Sunteți pe pagina 1din 6

LIBERTĂȚILE DE CIRCULAȚIE ÎN UNIUNEA EUROPEANǍ

LIBERA CIRCULAȚIE A SERVICIILOR

În dreptul european al afacerilor prin noţiunea de “servicii”, se înţelege ansamblul prestaţiilor


care nu cad sub incidenţa dispoziţiilor referitoare la libera circulaţie a mǎrfurilor, capitalurilor
sau persoanelor şi care includ activitǎţile cu caracter industrial, comercial sau artizanale sau
general- profesional.
Notiunea are un caracter “subsidiar”, fiind clarificatǎ în baza unor criterii stabilite prin
jurisprudenţa CJUE:
a) prestatorul serviciilor trebuie sǎ fie stabilit într-un stat membru al U.E. ,altul decât acela al
destinatarului care presteazǎ serviciile, astfel încât sǎ existe o trecere a frontierei interioare a U.E.
b) prestatorul serviciilor trebuie sǎ fie stabilit în spaţiul U.E.,
c) prestaţia trebuie sǎ fie furnizatǎ contra unei remuneraţii stabilite.
Libera circulaţie a serviciilor, constǎ în oferirea de servicii pe teritoriul statelor membre
ale U.E. in scopul bunei funcţionari a pietei unice. Baza legalǎ se regǎseşte în art. 49-55 (ex.59-
66) al Tratatului de la Roma(C.E.E.)
Libertatea de stabilire în scopul exercitǎrii unui comerţ sau a unei profesii, poate fi considerate,
ca o componentǎ a libertǎţii de circulaţie a persoanelor în cadrul U.E..
Libertatea de stabilire include-art.52(2)-dreptul de a începe şi continua activitaţi ca persoane
independente, ceea ce înseamnǎ dreptul la acces pentru aceste activitǎţi şi dreptul de a înfiinţa şi
administra intreprinderi, în special companii.
Libertatea de stabilire presupune interzicerea discriminǎrii, având drept criteriu de referinţǎ,
condiţiile stabilite pentru proprii resortanţi de legea ţǎrii unde se efectueazǎ acea stabilire.(aplicare
a principiului nediscriminǎrii-art. 6 din Tratat).
Art. 52 si 59 împiedicǎ un stat membru sǎ limiteze activitǎţile de intermediere, din domeniul
valorilor mobiliare transferabile, la companii al cǎror sediu înregistrat se aflǎ pe teritoriul
sǎu,punându-i pe distribuitorii intermediari din alte state membre care doresc sa exercite o
activitate pe teritoriul respectiv, în imposibilitatea de a folosi anumite forme de stabilire precum o
filierǎ sau o agentie astfel încât ei sunt obligaţi sǎ suporte cheltuieli suplimentare, comparate cu
cele ale propriilor conaţionali şi cu desǎvârşire, de a face uz de libertatea lor de a furniza servicii,
astfel, statul aplicǎ o diferenţǎ de tratament care nu este obiectiv justificatǎ.
În art.57, prevederile nediscriminatorii ale art.52 sunt extinse în vederea garantǎrii liberei
exercitǎri, a unui comerţ sau a unei profesii, în spaţiul intracomunitar în înfǎptuirea obiectivelor
esenţiale ale Comunitǎţii.
În aplicarea art. 57, Consiliul a stabilit mǎsuri specifice, prin directive în domeniul comerţului
cu ridicata/cu amǎnuntul, al industriei şi artizanatului, înlǎturându-se, temporar, obstacolele
privind libertatea de stabilire a strǎinilor, rezultate din cerinţele de calificare profesionalǎ şi de
cunostinte comerciale, ce pot fi probate de activitǎţi asemǎnǎtoare în alte state membre, timp de
trei ani.

1
Libera circulaţie a serviciilor poate fi împǎrţitǎ în douǎ categorii:
1) libera circulaţie a serviciilor active presupune ca furnizorul sǎ fie “activ”- sǎ se deplaseze la
clientul care locuieşte în alt stat membru decât acela unde este el stabilit.Libera circulaţie a
serviciilor de tip activ se asigură prin:
1. Interdicţia discriminării fondată pe naţionalitatea sau rezidenţa prestatorului. Sunt
interzise discriminările directe, indirecte sau deghizate, precum şi măsurile prin care prestatorul
este supus unor sarcini sau cotizaţii la care acesta este deja supus în ţara sa de origine.
2. Interdicţia măsurilor naţionale restrictive aplicate în mod nediscriminatoriu. Este vorba
de măsuri naţionale care reglementează accesul – exemplu: la unele profesii este condiţionat de
deţinerea unor titluri, diplome, calificări – sau exercitarea – exemplu: controale administrative,
contabilitate, declaraţii administrative.
Condiţiile admise şi măsurile naţionale, justificate prin raţiuni de ordin general sunt:
1. domeniul vizat să nu fi fost armonizat;
2. măsura să urmărească un interes general;
3. măsura să nu fie discriminatorie;
4. măsura să fie în mod obiectiv necesară;
5. măsura să fie proporţională cu scopul urmărit;
6. măsura să respecte principiul recunoaşterii reciproce.
Accesul la unele profesii este condiţionat de detinerea unor titluri, diplome sau calificari
profesionale sau de deţinerea unor autorizaţii administrative prealabile.
În absenţa unei armonizări statele membre sunt libere sa fixeze un nivel minim al calificării
necesare pentru exercitarea unei profesii astfel încât sa fie garantată calitatea prestatiilor furnizate
pe teritoriul lor.
2) libera circulaţie a serviciilor pasive determinǎ clientul sǎ se deplaseze în statul membru unde
se aflǎ prestatorul, pentru a lua contact cu el sau a încheia un contract, renunţând astfel la protecţia
dreptului său naţional insa trebuie să aibă acces la toate serviciile, fără să fie supus unor restricţii
pe criteriul naţionalităţii sau rezidenţei.
Varianta intermediarǎ pentru furnizarea serviciilor-prin poştǎ,telefon,internet etc.
Tratatul de la Roma (C.E.E.) stabileşte ca beneficiarii liberei circulaţii a serviciilor sunt
persoane fizice şi persoane juridice, care prin specificul sau activitǎţile lor se plaseazǎ în câmpul
de aplicare al dreptului unional.
- persoanele fizice. Este rezident al uniunii- orice persoanǎ care are cetǎţenia unui stat membru al
Uniunii Europene.
-persoanele juridice. În dreptul european nu existǎ un sistem general de recunoaştere a societǎţilor
şi a persoanelor juridice.
Sistemele juridice ale statelor membre ale U.E.sunt diferite, totuşi, în art.48(ex-58) al
Tratatului de la Roma (TUE) au fost instituite anumite reguli ce asigurǎ recunoaşterea reciprocǎ a
societǎţilor în domeniul libertǎţii de stabilire şi a liberei circulaţii a serviciilor.

2
Libertatea de stabilire şi de prestare a serviciilor sunt distincte. Tratatul oferă posibilitatea
de a alege între libertatea de stabilire şi aceea a prestării de servicii, alegerea rămâne sub rezerva
caracterului “rezidual” al celei de-a doua libertăţi.
Art. 50 din Tratatul de la Roma (CEE) prevede că prestatorul de servicii poate exercita şi
numai temporar prestarea de servicii în altă ţară.
Dacă şi-ar stabili sediul pe teritoriul statului în cauză nu mai este vorba de libera circulaţie
a serviciilor, ci de libertatea de stabilire.
Alegerea între libertatea de stabilire şi libera circulaţie a serviciului aparţine prestatorului
şi poate fi determinată de posibilitatea păstrării unui anume regim fiscal şi/sau social, legea
aplicabilă contractelor, regulile de facturare.
Domeniile în care pot fi prestate serviciile sunt largi: publicitate, audiovizual, activităţi
financiare, bancare, asigurări, intermediere, transport, turism, consultanţă, profesii liberale etc.
Libera circulaţie a serviciilor poate fi activă, atunci când furnizorul se deplasează pe
teritoriul statului beneficiarului, şi pasivă, când beneficiarul se deplasează în statul membru
unde este stabilit prestatorul.
Libertatea de stabilire consta in dreptul recunoscut resortisanţilor statelor membre de a accede
la nesalariale pe teritoriul statelor membre, prin intermediul unei “instalări” materiale şi, eventual,
juridice ; reprezinta posibilitatea de a avea acces la constituirea şi conducerea unor întreprinderi.
Sediul principal poate fi caracterizat în două feluri: fie prin crearea ex nihilo a unei societăţi, a
unui cabinet sau a unui sediu principal, fie prin transferul sau migrarea unui sediu principal
preexistent. Transferul sediului social al unei societăţi intră în cadrul prevederilor art. 43, fiind
supus mai multor obstacole care îl fac practic de nerealizat,mai cu seama cele de ordin fiscal.
Pentru societăţi, singura cale de urmat este aceea de a crea, ca sedii secundare, filiale sau
sucursale.
Sediul secundar presupune existenţa într-un stat membru al Comunităţii a unui sediu
principal, preexistent, care va putea migra în direcţia teritoriilor altor state membre. Art. 43
enumără mai multe forme de sedii secundare, cum ar fi: agenţiile, sucursalele sau filialele.
Agenţia se bazează, în principiu, pe tehnica mandatului (agenţiile pot fi persoane juridice
mandatare), dar termenul este folosit ca sinonim pentru sucursală.
Sucursala este un sediu lipsit de personalitate juridică şi care nu este autonomă din punct
de vedere juridic, chiar dacă are autonomie de fapt.
Filiala este autonomă din punct de vedere juridic, dotată cu personalitate juridică, chiar
dacă este dependentă din punct de vedere economic de societatea-mamă. Crearea unei filiale are,
deseori, legături strânse cu circulaţia capitalurilor.
În antiteză cu libertatea de stabilire, libera circulaţie a serviciilor este prin natura sa
transfrontalieră şi evidenţiază doua legislaţii naţionale aceea a statului de unde emana prestatia şi
cea a statului destinatarului prestaţiei.
Libertatea de a furniza servicii este reglementata de art. 60 TUE "serviciile sunt furnizate în
scopul remunerării, atâta timp cât nu sunt guvernate de prevederi referitoare la libera circulaţie
a bunurilor, capitalului şi persoanelor";noţiunea de "serviciu" include: activităţi de natură

3
industrială, activităţi comerciale, industrie manufacturieră şi activităţile "profesionale" (profesiuni
"liberale").
Persoanele ce furnizează astfel de servicii pot activa temporar în statul în care sunt furnizate
serviciile, în aceleaşi condiţii care sunt impuse cetăţenilor ţării respective.
Libera circulaţie a serviciilor este definită ca fiind dreptul de a oferi servicii pe teritoriul
oricărui Stat Membru, plecând de la un sediu principal sau secundar aflat pe teritoriul Uniunii
Europene.
Se pot oferi servicii rezidenţilor unui stat membru fără a efectua o prestare a unui serviciu
pe teritoriul acelui stat.
Anumite servicii sunt relativ uşor de localizat, ( pledoaria unui avocat sau construcţia unui
edificiu). Altele sunt mai dificil de plasat din punct de vedere spatial (serviciilor financiare, al
viramentelor transfrontiere, al serviciilor efectuate pe cale electronica).
Localizarea s-ar putea baza pe determinarea prestaţiei caracteristice a serviciului pentru care
este datorată plata.
Pentru a vorbi de prestarea unui serviciu trebuie să fim în prezenţa unei prestaţii remunerată,
oferită în mod independent, oricare ar fi sectorul economic în care intervine, pe baza urmatoarelor
conditii:
- existenta unui contract între prestator şi clientul său, destinatar sau beneficiar al
serviciilor.(exercitarea profesiilor de avocat, medic, transportator),
- prestarea trebuie să fie furnizată, în schimbul unei remuneraţii. Remuneraţia poate fi
achitată de beneficiarul serviciului;totusi, pentru emisia televizată trebuie luate în considerare şi
încasările indirecte ale serviciului(încasările din publicitate).
- prestatorul de servicii trebuie să fie independent. Dacă persoana în cauză este salariat,
activitatea sa cade sub incidenţa altor dispoziţii din Tratat, dispoziţii cu privire la libera circulaţie
a muncitorilor.
-activitatea de prestare a serviciilor poate fi plasată în orice sector al activităţii desfăşurate
de prestator( circulaţia mărfurilor).
Noţiunea de “prestare de servicii” este independentă de sectorul economic şi poate privi
activităţi la fel de diverse : emisiunile televizate, publicitatea, activităţile financiare ale băncilor şi
activităţile legate de asigurare, activităţile de intermediere, lucrările publice, transportul şi
călătoriile, organizarea de jocuri la loterie şi toate profesiunile liberale (medici, avocaţi, arhitecţi,
contabili etc.
Directiva1 2006/123/CE a Parlamentului şi Consiliului European din 12.12.2006 privind
serviciile de pe piaţa internă de (Jurnalul Oficial L 376 din 27.12.2006) cade sub incidenţa
„Strategiei de la Lisabona” şi propune patru obiective principale pentru crearea pieţei interne de
servicii:
 de a facilita libertatea de şedere pentru furnizori şi libertatea furnizării serviciilor în UE;

1
Directivele sunt actele care stabilesc numai obiective obligatorii pentru statele membre, lăsând la latitudinea acestora
modalitățile de atingere a lor. În text este precizata data până la care statele membre trebuie sa adopte măsurile de
adaptare la directiva în cauza. Directivele se aplica direct pe teritoriul statelor membre, dar numai după expirarea
termenului de transpunere.

4
 de a consolida drepturile beneficiarilor serviciilor;
 de a promova calitatea serviciilor;
 de a stabili o cooperare administrativă efectivă în rândul Statelor membre.
Scopul Directivei 2006/123/CE din 12.12.2006 este de a contribui la evoluția spre o piață
internă autentică a serviciilor, astfel încât în cel mai mare sector al economiei europene atât
întreprinderile cât şi consumatorii să poată beneficia pe deplin de avantajele pe care acesta le
prezintă.
Bariere care apar în cadrul liberei circulații a serviciilor sunt clasificate :
Barierele juridice presupun dificultățile legate de stabilirea prestatorului serviciului:
 Regimurile de monopol din anumite state membre împiedică stabilirea prestatorilor de servicii din
alte state membre care prevăd un monopol încredințat anumitor întreprinderi din sectoarelor parțial
liberalizate (servicii poștale, energie) monopolul de distribuție a anumitor produse (alcoolul sau
tutunul) care pot afecta serviciile de distribuție sau despre activitățile rezervate exclusiv anumitor
operatori economici (jocurile de noroc sau distribuția produselor farmaceutice);
 Restricții cantitative pe care statele membre le impun pentru accesul la unele activități de prestare
de servicii. Stabilirea unor cote sau unui număr limitat de servicii: reglementarea națională prevede
existența unui singur prestator de servicii de curățare a cornurilor caselor pentru un district sau
comună;
 Stabilirea unor suprafeţe maximale pentru serviciile de distribuţie. Stabilirea unor distanţe
geografice care limitează numărul prestatorilor de servicii şi avantajeaza operatorii naţionali faţă
de noii veniţi;
 Existenţa într-un stat membru a unor dispoziţii legale care impun o limită de un oftalmolog la
10.000 locuitori sau o şcoală auto la 15.000 locuitori;
 Cerinţe de naţionalitate în ceea ce priveşte acţionarii, conducătorii sau personalul întreprinderilor,
precum şi în anumite profesii reglementate.
 Cerinţa impusă unei persoane care a solicitat eliberarea unei licenţă pentru serviciile de
telecomunicaţii de a avea reşedinţa în statul respectiv, chiar înainte de a obţine licenţa; cerinţa de
reşedinţă in privinta conducătorilor companiilor.
 Proceduri de autorizaţii sau de înregistrare.Accesul la activităţi de prestări de servicii este supus
regimului de autorizare prealabilă, care ridică dificultăţi pentru operatorii din alte state membre;
 Nerecunoaşterea de către statul gazdă a îndeplinirii cerinţelor în statul unde prestatorul este stabilit
(cauţiunile, garanţiile depuse în statul de origine, au ca efect dublarea constrângerilor şi barierelor
impuse prestării de servicii transnaţionale);
 Cumularea autorizaţiilor necesare pentru anumite activităţi amplifică semnificativ efectele
restrictive faţă de prestatorii de servicii, prin numărul ridicat de formalităţi administrative,
certificate, dovezi, etc.;
 Limite aduse unor activităţi pluridisciplinare, adică fixarea unor incompatibilităţi de exercitare a
unor activităţi sau obligativitatea de a presta activităţi diferite în spaţii diferite sau obligativitatea
pentru prestatorul de servicii de a se dedica unei singure activităţi;

5
Barierele nejuridice constau, în general, în dificultăţi legate de:
 Lipsa de informaţie- Necunoaşterea de către operatorii economici a dreptului lor de a ataca în
instanţă măsuri nediscriminatorii care introduc bariere;
 Bariere lingvistice şi culturale-Necesitatea de a produce documentaţii traduse, autentificate de
notar, proceduri care sunt de multe ori introduse în scopul de a reverifica informaţii şi date care au
fost deja verificate în statul de origine;
 Bariere nejuridice în turism. Se condiţionează prestărilor serviciilor de către ghizii de turism prin
posesia unei calificări specifice(o autorizaţie impusă de către statul membru, ar avea ca efect
împiedicarea desfăşurării activităţii atât de agenţiile de turism, cât şi de către ghizii independenţi).
S-ar reduce astfel numărul ghizilor de turism calificaţi, care să însoţească turiştii în statul membru
de destinaţie, iar agenţiile de turism ar fi nevoite să lucreze cu ghizi locali;
 Bariere nejuridice în medicină. Restricţiile privind dreptul de a profesa a doctorilor şi medicilor
stomatologi prevăzute în legislaţia naţională a unui stat membru, sunt admise şi nu constituie
bariere la libera circulaţie a serviciilor, atâta timp cât sunt determinate de respectarea unor obligaţii
generale, inerente unei practicări optime a profesiei şi pot fi aplicate în egală măsură, atât doctorilor
şi medicilor stomatologi care sunt cetăţeni ai statului membru în care se desfăşoară acea activitate,
cât şi cetăţenilor altui stat membru. (de ex: regula instituită în Franţa ca un medic înregistrat într-
un alt stat membru nu se poate înregistra într-un ordin al medicilor din Franţa justificat de nevoia
asigurării continuităţii tratamentului medical).
O piaţă unică a serviciilor integrată şi funcţională este vitală pentru a contribui la redresarea
economică a UE. Toate statele membre au făcut eforturi semnificative pentru a implementa
Directiva privind serviciile, prin eliminare barierelor nejustificate, permiţând modernizarea
cadrului lor de reglementare aplicabil serviciilor, fapt ce a impulsionat economiei UE.(2012)
Rezultatele ar trebui să încurajeze mobilitatea profesioniştilor în cadrul pieţei unice, să
contribuie la crearea de noi locuri de muncă în sectoarele profesionale în cauză, să amelioreze
competitivitatea acestora şi a sectoarelor conexe, şi să deschidă oportunităţi de creştere economică.