Evaluarea rezultatelor şcolare / academice

OBIECTIVELE CURSULUI:

Studiind acest modul, masterandul va fi capabil:

 să definească noţiunile: evaluare pedagogică, rezultate

şcolare, performanţă şcolară, progres şcolar;
 să identifice funcţiile evaluării de ordin pedagogic şi social;
 să analizeze specificul diverselor forme de evaluare;
 să caracterizeze diferite sisteme de notare;
 să descrie metodele tradiţionale şi complementare de evaluare;
 să analizeze componentele testului docimologic;
 să analizeze tipologia itemilor unui test docimologic;
 să elaboreze teste cu diferiţi tipuri de itemi.
Evaluarea reprezintă totalitatea activităţilor prin care se colectează,
organizează şi interpretează datele obţinute în urma aplicării unor
instrumente de măsurare, în scopul emiterii unei judecăţi de valoare, pe care
se bazează o anumită decizie pe plan educaţional.
(A.Stoica, S.Musteaţă)

Evaluarea didactică este un proces de bază în instruire, alături de predare şi

învăţare şi arată eficienţa, eficacitatea, progresul, reuşita, succesul,
performanţa şcolară, sau reversul lor, pentru fiecare elev, dar şi profesor,
şcoală.
( E.Joiţă)
Obiectul evaluării didactice este reprezentat prin:

Rezultate şcolare, acestea se identifică cu schimbările

pozitive pe care activitatea de instruire/învăţare o produce în
personalitatea (comportamentul) elevului.

Performanţă, aceasta semnifică nivelul rezultatelor obţinute

ale schimbărilor produse. Performanţă exprimă cota/nivelul
atins de către elev/student în procesul de învăţare .

Progresul şcolar defineşte raportul dintre rezultatele

obţinute la un moment dat şi rezultatele anterioare.
 Funcţiile evaluării şcolare/academice de ordin psihopedagogic
(extrase din Concepţia evaluării rezultatelor şcolare, 2006)
- de constatare a efectelor formării/dezvoltării pentru ameliorarea procesului de
învăţămînt; funcţie concentrată asupra elevului, deplasînd intenţiile funcţionale de
la obiectivele programului la efectul acestuia, concretizate la nivelul personalităţii
elevului, în plan cognitiv, afectiv şi acţional;
-de ameliorare, perfecţionare şi optimizare a activităţii, prin clarificarea
rezultatelor, lacunelor în învăţare şi adoptarea celor mai bune modalităţi de
ameliorare şi de recuperare;
- de supraveghere (de control sau monitorizare), prin efectuarea de verificări
obiective, sistematice şi riguroase privind realizarea obiectivelor, progresele
înregistrate, eficienţa acţiunilor (timp, resurse şi energii consumate);
- diagnostică: analizează şi marchează factorii favorabili/nefavorabili unor
rezultate pozitive în învăţare, ameliorării sau restructurării demersului pedagogic;
reflectă obiectiv şi exact rezultatele activităţii educaţionale;
- prognostică: emite presupoziţii şi anticipă performanţele viitoare ale elevilor, ia
în consideraţie rezultatele înregistrate; serveşte la organizarea şi planificarea
secvenţelor didactice următoare, asociindu-se celei de diagnoză, fiind
complementare;
- motivaţională: stimulează învăţarea prin evidenţa rezultatelor oferite de
realizarea operativă şi eficientă a conexiunii inverse care ajută la îmbunătăţirea
demersurilor instructiv-educative;
 Funcţiile evaluării şcolare/academice de ordin social
- de certificare a nivelului abilităţilor intelectuale şi practice ale elevilor la
sfîrşitul unei perioade lungi de instruire;
Se atestă la elevi/studenţi pachetul de achiziţii, considerate valori ale
personalităţii, acestea fiind recunoscute sub formă de notă/calificativ şi a
documentului (certificatului) eliberat.

- de selecţie, care permite clasificarea/ierarhizarea celor mai buni elevi,

studenţi, absolvenţi în baza rezultatelor obţinute la învăţătură, pentru a
participa la diverse concursuri: de burse, de admitere la facultate etc.;
proiecte; angajare în cîmpul muncii.

- orientare şcolară şi profesională: oferă informaţii despre performanţele

elevilor şi a direcţiei pe care aceştia o pot urma cu succes în concordanţă cu
propriile aptitudini.
 Analiza rezultatelor şcolare oferă societăţii posibilitatea să se
pronunţe asupra învăţămîntului ca subsistem, să confirme sau să infirme
acumularea cunoştinţelor şi abilităţilor necesare unei activităţi social-
utile de către cei instruiţi.
Din punct de vedere pedagogic, evaluarea reflectă activitatea profesorilor
şi a elevilor:
- profesorul cunoaşte nivelul atins de elevi, punctele lor forte şi lacunele,
greşelile identificate în învăţare, ce modificări trebuie să facă în
următoarele secvenţe de instruire etc.;
- elevul se orientează spre conţinuturile esenţiale ale învăţării şi îşi
conturează stilul propriu de învăţare, îşi clarifică şi consolidează
cunoştinţele/abilităţile acumulate, îşi formează capacităţi de
autoevaluare.

Cunoaşterea performanţelor obţinute de elevi permite aprecierea calităţii

activităţilor proiectate.
 Formele evaluării (tipuri de evaluare didactică)
În teoria şi practica educaţională există mai multe criterii de clasificare a
formelor evaluării:
după cantitatea de informaţie verificată: evaluare parţială şi globală;
după criteriul obiectivităţii în notare: evaluare obiectivă şi subiectivă;
după agenţii evaluării: evaluarea internă şi externă;
după scopul pe care îl urmăreşte: evaluarea diagnostic-prognostică,
evaluarea formativă, evaluarea sumativă (de bilanţ);
după momentul în care se realizează se pot distinge trei forme de
evaluare: iniţială, continuă, finală.
Evaluarea iniţială (diagnostic-prognostică)
se realizează la începutul unei perioade de instruire:
semestru, an şcolar, ciclu de învăţământ sau la
începutul unui program de instruire, cu scopul de a
stabili nivelul de pregătire al elevilor.

Evaluarea iniţială este necesară în proiectarea activităţii

viitoare şi pentru stabilirea modalităţilor de intervenţie
care se impun. În cadrul acestui tip de evaluare se
utilizează testul de evaluare iniţială, probe scrise şi
verificări orale.
Evaluarea continuă (formativă)
se realizează pe parcursul procesului de instruire şi are rolul de a
indica unde se situează rezultatele parţiale faţă de cele finale.
Evaluarea continuă facilitează şi motivează învăţarea, evidenţiază
progresul unui elev sau lacunele şi obstacolele în învăţare.
Feedback-ul furnizat de evaluarea formativă poate fi utilizat
imediat pentru ameliorarea rezultatelor învăţării.
Evaluarea formativă identifică dacă obiectivele de referinţă a
lecţiei sînt integru realizate prin raportarea rezultatelor
elevilor /studenţilor la acestea.
În cadrul acestui tip de evaluare pot fi folosite verificările orale,
scrise şi practice. Ritmicitatea aplicării evaluării continue depinde
de mai mulţi factori: numărul de elevi, timpul disponibil, situaţia
particulară a fiecărei clase şi a fiecărui elev, specificul obiectului
de studiu etc.
Evaluarea finală (sumativă, de bilanţ)
se realizează la finalul unei etape de instruire (semestru, an, ciclu
de învăţămînt) sau la finalul studierii unui capitol. Acest tip de
evaluare furnizează informaţii despre nivelul de pregătire al
elevilor la sfîrşitul unei etape de instruire. Cele mai întîlnite
modalităţi de evaluare sumativă sînt: lucrările scrise (tezele),
testele, examenele.

Evaluarea sumativă se concentrează, mai ales, asupra

elementelor de permanenţă ale aplicării unor cunoştinţe de
bază, ale demonstrării unor abilităţi importante dobîndite de
elevi după o perioadă mai lungă de instruire. Caracterul
ameliorativ al evaluării sumative este relativ redus, efectele
resimţindu-se după o perioadă mai îndelungată.
 Notarea şi sisteme de notare
Notarea reprezintă o componentă a evaluării, actul de
decizie asumat de cadrul didactic faţă de performanţele,
rezultatele obţinute de elevi.

Notare este actul de convertire a valorii performanţelor

elevului/studentului, într-o notă, semn sau simbol.

Nota - indicator sintetic, cantitativ şi calitativ al

performanţelor obţinute de către elevi/studenţi la
învăţătură .
Modalităţi de notare:

1.Sistem de notare numeric, cu scale diferite: 1-10 în România, Moldova; 1- 20

în Franţa; 1-13 în Danemarca etc. 1-6 în Germania;
2.Sistem literal, utilizat în Anglia şi SUA, asociind literelor anumite calificative:
„A” - „excelent”; „B” - „bine”; „C” - „mediu”; „D” - „slab”; „E” - „satisfăcător”;
„F” - „nesatisfăcător” (notele „A”, „B”, „C” şi „D” sînt note de trecere);
3.Sistemul binar (admis sau respins);
4.Sistemul prin calificative („Foarte bine”, „Bine”, „Suficient”, „Insuficient”),
5.Cu bile colorate, cu aprecieri formulate în limba latină („Magna cum
laudae”, „Cum laudae”);
6.Cu diplomă de merit etc.
 METODE DE EVALUARE
Termenul de metodă cu originea din greacă “methodos” semnifică “cale de
urmat, drum spre”.
Metoda de evaluare este o cale prin care evaluatorul oferă
elevilor/studenţilor posibilitatea de a demonstra nivelul de
stăpînire a cunoştinţelor şi a diferitelor capacităţi, testate prin
utilizarea unei diversităţi de instrumente adecvate scopului
urmărit.
 
Teoria şi practica pedagogică au acreditat o gamă largă de metode de
evaluare. Acestea se pot grupa în două mari categorii:

Metode tradiţionale de evaluare - au primit această denumire datorită

consacrării lor în timp şi utilizării lor frecvente în practica didactică;
Metode complementare de evaluare - sunt mai recente, au un pronunţat rol
formativ şi o mare capacitate de motivare şi angajăre a elevilor în activităţile
de învăţare.
Metode tradiţionale de evaluare
-probele orale
-probele scrise
-probele practice

Probele orale
Evaluarea orală reprezintă un sistem complex de interacţiuni
verbale (feedback) dintre profesor şi elev, prin intermediul unui
dialog bazat pe întrebări şi răspunsuri, prin care profesorul
urmăreşte să identifice cantitatea şi calitatea cunoştinţelor,
precum şi capacitatea de a opera cu acestea. Conversaţia poate fi
individuală, frontală sau combinată, regăsindu-se pe parcursul
lecţiilor sau în cadrul orelor special destinate evaluării.
Eficienţa probelor orale depinde de:
-claritatea şi logica întrebărilor adresate de profesor;
-varietatea şi complexitatea întrebărilor;
-stabilirea criteriilor de apreciere a răspunsului (acestea
necesită a fi clar definite şi prezentate elevilor);
-tactul profesorului în a adresa întrebări ajutătoare
atunci cînd situaţia impune acest lucru;
-un comportament nonverbal de susţinere şi încurajare
a elevilor etc.
Probele scrise
 Modalitate de a elabora şi de a exprima idei în scris, fără intervenţia
profesorului, concretizate în lucrări de control, lucrările semestriale (teze),
teste, examene etc.
Evaluarea cu ajutorul probelor scrise impune cîteva cerinţe:
-subiectele formulate să se regăsească în tematica recomandată de programă
şi manual;
-sarcinile de lucru să fie formulate clar, fără ambiguităţi (dublă semnificaţie)
sau cu intenţia de a-i induce în eroare pe elevi;
-în formularea subiectelor să se aibă în vedere nu doar reproducerea
informaţiilor, ci şi evaluarea capacităţii elevilor de a opera şi integra
conţinuturile studiate;
-să se facă cunoscute elevilor baremele de corectare şi notare.
 
Criteriile de apreciere a probelor scrise vizează: conţinutul lucrării (coerenţa
mesajului, logica expunerii, argumentele şi exemplele utilizate), forma
acesteia (stil, ortografie, prezentare grafică) şi factorul personal (originalitate,
etc).
Probele practice
Evaluează abilităţi, deprinderi şi priceperi formate în contextul
diferitelor discipline de studiu, capacităţi ale elevilor de a aplica
anumite cunoştinţe teoretice, permit identificarea aptitudinilor şi
talentelor elevilor.
Exemple - probele susţinute la educaţie fizică, lucrări practice de
laborator (fizică, chimie, biologie) şi din ateliere (educaţia
tehnologică), execuţii de desen, grafică, sculptură, interpretări
muzicale etc.
Cerinţe:
-elevii să fie informaţi din timp în legătură cu tematica lucrărilor
practice, cu criteriile de apreciere şi baremele de notare ;
-să fie asiguraţi cu condiţii şi pachetul de rechizite necesar pentru
realizarea probelor (aparate, utilaje, substanţe sau alte resurse).
 Metode complementare de evaluare

Observarea curentă
Urmărirea sistematică a participării elevilor la
desfăşurarea activităţii instructiv-educative: contribuţiile
elevilor pe parcursul activităţilor; modul de realizare a
sarcinilor de lucru; maniera de colaborare cu colegii în
cazul practicării învăţării în grup; calitatea prestaţiilor
în munca independentă; manifestările de interes sau
dezinteres; dificultăţile, erorile în învăţare etc.
Datele observate pot fi colectate în jurnalul sau caietul
profesorului şi pot fi utilizate prin asociere cu alte metode de
evaluare.
Portofoliul
Aceasta metodă complementară este folosită tot mai des de profesori,
datorită complexităţii şi bogăţiei informaţiei privind progresul şcolar al
elevilor, obţinut printr-o varietate de metode şi tehnici de evaluare, pe o
perioadă lungă (semestru, an şcolar sau chiar ciclu de învăţămînt). Ea
permite urmărirea progreselor înregistrate de elevi în achiziţia
cunoştinţelor pe parcursul unui program de instruire, reflectă
capacitatea de sistematizare şi ordonare a conţinuturilor, capacitatea de
creaţie, stilul de lucru al elevilor.
Cerinţe de elaborare a portofoliului:
- tema propusă sau domeniul din care îşi pot alege subiectul;
- modalitatea de prezentare (dosar, CD etc.);
-mărimea portofoliului (limitele minime şi maxime de pagini, numărul
de produse);
- structura cerută: obiective, motivaţia întocmirii, cuprins, tipuri de
produse (interviuri, studii de caz, chestionare etc.), concluzii,
bibliografie;
- ordonarea materialelor şi indicarea provenienţei documentelor.
Instrument de evaluare: testul docimologic
Testul este un set de subiecte, probe, sarcini, probleme, itemi
al căror scop constă în verificarea cunoştinţelor elevilor. Se
disting 2 tipuri de teste: pedagogice şi docimologice.
Testele pedagogice desemnează, în general, teste de
cunoştinţe care sînt probe standardizate, utilizate în
procesele de instruire pentru a măsura progresele sau
dificultăţile din activitatea de învăţare (G. de Landsheere).
Testul docimologic este un set de probe sau întrebări cu
ajutorul cărora se verifică şi se evaluează nivelul
asimilării cunoştinţelor şi al capacităţilor de a opera cu
ele, prin raportarea răspunsurilor la o scară de apreciere
etalon, elaborată în prealabil. Testele docimologice, ca
parte a testelor pedagogice, sînt folosite la concursuri,
atestări, examene finale, acţiuni de promovare.
 Elaborarea testului docimologic este un proces complex, ce
necesită buna cunoaştere a reperelor metodologice şi însăşi
procedura de elaborare.
Etapele elaborării testului docimologic:
- stabilirea obiectivelor (informative, formative) urmărite;
- stabilirea materiei propuse spre evaluare (teme, capitole etc.);
- elaborarea itemilor (itemi obiectivi/semiobiectivi/cu răspuns deschis – cu
variantele aferente) şi a etaloanelor de corectare (rezolvările vizate);
- cuantificarea testului (atribuirea punctajelor: maxim specific şi minim
acceptat; echivalarea în note/calificative);
- realizarea procedurii de evaluare cu ajutorul testului (înştiinţarea elevilor,
prezentarea instrucţiunilor de lucru, precizarea timpului de execuţie,
asigurarea condiţiilor de aplicare a testului);
- aplicarea testului;
- notarea rezultatelor obţinute (transformarea punctajului obţinut, în urma
testării, în notă).
Exigenţe metodologice:
- întrebările vor fi formulate explicit (precis, concis);
- testul sa fie clar redactat, astfel încît elevul sa înţeleagă, din
formularea întrebării, ce i se cere (să rezolve, să verifice
corectitudinea unei afirmaţii/ relaţii; să stabilească o identitate, o
dependenţă sau să indice o caracteristică; sa completeze un text cu
lacune, un desen incomplet etc.);
- întrebările să acopere întreaga materie parcursă, în aspectele sale
esenţiale;
- întrebările să corespundă, conform gradului de dificultate cu
posibilităţile reale ale şcolarilor;
- gradul de dificultate al întrebărilor/ probelor sa fie eşalonat logic,
astfel încît sa ofere posibilitatea unei distincţii nuanţate a diferitelor
niveluri de pregătire a elevilor;
- răspunsurile la unele întrebări sa nu sugereze răspunsurile la
întrebările care urmează;
- punctajul sa corespundă gradului de dificultate al întrebării/ probei.
Cea mai mică entitate a unui test docimologic, corelată cu unul sau mai multe
obiective de evaluare, este itemul.
Itemul - componentă a unui instrument de evaluare care poate fi: simple
întrebări, enunţuri urmate de o întrebare, exerciţii, sarcini, probleme, întrebări
structurate, eseuri.
Item= întrebare + formatul acesteia + răspunsul aşteptat.
Din punct de vedere al tipului de răspuns, itemii se împart în următoarele
categorii şi subcategorii:

Itemi cu răspunsuri
Itemii obiectivi Itemii semiobiectivi
deschise
• itemi cu alegere • itemi cu răspunsuri • itemi de tipul
duală; scurte; rezolvare de
• itemi cu alegere • itemi de tip întrebări probleme;
multiplă; structurare. • eseu structurat;
• itemi de tipul • eseu nestructurat.
pereche.
 Itemii obiectivi
Acest tip de itemi oferă studenţilor posibilitatea să aleagă răspunsul
corect din cîteva alternative (adevărat - fals, da - nu, corect - incorect) şi
pot fi folosiţi pentru:
- a testa însuşirea cunoştinţelor;
- a determina dacă elevii/studenţii pot utiliza o definiţie pentru a face
diferite clasificări;
- a determina dacă elevii/studenţii pot aprecia corectitudinea unui fapt
sau material studiat.

Itemi cu alegere duală

Obiectiv: Elevii vor fi capabili să recunoască definiţia...........................
Exemplu:
Citeşte următoarea afirmaţie.
Dacă afirmaţia este adevărată, încercuieşte litera A. Dacă afirmaţia este
falsă, încercuieşte litera F.

(.....Definiţia.....) – A sau F
 Itemi cu alegere multiplă

Obiectiv: Elevul va fi capabil să identifice dintr-o listă de variante

de răspunsuri, varianta corectă pentru subiectul dat.

Exemplu:
Polul Nord a fost descoperit de:
a. Roal Amundsen
b. Richard Byrd
c. Robert Peary
d. Marco Polo
 Itemi de tip pereche
Obiectiv: Elevul va fi capabil să identifice dintr-o listă de răspunsuri, cel puţin
trei răspunsuri reprezentative pentru subiectul dat.
Exemplu:
În coloana A aveţi notate cîteva subiecte, constatări. Înscrieţi în spaţiul din
stînga numerilor de ordine din coloana A, litera din coloana B care corespunde
răspunsului corect.

Coloana A Coloana B
1............................ A................................
2............................ B................................

3............................ C................................
4............................ D................................
 Itemii semiobiectivi
Itemi cu răspuns scurt
- se cere ordonarea unei informaţii prezentate haotic;
- se cere completarea unei informaţii (începutul, sfîrşitul, alte
informaţii);
- se cere enumerarea unor etape, caracteristici, funcţii, principii, metode,
etc.

Itemi de tip întrebări structurate

Schematic modul de prezentare a unei întrebări structurate arată
astfel:
Materia stimul (texte, date, grafice etc.)
  
Subîntrebări
 
  Date suplimentare
 
  Subîntrebări
 Itemii cu răspuns deschis

Itemi de tip rezolvare de probleme

Obiectiv: Studentul va fi capabil să aplice în practică metode

active.
Exemplu:
În tabelul de mai jos sunt date exemple de obiective şi unităţi de
conţinuturi:
a)stabiliţi metodele adecvate în atingerea acestor obiective;
b)argumentaţi pertinenţa metodelor pe care le-aţi selectat.
 Itemi de tip eseu
Capacităţile care pot fi evaluate prin utilizarea itemilor de tip eseu:
- capacitatea de a sintetiza, organiza şi integra ideile;
- capacitatea de a realiza interpretarea şi aplicarea datelor.

Eseu nestructurat (răspuns liber)

Eseu structurat
Obiectiv: Elevul va fi capabil să prezinte coerent un eveniment istoric şi să
interpreteze la prima vedere o sursă documentară.
Exemplu:
Harta de mai jos reprezintă planul luptei de la........................................
la
  
HARTA
 

Caracterizaţi această bătălie, urmărind:

a) condiţii sociale şi politice premergătoare bătăliei;
b) forţele angajate în luptă;
c) planul tactic;
d) rezultatul şi consecinţele.

Răspuns (...........................................................................................................)