Notarea şcolară

Dintre cele trei componente ale spiralei educaţiei, predare-învăţare-evaluare, cea din
urmă este considerată un subiect sensibil deoarece efectele acţiunilor evaluative se fac simţite
nu numai în interiorul sistemului educaţional, ci şi în afara lui, respectiv în plan cultural,
social şi chiar politic.
Pe de altă parte, între instruire-învăţare-evaluare există o relaţie de intercondiţionare
reciprocă, fiecare dintre ele realizându-se prin raportare la celelalte. Nu vom putea evalua ce
nu am predat şi nu s-a învãţat de cãtre elevi dar nici nu are sens să predãm şi sã cerem elevilor
ceva ce nu vom evalua.
Aprecierea rezultatelor şcolare se materializeazã de cele mai multe ori prin notare.
„Notarea este un act de ataşare a unei etichete, a unui semn, pentru un anumit
rezultat al învãţãrii.
Nota este „un indice care corespunde unei anumite realizãri a randamentului
şcolar”(Cucoş, C.,2008,p.159-160)
Nota şcolară reprezintă actul de decizie al profesorului în activitatea de evaluare
didactică, după realizarea acţiunilor de măsurare cantitativă şi de apreciere calitativă a
modului în care elevul şi-a îndeplinit sarcinile definite la nivelul obiectivelor operaţionale.
Nota, în înţelesul tradiţional, reprezintă valoarea cantitativă a obiectului
evaluat (capacităţi ale elevului), prin care se măsoară mai mult sau mai puţin precis
cantitatea de memorare sau, în cazul cel mai bun, nivelul de atingere, îndeosebi, a
obiectivelor cognitive.
Gilbert de Landsheere (1975, p.13)defineşte nota ca fiind „aprecierea sintetică
ce traduce evaluarea unei performanţe în domeniul învăţamântului”.
Philippe Perrenoud ( 1998) considera că nota este un mesaj care spune
elevului nu atât cât ştie, ci mai degrabă ce i s-ar putea întâmpla dacă merge pe aceeaşi
linie a neştiinţei sau neimplicării. O astfel de semnificaţie poate induce stres pentru
elevi, nelinişte părinţilor şi inconfort profesional cadrelor didactice.
In opinia lui Vasile Pavelcu ( 1968) nota poate indeplini mai multe funcţii:
- rol de informare pentru elevi, profesori şi părinţi;
- rol de reglare a procesului de învăţare;
- valoare educativă, datorită interiorizării aprecierilor;
 - catalizator al unui nivel optim al aspiraţiilor elevului;
- rol terapeutic ( in anumite situaţii când se acordă un punct în plus)
- rol patogen, deoarece nota poate induce disconfort şi stres în cazul
insuccesului şcolar.
Aprecierea rezultatelor şcolare, respectiv notarea şcolară, poate fi exprimată în
diferite forme: cifre, simboluri, calificative, scoruri, etaloane, norme,culori etc.
In învăţământul românesc se foloseşte sistemul cifric de la 1 la 10 la ciclul
gimnazial, liceal şi învăţamântul superior.
La ciclul primar, s-a introdus notarea prin calificativele: insuficient, suficient,
bine, foarte bine, excelent.
In cadrul amplului proces de reformă din învăţământul românesc, reforma
evaluării în învăţământul primar a însemnat o schimbare completă a sistemului
existent nu doar o revizuire a acestuia. S-a trecut astfel de la evaluarea cantitativă la
evaluarea calitativă.
Evaluarea calitativă presupune acordarea calificativelor pe baza unor descriptori
de performanţă, elaboraţi în concordanţă cu standardele curriculare de performanţă
prevăzute pentru finele acestui ciclu de învăţământ.
Standardele curriculare de performanţă precum şi descriptorii de performanţă
pentru învăţământul primar pe clase şi pe discipline, au fost emise de Consiliul
Naţional pentru Curriculum împreună cu Serviciul Naţional de Evaluare şi Examinare
Cu toate că şi astăzi sunt foate mulţi dacăli care susţin că era mai bine cu
notarea cifrică, în calitate de învăţător cu o „oarecare” experienţă şi vechime la
catedră susţin, alături de mulţi dintre colegii mei, noul sistem de evaluare la ciclul
primar.
Se pot aduce numeroase argumente în favoarea notării prin calificative:
-Particularităţile de vârstă ale elevilor mici nu permit acestora să realizeze
semnificaţia notei. In clasa I elevii se bucură că au primit o notă în carneţel oricare ar
fi aceasta; îşi numără notele din carneţel şi sunt fericiţi că au mai multe note decât
alţii, fără să cunoască semnificaţia notei; alţii afirmă „ Eu am scris mai mult decât
colegul mei şi am luat o notă mai mică”
- Particularităţile psihice individuale nu sunt respectate în cadrul evaluării prin
note. De exemplu, copiii cu un ritm mai lent de învăţare, dar cu o dezvoltare psihică
normală, sunt dezavantajaţi, la fel cum sunt dezavantajaţi acei copii cu o oarecare
hipermotricitate, care nu depăşeşte normalul. De multe ori educatorul greşeşte
acordând acestora din urmă note mai slabe pentru comportament.
- Nota poate conduce la cultivarea motivaţiei extrinseci, astfel activitatea de
învăţare rămâne exterioară activităţilor desfăşurate de copil. Frecvent întâlnim
motivaţia ”învăţ pentru că mâine mă ascultă”, învăţ pentru că nu am notă”, învăţ
pentru că mâine dau lucrare”Această motivaţie transformă actul învăţării solide şi
temeinice într-o memorare mecanică de scurtă durată, ducând la învăţarea în salturi şi
apoi la oboseală şi stres.In urma acestei motivaţii a învăţarii apar goluri care nu mai
pot fi recuperate.
Un aspect negativ al notării îl considerăm împărţirea elevilor în foarte buni şi
slabi pe baza notelor .Acest lucru creează psihologia învinsului şi a învingătorului, cu
toate că cei cu note mari le pot lua şi prin fraudă (copiere, şoptit ) Astfel cei cu note
mari pot afişa un aer de superioritate în faţa celor cu note mai slabe care se simt
marginalizaţi şi care vor deveni timizi, vulnerabili sau din contră agresivi, violenţi,
încercând să iese în evidenţă prin bravadă şi teribilism.
Nota poate deveni o barieră de neîntrecut între dascăl şi elev.O notă mică, dată
de un învăţător nu prea obiectiv, unui elev care s-a străduit să înveţe va face ca elevul
să se îndepărteze de dascăl iar comunicarea cu acesta să fie tot mai greoaie.
Nota are şi rolul de legătură între şcoala si familie – ea poate stimula rolul pe
care părinţii îl acordă copiilor, dar poate şi obstrucţiona comunicarea.Mulţi dintre noi,
dascălii am trăi experienţa unor părinţi care ne-au ajutat până in momentul când
copilul lor a luat o notă sub aşteptările lor.
La ciclul primar, aprecierea prin calificative nu permite realizarea ierarhizării
elevilor la sfârşit de an şcolar şi nici premieri cu diplome şi coroniţe date doar celor
din fruntea clasamentului.
Prin renunţarea la note dispare instrumentul de constrângere pe care il foloseau
unii dascăli („dacă nu-ţi faci tema primeşti nota 2’)
Deprinderea de a învăţa sistematic se formează greu. Simplul apel de a învăţa
adresat elevilor până la sufocare, nu este suficient. Invăţătorul trebuie să prezinte
informaţia în aşa fel încât să stârnească şi să stimuleze interesul elevilor.Acest interes
trebuie să se transforme în plăcerea de a învăţa, de a citi, de a rezolva probleme şi
chiar de a se juca.Este greu să faci din elev un participant activ la lecţie, să promovezi
nu atât competiţia cât mai degrabă colaborarea în procesul instructiv-educativ.
 Notele mari sau calificativele foarte bune pe care le obţin elevii sunt o dovadă a
calităţii acţiunilor educative desfăşurate cu elevii, sunt roadele unei munci pline de
dăruire şi competenţă profesională a unui dascăl care-şi iubeşte profesia şi care astfel
îşi evaluează propria activitate.

BIBLIOGRAFIE:
Ungureanu, Dorel, (2001), Teoria şi practica evaluării în educaţie,Editura
Mirton, Timişoara
Cucoş, Constantin, ( 2008) Teoria şi metodologia evaluării, polirom, Iaşi
Jinga, Ioan, Istrate, Elena, ( 2007), Manual de pedagogie, Editura All
Revista „Invăţamântul primar” Nr.3-4/1995 , p.67-68