Facultatea de Matematică

Anul I, Aritmetică

Curs 6
Numere prime. Teorema fundamentală a aritmeticii

1 Teorema fundamentală a aritmeticii

Teorema 1 (Teorema fundamentală a aritmeticii). Fie a ∈ N, a > 1. Atunci a se scrie
ı̂n mod unic, până la ordinea factorilor, ca un produs de numere prime.

Demonstraţie. Existenţa. Vom arăta, prin reducere la absurd, că există r ∈ N∗ şi numerele
prime p1 , p2 , . . . , pr astfel ı̂ncât

a = p1 · p 2 · . . . · pr .

Fie M mulţimea numerelor naturale strict mai mari decât 1 pentru care nu există
numerele de mai sus, deci care nu se pot scrie ca produs de numere prime.
Să presupunem că M 6= ∅. Atunci, conform Pricipiului Bunei Ordonări, M are un
cel mai mic element, fie acesta a. Atunci a nu este prim (deoarece, ı̂n caz contrar, avem
r = 1 şi p1 = a, deci am obţine a ∈ / M ). Deci a este compus, prin urmare există b, c ∈ N,
1 < b, c < a, astfel ı̂ncât a = bc. Cum a este cel mai mic element al lui M , rezultă că
/ M , deci există r, s ∈ N∗ şi numerele prime p1 , p2 , . . . , pr , q1 , q2 , . . . , qs astfel ı̂ncât
b, c ∈

b = p1 · p2 · . . . · p r
c = q1 · q2 · . . . · qs .

Atunci
a = bc = p1 · p2 · . . . · pr · q1 · q2 · . . . · qs ,
deci a ∈
/ M , ceea ce contrazice alegerea lui a.
Această contradicţie arată că M = ∅, deci orice număr natural strict mai mare decât
1 se scrie ca produs de numere prime.
Unicitatea. Să presupunem că pentru un număr a ∈ N, a > 1 avem

a = p1 · p2 · . . . · pr = q 1 · q2 · . . . · qs , (1)

unde r, s ∈ N∗ şi numerele p1 , p2 , . . . , pr , q1 , q2 , . . . , qs sunt prime.

Deoarece p1 este prim şi p1 | a = q1 · q2 · . . . · qs , rezultă că există i1 ∈ {1, 2, . . . , s} astfel
ı̂ncât p1 | qi1 . Dar qi1 este indecompozabil, deci p1 = qi1 . Reordonând numerele prime

1
q1 , q2 , . . . , qs putem presupune, fără a restrânge generalitatea, că i1 = 1. Simplificând ı̂n
egalitatea 1 obţinem
p2 · . . . · pr = q2 · . . . · qs .
În mod analog, există i2 ∈ {2, . . . , s} astfel ı̂ncât p2 = qi2 şi, după o eventuală renu-
merotare şi o simplificare obţinem

p3 · . . . · pr = q3 · . . . · qs ,

şi aşa mai departe. Nu putem avea r < s sau r > s pentru că, ı̂n caz contrar, după
toate simplificările posibile am obţine că 1 este produsul unor numere prime, ceea ce este
imposibil. Deci r = s şi factorii celor două descompuneri coincid, abstracţie făcând de
ordinea lor.

Observaţia 1. Argumentul prezentat pentru demonstrarea unicităţii maschează de fapt

un raţionament prin inducţie. Puteţi să redactaţi această parte a demonstraţiei punând
acest lucru ı̂n evidenţă?

Observaţia 2. Existenţa descompunerii ı̂n factori primi era cunoscută de către Euclid.
Unicitatea a fost formulată şi demonstrată de Gauss ı̂n lucrarea sa celebră ”Disquisitiones
arithmeticae” (1801).

Teorema 1 implică ı̂n mod evident:

Teorema 2 (Teorema fundamentală a aritmeticii pe Z). Fie a ∈ Z, |a| > 1. Atunci a se

scrie ı̂n mod unic, până la ordinea factorilor şi semnul acestora, ca un produs de numere
prime.

Teorema fundamentală a aritmeticii reprezintă un instrument foarte puternic pentru

”detectarea” unor proprietăţi ale numerelor ı̂ntregi. Trecem ı̂n revistă ı̂n continuare doar
câteva exemple ı̂n acest sens.
Grupând factorii primi care coincid şi ordonând factorii distincţi ı̂n ordine crescătoare,
obţinem

Corolarul 3. Fie a ∈ N, a > 1. Există şi sunt unice numărul r ∈ N∗ , numerele prime
p1 < p2 < . . . < pr şi α1 , α2 , . . . , αr ∈ N∗ astfel ı̂ncât

a = pα1 1 pα2 2 . . . pαr r

(descompunerea canonică a numărului a ca produs de factori primi).

Corolarul 4. Fie a ∈ N având descompunerea

a = pα1 1 pα2 2 . . . pαr r

2
cu r ∈ N∗ , p1 < p2 < . . . < pr numere prime şi α1 , α2 , . . . , αr ∈ N∗ . Atunci, dacă b ∈ N∗
şi b | a, b se scrie
b = pβ1 1 pβ2 2 . . . pβr r ,
0 ≤ βi ≤ αi pentru orice i ∈ {1, 2, . . . , r}.

Demonstraţie. Dacă p este un factor prim al lui b şi b | a, rezultă că p | a = pα1 1 pα2 2 . . . pαr r ,
deci p este unul din numerele prime p1 , p2 , . . . , pr . În plus, proprietăţile relaţiei de divi-
zibilitate asigură faptul că exponentul cu care p apare ı̂n descompunerea lui b nu poate
depăşi exponentul cu care p apare ı̂n descompunerea lui a.

Observaţia 3. Cu notaţiile corolarului precedent, subliniem faptul că scrierea lui b nu

este descompunerea propriu zisă a lui b ı̂n factori primi, deoarece unii exponenţi pot fi 0.
De exemplu, pentru a = 120 şi b = 20, r = 3, p1 = 2, p2 = 3, p3 = 5, a = 23 · 31 · 51 ,
b = 22 · 30 · 51 = 22 · 5. Descompunerea lui b, ı̂n sensul Corolarului 3, se obţine ignorând
factorii cu exponentul 0.

O altă formulare a corolarului precedent este

Corolarul 5. Fie a, b ∈ N,
a = pα1 1 pα2 2 . . . pαr r
b = pβ1 1 pβ2 2 . . . pβr r ,
r ∈ N∗ , p1 < p2 < . . . < pr numere prime şi α1 , . . . , αr , β1 , . . . , βr ∈ N. Atunci a|b dacă şi
numai dacă αi ≤ βi pentru orice i ∈ {1, 2, . . . , r}.

Definiţiile noţiunilor de cel mai mare divizor comun şi cel mai mic multiplu comun
implică imediat:

Corolarul 6. Fie a, b ∈ N,
a = pα1 1 pα2 2 . . . pαr r
b = pβ1 1 pβ2 2 . . . pβr r ,
unde r ∈ N∗ , p1 < p2 < . . . < pr sunt numere prime şi α1 , . . . , αr , β1 , . . . , βr ∈ N. Atunci
min(α1 ,β1 ) min(α2 ,beta2 )
(a, b) = p1 p2 . . . pmin(α
r
r ,βr )

max(α1 ,β1 ) max(α2 ,beta2 )

[a, b] = p1 p2 . . . pmax(α
r
r ,βr )
.

Corolarul 7. Fie
a = pα1 1 pα2 2 . . . pαr r ∈ N,
cu r ∈ N∗ , p1 < p2 < . . . < pr numere prime şi α1 , α2 , . . . , αr ∈ N∗ . Atunci a este pătrat
perfect dacă şi numai dacă αi ∈ 2Z pentru orice i ∈ {1, 2, . . . , r}.

3
Demonstraţie. Dacă a este pătrat perfect, a = x2 (x ∈ N), fie

x = pβ1 1 pβ2 2 . . . pβr r

descompunerea canonică a lui x ı̂n factori primi, β1 , β2 , . . . , βr ∈ N∗ . Atunci

a = x2 = p12β1 p2β 2 2βr

2 . . . pr

este descompunerea canonică a lui a şi deci αi = 2βi , oricare ar fi i ∈ {1, 2, . . . , r}.
Reciproc, dacă exponenţii αi sunt numere pare, există β1 , β2 , . . . , βr ∈ N∗ astfel ı̂ncât
αi = 2βi , oricare ar fi i ∈ {1, 2, . . . , r}. Deci
 2
a = p2β
1
1 2β2
p 2 . . . p2βr
r = p β1 β2
p
1 2 . . . p βr
r

este pătrat perfect.

Conform teoremei fundamentale a aritmeticii, numerele prime sunt elementele de bază
cu ajutorul cărora putem construi, prin ı̂nmulţire, orice număr ı̂ntreg.
În continuare vom prezenta unele rezultate legate de câteva ı̂ntrebări naturale referi-
toare la numerele prime:

1. Câte numere prime sunt ı̂n N?

2. Cum am putea genera / construi numere prime?

3. Cum sunt distribuite numere prime ı̂n mulţimea numerelor naturale?

(a) Câte numere prime mai mici decât un număr natural dat sunt?
(b) Cât de apropiate pot fi două numere prime consecutive?
(c) Cât de lung poate fi un şir de numere naturale consecutive / un interval care
nu conţine nici un număr prim?

4. Cum putem decide dacă un număr natural dat este prim?

2 Câte numere prime sunt ı̂n N?

Faptul că mulţimea numerelor prime este infinită este cunoscut de foarte mult timp,
existând numeroase demonstraţii ale acestui rezultat. Prima demonstraţie pe care o pre-
zentăm ı̂n continuare este atribuită lui Euclid (aproximativ 300 ı̂.e.n.)

Teorema 8 (Euclid). Există o infinitate de numere prime.

4
Demonstraţie. 1. Raţionăm prin reducere la absurd. Presupunem că mulţimea tuturor
numerelor naturale prime este finită. Fie P = {p1 , p2 , . . . , pr } mulţimea tuturor numerelor
prime. Fie n = p1 p2 . . . pr + 1. Atunci, oricare ar fi i ∈ {1, . . . , r}, pi < n, deci n ∈ / P
nu este prim. Rezultă că n are un divizor prim, fie acesta pj pentru un j ∈ {1, . . . , r},
pj |n. Dar evident pj |p1 , p2 , . . . , pr , deci pj |1, ceea ce este absurd. Rezultă că presupunerea
făcută este falsă, deci există o infinitate de numere prime.
2. Dacă putem construi un şir de numere naturale xn ∈ N, astfel ı̂ncât (xn , xm ) = 1,
∀n 6= m, atunci obţinem că mulţimea numerelor prime este infinită. Într-adevăr, conform
TFA, fiecare xn are ı̂n descompunerea sa un număr finit de factori primi. Dacă mulţimea
numerelor prime ar fi finită, unii termeni ai şirului xn ar trebui ar trebui să aibe factori
primi comuni, ceea ce ar contrazice faptul că oricare doi termeni ai şirului sunt primi ı̂ntre
ei.
n
Un exemplu de astfel de şir este şirul lui Fermat, Fn = 22 + 1. Puteţi da exemple şi
de alte astfel de şiruri?
3. Putem demonstra că mulţimea numerelor prime este infinită, arătând că există
numere prime oricât de mari dorim. De exemplu, vom arăta că pentru orice n ∈ N există
un număr prim p cu p > n.
Considerăm şirul de numere naturale xn = n! + 1. Pentru fiecare n ∈ N fie pn un
factor prim al lui xn , pn |xn . Presupunând că pn ≤ n obţinem pn |n!. Cum pn |xn , rezultă
pn |1, ceea ce nu este posibil. Concluzia este că pentru orice număr natural n ∈ N, există
un număr prim pn > n, deci există numere prime oricât de mari dorim.
Daţi exemple şi de alte astfel de şiruri.
Mulţimea numerelor prime fiind infinită, putem găsi numere prime oricât de mari
dorim. Cel mai mare număr prim cunoscut (ı̂n decembrie 2020) este 282589933 − 1, acesta
este un număr având 24862048 cifre ı̂n baza 10. Putem ı̂nsă găsi anumite mărginiri
superioare pentru un termen oarecare al şirului numerelor prime.

Corolarul 9. Dacă pn este al n-lea număr prim, atunci

pn+1 ≤ p1 p2 . . . pn + 1.

Demonstraţie. Fie n = p1 p2 . . . pn + 1. Dacă n este prim atunci, deoarece n > pi pentru

orice i ∈ {1, 2, . . . n}, n ≥ pn+1 .
Dacă n nu este prim, atunci n are un divizor prim, fie acesta q. In particular, q < n.
Dar q 6= pi pentru orice i ∈ {1, 2, . . . n} (altfel, ca ı̂n demonstraţia precedentă, am obţine
n|1), deci pn+1 ≥ q < n = p1 p2 . . . pn + 1.

Observaţia 4. Dacă notăm

ak = p1 p2 . . . pk + 1
atunci
a1 = 3 , a2 = 7 , a3 = 31 , a4 = 211 , a5 = 2311

5
sunt prime, dar

a6 = 59 · 509 , a7 = 19 · 97 · 277 , a8 = 347 · 27953

nu sunt numere prime. O ı̂ntrebare pentru care nu se cunoaşte ı̂ncă răspunsul este dacă
mulţimea {k ∈ N∗ | ak este numar prim} este infinită.

Propoziţia 10. Dacă n > 1 şi pn este al n-lea număr prim, atunci
n−1
pn < 22 .

Demonstraţie. Demonstrăm prin inducţie după n (Principiul II al inducţiei) că propoziţia

n−1
P (n) : pn < 22

este adevărată pentru orice n ∈ N, n > 1.

1 0
Deoarece p2 = 3 < 22 = 4, P (2) este adevărată. Să observăm şi că p1 = 2 = 22 .
Presupunem, pentru n arbitrar fixat, că P (k) este adevărată pentru orice k, 2 ≤ k ≤ n.
Vom demonstra că P (n + 1) este adevărată. Avem succesiv

pn+1 ≤ p1 p2 . . . pn + 1 ≤
0 1 n−1
≤ 22 · 22 · . . . · 22 + 1 =
2 n−1 n
= 21+2+2 +...+2 + 1 = 22 −1 + 1 ≤
n n n n
≤ 22 −1 + 22 −1 = 2 · 22 −1 = 22

(am folosit ipoteza de inducţie, identitatea 1 + 21 + . . . + 2n−1 = 2n − 1 şi inegalitatea

n
evidentă 1 ≤ 22 −1 ).
n n
Cum pn+1 prim, nu putem avea egalitatea pn+1 = 22 , deci pn+1 < 22 . Prin urmare
P (n + 1) este adevărată. Deci, conform Principiului II al inducţiei, P (n) este adevărată
oricare ar fi n ∈ N, n > 1.

3 Cum am putea genera / construi numere prime?

O modalitate directă prin care putem decide dacă un număr este prim sau compus este
să testăm dacă are divizori primi proprii. Pentru aceasta este suficient să oprim testarea
când ajungem la radical din numărul testat.
√
Lema 11. Dacă numărul natural n nu este prim, atunci are un divizor prim d ≤ n.

Ciurul lui Eratostene. Ciurul lui Eratostene este un algoritm de determinare a tu-
turor numerelor prime mai mici de cât un număr natural fixat n0 . Incepem cu n = 1, pe
care ı̂l eliminăm, deoarece prin definiţie nu este prim. Continuăm cu următorul număr
neeliminat (n = 2), care este prim, şi eliminăm toţi multiplii săi pâna la n0 , care nu sunt

6
primi (4, 6, . . .). Continuăm următorul număr neeliminat (n = 3), care este prim, şi eli-
minăm toţi multiplii săi pâna la n0 , care nu sunt primi (9, 15, . . .). In acest fel se continuă
√
până la n0 (conform lemei anterioare). Toate numerele rămase neeliminate sunt numere
prime.
Ilustrăm acest algoritm cu cazul n0 = 50:

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40
41 42 43 44 45 46 47 48 49 50

O altă problemă legată de generarea numerelor prime este determinarea unei funcţii
generatoare, adică a unei funcţii f : N → N astfel ı̂ncât f (n) să fir număr prim pentru
orice n.

Exemplul 1. Funcţia
f (x) = x2 + x + 41
are proprietatea că f (1), f (2), . . . , f (39) sunt toate numere prime, dar f (40) şi f (41) nu
sunt prime.

De fapt, se poate demonstra următoarea afirmaţie mai generală, privind imposibilita-

tea de a genera numere prime folosind o funcţie polinomială:

Propoziţia 12. Dacă f ∈ Z[X] este o funcţie polinomială cu coeficienţi ı̂ntregi, atunci
există o infinitate de numere naturale n astfel ı̂ncât f (n) nu este prim.

Următoarea teoremă are caracter pur teoretic şi nu poate fi aplicată ı̂n practică:

Teorema 13 (Mills, 1947). Există un număr real r astfel ı̂ncât

 3n 
r

este număr prim pentru orice n ∈ N.

4 Cum sunt distribuite numere prime ı̂n N?

Fie n ∈ N∗ . Notăm

Π(n) = {p ∈ N | p ≤ n, p prim} mulţimea numerelor prime mai mici sau egale cu n şi
π(n) = card Π(n) numărul numerelor prime mai mici sau egale cu n.

7
Teorema 14 (Teorema numerelor prime). Dacă n ∈ N, n ≥ 2 atunci
π(n)
lim n = 1.
n→∞
ln n

Teorema 14 afirmă că, pentru n foarte mare, numărul numerelor prime mai mici decât n
poate fi aproximat cu lnnn . Altfel spus, dacă n este foarte mare, dacă alegem la ı̂ntâmplare
un număr natural mai mic decât n, probabilitatea ca acesta să fie prim este de aproximativ
1
ln n
.
Acest rezultat a fost demonstrat de Jacques Hadamard şi Charles Jean della Vallée
Poussin ı̂n anul 1896, după ce tentative de a aproxima π(n) fuseseră făcute de Legendre,
Gauss, Dirichlet, Chebyshev ı̂ncepând cu 1793. Demonstraţia foloseşte metode din analiza
complexă.
Un alt rezultat care priveşte distribuţia numerelor prime este:

Propoziţia 15 (Postulatul lui Bertrand). Fie n ∈ N, n ≥ 2. Atunci exită un număr

prim p
n ≤ p ≤ 2n.

Există multe probleme deschise privind distribuţia numerelor prime. Una dintre cele
mai celebre se referă la numerele prime gemene:

Definiţia 1. Două numere impare consecutive, ambele numere prime, se numesc numere
prime gemene.

Exemplul 2. (3, 5); (11, 13); (29, 31); (1000000000061, 1000000000063).

Conjectura 16. Există o infinitate de perechi de numere prime gemene.

Pe de altă parte, există intervale oricăt de mari care nu conţin nici un număr prim:

Propoziţia 17. Oricare ar fi n ∈ N, există n numere naturale consecutive, toate com-

puse.

Demonstraţie. Şirul
(n + 1)! + 2, (n + 1)! + 3, . . . , (n + 1)! + (n + 1)
este un asememenea şir.
Încheiem acest paragraf cu două enunţuri legate de distribuţia numerelor prime:

Teorema 18 (Dirichlet). Dacă numerele a, b ∈ N∗ sunt prime ı̂ntre ele, atunci şirul
a, a + b, a + 2b, a + 3b, . . .

8
conţine o infinitate de numere prime.

Conjectura 19 (Goldbach). Orice număr natural par, mai mare decât 3, se scrie ca
suma a două numere prime.

5 Cum putem decide dacă un număr natural dat este

prim?
Impărţirea succesivă. Am demonstrat imediat după ce am definit noţiunile de
număr indecompozabil şi √ număr compus că dacă un număr n este compus, atunci are
un divizor mai mic decât n. Deci, √ dat fiind n ∈ N, ı̂l ı̂mpărţim succesiv la 2 şi la toate
numerele impare mai mici decât n (sau doar la numerele prime, dacă avem la dispoziţie
o listă a acestora). Dacă găsim unul pentru care ı̂mpărţirea se face exact, atunci n este
compus. În caz contrar, n este nuăr prim.

Alte modalităţi (criterii necesare sau suficiente) de a decide dacă un număr natural
dat este prim sunt consecinţe ale unor proprietăţi la care vom reveni mai târziu, cum ar
fi:

Teorema 20 (Mica Teoremă a lui Fermat). Dacă n ∈ N este număr prim, atunci, oricare
ar fi a ∈ N,
n|(an − a).

Condiţia n|(an − a), ∀a ∈ N, este o condiţie necesară (nu şi suficientă) pentru ca n să
fie număr prim (numită şi testul de primalitate Fermat). Există numere (numite numere
Carmichael) care satisfac testul de primalitate Fermat dar nu sunt prime, 561 este cel mai
mic astfel de număr.

Teorema 21 (Wilson). Numărul n ∈ N, n > 1 este număr prim dacă şi numai dacă

n|(n − 1)! + 1.

Alţi algoritmi care decid dacă un număr natural dat este prim vor fi eventual discutaţi
ı̂n anii următori, la cursul de Criptografie.