Evaluarea în educația timpurie

Evaluarea este o acţine complexă, un ansamblu de operaţii mintale şi acţionale, intelectuale,

atitudinale, afective care precizează:
- obiectivele şi conţinuturile ce trebuie evaluate;
-scopul şi perspectiva deciziei;
-momentul evaluării;
-cum se evaluează;
-cum se prelucrează datele şi cum sunt valorizate informaţiile.
Evaluarea = măsura în care obiectivele procesului de învăţământ au fost realizate, precum şi
eficienţa strategiilor didactice utilizate.
Evaluarea procesului de învăţământ = activitatea de colectare, organizare şi interpretare a datelor
privind efectele directe ale relaţiei profesor-elev, cu scopul de a eficientiza funcţionarea întregului sistem
educaţional.
Evaluarea, din perspectiva curriculară, presupune raportarea la finalităţile pedagogice asumate în
plan macro şi micro-structural, cu efecte regulatorii în planul conţinutului şi al metodologiei didactice.
Abordarea sistematică a procesului de învăţământ şi considerarea evaluării ca parte integrantă a
acestuia presupune evidenţierea factorilor care influenţează rezultatele demersului didactic:
- factori generali ( sociali, demografici);
- factori umani ( elevi, profesori);
- componentele procesului de învăţământ ( conţinut, metodologie).
Evaluarea include trei operaţii principale:
Măsurarea constă în aplicarea unor tehnici sau probe prin care educatoarea cunoaşte rezultatele
actului educaţional. Măsurarea este primul pas în evaluare, aceasta fiind înţeleasă ca o operaţie prin care
lucrurile sunt observate şi diferenţiate. Exactitatea acesteia depinde de calitatea instrumentelor utilizate şi de
modul în care educatoarea le îmbină. Procedeele de măsurare furnizează atât date cantitative, cât şi calitative
asupra performanţelor preşcolarilor.
Aprecierea presupune emiterea unor judecăţi de valoare asupra rezultatelor obţinute în urma
măsurării. Aceste date / rezultate se raportează la un sistem de referinţă, la un sistem de valori sau criterii.
Calitatea unei aprecieri este dependentă de experienţa şi de trăsăturile personalităţii evaluatorului. Trebuie
avut în vedere faptul că măsurarea şi aprecierea sunt două procese complementare pe care educatoarea
trebuie să le armonizeze. Aprecierea rezultatelor preşcolarilor se poate realiza în funcţie de anumite criterii:
obiectivele stabilite la începutul programului educativ, obiective raportate la cerinţele programei, prin

1
raportare la grup, la nivelul atins de populaţia preşcolară evaluată, progresul sau regresul înregistrat faţă de
ultima evaluare, nivelul anterior de pregătire, potenţialul psihologic şi social al copilului.
A treia operaţie, decizia, se exprimă prin concluziile desprinse în urma interpretării / aprecierii
datelor şi prin măsurile introduse de educatoare pentru îmbunătăţirea activităţii în etapa următoare a
procesului educativ.
Funcţiile evaluării:
1. Funcţia de constatare si diagnosticare a performantelor obtinute de elevi, explicate prin factorii
si conditiile care au dus la succesul sau insuccesul scolar (factori psihologici, de natura pedagogica, sociala,
factori stresanti)
2. Funcţia de reglare si perfectionare continua a metodologiei instruirii pe baza informatiilor
obtinute din explicarea factorilor si a conditiilor ce au determinat rezultatele la invatatura.Aceasta functie se
realizeaza prin feed-back
3. Funcţia de informare a parintilor elevilor si a societatii cu privire la rezultatele si evolutia
pregatirii elevilor in scoala pt integrarea lor socio-profesionala
4. Funcţia motivationala , de stimulare a interesului pentru invatatura, autocunoastere si
autoapreciere corecta, in raport cu obiectivele invatarii scolare
5. Funcţia de predictie (prognostica) si de decizie privind desfasurarea in viitor a activitatii
instructiv-educative in scopul ameliorarii ei pe baza cunoasterii cauzelor ineficientei
6. Funcţia de selectionare si clasificare a elevilor in raport cu rezultatele scolare obtinute
7. Funcţia formativ –educativa , de ameliorare a metodelor de invatare folosite de elevi , de
stimulare si optimizare a invatarii si de consolidare a competentelor scolare
8. Funcţia de perfectionare si inovare a intregului sistem scolar
Evaluarea are 3 functii importante in procesul didactic :
 De constatare (descriere, masurare) a rezultatelor obtinute de educatie;
 De diagnoza, adica de cunoastere a factorilor ce au condus la aceste rezultate;
 De prognoza (predictie), de prefigurare a solutiilor de amelioare a rezultatelor, eliminare a
lipsurilor si erorilor, reglarea si perfectionarea activitatii.

Forme/ tipuri de evaluare a rezultatelor şi a progreselor şcolare

1. evaluarea iniţială (realizată la începutul perioadei de instruire); are scopul fundamental

de a diagnostica nivelul de pregătire a celor care învaţă; permite predicţii;
2. evaluarea curentă/continuă/de progres/formativă (realizată pe parcursul perioadei de
studiu); scopul acestui tip de evaluare este de a asigura o verificare permanentă (un feedback permanent) şi
de a susţine o pregătire/instruire sistematică şi continuă; se realizează pe secvenţe de instruire mai reduse;
2
funcţia diagnostică este orientativă în acest caz/ relativă, oricum; măsoară performanţele tuturor celor care
învaţă şi se aplică pentru întregul set informaţional transmis; înregistrează sistematic progresele/regresele;
nu vizează ierarhizarea subiecţilor evaluaţi; este principalul reper (prin informaţia pe care o oferă) în
ameliorările curente;
3. evaluare periodică/ intermediară (realizată în cursul perioadei de studiu dar la
intervale mai mari de timp decât cea curentă); are scopul fundamental de a verifica mai ales gradul de
restructurare a informaţiei transmise în module mai ample sau capacitatea de a sintetiza- generaliza; strict
considerând-o se poate aprecia că e o formă a evaluării curente dar cu conotaţii sumative;
4. evaluarea finală/ sumativă/ cumulativă/ de încheiere (se realizează la sfârşitul
perioadei de studiu, an şcolar/semestru); vizează verificarea structurii informaţiei în sinteze mari (verifică
primordial capacitatea de sinteză a celor care învaţă dar şi pe cea de a aplica informaţia în/la contexte
concrete, vizează atingerea standardelor curriculare de performanţă); este realizată prin verificarea parţială a
cunoştinţelor dobândite; realizează un sondaj atât în ceea ce-i priveşte pe preşcolari, cât şi în domeniul de
cunoaştere supus verificării; apelează la obiectivele cadru ale domeniului de cunoaştere; este constatativă şi
ierarhizatoare; nu mai permite corecţii/ameliorări pentru/în grupul evaluat.

Metode şi tehnici de evaluare a rezultatelor şi a progreselor copilului prescolar

Metode tradiţionale de evaluare
Metoda de evaluare orală se realizeaza prin întrebări / răspunsuri.
Este folosită, cu precădere, ca verificare curentă, parţială şi pe parcursul programului de instruire.
Evaluarea orală este specifică situaţiilor în care performanţa trebuie exprimată prin comunicare orală.
Implică abilitatea de a transmite verbal mesajele, de a le recepta, de a formula întrebări şi răspunsuri, de a
dialoga, a identifica sensul cuvintelor prin raportare la context, de a integra cuvinte noi învăţate în enunţuri
proprii, de a povesti, de a avea o pronunţie clară şi corectă.
Evaluarea orală se realizează în multiple forme, utilizându-se diferite tehnici, cum ar fi:
- conversaţia de verificare,
- interviul ( tehnica discuţiei),
- verificarea realizată pe baza unui suport vizual,
- verificarea orală cu acordarea unui timp de pregătire,
- redactarea unui conţinut, a unui ansamblu de informaţii, evenimente, fapte, situaţii, prezentate oral,
în scris sau înregistrate fonic,
Probele orale sunt cele mai utilizate metode de evaluare din grădiniță. Acestea oferă o interacționare
directă între educatoare și copil. Sunt flexibile și pot alterna întrebările în funcție de calitatea răspunsurilor.
Probele orale oferă copilului posilbilitatea de a formula răspunsurile libere, fără a le structura; poate să-și
justifice răspunsul.
3
 Probele scrise sunt mijloace de evaluare utilizate sub diferite forme însă la nivel preşcolar sunt
întâlnite sub forma testelor sau a fişelor de evaluare. După dimensiunea ariei conţinutului care este evaluat,
probele scrise se prezintă în trei moduri:
- probe curente – cu scurtă durată ( cuprind arii restrânse de conţinut)
- probe de evaluare periodică – au o arie de cuprindere mai mare, îndeplinind funcţia diagnostică.
Acestea sunt aplicate după parcurgerea unor unităţi mai mari de conţinut.
- probe de bilanţ - cuprind o arie de conţinut mai mare decât cele periodice,
Probele practice
Evaluarea prin probe practice constă în verificarea unor capacităţi sau abilităţi. Probele sunt adaptate
şi diversificate în funcţie de tipul domeniului de competenţă, de conţinuturile acesteia, de obiectivele
propuse, de posibilităţile tehnice concrete de evaluare. În grădiniţă, aceste probe sunt asociate activităţilor de
pictură, desen, modelaj, construcţie, gospodăreşti, experimente pentru observarea unor fenomene ( ex: „Apa
în cele trei stări: lichidă, solidă, gazoasă”, confecţionarea unor cărţi sau albume , realizarea unor colecţii,
rezolvarea unor sarcini cu conţinut matematic, sarcini de comunicare orală sau scrisă, pe baza softurilor
educaţionale. Rezultatele activităţilor practice vor fi expuse în grădiniţă, putând fi apreciate şi evaluate de
către educatoare, copii şi părinţi. Activităţile practice le permit educatoarelor să constate la ce nivel şi-au
format preşcolarii anumite deprinderi practice
Evaluarea prin probe mixte presupune utilizarea probelor orale şi scrise, orale şi practice, practice şi
scrise sau a tuturor celor trei tipuri. Prin noţiunea de „scris“ pentru preşcolari, înţelegem exerciţiile grafice,
scrierea de simboluri, de litere izolate, de silabe, de cuvinte cu litere de mână sau de tipar. În această formă
de evaluare se pot încadra jocul didactic şi jocul spontan al copiilor. Avantajele lor sunt că reduc starea de
încordare şi neîncredere resimţite de unii copii faţă de cerinţa de a rezolva sarcini şi trăirea subiectivă a
efortului.
Metode complementare de evaluare
 Observarea sistematică a comportamentului copiilor
Observarea este deosebit de importantă în educaţia centrată pe copil, fiind baza evaluării
preşcolarului şi constă în urmărirea atentă şi sistematică a comportamentului, cu scopul se a sesiza aspectele
sale caracteristice.
Printre caracteristicile ce pot fi evaluate cu ajutorul observării sistematice sunt enumerate
următoarele:
- concepte şi capacităţi
- organizarea şi interpretarea datelor
- selectarea şi organizarea corespunzătoare a instrumentelor
- descrierea şi generalizarea unor procedee, tehnici, relaţii
- utilizarea diverselor materiale puse la dispoziţia lor, pentru a demonstra ceva
4
 - identificarea relaţiilor
- atitudinea preşcolarilor faţă de sarcină
- implicarea activă în rezolvarea sarcinii
- punerea unor întrebări pertinente educatoarei
- completarea/ îndeplinirea sarcinii
- revizuirea metodelor utilizate şi a rezultatelor
Fişa de evaluare este completată de educatoare, care înregistrează date factuale despre evenimentele
cele mai importante pe care le identifică în comportamentul copiilor . Pe lângă aceste date se adaugă
interpretările educatoarei în legătură cu cele observate. Un dezavantaj major al fişelor de evaluare este faptul
că implică foarte mult timp şi are grad redus de obiectivitate. În realizarea fişelor de evaluare, educatoarea
poate utiliza următoarele tehnici de înregistrare a datelor: înregistrări factuale şi înregistrările narative ( de
tip jurnal). Înregistrările factuale sunt rezumate ale unor evenimente care cuprind informaţii despre: - ce s-a
întâmplat; - când s-a întâmplat; - unde s-a întâmplat; - care a fost stimulul care a declanşat interesul pentru o
anume activitate; - care au fost reacţiile copilului (dialogurile,comportamentul acestuia în diverse situaţii); -
cum s-a încheiat acţiunea.
Lista de control / verificare
Lista de control este o metodă de evaluare prin care educatoarea înregistrează faptul că o anumită
caracteristică sau acţiune este prezentă sau nu. Aceasta se elaborează destul de uşor şi are un grad mare de
obiectivitate. Se pot întocmi liste de verificare pentru a vedea dezvoltarea copiilor corespunzătoare
domeniilor fizic, cognitiv, socio-emoţional, dezvoltarea comunicării orale.
Grila de evaluare / autoevaluare
Este parte integrantă a procesului didactic ce cuprinde:
- Obiectivele domeniului de evaluat
- Exigenţele de învăţare şi standardele domeniului
- Aria achiziţiilor cognitive şi atitudinale, precum şi modul de progresare
- Drumul parcurs şi drumul de parcurs
- Obiectivele şi criteriile de evaluare
- Stiluri de învăţare şi tehnici de evaluare individuale şi de grup
- Grila de evaluare trebuie făcută cât mai transparentă, educatoarea ţinând cont de nevoile
preşcolarilor de formare.
Chestionarul
Cu ajutorul chestionarului se pot obţine informaţii despre opţiunile copiilor, atitudinea lor faţă de
anumite activităţi din grădiniţă, despre nivelul de pregătire a preşcolarilor. Sunt cunoscute următoarele tipuri
de chestionare: - chestionare de date factuale - de opinie - speciale – omnibus
Fişa de evaluare
5
 Este un formular pe care sunt formulate sarcini ce urmează a fi rezolvate de preşcolari, în timpul
activităţii, de regulă după predarea unei secvenţe de conţinut. În aceste condiţii, fişa de evaluare se foloseşte,
mai ales, pentru obţinerea feedback-ului de către educatoare, pe baza căruia poate face precizări şi
completări, noi exemplificări etc., în legătură cu conţinutul predat. În funcţie de complexitatea conţinutului
predat, se pot aplica fişe de evaluare pe domenii experienţiale
Investigaţia
Oferă copilului posibilitatea de a aplica într-un mod original şi creativ cunoştinţele însuşite, în
situaţii noi şi variate, pe parcursul unei activităţi sau pe o perioadă mai îndelungată. Investigaţia solicită
copilul la îndeplinirea unei sarcini de lucru, prin care poate pune în practică şi demonstra cunoştinţele şi
capacităţile sale. Această metodă presupune definirea unei sarcini de lucru, cu întrebări precise şi înţelegerea
sarcinilor de către preşcolari şi promovează interrelaţiile în grup şi deprinderile de comunicare, stimulează
iniţiativa copiilor pentru luarea deciziilor. Ca metodă de evaluare, investigaţia aduce în prim plan potenţialul
creativ al preşcolarilor, punându-se accent pe iniţiativă, cooperare, comunicativitate, flexibilitatea gândirii,
capacitatea de argumentare şi de rezolvare a situaţiilor problemă.
Studiul de caz
Este utilizat ca metodă de predare, dar poate fi utilizat cu succes şi ca metodă de evaluare. Aceleaşi
caracteristici ale studiului de caz, ca metodă de predare – învăţare ( observarea unor fenomene, analiza
acestora, explicarea lor) sunt folosite şi în scopul măsurării şi evaluării capacităţii preşcolarilor de a realiza
asemenea demersuri. Prin utilizarea studiului de caz, educatoarea deprinde preşcolarii de mici să observe şi
să analizeze situaţiile sau fenomenele supuse atenţiei, să asculte şi să accepte schimbul de opinii, să participe
activ la analiza unei situaţii problemă.
Proiectul
Este o formă de evaluare complexă ce se desfăşoară pe parcursul a câtorva săptămâni sau, uneori,
chiar pe perioade mai lungi, oferind copiilor ocazia de a se afla într-o situaţie autentică de cercetare.
Proiectul poate fi stabilit atât de educatoare, cât şi de către copii, în funcţie de interesele acestora. Se
desfăşoară, de regulă în grup ( alcătuit din 4 sau 5 participanţi, fiecare având o sarcină precisă), prin
intermediul acestuia, preşcolarii pot dovedi că au capacitatea de a investiga un anumit subiect, folosind
metode, diverse instrumente şi cunoştinţe din diferite domenii ( abordare interdisciplinară).
În alegerea proiectului, preşcolarii trebuie:
- să aibă un anumit interes pentru subiectul respectiv;
- să cunoască dinainte unde îşi pot găsi resursele materiale;
- să fie nerăbdători în a crea un produs de care să fie mândri;
 Portofoliul
Este un instrument complex de evaluare, prin care se urmăreşte progresul copilului pe mai multe
planuri, dar şi atitudinea acestuia faţă de activităţile desfăşurate, pe o perioadă de timp. Poate fi considerat
6
ca „o carte de vizită” a preşcolarului, care urmăreşte progresele copilului de la un semestru la altul, de al an
la an, atât educatoarea cât şi părinţii având posibilitatea de a urmări progresul copilului în plan cognitiv,
atitudinal şi comportamental. Elementul esenţial al acestei metode îl reprezintă implicarea activă a
preşcolarilor în crearea, colectarea şi selectarea produselor care satisfac scopul portofoliului. Produsele
incluse în portofoliu sunt selectate de copil şi sunt însoţite de reflecţii ( ale educatoarei sau chiar ale copiilor)
asupra lor.
Tipuri de portofolii:
- portofoliu de prezentare sau introductiv (cuprinde o selecţie a celor mai importante lucrări);
- portofoliu de progres sau de lucru (conţine toate elementele desfăşurate pe parcursul activităţii);
- portofoliul de evaluare (cuprinde: obiective, strategii, instrumente de evaluare, tabele de rezultate,
etc.)

 Metoda analizei produselor activității

Furnizează informaţii despre procesele psihice şi unele trăsături de personalitate ale elevilor prin
prisma obiectivării lor în „produsele” activităţii: desene, lucrări scrise, referate, portofoliu, caiete de teme,
lucrări de creaţie tehnică, piese, proiecte, creaţii literare, compuneri etc. Rezultatele şcolare ale elevilor „se
oglindesc” în diferite documente cum ar fi: catalogul şcolar, portofolii, rapoarte, carnete.
De asemenea, prin consultarea unor documente precum planurile de învăţământ, programele şcolare,
planificările calendaristice (proiectarea curriculară realizată la anumite niveluri) obţinem indirect diferite
date privitoare la acţiunea educaţională, mai ales asupra rezultatelor ei. Întreaga activitate din grădiniţă şi
şcoală se materializează şi în „produse” realizate de copii, ce îmbracă forme şi conţinuturi specifice în
fiecare stadiu de vârstă.
Astfel, produsele activităţii şcolare ale elevilor poartă amprenta, pe de o parte a cerinţelor speciale
ale obiectelor de învăţământ, iar pe de altă parte, a caracteristicilor lor individuale. Produsele activităţii pot
fi cercetate atât în procesul lor de definitivare, cât şi în forma lor finită. Folosită în studiul aptitudinilor,
această metodă permite depistarea copiilor cu potenţial creativ remarcabil, fapt cu consecinţe pozitive în
planul strategiilor educaţionale şi al tratării lor diferenţiate. Analiza unor desene şi a compunerilor cu subiect
liber permite descifrarea (proiectiv) unor tensiuni şi aspiraţii scăpate de controlul conştient şi angajate în
acea activitate.
Alte informaţii obţinute prin intermediul acestei metode vizează: stilul realizării; nivelul şi calitatea
cunoştinţelor, deprinderilor; caracteristicile observaţiei; capacitatea de concentrare a atenţiei; profunzimea
înţelegerii diferitelor materiale cercetate; spiritul de independenţă şi iniţiativă; capacitatea de reprezentare;
capacitatea de aplicare în practică a cunoştinţelor teoretice; bogăţia vocabularului şi precizia lui; unele
trăsături temperamentale şi caracteriale etc. Analiza psihologică a acestor produse ale activităţii trebuie
7
realizată după o serie de criterii, cum ar fi: originalitatea, utilitatea, corectitudinea, complexitatea,
expresivitatea, progresul înregistrat de la o etapă la alta ş.a.
Convorbirea cu scop evaluativ face apel la experienta de invatare a copilului, punand sa prezinte
fapte, sa descrie motivatiile unei anumite manifestari, sa faca aprecieri asupra propriei persoane si a altora
prin comparatie. Convorbirea cu scop evaluativ depaseste stadiul de dialog liber cu copilul pe o anumita
tema, dialogul fiind pregatit atent de educatoare, structurand convorbirea in jurul unor itemi dinainte
stabiliti. Pentru a obtine calitate in invatamant trebuie sa cunoastem masura in care obiectivele propuse au
fost atinse, in vederea adoptarii unor masuri corespunzatoare, ce duc la ameliorarea sau la disparitia
lacunelor ce apar pe parcursul desfasurarii acestuia. In functie de specificul grupului evaluat, de motivul
efectuarii evaluarii, de informatiile care vor fi obtinute in urma evaluarii, profesorul este cel in masura sa
aleaga metoda sau tehnica potrivita nevoilor acestuia. Metodele si tehnicile de evaluare folosite de educator
sunt alese cu grija, in favoarea obtinerii unor informatii indispensbile desfasurarii unui proces instructiv-
educativ de calitate.
Fişa de apreciere a progresului individual va fi aplicată la intrarea copilului în grădiniţă şi,
ulterior, la finalizarea ciclului preşcolar, respectiv la finalizarea grupei mari. În acest sens, fişa nu conţine
concepte, reguli, legi, ci doar „rodul” activităţii COPILULUI şi va oferi o oglindă a progresului realizat de
acesta în raport cu sine, în intervalul de la intrarea până la ieşirea lui din grădiniţă
În raport cu instrumentele de evaluare existente, fişa propusă are următoarele avantaje:
• oferă indicatori comportamentali precişi, măsurabili care sunt repere ale stadiului de dezvoltare la
vârsta preşcolară (5-7 ani);
• permite educatoarei să monitorizeze atingerea obiectivelor, să reproiecteze obiectivele şi să
prioritizeze demersurile de învăţare;
• reflectă activitatea de zi cu zi a copilului, descoperind lacune, dificultăţi, rămâneri în urmă, ca pe
baza lor să se elaboreze un program de remediere;
• rezultatul evaluării determină evitarea etichetării copilului;
• constituie un instrument de evaluare care evidenţiază progresul periodic al copilului;
• reprezintă un instrument eficient prin care familia este cooptată în procesul de cunoaştere a
copilului, oferindu-i posibilitatea de a-şi da seama de ceea ce ştie copilul, de ceea ce este capabil.
Caietul de observaţii asupra copiilor este un instrument de lucru care vine în sprijinul
educatoarelor/profesorilor pentru învăţământul preşcolar, în activitatea de cunoaştere, evaluare şi reflecţie
asupra dezvoltării individuale a copiilor cuprinşi într-o grupă. Acesta poate oferi câteva puncte de reper în
observarea, consemnarea şi intervenţia asupra comportamentelor copiilor în activitatea zilnică, precum şi
oportunitatea de a nota propriile reflecţii despre interacţiunile copiilor ce se realizează în cadrul învăţării,
referitoare la evoluţia acestora pe parcursul anului şcolar, despre modul în care intenţionează să procedeze în
continuare, în vederea unei reuşite integrări şcolare şi sociale a preşcolarilor.
8
 Observațiile pe care trebuie să le consemnăm despre copil se referă la:
• modul cum acţionează cu obiectele (cum le mânuieşte, dacă inventează moduri noi de a le
folosi, dacă se joacă cu materialele din toate Centrele, dacă foloseşte o varietate de materiale sau optează
doar pentru unele) ;
• modul cum interacţionează cu ceilalţi (educator, copii, alţi adulţi): mod de comunicare
verbală/ noverbală, iniţiativă în comunicare, capacitate de autocontrol, capacitatea de exprimare a emoţiilor
şi de a înţelege emoţiile celorlaţi;
• relaţiile în cadrul grupului social al clasei (dacă se joacă cu copiii, ce roluri preferă, dacă
iniţiază jocuri, cu ce copii preferă să se joace).
Pentru o consemnare riguroasă pot fi utilizate mai multe tehnici de înregistrare a datelor prezentate
mai jos:
a) Înregistrări factuale– sunt rezumate ale unor evenimente care cuprind informaţii despre:
• ce s-a întâmplat;
• când s-a întâmplat;
• unde s-a întâmplat;
• care a fost stimulul care a declanşat interesul pentru o anume activitate;
• care au fost reacţiile copilului (dialogurile, calitatea comportamentului) ;
• cum s-a încheiat acţiunea.
b) Înregistrări narative sau de tip jurnal – sunt aprecieri, impresii asupra activităţilor individuale
sau de grup care prezintă aspecte reuşite sau mai puţin reuşite şi se fac la sfârşitul zilei.
c) Cuantumurile de frecvenţă şi mostrele temporale ajută educatorul să urmărească de câte ori
se manifestă un anume comportament. De exemplu : „Cristina a muşcat de cinci ori copiii, până la masa de
prânz.” Sau „Andrei a plâns 10 minute înainte să adoarmă”.
Sugestii pentru desfăşurarea observării:
• Este bine să petrecem un timp în preajma copilului, fără să notăm, pentru ca acesta să se
obişnuiască cu prezenţa noastră.
• Dacă unul din copii vă întreabă ce faceţi, îi puteţi spune „Scriu ceva ce trebuie să ţin minte”.
• Dacă nu avem suficient timp pentru cele 15 minute de observare, putem descrie primele 5
minute din activitatea copilului, apoi vom face notaţii succinte.
• Observarea se face mai bine: când sunt în clasă copii mai puţini (la sosire, la plecare); când în
clasă mai este un adult care poate prelua responsabilităţile (un părinte, profesoara de limbă străină); când în
clasă e linişte; când copiii se joacă afară.
• Dacă formulaţi ipoteze finale prea devreme, fără a avea o imagine mai completă despre
copilul observat nu puteţi să hotărâţi corect ce aveţi de făcut;

9
 • Dacă, totuşi, credeţi că aveţi materialul necesar pentru formularea unei ipoteze, formulaţi-o
sub formă de întrebare, nu ca şi afirmaţie. Exemplu : Oare comportamentul negativist al lui Robert să fie
cauzat de problemele prin care trece în legătură cu divorţul părinţilor ? Alte exemple de formulări
acceptabile : „S-ar părea că…”, „E posibil ca…”, „Observările date ar putea să ne sugereze că..”, „Aceasta
ne spune, probabil că…”.
Pentru o observare reușită, este important:
• să stabilim exact scopul pe care ni-l propunem;
• să stabilim comportamentele care ne interesează;
• să ne concentrăm asupra câte unui copil pe rând;
• să alocăm un timp special (de exemplu, 10-15 minute la jocuri şi activităţi alese);
• să avem mijloace simple de înregistrare (grile, liste de rubrici pe care doar să se bifeze);
• să avem în permanenţă la noi un carneţel sau post-it-uri şi un creion;
• să notăm cât mai exact faptele;
• să nu facem interpretări sau etichetări subiective;
• să notăm ceea ce ni se pare important, nou pentru dezvoltarea copilului;
• să observăm în condiţii cât mai variate, locuri diferite şi momente diferite, deoarece un
comportament constant în situaţii diferite, e important pentru interpretare;
• să utilizăm casetofonul, reportofonul pentru interviuri, dialoguri;
• să înregistrăm notiţele în caietul de observaţii;
• să interpretăm datele înregistrate pentru a diferenţia aspectele caracteristice de cele aparente.
Factori perturbatori şi erori în evaluarea din gradinita. Cauze si consecinte. Modalităţi de
corectare
Printre cele mai frecvente situaţii ce generează variabilitatea aprecierilor sunt cele referitoare la
acţiunea profesorului examinator cu privire la:
- efectul halo – constă în supraaprecierea rezultatelor unor elevi sub influenţa impresiei
generale bune despre aceştia, fiind trecute cu vederea unele greşeli;
- efectul de anticipaţie (Pygmalion) – aprecierea rezultatelor unor elevi este puternic
influenţată de părerea nefavorabilă pe care educatorul şi-a format-o despre inteligenţa şi capacităţile
acestora.
- Efectul de contrast/ de ordine – constă în accentuarea diferenţelor între performanţele unor
elevi; un răspuns oral sau la o lucrare sunt supraapreciate dacă cele dinainte au fost slabe sau invers.
- Eroarea logică – exprimă acţiunea de substituire a obiectivelor relevante şi a parametrilor
importanţi ai evaluării prin obiective secundare ca: forma şi acurateţea paginii, sistematica expunerii,
perseverenţa elevului etc.

10
 - Ecuaţia personală a examinatorului – exprimă faptul că unii profesori sunt mai generoşi,
utilizând note mari, iar alţii mai exigenţi.
Alte erori sunt generate de specificul disciplinei de învăţământ la care se realizează evaluarea.
Pentru corectarea şi eliminarea acestor erori de apreciere se impune o metodologie de evaluare prin:
- creşterea ponderii evaluării formative;
- corelarea evaluării formative cu cea sumativă;
- asigurarea anonimatului probelor scrise;
- introducerea unor bareme de corectare;
- utilizarea probelor standardizate şi a testelor docimologice,
- prelucrarea statistico-matematică a rezultatelor;
- dezvoltarea la elevi a capacităţii de autoevaluare;
verificarea ritmică a elevilor şi informarea operativă asupra lacunelor sau progreselor înregistrate.

Metodologia proiectării, elaborării, aplicării şi interpretării probelor evaluative.

Etape sintetizate ale metodologiei:
- precizarea obiectivelor – concordanţă între acestea şi elementele esenţiale de conţinut;
- documentarea ştiinţifică şi psihopedagogică pentru o mai bună cunoaştere a problematicii
vizate;
- selecţionarea problemelor reprezentative;
- specificarea tipului de test, probă evaluativă după utilitatea vizată;
- elaborarea primei variante a testului;
- pretestarea formei iniţiale pe un eşantion reprezentativ cu scopul de a-l perfecţiona;
- elaborarea şi definitivarea testului în formă finală;
- revizuirea cadrului normativ;
- aplicarea practică a probei pe o populaţie şcolară determinată;
- prelucrarea statistico-matematică a datelor obţinute;
interpretarea şi valorizarea datelor în vederea adoptării deciziei de ameliorare a demersului didactic

11