Metoda de învățare Tradițională VS Evaluarea modernă

Metodologia didactică actuală este orientată către implicarea activă şi conştientă a elevilor în procesul
propriei formări şi stimularea creativităţii acestora. În acest context, prefacerile pe care le cunosc metodele de
învăţământ cunosc câteva direcţii definitorii. Relaţia dinamică-deschisă constă în raporturile în schimbare ce se
stabilesc între diferitele metode. Diversitatea metodelor este impusă de complexitatea procesului de învăţare,
fiecare metodă trebuie să fie aleasă în funcţie de registrul căruia i se raportează. Amplificarea caracterului
formativ al metodelor presupune punerea accentului pe relaţiile sociale pe care le are elevul în procesul de
culturalizare şi formare a personalităţii. Reevaluarea permanentă a metodelor tradiţionale vizează adaptarea lor
în funcţie de necesităţi şi raportarea lor la evoluţia ştiinţei.
Metodele de predare-asimilare pot fi clasificate în :
a. Tradiţionale: expunerea didactică, conversaţia didactică, demonstraţia, lucrul cu manualul, exerciţiul;

b. Moderne: algoritmizarea, modelarea, problematizarea, instruirea programată, studiul de caz, metode de

simulare( jocurile, învăţarea pe simulator), învăţarea prin descoperire.

V. Guţu oferă o imagine fidelă asupra antitezei care se creează între metodele tradiţionale şi cele moderne
utilizate în predare. Metodele tradiţionale au următoarele caracteristici:
a) •pun accentul pe însuşirea conţinutului, vizând, în principal, latura informativă a educaţiei;
b) •sunt centrate pe activitatea de predare a profesorului, elevul fiind văzut ca un obiect al instruirii;
c) •sunt predominant comunicative, verbale şi livreşti;
d) •sunt orientate, în principal, spre produsul final;
e) •au un caracter formal, sunt rigide şi stimulează competiţia;
f) •stimulează motivaţia extrinsecă pentru învăţare;
g) •relaţia profesor-elev este autocratică, disciplina şcolară fiind impusă.

La polul opus, metodele moderne se caracterizează prin următoarele note:

a) •acordă prioritate dezvoltării personalităţii elevilor, vizând latura formativă a educaţiei;

b) •sunt centrate pe activitatea de învăţare a elevului, acesta devenind subiect al procesului educaţional;
c) •sunt centrate pe acţiune, pe învăţarea prin descoperire;
d) •sunt orientate spre proces;
e) •sunt flexibile, încurajează învăţarea prin cooperare şi capacitatea de autoevaluare la elevi;
h) •stimulează motivaţia intrinsecă;
i) •relaţia profesor-elev este democratică, bazată pe respect şi colaborare, iar disciplina derivă din modul de
organizare a lecţiei.
 Strategiile de evaluare metacognitiva, la fel ca si metodele alternative de evaluarece presupun elaborarea de jurnale reflexive, de
portofolii, autoreglarea invatarii prinintermediul elaborarii hartilor conceptuale, autoobservarea si valorificarea acumularilor prin
intermediul evaluarii reciproce, sunt recursuri favorabile ale unei evaluari centratepe elev, pe procesul sau de invatare, mai mult
decat pe rezultatele obtinute. Privita dinaceasta perspectiva, evaluarea se converteste intr-un instrument prin care elevul invatasa
invete

EVALUAREA TRADIȚIONALĂ

 Expresiile cele mai frecvente folosite pentru denumirea activităţii de evaluare sunt: examinare,verificare,
ascultare, control, chiar dacă această activitate sedesfăşoară într -un context cotidian, şi nu la finalul
unui program de instruire;

 Aprecierea şcolară sau verificarea se constituia ca moment separat de activitatea de predare- învăţare;

 Acţiona cu precădere periodic, realizând, de regulă, o evaluare sumativă;

 Aste sinonimă cu aprecierea clasică, cu notaţia sau corecţia, cu controlul continuu al învăţării şcolare;

 Se finalizează cu clasificarea (clasamentul elevilor) (evaluare comparativă);

 Nota sau calificativul sancţiona învăţarea de către elev;

 Selectează şi exclude anumite domenii ale învăţării mai greu de evaluat:atitudini, comportamente,
trăsături de personalitate etc;

 Este centrată pe cunoştinţe;

 Notarea este un scop în sine, un mijloc de clasificare sau de certificare; este sinonimă cu noţiunea de control al
cunoştinţelor;

 Evaluatorul constată, compară şi judecă; este centrată deci pe elev şi apreciazăconformitatea

cunoştinţelor predate (lecţia învăţată) cu o scară de valori careeste lăsată la aprecierea profesorului şi
care rămâne în mare parte implicită, nuse comunică elevilor (J.Vogler, pag.158);

 Incriminează doar elevul nu şi criteriile de apreciere deşi de multe ori

 Criteriilesunt insuficient definite sau confuze etc

EVALUAREA MODERNĂ
 Este asociată grijii faţă de măsurarea şi aprecierea rezultatelor 

 Nu este un scop în sine, un simplu control, ci se realizează în vederea adoptării unor decizii şi măsuri
ameliorative
 Pune accent pe problemele de valoare şi pe emiterea judecăţii de valoare;
acordă preponderenţă funcţiei educative a evaluării;

 Încearcă să devină o interogaţie globală, preocupată de promovarea aspectului uman în general

 Acoperă atât domeniile cognitive cât şi pe cele afective şi psihomotorii ale învăţării şcolare

 Se ocupă atât de rezultatele şcolare cât şi de procesele de predare şi învăţare pe care le implică;

 Se constituie parte integrantă a procesului didactic, nu mai este privit din exteriorul acestuia;

 dezvoltă tot timpul o funcţie de feed-back pentru elev;

 Tinde să informeze şi personalul didactic asupra punctelor tari şi punctelor slabe ale eforturilor depuse,
asupra eficienţei activităţii didactice;

 Îşi asumă un rol activ, de transformare continuă a proceselor de predare şi de învăţare, de intervenţie
formativă;

 Devine un proces continuu şi integrat organic procesului de instruire;

 Evaluarea devine un mijloc de comunicare de informaţii asupra stadiului învăţării, în vederea ameliorării
sau reorganizării acesteia.

 Evaluează elevii în raport cu o normă,cu criterii dinainte formulat

 Aceste criterii sunt cunoscute şi de evaluator şi de evaluat;

 Solicită o diversificare a tehnicilor de evaluare, a metodelor şi creşterea gradului de adecvare a acestora

la situaţii didactice concrete;

 Vizează deschiderea evaluării spre mai multe perspective ale spaţiului şcolar (competenţe relaţionale,
comunicare profesor -elev; disponibilităţi de integrare socială);

 Centrează evaluarea pe rezultatele pozitive, fără a sancţiona permanenţă pe cele negative;

 Elevul devine partener cu drepturi egale, într- o relaţie educaţională care are la bază „un contract pedagogic”
etc.

 Oferă transparenţă şi rigoare metodologică;

 Caută să aprecieze şi eficacitatea ansamblului de procese care trebuie să conducă la învăţare etc