,,Evaluarea scolara”

Evaluarea este o componentă a procesului de învăţământ. Ea este un proces didactic complex,

integrat structural şi funcţional în activitatea didactică. Prin evaluare in invatamant se intelege actul
didactic complex integrat intregului proces de invatamant care asigura evidentierea cantitatii cunostintelor
dobandite si valoarea, nivelul performantelor si eficienta acestora, oferind solutii de perfectionare a actului
de predare-invatare.

Evaluarea este o acţiune complexă, un ansamblu de operaţii care precizează: obiectivele şi

conţinuturile ce trebuie evaluate; scopul şi perspectiva evaluării; momentul şi perspectiva evaluării;
modalitatea de evaluare; modul de prelucrare şi de valorificare a informaţiilor; criterii pe baza cărora se
evaluează. A evalua inseamna deci a determina masura in care obiectivele programului de instruire au fost
atinse precum si eficienta metodelor de predare-invatare folosite
Evaluarea constituie o acţiune complexă ce include trei operaţii principale: măsurarea,
aprecierea şi decizia.
Măsurarea presupune aplicarea unor tehnici specifice pentru a cunoaşte efectele acţiunii instructiv-
educative şi a obţine date în perspectiva unui scop determinat. Exactitatea măsurii este condiţionată de
calitatea instrumentelor de măsură folosite şi de modul cum sunt acestea aplicate.
Măsurarea presupune o determinare obiectivă prin surprinderea riguroasă a unor achiziţii şi nu
implică emiterea unor judecăţi de valoare.
Aprecierea sau evaluarea propriu-zisă constituie procesul de judecată de valoare a rezultatelor
constatate, prin compararea acestora cu scopurile urmărite .Ea presupune şi semnificaţia unui rezultat
observabil sau măsurabil într-un cadru de referinţă axiologic.
Decizia reprezintă operaţia de evaluare care asigură prelungirea aprecierii într-o notă şcolară,
caracterizare, hotărâre, recomandare,etc. cu valoare de prognoză.
Evaluarea randamentului şcolar constituie o acţiune componentă a procesului educativ,
integrată structural şi funcţional în această activitate. În teoria şi practica educaţională se disting trei
strategii sau forme de evaluare. Acestea sunt: evaluarea iniţială, evaluarea continuă sau formativă,
evaluarea sumativă sau finală.
Evaluarea iniţială se realizează la începutul unui program de instruire şi este menită să
stabilească nivelul de pregătire a elevilor în acest moment, condiţiile în care aceştia se pot integra în
activitatea care urmează. Ea reprezintă una din premisele conceperii programului de instruire. Cunoaşterea
capacităţilor de învăţare ale elevilor, a nivelului de pregătire de la care pornesc şi a gradului în care
stăpânesc cunoştinţele şi abilităţile necesare asimilării conţinutului etapei care urmează, constituie o
condiţie hotărâtoare pentru reuşita activităţii didactice. Această relaţie devine evidentă în situaţia în care
educatorul începe activitatea cu elevii al căror potenţial nu-l cunoaşte, la începutul unui ciclu de
învăţământ sau al unui an şcolar, după cum poate fi necesară şi pe parcursul derulării programului, la
începutul unor capitole ca şi a fiecărei lecţii. În concordanţă cu rolul acestei modalităţi de evaluare,
preocuparea cadrului didactic pentru cunoaşterea elevilor ce vor fi primiţi în clasa pregătitoare şi clasa
întâi, preocupare încă din perioada frecventării grădiniţei de către copii, dobândeşte o importanţă
deosebită, aceasta constituind una din condiţiile integrării copiilor cu şanse de reuşită în activitatea
şcolară.
Evaluarea sumativă/finală este realizată prin verificări parţiale pe parcursul programului şi o
estimare globală de bilanţ a rezultatelor pe perioade lungi, în general corespunzătoare semestrelor şcolare,
anului şcolar sau ciclului de învăţământ. Ea operează un sondaj, atât în ceea ce priveşte elevii, cât şi
materia a cărei însuşire este supusă verificării. Datorită acestei caracteristici, evaluarea sumativă
(cumulativă) nu poate oferi informaţii sistematice şi complete cu privire la măsura în care toţi subiecţii
cuprinşi într-un program de instruire şi-au însuşit conţinutul ce trebuie asimilat. Evaluarea realizată în
acest mod nu însoţeşte procesul didactic în toate secvenţele acestuia şi nu permite ameliorarea lui decât
după perioade relativ îndelungate.
Evaluarea continuă/formativă constituie un proces ce se întrepătrunde multiform şi
funcţional cu acţiunile de instruire şi cu activitatea de învăţare. Notele definitorii ale evaluării formative
derivă din acest considerent:
-evaluarea formativă se realizează predominant pe parcursul desfăşurării procesului didactic şi
este menită să verifice sistematic progresele elevilor, cunoaşterea sistematică a rezultatelor având efecte
reglatoare asupra activităţii desfăşurate permiţând ameliorarea ei continuă;
-diminuează până la eliminare completă caracterul de sondaj al evaluării, propunându-şi
verificarea tuturor elevilor asupra conţinuturilor esenţiale predate, realizându-se astfel cunoaşterea
pregătirii elevilor şi adoptarea măsurilor considerate utile pentru ameliorarea randamentului elevilor şi a
procesului de învăţământ;
-determină schimbări atât în conduita didactică a profesorului, cât şi în comportamentul şcolar al
elevului, oferind elevilor care au învăţat o confirmare imediată cu efecte stimulatoare, având rol pozitiv şi
vizând în principal susţinerea activităţii de învăţare.
Profesorul Ion T. Radu defineşte evaluarea ca activitate prin care sunt colectate, prelucrate şi
interpretate informaţii privind starea şi funcţionarea unui sistem, a rezultatelor pe care le obţine, activitate
ce conduce la aprecierea acestora pe baza unor criterii şi prin care este influenţată evoluţia sistemului.
Există o multitudine de clasificări ale funcţiilor evaluării, dar indiferent de tipul clasificării, funcţiile
acţiunii de evaluare didactică au o dublă semnificaţie: cea socială şi cea pedagogică.
O altă calsificare este aceea în funcţie de implicarea ei la nivel de politică a educaţiei:
1. Funcţia de certificare a nivelului de pregătire a absolentului- asigură ameliorarea curricumului şi
a proceselor de instruire;
2.Funcţia de diagnoză- identifică dificultăţile de învăţare;
3.Funcţia de prognoză- realizează predicţia performanţelor şi comportamentelor viitoare, în
contextul pedagogic;
4.Funcţia de apreciere- asigură creşterea eficienţei proceselor de instruire;
5.Funcţia de creştere a responsabilităţii profesorilor- duce la creşterea calităţii nivelului de pregătire
asigurat elevilor;
6. Funcţia de feed-back- duce la îmbunătăţirea instruirii, predării şi învăţării;
7.Funcţia de evidenţiere a eficacităţii sistemului de învăţământ- care se relevă atât în nivelul de
pregătire al elevilor, cât şi competenţele lor la intrarea în viaţa activă;
8. Funcţia de formare la elevi a unei autoestimaţii corecte şi pozitive- asigură creşterea implicării
acestora în procesul de învăţare;
9.Funcţia de apreciere a performanţelor şcolare (prin notare) şi funcţia de selecţie (prin examene)
10.Funcţia de eficientizare a proceselor de instruire (prin ameliorarea raporturilor dintre obiective-
rezultate-resurse utilizate-calitatea proceselor de instruire).
Aceste functii nu se manifesta insa izolat, ele putand fi sesizate in proportii variabile in toate
situatiile de invatare. De exemplu, in cazul evaluarii curente, evaluatorii iau act de nivelul achizitiilor
scolare ale copiilor, putand interveni pentru remedierea eventualelor carente si formularea unor predictii
referitoare la evolutia acestora. La randul lor, acestia isi pot aprecia gradul de pregatire comparativ cu alti
colegi sau cu propriile posibilitati, isi pot doza efortul pentru a obtine un randament sporit si isi pot forma
un stil de munca adaptat exigentelor gradinitei. Parintii se pot informa asupra evolutiei scolare a copiilor
lor si ii pot sprijini in atingerea performantelor scontate.
Metoda de evaluare este o cale prin care profesorul ofera elevilor posibilitatea de a demonstra
nivelul de stapanire a cunostintelor, de formare a diferitelor capacitati testate prin utilizarea unei diversitati
de instrumente adecvate scopului urmarit.
Metode traditionale de evaluare:-probe orale, probe scrise, probe practice, teste docimologice
In cazul metodelor traditionale se folosesc probe de evaluare, adica orice instrument de evaluare
proiectat, administrat si corectat de catre profesor. Metodele tradiţionale de evaluare au căpătat această
denumire datorită consacrării lor în timp. Din această categorie fac parte:
• Probele orale
• Probele scrise
• Probele practice
Verificarea orala consta in realizarea unei conversatii prin care profesorut urmareste identificarea
cantitatii si calitatii instructiei. Conversatia poate fi individuala, frontala sau combinata. Avantajele
constau in aceea ca se realizeaza o comunicare deplina intre profesor si clasa de elevi, iar feed-back-ul
este mult mai rapid. Metoda favorizeaza dezvoltarea capacitatilor de exprimare ale elevilor. De multe ori
insa obiectivitatea ascultarii orale este periclitata, datorita interventiei unei multitudini de variabile: starea
de moment a educatorului, gradul diferit de dificultate a intrebarilor puse, starea psihica a evaluatilor etc.
in acelasi timp, nu toti elevii pot fi verificati, ascultarea fiind realizata prin sondaj.
Verificarea scrisa apeleaza la anumite suporturi scrise, concretizate in lucrari de control sau teze.
Elevii au sansa sa-si prezinte achizitiile educatiei fara interventia profesorului, in absenta unui contact
direct cu acesta. Anonimatul lucrarii, usor de realizat, ingaduie o diminuare a subiectivitatii profesorului.
Ca avantaje, mai consemnam posibilitatea verificarii unui numar relativ mare de elevi intr-un interval de
timp determinate raportarea rezultatelor la un criteriu unic de validare constituit din continutul lucrarii
scrise, avantajarea unor elevi timizi sau care se exprima defectuos pe cale orala etc. Verificarea scrisa
implica feed-back mai slab, in sensul ca unele erori sau neimpliniri nu pot fi eliminate operativ, prin
interventia profesorului. Cum este si firesc, ambele variante de verificare se cer a fi desfasurate oportun si
optim de catre profesori.
Probele practice presupun aplicarea cunostintelor teoretice insusite precum si deprinderilor si
priceperilor anterior formate. Concret, este vorba despre confectionarea unor obiecte sau aparate,
executarea unor experimente de laborator, harti, observatii microscopice, discutii, realizarea unor exercitii
fizice etc.
Metodele tradiţionale de evaluare trebuie concepute ca realizând un echilibru între probele orale,
scrise şi cele practice.
Preocuparea continuă a practicienilor din domeniul educaţiei de a găsi şi valorifica noi tehnici şi
proceduri de evaluare, mai ales pentru măsurarea acelor obiective aparţinând domeniului afectiv, mai greu
cuantificabile prin metodele clasice de evaluare, s-au concretizat în identificarea şi utilizarea unor metode
de evaluare care pot reprezenta o alternativă viabilă la formulele evaluative tradiţionale, fiind
complementare acestora.

Printre principalele metode alternative de evaluare, al caror potential formativ sustine

individualizarea actului educational prin ajutorul acordat elevului, contribuie la formarea lui.. Dintre
acestea cele mai uzitate sunt:observarea sistematica a activitatii si comportamentului elevilor, investigatia,
proiectul, portofoliul, autoevaluarea.
 Observatia sistematica a comportamentului elevului in timpul rezolvarii sarcinii ofera
evaluatorului informatii privind performantele elevilor in “cursul activitatii didactice”.Ea este insotita in
mod frecvent de “aprecierea verbala” asupra activitatii elevilor.
Aceste informatii pot fi inregistrate folosind: fise de observatie curente; fisa de evaluare; scara de
clasificare; lista de control sau verificare.
Ele sunt folosite atat in evaluarea procesului, cat si a produselor realizate, cuprind atat informatii din
domeniul cognitiv cat si din domeniul afectiv si psihomotor.
Investigatia ofera elevului posibilitatea de a aplica in mod creativ cunostintele insusite in situatii
noi, pe parcursul uneia sau mai multor ore de curs.
Pasii care trebuie urmati in cadrul unei investigatii sunt:
1. Fixarea problemei de investigat;
2. Stabilirea ipotezelor, ce urmeaza a fi verificate prin actul investigativ si a resurselor de
materiale necesare;
3. Identificarea modului de lucru;
4. Actiunea practica propriuzisa;
5. Formularea concluziilor;
6. Confirmarea sau infirmarea ipotezei propuse.
Activitatea didactica in cadrul acestei metode alternative poate fi organizata individual sau pe
grupuri de lucru. Aprecierea modului de realizare a investigatiei este de tip holistic.
Autoevaluarea “ poate sa mearga de la autoaprecierea verbala pana la autonotarea mai mult sau
mai putin supravegheata de catre profesor”(3, p. 246). Capacitatea de autoapreciere obiectiva, este o
trasatura esentiala a personalitatii umane, pe care cadrul didactic trebuie sa o dezvolte in micul scolar.
In Ghidul de evaluare pt invatamantul primar, portofoliul, reprezinta, un instrument de
evaluare complex, ce include experienta si rezultatele relevante obtinute prin celelalte metode de evaluare
(1, p.20 )este o carte de vizita a elevului, care-l stimuleaza in directia perfectionarii la disciplina
respectiva (1, p.41)Alcatuirea portofoliului nu poate fi lasata in mod exclusiv in seama elevilor. Trebuie sa
contina atat lucrari in grup cat si lucrari realizate individual.
Pentru realizarea portofoliului sunt necesare parcurgerea urmatoarelor etape:
1.Alegerea impreuna cu elevii a temei illustrate prin portofoliu,
2. Stabilirea formei sub care se realizeaza;
3. Realizarea propriuzisa a portofoliului, completarea lui ritmica,
4. Evaluarea secventiala a elementelor constitutive si evaluarea globala a portofoliului pe baza
criteriilor stabilite initial.
Proiectul este o activitate mai ampla ce permite o apreciere complexa si nuantata a invatarii,
ajutand la identificarea unor calitati individuale ale elevilor. Este o forma de evaluare puternic motivata
pentru elevi, desi implica un volum de munca sporit, inclusiv activitatea individuala in afara
clasei(1.p.19-20)Este recomandat sa fie folosit in clasele III – IV, cand elevii au formate o serie de
capacitati intelectuale. El poate fi realizat individual sau in grup, indicata insa fiind cea de-a doua forma.
Lucrul in echipa potenteaza invatarea prin cooperare.
Cele trei etape fundamentale in organizarea si realizarea proiectului sunt:
1. Anuntarea temei de cercetare, prezentarea obiectivelor si stabilirea bibliografiei;
2. Desfasurarea activitatii de realizare a proiectului, sub indrumarea invatatorului;
3. Sustinerea proiectului.
Prin metoda proiectelor pot fi evaluate urmatoarele activitati:
 cautare si utilizarea unor surse bibliografice, a dictionarului;
  utilizarea unor strategii de studiu individual, de invatare pe echipe sau individuala
cu ajutor sau fara;
 utilizarea unor cai modernede informare;
 de structurare si organizare a materialului;
 de formulare a concluziilor ;
 atitudinile pentru munca, pentru membrii grupului;
 efectuarea unor experimente simple, lucrari de laborator;
La realizarea proiectului pot fi implicati numerosi factori educationali ca: familie, prieteni, surse
de informare moderne, societati culturale, muzee, biblioteci, etc…
Aceasta metoda presupune activitatea pe grupe si pregateste elevul pentru lucrul in echipa.
Grupul poate fi alcatuit din 2-5 persoane, in functie de numarul elevilor din clasa, natura
obiectivelor si experienta participantilor. Numarul ideal pentru participantii dintr-un grup este de 4-5.
Fiecare membru din grup are o sarcina bine stabilita: secretar (noteaza ideile membrilor din
grup), moderator (asigura participarea tuturor membrilor grupului la activitate), raportor (cel care
prezinta clasei materialul lucrat si concluziile grupului).
Sarcinile invatatorului: vizeaza organizarea activitatii, ofera informatii, incurajarea participarii
elevilor, dar totodata lasa grupul sa lucreze independent in cea mai mare parte a timpului.
In concluzie, se poate aprecia ca, principalele atributii ale evaluarii consta in masurarea eficientei si
autoreglarea procesului de invatamant, cadrele didactice putand controla achizitiile scolare, prescolarii
luand cunostinta de reusitele si progresele lor, iar comunitatea de a se informa asupra directiei in care
evolueaza unitatea de invatamant si orientarii tinerei generatii. In acest sens, se vorbeste despre evaluarea
eficientei invatamantului, dar este la fel de necesar, sa fie asigurata eficienta evaluarii. Acest ultim aspect
are o importanta deosebita, deoarece el poate fi cel mai elocvent confirmat prin trecerea de la
control/evaluare la autocontrol/autoevaluare, ceea ce sustine in plan mai larg trecerea de la determinare si
tutela la o autodeterminare motivata permanent.