CURS I.

Considerații generale privind fiscalitatea (conceptul de fiscalitate, principiile

generale ale fiscalității, funcțiile și rolul fiscalității)

Motto:
Benjamin Franklin scria că „În lumea noastră nimic nu e sigur, în afară de moarte și impozite.”
(«Ici bas, rien n'est certain à part la mort et les taxes ».)

1.1 Conceptul de fiscalitate

În literatura economică, fiscalitatea este definită ca fiind un sistem de constituire a

veniturilor statului prin redistribuirea venitului naţional cu ajutorul impozitelor şi taxelor,
reglementate prin norme juridice.
Impozitele au o serie de trăsături printre care:
a - sunt obligatorii ca urmare a aprobării prelevării lor prin legislația fiscală aprobată de
Parlament, neputându-se propune legislație fiscală prin inițiativă legislativă a cetățenilor,
b - au titlu nerambursabil pentru ceea ce legea prevede ca volum, specific și termen de plată,
respectiv nu se restituie dacă sunt plătite la nivelul prevăzut în legislația adoptată,
c - sunt fără contraprestație directă din partea statului, adică în schimbul încasării lor statul
nu efectuează un serviciu obligatoriu, bine definit.
Impozitul este poate cea mai veche resursă financiară a statului, iar cuvântul provine din
limba latină ,,impositum”, care însemnă obligație publică. În decursul vremii au apărut o serie de
definiții și interpretări care au reprezentat nivelul de dezvoltare al societății de la acel moment, dar
toate scot în evidență trăsăturile de mai sus.
O definiție care sintetizează evoluțiile ,,impozitului”, în sensul cunoștințelor economice
moderne, este dată de prof. Ioan Talpoș: ,,impozitul reprezintă o formă de prelevare silită, la
dispoziția statului, fără contraprestație directă și imediată și cu titlu nerestituibil a unei părți din
veniturile sau averea persoanelor fizice și/sau juridice în vederea acoperirii unor necesități publice”.
Alături de impozit în fiscalitate întâlnim și cuvântul taxă care provine de la
grecescul ,,taxis”, ceea ce reprezintă fixare de impozit.
Taxele, spre deosebire de impozite, acordă plătitorului posibilitatea să poată beneficia de un
contraserviciu direct și imediat, ceea ce creează o așteptare mare din partea contribuabililor.
Trebuie să se remarce faptul că o taxă plătită nu înseamnă ca statul trebuie să efectueze un
contraserviciu de aceeași valoare, dar o contraprestație va exista.

1.2. Principiile impunerii.

Impunerea reprezinta operatia fiscala care consta în stabilirea persoanei (platitorului), a

termenului de plata și a sumei ce urmeaza a fi platită statului ca impozit.
Principiile impunerii trebuie întelese ca totalitatea legilor si a notiunilor de baza ale stiintei
economice, dupa care se decide cum se vor obtine veniturile bugetare si se vor utiliza acestea.
Adam Smith (1723-1790), părintele teoriei finanţelor publice, fondatorul liberalismului clasic,
care a pus bazele teoriei impozitării echitabile, a stabilit patru norme (principii) fiscale imuabile cu
privire la impunere în lucrarea sa "Eseu asupra Avuţiei Naţiunilor" (1776):
  "Egalitatea" (echitatea): "Cetăţenii unui stat, supuși impozitării trebuie să contribuie la
susţinerea guvernului, fiecare în măsura posibilităţilor lui, în funcţie de capacităţile sale, adică, în mod
proporţional cu veniturile pe care le obţine, datorită protecţiei statului.”
 "Certitudinea": "Impozitul sau partea de impozit pe care fiecare individ este obligat să o
plătească trebuie să fie certă şi nu arbitrară. Perioada de plată, modul de plată, suma de plată - toate
aceasta trebuie să fie clare şi precise (într-un cuvânt asieta1), atât pentru contribuabil, cat şi pentru orice
altă persoană. "
 Confortul (comoditatea): "Orice impozit ar trebui să fie perceput la timp şi în maniera în care
se poate presupune că ar fi cel mai convenabil pentru contribuabil".
 Economia (randamentul sau eficienţa): "Orice impozit ar trebui să fie conceput pentru a face
ca din mâinile (posesia) oamenilor să se obţină cât mai puţini bani cu putinţă peste ceea ce merge la
Trezoreria de Stat şi, în acelaşi timp, aceşti bani să fie ţinuţi un timp cât mai scurt departe de mâinile
oamenilor înainte de a intra la Trezorerie".
Aceste reguli sunt departe de a fi respectate astăzi în diferitele coduri fiscale, în condiţiile în
care ele erau condiţiile minimale pentru a evita intrarea într-un regim de impozitare arbitrară.
Comensurarea veniturilor si a cheltuielilor generate de aplicarea unui impozit se poate face prin
folosirea indicatorului “eficienta incasarii impozitelor” sau, mai pe scurt, “eficienta impozitului”.
La baza politicii fiscale a unui stat2 trebuie sa stea principiile de echitate fiscala, de politica
financiara, de politica economica si social-politice.
Totodată, alături de principiile generale privind sistemul fiscal, acesta trebuie să fie organizat şi
să funcţioneze astfel încât să ţină seama de caracteristicile financiare, economice, social-politice etc.
ale existenţei unui stat modern. În acest sens, orice impozit trebuie să fie:
 universal, adică toate persoanele – fizice şi/sau juridice – aflate în condiţii similare, să fie
supuse aceleiaşi impozitări; Caracterul universal al impunerii presupune ca un impozit sa fie platit de
toate persoanele fizice si juridice care obtin venituri sau poseda avere. Faptul ca impunerea se face
diferentiat, sau ca anumite persoane beneficiaza de un anumit minim neimpozabil, ramane in
contradictie cu acest criteriu al echitatii fiscale.
Guvernele tarilor dezvoltate au adoptat, in general, solutii pragmatice, care iau in considerare
ceea ce este util si avantajos din punct de vedere practic, care se bazeza numai partial pe principiul
avantajelor si al capacitatii de plata, intrucat sunt foarte greu de stabilit corelațiile care stau la baza
acestora.
 cheltuielile aferente implementării prevederilor fiscale – respectiv pentru calculul,
colectarea, monitorizarea impozitului - trebuie să fie cât mai mici;
 prevederile relative la impozite şi taxe fiscale trebuie să fie stabile o perioadă cât mai
îndelungată, adică randamentul acestora să rămână neschimbat cât mai mult timp;
 impozitul trebuie să fie elastic, ceea ce înseamnă să fie adaptat în permanenţă modificărilor
conjuncturale şi structurale macroeconomice.

1.3. Functiile și rolul fiscalității

1
Asieta fiscală (modul de așezare al impozitului) se definește după obiectul sau materia impozabilă și constă în totalitatea
operațiunilor pe care organele fiscale le realizează în vederea identificării subiecților impozabili, stabilirii mărimii materiei
impozabile și a cuantumului impozitului. Asieta constată existența unei creanțe fiscale a statului creând pentru contribuabili
obligația de plată a impozitului.
2
Saguna Drosu Dan, Tratat de drept financiar si fiscal, Editura All Beck, Bucuresti, 2001
 Ca o categorie financiara și ca o componenta principala a sistemului resurselor financiare publice,
impozitele indeplinesc în aria lor de manifestare funcțiile atribuite finantelor in general, dar cu unele
particularitati imprimate de continutul lor economic de procesele de redistribuire a produsului intern
brut.
Un economist3 atribuie sistemului fiscal o functie de finantare a cheltuielilor publice, o functie de
redistribuire a veniturilor si averilor conform obiectivului de echitate, și o functie de stabilizare a
economiei.
Alti economisti4 nu vorbesc explicit de funcțiile sistemului fiscal, respectiv ale impozitelor, ci de
rolul ce revine acestora si anume :
♦rolul financiar - de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor
publice;
♦rolul interventionist - de incurajare sau franare a activitatilor economice;
♦rolul social - de redistribuire a unei parti importante din produsul intern brut intre grupurile
sociale si indivizi.
Raportat la functiile atribuite finantelor publice in ansamblu, impozitele indeplinesc o functie de
repartitie (numita si functie financiara, care include si finantarea cheltuielilor publice), o functie de
redistribuire a veniturilor si averilor asupra activitatilor economico-sociale, precum și o functie de
reglare a economiei (de corectare a dezechilibrelor). La acestea se poate adauga și functia de control,
care ar semnifica capacitatea impozitelor de a mijloci efectuarea controlului ale diferitelor faze ale
procesului reproductiei economice.
In cadrul functiei financiare, prin impozite se realizeaza, în cea mai mare masura, prima latura a
functiei de repartitie atribuita finantelor publice. Aceasta, deoarece impozitul este principala forma de
procurare a resurselor banesti la dispozitia statului si, implicit, de redistribuire a resurselor intre sfera
activitatilor materiale si sfera activitatilor nemateriale, intre diferitele ramuri și subramuri economice,
între membrii societatii.
In aproape toate tarile, o buna parte din produsul intern brut este repartizat valoric, in faza de
redistribuire prin intermediul impozitelor. Prin impozite, statul preia la dispozitia sa o parte din
veniturile realizate de actorii pietei factorilor de productie: din salariile cuvenite pentru munca
prestata, dobanda datorata pentru capitalul imprumutat, chiriile aferente bunurilor mobile si imobile,
profitul, respectiv dividendele cuvenite actionarilor si asociatilor, veniturile obtinute de persoanele
fizice din activitati independente etc.
Veniturile disponibile ale persoanelor fizice si uneori, chiar ale firmelor, ramase dupa suportarea
impozitelor directe, sunt in continuare supuse unui proces de redistribuire prin intermediul impozitelor
indirecte, pe piata bunurilor si serviciilor, cu ocazia procurarii de bunuri si servicii în a caror pret sunt
incluse aceste impozite (accize, TVA, taxe vamale, fonduri speciale etc.).
In ceea ce priveste functia de redistribuire atribuita sistemului fiscal, reiese ca impozitele
mijlocesc, alaturi de alte instrumente de politica financiara, realizarea proceselor de redistribuire a
veniturilor si averilor intre membri societati în conformitate cu ceea ce societatea considera just,
echitabil.
Criteriile de echitate in repartitia veniturilor si averilor difera de la o societate la alta si de la o
perioada la alta. Astfel, societatea poate considera ca fiind echitabila realizarii unei egalizari a

3
Brezeanu Petre, Fiscalitate. Concepte. Metode. Practici., Editura Economica, Bucuresti, 1999
4
Bercea Florian si altii (coordonator Vacarel Iulian), Finante publice, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1999, p.
397-398
veniturilor si averilor (ex. in economiile socialiste) sau plafonarea veniturilor mari, sau asigurarea unui
venit minim pentru toti membri societatii.
Despre functia de reglare atribuita sistemului fiscal se poate vorbi in societatea moderna
incepand cu impunerea conceptiei dupa care impozitele trebuie considerate nu numai ca resurse
financiare ale statului, ci si ca instrumente de influentare a activitatii economice.
Implicarea impozitului in stimularea dezvoltarii economico-sociale presupune o corelare
adecvata a proceselor de prelevare sub forma de impozite, nu numai cu cele consumatoare de resurse
carora le sunt destinate, ci si cu cele generatoare de valoare noua, creatoare de produs national si
multiplicatoare a resurselor financiare. Impactul reglator al impozitelor pe venituri si averi se releva cu
pregnanta daca este privit ca o parte constitutiva a produsului intern brut, respectiv a veniturilor ce revin
participantilor la procesele de productie.
Daca se urmareste stimularea intreprinzatorilor pentru cresterea productiei si a ofertei trebuie sa
se diminueze prelevarea sub forma de impozit, rezultand o crestere corespunzatoare a venitului ramas,
din care o parte mai mare va putea fi destinata unor noi investitii. Pe seama investitiilor efectuate vor
creste capacitatile de productie si numarul locurilor de munca create si se va reduce somajul, va spori
productia, iar economia se va inscrie pe coordonate de creștere5.

5
Filip Gheorghe (coordonator), Politici financiare, Editura Sedcom Libris, Iasi, 2001