IMPOZITELE INDIRECTE

Continutul impozitelor si taxelor

Cea mai mare parte a resurselor publice sunt prelevari obligatorii si de aceea se impune definirea
impozitului si precizarea continutului sau, atat din punct de vedere juridic si economic, cat si tehnic.

Definitia clasica a impozitului spune ca acesta este o contributie obligatorie, neconditionata si fara
contraprestatie la suportarea sarcinii publice.

a. In legatura cu impozitul sunt de remarcat urmatoarele lucruri:

b. impozitul nu este un scop in sine ci urmareste asigurarea satisfacerii sarcinii publice, adica
participarea tuturor cetatenilor la cheltuielile publice;
c. prin impozite se realizeaza si o redistribuire a veniturilor cetatenilor intre diferitele paturi ale
populatiei;
d. scopul initial al impozitului il reprezinta procurarea de resurse pentru autoritatea publica, dar de
regula, lui i se asociaza si unul aflat dincolo de sfera financiara, anume faptul ca este folosit de stat
pentru a-si asigura interventia in viata social-economica;
e. ca regula generala, impozitul este o contributie obligatorie , neconditionata – adica, contribuabilul
nu poate pretinde prestarea unui serviciu de catre autoritatea publica;
f. impozitul nu are o destinatie speciala.

Asociat impozitelor exista si categoria de taxe. Si taxele sunt instituite prin lege si au un caracter obligatoriu,
dar au obiective precizate colectandu-se in anumite scopuri precise.

In cadrul taxelor exista si taxe care sunt obligatorii numai daca populatia solicita un serviciu si presupun o
contraprestatie, adica sunt conditionate. Putem exemplifica in acest sens cu unele taxe administrative de
genul taxelor notariale sau a taxelor de pasaport.

Prin fiscalitate se intelege preluarea obligatorie pentru bugetul statului a unei parti din veniturile cetatenilor.
In ultimii 50 de ani a intervenit notiunea de parafiscalitate care se refera la realizarea altor venituri ale
statului decat impozitele si taxele obisnuite. Este vorba aici de taxele administrative despre care am vorbit
mai inainte si care sunt percepute de autoritatea publica pentru un presupus serviciu. Aceste taxe se percep
in folosul unui anumit serviciu al statului si tendinta este de a stabili marimea acestor taxe mult mai mare
decat costul contraprestatiei.

Impozitul poate reprezenta o parghie financiara deosebit de importanta prin intermediul careia statul poate
interveni in economie. De altfel, reprezinta cea mai eficienta cale prin care statul poate incuraja anumite
tipuri de activitati sau de a determina restrangerea altora.

Prezentam mai jos, succint, cateva din modalitatile tehnice de tranformare a impozitului intr-un instrument al
politicii economice si sociale:

• adaptarea bazei de asezare (de calcul) a impozitelor;

• instituirea de monopoluri;
• instituirea unui sistem de scutiri si inlesniri;
• supradimensionarea impozitelor;
• sisteme de restituire fiscala.

Elementele impozitului

Tehnica asezarii si perceperii fiecarui impozit sau taxe presupune precizarea unui anumit numar de
elemente definitorii (comune tuturor tipurilor de impozite sau taxe):
 a. subiectul impozabil;
b. suportatorul impozitului;
c. obiectul impozabil;
d. sursa impozitului;
e. unitatea de impunere;
f. cota de impunere;
g. termenul de plata;
h. asieta (modul de asezare a impozitului).

a) Subiectul impozabil numit adesea platitor sau contribuabil este persoana fizica sau juridica obligata la
plata unui impozit catre stat.

b) Suportatorul impozitului este persoana care suporta efectiv impozitul din veniturile sale. Ca regula
absoluta, la impozitele indirecte (TVA, accize) suportatorul difera de platitor si, acesta din urma transmite
presiunea fiscala, iar acest fenomen este cunoscut sub denumirea de repercursiunea impozitelor. La
impozitele directe, de regula, platitorul si suportatorul sunt aceeasi persoana (vezi impozitul pe avere).

c) Obiectul impozabil reprezinta materia supusa impozitarii, care poate fi: veniturile, averea, suma vanzarilor
etc. Evaluarea materiei impozabile poate fi destul de dificila. De regula, aceasta se face pe baza declaratiei
contribuabilului. In alte cazuri, ea se evalueaza conform unor norme fixate de catre autoritatea publica sau
se face o expertiza fiscala.

d) Sursa impozitului este reprezentata de venit, dar si de avere (sau din venitul procurat de avere)

e) Unitatea de impunere este in fapt unitatea de masura a materiei impozabile exprimata fie in unitati
valorice, fie in unitati naturale. Spre exemplu, la venit unitatea de impunere este unitatea monetara (leul), la
avere avem m2 pentru terenuri sau capacitatea cilindrica pentru automobile etc.

f) Cota de impunere reprezinta impozitul ce revine pe unitatea de masura a materiei impozabile. In toate
tarile se practica mai multe feluri de cote, fie exprimate procentual fata de valoarea materiei impozabile, fie
in unitate monetara pe unitatea de masura a materiei impozabile.

Cotele de impozitare exprimate procentual pot fi:

• progresive;
• progresive in transe (la salarii);
• proportionale (la profit)

Cota de impunere poate fi aparenta (cea prevazuta de lege) sau reala (care poate fi mai mica sau mai mare
decat cea aparenta, datorita unui sistem de scutiri sau penalizari).

g)Termenul de plata este reprezentat de perioada la care este datorat impozitul (la salarii lunar, la venituri
din chirii trimestrial etc).

h) Asieta (modul de asezare al impozitului) reprezinta un grup de operatiuni prin intermediul carora se
defineste in fiecare caz in parte forma concreta a impozitului si modul in care se aseaza.

Asezarea unui impozit presupune:

• constatarea si evaluarea materiei impozabile;

• stabilirea cuantumului impozitului datorat de catre contribuabil;
• perceperea/incasarea impozitului.
Principiile impunerii

Impunerea se realizeaza printr-un asamblu de operatii si masuri ce incearca sa asigure eficienta impozitelor
si sa tina cont de respectarea unor principii de baza. Astfel, aceste principii fundamentale ale impunerii sunt:

• principii de echitate fiscala;

• principii de politica financiara;
• principii de politica economica.

Echitatea fiscala ar trebui sa semnifice dreptate sociala in materie de impozite. In acest scop impunerea
trebuie sa asigure egalitate fiscala in fata legii si acesta inseamna ca impunerea trebuie sa se realizeze
diferentiat, in functie de marimea averii si de venitul fiecarui contribuabil. Practica a pus insa in evidenta o
contradictie intre egalitatea fiscala in fata legii si randamentul impozitelor. Astfel, din punct de vedere al
randamentului, impozitele ar trebui sa produca maximum de venituri pentru stat, iar din punct de vedere al
echitatii fiscale repartizarea sarcinii publice intre contribuabili ar trebui sa tina seama de situatia personala a
fiecaruia, numai ca, ceea ce este echitabil are randament mic si, de multe ori, ceea ce are randament ridicat
nu este echitabil.

In ceea ce priveste egalitatea in fata legii apar doua notiuni care se impun a fi corelate:
-egalitatea matematica;
-egalitatea personala.

Egalitatea matematica inseamna impozite egale la venituri egale. Egalitate matematica nu tine cont de
situatia personala a contribuabilului si, astfel, doi contribuabili cu aceleasi resurse pot avea situatii personale
diferite si ca atare, proportionalitatea platii impozitelor poate sa-l loveasca mai mult pe unul decat pe celalalt.

La asezarea impozitelor in toate tarile se porneste de la egalitatea matematica dar, ea se corecteaza prin
prisma situatiei personale a platitorului. Pentru a asigura si egalitatea personala se pot introduce un sistem
de deduceri din masa impozabila, cote progresive de impunere (mai ales in transa), norme de venit la
impozitul pe avere etc.

Principiile de politica financiara se refera la randamentul impozitului, la stabilitatea si la elasticitatea

acestuia.

Randamentul impozitului se masoara prin raportarea sumei globale colectata intr-un interval dat si
cheltuielile facute de autoritatea publica in vederea colectarii acesteia.

Randamentul impozitului presupune asigurarea urmatoarelor conditii:

• universalitatea impozitului – adica toti cei care au un venit trebuie sa plateasca;

• economia de cheltuieli – adica constituirea unui sistem institutional cat mai ieftin;
• ineluctabilitatea – adica neputinta sustragerii de la plata impozitelor si, astfel, micsorarea
posibilitatilor de evaziune fiscala;
• anestezia fiscala – presupune a asigura unui impozit, la introducerea lui, o anumita capacitate de
suportabilitate.

Stabilitatea si elasticitatea impozitului sunt doua principii simetrice.

Un impozit este stabil daca el nu urmeaza intocmai toate variatiile conjuncturale care afecteaza materia
impozabila.

Elasticitatea semnifica absenta reactiei materiei impozabile la variatia cotei de impunere.

Exista in toate economiile un conflict deschis intre randamentul si echitatea impozitului. In teorie nu exista
acest conflict, in sensul ca, cu cat mai bine este asezat un impozit si este repartizata sarcina fiscala pe
membrii societatii, cu atat mai mare este randamentul acestuia. In realitate insa, circula zicala: "impozitele
productive nu sunt juste, iar impozitele juste nu sunt productive".

Principii de politica economica se refera la modelarea impozitelor astfel incat sa asigure interventia statului
in viata economica. Astfel, fie ca se introduc noi impozite, fie ca se redimensioneaza unele din impozitele
existente, acest lucru se face nu doar pentru a produce venituri, cat si pentru a asigura interventia statului in
economie. Ca atare, vechiului conflict dintre randamentul si echitatea impozitelor, i se mai adauga un altul
intre randament si interventionism.

Clasificarea impozitelor

Pentru clasificarea impozitelor se folosesc mai multe criterii deoarece unul si acelasi impozit poate avea
diferite implicatii in viata social-economica, in functie de pozitia de pe care a fost apreciat. Asemenea criterii
de clasificare sunt:

a. impactul asupra suportatorului;

b. neutralitatea fata de contribuabil;
c. obiectul impozabil;
d. scopul introducerii impozitului;
e. frecventa perceperii;
f. locul in care impozitul se face venit.

a) in functie de impactul asupra suportatorului regasim:

• impozite directe – se stabilesc in sarcina platitorului fie in functie de venitul pe care il obtine, fie in
functie de averea sa. Ca regula generala, la impozitele directe platitorul si suportatorul impozitului
sunt una si aceeasi persoana.
• impozitele indirecte – nu se stabilesc in mod direct pe platitor, ci asupra vanzarii de bunuri sau
prestarilor de servicii si lucrari. Ele vizeaza cheltuirea veniturilor, motiv pentru care mai sunt
denumite impozite pe cheltuieli. La impozitele indirecte suportatorul este cu totul alta persoana
decat platitorul, in cele din urma, suportatorul fiind consumatorul final.

b) in functie de neutralitatea fata de contribuabil:

• impozite reale – se stabilesc in functie de marimea materiei impozabile (imobile, pamant etc)
facand abstractie de situatia personala a platitorului;
• impozite personale – sunt cele ce tin cont de situatia contribuabilului si sunt reprezentate, in
special, de impozitele pe venit; se mai numesc si impozite subiective;

c) dupa obiectul impozabil impozitele pot fi:

• impozite pe venit;
• impozite pe avere;
• impozite pe cheltuieli (pe consum).

d) dupa scopul introducerii impozitului:

• impozite cu caracter fiscal – adica urmaresc sa produca venituri pentru buget si se vizeaza
randamentul lor;
• impozite cu caracter de ordine – adica cu scopul de a asigura ordine intr-un anumit sector (spre
exemplu, taxa pe divort).

e) in functie de frecventa perceperii regasim:

• impozite permante (marea majoritate);

 • impozite incidentale (spre exemplu, asupra imbogatitilor de razboi).

f) in functie de locul in care impozitul se face venit:

• impozite federale;
• impozite ale statelor;
• impozite ale colectivitatilor locale.

Repercursiunea impozitelor. Rezistenta la impozite si evaziunea fiscala

Repercursiunea fiscala are loc ori de cate ori presiunea fiscala se transmite altei persoane. Ca regula,
impozitele directe nu pot fi repercutate asupra altei persoane decat aceea a platitorului. Repercursiunea
fiscala apare la impozitele indirecte unde platitorul si suportatorul nu sunt aceeasi persoana.

Rezistenta la impozite, indiferent cat de perfectionata ar fi tehnica de colectare a acestora, este un fenomen
general in diferite proportii.

Impozitele pot fi eludate total sau partial in anumite circumstante. Punctul de plecare in aparitia evaziunii
fiscale este presiunea fiscala.

Orice contribuabil cauta sa scape mai ales cand el considera ca statul exagereaza. El compara efortul pe
care il face cu ceea ce beneficiaza de pe urma autoritatii publice si daca rezultatul este negativ, atunci apare
rezistenta la impozite.

In literatura economica se face distinctia intre procedeele legale de ocolire a platii impozitelor si evaziunea
fiscala propriu-zisa.

Impozitul poate fi ocolit fara ca platitorul sa intre in conflict cu legea. Acest lucru se poate realiza pe doua
cai:

• evaziunea permisa in mod voit (adica printr-un sistem de scutiri, exceptii si inlesniri);
• evaziunea ce are loc ca rezultat a unor lacune ale legii; nu este provocata voit, ci de neglijenta
formularii legii.

Evaziunea ilicita (frauda fiscala) are loc atunci cand se comite o incalcare flagranta a legii (varietatea este
infinita).

Amploarea fraudei variaza de la o tara la alta si chiar in interiorul aceleasi tari. Chiar intre tarile cu economie
de piata dezvolatata evazionismul poate fi diferit: in tarile din Nordul Europei, Anglia, SUA proportia fraudei
fiscale este mult mai redusa decat in celalte state dezvoltate, precum si in cadrul aceleasi tari pot apare
dirente semnificative spre exemplu intre Nordul si Sudul Frantei sau a Italiei. De asemenea, proportiile sunt
diferite si pe categorii sociale: evaziunea fiscala in randul salariatilor este mai redusa decat la cei cu
profesiuni liberale.

Prevenirea evaziunii fiscale este foarte dificila pentru ca presupune instituirea unui sistem costisitor si a unui
aparat numeros de supraveghere a colectarii impozitelor.
Caracterizarea generala a impozitelor indirecte

Alaturi de impozitele directe orice tara apeleaza si la cele indirecte care imbraca forma impozitelor pe
cheltuieli (pe consum).

Pentru a pune in evidenta continutul si necesitatea impozitarii indirecte se impune compararea diferentelor
ce exista, atat din punct de vedere stiintific, cat si juridic-administrativ, intre cele cele doua mari categorii de
impozite: directe si indirecte.

Din punct de vedere stiintific, o prima deosebire reiese din aceea ca, daca in cazul impozitelor directe
obiectul acestora il reprezinta existenta venitului/averii, in cazul celor indirecte obiectul impunerii il constituie
cheltuirea/consumul venitului/averii.

O a doua diferenta intre cele doua tipuri de impozitare rezida in incidenta si repercursiunea lor, adica a
modului in care impozitele afecteaza pe cineva si ceva.

Impozitele directe au o incidenta directa, adica platitorul este aceeasi persoana cu suportatorul si nu pot fi
repercutate (de regula) asupra altor persoane.

In cazul impozitelor indirecte, incidenta (sarcina fiscala) este indirecta, acest lucru fiind prevazut prin lege.

Din punct de vedere juridic-administrativ se distinge o alta diferenta importanta intre cele doua categorii de
impozite.

Astfel, in cazul impozitarii directe a venitului sau averii exista asa numitul rol nominativ (o pozitie, un fisier in
memoria calculatorului); orice platitor are o pozitie deschisa la fisc. Acest lucru nu se regaseste insa si la
impozitele indirecte unde nu se cunoaste dinainte contribuabilul.

Printre avantajele impozitelor directe putem aminti echitatea fiscala si faptul ca asigura statului venituri
relativ stabile.

Impozitarea directa are marele dezavantaj al perceperii lente, la mari intervale de timp a impozitului. De
asemenea, impozitarea directa este vizibila si, mai ales, iritabila pentru contribuabili si, nu independent de
acestea, prezinta un randament destul de scazut.

Impozitarea indirecta prezinta marele avantaj al randamentului, deoarece se impun nu un profit, un venit, o
avere ci o circulatie, o vanzare, o cumparare, un consum. Un alt avantaj este rapiditatea perceperii
impozitului si in acelasi timp este si mai putin costisitoare decat impozitarea directa.

Marele inconvenient al impunerii indirecte il reprezinta inechitatea fiscala, pe de o parte, ca urmare a

proportionalitatii cotei de impunere, iar, pe de alta parte, din cauza faptului ca nu tine seama de situatia
personala a platitorului.

Principalele categorii de impozite indirecte sunt:

• taxele de consumatie;
• taxele vamale;
• monopolurile fiscale;
 • taxele de inregistrare si de timbru.

Taxele de consumatie

Cea mai raspandita forma de asezare a impozitelor indirecte o reprezinta taxele de consumatie. Poarta
denumirea de taxe dintr-o simpla obisnuinta, in fond acestea sunt impozite in sensul ca sunt obligatorii, nu
presupun o contraprestatie si sunt fara o destinatie speciala.

Taxele de consumatie se aseaza in doua moduri: fie ca taxa generala pe consum – taxa pe valoarea
adaugata -, fie ca un impozit (taxa) special asezat numai pe vanzarea anumitor bunuri – accizele.

Taxa pe valoarea adaugata (TVA)

Forma sub care exista in prezent taxa generala de consumatie este taxa pe valoarea adaugata
(TVA). Taxa asupra valorii adaugate a luat, in unele tari, impozitul asupra cifrei de afaceri . T.V.A. a fost
introdusa initial in Franta prin reforma fiscala din 1954-1955.
Taxa pe valoarea adaugata se calculeaza asupra cresterii de valoare, adaugata de fiecare agent economic
care participa la ciclul realizarii unui produs sau la executarea unei lucrari care intra sub incidenta acestui
impozit.
Platitori de TVA sunt toti agentii economici care vand produse, executa lucrari sau presteaza
servicii.
Obiectul impozabil este reprezentat de valoarea bunurilor, a lucrarilor si a serviciilor la preturile de
facturare.
Materia impozabila este suma globala a vanzarii.
Suportatorul este consumatorul final.
Pentru a determina sumele de plata catre autoritatea publica orice agent economic infiinteaza cel
putin patru conturi: TVA colectata, TVA deductibila, TVA de plata, TVA de recuperat.

Mecanismul prin care se determina TVA datorata bugetului statului il prezentam in continuare succint. In
contul TVA colectata se inregistreaza TVA incasata la vanzarea produsului sau lucrarii. In contul TVA
deductibila se inregistreaza TVA platita la cumpararea de catre agentul economic a valorilor materiale, la
receptionarea lucrarilor care i s-au facut sau la plata prestatiilor in favoarea sa. Aceasta TVA deductibila
exprima un drept (o creanta) al platitorului fata de stat. Scazand din TVA colectata TVA deductibila rezulta
ceea ce are de platit agentul economic statului (TVA de plata). Daca aceasta diferenta este negativa, adica
TVA colectata este mai mica decat TVA deductibila, atunci inseama ca agentul economic are de recuperat
de la stat acesta suma. Se observa usor ca agentul economic nu este afectat de TVA, acesta doar il
plateste. Cel care il suporta efectiv este consumatorul final.

In ceea ce priveste comertul exterior, nu se plateste TVA pentru exporturi, iar la importuri exista taxa de
compensare. Pentru exporturile facute statul restituie firmei TVA deductibila (platita in amonte). In activitatile
de export datorita detaxarii marfurile acestea devin mai competitive prin pret. TVA perceput la import are
rolul de a compensa pierderile la export care apar datorita detaxarii. Daca marfurile s-ar livra la intern
incasarile statului ar creste. De asemenea, prin acest TVA la importuri are loc si o egalizare a sanselor
pentru firmele nationale in raport cu cele straine, pentru ca daca nu ar exista TVA de import marfurile
externe ar fi mai competitive prin pret decat cele nationale.

TVA are o mare elasticitate fata de procesele economice in sensul ca, daca afacerile se dezvolta si TVA
colectata, respectiv TVA de plata vor fi mai mari. Daca vanzarile stagneaza si cuantumul TVA va fi mai mic
si in consecinta si incasarile statului. Astfel, TVA ca de altfel toate impozitele indirecte "copiaza" mersul
economiei.
TVA este un impozit cu un randament fiscal ridicat, insa ca orice impozit indirect este inechitabil. Acest lucru
se traduce prin aceea ca devine regresiv in raport cu cresterea veniturilor si nici nu se preteaza la un minim
neimpozabil. Astfel, TVA afecteaza mai pronuntat persoanele cu venituri mici si pe cele care isi afecteaza o
mare parte a veniturilor lor pentru cheltuieli de consum (de multe ori independent de vointa lor fiind vorba de
cheltuieli de stricta necesitate).

In tara noastra TVA a fost introdus in urma ca catava ani, din urmatoarele considerente:

• necesitatea inlocuirii formulei anacronice a fostului impozit pe circulatia marfurilor;

• pentru cresterea resurselor statului;
• din ratiuni de compatibilizare cu sistemele fiscale din tarile europene.

Actualmente cota unica de TVA in Romania este de 24%.

Accizele

Distinct de TVA in toate statele exista taxe speciale de consumatie care "lovesc" numai anumite produse.
Accizele sunt aceste taxe speciale de consumatie si se aseaza, de regula, pe vanzarea acestor grupe
aparte de produse.

In prezent, aceste grupe speciale de produse care fac obiectul accizelor sunt reprezentate, in principal, de
bunurile care dauneaza sanatatii si de produsele considerate de lux.

Spre exemplu, in tara noastra se platesc accize pentru urmatoarele grupe de produse:

• alcoolul etilic alimentar, derivatele sale si orice alte bauturi alcoolice;

• produsele petroliere (exceptie face pacura);
• produsele din tutun;
• alte produse si grupe de produse: cafea, bijuterii (cu exceptia verighetelor), autoturisme, parfumuri,
blanuri naturale, articole din cristal, ape minerale, armele de vanatoare si de uz individual.

Prezentam selectiv, cateva produse accizate in alte tari:

• Franta: vinul, cidru, berea, apele minerale;

• Germania: tutunul, cafeaua, ceaiul, uleiurile minerale;
• Marea Britanie: spirtul, berea, tutunul, uleiurile minerale

Scopul accizelor este unul fiscal, desigur, si anume formarea de resurse la dispozitia statului. Cel putin la fel
de importanta este insa si motivatia de ordin social a accizelor, prin faptul ca aceste pot fi folosite ca si
parghii fiscale pentru controlarea consumurilor, in sensul descurajarii acelora care, spre exemplu, dauneaza
sanatatii.

Platitorii accizelor sunt agentii economici care importa produsul respectiv pentru vanzare, producatorii sau
vanzatorii acestuia. Ca si in cazul TVA, suportatorul este insa, cel care cumpara produsul respectiv, adica
consumatorul final.

Acciza se calculeaza de regula in doua moduri, in functie de cum este exprimata cota de impunere pentru
fiecare produs accizat in parte. Astfel, cota de impunere poate fi:

• fie o cota fixa in lei sau in euro pe unitatea de masura specifica (de exemplu pe litru, pe gradul de
concentratie, pe cifra octanica etc);
• fie o cota procentuala care se aplica asupra bazei de impozitare.

Taxele vamale
Taxele vamale sunt un impozit indirect care apar ca urmare a interventiei statului in comertul international.
Aceasta interventie a statului in economie se realizeaza pe doua cai: direct si indirect.

Pe cale directa statul poate interveni, fie prin masuri cantitative asupra importurilor sau exporturilor (este
vorba de contingentari, prohibitii etc), fie prin reglementarea schimburilor. Interventia directa ridica probleme
destul de delicate, deoarece poate conturba relatiile dintre state si poate avea efecte paguboase asupra
raporturilor economice in perioadele urmatoare.

Interventia indirecta se realizeaza prin taxele vamale, adica prin impozitarea schimburilor internationale.
Ceea ce se impune este valoarea in vama a produselor care fac obiectul tranzactiei externe. Cota de
impunere, adica nivelul taxei vamale, este prevazuta prin lege.

Deoarece taxele vamale sunt multiple ca numar, ca mod de asezare si fiecare avand efecte diferite, pentru a
elabora o politica vamala corespunzatoare intereselor generale ale statului se impune o clasificare a lor.
Multimea taxelor vamale poate fi ordonata dupa cel putin patru criterii:

a. in functie de sensul fluxurilor comerciale;

b. dupa modul de fixare;
c. dupa modul de percepere al taxei;
d. dupa scopul instituirii taxelor vamale.

a)In functie de sensul fluxurilor comerciale regasim:

• taxe vamale de import;

• taxe vamale de export;
• taxe vamale de tranzit.

Taxele vamale cu ponderea cea mai mare sunt cele de import si acestea se platesc de catre importatori o
data cu depunerea documentelor ce atesta efectuarea tranzactiei. Aceasta taxa vamala se adauga la pretul
de cumparare, sporind astfel pretul la care se vor vinde aceste produse in interiorul tarii importatoare. In final
taxa va fi suportata de consumatorul individual, ca de altfel, in cazul tuturor impozitelor indirecte.

Taxele de export se intalnesc rar, deoarece statele sunt interesate in general in incurajarea exporturilor.
Ratiunea lor este una fiscala si se intalneste in tarile care au nevoie stringenta de venituri si le pot obtine in
principal doar prin taxarea exporturilor (spre exemplu in tarile care exporta masiv bogatii naturale: minereuri,
cafea, cacao etc). Un alt scop al acestor taxe vamale ar fi acela al descurajarii exporturilor de materii prime
neprelucrate.

Taxele vamale de tranzit sunt introduse doar cu scop fiscal, deoarece nu afecteaza nici productia, nici
consumul, dar fiind utilizat teritoriul national, statul impune taxa. Sunt practicate in cazuri foarte rare
deoarece statele sunt interesate in general in tranzitarea teritoriului lor, obtinand diverse beneficii de pe
urma acestui lucru.

b)Dupa modul de fixare taxele vamale pot fi:

• taxe vamale autonome;

• taxe vamale conventionale;
• taxe vamale autonom-conventionale;
• taxe vamale asimilate.

Taxele vamale autonome se aplica la importurile din tarile cu care nu exista acorduri privind "clauza natiunii
celei mai favorizate".

Taxele vamale conventionale au un nivel mai redus decat cele autonome si se aplica asupra relatiilor
comerciale intre tarile care fac parte din anumite uniuni vamale. Se mai numesc si taxe vamale
preferentiale.
Taxele vamale asimilate sunt temporare, ele fiind introduse cu ocazia preluarii sistemului vamal al unei alte
tari.

c)Dupa modul de percepere al taxei intalnim:

• taxe vamale ad valorem;

• taxe vamale specifice;
• taxe vamale mixte.

Taxele vamale ad-valorem presupun utilizare unei cote procentuale definite care se aplica asupra bazei de
impozitare (valoarea in vama). Acest tip de taxe vamale sunt cel mai intalnite. Utilizarea lor are avantajul
simplitatii, dar prezinta neajunsul fiscal al variatiei randamentului, ca urmare a modificarilor frecvente a
preturilor pietele mondiale.

Taxele vamale specifice sunt stabilite ca suma fixa pe unitatea de masura a utilitatii importate.

d)Dupa scopul instituirii taxelor vamale regasim:

• taxe vamale cu scop fiscal;

• taxe vamale cu scop protectionist;
• taxe vamale cu scop preferential;
• taxe de sanctiune.

Taxele vamale preferentiale sunt determinate de negocierile intre guverne si constau intr-o reducere
reciproca a taxelor vamale.

Taxele vamale de sanctiune pot imbraca urmatoarele forme:

• taxe anti-dumping (=pret mondial - pretul de dumping);

• taxe compensatorii – se aplica la produsele importate care beneficiaza in tara de origine de
subventii ilegale;
• taxe de retorsiune – se aplica atunci cand un un stat partener in relatii comerciale isi ridica taxele
vamale, fara a se fi cazut de comun acord asupra acestui lucru sau fara o consultare reciproca
prealabila.

Asezare taxelor vamale porneste de la declaratia vamala de import. Fiecare declaratie de import este
insotita de licenta care atesta legalitatea tranzactiei, factura, documentele de transport international,
certificatul care atesta originea marfurilor si alte documente.

Baza o reprezinta factura deoarece pornind de la aceasta se calculeaza valoarea in vama.

Valoarea in vama cuprinde pretul extern transformat in moneda nationala la cursul oficial al zilei, la care se
adauga cheltuielile de transport, cheltuielile de asigurare si alte cheltuieli efectuate pentru transportul marfii
pana la vama.

Asupra acestei valori in vama se aplica taxa vamala. Dupa achitarea acesteia se primeste in scris "liberul de
vama" si operatia de vamuire s-a incheiat. Vamuirea se face de obicei la punctele vamale de frontiera, dar
se poate face si la vamile de interior cu respectarea anumitor conditii privind garantarea efectuarii platii
taxelor.

Ansamblul taxelor vamale ale unei tari se constituie in tariful vamal. Tariful vamal stabileste modul concret
de aplicare al taxelor vamale pe fiecare produs in parte. Practic este reprezentat de o lista vamala care
cuprinde toate produsele ce fac obiectul comertului international si contine precizari precise privind modul de
percepere al taxelor vamale.
Monopolurile fiscale

Prin monopol fiscal se intelege dreptul statului de a produce si/sau comercializa, in regim de exclusivitate,
anumite produse.

Veniturile realizate stat din monopolurile fiscale sunt reprezentate de profitul obtinut din activitatea de
productie sau comercializare in regim exclusiv si de taxa cuprinsa in pretul de vanzare incasat de la
consumatori. Practic, acest impozit (taxa) fixat asupra pretul de vanzare si care se include in acesta, se
numeste monopol fiscal.

Taxele de inregistrare si de timbru

Aceste taxe sunt obligatorii numai in cazul in care cetateanul solicita un serviciu din partea statului.

In prezent exista o multitudine de astfel de taxe si cateva dintre ele le vom prezenta mai jos.

Taxele judecatoresti si notariale sunt printre cele mai des intalnite si se platesc pentru diferite procese.
Taxele notariale reprezinta o taxa datorata bugetului statului pentru diferite inregistrari.

Pe langa taxele de inregistrare mai exista si sase tipuri de taxe de timbru: timbrul literar, cinematografic,
teatral, muzical, folcloric si al artelor plastice, care alimenteaza diferite fonduri publice destinate sustinerii
unor activitatidin domeniul culturii etc.

Deosebit de taxele de inregistrare si de timbru mai exista si diverse tarife, ca de exemplu:

• tarifele pentru servicii prestate de Oficiul National de Cadastru;

• tarifele pentru servicii prestate de Oficiul de Autorizare si Control in Turism etc.

Taxele de timbru si cele de inregistrare pot fi stabilite in suma fixa, cand actele sau faptele supuse
taxarii nu sunt evaluabile in bani, sau ad-valorem, prin aplicarea unor cote procentuale direct proportionale,
progresive sau mixte.
Contributiile
Contributiile reprezinta o categorie intermediara intre impozite si taxe, fiind prelevari cu caracter
special,din partea persoanelor fizice si juridice.
Contributiile se aseamana cu taxele propriu-zise prin faptul ca ele sunt percepute in legatura cu
efectuarea unei prestatii. Ele se deosebesc de taxe prin faptul ca serviciul respectiv, pentru care se percepe
contributia, nu este solicitat de contribuabilii platitori, ci este stabilit de autoritatea publica. Astfel in cazul
contributilor nu se manifesta o solicitare individuala pentru efectuarea serviciului supus impunerii sub forma
unei contributii pecuniare, dar exista o utilitate individuala prezumtiva pentru toti platitorii, ca parte a unei
utilitati collective, care sta la baza deciziei autoritatii publice de a presta un serviciu.
Asemanarea contributiilor cu impozitele se concretizeaza in caracterul lor obligatoriu. Deosebirea
dintre ele provine din faptul ca in cazul impozitului prelevarea se face fara o contraprestatie directa in timp
ce in cazul contributiilor, puterea publica dispune de autoritatea de a impune prestatia, precum si plata
acesteia, pentru considerentul ca persoanele fizice si/sau juridice, obligate sa suporte contributia respective,
beneficiaza de anumite avantaje, presupuse sau reale de pe urma acestor prestatii. Exemple: contributia la

fondul pentru modernizarea drumurilor; contributia pentru pensia suplimentara etc.