Calcul diferenţial şi integral pentru funcţii de o

variabilă reală. Exerciţii şi probleme

Marius DUREA, Elena–Andreea FLOREA, Adriana–Ioana LEFTER

Pagină lăsată albă
Prefaţă

Scopul acestei culegeri de exerciţii şi probleme este acela de a pune la dispoziţia studenţilor
Facultăţii de Matematică de la Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi un mate-
rial pentru seminariile corespunzătoare cursului de Calcul diferenţial şi integral pentru
funcţii de o variabilă reală. Această lucrare ı̂nsoţeşte suportul de curs, referinţa bibli-
ografică [6], şi intenţia autorilor este aceea de a oferi cititorilor o selecţie de chestiuni
relevante pentru fixarea şi aprofundarea materiei de curs, precum şi soluţii complete la
acestea. În organizarea materialului, dar mai ales ı̂n prezentarea soluţiilor, autorii au
făcut uz de experienţa didactică dobândită de-a lungul timpului pentru a oferi o gradare
a dificultăţilor conceptuale şi a argumentelor folosite.
În mod evident, având ı̂n vedere faptul că toată problematica tratată ı̂n această lucrare
este una clasică, eventualele accente de originalitate ţin mai ales de organizarea şi de
prezentarea materialului. Puţine dintre exerciţiile şi problemele cuprinse ı̂n prezenta
culegere sunt noi, marea majoritate fiind culese din sursele bibliografice indicate la final.
Organizarea capitolelor urmează schema folosită ı̂n suportul de curs. De altfel, toate
rezultatele folosite ı̂n cadrul soluţiilor sunt marcate cu font diferit celui textului ı̂nconjurător
şi denumirile respective sunt cele din Lista rezultatelor principale de la finalul referinţei
[6], acolo unde sunt indicate pagina şi numărul sub care se regăseşte fiecare rezultat ı̂n
[6]. Astfel, cititorul poate avea un acces rapid la rezultatele folosite prin consultarea listei
menţionate.

Autorii

i
Cuprins

Prefaţă i

1 Enunţuri 1
1.1 Mulţimea numerelor reale, R . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1
1.1.1 Mulţimi, funcţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1
1.1.2 Inegalităţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3
1.1.3 Axioma de completitudine . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5
1.2 Şiruri şi serii de numere reale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7
1.2.1 Şiruri de numere reale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7
1.2.2 Serii numerice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13
1.2.3 Şiruri şi serii de funcţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 19

2 Soluţii 51
2.1 Mulţimea numerelor reale, R . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 51
2.1.1 Mulţimi, funcţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 51
2.1.2 Inegalităţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 58
2.1.3 Axioma de completitudine . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 66
2.2 Şiruri şi serii de numere reale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 72
2.2.1 Şiruri de numere reale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 72

Bibliografie 358

ii
Capitolul 1

Enunţuri

1.1 Mulţimea numerelor reale, R

1.1.1 Mulţimi, funcţii
Exerciţiul 1.1 Fie X ̸= ∅ şi A, B, C ⊂ X. Să se arate că:
(i) A \ B = A ∩ CX B;
(ii) A ∩ (B \ C) = (A ∩ B) \ (A ∩ C) = (A ∩ B) \ C;
(iii) (A ∩ B) \ C = (A \ C) ∩ (B \ C);
(iv) (A ∪ B) \ C = (A \ C) ∪ (B \ C).

Exerciţiul 1.2 Fie X ̸= ∅ şi A, B ⊂ X. Să se arate relaţiile lui De Morgan:

(i) CX (A ∪ B) = CX A ∩ CX B;
(ii) CX (A ∩ B) = CX A ∪ CX B.

Exerciţiul 1.3 Fie f : X → Y o funcţie de la mulţimea X la mulţimea Y. Să se arate

că:
(i) pentru orice A1 , A2 ⊂ X, f (A1 ∪A2 ) = f (A1 )∪f (A2 ) şi f (A1 ∩A2 ) ⊂ f (A1 )∩f (A2 ).
Să se dea un exemplu ı̂n care ultima incluziune să fie strictă.
(ii) pentru orice B1 , B2 ⊂ Y, f −1 (B1 ∪ B2 ) = f −1 (B1 ) ∪ f −1 (B2 ) şi f −1 (B1 ∩ B2 ) =
f (B1 ) ∩ f −1 (B2 ).
−1

(iii) pentru orice ∀A1 , A2 ⊂ X, f (A1 ) \ f (A2 ) ⊂ f (A1 \ A2 ). Să se dea un exemplu ı̂n
care ultima incluziune să fie strictă.
(iv) pentru orice B1 , B2 ⊂ Y, f −1 (B1 ) \ f −1 (B2 ) = f −1 (B1 \ B2 ).
(v) pentru orice B ⊂ Y, f −1 (Y \ B) = X \ f −1 (B).

Exerciţiul 1.4 Fie f : X → Y o funcţie de la mulţimea X la mulţimea Y. Să se arate că

următoarele afirmaţii sunt echivalente:
(i) f este injectivă;
(ii) ∀A, B ⊂ X, f (A ∩ B) = f (A) ∩ f (B);
(iii) ∀A, B ⊂ X, f (A) ⊂ f (B) ⇒ A ⊂ B;
(iv) ∀A ⊂ X, f (X \ A) ⊂ Y \ f (A);
(v) ∀A ⊂ X, f −1 (f (A)) = A;

1
2 Capitolul 1. Enunţuri

(vi) ∃g : Y → X, surjectivă astfel ı̂ncât g ◦ f = 1X (unde 1X este funcţie identitate a

mulţimii X, adică 1X : X → X, 1X (x) = x);
(vii) ∀Z ̸= ∅, ∀h, k : Z → X cu f ◦ h = f ◦ k ⇒ h = k.

Exerciţiul 1.5 Fie f : X → Y o funcţie de la mulţimea X la mulţimea Y. Să se arate că

următoarele afirmaţii sunt echivalente:
(i) f este surjectivă;
(ii) ∀B ⊂ Y, B ̸= ∅ ⇒ f −1 (B) ̸= ∅;
(iii) ∀A, B ⊂ Y, f −1 (A) ⊂ f −1 (B) ⇒ A ⊂ B;
(iv) ∀B ⊂ Y ⇒ f (f −1 (B)) = B;
(v) ∀A ⊂ X, f (X \ A) ⊃ Y \ f (A);
(vi) ∃g : Y → X, injectivă astfel ı̂ncât f ◦ g = 1Y ;
(vii) ∀Z ̸= ∅, ∀h, k : Y → Z, h ◦ f = k ◦ f ⇒ h = k.

Problema 1.1 Fie A o mulţime. Să se arate că A este finită dacă şi numai dacă orice
funcţie f : A → A care este injectivă este şi surjectivă.

Problema 1.2 Fie A o mulţime. Să se arate că A este finită dacă şi numai dacă orice
funcţie f : A → A care este surjectivă este şi injectivă.
 1.1. Mulţimea numerelor reale, R 3

1.1.2 Inegalităţi
Exerciţiul 1.6 Să se arate că oricare ar fi x, y, z ∈ R au loc inegalităţile:
(i) |x + y| ≤ |x| + |y| ;
(ii) ||x| − |y|| ≤ |x − y| ;
(iii) |x − y| ≤ |x − z| + |z − y| .
Când au loc egalităţile?

Exerciţiul 1.7 Să se demonstreze următoarele inegalităţi:

(i) ab + ac + bc ≤ a2 + b2 + c2 , ∀a, b, c ∈ R;
a b
(ii) dacă ab ̸= 0 atunci + ∈ (−∞, −2] ∪ [2, +∞);
b a
(iii) dacă a, b, c > 0 astfel ı̂ncât a + b + c = 1 atunci a−1 + b−1 + c−1 ≥ 9;
(iv) mai general,
n
! n !
X X
ai a−1
i ≥ n2 , ∀a1 , a2 , ..., an > 0.
i=1 i=1

Problema 1.3 Fie f : [0, ∞) → [0, ∞),

x+2
f (x) = .
x+1
Să se arate că f este strict descrescătoare pe [0, ∞) şi că pentru orice x, y > 0, x ̸= y are
loc inegalitatea
|f (x) − f (y)| < |x − y| .
Să se deducă
p √ p + 2q √
− 2 > − 2 , ∀p, q ∈ N∗
q p+q
şi să se interpreteze rezultatul.

Exerciţiul 1.8 Să se arate prin inducţie matematică următoarele:

(i) pentru orice a ≥ −1, n ∈ N∗ , (1 + a)n ≥ 1 + na;
(ii) pentru orice a ∈ (0, 1), n ∈ N, 1 + 3n a > (1 + a)n .

Exerciţiul 1.9 Dacă a, b ∈ R să se arate că

a + b + |a − b|
max(a, b) =
2
a + b − |a − b|
min(a, b) = .
2
4 Capitolul 1. Enunţuri

Problema 1.4 (Inegalitatea lui Cauchy) Să se demonstreze că oricare ar fi a1 , a2 , ..., an ,
b1 , b2 , ..., bn ∈ R !2 ! n !
X n n
X X
2
ai b i ≤ ai b2i .
i=1 i=1 i=1
Când are loc egalitatea?
Problema 1.5 Să se arate prin inducţie matematică următorul rezultat: dacă n ∈ N∗ şi
a1 , a2 , ..., an sunt numere reale pozitive cu a1 a2 ...an = 1, atunci a1 + a2 + ... + an ≥ n.
Când are loc egalitatea?
Exerciţiul 1.10 Să se arate inegalitatea mediilor: dacă a1 , a2 , ..., an sunt numere reale
strict pozitive atunci
n √ a1 + a2 + ... + an
1 ≤ a1 a2 ...an ≤ .
n
1 1
a1
+ a2 + ... + an n
Când are loc egalitatea?
Exerciţiul 1.11 Să se arate că pentru orice n ≥ 2,
r
1 1 1 n n + 1
+ + ... + ≤ n − n .
22 32 n2 2n
Problema 1.6 Să se arate că pentru orice n ∈ N \ {0}
1 1 · 3 · ... · (2n − 1) 1
√ ≤ ≤√ .
2 n 2 · 4 · ... · 2n 2n + 1
Exerciţiul 1.12 Să se arate (folosind calculul diferenţial) că:
(i) ex ≥ x + 1, ∀x ∈ R;
x2
(ii) x − ≤ ln(x + 1) ≤ x, ∀x ≥ 0;
2
(iii) sin x ≤ x, ∀x ≥ 0;
(iv) (1 + x)n > 1 + nx, ∀x ≥ −1, x ̸= 0, ∀n ∈ N \ {0, 1} (inegalitatea lui Bernoulli).
Problema 1.7 Fie α ∈ (0, 1) şi f : (0, ∞) → R, f (x) = xα − αx.
(i) Să se arate că f ′ (x) > 0 pentru x ∈ (0, 1) şi f ′ (x) < 0 pentru x ∈ (1, ∞).
(ii) Să se deducă inegalitatea xα − αx ≤ 1 − α pentru orice α ∈ (0, 1) şi x ∈ (0, ∞).
(iii) Să se arate că pentru orice α, β ∈ (0, 1) cu α + β = 1 şi orice a, b > 0 are loc
aα bβ ≤ αa + βb.
1 1
(iv) Să se arate că pentru t, s > 0 şi p, q > 1 cu p
+ q
= 1 are loc
sp tq
st ≤ + .
p q
1 1
(v) Să se arate inegalitatea lui Hölder: dacă p, q > 1 cu p
+ q
= 1 şi a1 , a2 , ..., an ,
b1 , b2 , ..., bn sunt numere reale strict pozitive, atunci
1 1
a1 b1 + ...an bn ≤ (ap1 + ... + apn ) p (bq1 + ... + bqn ) q .
 1.1. Mulţimea numerelor reale, R 5

1.1.3 Axioma de completitudine

Exerciţiul 1.13 Pentru fiecare din următoarele mulţimi precizaţi dacă sunt majorate,
minorate, precizaţi min, max, inf, sup şi demonstraţi afirmaţiile făcute:
 √
(i) A = (−2, 5) ∪ − 7,4 ;
 
n−1 ∗
(ii) B = |n∈N ;
n
 
n 2n + 1
(iii) C = (−1) |n∈N ;
3n + 2
n nπ o
(iv) D = cos | n ∈ N ∪ C;
2
 2 
n +3
(v) E = |n∈N ;
2n + 1
(vi) F = [4, 7) ∩ Q;
(vii) G = [4, 7) ∩ (R \ Q).

Exerciţiul 1.14 Determinaţi:

∞   ∞  
\ 1 \ 1
(i) 0, ; 0, ;
n=1
n n=1
n
∞   ∞  
\ 1 1 \ 1 1
(ii) − , ; − , .
n=1
n n n=1
n n

Exerciţiul 1.15 Fie A, B ⊂ R nevide şi mărginite cu A ⊂ B. Să se ordoneze crescător

numerele inf A, inf B, sup A, sup B.

Problema 1.8 Fie ∅ ̸= A, B ⊂ R. Definim A + B = {x + y | x ∈ A, y ∈ B}. Să se arate

că
(i) dacă A, B sunt majorate atunci A+B este majorată şi sup(A+B) = sup A+sup B.
(ii) dacă A, B sunt minorate atunci A + B este minorată şi inf(A + B) = inf A + inf B.

Problema 1.9 Fie f, g : R → R şi ∅ =

̸ X ⊂ R. Demonstraţi că:

inf{f (x) | x ∈ X} + inf{g(x) | x ∈ X} ≤ inf{f (x) + g(x) | x ∈ X}

≤ sup{f (x) + g(x) | x ∈ X} ≤ sup{f (x) | x ∈ X} + sup{f (x) | x ∈ X}.

Daţi exemple pentru a arăta că inegalităţile de mai sus pot fi stricte.

Exerciţiul 1.16 Fie A, B submulţimi nevide şi mărginite ale lui R. Să se arate că:
(i) sup(A ∪ B) = max{sup A, sup B};
(ii) inf(A ∪ B) = min{inf A, inf B};
(iii) sup(A ∩ B) ≤ min{sup A, sup B};
(iv) inf(A ∩ B) ≥ max{inf A, inf B}.
6 Capitolul 1. Enunţuri

Problema 1.10 Să se arate că mulţimea

A = {x ∈ Q | x ≥ 0, x2 ≤ 2}

nu admite supremum ı̂n Q.

Problema 1.11 (Teorema lui Knaster) Fie a, b ∈ R, a < b şi f : [a, b] → [a, b] o funcţie
crescătoare. Să se arate că există x ∈ [a, b] astfel ı̂ncât f (x) = x. Rămâne adevărată
afirmaţia dacă f este descrescătoare?
 1.2. Şiruri şi serii de numere reale 7

1.2 Şiruri şi serii de numere reale

1.2.1 Şiruri de numere reale
Exerciţiul 2.1 Se consideră şirul
2n + 5
an = ,n ∈ N
n+1
   
3 5 19 21
şi V = , . Câţi termeni ai şirului se află ı̂n afara lui V ? Dar pentru V = , ?
2 2 10 10
Interpretaţi rezultatele.

Problema 2.1 Fie A o submulţime nevidă a lui R. Au loc următoarele afirmaţii:

(i) dacă α ∈ R este un majorant pentru A şi există un şir (xn )n∈N ⊂ A astfel ı̂ncât
xn → α atunci sup A = α;
(ii) dacă β ∈ R este un minorant pentru A şi există un şir (yn )n∈N ⊂ A astfel ı̂ncât
yn → β atunci inf A = β.

Exerciţiul 2.2 Determinaţi inf şi sup pentru mulţimile termenilor şirurilor definite prin:
n+2
(i) xn = , n ∈ N;
n+1
1 n nπ
(ii) yn = n(−1) + sin , n ∈ N∗ ;
n 2
1 + (−1)n n
(iii) zn = + , n ∈ N.
2 n+1
Exerciţiul 2.3 Calculaţi:
√ √
(i) lim ( 2n + 3 − 2n + 1);
n→∞

3 − 2 32 − 22 3n − 2n
 
(ii) lim + + ... + ;
n→∞ 5 52 5n
√ √ 2 √
n
(iii) lim 3 2 3... 2 3;
n→∞

3n 2n
 
(iv) lim − , a > 0;
n→∞ an + 3n an + 2n
12 + 22 + .. + n2
(v) lim 3
;
n→∞
 (n + 1) 
1 · 3 + 2 · 4 + ... + n(n + 2) n(n + 2)
(vi) lim − ;
n→∞
√ n+1
√ 3
n+2− n+1
(vii) lim √ √ ;
n→∞ 2n + 2 − 2n + 1
 n
n−1
(viii) lim √ ;
n→∞ n2 + n + 1
8 Capitolul 1. Enunţuri

 3n
1 1 1
(ix) lim + 2 + ... + n ;
n→∞ 2 2 2
2n + (−3)n
(x) lim ;
n→∞ 4n
π
(xi) lim n2 sin n .
n→∞ 2
Exerciţiul 2.4 Să se determine următoarele limite:
 √ 
2
lim n an + n + bn + c ,
n→∞
√ √ √
lim( a n + b n + 1 + c n + 2),
n→∞

unde a, b, c ∈ R; discuţie după a, b, c.

Exerciţiul 2.5 Determinaţi α ∈ R astfel ı̂ncât

  r r !
n+3 n+4 n+1 n+2
xn = n α
− − , n ∈ N∗
n+4 n+3 n+2 n+3

să fie convergent.

√
Exerciţiul 2.6 Determinaţi k ∈ Z astfel ı̂ncât şirul nk −n + n2 + n + 1 , n ∈ N∗ să

fie convergent şi să aibă limită nenulă.

p
Exerciţiul 2.7 Fie an = n(nz + n2 + nx + y), n ∈ N∗ , x, y, z ∈ R. Dacă lim an = 1
atunci există un unic număr real α cu proprietatea lim nα ln an = − 21 .

Problema 2.2 Fie şirurile :

 n  n+1
1 1
xn = 1 + , yn = 1 + , n ∈ N∗ .
n n
Demonstraţi că:
(i) şirul (xn )n , este strict crescător, iar (yn )n este strict descrescător;
(ii) şirurile (xn )n , (yn )n sunt convergente şi lim xn = lim yn . Limita comună se notează
cu e;
(iii) are loc inegalitatea
 n  n+1
1 1
1+ <e< 1+ , ∀n ∈ N∗ ;
n n
(iv) e ∈ (2, 3).

Problema 2.3 Fie

1 1 1
zn = 1 + + + ........ + , n ∈ N.
1! 2! n!
Demonstraţi că (zn )n converge şi lim zn = e.
n→∞
 1.2. Şiruri şi serii de numere reale 9

Exerciţiul 2.8 Să se arate că are loc inegalitatea:

1 1
< ln (n + 1) − ln (n) < , n ∈ N∗ .
n+1 n
Deduceţi că şirul
1 1 1
un = 1 + + + ... + , n ∈ N∗
2 3 n
are limita ∞, iar şirul
vn = un − ln n, n ∈ N∗
este convergent.
2n
Exerciţiul 2.9 Studiaţi monotonia şi mărginirea şirului an = , n ∈ N. Determinaţi
n!
n 10 √ √
lim an . Aceeaşi cerinţă pentru xn = n , n ∈ N şi pentru yn = n + 1 − n, n ∈ N..
10
Exerciţiul 2.10 Fie
(2n − 1)!!
an = , n ∈ N∗ .
3n n!
Să se arate că (an ) este convergent şi să se determine limita sa.

Exerciţiul 2.11 Determinaţi următoarele limite:

 2 √n
n +n+1
(i) lim ;
n2 − n + 1
2an + bn
(ii) lim n , a, b > 0;
3a + 4bn
1
(iii) lim(n2 + 5n + 6) n2 +6n+7 ;
√
(iv) lim(n − 3 n3 − 3n2 + 2)n .

Exerciţiul 2.12 Determinaţi următoarele limite de şiruri:

 n
2 π n
(i) lim n + n2 sin n ; (ii) lim √ ;
n→∞ 3 2 n→∞ n n!
1
2 5 (3n − 1) ln 2 + 13 ln 3 + ... n1 ln n
(iii) lim ... ; (iv) lim 2 ;
n→∞ 5 9 (4n + 1) n→∞
n 2
n2
  
1 2 n 1
(v) lim + + ... + 2 ; lim + ... + 3 ;
n→∞ n2 + 1 n2 + 2 n +n n→∞ n3 + 1 n +n
 
1 1 1
(vi) lim + + ... + , k ∈ N \ {0, 1};
n→∞ n+1 n+2 kn
Pn k
ke n π
k=1 R1 n R2 n
(vii) lim ; (viii) lim sin xdx; (ix) lim sin xdx;
n→∞ n2 n→∞ 0 n→∞ 0
10 Capitolul 1. Enunţuri

1pn
√
(x) lim (n + 1)(n + 2)...2n; (xi) lim sin( n2 + 1π);
n→∞ n n→∞

1 3 (2n − 1) a(a + 1)...(a + n − 1)

(xii) lim ... ; (xiii) lim , a ∈ (0, 1);
n→∞ 2 4 2n n→∞ n!
Z1
(xiv) lim n xn f (x)dx, unde f : [0, 1] → R este o funcţie derivabilă,
n→∞
0
cu derivata continuă pe [0, 1]; " #
 k
[na] 1
(xv) lim , a ∈ R; (xvi) lim n 1 + − 1 , k ∈ N∗ .
n→∞ n n→∞ n

Problema 2.4 Dacă f este o funcţie continuă, descrescătoare, nenegativă pe semiaxa

[1, ∞) , atunci şirul
 
Zn
f (1) + f (2) + .... + f (n) − f (x) dx
1 n∈N∗

este convergent. Ca aplicaţie, să se arate că următoarele şiruri sunt convergente:
 
1 1 1
1 + + + ..... − ln n ;
2 3 n
√
 
1 1
1 + √ + ... + √ − 2 n ;
2 n
 
1 1
1+ + ... + − ln (ln n) .
2 ln 2 n ln n

Exerciţiul 2.13 Studiaţi convergenţa şirului (xn ) dat prin

 
1 a
xn+1 = xn + ; n ∈ N, a, x0 > 0.
2 xn

Exerciţiul 2.14 Să se demonstreze convergenţa şirurilor:

1 1
(i) xn = 1 + 2 + ... + 2 , n ≥ 1;
2 n
cos x cos 2x cos nx
(ii) xn = + + ... + , n ≥ 1, x ∈ R;
2 22 2n
cos α cos 2α cos nα
(iii) xn = 2 + 2
+ ... + , n ≥ 1, α ∈ R;
1 2 n2
a1 a2 an
(iv) xn = q + q + ... + q , n ≥ 1, q ≥ 2, (an )n ⊂ R şir mărginit;
1 2 n
(v) xn = a1 + a2 q + a3 q 2 + ...an q n−1 , n ≥ 1, q ∈ (−1, 1) , (an )n ⊂ R şir mărginit;
1 1
(vi) xn = 1 − + ... + (−1)n+1 , n ≥ 1.
2 n
 1.2. Şiruri şi serii de numere reale 11

Problema 2.5 Folosind inegalitatea,

r
1 1 1 n n + 1
2
+ 2 + ... + 2 ≤ n − n , ∀n ≥ 2,
2 3 n 2n
deduceţi că  
1 1 1
lim 1 + 2 + 2 + ... + 2 ≤ 1 + ln 2.
2 3 n

Exerciţiul 2.15 Să se demonstreze divergenţa şirurilor:

1 1
(i) xn = 1 + + ... + , n ≥ 1;
2 n
1 1
(ii) xn = 1 + √ + ... + √ , n ≥ 1.
2 n

Exerciţiul 2.16 Determinaţi subşirurile convergente ale şirurilor de mai jos şi limitele
lor:
nπ
(i) xn = cos , n ∈ N;
3
 n
1
(ii) xn = − + (−1)n , n ∈ N;
3
n nπ
(iii) xn = sin , n ∈ N;
n+1 2
 (−1)n n
nπ 1
(iv) xn = cos + 1+ ; n ≥ 1.
2 n

Exerciţiul 2.17 Studiaţi convergenţa următoarelor şiruri definite recurent şi ı̂n caz de
convergenţă, determinaţi limita lor:
(i) xn+1 = x2n − 2xn + 2, n ∈ N∗ , x1 = a > 0;
1
(ii) xn+1 = , n ≥ 1, x1 = 1;
xn + 1
(iii) xn+1 = e−1+xn , n ≥ 1, x1 ∈ (0, ∞) .

Exerciţiul 2.18 Fie (xn ) ⊂ R un şir de numere reale şi α ∈ (0, 1) cu

|xn+1 − xn | ≤ α |xn − xn−1 | , ∀n ≥ 1.

Să se arate că (xn ) este convergent.

Exerciţiul 2.19 Să se arate că şirul definit prin

1
x1 = 1, xn+1 = , ∀n ≥ 1
3 + xn
este convergent şi să i se determine limita.
12 Capitolul 1. Enunţuri

Exerciţiul 2.20 Să se arate că şirul definit prin

1
x1 = 1, xn+1 = 1 + , ∀n ≥ 1
1 + xn
este convergent şi să i se determine limita.

Problema 2.6 Fie (an ) un şir strict crescător de numere naturale pozitive astfel ı̂ncât
an+1 se divide prin an pentru orice n. Să se arate că şirul (bn ) dat prin
1 1 1
bn = + + ... +
a1 a2 an
este convergent.

Problema 2.7 Fie a, b ∈ R, a < b şi λ ∈ (0, 1). Să se arate că şirul definit prin

x1 = a, x2 = b, xn+2 = λxn + (1 − λ)xn+1 , ∀n ≥ 1

este convergent şi să i se determine limita.

Problema 2.8 Fie şirul

( m
k
, dacă există m, k ∈ N astfel ı̂ncât n = 2k 3m
xn =
0, ı̂n rest.

Să se arate că oricare ar fi a ≥ 0 există un subşir al lui (xn ) cu limita a. Să se indice un
şir pentru care mulţimea punctelor limită este {1} ∪ [4, 5].

Problema 2.9 Să se arate că (cos n)n∈N şi (sin n)n∈N nu sunt convergente. Mai mult,
să se arate că pentru orice a ∈ [−1, 1] există un subşir al şirului (cos n)n∈N cu limita a.
Aceeaşi problemă pentru (sin n)n∈N .
 1.2. Şiruri şi serii de numere reale 13

1.2.2 Serii numerice

Exerciţiul 2.21 Studiaţi convergenţa următoarelor serii folosind definiţia şi calculaţi
suma lor:
∞ ∞ ∞
X 1 X 1 n X 1
(i) ; (ii) n+1
a , a ∈ R; (iii) ;
n=1
n (n + 2) n=1
2 n=1
n!
∞   ∞  
X 1 X 1
(iv) ln 1 − ; (v) ln 1 − 2 .
n=2
n n=2
n

Exerciţiul 2.22 Studiaţi convergenţa seriei de mai jos şi determinaţi suma ei:

1 1 1 1 1 1 1 1
+ + 2 + 2 + 3 + 3 + ... + n + n + ...
2 3 2 3 2 3 2 3

Exerciţiul 2.23 Studiaţi convergenţa următoarelor serii folosind:

A. Un criteriu de comparaţie:
∞ ∞
X 3n + 2 X 2n + 1
(i) 3
; (ii) ;
n=1
4n + 5n + 8 n=1
3n2 + 2
∞ ∞
X 2n + 1 X 2nβ + 1
(iii) α + 5n + 4
, α ∈ R; (iv) 2+2
, β ∈ R;
3n n=1 √
3n
n=1
∞  ∞ √
X √ √  n+3 X n+1− n−1n+3
(v) n+1− n−1 2 ; (vi) α
, α ∈ R;
n=1
n + n + 5 n=1 p
n n + 5
∞ ∞ 3
X 1 X n 2 + 7n + 2
(vii) n+n
, a > −1; (viii) √3
;
n=2
a n=1
n 7+1+1

∞ ∞  2n
X x X 1 1
(ix) sin3 , 0 < x < π; (x) n
1+ ;
n=1
n n=1
e n
∞ ∞
X 2 + cos n X 1
(xi) n
; (xii) √ ;
n=1
5 n=1
n n
n
∞ ∞
X ln(n + 1) X 1
(xiii) 3
; (xiv) √ √3
√ ;
n=1
n n=1
1 + 2 + 3 + ... + n n
∞ ∞    
X 1 X 1 1
(xv) arctg ; (xvi) ln n ln 1 + ln 1 + 2 .
n=1
n n=1
n n
B. Criteriul raportului sau criteriul rădăcinii, apoi criteriul Raabe Duhamel (ı̂n cazul
de dubiu) şi, eventual, un criteriu de comparaţie:
∞ ∞
X an X 1
(i) , a > 0; (ii) n
, a > −1;
n!
n=1  n=1
a +n
∞ 5n ∞
X n4 + 3n + 5 X nn+3
(iii) ; (iv) ;
n=1
n4 + 5n + 9 n=1
(n + 1)n+2
14 Capitolul 1. Enunţuri

∞ ∞
X an X a (a + 1) ... (a + n) n
(v) α
, a > 0, α ∈ R; (vi) x , a, b, x > 0;
n=1
n n=1 
b (b + 1) ... (b + n)
∞ ∞ α
X (2n − 1)!! 1 X (2n − 1)!!
(vii) ; (viii) xn , x > 0, α ∈ R;
n=1
(2n)!! 2n + 1 n=1
(2n)!!
∞  α ∞
X (2n − 1)!! 1 X n! 1
(ix) 2
, α ∈ R; (x) , a > 0;
n=1
(2n)!! n n=1
a (a + 1) ... (a + n − 1) n3
∞ ∞
X a (a + 1) .... (a + n) 1 X
(xi) α
, a > 0, α ∈ R \ {a + 1}; (xii) aln n , a > 0;
n=1
n! n n=1
∞  2 ∞
X a (a − 1) ... (a − n + 1) X √
(xiii) (2n + 1) , a > 0; (xiv) a n , a > 0;
n=1
(a + 1) (a + 2) .... (a + n) n=1
∞
X n+1 2 ∞
1 1 1
X
(xv) ( )n an , a > 0; (xvi) a1+ 2 + 3 +...+ n , a > 0;
n=1
n n=1
∞ ∞
X (2n)! X 1 + 12 + ... + n1
(xvii) n (n!)2
; (xviii) 2
;
n=1
4 n=1
n
∞ ∞
X 1 X 1
(xix) n n
; (xx) ;
n=1
(2 + (−1) ) n=1
(3 + (−1)n )n
∞ ∞
X √ √ √ X (an)n
(xxi) (2 − e)(2 − e)...(2 − e); (xxii)
3 n
, a > 0.
n=2 n=1
n!

Exerciţiul 2.24 Studiaţi convergenţa următoarelor serii folosind criteriul condensării:

∞ ∞ ∞ ∞
X ln n X ln ln n X 1 X 1
(i) 2
; (ii) 3
; (iii) ; (iv) α
, α ∈ R.
n=1
n n=2
n n=2
n ln n ln(2n) n=2
n(ln n)

∞
X
Exerciţiul 2.25 Să se arate că dacă an este o serie convergentă cu termeni strict
n=1
∞ ∞
X √ X
−1

−1
pozitivi, atunci seriile an an+1 şi a−1
n + an+1 sunt convergente.
n=1 n=1

∞
P
Problema 2.10 Fie seria cu termeni pozitivi an . Să se arate că
n=1

∞ ∞
X X an
an ∼ .
n=1 n=1
1 + an

∞
P n
P
Problema 2.11 Fie an o serie cu termeni strict pozitivi şi sn = ak , pentru orice
n=1 k=1
n ∈ N∗ . Să se arate că
∞ ∞ ∞
P X an X an
(i) dacă seria an converge, atunci seriile şi sunt convergente;
n=1 s
n=1 n
s2
n=1 n
 1.2. Şiruri şi serii de numere reale 15

∞ ∞ ∞
P X an X an
(ii) dacă seria an diverge, atunci seria diverge, iar seria converge.
n=1 n=1
sn n=1
s2n

Problema 2.12 Fie (an )n∈N∗ ⊂ (0, ∞). Să se arate că:
∞
P
(i) dacă seria an este convergentă, atunci seria
n=1

∞
X an
n=1
1 + a3n

converge;
∞
P
(ii) dacă seria an este divergentă, atunci nu se poate preciza natura seriei
n=1

∞
X an
;
n=1
1 + a3n

(iii) dacă α > 1, atunci seria

∞
X an
,α ∈ R
n=1
1 + n α an

este convergentă.
∞
P
Problema 2.13 Fie (an )n∈N∗ ⊂ (0, ∞). Să se arate că dacă seria an converge, atunci
n=1
∞
X an
seria este convergentă. Este reciproca adevărată?
n=1
1 + nan

∞
P ∞
P
Problema 2.14 Fie an o serie cu termeni pozitivi. Dacă seria an este convergentă
n=1 n=1
şi (an )n∈N∗ este descrescător, atunci lim nan = 0. În plus, ipoteza de monotonie este
n→∞
esenţială, iar reciproca este falsă.
∞
X σ(n)
Problema 2.15 Fie σ : N∗ → N∗ o bijecţie. Să se arate că seria este divergentă.
n=1
n2

Problema 2.16 Fie α un număr real astfel ı̂ncât 0 < α < 1 şi (an )n∈N un şir de numere
∞
(an )α converge, atunci au loc următoarele:
P
reale pozitive. Să se arate că dacă seria
 ∞ α n=0
∞
aαn ;
P P
(i) an ≤
n=0 n=0
∞
P
(ii) seria an converge.
n=0
16 Capitolul 1. Enunţuri

Problema 2.17 Fie (an )n∈N∗ un şir descrescător, (an ) ⊂ R+ şi (bn )n∈N∗ , bn = nan2 . Să
∞
P ∞
P
se arate că seriile an şi bn au aceeaşi natură.
n=1 n=1

Exerciţiul 2.26 Studiaţi convergenţa următoarelor serii folosind criteriile Dirichlet,

Leibniz sau
∞
Abel: ∞
n ln n 3n + 2
X X
(i) (−1) ; (ii) (−1)n ;
n=1
n n=1
5n
∞ ∞
X n+1 n + 1
X (2n − 1)!!
(iii) (−1) α
, α ∈ R; (iv) (−1)n+1 ;
n=1 √
n +2 n=1
(2n)!!
∞ 3 ∞
X 2 n7 + 1 X cos nx
(v) 3
cos n; (vi) √
3
, x ∈ R;
n=1
n + 2 n=1 n 4
∞ ∞
X sin n X sin n sin n2
(vii) ; (viii) √ ;
n=1
n2 + 3 n=1
n
∞ ∞
X x X
(ix) cos nx sin , x ∈ R; (x) cos n2 ;
n=1
n n=1
∞ n ∞
X n n X 1
(xi) (−1) n+3 cos nx, x > 0; (xii) (−1)n+1 1 + 1 ;
n=1
(n + 1) n=1 n2 n
∞ 1
X 1 + + ... + 1 ∞
X cos n cos 1
2 n n
(xiii) sin nx, x ∈ R; (xiv) .
n=1
n n=1
n

Exerciţiul 2.27 Fie f : (0, ∞) → R

 
2
f (x) = ln 1 − .
x+2
Să se determine natura seriei ∞
X
f (n).
n=1
Fie şirul (bn )n≥1 dat prin
n2 + 1
 
bn = n sn + ln ,
2
unde (sn ) este şirul sumelor parţiale pentru seria de mai sus. Determinaţi lim bn .
n→∞

Exerciţiul 2.28 Fie şirul (an )n≥1 definit prin

1
an = lim (1 − x sin nx) x sin x .
x→0

Arătaţi că an = e−n pentru orice n ≥ 1 şi studiaţi natura seriei

∞
X
nan xn
n=1

pentru x ∈ R.
 1.2. Şiruri şi serii de numere reale 17

Exerciţiul 2.29 Precizaţi convergenţa absolută, convergenţa, semiconvergenţa seriilor:

∞ ∞
X cos nx X sin n2
(i) 2
, x ∈ R; (ii) n
;
n=1
n n=1
5
∞ ∞
X sin n sin n2 X n+1 n
(iii) √ ; (iv) (−1)n x , x ∈ R;
n=1
n n n=1
2n2 + 1
∞ ∞
X n2 + 1 n X an
(v) x , x ∈ R; (vi) , a ∈ R;
n=1
n! n=1
a2n + 1
∞ ∞
X an X (−1)n
(vii) , a ∈ R \ {±1} ; (viii) √ ;
n=1
1 − an n=2
n + (−1)n
∞
X an
(ix) , unde (an ) este un şir mărginit de numere reale;
n=1
n(n + 1)
∞ ∞
X 1 X (2n − 1)!!
(x) (−1)n+1 a+ 1 , a ∈ R; (xi) (−1)n+1 ;
n=1 n n n=1
(2n)!!
∞
X x(x + 1)...(x + n)
(xii) an unde a, x, y ∈ R, 0 < x < y;
n=1
y(y + 1)...(y + n)
∞
X √
(xiii) ( n2 + 1 − an)xn , a, x ∈ R;
n=1
∞
X (na − 1)xn
(xiv) , x ∈ R, a, b > 0;
n=1
nb + 1
∞ ∞
X (−1)n X (n!)2 n
(xv) n+
√ , a ∈ R; (xvi) x , x ∈ R.
n=1
a n n=1
(2n)!

Exerciţiul 2.30 Fie şirul (an )n∈N∗ astfel ı̂ncât

sin(ln n)
an = .
n
∞
P
Să se arate că seria an este divergentă.
n=1

Exerciţiul 2.31 Fie (xn )n≥1 un şir de numere reale. Să se arate că dacă seria
∞
X
|xn+1 − xn |
n=1

este convergentă, atunci (xn ) este convergent.

18 Capitolul 1. Enunţuri

Exerciţiul 2.32 Să se dea un exemplu de şir (xn )n≥1 nemărginit de numere reale pentru
∞
|xn+1 − xn |2 este convergentă. Apoi, să se dea un exemplu de şir (xn )n≥1
P
care seria
n=1
∞
|xn+1 − xn |2 este convergentă.
P
mărginit şi divergent de numere reale pentru care seria
n=1

Exerciţiul 2.33 Efectuaţi produsul Cauchy al următoarelor serii şi studiaţi convergenţa
seriei obţinute:
∞ ∞ ∞ ∞
X 1 X
n 1 X
n+1 1
X 1
(i) şi (−1) , a > 0; (ii) (−1) √ şi (−1)n+1 √ ;
n=1
n! n=1 n!(a + n) n=1
n n=1 n
∞ ∞
X 1 X 1
(iii) (−1)n+1 şi (−1)n .
n=1
n n=1 n

Exerciţiul 2.34 Calculaţi, pentru fiecare dintre seriile de mai jos, pătratul, ı̂n sensul
produsului Cauchy şi studiaţi convergenţa seriei obţinute:
∞ ∞
X n+1 X
(i) (−1)n n ; (ii) nan (a ∈ (−1, 1)).
n=1
5 n=1

Exerciţiul 2.35 Fie x ∈ R cu |x| < 1. Să se arate că

∞
!2 ∞  2
X
n
X
n 1
x = (n + 1)x = .
n=0 n=0
1 − x

∞ ∞
X 1 X 1
Exerciţiul 2.36 Arătaţi că produsul Cauchy al seriilor şi (−1)n √ este
n! ( 2)n
√ n=0 n=0
e(2 − 2).
 1.2. Şiruri şi serii de numere reale 19

1.2.3 Şiruri şi serii de funcţii

Exerciţiul 2.37 Să se arate că şirul de funcţii fn : [0, 1] → R, fn (x) = xn , unde n ∈
N∗ , este convergent punctual pe [0, 1] dar nu este uniform convergent pe [0, 1]. Aceeaşi
problemă pentru fn : [0, 1] → R, fn (x) = xn (1 − xn ), n ∈ N∗ .

Exerciţiul 2.38 Studiaţi uniforma convergenţă a următoarelor şiruri de funcţii pe mul-

ţimile indicate:
1
(i) fn : [0, ∞) → R, fn (x) = nx , n ∈ N∗ ;
ne
x
(ii) fn : [0, ∞) → R, fn (x) = 2 , n ∈ N∗ ;
n + x4
x
(iii) fn : [0, ∞) → R, fn (x) = , n ∈ N∗ ;
n+x
x
(iv) fn : [3, 4] → R, fn (x) = , n ∈ N∗ ;
n+x
1
(v) fn : R → R, fn (x) = arctg xn , n ∈ N∗ ;
n
x
(vi) fn : R → R, fn (x) = 2
, n ∈ N∗ ;
1 + nx
nx
(vii) fn : [0, 1] → R, fn (x) = , n ∈ N∗ .
1 + n 2 x2
Exerciţiul 2.39 Studiaţi uniforma convergenţă a următoarelor serii de funcţii pe mulţi-
mile indicate:
∞
P∞
n n−1 1
P∞
n n−1
X x2
(i) (x − x ), x ∈ [0, 2 ]; (ii) (x − x ), x ∈ [0, 1]; (iii) , x ∈ R;
n=1 n=1 n=1
1 + n 3 x4
∞  n  ∞
(−1)n

X 1 cos nx X
(iv) e− 1+ , x ∈ R; (v) , x ∈ R;
n=1
n n+1 n=1
x2 + n
∞ ∞
X sin nx X x2
(vi) √ , x ∈ R; (vii) 2 x2
, x ∈ R.
n=1
x 2 + n4
n=1
1 + n

Exerciţiul 2.40 Determinaţi raza de convergenţă a următoarelor serii de puteri (sau

reductibile la serii de puteri) şi apoi determinaţi mulţimea de convergenţă:
∞ ∞ ∞  n2 +n
X xn X (2n − 1)!! n X 1
(i) n + 3n
; (ii) x ; (iii) 1+ xn ;
n=1
2 n=1
n! n=1
n
∞ ∞
X n+2 n
X n2 + 1
(iv) (x − 2) ; (v) xn .
n=1
n+1 n=1
2n n!
Capitolul 2

Soluţii

2.1 Mulţimea numerelor reale, R

2.1.1 Mulţimi, funcţii
Exerciţiul 1.1 Fie X ̸= ∅ şi A, B, C ⊂ X. Arătăm egalităţile de la acest exerciţiu prin
două metode. Astfel, pornind de la următoarea echivalenţă

(A = B ⇐⇒ A ⊂ B şi B ⊂ A) , ∀A, B ⊂ X,

ı̂n prima metodă arătăm egalităţile prin dublă incluziune. Cea de a doua metodă are la
bază funcţia iP : X → {0, 1} , numită funcţia caracteristică (indicatoare) a unei mulţimi
P ⊂ X, definită prin 
0, dacă x ∈
/ P,
iP (x) =
1, dacă x ∈ P.
Se arată imediat că are loc următoarea echivalenţă:

(iA = iB ⇐⇒ A = B) , ∀A, B ⊂ X.

De asemenea, se arată imediat că funcţia indicatoare are următoarele proprietăţi:

• iA∩B = iA iB ;

• A ⊂ B ⇐⇒ iA ≤ iB

• iA∪B = iA + iB − iA iB ;

• iA\B = iA − iA iB ;

• (iA )α = iA , ∀α > 0;

• iCX A = 1 − iA ;

• i∅ = 0, iX = 1.

51
52 Capitolul 2. Soluţii

(i) Metoda 1:
Mai ı̂ntâi demonstrăm că A \ B ⊂ A ∩ CX B. Fie x ∈ A \ B. Atunci x ∈ A şi x ∈/ B,
adică x ∈ A şi x ∈ X \ B = CX B, de unde rezultă că x ∈ A ∩ CX B, deci, cum x este
arbitrar ı̂n A \ B, obţinem A \ B ⊂ A ∩ CX B. Pentru incluziunea A ∩ CX B ⊂ A \ B,
considerăm x arbitrar din A ∩ CX B. Atunci x ∈ A şi x ∈ CX B = X \ B, adică x ∈ A
şi x ∈/ B, de unde avem că x ∈ A \ B, deci are loc şi incluziunea inversă. Prin urmare
A \ B = A ∩ CX B.
Metoda 2:
Pentru a arăta că A \ B = A ∩ CX B este suficient să arătăm că iA\B = iA∩CX B .
Conform proprietăţilor enumerate mai sus avem

iA\B = iA − iA iB = iA (1 − iB ) = iA iCX B = iA∩CX B .

(ii) Metoda 1:
Mai ı̂ntâi arătăm A ∩ (B \ C) ⊂ (A ∩ B) \ (A ∩ C) . Fie x ∈ A ∩ (B \ C) . Atunci x ∈ A
şi x ∈ B \ C, adică x ∈ A şi (x ∈ B şi x ∈/ C). Utilizând asociativitatea operatorului logic
”şi” obţinem că (x ∈ A şi x ∈ B) şi x ∈
/ C, de unde, rezultă că x ∈ A∩B şi x ∈
/ A∩C, deci
x ∈ (A ∩ B) \ (A ∩ C) . Pentru incluziunea inversă considerăm x ∈ (A ∩ B) \ (A ∩ C) .
Atunci (x ∈ A şi x ∈ B) şi x ∈ / A ∩ C, adică (x ∈ A şi x ∈ B) şi (x ∈ / A sau x ∈/ C).
Acum, utilizând distributivitatea lui ”şi” faţă de ”sau” avem că [(x ∈ A şi x ∈ B) şi
x∈ / A] sau [(x ∈ A şi x ∈ B) şi x ∈ / C]. Cum valoarea de adevăr a primei propoziţii este
0 obţinem că [(x ∈ A şi x ∈ B) şi x ∈ / C], adică x ∈ (A ∩ B) \ C. De asemenea, avem
x ∈ A şi (x ∈ B şi x ∈ / C), deci x ∈ A ∩ (B \ C) .
Metoda 2: Au loc:

i(A∩B)\(A∩C) = iA∩B − iA∩B iA∩C = iA∩B − iA iB iA iC

= iA∩B − iA iB iC = iA∩B − iA∩B iC = i(A∩B)\C ,

deci (A ∩ B) \ C = (A ∩ B) \ (A ∩ C) .
La fel,

i(A∩B)\C = iA∩B − iA∩B iC = iA iB − iA iB iC = iA (iB − iB iC ) = iA iB\C = iA∩(B\C) ,

deci (A ∩ B) \ C = A ∩ (B \ C).
Pentru (iii) şi (iv) se procedează analog.

Exerciţiul 1.2 Ambele puncte pot fi demonstrate folosind una dintre metodele prezen-
tate la Exerciţiul 1. De asemenea, ı̂n ambele situaţii poate fi utilizată o a treia metodă,
şi anume demonstraţia prin echivalenţă. Exemplificăm pe subpunctul (i) :

x ∈ CX (A ∪ B) ⇐⇒ x ∈ X şi x ∈ / A ∪ B ⇐⇒ x ∈ X şi (x ∈
/ A şi x ∈
/ B)
⇐⇒ (x ∈ X şi x ∈
/ A) şi (x ∈ X şi x ∈
/ B)
⇐⇒ x ∈ CX A şi x ∈ CX B ⇐⇒ x ∈ CX A ∩ CX B.

Exerciţiul 1.3 Fie f : X → Y o funcţie de la mulţimea X la mulţimea Y, A1 , A2 ⊂ X

şi B, B1 , B2 ⊂ Y.
 2.1. Mulţimea numerelor reale, R 53

(i) Mai ı̂ntâi demonstrăm că f (A1 ∪ A2 ) = f (A1 ) ∪ f (A2 ) prin dublă incluziune. Fie
y ∈ f (A1 ∪ A2 ) . Atunci există x ∈ A1 ∪A2 astfel ı̂ncât f (x) = y, deci (există x ∈ A1 astfel
ı̂ncât f (x) = y) sau (există x ∈ A2 astfel ı̂ncât f (x) = y), de unde rezultă că y ∈ f (A1 )
sau y ∈ f (A2 ) , adică y ∈ f (A1 ) ∪ f (A2 ) . Aşadar f (A1 ∪ A2 ) ⊂ f (A1 ) ∪ f (A2 ) . Mai
departe demonstrăm incluziunea inversă. Fie y ∈ f (A1 ) ∪ f (A2 ) . Atunci y ∈ f (A1 )
sau y ∈ f (A2 ) , de unde rezultă că (există x1 ∈ A1 astfel ı̂ncât f (x1 ) = y) sau (există
x2 ∈ A2 astfel ı̂ncât f (x2 ) = y), deci există x ∈ A1 ∪ A2 astfel ı̂ncât f (x) = y, adică
y ∈ f (A1 ∪ A2 ) .
Incluziunea f (A1 ∩ A2 ) ⊂ f (A1 ) ∩ f (A2 ) rezultă ı̂n mod analog cu f (A1 ∪ A2 ) ⊂
f (A1 ) ∪ f (A2 ) . Pentru a arăta că, ı̂n general, incluziunea precedentă este strictă con-
siderăm A1 = {1, 2} , A2 = {2, 3} şi f : {1, 2, 3} → R astfel ı̂ncât f (1) = f (3) = 0 şi
f (2) = 1 (deci, evident f nu este injectivă). Avem f (A1 ) ∩ f (A2 ) = {0, 1} ∩ {0, 1} =
{0, 1} , f (A1 ∩ A2 ) = {1} ̸= f (A1 ) ∩ f (A2 ) . De asemenea, se verifică imediat că pentru
f : R → R, f (x) = |x| , A1 = {0, 1} , A2 = {0, −1} incluziunea inversă nu are loc.
(ii) Demonstrăm că f −1 (B1 ∪ B2 ) = f −1 (B1 ) ∪ f −1 (B2 ) astfel:

x ∈ f −1 (B1 ∪ B2 ) ⇐⇒ (f (x) ∈ B1 ∪ B2 ) ⇐⇒ (f (x) ∈ B1 sau f (x) ∈ B2 ) ⇐⇒

x ∈ f −1 (B1 ) sau x ∈ f −1 (B2 ) ⇐⇒ x ∈ f −1 (B1 ) ∪ f −1 (B2 ) .

În mod analog se demonstrează şi egalitatea f −1 (B1 ∩ B2 ) = f −1 (B1 ) ∩ f −1 (B2 ).

(iii) Arătăm f (A1 ) \ f (A2 ) ⊂ f (A1 \ A2 ) astfel:

y ∈ f (A1 ) \ f (A2 ) =⇒ y ∈ f (A1 ) şi y ∈/ f (A2 ) =⇒

(∃x1 ∈ A1 astfel ı̂ncât f (x1 ) = y) şi (∀x ∈ A2 avem f (x) ̸= y) =⇒
∃x ∈ A1 \ A2 astfel ı̂ncât f (x) = y =⇒ y ∈ f (A1 \ A2 ) .

Pentru a arăta că incluziunea de mai sus este strictă considerăm A1 = {1, 2, 3} , A2 =
{3, 4} şi f : {1, 2, 3, 4} → R astfel ı̂ncât f (1) = f (4) = 0, f (2) = 1, f (3) = 2. Avem
f (A1 \ A2 ) = f ({1, 2}) = {0, 1} şi f (A1 ) \ f (A2 ) = {0, 1, 2} \ {0, 2} = {1} , deci f (A1 ) \
f (A2 ) ⊊ f (A1 \ A2 ) . De asemenea, se observă imediat că pentru f : R → R, f (x) = |x| ,
A1 = {0, 1, 2} , A2 = {0, −1} incluziunea inversă nu are loc.
(iv) Arătăm că f −1 (B1 ) \ f −1 (B2 ) = f −1 (B1 \ B2 ) astfel:

x ∈ f −1 (B1 ) \ f −1 (B2 ) ⇐⇒ x ∈ f −1 (B1 ) şi x ∈

/ f −1 (B2 ) ⇐⇒
f (x) ∈ B1 şi f (x) ∈/ B2 ⇐⇒ f (x) ∈ B1 \ B2 ⇐⇒ x ∈ f −1 (B1 \ B2 ) .

(v) Egalitatea f −1 (Y \ B) = X \ f −1 (B) se arată ı̂n mod analog cu cea de la punctul

(iv). Totodată, această egalitate rezultă aplicând (iv) pentru B1 = Y şi B2 = B.

Exerciţiul 1.4 Vom arăta prin dublă implicaţie că toate afirmaţiile de la (ii) la (vii)
sunt echivalente cu (i).
(i)=⇒(ii) Fie A, B ⊂ X. Conform Exerciţiului 1.3 (i), incluziunea f (A ∩ B) ⊂ f (A) ∩
f (B) are loc mereu. Astfel, mai departe demonstrăm doar incluziunea inversă. Fie
y ∈ f (A) ∩ f (B) . Atunci y ∈ f (A) şi y ∈ f (B) , deci există x1 ∈ A astfel ı̂ncât
f (x1 ) = y şi există x2 ∈ A astfel ı̂ncât f (x2 ) = y, adică există x1 ∈ A, x2 ∈ B astfel
54 Capitolul 2. Soluţii

ı̂ncât f (x1 ) = f (x2 ) = y. Din injectivitatea lui f rezultă că x1 = x2 ∈ A ∩ B, deci

y ∈ f (A ∩ B) .
(ii)=⇒(i) Fie x1 , x2 ∈ X astfel ı̂ncât f (x1 ) = f (x2 ) . Pentru a arăta că f este injectivă
demonstrăm că x1 = x2 . Presupunem prin reducere la absurd că x1 ̸= x2 şi considerăm
A = {x1 } şi B = {x2 } . Atunci f (A) ∩ f (B) = {f (x1 )} şi f (A ∩ B) = f (∅) = ∅, ceea ce
contrazice ipoteza, deci x1 = x2 .
(i)=⇒(iii) Fie A, B ⊂ X astfel ı̂ncât f (A) ⊂ f (B) . Arătăm că A ⊂ B. Fie x ∈ A.
Atunci f (x) ∈ f (A) ⊂ f (B) , de unde rezultă că există z ∈ B astfel ı̂ncât f (x) = f (z) .
Utilizând ipoteza de injectivitate obţinem că x = z ∈ B, deci A ⊂ B.
(iii)=⇒(i) Fie x1 , x2 ∈ X astfel ı̂ncât f (x1 ) = f (x2 ) . Considerăm A = {x1 } şi B =
{x2 } . Atunci f (A) = f (B) , deci, utilizând ipoteza, avem că A ⊂ B, adică {x1 } ⊂ {x2 } .
Aşadar x1 = x2 şi, prin urmare, f este injectivă.
(i)=⇒(iv) Fie A ⊂ X şi y ∈ f (X \ A) . Atunci există x ∈ X \ A astfel ı̂ncât f (x) = y.
E suficient să arătăm că y ∈
/ f (A) . Presupunem prin reducere la absurd că y ∈ f (A) , deci
există z ∈ A astfel ı̂ncât f (z) = y. Utilizând ipoteza de injectivitate, cum f (x) = f (z) ,
obţinem că x = z ∈ A, ceea ce contrazice faptul că x ∈ X \ A, deci y ∈ / f (A) .
(iv)=⇒(i) Fie x1 , x2 ∈ X astfel ı̂ncât f (x1 ) = f (x2 ) . Presupunem prin reducere la
absurd că x1 ̸= x2 şi considerăm A = {x1 } . Cum x1 ̸= x2 avem x2 ∈ X \A, iar din ipoteză
avem că f (X \ A) ⊂ Y \ f (A) , deci f (x1 ) = f (x2 ) ∈ / f (A) , ceea ce e absurd. Aşadar
x1 = x2 , prin urmare f este injectivă.
(i)=⇒(v) Fie A ⊂ X. Demonstrăm că f −1 (f (A)) = A prin dublă incluziune. Fie x ∈
A. Atunci f (x) ∈ f (A) , deci x ∈ f −1 (f (A)) . Aşadar A ⊂ f −1 (f (A)) , incluziune care
este valabilă fără ipoteza de injectivitate. Pentru a arăta incluziunea inversă considerăm
x ∈ f −1 (f (A)) . Rezultă că f (x) ∈ f (A) , deci există z ∈ A astfel ı̂ncât f (x) = f (z) .
Aplicând ipoteza de injectivitate obţine că x = z ∈ A.
(v)=⇒(i) Fie x1 , x2 ∈ X astfel ı̂ncât f (x1 ) = f (x2 ) şi A = {x1 } . Atunci f (x2 ) =
f (x1 ) ∈ f (A) , deci x2 ∈ f −1 (f (A)) = A, de unde rezultă că x1 = x2 , aşadar f este
injectivă.
(i)=⇒(vi) Fie funcţia g : Y → X definită prin

x, dacă f (x) = y
g (y) =
x0 , dacă y ∈
/ f (X) ,
unde x0 ∈ X este fixat şi x este unic determinat datorită faptului că f este injectivă,
deci funcţia g este bine definită. Mai mult, din modul de construcţie constatăm că g este
surjectivă. Într-adevăr, pentru a arăta acest lucru considerăm x ∈ X arbitrar. Notăm
f (x) = y ∈ Y şi, din definiţia lui g rezultă că g (y) = x. Aşadar, g este surjectivă. În plus,
(g ◦ f ) (x) = g (f (x)) = x, pentru orice x ∈ X.
(vi)=⇒(i) Fie x1 , x2 ∈ X astfel ı̂ncât f (x1 ) = f (x2 ) . Din ipoteză, există funcţia
g : Y → X surjectivă astfel ı̂ncât g ◦ f = 1X , deci (g ◦ f ) (x1 ) = g (f (x1 )) = x1 şi
(g ◦ f ) (x2 ) = g (f (x2 )) = x2 . Cum f (x1 ) = f (x2 ) rezultă că g (f (x1 )) = g (f (x2 )) , deci
x1 = x2 .
(i)=⇒(vii) Fie Z ̸= ∅ şi funcţiile h, k : Z → X astfel ı̂ncât (f ◦ h) (z) = (f ◦ k) (z)
pentru orice z ∈ Z. Fie z ∈ Z fixat arbitrar. Atunci (f ◦ h) (z) = (f ◦ k) (z) , iar din
injectivitate rezultă că h (z) = k (z) . Cum z este arbitrar ı̂n Z rezultă că h = k.
 2.1. Mulţimea numerelor reale, R 55

(vii)=⇒(i) Fie x1 , x2 ∈ X astfel ı̂ncât f (x1 ) = f (x2 ) . Fie funcţiile h, k : Z → X

definite prin h (z) = x1 şi k (z) = x2 pentru orice z ∈ Z. Observăm că (f ◦ h) (z) =
(f ◦ k) (z) pentru orice z ∈ Z, deci din ipoteză avem că h = k, adică x1 = x2 , aşadar f
este injectivă.

Exerciţiul 1.5 Din nou, verificăm prin dublă implicaţie că toate afirmaţiile de la (ii) la
(vii) sunt echivalente cu (i).
(i)=⇒(ii) Fie ∅ = ̸ B ⊂ Y. Atunci există y ∈ B ⊂ Y. Cum f este surjectivă există
x ∈ X astfel ı̂ncât f (x) = y ∈ B, de unde x ∈ f −1 (B) , deci f −1 (B) ̸= ∅.
(ii)=⇒(i) Fie y ∈ Y şi B = {y} . Atunci f −1 (y) = f −1 ({y}) ̸= ∅, deci există x ∈
f −1 ({y}) , adică există x ∈ X astfel ı̂ncât f (x) = y. Rezultă că f este surjectivă.
(i)=⇒(iii) Fie A, B ⊂ Y astfel ı̂ncât f −1 (A) ⊂ f −1 (B) . Considerăm y ∈ A. Atunci
din ipoteza de surjectivitate rezultă că există x ∈ X astfel ı̂ncât f (x) = y ∈ A, de unde
obţinem că x ∈ f −1 (A) ⊂ f −1 (B) . Aşadar y = f (x) ∈ B, deci A ⊂ B.
(iii)=⇒(i) Presupunem prin reducere la absurd că f nu este surjectivă. Atunci există
y0 ∈ Y astfel ı̂ncât y0 ∈ / f (X) . Fie A = Y şi B = Y \ {y0 } . Atunci f −1 (A) = f −1 (B) ,
deci din ipoteză avem A ⊂ B, adică obţinem contradicţia Y ⊂ Y \ {y0 } , aşadar f este
surjectivă.
(i)=⇒(iv) Fie B ⊂ Y. Arătăm f (f −1 (B)) = B prin dublă incluziune. Fie y ∈
f (f −1 (B)) . Atunci există x ∈ f −1 (B) astfel ı̂ncât f (x) = y, deci există x ∈ X astfel
ı̂ncât B ∋ f (x) = y, deci y ∈ B. Rezultă că incluziunea f (f −1 (B)) ⊂ B are loc fără nici
o altă ipoteză suplimentară. Fie y ∈ B ⊂ Y. Din surjectivitatea lui f , avem că există
x ∈ X astfel ı̂ncât f (x) = y ∈ B, deci x ∈ f −1 (B) , de unde y = f (x) ∈ f (f −1 (B)) .
(iv)=⇒(i) Fie y ∈ Y şi B = Y. Atunci Y = f (f −1 (Y )) , deci există x ∈ f −1 (Y ) ⊂ X
astfel ı̂ncât f (x) = y, de unde rezultă că f este surjectivă.
(i)=⇒(v) Fie A ⊂ X. Considerăm y ∈ Y \ f (A) şi demonstrăm că y ∈ f (X \ A) .
Atunci, din surjectivitatea lui f , există x ∈ X astfel ı̂ncât f (x) = y şi cum y ∈ / f (A) ,
f (x) ̸= y pentru orice x ∈ A. Rezultă că există x ∈ X \ A astfel ı̂ncât f (x) = y, deci
y ∈ f (X \ A) .
(v)=⇒(i) Fie y ∈ Y şi A ⊂ X. Dacă y ∈ f (A) atunci există x ∈ A astfel ı̂ncât
f (x) = y. Dacă y ∈ / f (A) atunci y ∈ Y \ f (A) ⊂ f (X \ A) , deci există x ∈ X \ A astfel
ı̂ncât f (x) = y. Aşadar pentru orice y ∈ Y există x ∈ X astfel ı̂ncât f (x) = y, adică f
este surjectivă.
(i)=⇒(vi) Cum f este surjectivă, pentru orice y ∈ Y, există xy ∈ X astfel ı̂ncât
f (xy ) = y. Definim funcţia g : Y → X prin g (y) = xy (ı̂n cazul ı̂n care există mai multe
valori xy ∈ X pentru care f (xy ) = y atunci alegem aleator una dintre aceste valori).
Prin urmare, g este bine definită. Arătăm că g este injectivă. Fie y1 , y2 ∈ Y astfel
ı̂ncât g (y1 ) = g (y2 ) . Atunci xy1 = xy2 , deci f (xy1 ) = f (xy2 ) , adică y1 = y2 . Mai mult,
(f ◦ g) (y) = f (g (y)) = f (xy ) = y pentru orice y ∈ Y, adică f ◦ g = 1Y .
(vi)=⇒(i) Fie y ∈ Y. Din ipoteză avem că există o funcţie injectivă g : Y → X astfel
ı̂ncât (f ◦ g) (y) = y pentru orice y ∈ Y. Atunci există x = g (y) ∈ X astfel ı̂ncât f (x) = y,
deci f este surjectivă.
(i)=⇒(vii) Fie mulţimea Z ̸= ∅ şi funcţiile h, k : Y → Z astfel ı̂ncât (h ◦ f ) (x) =
(k ◦ f ) (x) pentru orice x ∈ X. Fie y ∈ Y. Atunci există x ∈ X astfel ı̂ncât f (x) = y şi
56 Capitolul 2. Soluţii

deci h (y) = h (f (x)) = k (f (x)) = k (y) , de unde deducem că h = k.

(vii)=⇒(i) Presupunem prin reducere la absurd că f nu este surjectivă. Atunci există
y0 ∈ Y astfel ı̂ncât y0 ∈/ Im f. Fie Z = {0, 1} şi funcţiile h, k : Y → Z date prin
k (y) = 0 pentru orice y ∈ Y şi

0, dacă y ∈ Im f
h (y) =
1, dacă y ∈
/ Im f.
Atunci h (f (x)) = 0 = k (f (x)) pentru orice x ∈ X. Utilizând ipoteza ajungem la h = k,
ceea ce conform presupunerii făcute este imposibil. Aşadar, f este surjectivă.
Problema 1.1 Fie A = {a1 , a2 , ..., an } (unde n ∈ N∗ ) şi funcţia f : A → A. Presupunem
că f este injectivă. Cum f (A) ⊂ A şi A este finită, avem f (A) = {b1 , ..., bm }, unde
m ∈ N∗ . În plus, cum f : A → A este injectivă avem că f : A → f (A) este bijectivă şi
deci mulţimile A şi f (A) au acelaşi număr de elemente, adică n = m. Cum {b1 , ..., bm } ⊂
{a1 , ..., an } şi m = n, avem că {b1 , ..., bm } = {a1 , ..., an } , adică A = f (A) , deci f este
surjectivă.
Invers, presupunem că orice funcţie f : A → A care este injectivă este şi surjectivă şi
demonstrăm că A este finită. Presupunem prin reducere la absurd că A nu este finită.
Atunci pentru orice n ∈ N∗ , există xn ∈ A astfel ı̂ncât xi ̸= xj pentru orice i, j ∈ N∗ ,
i ̸= j. Construim funcţia f : A → A, f (xn ) = xn+1 pentru orice n ∈ N∗ şi f (x) = x
pentru orice x ∈ A astfel ı̂ncât x ̸= xn pentru orice n ∈ N∗ . Evident f este injectivă, dar
f nu este surjectivă (a se vedea tabelul de mai jos).
x x1 x2 x3 ... xn ...
f ↓ ↘ ↘ ↘ ↘ ↘
x x1 x2 x3 ... xn xn+1 ...
Aceasta reprezintă o contradicţie, deci presupunerea făcută este falsă. În concluzie, A
este o mulţime finită.
Problema 1.2 Fie A = {a1 , a2 , ..., an } şi funcţia f : A → A. Presupunem că f este
surjectivă. Atunci, din Exerciţiul 1.5, (i) este echivalent cu (vi). Aşadar, obţinem că
există o funcţie injectivă g : A → A astfel ı̂ncât f ◦ g = 1A . Cum A este finită şi g
injectivă, conform Problemei 1.1, rezultă că g este surjectivă, deci şi bijectivă. Atunci
g ◦f = g ◦f ◦1A = g ◦f ◦(g ◦ g −1 ) = g ◦(f ◦ g)◦g −1 = g ◦1A ◦g −1 = g ◦g −1 = 1A . Conform
echivalenţei (i) ⇐⇒ (vi) din Exerciţiul 1.4, obţinem că f este injectivă. O demonstraţie
directă, ca la problema anterioră este, de asemenea, posibilă.
Invers, presupunem presupunem că orice funcţie f : A → A care este surjectivă este
şi injectivă şi demonstrăm că A este finită. Presupunem prin reducere la absurd că A nu
este finită. Atunci pentru orice n ∈ N, există xn ∈ A astfel ı̂ncât xi ̸= xj pentru orice
i, j ∈ N∗ , i ̸= j. Construim funcţia f : A → A, f (x0 ) = x0 , f (xn+1 ) = xn pentru orice
n ∈ N şi f (x) = x pentru orice x ∈ A astfel ı̂ncât x ̸= xn pentru orice n ∈ N. Evident f
este surjectivă, dar f nu este injectivă (a se vedea tabelul de mai jos).
x x0 x1 x2 ... xn xn+1 ...
f ↓ ↓ ↙ ↙ ↙ ↙ ↙
x x0 x1 x2 ... xn ...
 2.1. Mulţimea numerelor reale, R 57

Am ajuns, din nou, la o contradicţie, deci presupunerea făcută este falsă. În concluzie, A
este o mulţime finită.
58 Capitolul 2. Soluţii

2.1.2 Inegalităţi
Exerciţiul 1.6 Primele două inegalităţi sunt demonstrate ı̂n Propoziţia privind pro-
prietăţile modulului din [6].
Pentru (i) propunem alte două metode de rezolvare.
(i) Metoda 1:
Fie x, y ∈ R. Pornind de la inegalitatea x2 + y 2 + 2 |x| |y| ≥ x2 + y 2 + 2xy, obţinem
că (|x| + |y|)2 ≥ (x + y)2 = |x + y|2 , de unde rezultă, ı̂n virtutea pozitivităţii celor două
expresii, că |x| + |y| ≥ |x + y| .
Metoda 2:
Fie x, y ∈ R. Atunci − |x| ≤ x ≤ |x| şi − |y| ≤ y ≤ |y| , de unde rezultă că
− (|x| + |y|) ≤ x + y ≤ |x| + |y| , ceea ce implică că |x + y| ≤ |x| + |y| .
Se observă imediat că egalitatea are loc dacă şi numai dacă x şi y au acelaşi semn.
(ii) Observăm că egalitatea are loc dacă şi numai dacă x şi y au acelaşi semn.
(iii) Fie x, y, z ∈ R. Aplicăm inegalitatea de la (i) pentru x − z şi z − y. Atunci
|x − y| ≤ |x − z| + |z − y| . Egalitatea are loc dacă (x − z ≤ 0 şi z − y ≤ 0) sau (x − z ≥ 0
şi z − y ≥ 0), adică dacă x ≤ z ≤ y sau y ≤ z ≤ x.

Exerciţiul 1.7 (i) Fie a, b, c ∈ R. Avem:

ab + bc + ac ≤ a2 + b2 + c2 ⇐⇒ 0 ≤ 2a2 + 2b2 + 2c2 − 2ab − 2bc − 2ac ⇐⇒

0 ≤ (a − b)2 + (b − c)2 + (a − c)2 ,

ultima inegalitate fiind, evident, adevărată. Aşadar,

ab + bc + ac ≤ a2 + b2 + c2 , ∀a, b, c ∈ R.

Egalitatea are loc dacă şi numai dacă a = b = c.

(ii) Fie a, b ∈ R astfel ı̂ncât ab ̸= 0. Cum ab ̸= 0 avem ab > 0 sau ab < 0. Presupunem
2 +b2
că ab > 0. Cum (a − b)2 ≥ 0, avem ab + ab = a ab ≥ 2, deci ab + ab ∈ [2, ∞). Dacă
ab < 0 atunci pornind de la inegalitatea (a + b)2 ≥ 0, rezultă imediat că ab + ab ≤ −2, deci
a
b
+ ab ∈ (−∞, −2]. Aşadar, ab + ab ∈ (−∞, −2] ∪ [2, ∞).
Mai direct, utilizând aceeaşi idee, ţinând cont că ab ̸= 0 avem |ab| > 0. Atunci avem:

a b a b a2 + b 2
+ ∈ [2, ∞) ∪ (−∞, −2] ⇐⇒ + ≥ 2 ⇐⇒ ≥2
b a b a |ab|
⇐⇒ a2 + b2 − 2 |ab| ≥ 0 ⇐⇒ (|a| − |b|)2 ≥ 0.

Ultima inegalitatea fiind adevărată, are loc concluzia. Egalitatea

a b
+ =2
b a
are loc dacă şi numai dacă a = b, iar egalitatea
a b
+ = −2
b a
 2.1. Mulţimea numerelor reale, R 59

are loc dacă şi numai dacă a = −b.

(iii) Fie a, b, c > 0 astfel ı̂ncât a + b + c = 1. Avem:
a−1 + b−1 + c−1 ≥ 9 ⇐⇒ (a + b + c) a−1 + b−1 + c−1 ≥ 9 ⇐⇒

a b a c c b a b a c c b
3 + + + + + + ≥ 9 ⇐⇒ + + + + + ≥ 6,
b a c a b c b a c a b c
ultima inegalitate fiind adevărată ı̂ntrucât conform demonstraţiei de la (ii), pentru a, b, c a-
vând acelaşi semn, avem
a b a c c b
+ ≥ 2, + ≥ 2, + ≥ 2.
b a c a b c
Egalitatea are loc dacă şi numai dacă a = b = c = 31 .
(iv) Fie a1 , a2 , ..., an > 0. Atunci ai aj > 0 pentru orice i ̸= j, i, j ∈ 1, n. Aplicând
succesiv (ii) avem:
n
! n !      
X X
−1 a1 a2 a1 an an−1 an
ai ai =n+ + + ... + + + ... + +
i=1 i=1
a2 a1 an a1 an an−1
≥ n + 2 [(n − 1) + (n − 2) + ... + 1] = n2 .
Egalitatea are loc dacă şi numai dacă a1 = a2 = ... = an .

Problema 1.3 Având ı̂n vedere expresia simplă a funcţiei, studiem monotonia sa folosind
definiţia.
Fie 0 ≤ x1 < x2 . Atunci un calcul simplu arată că
x2 − x1
f (x1 ) − f (x2 ) = > 0,
(x1 + 1) (x2 + 1)
de unde obţinem că f este strict descrescătoare pe [0, ∞).
Apoi arătăm că
|f (x) − f (y)| < |x − y| , ∀x, y > 0, x ̸= y. (2.1)
Fie x, y > 0, x ̸= y. Atunci, conform celor de mai sus
|y − x|
|f (x) − f (y)| = .
(x + 1) (y + 1)

Întrucât (x + 1) (y + 1) > 1 obţinem |f (x) − f (y)| < |x − y| , deci are loc inegalitatea
dorită. √
Mai departe, aplicând (2.1) pentru y = 2 şi x = pq , cu p, q ∈ N∗ obţinem
√
p + 2q 2+2 p √
−√ < − 2 .
p+q 2+1 q
√ √
Cum √2+2 = 2, are loc şi cea de-a doua inegalitate dorită. Cu ajutorul inegalităţii de
2+1 √
mai sus putem aproxima 2 din ce ı̂n ce mai bine prin numere raţionale.
60 Capitolul 2. Soluţii

Exerciţiul 1.8 (i) Fie a ≥ −1 fixat. Considerăm propoziţia

P (n) : (1 + a)n ≥ 1 + na, unde n ∈ N∗ .
Propoziţia P (1) : 1 + a ≥ 1 + a este evident adevărată.
Presupunem că P (k) este adevărată pentru k ∈ N∗ fixat. Arătăm că P (k + 1) este
adevărată, adică demonstrăm că
(1 + a)k+1 ≥ 1 + (k + 1) a.
Ţinând cont de ipoteza inductivă şi de faptul că a ≥ −1 obţinem
(1 + a)k+1 = (1 + a)k (1 + a) ≥ (1 + ka) (1 + a)
= 1 + (k + 1)a + ka2 ≥ 1 + (k + 1)a,
adică ceea ce trebuia demonstrat.
Cum P (1) este adevărată şi P (k) implică P (k + 1) pentru orice k ∈ N∗ , rezultă că
propoziţia P (n) este adevărată pentru orice n ∈ N∗ .
(ii) Fie a ∈ (0, 1) şi considerăm propoziţia
P (n) : 1 + 3n a > (1 + a)n , unde n ∈ N.
Evident P (0) : 1 + a > 1 este adevărată.
Presupunem că P (k) adevărată pentru k ∈ N fixat. Arătăm că P (k + 1) adevărată,
adică demonstrăm că
1 + 3k+1 a > (1 + a)k+1 .
Ţinând cont de ipoteza inductivă şi de faptul că a ∈ (0, 1) obţinem
(1 + a)k+1 = (1 + a)k (1 + a) < 1 + 3k a (1 + a)

= 1 + a + 3 k a + 3 k a2 ≤ 1 + 3 k a + 3 k a + 3 k a
= 1 + 3k+1 a,
adică ceea ce trebuia demonstrat.
Cum P (0) este adevărată şi P (k) implică P (k + 1) pentru orice k ∈ N, rezultă că
propoziţia P (n) este adevărată pentru orice n ∈ N.

Exerciţiul 1.9 Fie a, b ∈ R.

Dacă a ≥ b atunci
a + b − |a − b| a + b + |a − b|
max (a, b) = a, min (a, b) = b, = b, = a.
2 2
Dacă a < b atunci
a + b − |a − b| a + b + |a − b|
max (a, b) = b, min (a, b) = a, = a, = b.
2 2
Aşadar, ı̂n ambele cazuri
a + b + |a − b| a + b − |a − b|
max (a, b) = şi min (a, b) = .
2 2
 2.1. Mulţimea numerelor reale, R 61

Problema 1.4 Fie a1 , a2 , ..., an , b1 , b2 , ..., bn , x ∈ R.

Dacă a1 = a2 = ... = an = 0 atunci relaţia se reduce la 0 ≤ 0, adică ı̂n acest caz avem
de fapt egalitate. Acelaşi lucru se ı̂ntâmplă dacă b1 = b2 = ... = bn = 0.
Dacă măcar unul dintre numerele ai , bi (i ∈ {1, 2, ..., n}) este nenul considerăm A =
n n n
a2i , B = 2 ai bi , C = b2i . Atunci A > 0, C > 0 şi avem:
P P P
i=1 i=1 i=1
n
X n
X
2
a2i x2 b2i (ai x + bi )2 ≥ 0, ∀x ∈ R.


Ax + Bx + C = + 2ai bi x + =
i=1 i=1

Cum acest trinom de gradul al doilea este pozitiv pentru orice x ∈ R trebuie să avem
n
!2 n
! n !
X X X
0≥∆=4 ai b i − 4 a2i b2i ,
i=1 i=1 i=1

ceea ce este echivalent cu

n
!2 n
! n
!
X X X
ai b i ≤ a2i b2i .
i=1 i=1 i=1

Egalitatea ı̂n acest caz are loc dacă ∆ = 0, deci dacă ecuaţia
n
X
2
Ax + Bx + C = (ai x + bi )2 = 0
i=1

are o rădăcină dublă, adică dacă există x ∈ R∗ astfel ı̂ncât bi = −xai pentru orice i ∈ 1, n
(deci ı̂ntre numerele a1 , a2 , ..., an şi b1 , b2 , ..., bn există o proporţionalitate directă).

Problema 1.5 Fie propoziţia: P (n) : dacă a1 , a2 , ..., an ≥ 0 cu a1 · a2 · ... · an = 1 atunci

a1 + a2 + ... + an ≥ n, unde n ∈ N∗ .
Evident, P (1) este adevărată.
Presupunem că P (k) adevărată pentru k ∈ N∗ fixat, adică pentru a1 , a2 , ..., ak ∈ R+
astfel ı̂ncât a1 a2 ...ak = 1 avem a1 + a2 + ... + ak ≥ k. Demonstrăm că P (k + 1) este
adevărată, adică dacă a1 , a2 , ..., ak , ak+1 ∈ R+ astfel ı̂ncât a1 · a2 · ... · ak · ak+1 = 1, atunci
a1 +a2 +...+ak +ak+1 ≥ k+1. Fie a1 , a2 , ..., ak , ak+1 ∈ R+ astfel ı̂ncât a1 ·a2 ·...·ak ·ak+1 = 1.
Atunci măcar unul dintre numerele a1 , a2 , ..., ak , ak+1 este mai mic sau egal decât 1 şi măcar
unul dintre ele este mai mare sau egal decât 1 (contrar, am avea a1 · a2 · ... · ak · ak+1 > 1,
respectiv a1 · a2 · ... · ak · ak+1 < 1). Presupunem, fără a restrânge generalitatea, că ak ≤ 1 şi
ak+1 ≥ 1. Cum a1 · a2 · ... · ak−1 · (ak · ak+1 ) = 1, din ipoteza inductivă obţinem că a1 + a2 +
...+ak−1 +ak ak+1 ≥ k, adică a1 +a2 +...+ak−1 +ak +ak+1 ≥ k +1+ak +ak+1 −ak ·ak+1 −1.
Pentru a arăta inegalitatea dorită este suficient să arătăm că ak + ak+1 − ak · ak+1 − 1 ≥ 0.
Avem:
ak + ak+1 − ak · ak+1 − 1 = (ak − 1) (1 − ak+1 ) ≥ 0,
ceea ce e adevărat, deci a1 + a2 + ... + ak + ak+1 ≥ k + 1.
Cum P (1) este adevărată şi P (k) implică P (k + 1) pentru orice k ∈ N∗ , rezultă că
propoziţia P (n) este adevărată pentru orice n ∈ N∗ .
Egalitatea are loc dacă şi numai dacă a1 = a2 = ... = an = 1.
62 Capitolul 2. Soluţii

Exerciţiul 1.10 Fie a1 , a2 , ..., an > 0.

Aplicăm Problema 1.5 pentru numerele pozitive
a1 a2 an
√ ,√ , ..., √ ,
n
a1 · a2 · ... · an n a1 · a2 · ... · an n
a1 · a2 · ... · an

al căror produs este 1. Atunci

a1 a2 an
√ + √ + ... + √ ≥ n,
n
a1 · a2 · ... · an n
a1 · a2 · ... · an n
a1 · a2 · ... · an

de unde
√ a1 + a2 + ... + an
n
a1 · a2 · ... · an ≤ .
n
Apoi, aplicăm Problema 1.5 pentru numerele pozitive
√ √ √
n
a1 · a2 · ... · an n a1 · a2 · ... · an n
a1 · a2 · ... · an
, , ..., .
a1 a2 an
Atunci √ √ √
n
a1 · a2 · ... · an n
a1 · a2 · ... · an n
a1 · a2 · ... · an
+ + .... + ≥ n,
a1 a2 an
de unde
√ n
n
a1 · a2 · ... · an ≥ 1 1 1 .
a1
+ a2
+ ... + an

Egalităţile au loc dacă şi numai dacă a1 = a2 = ... = an .

Exerciţiul 1.11 Fie n ∈ N∗ \ {1} şi Sn = 212 + 312 + ... + n12 . Utilizând inegalitatea mediilor
avem:
1 + 1 − 212 + 1 − 312 + ... + 1 − n12




n − Sn
=
n s n
   
n 1 1 1
≥ 1− 2 1 − 2 ... 1 − 2
2 3 n
r
2 2 n2 − 1
n 2 − 13 − 1
= 2
...
r 2 32 n2
r
n 1 · 32 · 4 (n − 1) (n + 1) n n + 1
= 2 2
... 2
= ,
2 3 n 2n
de unde r
n n+1
Sn ≤ n − n .
2n
Problema 1.6 Fie n ∈ N∗ . Se verifică imediat că pentru orice k ∈ N∗ au loc inegalităţile:

(2k − 1) · (2k + 1) ≤ (2k)2 (2.2)

 2.1. Mulţimea numerelor reale, R 63

şi
(2k) · (2k + 2) ≤ (2k + 1)2 . (2.3)
Aplicând inegalitatea (2.2) pentru k ∈ 1, n obţinem

1 · 3 ≤ 22 ,
3 · 5 ≤ 42 ,
...
(2n − 1) · (2n + 1) ≤ (2n)2

Prin ı̂nmulţirea acestor inegalităţi obţinem

1 · 32 · 52 · ... · (2n − 1)2 (2n + 1) ≤ 22 · 42 · ... · (2n)2 ,

de unde
1 · 32 · 52 · ... · (2n − 1)2 1
≤ ,
22 · 42 · ... · (2n)2 2n + 1
deci
1 · 3 · ... · (2n − 1) 1
≤√ .
2 · 4 · ... · 2n 2n + 1
De asemenea, aplicând inegalitatea (2.3) pentru k ∈ 1, n − 1 deducem că

2 · 4 ≤ 32 ,
4 · 6 ≤ 52 ,
...
(2n − 2) (2n) ≤ (2n − 1)2 ,

iar prin ı̂nmulţirea lor, urmând paşi similari celor de mai sus, obţinem
1 1 · 3 · ... · (2n − 1)
√ ≤ .
2 n 2 · 4 · ... · (2n)

Exerciţiul 1.12 (i) Fie f : R → R, f (x) = ex − x − 1. Observăm că f este derivabilă

pe domeniul de definiţie prin operaţii cu funcţii elementare. Avem f ′ (x) = ex − 1, iar
x = 0 este unicul punct critic, ı̂ntrucât singura soluţie a ecuaţiei f ′ (x) = 0 este x = 0.
Mai mult, ţinând cont de monotonia funcţiei ex , este uşor de observat că f ′ (x) ≥ 0 pentru
orice x ≥ 0 şi f ′ (x) ≤ 0 pentru orice x ≤ 0. Aşadar, f este descrescătoare pe (−∞, 0]
şi crescătoare pe [0, ∞) deci punctul critic este punct de minim (a se vedea tabelul de
variaţie de mai jos).
x −∞ 0 +∞
′
f (x) − 0 +
f (x) ↘ 0 ↗
Rezultă că f (x) ≥ f (0) = 0 pentru orice x ∈ R, şi, astfel, inegalitatea dorită este
demonstrată.
64 Capitolul 2. Soluţii

2
(ii) Fie f, g : [0, ∞) → R, f (x) = ln (x + 1) − x, g (x) = x − x2 − ln (x + 1) . Observăm
că f şi g sunt derivabile pe domeniul de definiţie (prin operaţii şi compuneri cu funcţii
−x x2
elementare). Avem f ′ (x) = x+1 ≤ 0 pentru orice x ∈ [0, ∞), g ′ (x) = − x+1 ≤ 0 pentru
orice x ∈ [0, ∞), iar x = 0 este unicul punct critic atât al lui f, cât şi al lui g. Obţinem
tabelele de variaţie de mai jos:

x 0 +∞ x 0 +∞
′ ′
f (x) 0 − g (x) 0 −
f (x) 0 ↘ g(x) 0 ↘
care arată că x este punct de maxim global al lui f şi al lui g. Deci f (x) ≤ f (0) = 0 şi
g (x) ≤ g (0) = 0 şi, astfel, inegalităţile dorite sunt demonstrate. De asemenea, inegali-
tatea ln (x + 1) ≤ x pentru orice x ≥ 0 rezultă imediat din punctul (i) prin logaritmare,
ţinând cont că funcţia x 7→ ln x este crescătoare.
(iii) Fie f : [0, ∞) → R, f (x) = sin x − x. Se observă că f este derivabilă pe [0, ∞)
(prin operaţii cu funcţii elementare) şi f ′ (x) = cos x − 1 ≤ 0 pentru orice x ∈ [0, ∞).
Aşadar f este descrescătoare, deci f (x) ≤ f (0) = 0 pentru orice x ∈ [0, ∞).
(iv) Fie f : [−1, ∞) → R, f (x) = (1 + x)n −1−nx, unde n ∈ N\{0, 1} . Observăm că f
este derivabilă pe domeniul de definiţie (prin operaţii şi compuneri cu funcţii elementare),
f ′ (x) = n (1 + x)n−1 − n, iar x = 0 este unicul punct critic al lui f. Mai mult, se verifică
imediat că f ′ (x) > 0 pentru orice x ∈ (0, ∞) şi f ′ (x) < 0 pentru orice x ∈ [−1, 0),
de unde rezultă că f este strict descrescătoare pe [−1, 0) şi strict crescătoare pe (0, ∞).
Deducem că f (x) > f (0) = 0 pentru orice x ∈ [−1, ∞) \ {0} .

Problema 1.7 Fie α ∈ (0, 1) , f : (0, ∞) → R, f (x) = xα − αx.

(i) Funcţia f este derivabilă pe domeniul de definiţie (prin operaţii cu funcţii ele-
mentare) şi, ı̂n plus,  
′ 1
f (x) = α −1 ,
x1−α
iar x = 1 ste unicul punct critic al lui f. Mai mult, dacă x ∈ (0, 1) , cum x1−α < 1 avem
f ′ (x) > 0, iar dacă x ∈ (1, ∞) , cum x1−α > 1 avem f ′ (x) < 0.
(ii) Ţinând cont de cele demonstrate la punctul (i), avem următorul tabel de variaţie:
x 0 1 +∞
′
f (x) + 0 −
f (x) ↗ 1−α ↘
Rezultă că x = 1 este punct de maxim global, deci xα − αx ≤ 1 − α pentru orice
α ∈ (0, 1) şi x ∈ (0, ∞)
(iii) Fie α, β ∈ (0, 1) cu α + β = 1 şi a, b > 0.
A demonstra că aα bβ ≤ αa + βb este echivalent cu a1−β bβ ≤ (1 − β)a + βb, adică
a−β bβ ≤ 1 − β + β ab . Notând t = ab > 0, inegalitatea de arătat devine tβ − tβ ≤ 1 − β,
ceea ce, conform (ii), este adevărat.
(iv) Fie t, s > 0 şi p, q > 1 cu p1 + 1q = 1. Aplicând punctul (iii) pentru α = p1 , β = 1q ,
a = sp , b = tq se obţine inegalitatea dorită.
 2.1. Mulţimea numerelor reale, R 65

(v) Fie p, q > 1 cu p1 + 1q = 1 şi a1 , a2 , ..., an , b1 , b2 , ..., bn > 0. Aplicăm punctul (iv)
pentru s =  n ak  1 , t =  n bk  1 cu k ∈ 1, n. Astfel, pentru orice k ∈ 1, n avem:
p q
apk bqk
P P
k=1 k=1

ak b k 1 apk 1 bqk
 n
 p1  n
 1q ≤ p Pn
p
+ P
q n q
.
P
apk
P q
bk a k b k
k=1 k=1
k=1 k=1

Sumând cele n inegalităţi de mai sus obţinem:

n
P
ak b k
k=1 1 1
 n
 p1  n
 1q ≤ p + q = 1,
apk bqk
P P
k=1 k=1

de unde rezultă că ! p1 ! 1q

n
X n
X n
X
ak b k ≤ apk bqk ,
k=1 k=1 k=1

adică concluzia.
66 Capitolul 2. Soluţii

2.1.3 Axioma de completitudine

√
Exerciţiul 1.13 (i) Mulţimea A este majorată de 5 şi este minorată de − 7, deci este
mărginită. √ √
Cum − 7 ∈ A, rezultă că min A = inf A = − 7.
Mai departe arătăm că sup A = 5. Cum 5 este majorant pentru A, conform Teoremei
de caracterizare a marginii superioare este suficient să arătăm că pentru orice ε > 0,
există xε ∈ A astfel ı̂ncât 5 − ε < xε . Fie ε > 0. Dacă ε ≥ 1 atunci există xε = 4, 5 ∈ A
astfel ı̂ncât 5 − ε < xε . Presupunem că ε < 1. Atunci există xε = 5+5−ε2
= 5 − 2ε ∈ A astfel
ı̂ncât 5 − ε < xε . Aşadar sup A = 5.
În continuare arătăm că nu există max A. Presupunem prin reducere la absurd că
există max A = a ∈ A. Fie b = a+5 2
. Se observă imediat că b ∈ A şi a < b, ceea ce
reprezintă o contradicţie, deci nu există max A.
(ii) Fie bn = n−1
n
∈ B, n ∈ N∗ . Se verifică imediat că 0 ≤ bn < 1, deci B este mărginită.
Cum 0 = b1 ∈ B şi 0 ≤ bn , pentru orice n ∈ N∗ , obţinem că inf B = min B = 0.
Mai departe, arătăm că sup B = 1. Fie ε > 0. Dacă ε >  1 atunci există bε = 0 ∈ B
astfel ı̂ncât 1 − ε < bε . Presupunem că ε ≤ 1. Fie nε = ε + 1 > ε şi bnε = nεn−1
1 1
ε
∈ B.
Avem:
1
1 − ε < bnε ⇐⇒ ε > ,
nε
ceea ce e adevărat ı̂ntrucât nε > 1ε , deci sup B = 1.
În continuare arătăm că nu există max B. Presupunem prin reducere la absurd că există
max B = b ∈ B, deci există n ∈ N∗ astfel ı̂ncât b = n−1 n
= 1 − n1 . Fie c = 1 − 2n1
∈ B, cu
∗
n ∈ N . Evident b < c, ceea ce e ı̂n contradicţie cu faptul cu max B = b, deci nu există
max B.
(iii) Se verifică imediat că − 32 < cn < 23 , pentru orice cn ∈ C cu n ∈ N, deci C este
mărginită.
Mai departe arătăm că inf C = − 23 . Cum − 32 este minorant pentru C, conform Teore-
mei de caracterizare a marginii inferioare este suficient să arătăm că pentru orice ε > 0,
există cε ∈ C astfel ı̂ncât cε < − 23 + ε. Fie ε > 0. Vrem să determinăm n ∈ N ast-
fel ı̂ncât − 2(2n+1)+1 + 23 < ε, ceea ce este echivalent cu n > 18ε 1
− 56 . Astfel, luând
 1 3(2n+1)+2
nε = 18ε − 65 + 1 > 18ε 1
− 56 şi cnε = − 2(2n ε +1)+1
obţinem că nε ∈ N, cnε + 23 < ε,

3(2nε +1)+2
deci inf C = − 23 .
În continuare arătăm că nu există min C. Presupunem prin reducere la absurd că există
min C = c ∈ C, deci există un număr (evident, impar) n ∈ N astfel ı̂ncât c = − 2n+1 3n+2
. Fie
2(2n+1)+1
b = − 3(2n+1)+2 ∈ C. Se verifică imediat că b < c, ceea ce contrazice faptul că min C = c.
Deci nu există min C.
În continuare demonstrăm că sup C = 23 . Fie ε > 0. Analog cu discuţia pentru infimum,
− 13 + 1 şi cnε = 2(2n ε )+1
 1
. Se arată imediat că nε ∈ N, 32 − cnε < ε, deci

luăm nε = 18ε 3(2nε )+2
sup C = 32 .
Dacă presupunem că există un număr (par) n ∈ N∗ astfel ı̂ncât max C = 2n+1 3n+2
∈C
2·2n+1
atunci există b = 3·2n+2 ∈ C astfel ı̂ncât max C < b, ceea ce e absurd. Deci nu există
max C.
 2.1. Mulţimea numerelor reale, R 67

(iv) Cum cos nπ 2

∈ [−1, 1] pentru orice n ∈ N şi ţinând cont şi de (iii) obţinem că
D este mărginită. Mai mult, −1, 1 ∈ D şi −1 ≤ d ≤ 1 pentru orice d ∈ D, deci
min D = inf D = −1 şi max D = sup D = 1.
n2 +3
(v) Fie en = 2n+1 cu n ∈ N. Se verifică imediat că en ≥ 43 pentru orice n ∈ N, deci E
este minorată. În plus, cum 43 = e1 ∈ E rezultă că min E = inf E = 43 .
Mai departe arătăm că E nu e majorată. Fie ε > 0. Determinăm n ∈ N astfel ı̂ncât
n2 +3
2n+1
> ε ceea ce e echivalent cu n2 −2εn−ε+3 > 0. Avem ∆ = 4 (ε2 + ε − 3) . Dacă ∆ < 0
atunci n2 − 2εn − ε + 3 > 0 pentru orice n ∈ N. Dacă ∆ = 0 atunci există  √nε = [ε] + 1 > ε
2
astfel ı̂ncât nε − 2εnε − ε + 3 > 0. Dacă ∆ > 0 atunci există nε = ε + ε2 + ε − 3 + 1
astfel ı̂ncât n2ε − 2εnε − ε + 3 > 0. Aşadar E nu e majorată, deci E nu admite nici maxim
şi nici supremum.
(vi) Se observă imediat că 4 este minorant pentru F şi cum 4 ∈ F rezultă că min F =
inf F = 4.
Mai departe arătăm că sup F = 7. Cum 7 este majorant pentru F este suficient să
arătăm că pentru orice ε > 0, există fε ∈ F astfel ı̂ncât 7 − fε < ε. Fie ε > 0. Dacă ε ≥ 1
atunci există fε = 6, 5 ∈ F astfel ı̂ncât 7 − fε < ε. Presupunem că 0 < ε < 1. Atunci, din
Teorema de densitate a lui Q ı̂n R, există q ∈ Q astfel ı̂ncât 0 < q < ε < 1. Considerăm
fε = 7 − q. Evident fε ∈ F şi 7 − fε < ε, deci sup F = 7.
În continuare arătăm că nu există max F. Presupunem prin reducere la absurd că există
max F = f ∈ F. Atunci f ∈ Q şi f < 7, de unde există r ∈ Q astfel ı̂ncât f < r < 7, deci
există r ∈ F astfel ı̂ncât f < r, ceea ce contrazice faptul că max F = f.
(vii) Evident mulţimea G este majorată de 7 şi minorată de 4.
Demonstrăm că nu există nici min G, nici max G, iar inf G = 4 şi sup G = 7.
Mai ı̂ntâi, arătăm că nu există max G. Presupunem prin reducere la absurd că există
max G = g ∈ G. Atunci g ∈ R \ Q şi g < 7. Prin urmare, din Teorema de densitate a lui
R \ Q ı̂n R, există r ∈ R \ Q astfel ı̂ncât g < r < 7, deci r ∈ G şi max G < r, ceea ce
reprezintă o contradicţie. Aşadar nu există max G.
Apoi, arătăm că nu există min G. Presupunem prin reducere la absurd că există
min G = g ∈ G. Atunci g ∈ R \ Q şi 4 ≤ g, deci 4 < g. Contradicţia se obţine ca
mai sus, deci nu există min G. √
Arătăm că inf G = 4. Fie ε > 0. Dacă ε ≥ 1 atunci există gε = 17 ∈ G astfel ı̂ncât
gε − 4 < ε. Presupunem că 0 < ε < 1. Atunci există r ∈ R \ Q astfel ı̂ncât 0 < r < ε < 1.
Considerând gε = 4 + r ∈ G avem gε − 4 < ε, deci inf G = 4.
În mod analog se arată că sup G = 7.

∞ 
0, n1 = {0} . Evident 0 ∈ 0, n1 pentru orice n ∈ N∗ ,
T   
Exerciţiul 1.14 (i) Arătăm că
n=1
∞  ∞  ∞ 
0, n1 . Mai departe arătăm că 0, n1 ⊂ {0} . Fie a ∈ 0, n1 . Atunci
T  T  T 
deci 0 ∈
n=1 n=1 n=1
0 ≤ a ≤ n1 , de unde na ≤ 1 pentru orice n ∈ N∗ . Dacă presupunem că a > 0 atunci, din
Proprietatea lui Arhimede, există n ∈ N astfel ı̂ncât na > 1. Evident n ̸= 0, deci există
n ∈ N∗ astfel ı̂ncât na > 1, ceea ce e ı̂n contradicţie cu inegalitatea precedentă, deci a = 0.
Aşadar are loc incluziunea dorită.
68 Capitolul 2. Soluţii

∞
(0, n1 ] = ∅. Presupunem prin reducere la absurd că există
T
În continuare arătăm că
n=1
∞ ∞ ∞ 
1
(0, n1 ] ⊂ 0, n1 = {0} obţinem contradicţia
T T T 
a ∈ (0, n
]. Atunci, a > 0 şi cum
n=1 n=1 n=1
∞
1
T
a = 0, deci (0, n
] = ∅.
n=1
∞  ∞
− n1 , n1 = {0} şi − n1 , n1 = {0}. Pentru prima afirmaţie, cum
T  T

(ii) Verificăm că
n=1 n=1
∞ 
0 ∈ − n1 , n pentru orice n ∈ N∗ este suficient să arătăm că
1
− n1 , n1
  T 
⊂ {0} . Fie
n=1
∞ 
− n1 , n1 . Atunci − n1 ≤ a ≤ n1 , de unde na ≤ 1 şi na ≥ −1, pentru orice n ∈ N∗ .
T 
a∈
n=1
Dacă presupunem că a > 0 atunci, utilizând din nou Proprietatea lui Arhimede pentru a
şi 1, ajungem la o contradicţie. Deci a ≤ 0. Dacă presupunem că a < 0 atunci, utilizând
Proprietatea lui Arhimede pentru −a şi 1, obţinem că există n ∈ N∗ astfel ı̂ncât −an > 1
ceea ce contrazice faptul că na ≥ −1 pentru orice n ∈ N∗ . Aşadar a = 0.
Pentru cea de a doua afirmaţie observăm că
∞   \ ∞  
\ 1 1 1 1
{0} = − , ⊃ − , ⊃ {0},
n=1
n n n=1
n n

deci
∞  
\ 1 1
− , = {0}.
n=1
n n

Exerciţiul 1.15 Fie ∅ =

̸ A ⊂ B ⊂ R mulţimi mărginite. Au loc următoarele inegalităţi:

inf B ≤ inf A ≤ sup A ≤ sup B.

Întrucât A şi B sunt submulţimi nevide şi mărginite ale lui R, din Axioma Cantor-
Dedekind şi Teorema de existenţă a marginii inferioare există inf A = α ∈ R, inf B =
β ∈ R, sup A = a ∈ R şi sup B = b ∈ R. Arătăm că β ≤ α. Prin definiţie, inf B este
minorant pentru B şi, cum A ⊂ B, inf B este minorant şi pentru A. Dar inf A este cel
mai mare minorant al lui A, deci inf B ≤ inf A. Analog se arată că sup A ≤ sup B, ı̂n
timp ce inegalitatea inf A ≤ sup A este evidentă.

Problema 1.8 Fie ∅ = ̸ A, B ⊂ R.

(i) Presupunem că A şi B sunt majorate. Atunci există a, b ∈ R astfel ı̂ncât x ≤ a
pentru orice x ∈ A şi y ≤ b pentru orice y ∈ B. Fie z ∈ A + B. Atunci există x ∈ A
şi y ∈ B astfel ı̂ncât z = x + y. Evident rezultă că z ≤ a + b. Cum z este arbitrar ı̂n
A + B obţinem că mulţimea A + B este majorată. Mai departe, fie α = sup A ∈ R,
β = sup B ∈ R. Arătăm că sup (A + B) = α + β utilizând Teorema de caracterizare a
marginii superioare. Fie z ∈ A + B. Similar cu ceea ce am demonstrat mai sus, cum
sup A = α, sup B = β rezultă că z ≤ α + β. Fie ε > 0. Atunci există xε ∈ A, yε ∈ B
astfel ı̂ncât xε + 2ε > α şi yε + 2ε > β, de unde rezultă că există zε = xε + yε ∈ A + B astfel
 2.1. Mulţimea numerelor reale, R 69

ı̂ncât zε + ε > α + β. Deci α + β verifică cele două condiţii din Teorema de caracterizare
a marginii superioare, deci sup (A + B) = α + β.
(ii) Se arată analog.

Problema 1.9 Fie f, g : R → R, ∅ = ̸ X ⊂ R şi x ∈ X.

Metoda 1:
Fie A = {f (x) + g (x) | x ∈ X}. Evident, A ⊂ f (X) + g (X) . Atunci, conform Pro-
blemei 1.8 şi Exerciţiului 1.15 avem:

inf (f (X) + g (X)) = inf f (X) + inf g (X) ≤ inf A ≤ sup A

≤ sup (f (X) + g (X)) = sup f (X) + sup g (X) .

Metoda 2:
Fie u ∈ X. Evident inf {f (x) | x ∈ X} ≤ f (u) şi inf {g (x) | x ∈ X} ≤ g (u) , deci
inf {f (x) | x ∈ X} + inf {g (x) | x ∈ X} ≤ f (u) + g (u) pentru orice u ∈ X, de unde
rezultă că

inf {f (x) | x ∈ X} + inf {g (x) | x ∈ X} ≤ inf {f (x) + g (x) | x ∈ X}

≤ sup {f (x) + g (x) | x ∈ X} .

Ultima inegalitate rezultă ı̂n mod analog.

Pentru
 1  a dovedi 1că inegalităţile pot fi stricte, considerăm următorul exemplu: fie
X = 2 , 1 , f (x) = x , g (x) = x. Atunci

1 3
inf f (X) + inf g (X) = 1 + = ,
2 2

inf (f (x) + g (x)) = 2,

x∈X

sup f (X) + sup g (X) = 2 + 1 = 3

şi
5
sup (f (x) + g (x)) = .
x∈X 2

Exerciţiul 1.16 Fie ∅ = ̸ A, B ⊂ R mulţimi mărginite. Atunci, din Axioma Cantor-

Dedekind şi Teorema de existenţă a marginii inferioare există inf A = α ∈ R, inf B = β ∈
R, sup A = a ∈ R şi sup B = b ∈ R.
(i) Presupunem fără a restrânge generalitatea că max {a, b} = a. Fie x ∈ A ∪ B. Dacă
x ∈ A atunci x ≤ a. Dacă x ∈ B atunci x ≤ b ≤ a, deci x ≤ max {a, b} , pentru orice
x ∈ A ∪ B. Fie ε > 0. Atunci există xε ∈ A astfel ı̂ncât xε > a − ε. Cum A ⊂ A ∪ B rezultă
că există xε ∈ A ∪ B astfel ı̂ncât xε > a − ε. Rezultă deci că sup (A ∪ B) = max {a, b} .
(ii) Analog cu punctul (i).
(iii) Utilizând Exerciţiul 1.15, cum A ∩ B ⊂ A, B avem că sup (A ∩ B) ≤ sup A şi
sup (A ∩ B) ≤ sup B, de unde sup (A ∩ B) ≤ min {sup A, sup B} .
(iv) Analog cu punctul (iii).
70 Capitolul 2. Soluţii

Problema 1.10 Presupunem prin reducere la absurd că mulţimea

√ A admite supremum
2
in Q, adică există sup A = a ∈ Q. Dacă a = 2 atunci a = ± 2 ∈ / Q.

∗ 2
Presupunem că a < 2. Determinăm n ∈ N astfel ı̂ncât a + n1 < 2, ceea ce e
2
1 1
echivalent cu (2 − a2 ) n2 − 2an − 1 > 0. Avem: ∆ = 8, n1 = − √2+a < 0, n2 = √2−a > 0.
 2
Considerăm n0 = [n2 ] + 1 > n2 . Atunci a + n10 < 2, a + n10 ∈ Q, deci a + n10 ∈ A.
Totuşi a + n10 > a = sup A, ceea ce este o contradicţie.
Presupunem că a2 > 2. Evident, a > 0 ı̂ntrucât A conţine elemente strict pozitive (de
exemplu, 1 ∈ A). Fie c = a2 + a1 ∈ Q. Cum a > 0 şi c > 0, avem:
2
a2

2 1 a 1
c ≥ 2 ⇐⇒ + 2 + 1 ≥ 2 ⇐⇒ − ≥ 0,
4 a 2 a

de unde x2 ≤ 2 ≤ c2 pentru orice x ∈ A. Atunci, pentru orice x ∈ A avem x ≤ c, deci c

este majorant pentru A. În plus, cum a2 > 2 şi
a 1 1 a
c < a ⇐⇒ + < a ⇐⇒ < ⇐⇒ 2 < a2 ,
2 a a 2
avem c < a, ceea ce contrazice faptul că a este cel mai mic majorant pentru mulţimea A.
În concluzie, mulţimea A nu admite supremum in Q.

Problema 1.11 Fie a, b ∈ R, a < b, f : [a, b] → [a, b] o funcţie crescătoare. Atunci

f (x) ∈ [a, b] pentru orice x ∈ [a, b] . Fie mulţimea E = {x ∈ [a, b] | x ≤ f (x)}. Evident,
a ∈ E, deci E ̸= ∅. Cum E ⊂ [a, b] avem că E este o mulţime mărginită. Aplicând
Axioma Cantor-Dedekind obţinem că există sup E = x ∈ R. Demonstrăm că x este
punctul căutat. Cum E ⊂ [a, b] , conform Exerciţiului 1.15 rezultă că a ≤ x ≤ b. Cum
x ≥ x pentru orice x ∈ E şi f este crescătoare avem că f (x) ≥ f (x) ≥ x pentru orice
x ∈ E. Aşadar f (x) este un majorant pentru E, deci x = sup E ≤ f (x). Utilizând
din nou monotonia funcţiei f deducem că f (x) ≤ f (f (x)) , de unde f (x) ∈ E, deci
f (x) ≤ x = sup E. Aşadar f (x) = x ∈ [a, b] .
Afirmaţia nu rămâne adevărată dacă f este descrescătoare. Pentru a observa acest
fapt considerăm următorul exemplu: f : [0, 1] → [0, 1] ,
1

1 − x, dacă x ∈ [0, )
2 
f (x) = 1 x
 1
2
− 2
, dacă x ∈ 2
, 1 .

 f este descrescătoare. Fie u, v ∈ [0, 1] , u < v.

Arătăm, cu ajutorul definiţiei, că
Dacă u, v ∈ [0, 21 ) sau u, v ∈ 12 , 1 , atunci f (u) > f (v) ı̂n virtutea monotoniei funcţiei
de gradul I.
Dacă u ∈ [0, 21 ) şi v ∈ 12 , 1 , atunci
 

1 v 1 v
f (u) > f (v) ⇐⇒ 1 − u > − ⇐⇒ + > u,
2 2 2 2
1 1
ceea ce este adevărat (u < 2
< 2
+ v2 ).
 2.1. Mulţimea numerelor reale, R 71

Pe de altă parte, demonstrăm că ecuaţia f (x) = x nu are soluţii ı̂n [0, 1]. Într-adevăr,
dacă presupunem prin reducere la absurd că există x ∈ [0, 1] astfel ı̂ncât f (x) = x atunci
distingem două situaţii:
1
– dacă x ∈ [0,
 1 2 ) atunci obţinem 1 − x = x, adică x = 21 ∈
/ [0, 21 );
– dacă x ∈ 2 , 1 atunci 12 − x2 = x, adică x = 13 ∈/ 21 , 1 .
72 Capitolul 2. Soluţii

2.2 Şiruri şi serii de numere reale

2.2.1 Şiruri de numere reale
Exerciţiul 2.1 Fie an = 2n+5 3 5
/ V1 ⇐⇒ 2n+5 ≥ 52 sau


n+1
şi V1 = ,
2 2
. Avem: an ∈ n+1
2n+5
n+1
≤ 32 ⇐⇒ n ≤ 5 sau n ≤ −7 ⇐⇒ n ≤ 5, aşadar a0 , a1 , a2 , a3 , a4 , a5 ∈ / V1 .
19 21


Fie V
2 = 10 , 10 . Similar, an ∈/ V2 ⇐⇒ n ≤ 29, aşadar a0 , a1 , ..., a29 ∈ / V2 . În plus,
3 5 19 21


,
2 2
∈ V (2), ,
10 10
∈ V (2) şi a n → 2, deci pentru i ∈ {1, 2} există nVi ∈ N astfel ı̂ncât
pentru orice n ≥ nVi , xn ∈ Vi .

Problema 2.1 (i) Cum α este majorant pentru A, pentru a demonstra că α coincide cu
sup A este suficient să arătăm că satisface a doua condiţie din Teorema de caracterizare
a marginii superioare. Fie ε > 0. Cum xn → α, din Propoziţia de caracterizare cu ε a
limitei unui şir numeric există nε ∈ N astfel ı̂ncât pentru orice n ≥ nε ,

α − ε < xn < α + ε.

Având ı̂n vedere că (xn )n∈N ⊂ A, prima inegalitate de mai sus este exact condiţia căutată.
(ii) Se raţionează similar.
n+2
Exerciţiul 2.2 (i) Ţinând cont de Problema 2.1, cum n+1 > 1 pentru orice n ∈ N şi
n+2 n+2 n+2
n+1
→ 1 avem inf n+1 = 1. Apoi, cum n+1 ≤ 2 pentru orice n ∈ N şi
n∈N
 
n+2
2 = x0 ∈ |n∈N
n+1
n+2
avem sup n+1 = 2.
n∈N
n
(ii) Cum n1 n(−1) + sin nπ
2
≤ 2 pentru orice n ∈ N şi
 
1 (−1)n nπ
2 = y1 ∈ n + sin | n ∈ N∗
n 2
1 (−1)n 1 (−1)n
+ sin nπ + sin nπ pentru orice n ∈ N∗ şi


atunci sup n
n 2
= 2. Apoi, −1 ≤ n
n 2
n∈N∗
1 1 (−1)n
+ sin nπ


y4n+3 = (4n+3)2
− 1 → −1, deci inf∗ n
n 2
= −1.
n∈N
2n
(iii) Observăm că 1 + 2n+1
→ 2 şi

1 + (−1)n n 1+1
+ < + 1 = 2, ∀n ∈ N,
2 n+1 2
  n o
1+(−1)n n
deci sup 2
n
+ n+1 = 2. Apoi 21 = z1 ∈ 1+(−1)
2
+ n
n+1
| n ∈ N . Dar z0 = 1, iar
n∈N
1+(−1)n
pentru n ≥ 1, 12 ≤ n+1
n
şi 0 ≤ 2
, deci 1
2
≤ zn pentru orice n ∈ N. Prin urmare,
 n

inf 1+(−1)
2
n
+ n+1 = 12 .
n∈N
 2.2. Şiruri şi serii de numere reale 73

Exerciţiul 2.3 (i) Avem de eliminat o nedeterminare de tip ∞ − ∞. Amplificând cu

expresia conjugată obţinem
√ √  2n + 3 − (2n + 1)
lim 2n + 3 − 2n + 1 = lim √ √
n→∞ n→∞ 2n + 3 + 2n + 1
2
= lim √ √ = 0.
n→∞ 2n + 3 + 2n + 1
(ii) Cum numărul de termeni ai sumei este variabil (depinde de n), nu putem trece
la limită termen cu termen. Prin urmare, aducem expresia dată la o formă mai simplă.
Grupând corespunzător termenii şi apoi aplicând formula pentru suma unei progresii
geometrice avem

3 − 2 32 − 22 3n − 2n
+ + ... +
5  52   n
 5  n 
 n
3 3 2 2
= 1− − 1− ,
2 5 3 5
deci
 n   n 
3 − 2 32 − 22 3n − 2n
    
3 3 2 2
lim + + ... + = lim 1− − 1−
n→∞ 5 52 5n n→∞ 2 5 3 5
3 2 5
= − = .
2 3 6
(iii) Numărul de factori ai produsului este variabil (depinde de n) şi, din nou, nu putem
trece la limită termen cu termen. Aducem expresia dată la o formă mai simplă. Avem
√ 2√
2 √
2n lim ( 1 + 1 +...+ 21n ) lim (1− 1 )
lim 3 3... 3 = 3n→∞ 2 22 = 3n→∞ 2n = 3.
n→∞

∞
(iv) Avem nedeterminări de tip ∞ formate cu exponenţiale. În vederea eliminării lor,
se scoate ı̂n factor exponenţiala cu baza mai mare, pentru a se obţine, prin raport, o
exponenţială cu bază subunitară, a cărei limită este 0. Din acest motiv, avem o discuţie
după valorile lui a > 0.
Dacă a ∈ (0, 2) , atunci
!
3n 2n 3n 2n
 
lim − = lim n
− n
3n a3n + 1 2n a2n + 1


n→∞ an + 3 n an + 2 n n→∞
!
1 1
= lim
n −
n = 0.
n→∞ 1 + a3 1 + a2

Dacă a = 2, atunci avem

!
3n 2n 3n
 
1 1 1
lim − = lim 2 n


− =1− = .
n→∞ 2n + 3n 2n + 2n n→∞ 3n 3
+1 2 2 2
74 Capitolul 2. Soluţii

Dacă a ∈ (2, 3) atunci

2 n

!
3n 2n 3n an
 
a
lim − = lim a n

−
n
= 1 − 0 = 1.
+ a2


n→∞ an + 3 n an + 2 n n→∞ 3n 3
+1 an 1

Dacă a = 3 atunci

n !
3n 2n 3n 23
 
1 1 1
lim − = lim − n 2

n
= − 0 = .
n→∞ 3n + 3n 3n + 2n n→∞ 2 3 1+ 3 2 2

În sfârşit, dacă a > 3, avem

3 n 2 n


!
3n 2n
 
a a
lim − = lim
n −
n = 0.
n→∞ an + 3 n an + 2 n n→∞ 1 + a3 1 + a2

(v) Cum
n (n + 1) (2n + 1)
12 + 22 + ... + n2 = , ∀n ∈ N∗ ,
6
avem
12 + 22 + ... + n2 n (2n + 1) 1
lim 3
= lim 2 = .
n→∞ (n + 1) n→∞ 6 (n + 1) 3
(vi) Deoarece
1 · 3 + 2 · 4 + ... + n(n + 2) 1 + 22 + ... + n2 + 2(1 + 2 + ... + n)
=
n+1 n+1
n(n+1)(2n+1)
+ 2 n(n+1) 2n2 + 7n
= 6 2
= , ∀n ∈ N∗ ,
n+1 6
avem  
1 · 3 + 2 · 4 + ... + n(n + 2) n(n + 2) 3n
lim − = lim = ∞.
n→∞ n+1 3 n→∞ 6

(vii) Pentru a elimina cee două nedeterminări de tip ∞ − ∞, amplificăm cu expresiile

conjugate şi avem:
√ √ √ √
n+2− n+1 2n + 2 + 2n + 1
ℓ = lim √ √ = lim √ √ .
n→∞ 2n + 2 − 2n + 1 n→∞ n+2+ n+1
Problema s-a redus la o nedeterminare de tip ∞∞
pe care o eliminăm scoţând ı̂n factor
puterea cea mai mare a lui n. Avem
√ q q  q q
n 2 + n2 + 2 + n1 2 + n2 + 2 + n1 √
ℓ = lim √ q q  = lim q q = 2.
n→∞ n→∞
n 1 + n2 + 1 + n1 1 + n2 + 1 + n1

(viii) Întrucât avem cazul de nedeterminare 1∞ , formăm limita fundamentală

1
lim (1 + x) x = e.
x→0
 2.2. Şiruri şi serii de numere reale 75

Atunci, notând √ √

n2 + n + 1 n − 1 + n2 + n + 1
θ (n) = ,
−3n
avem
 n √ !n
n−1 n − 1 − n2 + n + 1
lim √ = lim 1+ √
n→∞ 2
n +n+1 n→∞ n2 + n + 1
!n
(n − 1)2 − (n2 + n + 1)
= lim 1 + √
√
n→∞ n − 1 + n2 + n + 1 n2 + n + 1
n
 θ(n) ! θ(n)
1
= lim 1+
n→∞ θ (n)
lim √ −3 √
n→∞
lim n 1+ n 2 (
1 + 1 1− 1 +
n
1+ 1
1+ n
n2
) 3
= e− 2 .
n
= en→∞ θ(n) = e
De asemenea, putem calcula limita pornind şi de la observaţia:
 n  2 n
n−1 n − 2n + 1 2
√ = .
n2 + n + 1 n2 + n + 1
Astfel avem
n n
n2 − 2n + 1 2
 
n−1
lim √ = lim
n→∞ n2 + n + 1 n→∞ n2 + n + 1
2
  −3n
  n2−3n
+n+1 2(n2 +n+1)
−3n
= lim  1 + 2 
n→∞ n +n+1
−3n2
lim 3
= en→∞ 2(n2 +n+1) = e− 2 .
(ix) Utilizând din nou formula pentru suma unei progresii geometrice şi formând limita
1
fundamentală lim (1 + x) x = e, avem
x→0
n
 3n  −2n !−( 32 )
1 1 1 −1 lim −( 3 )
n

lim + 2 + ... + n = lim 1+ n = en→∞ 2 = 0.

n→∞ 2 2 2 n→∞ 2

(x) Are loc  n  n 

2n + (−3)n 2 3
lim = lim + − = 0.
n→∞ 4n n→∞ 4 4
(xi) Metoda 1:
sin x n2
Formând limitele fundamentale lim = 1 şi lim n = 0, avem
x→0 x n→∞ 2

π sin 2πn πn2

lim n2 sin = lim = 0.
n→∞ 2n n→∞ 2πn 2n
76 Capitolul 2. Soluţii

Metoda 2: Pornim de la inegalitatea din Exerciţiul 1.12 (iii). Avem, pentru orice n ∈ N∗ ,

π πn2
0 < n2 sin ≤ .
2n 2n

πn2
Apoi, cum lim n = 0, din Teorema cleştelui obţinem că
n→∞ 2

π
lim n2 sin = 0.
n→∞ 2n

Exerciţiul 2.4 Fie a, b, c ∈ R. Avem

r !
 √  b c
ℓ1 = lim n an + n2 + bn + c = lim n2 a+ 1+ + 2 = [∞ · (a + 1)].
n→∞ n→∞ n n

Atunci, dacă a < −1, ℓ1 = −∞, iar dacă a > −1, ℓ1 = +∞.
Presupunem acum că a = −1. Avem

 √  bn + c
ℓ1 = lim n −n + n2 + bn + c = lim n √
n→∞

n→∞ n2 + bn + c + n
b + nc  ∞ dacă b > 0
= lim n q = −∞ dacă b < 0
n→∞
1 + nb + nc2 + 1  2c , dacă b = 0.

Mai departe determinăm cea de a doua limită. Avem:

 √ √ √ 
ℓ2 = lim a n+b n+1+c n+2
n→∞
r r !
√ 1 2
= lim n a + b 1 + + c 1 + = [∞ · (a + b + c)].
n→∞ n n

∞ sgn (a + b + c) , dacă a + b + c ̸= 0
=
0, dacă a + b + c = 0.

Atunci, dacă a + b + c ̸= 0, atunci ℓ2 = ∞ · sgn (a + b + c) .

Să presupunem că a + b + c = 0, adică a = −b − c. Avem:
h √ √  √ √ i
ℓ2 = lim b n+1− n +c n+2− n
n→∞
 
b 2c
= lim √ √ +√ √ = 0.
n→∞ n+1+ n n+2+ n
 2.2. Şiruri şi serii de numere reale 77

Exerciţiul 2.5 Putem scrie

√ √
α −2n − 7 n2 + 4n + 3 − n2 + 4n + 4
lim xn = lim n 2 √
n→∞ n→∞ n + 7n + 12 n2 + 5n + 6
−2n − 7 −1
= lim nα 2 √ √ √

n→∞ n + 7n + 12 n + 5n + 6 n + 4n + 3 + n2 + 4n + 4
2 2

−2 − n7 −1
= lim nα−3
1 + n7 + n122 1 +
q q q 
n→∞ 5 6 4 3 4 4
n
+ n2
1+ n
+ n2
+ 1+ n
+ n2

 ∞, dacă α > 3
= 1, dacă α = 3
0, dacă α < 3.


Aşadar, (xn ) este convergent dacă şi numai dacă α ≤ 3.

Exerciţiul 2.6 Avem

 √  n+1
lim nk −n + n2 + n + 1 = lim nk √
n→∞ n→∞ n2 +n+1+n 
n+1  ∞, dacă k > 0
= lim nk q = 1
2
, dacă k = 0
n→∞
n 1 + n1 + n12 +1 
0, dacă k < 0.

Rezultă că (xn ) este convergent şi lim xn ̸= 0 pentru k = 0.

n→∞

Exerciţiul 2.7 Conform Exerciţiului 2.4

lim an = 1 ⇐⇒ x = 0, y = 2 şi z = −1,
n→∞

de unde rezultă că √ 

an = n n2 + 2 − n , n ∈ N∗ .
ln(1+x)
Formând limita fundamentală lim x
= 1 avem:
x→0
 
α α ln (1 + an − 1)
lim n ln an = lim n (an − 1) = lim nα (an − 1)
n→∞ n→∞ an − 1 n→∞
 √  n4 + 2n2 − n4 − 2n2 − 1
= lim nα n n2 + 2 − n2 + 1 = lim nα √


n→∞ n→∞ n n2 + 2 + (n2 + 1)
−1 1 nα
= lim nα q  = lim − 2
n→∞
n2 1 + n22 + 1 + n12 2 n→∞ n

 −∞, dacă α > 2
= − 12 , dacă α = 2
0, dacă α < 2.


Aşadar, dacă lim an = 1 atunci există şi este unic α = 2 astfel ı̂ncât lim nα ln an = − 21 .
n→∞ n→∞
78 Capitolul 2. Soluţii

Problema 2.2 (i) Metoda 1: Cum şirurile sunt cu termeni strict pozitivi, putem studia
monotonia lor comparând raportul a doi termeni consecutivi cu 1. Utilizând inegalitatea
lui Bernoulli (a se vedea Exerciţiul 1.12 (iv)) obţinem:
n+2 n+1 n+1

n+1
n2 + 2n
 
xn+1 n+1 n(n + 2) n+1 n+1
= n+1
n = =
xn n
(n + 1)2 n n2 + 2n + 1 n
 n+1  
−1 n+1 1 n+1
= 1+ 2 > 1− = 1, ∀n ∈ N∗ .
(n + 1) n n+1 n
Menţionăm că pentru aplicarea inegalităţii lui Bernoulli am folosit şi faptul, uşor de
−1 ∗
verificat, că (n+1)2 > −1 pentru orice n ∈ N . Similar, pentru şirul (yn ) avem

n+1 n+1
n2 + 2n + 1
 
yn n+1 1 n+1
= 2
= 1+ 2
yn+1 n + 2n n+2 n + 2n n+2
3 2
 
n+1 n+1 n + 4n + 4n + 1
> 1+ 2 = > 1, ∀n ∈ N∗ .
n + 2n n + 2 n3 + 4n2 + 4n
Aceste calcule arată că (xn ) este strict crescător şi (yn ) este strict descrescător.
Metoda 2: Din inegalitatea mediilor (a se vedea Exerciţiul 1.10) pentru numerele
distincte două câte două ai = 1 + n1 , pentru orice i ∈ {1, 2, ..., n} (unde n ∈ N∗ ) şi
an+1 = 1, respectiv pentru bi = 1 + n−1 1
pentru orice i ∈ {1, 2, ..., n} (unde n ∈ N∗ \ {1})
şi bn+1 = 1 obţinem:
s n
n 1 + n1 + 1


1 1
n+1
1+ < =1+ , ∀n ∈ N∗
n n+1 n+1
şi
s n s n
n+1 1 n+1 1
< n+1
1+ ⇐⇒ < n+1
1+ , ∀n ∈ N∗ \ {1} ,
n 1+ 1 1 + 1 n−1 n n−1
n−1

adică
xn < xn+1 , ∀n ∈ N∗ şi yn < yn−1 , ∀n ∈ N∗ \ {1} ,
de unde rezultă că (xn ) este strict crescător şi (yn ) este strict descrescător.
Metoda 3: Fie  x
1
f : [1, ∞] → R, f (x) = 1 + .
x
Atunci, cum f este derivabilă pe domeniul de definiţie (prin operaţii şi compuneri cu
funcţii elementare), avem
′   − x12
 
 x ′  1
′ ln(1+ x1 ) x ln(1+ x1 ) x ln(1+ x1 )
f (x) = e = e = ln 1 + +x e
x 1 + x1
   
1 1 1
= ln 1 + − ex ln(1+ x ) .
x x+1
 2.2. Şiruri şi serii de numere reale 79

Fie h : [1, ∞) → R, h (x) = ln 1 + x1 − x+1 1

, funcţie care este, la rândul ei, derivabilă
prin operaţii şi compuneri cu funcţii elementare. Derivând obţinem
− x12 1 1
h′ (x) = 1 + 2 = − < 0, ∀x ≥ 1,
1+ x (x + 1) x (x + 1)2
deci h este strict descrescătoare. Prin urmare, h (x) > lim h (x) = 0, pentru orice
x→∞
x ≥ 1, aşadar f ′ (x) > 0 pentru orice x ≥ 1. În concluzie, f este strict crescătoare, deci
f (n) < f (n + 1) , pentru orice n ∈ N∗ , adică xn < xn+1 , pentru orice n ∈ N∗ .
Analog se demonstrează că (yn ) este strict descrescător, considerând funcţia
 x+1
1
g : [1, ∞) → R, g (x) = 1 + .
x

(ii) Observăm că yn = 1 + n1 xn > xn , pentru orice n ≥ 1. Utilizând această inegali-

tate şi monotonia demonstrată la punctul (i) deducem că

x1 < x2 < ... < xn < yn < yn−1 < ... < y2 < y1 , ∀n ≥ 1,

deci (xn ) şi (yn ) sunt mărginite de valorile reale x1 şi y1 . Aşadar, utilizând Teorema lui
Weierstrass de convergenţă
pentru şiruri, avem că (xn ) şi (yn ) sunt convergente. Folosind
din nou relaţia yn = 1 + n1 xn (n ≥ 1) obţinem că lim yn = lim xn .
n→∞ n→∞
(iii) Din monotonia şirurilor, cum (xn ) şi (yn ) sunt convergente deducem că
 n  n+1
1 1
1+ < lim xn = lim yn < 1 + , ∀n ∈ N∗ ,
n n→∞ n→∞ n
adică are loc inegalitatea dorită.
(iv) Aplicând inegalitatea de la punctul (iii) pentru n = 1 şi n = 5, avem
46656
x1 = 2 < e < y 5 = ,
15625
de unde rezultă că
2 < e < 3.

Problema 2.3 Este clar că (zn ) este strict crescător, deci, ı̂n particular, mărginit inferior
de z1 = 2.
n
Fie n ∈ N∗ şi xn = 1 + n1 . Din formula binomului lui Newton avem că
i−1
Q
n n (n − j)
X 1 X j=0
xn = Cni =1+
i=0
ni i=1
i!ni
i−1
j
Q

n 1− n n
X j=1 X 1
=1+1+ <1+1+ = zn , ∀n ∈ N∗ .
i=2
i! i=2
i!
80 Capitolul 2. Soluţii

Deci
xn < zn , ∀n ≥ 2. (2.4)
Mai departe, ţinând cont de cele de mai sus şi fixând k ∈ N \ {0, 1} avem
i−1 i−1
j j
Q
Q

n 1− n k 1− n
X j=1 X j=1
xn = 1 + 1 + >1+1+ , ∀n > k
i=2
i! i=2
i!

şi trecând la limită deducem că

1 1
e≥1+1+ + ... + , ∀k ≥ 2.
2! k!
Cum k ≥ 2 a fost ales arbitrar, iar z1 = 2, rezultă că
e ≥ zn , ∀n ∈ N∗ . (2.5)
Aşadar, (zn ) este mărginit şi superior, deci este mărginit. Din Teorema lui Weierstrass
de convergenţă pentru şiruri obţinem convergenţa lui (zn ). Amintindu-ne că (xn ) este
convergent şi lim xn = e, apoi trecând la limită ı̂n relaţiile (2.4) şi (2.5), deducem că
lim zn = e.

Exerciţiul 2.8 Arătăm că

1 1
< ln (n + 1) − ln n < , ∀n ∈ N∗ . (2.6)
n+1 n
Fie n ∈ N∗ .
Metoda 1: Din Problema 2.2 (iii), prin logaritmare, obţinem
   
1 1
n ln 1 + < 1 < (n + 1) ln 1 + , ∀n ∈ N∗ .
n n
de unde rezultă că are loc inegalitatea dorită.
Metoda 2: Fie f : [n, n + 1] → R, f (x) = ln x. Din Teorema lui Lagrange obţinem
că există cn ∈ (n, n + 1) astfel ı̂ncât
 
1 1 1
ln (n + 1) − ln n = ∈ , ,
cn n+1 n
de unde se obţine inegalitatea dorită.
Mai departe, considerăm un = 1 + 21 + ... + n1 şi vn = un − ln n, n ∈ N∗ . Din (2.6) avem
1
< ln 2 < 1,
2
1 1
< ln 3 − ln 2 < ,
3 2
...
1 1
< ln (n + 1) − ln n < .
n+1 n
 2.2. Şiruri şi serii de numere reale 81

Aşadar, prin sumare,

1 1 1
+ ... + < ln (n + 1) < un , ∀n ∈ N∗ .
2 3 n+1
şi cum lim ln (n + 1) = ∞ deducem că lim un = ∞.
n→∞ n→∞
Pentru a studia monotonia lui (vn ) evaluăm diferenţa vn+1 − vn . Utilizând din nou
relaţia (2.6) avem
1
vn+1 − vn = − ln (n + 1) + ln n < 0, ∀n ∈ N∗ .
n+1
deci (vn ) este strict descrescător. Prin urmare, vn ≤ v1 = 1 pentru orice n ∈ N∗ .
În continuare arătăm că (vn ) este mărginit inferior. Avem (folosind şi faptul, demon-
strat mai sus, că ln (n + 1) < un , pentru orice n ≥ 1)
 
1
vn = [un − ln (n + 1)] + ln (n + 1) − ln n > ln 1 + > 0, ∀n ∈ N∗ .
n

În consecinţă, (vn ) este şi mărginit inferior, şi superior şi totodată este monoton, deci (vn )
este convergent (pe baza Teoremei lui Weierstrass de convergenţă pentru şiruri ).
Limita şirului (vn ) se notează c şi se numeşte constanta lui Euler.

Exerciţiul 2.9 Studiem monotonia şirurilor date, care sunt toate cu termeni strict po-
zitivi. Avem:
an+1 2
= ≤ 1, ∀n ∈ N∗ ,
an n+1

10
n
xn+1 1 + n1 1 + n1 e
= ≤ < < 1, ∀n ≥ 10,
xn 10 10 10
√ √ √ √
yn+1 n+2− n+1 n+1+ n
= √ √ =√ √ < 1, ∀n ∈ N,
yn n+1− n n+2+ n+1

deci (an )n∈N∗ este descrescător şi (xn )n≥10 , (yn )n∈N sunt strict descrescătoare.
Pe baza monotoniei, deducem că toate cele trei şiruri sunt mărginite superior, iar pe
baza pozitivităţii sunt mărginite inferior. Deci, cele trei şiruri sunt convergente.
În plus, cum lim an+1 = 0 < 1, lim xxn+1 = 101
< 1, aplicând Criteriul raportului
n→∞ an n→∞ n

pentru şiruri avem lim an = lim xn = 0. Mai departe,

n→∞ n→∞

1
lim yn = lim √ √ = 0.
n→∞ n→∞ n+1+ n

Exerciţiul 2.10 Termenii şirului (an ) sunt strict pozitivi, deci şirul este mărginit inferior.
Evaluând raportul
an+1 2n + 1
= < 1, ∀n ∈ N∗ ,
an 3 (n + 1)
82 Capitolul 2. Soluţii

obţinem că (an ) e strict descrescător şi an ≤ a1 = 13 pentru orice n ∈ N∗ . Deci (an ) este
convergent. În plus, cum
2n + 1 2
lim = < 1,
n→∞ 3 (n + 1) 3
aplicând Criteriul raportului pentru şiruri avem lim an = 0.
n→∞
Pentru a determina limita lui (an ) putem folosi şi următoarea evaluare, bazată pe
inegalitatea 2k−1
3k
< 32 pentru orice k ∈ N∗ :

1 · 3 · 5 · ... · (2n − 1) 1 · 3 · 5 · ... · (2n − 1)

0 < an = n
=
3 · 1 · 2 · 3 · ... · n 3 · (3 · 2) · (3 · 3) · ... · (3 · n)
 n
1 3 5 2n − 1 2
= ... < , ∀n ∈ N∗ .
369 3n 3
2 n


Cum 3
→ 0, din Criteriul majorării deducem că lim an = 0.
n→∞

Exerciţiul 2.11 (i) Avem:

√
2n n
√
 
n2 −n+1 2
n −n+1
n
n2 + n + 1
  
2n 2n
lim = lim  1+ 
n→∞ n2 − n + 1 n→∞ 2
n −n+1
√
2n n
lim
= en→∞ n2 −n+1 = e0 = 1.

(ii) Fie a, b > 0. Dacă a = b atunci

2an + bn 3an 3
lim = lim = .
n→∞ 3an + 4bn n→∞ 7an 7
Dacă a > b atunci
n

n
2an + bn an 2 + ab n 2 + ab 2
lim = lim b n
= lim n = .
n→∞ 3 + 4 b


n→∞ 3an + 4bn n→∞ an 3 + 4 n 3
a a

Dacă a < b atunci

a n


2an + bn 2 b
+1 1
lim = lim a n

= .
n→∞ 3an + 4bn n→∞ 3 +4 4
b

(iii) Avem o nedeterminare de tip ∞0 pe care o eliminăm folosind scrierea

1
1 1
= e n2 +6n+7 (
2


n2 +6n+7 ln(n2 +5n+6) n2 +6n+7 ln n2 +5n+6)
n + 5n + 6 =e .

Deci

1 (
ln n2 +5n+6 ) lim
(
ln n2 +5n+6 ) n2 +5n+6
2
= e0·1 = 1.


n2 +6n+7 n2 +5n+6 n2 +6n+7
lim n + 5n + 6 = lim e n2 +6n+7 = en→∞
n→∞ n→∞
 2.2. Şiruri şi serii de numere reale 83

(iv) Formal, avem o expresie care, prin trecere la limită ar conduce la (∞ − ∞)∞ .
Pentru a o reduce la una dintre nedeterminările
√ standard
√ amplificăm
√ √ cu expresia
√ conjugată
3 3 2 3 3 2
a parantezei (conjugata unei expresii de tip a − b este a + ab + b ). Avem:
3

 n
 √
3
 n 2
3n − 2
ℓ = lim n − n3 − 3n2 + 2 = lim  q √

n→∞ n→∞ 2 3 3 2 2 3 3 2
n + (n − 3n + 2) + n n − 3n + 2
 n
n2 3 − n22


= [1∞ ].
 
= lim   q 
n→∞
q
2
 
n2 1 + 3 1 − n3 + n23 + 3 1 − n3 + n23

Deci
 √
3
n
ℓ = lim 3 2
1 + (n − 1) − n − 3n + 2
n→∞
n((n−1)− √
3 3
n −3n2 +2)
√ 1
  √
3
3 n3 −3n2 +2
= lim 1 + (n − 1) − n3 − 3n2 + 2 (n−1)−
n→∞
√
lim n((n−1)− 3 n3 −3n2 +2)
=e n→∞ .

Cum
 √
3

lim n (n − 1) − n3 − 3n2 +2
n→∞
n (3n − 3)
= lim √ q
n→∞
(n − 1) + (n − 1) n − 3n + 2 + 3 (n3 − 3n2 + 2)2
2 3 3 2

3
= = 1,
3
deducem că ℓ = e.

2 n xn+1
, n ∈ N∗ . Cum lim 2


Exerciţiul 2.12 (i) Fie xn = n 3
= < 1, rezultă din
n→∞ xn 3

Criteriul raportului pentru şiruri că lim xn = 0. În plus, din Exerciţiul 2.3 (xi) avem că
n→∞
lim n2 sin 2πn = 0, deci
n→∞
  n 
2 2 π
lim n + n sin n = 0.
n→∞ 3 2
nn
(ii) Fie xn = n!
,n ∈ N∗ . Cum
n
(n + 1)n+1 n! 1 (n + 1)n

xn+1 1
lim = lim = lim (n + 1) = lim 1 + = e,
n→∞ xn n→∞ (n + 1)! nn n→∞ n + 1 nn n→∞ n
√
rezultă din Criteriul privind limita rădăcinii de ordin n că lim n xn = e.
n→∞
84 Capitolul 2. Soluţii

(iii) Fie xn = 2·5·...·(3n−1)

5·9·...·(4n+1)
, n ∈ N∗ . Cum lim xxn+1
n
3n+2
= lim 4n+5 = 3
4
< 1, rezultă din
n→∞ n→∞
Criteriul raportului pentru şiruri că lim xn = 0.
n→∞
(iv) Fie xn = 12 ln 2 + 31 ln 3 + ... + 1
n
ln n şi yn = n, n ∈ N \ {0, 1}. Cum
xn+1 − xn ln (n + 1)
lim = lim = 0,
n→∞ yn+1 − yn n→∞ n+1
rezultă din Criteriul lui Stolz-Cesàro că lim xynn = 0.
n→∞
n n 2
i i
, n ∈ N∗ . Cum
P P
(v) Fie xn = n2 +i
şi yn = n3 +i
i=1 i=1

i i i
≤ 2 ≤ 2
n2 +n n +i n +1
pentru orice i ∈ {1, 2, ..., n} avem
n n
X i X i
2
≤ x n ≤ 2
, ∀n ∈ N∗ ,
i=1
n +n i=1
n +1
adică
n (n + 1) n (n + 1)
2
≤ xn ≤ , ∀n ∈ N∗ . (2.7)
2 (n + n) 2 (n2 + 1)
Observăm că
n (n + 1) n (n + 1) 1
lim = lim = ,
n→∞ 2 (n2 + n) n→∞ 2 (n2 + 1) 2
deci ţinând cont de inegalitatea (2.7) de mai sus şi aplicând Criteriul cleştelui, deducem
că lim xn = 21 . În mod analog, pornind de la inegalităţile
n→∞

i2 i2 i2
≤ ≤
n3 + n n3 + i n3 + 1
pentru orice i ∈ {1, 2, ..., n} obţinem că lim yn = 13 .
n→∞
kn
(vi) Fie k ∈ N∗ \ {1} şi xn = 1
n ∈ N∗ . Observăm că xn = unk − un , pentru orice
P
n+i
,
i=1
n ∈ N∗ , unde (un ) este definit ı̂n Exerciţiul 2.8. Folosind şi şirul (vn ) din acelaşi exerciţiu,
avem
nk
xn = unk − ln (nk) − (un − ln n) + ln = vnk − vn + ln k, ∀n ∈ N∗ .
n
n→∞ n→∞
Conform Exerciţiului 2.8 vn → c, unde c este constanta lui Euler. Deci xn → c − c +
ln k = ln k.
(vii) Fie f : [0, 1] → R, f (x) = xex , ∆ = {0, n1 , n2 , ..., n−1
n
, 1} o diviziune a intervalului
1 2 n
[0, 1] şi Ξ = { n , n , ..., n } un sistem de puncte intermediare asociat. Avem: f este continuă
n→∞
pe [0, 1], deci integrabilă Riemann pe [0, 1] , ∥∆∥ = max |xi − xi−1 | = n1 → 0 şi
i∈1,n
n
P k
n n   ke n
X X k k 1 k=1
S (f, ∆, Ξ) = f (ξk ) (xk − xk−1 ) = · en · = .
k=1 k=1
n n n2
 2.2. Şiruri şi serii de numere reale 85

Aşadar
n
P k
ke n Z 1 Z 1
k=1 x
lim = xe dx = xex |10 − ex dx = e − ex |10 = 1.
n→∞ n2 0 0
R1 n
(viii) Evident 0 sin xdx ≥ 0 pentru orice n ≥ 1. Mai mult, conform Exerciţiului 1.12,
sin x ≤ x, pentru orice x ∈ [0, 1] , deci şi sinn x ≤ xn pentru orice x ∈ [0, 1] , de unde
Z 1 Z 1
n 1 n→∞
sin xdx ≤ xn dx = → 0.
0 0 n+1
R1
Aşadar, aplicând din nou Criteriul cleştelui avem lim 0 sinn xdx = 0.
n→∞
Rπ n ∗
(ix) Fie An = 0 sin xdx, n ∈ N . Utilizând integrarea prin părţi şi formula funda-
2

mentală a trigonometriei avem:

Z π π
Z π
2 2
n−1 ′ n−1
An = sin x(− cos x) dx = − sin x cos x|0 + (n − 1)
2
sinn−2 x cos2 xdx
0 0
Z π Z π !
2 2
= (n − 1) sinn−2 xdx − sinn xdx , ∀n ≥ 3,
0 0

deci An = (n − 1) (An−2 − An ) , adică

n−1
An = An−2 , ∀n ≥ 3. (2.8)
n
Împărţim discuţia ı̂n două cazuri, după cum urmează.
Presupunem că n = 2p, p ∈ N∗ . Atunci, aplicând succesiv relaţia (2.8) avem:

2p − 1 2p − 3 3 (2p − 1)!! π
A2p = ... A2 = .
2p 2p − 2 4 (2p)!! 2
Conform Problemei 1.6
1 (2p − 1)!! 1
√ ≤ ≤√ , ∀p ∈ N∗ .
2 p (2p)!! 2p + 1
π (2p−1)!! p→∞
Ţinând cont din nou de Criteriul cleştelui obţinem că 2 (2p)!!
→ 0, de unde rezultă că
p→∞
A2p → 0.
Presupunem acum că n = 2p + 1, p ∈ N∗ . Este uşor de observat că A1 = 1. Avem:
2p 2p − 2 2 (2p)!!
A2p+1 = ... A1 = .
2p + 1 2p − 1 3 (2p + 1)!!
Aplicând din nou inegalitatea dată ı̂n Problema 1.6 avem că
√ √
p→∞ 2p + 1 2 p p→∞
0 ←− ≤ A2p+1 ≤ → 0,
2p + 1 2p + 1
86 Capitolul 2. Soluţii

p→∞
deci conform Criteriului cleştelui, A2p+1 → 0.
Arătăm că din lim A2p = 0 şi lim A2p+1 = 0 rezultă că lim An = 0. Folosim Propo-
p→∞ p→∞ n→∞
ziţia de caracterizare cu ε a limitei unui şir numeric. Fie ε > 0. Există p1ε , p2ε ∈ N∗ astfel
ı̂ncât pentru orice p ≥ p1ε ,
|A2p − 0| < ε,
şi pentru orice p ≥ p2ε ,
|A2p+1 − 0| < ε.
Pentru n ≥ max{2p1ε , 2p2ε + 1},
|An − 0| < ε.
Deci An → 0.
(n+1)(n+2)...(2n)
(x) Fie xn = nn
,n ∈ N∗ . Cum
 −n !
xn+1 2 (2n + 1) 1 4
lim = lim 1+ = ,
n→∞ xn n→∞ n+1 n e

rezultă din Criteriul privind limita rădăcinii de ordin n că

√ 1pn 4
lim n
xn = lim (n + 1) (n + 2) ... (2n) = .
n→∞ n→∞ n e
(xi) Deoarece
√  √ 
lim sin n2 + 1π = lim sin n2 + 1π − πn
n→∞ n→∞
π2
= lim sin √ = 0,
n→∞ n2 + 1π + πn
avem √ 
lim sin n2 + 1π = 0.
n→∞

(xii) Conform Problemei 1.6 şi Criteriului cleştelui

1 3 2n − 1
lim ... = 0.
n→∞ 24 2n

(xiii) Fie a ∈ (0, 1) şi xn = a(a+1)...(a+n−1)

n!
, n ∈ N∗ . Similar cu Exerciţiul 1.12 (ii) se
arată că ln x ≤ x − 1, pentru orice x > 0. Avem:
a+1 a+n−1
ln xn = ln a + ln + ... + ln
2 n
a−1 a−1
≤a−1+ + ... +
 2 n
1 1
= (a − 1) 1 + + ... + , ∀n ∈ N∗ .
2 n
 2.2. Şiruri şi serii de numere reale 87

1 n→∞
Conform Exerciţiului 2.8, 1 + 12 + ... + n
→ ∞, şi cum a ∈ (0, 1) , avem că
 
1 1
(a − 1) 1 + + ... + → −∞.
2 n

Atunci, utilizând inegalitatea de mai sus, conform Propoziţiei referitoare la treceri la

limită, rezultă că ln xn → −∞, de unde xn → 0.
(xiv) Cum f ′ este continuă pe compactul [0, 1] , din Teorema lui Weierstrass rezultă
că există M > 0 astfel ı̂ncât |f ′ (x)| ≤ M pentru orice x ∈ [0, 1] . Avem
Z 1  Z 1 
n n n+1 1 n+1 ′
n x f (x) dx = x f (x) |0 − x f (x) dx
0 n+1 0
 Z 1 
n n+1 ′
= f (1) − x f (x) dx
n+1 0

şi
Z 1 Z 1 Z 1
n+1 ′ n+1 ′
x f (x) dx ≤ x |f (x)| dx ≤ M xn+1 dx
0 0 0
M n→∞
= → 0.
n+2
R1 n→∞ R1 n→∞
Aşadar, 0 xn+1 f ′ (x) dx → 0, deci n 0 xn f (x) dx → f (1) .
(xv) Fie a ∈ R. Din Teorema de existenţă şi unicitate a părţii ı̂ntregi avem că

na − 1 [na] na
< ≤ = a, ∀n ∈ N∗ .
n n n
na−1 [na]
Cum n
→ a, aplicând din nou Criteriul cleştelui deducem că lim = a.
n→∞ n
∗
(xvi) Fie k ∈ N .
Metoda 1: Folosind formula binomului lui Newton, avem:
 k
1 1 1 1
1+ − 1 = Ck1 + Ck2 2 + ... + Ckk k .
n n n n

Atunci, cum numărul de termeni ai sumei este independent de n (sunt exact k termeni),
 k !
1 1 1 n→∞
n 1+ − 1 = Ck1 + Ck2 + ... + Ckk k−1 → Ck1 = k.
n n n

r
−1
Metoda 2: Utilizând limita fundamentală lim (1+x)
x
= r, r ∈ R deducem că
x→0
1 k
( n)
  1+ −1
k
lim n 1 + n1 − 1 = lim


1 = k.
n→∞ n→∞ n
88 Capitolul 2. Soluţii

Problema 2.4 Fie f o functie contină, descrescătoare şi nenegativă pe semiaxa [1, ∞) şi
Z n
xn = f (1) + f (2) + ... + f (n) − f (x) dx
1
∗
pentru orice n ∈ N . Evaluăm diferenţa xn+1 − xn . Avem:
Z n+1 Z n
xn+1 − xn = f (n + 1) − f (x) dx + f (x) dx
1 1
Z n+1
= f (n + 1) − f (x) dx, ∀n ∈ N∗ .
n

Cum f este descrescătoare, f (x) ≥ f (n + 1) , pentru orice x ∈ [n, n + 1] , de unde rezultă

că Z n+1
f (x) dx ≥ f (n + 1) ,
n

deci xn+1 − xn ≤ 0, pentru orice n ∈ N∗ , adică (xn )n∈N∗ este descrescător. În plus, din
monotonie obţinem că xn ≤ x1 = f (1) , pentru orice n ∈ N∗ . Pentru a obţine convergenţa
lui (xn ) este suficient să demonstrăm că acesta este mărginit inferior. Avem:
n−1 
X Z k+1 
xn = f (k) − f (x) dx + f (n) .
k=1 k

Utilizând din nou monotonia funcţiei f avem că f (x) ≤ f (k) , pentru orice x ∈ [k, k + 1]
R k+1
cu k ∈ 1, n − 1, deci 0 ≤ f (k) − k f (x) dx. Rezultă că xn ≥ f (n) ≥ 0, pentru orice
n ∈ N∗ . În concluzie, (xn ) este convergent.
Cazuri particulare:

• fie f : [1, ∞) → R, f (x) = x1 ; evident f e continuă şi f (x) ≥ 0 pentru orice x ≥ 1;

cum f este şi derivabilă şi f ′ (x) = − x12 < 0 obţinem că f este descrescătoare, deci
se verifică ipotezele problemei noastre. Aşadar şirul (xn ) dat prin
Z n
1 1 1 1 1
xn = 1 + + ... + − dx = 1 + + ... + − ln n, n ∈ N∗ ,
2 n 1 x 2 n
este convergent;
• fie f : [1, ∞) → R, f (x) = √1x ; similar cu funcţia de mai sus se verifică ipotezele
problemei şi pentru această funcţie; deci şirul (xn ) dat prin
Z n 1
1 1 1 1 1 x− 2 +1 n
xn = 1 + √ + ... + √ − √ dx = 1 + √ + ... + √ − 1 |
2 n 1 x 2 n −2 + 1 1
1 1 √
= 1 + √ + ... + √ − 2 n + 2, n ∈ N∗ ,
2 n

1 1 √ 
este convergent, de unde rezultă că şi şirul 1 + 2 + ... + n − 2 n
√ √ este con-
n∈N∗
vergent;
 2.2. Şiruri şi serii de numere reale 89

• fie f : [2, ∞) → R, f (x) = x ln1 x ; similar cu funcţia din primul caz particular, se
verifică ipotezele problemei şi pentru această funcţie; ı̂n plus
Z n
1
dx = ln (ln x) |n2 = ln (ln n) − ln (ln 2) ;
2 x ln x
aşadar şirul (xn ) dat prin
Z n
1 1 1
xn = + ... + − dx
2 ln 2 n ln n 2 x ln x
1 1
= + ... + − ln (ln n) + ln (ln 2) , n ∈ N \ {0, 1},
2 ln 2 n ln n
este convergent, de unde rezultă că şi şirul
 
1 1
1+ + ... + − ln (ln n)
2 ln 2 n ln n n∈N\{0,1}

este convergent.
 
Exerciţiul 2.13 Fie şirul (xn ) dat prin recurenţa xn+1 = 12 xn + xan , pentru orice
n ∈ N şi a, x0 > 0. Inductiv se√obţine că xn > 0 pentru orice n ∈ N. Aplicând inegalitatea
mediilor deducem că xn+1 ≥ a pentru orice n ∈ N. Aşadar,
1 a − x2n
xn+1 − xn = ≤ 0, ∀n ∈ N∗ ,
2 xn
de unde rezultă că (xn )n≥1 este descrescător, deci xn ≤ x1 pentru orice n ∈ N∗ . Prin
√
urmare, (xn ) este convergent, deci există lim xn = l ∈ R. În plus, cum xn+1 ≥ a
√ n→∞
pentru orice n ∈ N avem l ≥ a > 0. Atunci, trecând la limită ı̂n relaţia de recurenţă
obţinem
l + al
l= ,
2
√
de unde, cum l > 0, rezultă că l = a.

Exerciţiul 2.14 Pentru fiecare subpunct al acestui exerciţiu, pentru a demonstra convergenţa
şirurilor (xn ) vom demonstra că (xn ) sunt şiruri Cauchy (a se vedea Teorema lui Cauchy
de caracterizare a convergenţei şirurilor ).
(i) Avem:
1 1 1
|xn+p − xn | = 2 + 2 + ... +
(n + 1) (n + 2) (n + p)2
1 1 1
≤ + + ... +
n (n + 1) (n + 1) (n + 2) (n + p − 1) (n + p)
1 1 1 1 1 1
= − + − + ... + −
n n+1 n+1 n+2 n+p−1 n+p
1 1 1
= − < , ∀n ∈ N∗ , ∀p ∈ N.
n n+p n
90 Capitolul 2. Soluţii

1
Cum am obţinut o majorare independentă de p şi, ı̂n plus, n
→ 0, rezultă că
1
∀ε > 0, ∃nε ∈ N∗ ,∀n ≥ nε , < ε,
n
deci
∀ε > 0, ∃nε ∈ N∗ ,∀n ≥ nε , ∀p ∈ N, |xn+p − xn | < ε,
adică (xn ) este şir Cauchy.
(ii) Cum |cos x| ≤ 1 pentru orice x ∈ R şi |a + b| ≤ |a| + |b| pentru orice a, b ∈ R,
avem:
|cos (n + 1) x| |cos (n + 2) x| |cos (n + p) x|
|xn+p − xn | ≤ n+1
+ n+2
+ ... + n+p
2 2   2
1 1 1 1 1
≤ n+1 + n+2 + ... + n+p = n 1 − p
2 2 2 2 2
1
< n , ∀n ∈ N∗ , ∀p ∈ N.
2
Cum 21n → 0, analog cu punctul (i) rezultă imediat că (xn ) este şir Cauchy.
(iii) Avem:
1 1 1 ∗
|xn+p − xn | ≤ 2 + 2 + ... + 2 , ∀n ∈ N , ∀p ∈ N.
(n + 1) (n + 2) (n + p)
Ţinând cont de punctul (i) şi de inegalitatea de mai sus rezultă imediat că (xn ) este şir
Cauchy.
(iv) Fie (an ) şir mărginit de numere reale şi q ≥ 2, q ∈ R. Atunci există M > 0 astfel
ı̂ncât |an | ≤ M pentru orice n ∈ N∗ . Avem:
an+1 an+1 an+p
|xn+p − xn | = q + q + ... +
(n + 1) (n + 2) (n + p)q
|an+1 | |an+1 | |an+p |
≤ q + q + ... +
(n + 1) (n + 2) (n + p)q
 
1 1 1
≤M + + ... +
(n + 1)q (n + 2)q (n + p)q
 
1 1 1
≤M 2 + 2 + ... + 2 , ∀n ∈ N∗ , ∀p ∈ N.
(n + 1) (n + 2) (n + p)
Ţinând cont de punctul (i) şi de inegalităţile de mai sus rezultă imediat că (xn ) este şir
Cauchy.
(v) Fie (an ) şir mărginit de numere reale şi q ∈ (−1, 1) . Atunci există M > 0 astfel
ı̂ncât |an | ≤ M pentru orice n ∈ N∗ . Avem:

|xn+p − xn | = an+1 q n + an+2 q n+1 + ... + an+p q n+p−1 ≤ M |q|n + |q|n+1 + ... + |q|n+p−1

1 − |q|p M |q|n
= M |q|n ≤ , ∀n ∈ N∗ , ∀p ∈ N.
1 − |q| 1 − |q|
 2.2. Şiruri şi serii de numere reale 91

M |q|n
Cum q ∈ (−1, 1) rezultă că 1−|q|
→ 0, deci

∗ M |q|n
∀ε > 0, ∃nε ∈ N ,∀n ≥ nε , < ε,
1 − |q|

de unde rezultă că

∀ε > 0, ∃nε ∈ N∗ ,∀n ≥ nε , ∀p ∈ N, |xn+p − xn | < ε,

adică (xn ) este şir Cauchy.

(vi) Avem:

(−1)n+2 (−1)n+3 (−1)n+p+1

|xn+p − xn | = + + ... +
n+1 n+2 n+p
1 1 (−1)p−1
= (−1)n+2 − + ... + , ∀n ∈ N∗ , ∀p ∈ N.
n+1 n+2 n+p

1 1
Presupunem că p este par. Atunci, cum avem p termeni şi n+k
− n+k+1
> 0 pentru orice
k ∈ 1, p − 1, avem

1 1 1 1
|xn+p − xn | = − + ... + −
n+1 n+2 n+p−1 n+p
1 1 1 1
= − + ... + −
n+1 n+2 n+p−1 n+p
   
1 1 1 1 1 1
= − − − ... − − −
n+1 n+2 n+3 n+p−2 n+p−1 n+p
1
< , ∀n ∈ N∗ .
n+1
Presupunem că p este impar. Analog cu cele de mai sus avem

1 1 1 1 1 1
|xn+p − xn | = − + ... + = − + ... +
n+1 n+2 n+p n+1 n+2 n+p
   
1 1 1 1 1
= − − − ... − −
n+1 n+2 n+3 n+p−1 n+p
1
< , ∀n ∈ N∗ .
n+1
Din ambele situaţii considerate obţinem majorarea

1
|xn+p − xn | < , ∀n ∈ N∗ , ∀p ∈ N
n+1
1
şi cum n+1
→ 0, rezultă imediat că (xn ) este şir Cauchy.
92 Capitolul 2. Soluţii

Problema 2.5 Bazându-ne pe punctul (iv) din exerciţiul anterior, pentru q = 2 şi an = 1
pentru orice n ∈ N∗ , deducem convergenţa şirului
 
1 1
1 + 2 + ... + 2 .
2 n n∈N∗

Pentru a demonstra inegalitatea dorită este suficient să arătăm că

r !
n n + 1
lim n 1 − ≤ ln 2.
n→∞ 2n

Avem: r !
n1
1 1
n n+1 1− 2
+ 2n
lim n 1 − = lim 1 .
n→∞ 2n n→∞
n
1
Cum n
→ 0, limita acestui şir se poate determina pe baza limitei de funcţii

x
1 − 12 + x2
lim
x→0 x
(cf. Teoremei de caracterizare a limitei unei funcţii ı̂ntr-un punct, (i) ⇐⇒ (iii)). Avem,
conform Regulii lui L’Hôpital,

x x ′
1 − 21 + x2 l′ H
 ′
1 x 
x ln( 12 + x2 )
lim = lim − + = − lim e
x→0 x x→0 2 2 x→0
   
x ln( 21 + x2 ) 1 x x
= − lim e ln + +
x→0 2 2 x+1
1
= − ln = ln 2,
2
deci r !
n n+1
lim n 1 − = ln 2
n→∞ 2n
şi are loc concluzia problemei.

Exerciţiul 2.15 La fiecare subpunct al acestui exerciţiu, pentru a demonstra divergenţa

şirurilor (xn ) , vom demonstra că (xn ) nu sunt şiruri Cauchy (a se vedea Teorema lui
Cauchy de caracterizare a convergenţei şirurilor ). Pentru aceasta considerăm p ∈ N şi
evaluăm diferenţa |xn+p − xn | .
(i) Avem:
1 1 1 1
|xn+p − xn | = + ... + > + ... +
n+1 n+p n+p n+p
p
= , ∀n ∈ N∗ , ∀p ∈ N.
n+p
 2.2. Şiruri şi serii de numere reale 93

Luând ı̂n inegalitatea de mai sus p = n, n ∈ N∗ , pentru ε = 12 , obţinem

1
|x2n − xn | > = ε, ∀n ∈ N∗ ,
2
deci (xn ) nu e şir Cauchy, aşadar este divergent. În plus, cum (xn ) este strict crescător,
rezultă că lim xn = ∞ (a se vedea şi Exerciţiul 2.8).
n→∞
(ii) Metoda 1: Avem:
1 1 p
|xn+p − xn | = √ + ... + √ >√ , ∀n ∈ N∗ , ∀p ∈ N.
n+1 n + p n + p

Luând ı̂n inegalitatea de mai sus p = n, n ∈ N∗ , pentru ε = 21 , obţinem

√
n
|x2n − xn | > √ ≥ ε, ∀n ∈ N∗ ,
2

deci (xn ) nu e şir Cauchy, aşadar este divergent. În plus, cum (xn ) este strict crescător,
rezultă că lim xn = ∞.
n→∞
Metoda 2: Cum 1 + √12 + ... + √1n > 1 + 12 + ... + n1 pentru orice n ∈ N∗ şi conform
Exerciţiului 2.8 sau direct din punctul (i) al acestui exerciţiu, lim 1 + 21 + ... + n1 = ∞,


  n→∞
1
rezultă că lim 1 + √2 + ... + √n = ∞, deci şirul (xn ) dat prin xn = 1+ √12 +...+ √1n , n ∈
1
n→∞
N∗ este divergent.

Exerciţiul 2.16 (i) Fie xn = cos nπ

3
, n ∈ N. Subşirurile convergente ale lui (xn ) şi limitele
lor sunt:
k→∞
x6k = cos 2kπ = 1 → 1,
 π π 1 k→∞ 1
x6k+1 = cos 2kπ + = cos = → ,
3 3 2 2
2π  π π 1 k→∞ 1
x6k+2 = cos = cos π − = − cos = − → − ,
3 3 3 2 2
k→∞
x6k+3 = cos π = −1 → −1,
4π  π π 1 k→∞ 1
x6k+4 = cos = cos π + = − cos = − → − ,
3 3 3 2 2
5π  π π 1 k→∞ 1
x6k+5 = cos = cos 2π − = cos = → .
3 3 3 2 2
n
(ii) Fie xn = − 13 + (−1)n , n ∈ N. Subşirurile convergente ale lui (xn ) şi limitele lor

sunt:
1 k→∞
x2k = 2k
+ 1 → 1,
3
1 k→∞
x2k+1 = − 2k+1 − 1 → −1.
3
94 Capitolul 2. Soluţii

n
(iii) Fie xn = n+1
sin nπ
2
, n ∈ N. Subşirurile convergente ale lui (xn ) şi limitele lor sunt:

4k k→∞
x4k = sin 2kπ = 0 → 0,
4k + 1
4k + 1  π  4k + 1 π 4k + 1 k→∞
x4k+1 = sin 2kπ + = sin = → 1,
4k + 2 2 4k + 2 2 4k + 2
4k + 2 k→∞
x4k+2 = sin π = 0 → 0,
4k + 3
4k + 3 3π 4k + 3 k→∞
x4k+3 = sin =− → −1.
4k + 4 2 4k + 4

(−1)n n
(iv) Fie xn = cos nπ2
+ 1 + n1 , n ∈ N∗ . Subşirurile convergente ale lui (xn ) şi
limitele lor sunt:
 4k  4k
1 1 k→∞
x4k = cos 2kπ + 1 + =1+ 1+ → 1 + e,
4k 4k
" 4k+1 #−1 " 4k+1 #−1
π 1 1 k→∞ −1
x4k+1 = cos + 1+ = 1+ → e ,
2 4k + 1 4k + 1
 4k+2  4k+2
1 1 k→∞
x4k+2 = cos π + 1 + = −1 + 1 + → −1 + e,
4k + 2 4k + 2
" 4k+3 #−1 " 4k+3 #−1
3π 1 1 k→∞ −1
x4k+3 = cos + 1+ = 1+ → e .
2 4k + 3 4k + 3

Exerciţiul 2.17 (i) Fie şirul (xn ) definit prin recurenţa xn+1 = x2n − 2xn + 2, pentru orice
n ∈ N∗ şi x1 = a > 0. Observăm că xn+1 = (xn − 1)2 + 1 ≥ 1 pentru orice n ∈ N∗ , deci
xn ≥ min {a, 1} pentru orice n ∈ N∗ . Notăm yn = xn − 1, pentru orice n ∈ N∗ . Atunci
yn ≥ 0 pentru orice n ∈ N \ {0, 1} şi yn+1 = yn2 , deci yn+1 − yn = yn (yn − 1) , pentru orice
n ∈ N∗ .
Dacă y2 > 1 atunci se demonstrează inductiv că yn > 1 pentru orice n ∈ N \ {0, 1} ,
deci yn+1 − yn ≥ 0 pentru orice n ∈ N \ {0, 1} . Rezultă că există lim yn = l ∈ R. Cum
n→∞
yn+1 = yn2 pentru orice n ∈ N∗ , obţinem că l = ∞ sau l (l − 1) = 0, deci l ∈ {∞, 0, 1} .
Acum, ı̂ntrucât (yn )n≥2 este crescător şi yn > 1 pentru orice n ∈ N \ {0, 1}, obţinem
l = ∞, deci xn → ∞.
Dacă y2 < 1 atunci, inductiv se obţine yn < 1 pentru orice n ∈ N \ {0, 1} , deci
yn+1 − yn ≤ 0 pentru orice n ∈ N \ {0, 1} , adică (yn )n≥2 este descrescător. În plus, cum
yn ∈ [0, 1] obţinem că există lim yn = l ∈ R. Cum yn+1 = yn2 pentru orice n ∈ N∗ ,
n→∞
obţinem că l ∈ {0, 1} , dar ı̂ntrucât (yn )n≥2 este descrescător şi yn ∈ [0, 1] pentru orice
n ∈ N \ {0, 1}, obţinem lim yn = 0, deci lim xn = 1.
n→∞ n→∞
Dacă y2 = 1 atunci inductiv se obţine yn = 1, pentru orice n ∈ N \ {0, 1}, deci xn = 0,
pentru orice n ∈ N \ {0, 1}. Deci, ı̂n acest caz, xn → 0.
(ii) Fie şirul (xn ) definit prin recurenţa xn+1 = xn1+1 , n ≥ 1 şi x1 = 1. Inductiv, se
obţine imediat că xn > 0, pentru orice n ≥ 1. Aşadar, xn+1 = xn1+1 < 1 pentru orice
 2.2. Şiruri şi serii de numere reale 95

1
n ≥ 1, deci xn ≤ 1 pentru orice n ≥ 1, de unde rezultă că xn+1 ≤ 2
pentru orice n ≥ 1.
Atunci
1 1 |xn − xn−1 |
|xn+1 − xn | = − =
xn + 1 xn−1 + 1 (xn + 1) (xn−1 + 1)
4
< |xn − xn−1 | , ∀n ≥ 3.
9
Deci, aplicând repetat această inegalitate, avem
 n−2
4
|xn+1 − xn | < |x3 − x2 | , ∀n ≥ 3.
9
Obţinem că
|xn+p − xn | ≤ |xn+p − xn+p−1 | + |xn+p−1 − xn+p−2 | + ... + |xn+1 − xn |
 n+p−3  n−2 !
4 4
≤ + ... + |x3 − x2 |
9 9
 n−2   p 
4 9 4
= 1− |x3 − x2 |
9 5 9
 n−2
4 9
< |x3 − x2 | , ∀n ≥ 3, ∀p ∈ N.
9 5
Cum  n−2
4 9
lim |x3 − x2 | = 0,
9 5

n−2 9
pentru orice ε > 0, există nε ∈ N, pentru orice n ≥ nε , 94 5
|x3 − x2 | < ε. Prin
urmare, pentru orice ε > 0, există nε ≥ 3, astfel ı̂ncât pentru orice n ≥ nε şi orice
p ∈ N, |xn+p − xn | < ε, adică (xn ) este şir Cauchy, deci este şi convergent Aşadar, există
lim xn = l ∈ R. Mai mult, trecând la limită ı̂n relaţia de recurenţă avem l2 + l − 1 = 0,
n→∞ n √ √ o √
deci l ∈ −1+2 5 , −1−2 5 . Cum xn > 0, pentru orice n ∈ N∗ , rezultă că l = −1+2 5 .
(iii) Fie şirul (xn ) definit prin recurenţa xn+1 = e−1+xn , n ≥ 1 şi x1 ∈ (0, ∞) . Din
Exerciţiul 1.12 (i) avem că xn+1 ≥ xn pentru orice n ∈ N∗ . În plus, evident xn > 0 pentru
orice n ≥ 1.
Dacă x1 = 1 atunci x2 = 1. Inductiv se obţine xn = 1 pentru orice n ≥ 1, deci evident
xn → 1.
Dacă x1 > 1 atunci x2 > 1. Inductiv se obţine xn > 1 pentru orice n ≥ 1, deci
există lim xn = l ∈ R. Dacă l < ∞ atunci trecând la limită ı̂n relaţia de recurenţă
n→∞
avem l = e−1+l . Conform tabelului de variaţie de la soluţia Exerciţiului 1.12 (i), singura
rădăcină a acestei ecuaţii este l = 1. Cum (xn ) este crescător şi xn > 1, această valoare
nu poate fi limita şirului. Aşadar l = ∞.
Dacă x1 < 1 atunci inductiv se obţine xn < 1 pentru orice n ≥ 1. Aşadar, (xn ) este
crescător şi (xn ) ⊂ (0, 1) . Atunci există lim xn = l ∈ R, deci, ca mai sus, l = e−1+l , de
n→∞
unde l = 1.
96 Capitolul 2. Soluţii

Exerciţiul 2.18 Fie (xn ) ⊂ R şi α ∈ (0, 1) astfel ı̂ncât

|xn+1 − xn | ≤ α |xn − xn−1 | , ∀n ≥ 1.
Atunci, aplicând succesiv inegalitatea de mai sus avem
|xn+1 − xn | ≤ α2 |xn−1 − xn−2 | ≤ ... ≤ αn−1 |x2 − x1 | , ∀n ≥ 1. (2.9)
Pentru a demonstra convergenţa lui (xn ) vom arăta că (xn ) este şir Cauchy (a se vedea
Teorema lui Cauchy de caracterizare a convergenţei şirurilor ). Din inegalitatea (2.9)
deducem:
|xn+p − xn | ≤ |xn+p − xn+p−1 | + |xn+p−1 − xn+p−2 | + ... + |xn+1 − xn |
n+p−2 n+p−3 n−1

n−1 1 − αp
≤ α +α + ... + α |x2 − x1 | = α |x2 − x1 |
1−α
αn−1 |x2 − x1 |
< , ∀n ≥ 1, ∀p ∈ N.
1−α
Cum α ∈ (0, 1), avem
αn−1 |x2 − x1 |
→ 0,
1−α
de unde rezultă că
αn−1 |x2 − x1 |
∀ε > 0, ∃nε ∈ N∗ ,∀n ≥ nε , < ε,
1−α
deci
∀ε > 0, ∃nε ∈ N∗ ,∀n ≥ nε , ∀p ∈ N, |xn+p − xn | < ε,
i.e., (xn ) este şir Cauchy.
1
Exerciţiul 2.19 Fie şirul (xn ) definit prin x1 = 1, xn+1 = 3+x n
pentru orice n ≥ 1. Se
arată inductiv imediat că xn > 0 pentru orice n ≥ 1. Pentru a demonstra convergenţa
şirului (xn ) aplicăm exerciţiul precedent. Astfel, mai ı̂ntâi evaluăm diferenţa ı̂n modul
xn+1 − xn . Cum xn > 0 pentru orice n ≥ 1 avem:
|xn − xn−1 | 1
|xn+1 − xn | = < |xn − xn−1 | , ∀n ≥ 2.
(3 + xn ) (3 + xn−1 ) 9
Atunci, conform Exerciţiului 2.18 avem că (xn ) este convergent, deci există lim xn = l ∈
n→∞
R. Trecând
n la limită√ ı̂norelaţia de recurenţă deducem că l2 + 3l − 1 = 0, de unde rezultă
√ √
că l ∈ −3+2 13 , −3−2 13 . Întrucât xn > 0, pentru orice n ≥ 1, rezultă că xn → −3+2 13 .

1
Exerciţiul 2.20 Fie şirul (xn ) definit prin x1 = 1, xn+1 = 1 + 1+x n
. Se arată inductiv
imediat că xn ≥ 1 pentru orice n ≥ 1. Pentru a demonstra convergenţa şirului (xn )
aplicăm din nou Exerciţiul 2.18. Cum xn ≥ 1 pentru orice n ≥ 1, avem:
|xn − xn−1 | 1
|xn+1 − xn | = ≤ |xn − xn−1 | , ∀n ≥ 2.
(1 + xn ) (1 + xn−1 ) 4
 2.2. Şiruri şi serii de numere reale 97

Atunci, conform Exerciţiului 2.18 avem că (xn ) este convergent, deci există lim xn = l ∈
n→∞
Trecând√la limită ı̂n relaţia de recurenţă deducem că l2 − 2 = 0, de
R. √ √ unde rezultă că
l∈ 2, − 2 . Întrucât xn > 0, pentru orice n ≥ 1, rezultă că xn → 2.

Problema 2.6 Fie (an ) ⊂ N∗ un şir strict crescător astfel ı̂ncât an |an+1 pentru orice
n
n ∈ N∗ şi şirul (bn ) dat prin bn = 1 1
P
ai
. Cum bn+1 − bn = an+1 > 0, rezultă că (bn ) este
i=1
strict crescător şi bn ≥ b1 = a1 > 0 pentru orice n ≥ 1. În plus, cum an |an+1 pentru orice
n ∈ N∗ rezultă că an+1 ≥ 2an pentru orice n ∈ N∗ . Aplicând succesiv această inegalitate
obţinem că
an+1 ≥ 2an ≥ 22 an−1 ≥ ... ≥ 2n a1 , ∀n ≥ 1.
Aşadar,    
1 1 1 2 1 2
bn ≤ 1 + + ... + n−1 = 1− n < , ∀n ≥ 1.
a1 2 2 a1 2 a1
Ţinând cont de toate cele de mai sus, aplicând Teorema lui Weierstrass de convergenţă
pentru şiruri, rezultă că (bn ) este convergent.

Problema 2.7 Fie a, b ∈ R, a < b, λ ∈ (0, 1) şi şirul (xn ) dat prin: x1 = a, x2 = b,
xn+2 = λxn + (1 − λ) xn+1 pentru orice n ≥ 1. Cum,

|xn+2 − xn+1 | = λ |xn+1 − xn | , ∀n ≥ 1,

şi λ ∈ (0, 1) , conform Exerciţiului 2.18 deducem că (xn ) este convergent, deci există
lim xn = l ∈ R. În acest caz, dacă trecem la limită ı̂n relaţia de recurenţă nu obţinem
n→∞
valoarea lui l. O modalitate de a afla limita lui (xn ) porneşte de la scrierea desfăşurată a
relaţiei de recurenţă. Avem:

xn+2 = λxn + xn+1 − λxn+1 ,

xn+1 = λxn−1 + xn − λxn ,
...
x4 = λx2 + x3 − λx3 ,
x3 = λx1 + x2 − λx2 .

Adunând toate relaţiile de mai sus obţinem că

xn+2 = λ (x1 + x2 + ... + xn ) − λ (x2 + x3 + ... + xn + xn+1 ) + x2

= λx1 − λxn+1 + x2 , ∀n ≥ 1.
b+aλ
Trecând la limită ı̂n această ultimă relaţie de recurenţă obţinem că l = λ+1
.

Problema 2.8 Dacă a = 0 atunci există x5n+1 = 0 → 0 pentru orice n ∈ N ı̂ntrucât nu

există m, k ∈ N astfel ı̂ncât 5n+1 = 2k 3m . Presupunem că a > 0 şi a ∈ Q. Atunci există
m, k ∈ N astfel ı̂ncât a = m k
. Astfel avem că (x2kp 3mp )p = mp
kp
= a → a. Mai departe,
98 Capitolul 2. Soluţii

presupunem că a > 0 şi a ∈ R \ Q ⊂ R. Ţinând cont de Teorema de densitate a lui Q

ı̂n R, avem că există (rl )l ⊂ Q astfel ı̂ncât rl → a. Cum (rl )l ⊂ Q şi rl → a > 0 rezultă
că există (ml )l , (kl )l ⊂ N∗ astfel ı̂ncât rl = mkll . Atunci x2kl 3ml = mkll = rl → a. Aşadar,
pentru orice a ≥ 0 există un subşir al lui (xn ) astfel ı̂ncât xn → a.
Fie şirul (yn ) dat prin
 m
k
, dacă există m, k ∈ N astfel ı̂ncât 4k ≤ m ≤ 5k şi n = 2k 3m
yn =
1, ı̂n rest.

Evident, y5n = 1 → 1. Fie a ∈ [4, 5] . Atunci există m, k ∈ N astfel ı̂ncât 4 ≤ a = mk

≤ 5,
deci 4k ≤ m ≤ 5k. Aşadar, şirul (y2kp 3mp )p∈N∗ este dat prin y2kp 3mp = mp
kp
= m
k
= a → a∈
[4, 5] .

Problema 2.9 Presupunem prin reducere la absurd că există lim cos n = a ∈ R. Atunci
n→∞
cos (n + 2)−cos n → 0, adică −2 sin (n + 1) sin 1 → 0, deci sin n → 0. Analog, sin (n + 2)−
sin n → 0, adică 2 cos (n + 1) sin 1 → 1, deci cos n → 0. Obţinem astfel următoarea
contradicţie: sin2 n + cos2 n = 1, cos n → 0, sin n → 0, deci nu există lim cos n. Analog
n→∞
se demonstrează că nu există lim sin n.
n→∞
Fie a ∈ [−1, 1] şi b = arccos a ∈ [0, π] . Aplicăm Teorema lui Kronecker pentru α = 2π.
Atunci {m + 2πn | m, n ∈ Z} = R, deci există (mk )k , (nk )k ⊂ Z astfel ı̂ncât mk + 2πnk →
b. Prin urmare, pentru orice ε > 0 există kε ∈ N, astfel ı̂ncât pentru orice k ≥ kε ,
|mk + 2πnk − b| < ε. Acum, cum

x+y x−y
|cos x − cos y| = −2 sin sin ≤ |x − y| ,
2 2

obţinem că pentru orice ε > 0, există kε ∈ N, astfel ı̂ncât pentru orice k ≥ kε ,

|cos (mk + 2πnk ) − cos b| < ε,

adică
|cos mk − a| < ε.
Analog, pentru existenţa unui subşir convergent la a ∈ [−1, 1] al şirului (sin n)n∈N .
Bibliografie

[1] C.D. Aliprantis, O. Burkinshaw, Problems in Real Analysis, Academic Press, 1999.

[2] L. Aramă, T. Morozan, Culegere de calcul diferenţial şi integral I, Editura Tehnică,
1967.

[3] N. Boboc, I. Colojoară, Elemente de analiză matematică – manual pentru clasa a

XII-a, Editura Didactică şi Pedagogică, 1990.

[4] G. Bucur, E. Câmpu, S. Găină, Culegere de probleme de calcul diferenţial şi integral
II, III, Editura Tehnică, 1967.

[5] A. Croitoru, M. Durea, C. Văideanu, Probleme de Analiză matematică. I–Calcul

diferenţial ı̂n R, Editura Pim, 2010.

[6] M. Durea, A.I. Lefter, Calcul diferenţial şi integral pentru funcţii de o variabilă reală,
suport de curs, 2019.

[7] G. Gussi, O. Stănăşilă, T. Stoica, Elemente de analiză matematică – manual pentru

clasa a XI-a, Editura Didactică şi Pedagogică, 1989.

[8] W.J. Kaczor, M.T. Nowak, Problems in Mathematical Analysis I, II, American Math-
ematical Society, Student Mathematical Library, 2000, 2001.

[9] I. Petrică, E. Constantinescu, D. Petre, Probleme de analiză matematică, vol. I (clasa

a XI-a), Editura Petrion, 1993.

[10] E. Ramis, C. Deschamps, J. Odoux, Analyse 1, 2, Masson, 1984, 1985.

[11] G. Sireţchi, Calcul diferenţial şi integral, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1985.

358