Sunteți pe pagina 1din 9

RELATII DE PLĂȚI ȘI CREDIT

ÎN COMERȚUL INTERNAȚIONAL

1. Mijloacele de plată în comerţul internaţional

1.1. Noţiunea de mijloacele de plată


În comerţul internaţional, mijloacele de plată reprezintă instrumentele materiale prin care se
poate lichida o creanţă internaţională, fiind determinate de interesul părţilor, natura tranzacţiei, locul şi
momentul plăţii, poziţia concurenţei, uzanţele pieţei. Conceptul de mijloace de plată în comerţul
internaţional defineşte lichiditatea internaţională, suma rezervelor de aur şi devize utilizate în relaţiile
internaţionale, indiferent dacă se află la dispoziţia guvernelor sau a altor deţinători.
Mijloacele de plată se pot constitui în: a) lichidităţi necondiţionate- acele mijloace de plată de
care dispun autorităţile monetare în orice moment- şi b) lichidităţi condiţionate- acele mijloace de plată
de care ar putea să dispună autorităţile monetare în anumite situaţii.
Absenţa mijloacelor de plată,a lichidităţilor în raporturile de comerţ internaţional se manifestă
prin practicarea de către acele ţări care se află în această situaţie a restricţiilor de import sau a
restricţiilor valutare, având cel mai frecvent, drept consecinţă agravarea problemelor privind datoria
externă.
Mijloacele de plată în comerţul internaţional sunt bancnotele şi monedele cu putere
circulatorie; ordinele de plată sau dispoziţiile de plată, acreditivele, scrisorile de credit, cambiile,
cecurile şi orice alte titluri de credit cuprinzând drepturi sau obligaţii de plată exprimate în monede cu
putere circulatorie.
În ultimi ani au căpătat o importanţă tot mai mare Drepturile Speciale de Tragere, europieţele
şi acordurile swap1.
1.2 Aurul
Dacă până în secolul al XIX-lea schimburile comerciale internaţionale s-au bazat pe
bimetalismul aur-argint, începând din anul 1819 a fost înlocuit cu monometalismul aur. Acest sistem-
care constă în libera circulaţie a aurului în interiorul şi în exteriorul ţării -a fost introdus în Anglia,
menţinându-se la baza relaţiilor internaţionale de comerţ mai ales până la primul război mondial.
Aurul reprezintă un mijloc universal de plată, echivalentul general al mărfurilor şi constituie
un instrument de acumulare şi de rezerve. În decursul timpului, aplicarea etalonului aur a prezentat mai
multe forme: etalonul aur-monedă; etalonul aur-lingouri; etalonul aur-devize.

1
Schimb de monede naţionale între băncile centrale, urmărind creşterea rezervelor oficiale de devize, echilibrarea
temporară a balanţelor de plăţi şi finanţarea intervenţiilor pe pieţele valutare.

1
a. Etalonul aur-bancnotă şi-a găsit expresia în stabilitatea parităţilor dintre unităţile băneşti
naţionale prin intermediul mişcărilor de aur, modificării masei monetare şi creşterii sau descreşterii
preţurilor şi veniturilor interne2.
b. Etalonul aur-lingouri se caracterizează prin concentrarea stocurilor de aur, sub forma
lingourilor, în tezaurele băncilor centrale. Aurul nu mai circulă ca monedă, fiind înlocuit de banii de
hârtie, care sunt emişi şi circulă cu acoperire parţială în aur.
c. Etalonul aur-devize se caracterizează prin păstrarea, sub forma rezervei, de către băncile
centrale, alături de aur şi a unor valute convertibile.
d.Etalonul aur-dolar,instituit la Conferinţa monetară şi financiară internaţională de la Bretton
Woods, a funcţionat până în 1971, când s-a renunţat la funcţiile monetare ale aurului.
În prezent, datorită contradicţiilor din sfera relaţiilor valutar-financiare internaţionale, rolul
aurului este în declin; având un preţ instabil şi fiind neegal distribuit, aurul nu mai este un instrument
direct de lichidare a obligaţiilor comerciale. În relaţiile internaţionale, plăţile prin aur se folosesc atunci
când condiţiile concrete nu permit folosirea altor mijloace.
1.3 Valuta
Este moneda naţională a unui stat folosită în decontările internaţionale ca mijloc de plată.
Valuta unei ţări are un curs de schimb cu valutele altei ţări.
Cursul de schimb poate fi: a. fix; b. flotant; c. glisant etc.
În raport de formă, valutele pot fi: efective – sub formă de numerar (bancnote şi monede
divizionare) şi în cont – sub formă de disponibil la o bancă, care are sediul fie în ţara deţinătorului, fie
în oricare altă ţară( această formă este utilizată foarte frecvent ca mijloc de plată internaţională, prin
virament bancar).
În raport de posibilitatea de preschimbare, valutele sunt convertibile3(pot fi preschimbate în
alte valute şi neconvertibile (nu se pot preschimba în moneda altor ţări)
Raporturile valorice dintre valute se concretizează prin parităţile monetare şi cursurile valutare.
Paritatea monetară este raportul dintre valorile paritare a două monede. După modul în care sunt
exprimate, parităţile monetare pot fi:
Paritate metalică reprezintă acea paritate în care raporturile valorice sunt exprimate în metale
preţioase: aur sau argint.
Paritate valutară constituie paritatea în care valorile paritare sunt exprimate într-o valută de
rezervă cu funcţii de monedă internaţională (ex. dolarul S.U.A.).
Paritatea D.S.T. este aceea în care valorile paritare sunt exprimate în Drepturi Speciale de
Tragere. Mărimea parităţilor, valorile paritare sunt determinate de nivelul cursurilor de schimb de pe
pieţele valutare.

2
Se caracterizează prin libera batere şi circulaţie a monedelor din aur şi prin convertibilitatea bancnotelor în aur.
3
După 1971, când s-a suspendat convertibilitatea dolarului în aur, principalele monede, inclusiv dolarul, au trecut la
sistemul de schimb flotant, convertibilitatea oficială devenind una de piaţă.

2
Cursul valutar sau cursul de schimb este raportul valoric dintre moneda unui stat şi moneda
altui stat; el se poate determina de autoritatea monetară sau de piaţă. În raport de modul de stabilire, el
poate fi oficial sau liber.
Cursul oficial se stabileşte pe baza parităţii sau în mod convenţional atât pentru banii
convertibili,cât şi neconvertibili;este un curs fix determinat de autoritatea monetară competentă.
Cursul liber este determinat de cerere şi ofertă pe piaţa valutară, fiind un curs flotant, variabil,
în raport de evoluţia cererii şi a ofertei.
Stabilirea cursului liber se numeşte cotaţie, care este directă sau indirectă.
Cotaţiile directe sau incerte sunt cele prin care unitatea monetară naţională este indicată în
monedă străină.
Modul de stabilire al cotaţiilor este specific fiecărei burse,cele mai importante fiind cotaţiile
de deschidere, de prânz şi de închidere.
1.4 Devizele
Sunt titluri de credit pe termen scurt exprimate în monedă străină.
Devizele sunt mijloace de plată sau disponibilităţi valutare care reprezintă o componentă
majoră a disponibilităţilor băneşti ale unui stat şi provin din exportul de mărfuri,prestări de
servicii,credite externe sau alte operaţiuni efectuate cu străinătatea.
În funcţie de formă, acestea se grupează în cambii,bilete la ordin, cecuri, obligaţiuni, acţiuni
ale societăţilor comerciale, valori imobiliare. După regimul de utilizare sau calitate, devizele sunt
convertibile, neconvertibile sau în clearing.4
Comerţul în devize libere presupune ca mijloc de plată valuta convertibilă şi nu devize în
clearing. Devizele forte sunt devizele libere exprimate numai în valutele convertibile care au o tendinţă
ascendentă pe piaţă, cum este cazul dolarului S.U.A., a francului elveţian sau a EURO.

2. Modalităţi de plată în comerţul internaţional


Modalităţile de plată în schimburile internaţionale constituie totalitatea mecanismelor prin care
se transmite de la importator la exportator, contravaloarea mărfurilor livrate, serviciilor prestate sau
lucrărilor executate.
Modalităţile de plată în comerţul internaţional sunt convenite de părţi prin acorduri şi
contracte, fiind determinate de raporturi contractuale.
În cazul plăţilor interne mecanismul este simplu,întrucât contravaloarea mărfurilor livrate, a
lucrărilor efectuate sau a serviciilor prestate este virată din contul debitorului în cel al creditorului.În
cazul plăţilor internaţionale, mecanismele folosite sunt complexe deoarece una din părţi este străină,
plata este efectuată în valută,iar regulile şi uzanţele sunt diferite.În comerţul internaţional, modalităţile
de plată practicate în mod obişnuit sunt: creditul documentar, incasso documentar şi ordinul de plată,
iar în anumite raporturi comerciale, clearing-ului şi switch-ului.

4
Clearing-ul este o modalitate de plată prin care plăţile reciproce sunt efectuate fără deplasare de numerar, ci numai prin
înregistrarea în conturi speciale deschise.

3
2.1 Creditul documentar (Acreditivul documentat)
Potrivit Regulilor şi Uzanţelor Uniforme, reprezintă aranjamentul prin care o bancă – denumită
banca emitentă sau ordonatoare – se obligă în numele unui client, denumit ordonator, să efectueze
plata direct sau să autorizeze efectuarea de plăţi de către o altă bancă către un beneficiar indicat de
ordonator şi să accepte sau să negocieze cambii trase asupra sa de către terţul indicat.
La executarea unui astfel de credit participă: importatorul (debitorul, clientul băncii sau
ordonatorul); exportatorul (creditorul sau terţul beneficiar);
banca corespondentă sau intermediară.
Elementele principale ale creditului documentar sunt: denumirea şi sediul băncilor
implicate;denumirea şi sediul ordonatorului;denumirea şi sediul beneficiarului;numărul de ordine al
creditului şi data deschiderii creditului; natura economică şi juridică; valoarea şi termenul
creditului;marfa care urmează a fi plătită;termenul de livrare a mărfii;documentele de expediere şi de
plată a mărfurilor.
Exportatorul are obligaţia să acorde importanţă unui set de clauze ale creditului documentar:
a. domicilierea, clauză indispensabilă pentru determinarea locului şi termenului de încasare (de
plată) a documentelor de export-import;
b. data deschiderii creditului documentar este o altă clauză importantă, pentru că numai de la
această dată se plătesc mărfurile exportate;
c. termenul de valabilitate a creditului documentar;
d. documentele care urmează a fi prezentate pentru efectuarea plăţii.
Orice neconcordanţă a clauzelor stipulate trebuie semnalată importatorului.
Creditul documentar reprezintă un mijloc de garanţie şi control reciproc, dând importatorului
certitudinea că plata se va efectua în condiţiile stabilite, şi exportatorului siguranţa că va încasa
contravaloarea mărfii pe care a livrat-o.
Fazele creditului documentar. Potrivit Regulilor şi Uzanţelor Uniforme privind Creditul
Documentar se cunosc trei faze ale acestuia: alegerea creditului documentar; deschiderea creditului
documentar; utilizarea creditului documentar.
Alegerea creditului documentar. Formele de bază ale creditului documentar sunt definite în raport
de întinderea garanţiei şi de momentul asumării riscului. Se cunosc: creditul revocabil; creditul irevocabil
neconfirmat; creditul irevocabil confirmat.
Creditul irevocabil implică asumarea angajamentului explicit al băncii emitente de a plăti.
În literatura de specialitate s-a atras atenţia asupra faptului că, din punctul de vedere al
exportatorului, cel mai eficace şi mai avantajos este creditul documentar irevocabil, domiciliat la banca
sa şi confirmat de o bancă de prim ordin.
Genurile de credite documentare şi operaţiunile derivate sunt definite în raport de destinaţia
utilizării lor. Sunt cunoscute: creditul la vedere; creditul de acceptare; creditul cu plata la termen;
creditul cu clauză roşie (red clause); creditul “revolving”; scrisoarea de credit comercială; creditul
stand-by; creditul transferabil.
Operaţiunile derivate din creditul documentar sunt:creditul “back to back”; cesiunea
produsului creditului documentar către furnizorul exportatorului.

4
În plăţile internaţionale creditul documentar se utilizează în două forme:
- acreditivul documentar – modalitatea de plată, prin care importatorul dă dispoziţie băncii sale
să achite exportatorului printr-o altă bancă, c/val mărfii a cărei livrare o dovedeşte cu anumite
documente;
- scrisoarea de credit comercială – modalitatea de plată prin care o bancă se obligă să onoreze,
prin achitare sau prin acceptare, cambiile trase de beneficiar, cu condiţia prezentării în termen a
documentelor de expediţie convenite. Aceasta se emite la ordinul importatorului de către bancă.
Deschiderea creditului documentar. În cazul creditului documentar suntem în prezenţa: a. unui
acord între importator şi exportator; b. a unei convenţii între importator şi bancă.
În momentul deschiderii creditului, banca ordonatoare avizează banca exportatorului,
precizând obligaţiile băncii şi drepturile exportatorului.
În conformitate cu Regulile şi uzanţele Uniforme privind creditul documentar, deschiderea
acestuia implică ordinul de deschidere a creditului documentar; notificarea deschiderii creditului
documentar; confirmarea deschiderii; verificarea creditului documentar de către exportator.
Prin ordinul de deschidere a creditului, importatorul cere băncii sale să-şi asume angajamentul
de a plăti contravaloarea mărfurilor exportatorului. Ordinul de deschidere a creditului cuprinde
elementele: 1. forma creditului documentar;2. modalitatea de înştiinţare a deschiderii creditului
documentar;3. menţionarea băncii beneficiarului; 4. denumirea firmei şi sediul beneficiarului
(exportatorului); 5. valoarea şi moneda în care se va efectua plata;6. durata validităţii şi data expirării
creditului documentar;7. documentele pe care trebuie să le prezinte exportatorul pentru efectuarea
plăţii (factura comercială; certificatul de origine; certificatul sau poliţa de asigurare; conosamentul
etc.); 8. titlurile reprezentative ale mărfurilor ;9. valoarea de asigurare minimă;10. adresa pentru
notificare; 11. data expedierii; 12. condiţiile de livrare; 13.descrierea mărfurilor;14. livrările parţiale şi
transbordările; 15. menţionarea numărului contului;16. semnătura importatorului.
Notificarea deschiderii creditului documentar se face de banca importatorului, care întocmeşte
un formular privind deschiderea creditului, iar o copie o transmite băncii exportatorului. În cazul în
care banca importatorului solicită, banca exportatorului confirmă deschiderea creditului.
Confirmarea deschiderii creditului documentar se face: a. la solicitarea băncii importatorului
sau b. pe baza mandatului acesteia.
Verificarea creditului documentar de către exportator se face în scopul de a constata dacă
menţiunile consemnate sunt în concordanţă cu prevederile (clauzele) contractului de bază. Creditul
documentar nu trebuie acceptat expres de către exportator, deoarece se consideră acceptat tacit de către
acesta prin prezentarea documentelor băncii corespondente sau băncii emitente.
Utilizarea creditului documentar. Utilizarea de către exportator a creditului documentar se
bazează pe principiul forţei executorii a documentelor si pe principiul forţei executorii a termenelor.
Banca are obligaţia să plătească dacă îi sunt prezentate toate documentele, dacă acestea sunt
identice celor prescrise în creditul documentar, şi dacă documentele nu se contrazic între ele.
Regulile şi uzanţele Uniforme reglementează documentele necesare pentru utilizarea de către
exportator a creditului documentar: documente de transport; documente de asigurare; factura
comercială; alte documente.

5
După natura lor juridică, documentele se clasifică în: a. efecte de comerţ; b. înscrisuri probatorii
şi de însoţire.
Efectele de comerţ sunt: la ordin; la purtător; nominative.
Plata creditului documentar se poate efectua prin creditarea contului exportatorului; prin
acceptarea cambiei sau prin acordarea unui credit exportatorului cu plata amânată sub forma
promisiunii de plată.
Costul creditului documentar include comisionul băncii emitente; comisionul băncii
corespondente pentru notificarea către exportator, pentru confirmarea creditului şi pentru plata
efectuată către exportator.
2.2 Incasso documentar
Incasso documentar constituie atât o modalitate de plată, cât şi o operaţiune financiar bancară.
Prin utilizarea acestei modalităţi de plată, între exportator şi importator se creează o relaţie de
credit.
Astfel, incasso documentar reprezintă acea modalitate de plată prin care o bancă încasează la
ordinul unui client valoarea mărfii expediate, în schimbul remiterii documentelor de expediţie.
Trăsăturile specifice ale incasso-ului documentar sunt:
-o tehnică simplă de realizare; comisioanele bancare sunt reduse;
-suma de plată datorată de importator nu este imobilizată;
-cambia trasă de exportator asupra importatorului poate fi scontată de bancă înainte de
scadenţă.
La plăţile prin incasso documentar participă: exportatorul; banca expeditorului; banca
importatorului; importatorul.
În relaţiile de comerţ internaţional, incasso documentar prezintă următoarele avantaje şi este, în
comparaţie cu creditul documentar:
1) o modalitate de plată mai simplă şi mai puţin costisitoare;
2) importatorul nu poate intra în posesia mărfii înainte de a fi plătit sau de a fi acceptat cambia
trasă de exportator;
3) banca nu-şi asumă nici o obligaţie;
Incasso documentar, prezintă şi unele dezavantaje:
1. este o modalitate de plată mai înceată decât cea efectuată prin creditul documentar;
2. nu prezintă garanţie pentru exportator că va încasa creanţa externă.
Având în vedere lipsa de garanţie în încasarea creanţei, exportatorii evită plata prin incasso
documentar.
În cazul în care exportatorul trebuie să accepte această modalitate de plată se impune ca riscul
neplăţii să fie atenuat de obţinerea unei scrisori de garanţie bancară, prin tragerea unei cambii de către
exportator asupra importatorului.
Fazele incassoului documentar.
Prima fază o constituie acordul asupra condiţiilor de plată.
Clauza contractuală se poate formula în trei moduri:
a. predarea documentelor contra plată;
6
b. predarea documentelor contra acceptării cambiei;
c. acceptarea cambiei cu predarea documentelor de plată.
A doua fază o constituie emiterea ordinului de încasare şi prezentare a documentelor.
Exportatorul, după ce a expediat marfa, predă băncii sale documentele, precum şi ordinul de
incasso, pe care banca le transmite băncii importatorului.
A treia fază o constituie prezentarea documentelor şi efectuarea plăţii.
După primirea documentelor de la banca exportatorului, banca importatorului i le prezintă
acestuia, împreună cu condiţiile de plată.
În urma încasării contravalorii mărfii, banca importatorului transferă suma încasată băncii
exportatorului, care creditează contra exportatorului.
Formele incassoului documentar. Operaţiunile de incasso documentar îmbracă două forme:
a) incasso documentar cu acceptare ulterioară – prin care documentele de expediţie sunt plătite
exportatorului de către banca ordonatoare, în momentul depunerii lor;
b) incasso documentar cu acceptare prealabilă – în care documentele de expediţie prezintă vicii
de formă sau de fond – cunoaşte două variante:
1. incasso documentar reglementat, remis în străinătate (creditorul se află în ţară, iar debitorul
se află în străinătate);
2. incasso documentar reglementat, primit în străinătate (creditorul se află în străinătate, iar
debitorul se află în ţară).
În cazul în care importatorul a achitat suma datorată, banca o prezintă imediat băncii
exportatorului.
Dacă ordinul de încasare permite în mod expres, plata poate fi efectuată în moneda ţării
importatorului.
Costul incassoului documentar include comisionul băncilor participante pentru serviciile
bancare efectuate. Este vorba de costurile implicate de remiterea documentelor; încasarea cambiei;
preluarea, depozitarea şi predarea mărfii; protestul cambiei; taxe portuare etc
2.3 Ordinul de plată
Ordinul de plată este dispoziţia prin care importatorul, ordonator, cere unei bănci să achite o
sumă determinată unui exportator, beneficiar.
Dispoziţia de plată se transmite prin scrisoare, telegrafic, prin telex sau telefon. Ea poate fi
simplă sau documentară. Ordinul de plată are un caracter revocabil, ordonatorul putându-l modifica
sau anula, până la momentul încasării de către beneficiar.

3. Creditele comerciale
Creditele comerciale constituie un mijloc de finanţare a comerţului internaţional facilitând
circulaţia capitalului industrial. Acestea pot fi de doua tipuri:
Creditul de export de acordă de exportator unui importator, sub forma unei livrări de mărfuri.
Exportatorul este creditor, iar importatorul debitor.
Creditul de import – care se mai numeşte credit de cumpărător sau credit financiar, se acordă
de o bancă direct importatorului, pentru a plăti imediat şi în numerar mărfurile livrate de exportator.
7
În ceea ce priveşte garantarea creditelor comerciale, aceasta se realizează prin mijloace
specifice. Ele se acordă de către părţi sau de organisme financiare.
Dintre garanţiile utilizate în practică, cele mai importante sunt: scrisoarea de garanţie bancară,
avalul, gajul şi ipoteca.
Pentru acoperirea riscurilor comerciale, alături de practica garanţiilor, se foloseşte şi asigurarea
creditelor. Cele două sisteme nu se exclud, ele putându-se utiliza împreună sau fiind chiar condiţionate.

4. Legea model privind transferurile internaţionale de credit


Comisia Naţiunilor Unite pentru Drept Comercial internaţional a adoptat în anul 1992 Legea
Model privind transferurile internaţionale de credit.
În comentariul asupra acestui text sunt prezentate raţiunile care au determinat negocierea şi
adoptarea unor Reguli Uniforme în acest domeniu. Comisia a subliniat că factorul determinant în
adoptarea Legii Model îl constituie “schimbările majore în domeniul mijloacelor prin care transferurile
fondurilor se efectuează pe plan internaţional.
Concept. Elemente definitorii Definiţia transferului de credit. Legea Model defineşte
“transferul de credit” ca fiind un ansamblu de operaţiuni, începând cu ordinul originar de plată emis în
scopul punerii fondurilor la dispoziţia beneficiarului (art. 2).
Transferul de credit – în definiţia Legii Model – “include orice ordin de plată emis de banca
ordonatorului, precum şi orice bancă intermediară implicată în aducerea la îndeplinire a ordinului
originar de plată” (art. 2, lit. a).
Ordinul de plată emis în scopul unei plăţi efective “este considerat a fi o parte a formelor de
diferite de transfer” (art. 2, lit. a).
Ordinul de plată. Sensuri şi semnificaţii.” Ordinul de plată” înseamnă o dispoziţie
necondiţionată” în orice formă, a expeditorului (ordonatorului) către o bancă să pună la dispoziţia
beneficiarului o sumă fixă sau determinată de bani” (art. 2, lit. b).
Legea Model precizează că prin “originar” se înţelege cel care emite “primul ordin de plată în
transferul de credit” (art. 2, lit. c). Prin “beneficiar” se înţelege persoana desemnată de către cel care a
emis “ordinul originar de plată să primească ordinele prin transferul de credit” (lit. d). Prin “expeditor”
se înţelege “persoana care a emis ordinul de plată, inclusiv ordinul originar de plată, precum şi orice
bancă care expediază ordinul” (lit. e). Banca primitoare este banca care recepţionează ordinul de plată
(lit. f). “Banca intermediară” este orice bancă care recepţionează ordinul de plată “alta decât banca
originară şi cea a beneficiarului” (lit. g).
Aşadar, în definiţia Legii Model, ordinul de plată este dispoziţia prin care importatorul,
ordonator, cere unei bănci să transfere (achite) exportatorului, beneficiarului o sumă determinată.
Ordinul de plată se poate transmite prin toate mijloacele de comunicare existente (scrisoare; telegramă;
telex; fax etc.). Ordinul de plată are un caracter revocabil, în sensul că ordonatorul îl poate modifica
sau anula, până în momentul încasării de către beneficiar.
Sfera de aplicare a Legii Model. Comisia Naţiunilor Unite pentru Drept Comercial
Internaţional a convenit că dispoziţiile Legii Model se vor aplica “transferurilor de credit în situaţiile
în care banca expeditoare şi banca primitoare se află în state diferite”.

8
Legea Model se aplică şi altor entităţi – care în mod obişnuit în afacerile lor sunt angajate în
executarea ordinelor de plată – “în aceeaşi manieră în care Legea Model se aplică băncilor”.
În scopul determinării sferei de aplicare a Legii Model, oficiile bancare din state diferite sunt
tratate ca entităţi bancare distincte.
Obligaţiile părţilor. Legea Model precizează care sunt obligaţiile părţilor în cazul transferurilor
internaţionale de credit. Astfel, expeditorul este obligat prin ordinul de plată ori prin amendarea sau
revocarea ordinului de plată “dacă a fost emis de către acesta sau de către o altă persoană care a fost
autorizată să oblige pe expeditor”.
În cazul în care ordinul de plată a fost emis de către o altă persoană, decât ordonatorul plăţii,
trebuie supus autentificării, în alt mod decât prin compararea semnăturilor. Autentificarea se face prin
folosirea metodei utilizate în relaţiile comerciale în cazul unei plăţi neautorizate. Banca primitoare
trebuie să ţină seama de autentificare.
Banca beneficiarului este în măsură să accepte sau să respingă efectuarea plăţii. Banca
beneficiarului acceptă ordinul de plată “cu condiţia ca expeditorul (ordonatorul) şi banca să fi fost de
acord ca banca să execute ordinele de plată transmise de ordonator în momentul primirii. Banca
beneficiarului notifică expeditorului (ordonatorului) acceptarea. Banca beneficiarului este obligată, în
urma acceptării ordinului de plată “să pună fondurile la dispoziţia beneficiarului”.
În cazul în care banca beneficiarului constată “existenţa unei inconsistenţe în informaţiile
privind identitatea beneficiarului”, va notifica – în termenul stipulat în Legea Model – expeditorului
(ordonatorului) “despre inconsistenţa informaţiilor, dacă expeditorul poate fi identificat”.
Încheierea transferului de credit Legea Model – după ce stipulează dispoziţii cu privire la
consecinţele diferitelor operaţiuni implicate de transferul de credit şi răspunderea pentru întârziere –
precizează condiţiile în care se încheie transferul.
“Un transfer de credit este încheiat – se arată în Legea Model – când banca beneficiarului a
acceptat ordinul de plată în beneficiul beneficiarului”.
Încheierea transferului de credit nu trebuie să afecteze “relaţiile dintre beneficiar şi banca
acestuia”.Dacă suma din ordinul de plată acceptat de către banca beneficiarului este mai mică decât
suma din ordinul de plată originar din cauza că una sau mai multe bănci implicate şi-au reţinut
cheltuielile pentru operaţiunile efectuate,încheierea transferului nu trebuie să prejudicieze drepturile
beneficiarului”, deoarece – pe baza normelor legale în vigoare cheltuielile pentru operaţiunile bancare
efectuate urmează să fie acoperite de ordonatorul plăţii.