Contractul de report

Noțiunea contractului de report

Contractul de report constă în cumpărarea pe bani gata a unor titluri de credit, care circulă
în comerț și în revânzarea simultană cu termen și pe un preț determinat către aceeaşi persoană a
unor titluri de aceeași specie.
Contractul de report este un act juridic complex, care cuprinde o dublă vânzare: o vânzare
se execută imediat, atât în privința predării titlurilor, cât și a prețului, iar cea de-a doua este o
revânzare cu termen și la un preț determinat. Pentru validitatea contractului, se impune predarea
reală a titlurilor date , contractul de report fiind un contract real, iar nu consensual. Spre deosebire
de vânzarea-cumpărarea comercială, contractul de report este faptă de comerț indiferent de intenția
părților contractante. Acest contract este o faptă de comerț conexa (accesorie) și dobândește
comercialitate datorită obiectului său, pe care îl constituie titlurile de credit.
În temeiul contractului de report (art.1772-1776 C.civ.), o persoană deținătoare de titluri
de credit care circulă în comerț, denumită reportat, dă în report (vinde temporar) aceste titluri unei
alte persoane, denumită reportator (de obicei, un bancher), în schimbul unui preț plătibil imediat.
Prin același contract, părțile se înțeleg ca, la un anumit termen, reportatorul să revândă raportatului
titluri de credit de aceeași specie, primind prețul determinat1. Reportatorul va primi de la reportat
o remunerație, (preț de report sau premiu), care constituie prețul serviciului prestat de reportator.
Contractul de report prezintă avantaje pentru ambele părți; reportatul poate obține suma de
bani de care are nevoie, fără a pierde definitiv dreptul asupra titlurilor; reportatorul își valorifică
sumele de bani temporar disponibile, prin aceea că va primi o sumă de bani mai mare decât cea
achitată reportatului, precum și remunerația cuvenită. Contractul de report poate fi folosit nu numai
de cel care are nevoie de numerar, ci și de cel interesat să dețină anumite titluri de credit.

Condițiile reportului.

Pentru existența unui contract de report sunt necesare următoarele condiții:

a. să existe un acord de voință între reportat și reportator, în sensul unei vânzări pe bani
gata și a unei revânzări pe termen;
b. manifestările de voință privind vânzarea și revânzarea să fie simultane și să aibă loc între
aceleași persoane (reportat și reportator);
c. vânzarea și revânzarea să aibă ca obiect titluri de credit care circulă în comerț (acțiuni,
obligațiuni emise de societățile comerciale etc).
Legea cere ca vânzarea și revânzarea să privească titluri de credit de aceeași specie, ceea
ce înseamnă că revânzarea nu trebuie să aibă ca obiect titlurile de credit vândute. 2Titlurile de
credit trebuie să fie predate efectiv de către reportat reportatorului.

Natura juridică a contractului.

Cele două vânzări nu trebuie privite ca operațiuni separate, ci ca elemente esențiale

inseparabil unite ale unui contract unic, încheiat între aceleași persoane, cu același obiect și cu un
1
Diferența între suma dată și cea încasată de reportator se numește report.
2
de exemplu, reportatul a vândut reportatorului acțiunile nr. 1-10, iar reportatorul a revândut reportatului acțiunile nr.
101-110, toate emise de aceeași societate.
1
singur preț. Acest contract sui generis, spre deosebire de vânzare-cumpărare, reclamă remiterea
titlurilor de credit; el operează un dublu transfer de proprietate între aceleași persoane și la termene
diferite asupra unor titluri de credit de aceeași specie.

Efectele contractului de report

Contractul de report produce anumite efecte juridice, care privesc transferul dreptului de
proprietate asupra titlurilor de credit și fructele civile ale acestora.

Transferul dreptului de proprietate.

Contractul de report este un contract translativ de proprietate. Proprietatea asupra titlurilor

de credit care fac obiectul contractului de report „se transferă la cumpărător". Întrucât contractul
de report cuprinde două operațiuni de vânzare, el operează un dublu transfer de proprietate asupra
titlurilor care fac obiectul său.
Acest transfer operează la date diferite; primul transfer are loc între reportat și reportator
la încheierea contractului de report, iar al doilea, în sens invers, între reportator și reportat, la
termenul stabilit și asupra unor titluri de credit de aceeași specie.

Fructele civile ale titlurilor de credit.

În cursul duratei contractului de report, titlurile de credit pot să producă anumite fructe
civile, care pot fi, după caz, dividende, dobânzi etc.
Dacă în contractul de report nu s-a prevăzut altfel, fructele civile produse de titlurile de
credit se cuvin reportatorului. Urmare a încheierii contractului de report, titlurile de credit au trecut
în proprietatea reportatorului și, în această calitate, el culege fructele. Părțile pot conveni însă ca
fructele produse de titlurile de credit în cursul duratei contractului de report să revină reportatului.

Încetarea contractului de report

Contractul de report încetează ca urmare a producerii efectelor sale. În principiu, contractul
de report încetează la termenul stabilit de părți. La scadență, reportatorul transmite proprietatea
asupra unor titluri de credit de aceeași specie, iar reportatul va plăti prețul determinat. Potrivit legii,
la împlinirea termenului pentru revânzare, părțile, prin acord de voință, pot să prelungească
contractul de report pentru o altă durată, cu păstrarea condițiilor inițiale ale contractului.
Prelungirea poate avea loc pentru unul sau mai multe termene succesive .

2
Contractul de cont curent

Definiția contractului.

Prin contractul de cont curent ( art.2171-2183 C.civ.), părțile se înțeleg ca, în loc să achite
separat și imediat creanțele lor reciproce, izvorâte din prestațiile făcute de una către cealaltă,
lichidarea să se facă la un anumit termen, prin achitarea soldului de către partea care va fi debitoare.
Acest procedeu tehnic este folosit de comercianții care au un volum mare de afaceri reciproce, mai
ales când ei se găsesc în localități diferite, aflate la depărtare una de alta.
Prin evitarea lichidării individuale a fiecărei creanțe, în favoarea ure creditări reciproce și
lichidării la un anumit termen numai prin plata soldului comercianții realizează economii de bani
și de timp. Până la încheierea contului la scadență, sumele intrate în cont pot fi folosite de către
părțile contractante.
Părțile între care se încheie contractul de cont curent poartă denumirea de corentiști.
Prestațiile pe care și le fac părțile una celeilalte se numesc remize sau rimese. Ele constau în
operațiuni prin care o parte pune la dispoziția celeilalte părți cu valoare patrimonială de orice fel,
urmând ca suma cuvenită transmițătorului să fie depusă în contul curent3.
Cel care face prestația (trimite marfa sau trimite cambiile) va apărea în cont în calitate de
creditor, deoarece el are dreptul la prețul mărfii, respectiv la sumele de bani încasate de la debitorii
cambiali. Cel care primește prestația (valoarea patrimonială) apare în calitate de debitor, fiind
obligat la plata sumelor de bani corespunzătoare. Din moment ce o sumă de bani a fost trecută în
cont, ea își pierde individualitatea, contopindu-se în masa sumelor înregistrate în cont, la activ
subiectul pasiv, după caz. La scadență se vor aduna separat posturile de la activ și cele de la pasiv
pentru a se stabili care dintre părți este debitoare și, în această calitate, trebuie să achite soldul
rezultat.

Caracterele juridice ale contractului.

Din definiția contractului de cont curent rezultă și caracterele sale juridice.

a. Contractul de cont curent este un contract bilateral, deoarece părțile se obligă să se
crediteze reciproc pentru prestațiile făcute.
b. Contractul de cont curent este un contract cu titlu oneros; sumele trecute în cont produc
dobânzi de la data înscrierii lor și sunt datorate de debitor.
c. Contractul de cont curent este un contract consensual; el se încheie prir simplul acord de
voință al părților.

Efectele contractului de cont curent

Contractul de cont curent produce anumite efecte juridice. Unele efecte ale contractului
sunt considerate principale (esențiale), iar altele secundare. Ca efecte principale, contractul de cont
curent operează transferul dreptului de proprietate, novația, indivizibilitatea și compensația.
Efectele secundare privesc curgerea dobânzilor și drepturile la comision și alte cheltuieli.

3
De ex: comerciantul A trimite comerciantului C anumite cantități de marfă, la termene diferite, pentru a fi vândute
în localitatea respectivă, sumele încasate ca preț al mărfii fiind depuse în cont; comerciantul B trimite comerciantului
A mai multe cambii pe care să le încaseze de la debitorii din localitate, sumele încasate urmând a fi depuse în cont.
3
 Efecte principale

-Transferul dreptului de proprietate. Ca efect al contractului de cont curent, prin înscrierea

în cont a unei remiteri având ca obiect o anumită valoare patrimonială, va opera transmiterea
dreptului de proprietate privind valoarea respectivă între transmițător și primitor.(art.2173 C.civ.)
-Novația. Contractul de cont curent operează și o novație; obligația inițială se stinge și este
înlocuită cu o nouă obligație, al cărei temei este contractul de cont curent. În baza contractului,
primitorul mărfii datora prețul. Cum acest preț a fost trecut în cont, ca o creanță a transmițătorului
mărfii, obligația inițială de plată a prețului s-a stins și a fost înlocuită cu o nouă obligație, care
apare în cont sub formă de credit și de debit.
-Indivizibilitatea. Ca efect al contractului de cont curent încheiat între părți, sumele
înscrise în cont pe baza prestațiilor făcute își pierd individualitatea; ele se contopesc într-un tot
indivizibil. Până la data încheierii contului, la împlinirea termenului, între părți nu există nici
creanțe, nici datorii. în consecință, nici una dintre părți nu poate formula vreo pretenție față de
cealaltă parte. Ca efect al contractului, numai la împlinirea termenului convenit se va stabili
soldul și deci se va cunoaște partea care va datora celeilalte o sumă de bani.
-Compensația. Contractul de cont curent are ca efect, între altele și o compensație. Datoriile
reciproce ale părților se sting până la concurența debitului și creditului, urmând a se plăti eventuala
diferență.

Efectele secundare

- Curgerea dobânzilor. Contractul de cont curent produce efecte în privința dobânzilor.

Pentru sumele trecute în contul curent în debitul celui care a fost creditat (primitorul prestației) și
în favoarea celui care a făcut prestația (transmițătorul valorii), curg dobânzi de la data înscrierii
operațiunii. Dobânzile datorate sunt cete comerciale și se socotesc pe zile, dacă părțile nu au
prevăzut altfel. în absența unei convenții, dobânda va fi dobânda legală comercială.
-Dreptul la comision și alte cheltuieli. Existența contractului de cont curent nu exclude
dreptul la comision și plata cheltuielilor pentru operațiunile înscrise în contul curent. Deci, în cazul
în care, cu ocazia unei operațiuni, cel care primește prestația săvârșește anumite servicii care
obișnuit se plătesc (de exemplu, comision), partea în cauză are dreptul să se crediteze cu suma ce
i s-ar fi cuvenit, dacă părțile nu ar fi fost în raporturi de cont curent.

Încetarea contractului de cont curent

Contractul de cont curent poate înceta, de drept, în cazurile expres prevăzute de lege. sau
poate înceta și la cererea uneia dintre părți .

Încetarea de drept a contractului.

Contractul de cont curent încetează, de drept, în următoarele cazuri:

a) expirarea termenului convenit de părți. De la această dată eventualele operațiuni trecute în
cont nu vor mai produce dobânzi;
b) prin denunțarea uneia din părți. În lipsa unei stipulațiuni contrare, oricare dintre părți poate
denunța contractul.Cel ce denunță contractul nu trebuie să justifice actul său; întrucât buna-
credință se prezumă, partea interesată poate dovedi reaua-credință sau abuzul de drept al celeilalte

4
părți.
c) prin falimentul uneia dintre părți. Aplicarea procedurii insolventei asupra uneia dintre
părți are ca efect pierderea dreptului de a administra și dispune de bunurile sale.

Încetarea contractului la cererea părților.

Contractul de cont curent poate înceta la cererea uneia dintre părțile contractante.
Desființarea contului se poate cere în caz de moarte sau punere sub interdicție a uneia dintre părți.

Contractul de gaj comercial

Noțiune. Contractul de gaj este un contract accesoriu prin care debitorul remite creditorului
un bun mobil, corporal sau un titlu negocialbil, pentru a garanta executarea unei obligații. Definiţia
legala este data de art. 2480 C. civ. 4
Gajul poate fi convențional, legal și judecătoresc. El poate avea ca obiect un bun mobil
corporal sau incorporal (un drept de creanță pe care debitorul îl are față de o terță persoană).
Gajul poate fi de două feluri:
- gaj de deposedare, atunci când debitorul este deposedat de bunul său, care poate să intre
în posesia creditorului s-au a unei terțe persoane (depozitar);
- gaj fără deposedare, atunci când bunul rămâne în posesia debitorului cu obligația
conservării lui pentru a-l satisface pe creditor, în cazul neexecutării obligației de către debitor;
Dacă gajul este cu deposedare contractul va avea caracter real și se consideră din momentul
în care se remite bunul ce face obiectul gajului, fie creditorului, fie unei terțe persoane, care va fi
obligat să păstreze bunul până în momentul plății datoriei.
Dacă gajul este fără deposedare, contractul are caracter consensual. Contractul de gaj are
caracter unilateral deoarece creează obligații doar pentru cel care păstrează bunul și anume: de a-l
conserva, de a-l păstra și de a-l restitui debitorului după plata datoriei.
Caracterele contractului de gaj
-este un contract accesoriu pentru ca nu are o existenţă de sine stătătoare ci presupune
existenta unei obligații principale in considerarea căreia a fost încheiat spre a o garanta. Potrivit
adagiului Accesoriun sequitur principalem, soarta acestui contract accesoriu urmează soarta
contractului principal: anularea, rezoluțiunea, rezilierea contractului garantat, stingerea obligației
principale atrage ineficienta juridica a gajului. Daca obligaţia principala este afectata de modalităţi,
ele vor afecta implicit contractul secundar.
-este un contract real, pentru ca, de regula, pentru încheierea lui nu este suficient acordul
de voinţă al părților, fiind necesara remiterea efectiva a bunului, adică gajul presupune, în
principiu, deposedarea de bunul ce face obiectul contractului. Există însă și gaj fără deposedare.
-este un contract unilateral pentru ca da naștere la obligații in sarcina unei singure părți,
creditorul obligat a conserva bunul si a-l restitui la stingerea obligației principale. La gajul fără
deposedare obligaţia de conservare si păstrare revine debitorului sau terțului care a constituit gajul.
Condiţiile de validitate si opozabilitate a contractului de gaj.
Pe lângă condiţiile generale de validitate a oricărei convenții, contractul de gaj presupune

4
Codul civil anterior întrebuința termenul de amanet care vine de la termenul turcesc “emanet” preluat din Codul
Calimach:„Amanetul este un contract prin care datornicul remite creditorului sau un lucru mobil spre siguranţa
datoriei “. În dreptul roman, gajul se numea pignus. Atât gajul cât și amanetul desemnează deopotrivă, contractul ca
atare dar si obiectul acestuia, bunul remis creditorului spre a se garanta o datorie.
5
respectarea anumitor cerinţe speciale:
- data fiind gravitatea gajului prin consecinţele pe care le presupune, debitorul sau persoana
care constituie gajul trebuie sa aibă deplina capacitate de exercițiu. Minorul poate garanta propriile
datorii gajându-şi bunurile mobile dar cu încuviințarea autorităţii tutelare. El nu poate garanta
obligațiile altuia prin grevarea bunurilor sale;
- obiectul gajului îl pot constitui doar bunurile mobile, corporale sau titluri negociabile.
Ca orice obiect al unei convenții si obiectul gajului trebuie sa se afle in circuitul civil;
- în vederea opozabilității contractului de gaj, se cere respectarea anumitor formalități.
La gajul cu deposedare, publicitatea nu este importanta pentru ca bunul, aflându-se în
mâinile creditorului, riscul înstrăinării lui nu exista. Daca la imobile transferul proprietății se face
fără predarea efectiva, bunurile mobile generice se înstrăinează prin individualizare.
Bunurile corporale se înstrăinează prin tradițiunea materiala (nuda traditio). Daca bunul
mobil este incorporal, cum este cazul drepturilor de creanță mobiliare, trebuie înregistrat si
notificat debitorului.
Gajarea acțiunilor si obligațiilor nominative ale unei societăţi comerciale se face prin
transfer înscris in registrul general al societăţii cu menţiunea “pentru cauza de garanție“.
Efectele contractului de gaj. Contractul de gaj dă naștere anumitor drepturi și obligații ale
părților:
1 Drepturile creditorului gajist:
- dreptul de retenție este dreptul creditorului de a retine bunul remis in gaj pana la data
executării obligației principale garantate. Deşi dreptul de retenție nu se bucura de o reglementare
speciala, rezulta implicit, in aceasta materie, din dispoziția de la art. 2487 C. civ potrivit căreia
debitorul nu poate pretinde restituirea bunului decât după ce a plătit “întregul capital dobânzile si
spezele datoriei pentru garantarea căreia a fost afectat”;
- dreptul de urmărire este specific drepturilor reale si consta in posibilitatea creditorului
gajist de a-l revendica din mâinile oricărei persoane ce l-ar deține, printr-o acţiune reala numita
vindicatio pignoris. Terțul, parat in revendicare, ar putea însă invoca posesia de buna credință;
- dreptul de preferință este posibilitatea oferita creditorului gajist de a fi plătit înaintea
altor creditori. Daca debitorul nu plătește datoria, creditorul poate cere instanţei sa încuviințeze ca
bunul să-i rămână in contul datoriei sau poate cere vânzarea bunului la licitație publica, urmând
ca, din prețul vânzării, sa fie îndestulat cu preferință.
Orice clauza prin care părțile ar stipula posibilitatea creditorului de a vinde bunul gajat este
lovita de nulitate absoluta. Daca părțile convin prin voinţa lor suverana ca, in ipoteza neexecutării
obligației de plata a datoriei, bunul gajat sa fie vândut, nimic n-ar trebui sa le oprească. Nu s-ar
putea susţine caracterul imoral al unei asemenea clauze. Grija ca debitorul sa nu ia hotărâri
vătămătoare sub presiunea circumstanțelor nu trebuie totuşi sa afecteze echilibrul care trebuie sa
caracterizeze raportul dintre cele doua părți, egale in fata legii.
Principiul in dubio pro reo ar trebui păstrat doar în materia interpretării convențiilor; in
realitate, el se dovedește a fi o permanenta de spirit a legiuitorului aplecat prea mult asupra
debitorului care se vede, de multe ori încurajat într-o atitudine de rea credință.
2. Obligațiile creditorului :
- obligația de a conserva bunul până la restituirea lui persoanei care a constituit gajul. El
răspunde de pierderea, sau deteriorarea bunului din culpa sa. Diligența ce i se cere este cea a unui
bonus pater familias;
- obligația de a nu folosi bunul gajat, de a nu culege fructele și de nu percepe veniturile.
Dacă bunul gajat este producător de dobânzi, ele se cuvin persoanei care a garantat executarea

6
obligației principale;
- obligația de a restitui bunul gajat îndată ce s-a plătit creanța garantată.
3. Obligațiile debitorului :
- obligația de a despăgubi pe creditor de cheltuielile necesare conservării bunului. Deși
din contract nu rezultă această obligație, aceasta se întemeiază pe principiul îmbogățirii fără justă
cauză;
- obligația de a despăgubi pe creditor de toate daunele cauzate de lucrul gajat datorită
viciilor de structură;
Stingerea gajului. Gajul se stinge pe cale principală, independent de obligația principală,
prin renunțarea creditorului la garanție, pieirea totală și fortuită a bunului gajat, remiterea voluntară
de către creditor a bunului gajat debitorului. Când bunul gajat dispare fortuit dar a fost asigurat,
gajul se strămută asupra indemnizației de asigurare. Pe cale accesorie, stingerea gajului are loc
odată cu stingerea sau desființarea obligației principale prin plată, compensație, nulitate,
rezoluțiune/reziliere, imposibilitatea fortuită de executare. 5

Contractul de intermediere

Noțiune. Intermedierea este o activitate care joacă un rol important în economie și se

exercită în diverse sectoare ale acesteia regăsind-o în domeniul comerțului, asigurărilor,
transporturilor etc. În ciuda importanței acestei activități, dar și a numărului mare de raporturi
juridice intermediate, prima reglementare a contractului de intermediere o regăsim în Codul civil.
Scopul intermediarilor este de a pune în contact alte persoane fizice ori juridice în vederea
încheierii unor contracte specifice sectorului economic în care activează. Art. 2096 C. civ. 6
prevede că intermedierea este contractul prin care intermediarul se obligă față de client să îl pună
în legătură cu un terț, în vederea încheierii unui contract. Din definiție se desprind următoarele
elemente:
a) obiectul contractului îl constituie punerea în relație a părților în vederea încheierii unui
contract;
b) existența voinței concordante a părților intermediate;
c) independența intermediarului.
Contractul de intermediere este un contract fără reprezentare, intermediarul nefiind un
reprezentant; rolul său de simplu mijlocitor rezultă și din faptul că el nu participă la încheierea efectivă
a contractului dintre părțile puse în legătură. Cu alte cuvinte, intermediarii nu sunt nici reprezentanți,
nici mandatari.
Caractere juridice. Contractul de intermediere are următoarele caractere:
- este un contract numit, fiind reglementat de Codul civil în art. 2096-2102.
- este un contract sinalagmatic, întrucât încheierea sa creează obligații reciproce în sarcina
ambelor părți: intermediarul are obligația principală de a pune în legătură clientul cu un terț, iar
clientul are obligația principală de a plăti remunerația stabilită numai în cazul în care intermediarul
și-a îndeplinit obligația; rezultă că această obligație este afectată de o condiție suspensivă, ea
neexistând până în momentul încheierii contractului intermediat;
-este cu titlu oneros; întrucât, în general, activitatea profesioniștilor este prezumată a fi

5
Legea nr. 31/1990 prevede în cazul societăților pe acțiuni, obligația administratorilor de a depune o garanție în
numerar care constituie un adevărat gaj cu deposedare
6
Contractul de intermediere (art. 2096-2102 Cod civil) nu beneficia de o reglementare expresă înainte de intrarea în
vigoare a Noului Cod Civil, fiind utilizat în practică pentru intermedieri în asigurări sau în domeniul imobiliar.
7
oneroasă, iar legiuitorul a prezumat caracterul oneros al activității intermediarului; astfel, dacă
părțile nu stabilit remunerația, acesta se datorează conform art. 2097 alin. 2 în conformitate cu
practicile anterioare statornicite între părți sau cu uzanțele existente între profesioniști pentru astfel
de contracte;
- este un contract comutativ, întrucât din chiar momentul încheierii părțile cunosc existența
și întinderea obligațiilor ;
- este un contract consensual, legiuitorul neprevăzând o anumită formă în care să se încheia
contractul, precum în cazul contractului de agent (art. 2078 C. civ.)
Părțile contractante sunt intermediarul și clientul.
Intermediarul7este un profesionist independent, persoană fizică sau persoană juridică, care
acționează în nume personal, având doar obligația de a pune în legătură cele două părți (clientul și
terțul) în scopul încheierii unui anumit contract. Statutul juridic al intermediarului este precizat
expres în alin. 2 din art. 2096 Cod civil care prevede că intermediarul nu este prepusul părților
intermediate și este independent față de acestea în executarea obligațiilor sale.
Intermediarul nu face parte din categoria prepușilor ori auxiliarilor comercianților, întrucât
la baza raporturilor dintre aceștia din urmă și comercianți se află reprezentarea; intermediarul
găsește pentru client un contractant, punându-I în legătură directă în vederea încheierii unui
contract.
Intermediarul este un profesionist, atât timp cât operațiunile de intermediere pe care le
realizează au un caracter de repetabilitate, adică constituie o exercitare sistematică a acestei
activități de prestări de servicii.
Activitatea intermediarului este o activitate de prestări servicii, întrucât, pe baza
cunoștințelor acumulate și a informațiilor deținute, pune în legătură un client cu un terț contractant.
Clientul și terțul nu sunt neapărat profesioniști. Intermediarul nu răspunde de neexecutarea ori
executarea necorespunzătoare a contractului încheiat prin mijlocirea lui; cu toate acestea, însă intermediarul
se poate obliga să garanteze executarea contractului.
Clientul este persoana care apelează la serviciile intermediarului, transmitându-i acestuia
o ofertă care conține elementele viitorului contract.
Obligațiile intermediarului
- Principala obligație a intermediarului este de a pune în legătură clientul cu un terț în
vederea încheierii unui contract (art. 2096 alin. 1), o obligație este de rezultat, întrucât identificarea
unui contractant și încheierea contractului fac să se nască dreptul intermediarului la remunerație
(art. 2097 alin. 1), respectiv obligația clientului de a plăti această remunerație.
- Intermediarului îi revin anumite obligații care rezultă din exercitarea cu caracter
profesional a atribuțiilor sale:
- să se comporte cu bună credință și să depună diligența unui bonus pater familias, sens
în care urmează;
- să garanteze identitatea terțului, în caz contrar răspunzând pentru cazul punerii în
legătură a clientului cu un terț inexistent;
- să ofere informații exacte și complete cu privire la operațiunea ce constituie obiectul
contractului;
- să nu divulge terțului informații cu privire la clientul său de natură a-i aduce acestuia
prejudicii în negocierea contractului cu terțul (art. 2100) ;
- Intermediarul răspunde în cazul în care pune în legătură clientul cu o societate

7
Numit până la actuala reglementare și misit sau samsar ori curtier
8
comercială fictivă;
Obligațiile clientului. Clientul are următoarele obligații:
- să plătească intermediarului remunerația stabilită (art. 2097 alin. 1); dacă prin contract
nu s-a prevăzut nici o remunerație, aceasta se datorează având în vedere caracterul oneros al
contractului, iar cuantumul său va fi stabilit de către instanță prin raportare la art. 2097 alin. 2 C.
civ. și la activitatea efectivă realizată de către intermediar;
- să restituie intermediarului contravaloarea cheltuielilor făcute, însă numai dacă acest
lucru a fost prevăzut expres în contract (art. 2098); în lipsa unei astfel de clauze toate cheltuielile
sunt suportate de către intermediar;
- să comunice intermediarului dacă s-a încheiat contractul intermediat în termen de cel
mult 15 zile de la data încheierii acestuia sub sancțiunea dublării remunerației dacă prin contract
nu s-a prevăzut altfel (art. 2101 alin 1);
- în cazul în care remunerația nu este fixă, ci depinde de valoarea contractului ori alte
elemente să comunice intermediarului în termen de 15 zile de la încheierea contractului valoarea
acestuia sau alte elemente esențiale ale contractului (art. 2101 alin. 2).
Remunerația. Intermediarul în schimbul mijlocirii realizate are dreptul la o remunerație.
Remunerația constă în remiterea unei sume de bani. 8
Potrivit art. 2099 în cazul în care intermedierea a fost realizată de mai mulți intermediari,
fiecare are dreptul la o cotă egală din remunerația stabilită global, dacă prin contract nu s-a stabilit
altfel ; această regulă se aplică atât în cazul în care pluralitatea de intermediari rezultă din contracte
de intermediere separate, cât și în cazul în care rezultă din același contract de intermediere.
Plata remunerației se datorează din momentul încheierii contractului intermediat, indiferent
dacă acesta va fi sau nu executat. Plata se datorează numai în cazul în care contractul intermediat
se încheie (art. 2097 alin. 1C. civ. ), în caz contrar intermediarul nu are dreptul la remunerație.

Contractul de agenție

Noțiune și reglementare

Contractul de agenție este contractul prin care o parte, numită comitent. împuternicește în
mod statornic pe cealaltă parte, numită agent, fie să negocieze, fie atât să negocieze, cât și să
încheie contracte, în numele și pe seama comitentului, în schimbul unei remunerații, în una sau
mai multe regiuni determinate. 9
Contractul de agenție este un contract încheiat între profesioniști. Agentul este un
intermediar independent care acționează cu titlu profesional, care nu poate să fie în același timp
prepusul comitentului. Potrivit legii, nu este agent persoana care se află în una dintre următoarele
situații: are calitatea de organ legal sau statutar al unei persoane juridice, având drept de
reprezentare a acesteia; este asociat sau acționar și este împuternicită în mod legal să îi reprezinte
pe ceilalți asociați sau acționari; are calitatea de administrator judiciar, lichidator, tutore, curator,
custode sau administrator-sechestru în raport cu comitentul.
Caracterele juridice. Potrivit Codului civil, contractul de agenție prezintă următoarele

8
Legiuitorul a folosit termenul de “remunerație” și nu «plată» care constă în remiterea unei sume de bani sau în executarea
unei prestații care este însuși obiectul obligației (art. 1469 alin. 2 C. civ. )
9
Contractul de agenție este reglementat prin art. 2072-2095 Cod civil. Anterior, sediul materiei îl reprezenta Legea
nr. 509/2002 privind agenții comerciali permanenți.
9
trăsături:
a) contractul de agenție este un contract sinalagmatic, deoarece generează, de la data
încheierii lui, obligații reciproce și interdependente în sarcina ambelor părți ;
b) contractul de agenție este un contract cu titlu oneros deoarece fiecare parte urmărește să
obțină un avantaj în schimbul obligațiilor pe care și le asumă; potrivit art. 2073 alin. (1) lit. c) C.
civ., un contract cu titlu gratuit nu va constitui contract de agenție;
c) contractul de agenție este un contract cu executare succesivă, în care obligațiile părților
se execută în timp pe o durată determinată sau o durată nedeterminată;
d) contractul de agenție este un contract consensual deoarece se încheie prin simplul acord
de voință al părților. Forma scrisă este cerută ad probationem, conform dispozițiilor art. 2078 alin.
(l)C. civ. Forma scrisă este cerută ad validitatem numai dacă prin lege se impune această condiție
pentru încheierea contractului. Oricare parte are dreptul să obțină de la cealaltă parte, la cerere, un
document scris semnat, cuprinzând conținutul contractului de agenție, inclusiv modificările
acestuia, drept la care părțile nu pot renunța.
Obiectul contractului de agenție. În funcție de acordul de voință al părților, contractul de
agenție poate să aibă ca obiect: numai negocierea de către agent cu terții de contracte în beneficiul
comitentului sau negocierea și încheierea de contracte de către agent cu terții în beneficiul
comitentului. Agentul poate să încheie contracte atât în numele cât și pe seama comitentului, însă
este posibilă și ca agentul să încheie contractul cu terțul în nume propriu, dar pe seama
comitentului.
Cuprinsul și forma contractului de agenție. În vederea protejării intereselor comitentului,
contractul de agenție poate să cuprindă:
- clauze de exclusivitate: limitarea unor activități derulate de agent în numele și pe seama
sa. Potrivit art. 2074 alin. (1) C. civ., agentul nu poate negocia sau încheia pe seama sa, fără
consimțământul comitentului, în regiunea determinată prin contractul de agenție, contracte privind
bunurile și serviciile similare celor care fac obiectul contractului de agenție.
Nerespectarea obligației de exclusivitate poate atrage răspunderea contractuală a
agentului; în lipsă de stipulație contrară, agentul poate reprezenta mai mulți comitenți, iar
comitentul poate să contracteze cu mai mulți agenți, în aceeași regiune și pentru același tip de
contracte.
- clauze de neconcurență. Potrivit legii, prin clauza de neconcurență se înțelege acea
stipulație contractuală al cărei efect constă în restrângerea activității profesionale a agentului pe
perioada contractului de agenție sau ulterior încetării sale (art. 2075 C. civ. ). Clauza de
neconcurență trebuie redactată în scris, sub sancțiunea nulității absolute. Clauza de neconcurență
se aplică doar pentru regiunea geografică sau pentru grupul de persoane și regiunea geografică la
care se referă contractul de agenție și doar pentru bunurile și serviciile în legătură cu care agentul
este împuternicit să negocieze și să încheie contracte. Conform legii, orice extindere a sferei
clauzei de neconcurență este considerată nescrisă.
- clauze privind dreptul la remunerație al agentului. Agentul are dreptul la remunerație
pentru toate contractele încheiate ca efect al intervenției sale-art. 2082 alin. (1)C. civ. Părțile au
posibilitatea să stabilească dacă remunerația are un cuantum fix sau variabil, precum și dacă nivelul
acesteia se stabilește prin raportare la numărul contractelor sau actelor de comerț; în conformitate
cu prevederile art. 2082 alin. (3) C. civ. , se numește comision, remunerația calculată în funcție de
numărul contractelor ori actelor de comerț, sau de valoarea acestora; în lipsa unei stipulații exprese
sau a unei prevederi legale, agentul are unța.
Contractul de agenție se încheie în mod valabil prin simplul acord de voință al părților. Ca

10
regulă, forma scrisă este necesară numai pentru dovada contractului. Ca excepție, forma scrisă este
cerută ad validitatem în cazurile prevăzute expres de lege. Astfel, conform art. 2075 alin. (2) C.
civ., clauza de neconcurență trebuie redactată în scris, sub sancțiunea nulității absolute.

Efectele contractului de agenție

Obligațiile agentului. Agentul trebuie sa îndeplinească, personal sau prin prepușii săi,
obligațiile ce decurg din împuternicirea care ii este data, cu buna-credință si loialitate. In mod
special, agentul este obligat:
a) să îi procure și să îi comunice comitentului informațiile care l-ar putea interesa pe acesta
privitoare la regiunile stabilite în contract, precum și să comunice toate celelalte informații
necesare de care dispune;
b) să depună diligențele necesare pentru negocierea și, dacă este cazul, încheierea
contractelor pentru care este împuternicit, în condiții cât mai avantajoase pentru comitent;
c) să respecte instrucțiunile rezonabile primite de la comitent;
d) să țină în registrele sale evidențe separate pentru contractele care privesc pe fiecare
comitent;
e)să depoziteze bunurile sau eșantioanele într-o modalitate care să asigure identificarea
lor.
Substituirea agentului in tot sau in parte este supusa regulilor aplicabile in materia
contractului de mandat. Agentul care se afla in imposibilitate de a continua executarea obligațiilor
ce ii revin trebuie sa îl înștiințeze de îndată pe comitent, sub sancţiunea plății de daune-interese.
Obligațiile comitentului. În raporturile sale cu agentul, comitentul trebuie să acționeze cu
loialitate și cu bună-credință, fiind în mod special obligat:
a) să pună la dispoziția agentului, în timp util și într-o cantitate corespunzătoare, mostre,
cataloage, tarife și orice alta documentație, necesare agentului pentru executarea împuternicirii
sale;
b) să furnizeze agentului informațiile necesare executării contractului de agenție;
c) să îl înștiințeze pe agent, într-un termen rezonabil, atunci când anticipează că volumul
contractelor va fi semnificativ mai mic decât cel la care agentul s-ar fi putut aștepta în mod normal;
d) să plătească agentului remunerația în condițiile și la termenele stabilite în contract sau
prevăzute de lege.
Comitentul trebuie să îl informeze pe agent într-un termen rezonabil cu privire la
acceptarea, refuzul ori neexecutarea unui contract negociat sau, după caz, încheiat de agent.
Renunțarea comitentului la încheierea contractelor negociate. În cazul în care agentul a
fost împuternicit doar să negocieze, iar comitentul nu comunică în termen rezonabil acordul sau
pentru încheierea contractului negociat de agent conform împuternicirii primite, se consideră că a
renunțat la încheierea acestuia.
Remunerația agentului. Agentul are dreptul la o remunerație pentru toate contractele
încheiate ca efect al intervenției sale. Remunerația poate fi exprimată în cuantum fix sau variabil,
prin raportare la numărul contractelor, ori la valoarea acestora, când se numește comision.
În lipsa unei stipulații exprese sau a unei prevederi legale, agentul are dreptul la o
remunerație stabilită potrivit uzanțelor aplicabile fie în locul în care agentul își desfășoară
activitatea, fie în legătură cu bunurile care fac obiectul contractului de agenție. Dacă nu există
astfel de uzanțe, agentul este îndreptățit să primească o remunerație rezonabilă, în funcție de toate
aspectele referitoare la contractele încheiate.

11
 Condițiile comisionului. Agentul este îndreptățit la comision pentru contractele de pe
durata contractului de agenție, dacă acestea sunt încheiate:
a) ca urmare a intervenției sale;
b) fără intervenția agentului, dar cu un client procurat anterior de acesta pentru contracte
similare;
c) cu un client dintr-o regiune sau grup de persoane determinate, pentru care agentul a
primit împuternicire exclusivă.
Remunerarea după încetarea contractului. Agentul este îndreptățit la comision pentru un
contract încheiat ulterior încetării contractului de agenție, dacă:
a) acesta a fost încheiat în principal datorită intervenției agentului pe durata contractului
de agenție și încheierea a avut loc într-un termen rezonabil de la încetarea contractului de agenție.
b) comanda emisă de terț a fost primită de comitent sau de agent anterior încetării
contractului de agenție.
Agentul nu are dreptul la comisionul prevăzut la art. 2. 083C. civ, dacă acesta este datorat
agentului precedent potrivit alin. (1), cu excepția cazului în care rezultă din circumstanțe că este
echitabil ca agenții să împartă acel comision.
Dreptul la comision. Dacă părțile nu convin altfel, dreptul la comision se naște la data la
care este îndeplinită una dintre condițiile următoare:
a) comitentul și-a executat obligațiile contractuale față de terța persoană;
b) comitentul ar fi trebuit să își execute obligațiile contractuale potrivit convenției sale cu
terțul;
c) terțul și-a executat obligațiile contractuale.
Durata contractului. Contractul de agenție încheiat pe durată determinată, care continuă
să fie executat de părți după expirarea termenului, se consideră prelungit pe durată nedeterminată.
Denunțarea unilaterală. Contractul de agenție pe durată nedeterminată poate fi denunțat
unilateral de oricare dintre părți, cu un preaviz obligatoriu.

12