a înscrisului oficial;
176. Subiect activ nemijlocit al infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale în
varianta simplă poate fi orice persoană penal responsabilă;
177. Elementul material al infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale constă în
contrafacerea scrierii sau a subscrierii; / alterarea în orice mod a înscrisului oficial;
178. Tentativa la infracțiunea de fals intelectual este posibilă și se pedepsește;
179. Falsul intelectual poate fi săvârșit de către un funcționar public sau de către un
notar public;
180. Fapta unei persoane care își confecționează o diplomă de licență prin care se atestă
că este licențiat al unei facultăți particulare acreditate deși făptuitorul nu a urmat cursurile facultății
și nici nu a promovat examenul de licență infracțiune de fals material în înscrisuri oficiale;
181. În cazul infracțiunii de fals intelectual falsificarea privește conținutul înscrisului și
are loc în momentul întocmirii acestuia; / subiectul activ nemijlocit trebuie să fie un
funcționar public;
182. Infracțiunea de fals intelectual poate avea ca autor un funcționar public;
183. Infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale se consumă în momentul în care
un înscris oficial a fost contrafăcut și este de natură să producă consecințe juridice;
184. Tentativa la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale este posibilă și se
pedepsește;
185. Latura obiectivă în cazul infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată,
include în conținutul său ca element material o acțiune de falsificare prin unul din modurile
prevăzute de art. 320 și art. 321 Cod Penal urmată de o acțiune de folosire sau de încredințare
a înscrisului falsificat spre a fi folosit de către o altă persoană în scopul producerii unor
consecințe juridice;
186. Uzul de fals presupune folosirea de către autor fie a unui înscris oficial fals, fie a
unui înscris sub semnătură privată fals;

87
187. Infracţiunea de fals privind identitatea se reţine dacă o persoană se prezintă sub o
identitate nereală în faţa unui funcţionar public în vederea producerii unor consecinţe
juridice; / se atribuie o asemenea identitate altei persoane, dacă atribuirea se face pentru a
induce sau menţine în eroare un funcţionar public în vederea producerii unor consecinţe
juridice;
188. Folosirea unui înscris oficial de către cel care în prealabil 1-a falsificat în mod
material în vederea producerii unor consecinţe juridice, constituie infracţiunea de fals material în
înscrisuri oficiale şi infracţiunea de uz de fals aflate în concurs;
189. Falsul material în înscrisuri oficiale este prevăzut de lege în varianta
agravată atunci când fapta a fost săvârşită de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de
serviciu;
190. Fapta celui care falsifică un înscris sub semnătură privată prin contrafacerea scrierii
după care îl foloseşte în vederea producerii unei consecinţe juridice constituie o infracţiune de fals
în înscrisuri sub semnătură privată;
191. Folosirea unui permis de conducere auto falsificat în mod repetat constituie o
infracţiune unică de uz de fals în formă continuată;
192. Autor al infracţiunii de fals în declaraţii este o persoană care este îndreptăţită sau
obligată să facă o declaraţie în faţa unei autorităţi din cele prevăzute în art. 175 Cod penal,
altele decât cele judiciare în scopul producerii unei consecinţe juridice dacă potrivit legii sau
împrejurărilor declaraţia serveşte pentru producerea acelei consecinţe;
193. Falsul în declaraţii ca infracţiune poate fi săvârşită numai în faţa unei autorităţi din
cele prevăzute în art.175 Cod penal sau al unităţii în care făptuitorul îşi desfăşoară
activitatea;
194. Subiectul activ al infracţiunii de abandon de familie poate fi o persoană care are
obligaţia de întreţinere care rezultă din lege; / o persoană care este obligată să plătească o
pensie alimentară lunară printr-o hotărâre definitivă a instanţei de judecată;
195. Incestul ca infracţiune contra familiei constă în raportul sexual consimţit între
rude în linie directă sau intre fraţi şi surori;
196. Situaţia premisă la infracţiunea de abandon de familie în modalitatea prevăzută de
art. 378 alin. 1 lit. c) Cod penal (neplata cu rea-credinţă a pensiei de întreţinere) constă în
preexistența unei hotărâri judecătoreşti definitive de stabilire a pensiei de întreţinere;
197. Dacă, în cursul judecăţii, pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie,
inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin, instanţa pronunţă o condamnare cu suspendarea
executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în

88
art. 91 Cod penal; / dispune amânarea aplicării pedepsei, dacă sunt îndeplinite condiţiile
prevăzute de lege;
198. Abandonul de familie prevăzut în art. 378 alin. 1 lit. a) Cod penal are ca
urmare imediată atât suferinţe fizice cât şi suferinţe morale;
199. Subiect activ nemijlocit al infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului
poate fi părintele minorului sau orice altă persoană căreia minorul i-a fost încredinţat, spre
creştere şi educare;
200. Infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului se consumă în momentul creării
stării grave de pericol pentru dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală a minorului;
201. Infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului este o infracţiune de pericol; / o
infracţiune ce poate să intre în concurs cu infracţiunea de vătămare corporală şi lipsirea de
libertate în mod ilegal;
202. Forma de vinovăţie în cazul omorului cu premeditare este intenţia directă;
203. Fapta unei persoane care a executat o pedeapsă cu inchisoarea de 10 ani
pronunţată pentru omor, de a săvârşi o nouă infracţiune de omor
constituie infracţiunea de omor calificat cu reţinerea stării de recidivă postexecutorie;
204. Fapta celui care după ce a provocat din culpă moartea unei persoane ucide
pe cel care a asistat pentru ca prima faptă să nu fie descoperită, constituie omor calificat (art. 189
lit. d) C.pen.) în concurs cu uciderea din culpă;
205. Autorul unui viol care-şi ucide victima pentru ca prima infracţiune să nu fie
descoperită, răspunde penal pentru infracţiunea de omor calificat (art. 189 lit. d) C.pen.) în
concurs cu infracţiunea de viol (art. 218 alin. 1 C.pen.);
206. Infracţiunea de înşelăciune se consumă în momentul când s-a produs paguba;
207. Infracţiunea de furt calificat se pedepseşte când a fost săvârşită în formă
consumată; / când fapta a rămas în faza tentativei;
208. Fapta unei persoane care solicită unui vânzător un bun pentru a-l examina
în vederea cumpărării, urmată de însuşirea pe nedrept a bunului constituie furt;
209. Luarea şi darea de mită pot fi săvârşite direct sau indirect printr-un
intermediar. Fapta persoanei care intermediază în cunoştinţă de cauză
între mituitor şi cel mituit atrage răspunderea penală pentru complicitate la luarea de mită dacă
intermediarul a acţionat cu voinţă de a-l ajuta pe cel care a luat mită; / pentru complicitate la
infracţiunea de dare de mită dacă intermediarul a acţionat cu intenţia de a-l ajuta pe cel care
dă mită;
210. Fapta inculpatului care în faţa instanţei de judecată face declaraţii
mincinoase poate avea în plan penal următoarele consecinţe fapta nu constituie infracţiune;

89
211. Dacă o persoană audiată iniţial ca martor face afirmaţii mincinoase într-un
proces penal, dar ulterior este inculpată în acel proces ea va fi ţinută să
răspundă pentru infracţiunea săvârşită şi pentru care a fost inculpat;
212. Afirmaţiile mincinoase pe care un martor le face într-o cauză judiciară
realizează conţinutul infracţiunii de mărturie mincinoasă dacă din punct de
vedere subiectiv se săvârşeşte cu intenţie;
213. Se reţine infracţiunea de mărturie mincinoasă săvârşită prin omisiune
dacă martorul nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale ale cauzei
asupra cărora a fost întrebat;
214. Ajutorul ca element material al infracţiunii de favorizare a făptuitorului
trebuie acordat în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală; / fără o
înţelegere prealabilă sau concomitentă săvârşirii faptei principale;
215. Ajutorul dat unui infractor pentru a se sustrage de la executarea pedepsei
prin evadare, ajutor dat de persoane care aveau obligaţia de asigurare a
pazei, constituie infracţiunea de o infracţiune autonomă de înlesnire a evadării;
216. Fapta unei persoane care, în calitate de martor, într-o cauză civilă aflată pe
rolul instanţei face afirmaţi mincinoase în cuprinsul depoziţiei sale, are
următoarea semnificaţie constituie infracţiunea de mărturie mincinoasă;
217. Fapta unui expert care în cuprinsul unui raport de expertiză solicitat într-o cauză
judiciară face cu ştiinţă afirmaţii care nu corespund adevărului constituie mărturie mincinoasă în
modalitatea agravată prevăzută de art. 273 alin. 2 lit. c) C.pen.;
218. Falsul intelectual se consumă în momentul în care înscrisul oficial a fost încheiat
în mod fals prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea
înscrierii unor date sau împrejurări şi înscrisul a fost semnat de către cel competent să îl
întocmească;
219. Contrafacerea unui înscris oficial de către un funcţionar public în
exercitarea atribuţiilor de serviciu, constituie infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale în
formă agravată;
220. Fapta unui părinte care în mod repetat aplică propriului său copil minor
bătăi care pricinuiesc o infirmitate atrage răspunderea penală pentru infracţiunea de rele
tratamente aplicate minorului în concurs cu vătămarea corporală;
221. Fapta unei persoane care exercită atribuţii în cadrul unei alte persoane
juridice decât cele prevăzute în art. 176 Cod penal însuşeşte, foloseşte sau
trafica bunuri din cele pe care le administrează sau gestionează, constituie delapidare, însă limitele
speciale ale pedepsei se vor reduce cu o treime;

90
222. În cazul infracţiunii de înşelăciune împăcarea are ca efect înlătură răspunderea
penală, indiferent de modalitatea normativă în care s-a săvârşit;
223. Uciderea unui poliţist cu intenţie, aflat în exercitarea atribuţiilor sale de
serviciu, constituie ultraj în formă agravată (art. 257 alin. 4 Cod penal);
224. Elementul material al infracţiunii de tulburare a ordinii publice poate
consta prin săvârşirea faptelor prevăzute la lit. a) în public, dacă prin acestea se tulbură
ordinea şi liniştea publică;
225. În cazul infracţiunii de abandon de familie subiectul activ este determinat în
persoana celui care are obligaţia legală de întreţinere; / subiectul pasiv este determinat în
persoana celui îndreptăţit la întreţinere.

TESTE GRILĂ PENTRU EXAMENUL DE LICENȚĂ


DREPTUL FAMILIEI
Grile neconforme: 1, 2, 3, 5, 6, 7, 8, 10, 11, 12, 13, 39, 50.

4. Prestația compensatorie poate fi cerută numai în cadrul procesului de divorț, și nu


ulterior, pe calea unei acțiuni separate; / poate fi cerută împreună cu cererea de despăgubiri,
adcă sunt întrunite condițiile legale;
9. Prestația compensatorie încetează prin recăsătorirea soțului creditor; / prin
dobândirea de resurse materiale, de natură să îi asigure soțului creditor, condiții de viață
asemănătoare celor din timpul căsătoriei;
14. Acțiunea în tăgada paternității poate fi pornită de soțul mamei împotriva copilului; /
poate fi pornită de tutorele soțului interzis; / poate fi pornită de pretinsul tată biologic;
15. Termenul de prescripție în tăgada paternității este de 3 ani, pentru soțul mamei; / 3 ani,
pentru mama copilului;
16. Dreptul la acțiunea în tăgada paternității nu se prescrie în timpul vieții copilului;
17. Termenul de prescripție a acțiunii în tăgada paternității începe să curgă de la data
nașterii copilului, pentru mama acestuia;
18. În acțiunile privitoare la filiație reclamantul nu poate renunța la drept;
19. Acțiunea în contestarea filiației din căsătorie este imprescriptibilă extinctiv; / poate fi
introdusă de către orice persoană interesată;
20. Acțiunea în tăgada paternității introdusă de către moștenitori se prescrie în termen de
cel mult, un an de la data decesului titularului dreptului la acțiune; / moștenitorii tatălui
biologic pot introduce acțiunea împotriva soțului mamei și copilului;

91
21. Dreptul la acțiunea pentru stabilirea filiației față de mamă nu se prescrie în timpul
vieții copilului; / se prescrie în termen de un an de la data decesului copilului, pentru
moștenitorii acestuia;
22. Recunoașterea copilului poate fi realizată prin testament; / poate fi realizată prin
declarație la serviciul de stare civilă; / poate fi realizată prin înscris autentic;
23. Copilul decedat poate fi recunoscut de către tatăl său dacă a lăsat descendenți firești; /
dacă a fost conceput și s-a născut înafara căsătoriei;
24. Recunoașterea este lovită de nulitate absolută dacă s-a realizat într-o altă formă decât
cea prevăzută de lege;
25. Prezumția de paternitate este o prezumție relativă; / este o prezumție legală;
26. Dreptul la acțiunea în stabilirea paternității nu se prescrie în timpul vieții copilului;
27. Atunci când copilul s-a născut mort sau a decedat înainte de pronunțarea hotărârii
judecătorești privind stabilirea paternității mama poate solicita pârâtului despăgubiri privind
jumătate din cheltuielile nașterii și ale lehuziei;
28. Acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei poate fi pornită și împotriva
moștenitorilor pretinsului tată;
29. Tatăl biologic poate introduce acțiunea în tăgada paternității împotriva soțului mamei
și a copilului;
30. Consimțământul părinților care doresc să recurgă la reproducerea asistată medical cu terț
donator, pentru a avea un copil poate avea numai formă autentică;
31. Instituția autorității părintești se referă atât la drepturile și îndatoririle părinților cu
privire la persoana copilului, cât și cu privire la bunurile acestuia;
32. Părintele minor care a împlinit vârsta de 14 ani are numai drepturile și îndatoririle
părintești referitoare la persoana copilului;
33. Copilul devenit major are dreptul la întreținere din partea părinților săi, dacă se află
în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 ani;
34. Părintele decăzut din exercițiul drepturilor părintești nu este scutit de obligația de a da
întreținere copilului;
35. Prezumția filiației față de pretinsul tată din afara căsătoriei nu se aplică pentru copilul
care are statut din căsătorie; / se aplică dacă se dovedește că pretinsul tată a conviețuit cu
mama copilului în perioada timpului legal al concepției acestuia;
36. Obligația de întreținere are caracter personal; / nu poate fi cedată sau urmărită,
dacă prin lege nu se prevede altfel;
37. Ordinea de plată a întreținerii este următoarea frații și surorile ăși datorează
întreținere după părinți, însă înaintea bunicilor;

92
38. Părintele care are drept la întreținere de la mai mulți copii poate, în caz de urgență, să
pornească acțiunea numai împotriva unuia dintre ei; / poate, în caz de urgență, să pornească
acțiunea împotriva unuia dintre ei, dar acesta are ulterior acțiune în regres împotriva
celorlalți debitori, pentru partea fiecăruia;
40. Dacă întreținerea prestată de bunăvoie sau ca urmare a unei hotărâri judecătorești, nu
era datorată cel care a executat obligația poate să ceară restituirea acesteia, de la cel care avea,
în realitate, obligația să o presteze; / cel care a executat obligația poate să ceară restituirea
acesteia, în temeiul îmbogățirii fără justă cauză;
41. Data de la care se datorează pensia de întreținere este data cererii de chemare în
judecată; / o dată anterioară cererii de chemare în judecată, dacă introducerea acesteia a fost
întârziată din culpa debitorului;
42. Întreținerea datorată de părinte se stabilește astfel până la o pătrime din venitul net
lunar pentru un copil; / până la o treime din venitul net lunar pentru 2 copii; / până la o
jumătate din venitul net lunar pentru 3 sau mai mulți copii;
43. După încetarea adopției, adoptatul poate cere întreținere de la rudele sale firești; / de la
soțul său, în cazul în care s-a căsătorit;
44. Soțul care a contribuit la întreținerea copilului celuilalt soț este obligat să presteze
întreținere copilului, cât timp este minor, dar numai dacă părinții firești au murit, sunt
dispăruți sau sunt în nevoie;
45. Dacă părintele este decăzut din drepturile părintești sancțiunea poate fi retarsă dacă
instanța redă părintelui exercițiul drepturilor părintești, atunci când au încetat împrejurările
care au justificat luarea acestei măsuri
46. Conținutul autorității părintești se referă la dreptul și îndatorirea părinților de a-l
crește pe copil, îngrijind sănătatea și dezvoltarea lui, de a veghea la educația, învățătura și
pregătirea profesională a acestuia;
47. În anumite condiții, creditorul obligației de întreținere nu poate renunța pentru viitor,
la dreptul său la întreținere;
48. Nulitatea relativă a recunoașterii de paternitate intervine atunci când există un viciu de
consimțământ;
49. Poate fi recunoscut copilul conceput și nenăscut și înafara căsătoriei,

93