Originile Societății

Conceptul unei comunități pașnice a națiunilor datează încă din 1795, când în eseul Perpetual
Peace: A Philosophical Sketch scris de Immanuel Kant[10], filosoful a subliniat crearea unei
societăți a națiunilor care să controleze conflictele și să promoveze pacea între state.[11] În acesta,
Kant susținea crearea unei comunități globale pașnice, nu în sensul să există un guvern mondial,
dar în speranța că fiecare stat s-ar declara stat liber care să-și respecte cetățenii și să-și întâmpine
vizitatorii străini ca pe semeni. O uniune a statelor libere va promova o societate mondială
pașnică datorită acestei raționalizări, prin urmare poate exista o pace perpetuă legată de
comunitatea internațională.[12]
Cooperarea internațională pentru promovarea securității colective își are originea în Concertul
European, care s-a dezvoltat în urma Războaielor napoleoniene în secolul XIX printr-o încercare
de a menține status quo-ul între statele europene și să evite alte războaie.[13][14] Această perioadă a
cunoscut, de asemenea, o evoluție a dreptului internațional odată cu prima Convenție de la
Geneva, înființând legi despre ajutorul umanitar pe timp de război și convențiile internaționale de
la Haga din 1899 și 1907 care reglementează normele de război, precum și soluționarea pașnică a
disputelor internaționale.[15][16]
Precursoarea Societății Națiunilor, Uniunea Interparlamentară (UIP), a fost formată de către
activiștii pentru pace William Randal Cremer și Frederic Passy în 1889. Organizația activa la
nivel internațional cu o treime din membrii parlamentului, în cele 24 de state care aveau
parlamente și erau membre UIP până în 1914. Obiectivele sale au fost de a încuraja guvernele să
își soluționeze diferendele internaționale prin mijloace pașnice și de arbitraj iar conferințele
anuale au fost organizate pentru a ajuta guvernele să îmbunătățească procesul de arbitraj
internațional. Organizarea UIP a constat într-un consiliu condus de un președinte care va fi
ulterior preluată în organizarea Societății.[17]
La începutul secolului XX, două blocuri-putere au apărut prin alianțele între Marile
Puteri europene. Aceste alianțe au intrat în vigoare la începutul Primului Război Mondial, în
1914, implicând toate puterile majore europene în război. Acesta a fost primul război major din
Europa între statele industrializate și pentru prima dată în Europa Occidentală când produsele
industrializării (de exemplu, producția în masă) au fost folosite în război. Pierderile
nemaiîntâlnite în urma războiului industrial au fost de opt milioane și jumătate de membrii morți
ale serviciilor armate și 21 de milioane de răniți și aproximativ 10 milioane de civili morți.[18][19]
Până la sfârșitul conflagrației, în noiembrie 1918, războiului a avut un impact profund, afectând
sistemele sociale, politice și economice ale Europei cauzând o traumă psihologică și psihică pe
continent.[20] Sentimentul anti-război a crescut în întreaga lume; Primul Război Mondial a fost
descris ca fiind „războiul menit să pună capăt oricărui război”[21][22] iar cauzele posibile au fost
investigate viguros. Cauzele descoperite cuprindeau cursa înarmării, alianțele, diplomația secretă
și libertatea statelor suverane de a participa la război din propriul interes. Remediile percepute
asupra acestora erau văzute ca fiind înființarea unei organizații internaționale a cărui scop
principal era prevenirea unui viitor război prin dezarmare, diplomație deschisă, cooperare
internațională, restricțiile privind dreptul la războaie și sancțiunile care au făcut războiul
neatrăgător națiunilor.[23]
În vreme ce Primul Război Mondial era în plină desfășurare, mai multe guverne și grupuri
începuse inițierea unor planuri de a schimba modul în care relațiile internaționale se desfășurau
cu scopul de a preveni repetarea războiului.[21] Președintele Statelor Unite Woodrow Wilson și
consilierul său, colonelul Edward M. House, au promovat cu entuziasm ideea unei Societăți ca
un mijloc de a evita orice repetare a vărsării de sânge văzute în Primul Război Mondial, iar
înființarea unei Societăți a fost un punct principal al celor paisprezece puncte pentru pace.[24] Mai
exact, punctul final stipula că „se va forma o asociație generală de națiuni în vederea creării de
garanții mutuale de independență politică și de integritate teritorială a statelor mari și mici.”[25][26]
Înainte de redactarea termenilor specifici ai păcii, Wilson a recrutat o echipă, condusă de
colonelul House, pentru a compila orice informații considerate pertinente pentru evaluarea
situației geopolitice din Europa. La începutul lunii ianuarie 1918, Wilson l-a chemat pe House la
Washington iar cei doi au început să elaboreze într-un secret total, primul mesaj al Societății
Națiunilor care a fost trimis la un Congres neavizat la 8 ianuarie 1918.[27]
Planurile finale ale lui Wilson pentru Societate au fost puternic influențate de prim-ministrul sud-
african, Jan Christiaan Smuts. În 1918, Smuts a publicat o serie de tratate intitulate The League
of Nations: A Practical Suggestion. Conform biografiei scrise de F.S. Crafford despre Sumts,
Wilson a adoptat „și ideile și stilul” lui Smuts.[28]
La data de 8 iulie 1919, Woodrow Wilson a revenit în Statele Unite și a lansat o campanie la
nivel național cu scopul de a asigura sprijinul poporului american pentru intrarea țării SUA în
Societate. La 10 iulie, Wilson a declarat în fața Senatului că „un nou rol și o nouă
responsabilitate au revenit acestei mari națiuni pe care o onorăm și pe care cu toții dorim să o
ridicăm la un nivel mai mare al serviciilor și realizărilor.” Discursul președintelui Wilson a fost
primit cu răceală, mai ales de către republicani.[29]
Conferința de Pace de la Paris a permis înființarea Societății Națiunilor (în franceză Société des
Nations, germană Völkerbund) la data de 25 ianuarie 1919, având ca scop impunerea unei păcii
ca urmare a Primului Război Mondial.[30] Pactul Societății Națiunilor a fost scris de o comisie
specială, iar Societatea a fost instituită în Partea I a Tratatului de la Versailles. La 28 iunie 1919,
[31][32]
 44 de state au semnat Pactul, inclusiv 31 de state care au participat la război alături
de Antanta sau s-a alăturat acesteia în timpul conflagrației. În ciuda eforturilor lui Wilson de a
organiza și promova Societatea, și pentru care primise Premiul Nobel pentru Pace în 1919,
[33]
 Statele Unite ale Americii nu s-au alăturat Societății. Opoziția din senatul Statelor Unite ale
Americii, în special din partea politicienilor republicanilor Henry Cabot Lodge și William E.
Borah , împreună cu refuzul lui Wilson de face compromis, au asigurat că Statele Unite ale
Americii nu vor aproba Pactul.
Societatea a ținut prima întâlnire a consiliului la Paris, pe 16 ianuarie 1920, la șase zile după
intrarea în vigoare a Tratatului de la Versailles.[34] În noiembrie, sediul central al Societății s-a
mutat la Geneva, localitate în care s-a desfășurat, la 15 noiembrie 1920[35], prima Adunare
Generală, cu reprezentanți din 41 de state.[36]