Etică și integritate academică

Studentă: Neagoe Ștefania

Program de studii: Structuri matematice fundamentale
Anul I

2022
 Transparența în actul de evaluare

Conform dicționarului explicativ al limbii române, a evalua înseamnă a aprecia, a

determina sau a stabili. În fiecare stadiu al vieții actul de evaluare are loc într-o
formă sau alta. Cu alte cuvinte, întreaga existență umană este însoțită de numeroase
evaluări. Dacă procesul de evaluare ar dispărea din viața noastră, atunci nu am mai
avea nici un scop, nici o dorință de a evolua. În educație, rezultatele, reușitele unui
elev, pot fi determinate doar prin evaluare. Predarea, învățarea și evaluarea
formează împreună procesul educativ, iar evaluarea reprezintă ultima etapă a
acestuia și are o importanță majoră. Ea oferă informațiile necesare care ne pot ajuta
în luarea celor mai bune decizii, în acest moment , ea stabilește performanța unei
instituții de învățământ și tot cu ajutorul evaluării putem stabili dacă sistemul își
îndeplinește rolul.
Evaluarea reprezintă atât o activitate de măsurare, de estimare a unui nivel cât și de
judecare a unei performanțe a unui elev (Stan, C., 2001).
Evaluarea performanței elevilor se face în funcție de:

• evaluarea raportată la performanțele anterioare;

• evaluarea raportată la nivelul celorlalți elevi;
• evaluarea raportată la standardele naționale.
Evaluarea trebuie să fie transparentă. Criteriile de evaluare, baremul stabilit,
motivele pentru care se acordă notele sau calificativele trebuie făcute cunoscute
celor evaluați.
Corectitudinea și imparțialitatea evaluatorului vizează evitarea vicierii actului
evaluativ. Idiferent de tipul de evaluare sau de metodele de evaluare folosite,
fraudarea evaluării duce la anularea rezultatelor și la descalificarea celor examinați.
Actul de evaluare implică corectitudine, seriozitate, obiectivitate și transparență.
Nota unui elev ascunde, pe lângă nivelul de cunoștințe, și anumite însușiri morale
ale elevului, însușiri care pot fi observate doar în timpul evaluării, care trebuie să fie
construită în așa fel încât să determine elevul să fie corect. De exemplu, o notă ar
putea determina seriozitatea elevilor, voința, iar procesul de evaluare poate ilustra
dacă un elev este integru, corect, cinstit sau onest atât cu propria persoană cât și cu
sistemul de învățământ. În urma evaluării corecte putem stabili soluții pentru a
îmbunătăți calitatea actului educațional, soluții pentru motivarea elevilor astfel încât
să atingă standardele dorite, concluziile pe care le putem trage în urma evaluării
sunt numeroase și de o importanță majoră.
Evaluarea nu reprezintă un scop, ci reprezintă un mijloc de a educa, reprezintă un
mijloc de a ajuta elevii. Aceasta nu se mai face pentru a compara elevii între ei, ci se
concentrează asupra atingerii nivelului de competență dorit, pe care profesorul și-l
propune și pe care toți elevii din clasă ar trebui să îl cunoască în prealabil, ea
stabilește dacă rezultatele învățării sunt în concordanță cu standardele cerute.
Cadrul didactic trebuie să determine elevul să conștientizeze cât a învățat și cât mai
are de învățat, să elimine imperfecțiunile de corectare și punctare astfel încât elevii
să nu ajungă să creadă că notarea este subiectivă. Subiectivitatea profesorului este o
problemă de natură umană și din acest motiv niciodată doi evaluatori nu vor acorda
aceeași notă, nici același profesor, dacă corectează la un interval de timp aceleași
lucrări, nu va acorda aceeași notă.
Ierarhiile școlare care rezultă în urma acordării de note sau calificative sunt la rândul
lor importante. De exemplu, în școala primară, se poate observa faptul că în clasa I
majoritatea elevilor primesc premiul I, însă cei mai mulți care obțin premiul I în clasa
I, vor ajunge să obțină premiul III sau mențiune în clasa a IV-a, adică toate aceste
premii pot determina ori o dorință și mai mare de a evolua, ori determină o scădere
semnificativă a aspirațiilor elevului.
Ierarhiile școlare care se bazează pe subiectivitatea profesorului vor determina
respingerea elevului nedreptățit față de tot ceea ce înseamnă școală, vor determina
creșterea neîncrederii în adulți, de asemenea, pentru elevii care se află în “vârful”
clasamentului efectele pot fi la fel de negative deoarece ei nu se vor putea aprecia la
valoarea reală. Acesta reprezintă încă un motiv pentru care evaluarea trebuie să fie
cât mai corectă și transparentă.
Transparența înseamnă că toți cei din clasă lucrează împreună pentru ca elevii să
învețe cât mai mult posibil și să demonstreze acest fapt cât mai eficient posibil.
Pentru profesori, transparența în actul de evaluare înseamnă o mai bună evaluare a
muncii elevilor și o mai multă implicare din partea lor.
Evaluarea trebuie să arate profesorului în ce măsură lecțiile și-au atins scopul și
reprezintă un feedback pentru el. La fel cum profesorii îi evaluează pe elevi, le oferă
un feedback, tot așa este important ca profesorii să își autoevalueze modul de
predare. În această situație, dacă profesorul dezvăluie mecanismul măsurării
cunoștințelor, asigură o echitate desăvârșită și transparență, toți elevii fiind verificați
din același conținut al învățării, cu aceleași instrumente de măsurare. Astfel, este
sporit aportul motivațional, prin cunoașterea și înțelegerea de către fiecare elev a
faptului că orice secvență didactică se încheie în mod logic și necesar cu o verificare
și el poate fi propriul său examinator. O angajare afectivă mai puternică și mai corect
orientată determină elevul să fie mai afectat de fiecare greșeală comisă decât de
diminuarea notei. Ameliorarea relației profesor-elev, prin eliminarea oricărei
suspiciuni legate de modul de notare, afirmarea personalității elevului îl determină
să participe la actul evaluării, transformându-l din obiect în subiect al propriului
proces de instruire. În acest mod de evaluare, notele nu vor mai fi pentru elev o
succesiune de întâmplări fericite sau nefericite, ci vor arăta exact în ce mod a
evoluat traseul educațional al acestuia. Elevul devine dornic să își autoevalueze
pregătirea, iar în cazul unui rezultat nesatisfăcător va repeta, va exersa, va
reactualiza mai atent cunoștințele însușite deficitar și în acest fel va elimina golurile.
Școala, profesorul formează atitudini: respectul pentru ceilalți, colaborarea,
atitudinea pozitivă față de cunoștințele învățate, respectul față de sine,
responsabilitatea personală, încrederea în posibilitățile proprii, dorința de
perfecționare, învățare pe tot parcursul vieții, etc.
Profesorul are capacitatea de a influența într-un mod determinant atât elevul cât și
personalitatea acestuia. Auzim des elevi care merg cu plăcere la un anumit profesor,
la anumite activități. Ca în orice domeniu, “omul sfințește locul”.
Codul deontologic al profesiei de cadru didactic presupune:

• Interesul pentru cunoașterea elevilor;

• Îmbunătățirea profesiei prin cursuri de formare în permanență;
• Respectarea unui cod etic față de elevi, părinți, colegi, societate;
În concluzie, unui profesor nu poate să îi lipsească:

• Corectitudinea (din toate punctele de vedere);

• Obiectivitatea în tot procesul educațional;
• Profesionalismul;
• Să fie la curent cu toate noutățile din sistem;
• Să aibă capacitatea de a-și schimba stilul de predare și evaluare ori de câte
ori este necesar;
• Să știe să lucreze în echipă atât cu colegii cât și cu colectivul de elevi;
• Să fie comunicativ cu părinții, colegii și elevii.
Dacă un profesor nu își adaptează corect instrumentele și metodele de evaluare,
riscă o interpretare subiectivă atât a calității actului educațional cât mai ales asupra
elevilor și părinților care pot fi dezamăgiți și demotivați în ceea ce privește învățarea
și nu în ultimul rând, nu vor mai avea încredere într-un astfel de profesor și într-un
astfel de sistem.
O altă problemă în evaluarea incorectă a rezultatelor învățării presupune ca elevii
care nu sunt bine pregătiți, dar ajutați de note mari fără acoperire, să ajungă la școli
de prestigiu, care respectă anumite standarde, iar aceștia nu fac față cerințelor
impuse. Elevii care își meritau locul la o astfel de instituție nu mai au posibilitatea
pentru că locurile sunt deja ocupate.
Evaluarea incorectă poate fi cauzată și de raportarea profesorului la propria
persoană, de exigența diferită de la un profesor evaluator la altul.
De regulă, orice tip de evaluare este însoțit de o matrice care conține date
referitoare la atingerea nivelului de competență și pe baza acesteia se construiește
un plan de măsuri pentru a relua anumite lecții sau anumite operații care duc la
îmbunătățirea cunoștințelor.
Sistemul de învățământ din țara noastră a trebuit să se adapteze la cerințele Uniunii
Europene privind evaluările naționale de la clasele a II-a, a IV-a, a VI-a și a VIII-a,
teste PISA și evaluarea corespunzătoare presupune:

• Evaluarea de către persoane autorizate;

• Selectarea evaluatorilor;
• Păstrarea confidențialității notelor;
În fiecare an, s-au făcut modificări în ceea ce privește evaluarea astfel încât să fie
îmbunătățit acest proces, să asigure în egală măsură accesul tuturor la evaluarea
cunoștințelor, dar și transparența evaluării și totodată păstrarea confidențialității.
Procesul de evaluare, uneori, poate genera unor elevi emotivi erori de apreciere
datorită anxietății, oboselii accentuate, dispoziției de moment, imposibilității de a se
încadra într-un anumit timp pentru că are un ritm de lucru mai lent sau mai rapid
sau datorită tipului de inteligență predominant. Toate aceste aspecte ar trebui să le
aibă în vedere atât un evaluator bine pregătit cât și sistemul de evaluare în sine,
dacă își dorește să fie corect.
În procesul de evaluare pot apărea erori, atâta timp cât le putem controla. Cele mai
cunoscute erori sunt:
a) Efectul halo
i. notarea elevilor în funcție de rezultatele pe care le au la anumite
discipline, de exemplu română sau matematică, fiind dezavantajați
elevii cu note slabe;
ii. notarea elevilor în funcție de rezultatele obținute la examenele
naționale sau în funcție de instituția de la care au absolvit;
iii. evaluarea globală, adică sunt acordate aceleași note pentru toate
caracteristicile evaluate, chiar dacă criteriile nu corespund cu
prestația elevului evaluat (dacă elevul este disciplinat, are un scris
frumos și ordonat, este evaluat pentru acesta și nu pentru itemul
rezolvat);
iv. preconcepțiile, dacă un cadru didactic are o anumită opinie despre
un elev la un moment dat, nu și-o schimbă chiar dacă acesta face
progrese; aceste preconcepții sunt valabile uneori și pentru o clasă
întreagă.
Cum pot fi controlate aceste aspecte:

• schimbarea atitudinii evaluative prin formare continuă;

• îmbunătățirea relației profesor-elev;
• repetată succesiunea evaluărilor;
b) Efectul de contrast și eroare a proximității:
Aceleași rezultate sunt evaluate diferit (mai ales la evaluarea orală, unde
evaluatorul poate fi dus în eroare de aparențe). Dacă un elev mai slab este
evaluat după un elev mai bun, cel din urmă va fi cotat ca fiind și mai slab sau
un elev bun, dacă este evaluat după un elev mai slab, primul va fi cotat ca
fiind și mai bun.
Cum poate fi controlat:

• formarea evaluatorilor;
• compararea lucrărilor;
• respectarea regulilor în ceea ce privește construirea corectă a instrumentelor
de evaluare.
 c) Efectul “Pigmalion”:
Profesorul se lasă influențat de notele pe care le-a acordat elevului la un
moment dat. Pentru diminuarea acestui efect, profesorul trebuie să acorde
mai multă încredere posibilităților elevului, transmițându-i convingerea că
este capabil să reușească.

d) Ecuația personală și efectul de similaritate:

Evaluatorul este diferit din punctul de vedere al exigenței, are propria
concepție despre notare. De exemplu, acest efect poate fi observat în ceea
ce privește discrepanța dintre notele obținute la clasă și notele obținute la
examenele naționale.
Unii profesori privesc nota ca o modalitate de sancționare, alții ca un mijloc
de stimulare, primii acordă note mici, în timp ce ceilalți acordă note mari.
Din punctul de vedere al efectului de similaritate, acesta se referă la
experiențele trăite ca elev, ca profesor și ca părinte. Dacă profesorul a avut
anumite experiențe ca elev, acestea vor influența nota elevilor, de asemenea
și ca părinte și ca profesor.
Ca metode de a controla acest fenomen se pot folosi:

• prezența celui de-al treilea evaluator;

• teste standardizate care să fie în raport cu standardele naționale;
• aceiași itemi pentru toate clasele de elevi (în cazul existenței mai multor
clase de același nivel);
• teste PISA.

e) Eroarea tendinței centrale și a restrângerii de rang:

Acest tip de eroare de evaluare apare atât în cazul profesorilor indulgenți cât și în
cazul profesorilor exigenți și poate fi eliminată prin:

• pregătirea suplimentară a evaluatorului;

• abilitatea de a pregăti în detaliu procesul evaluativ;
• măsurarea corectă a eforturilor și performanțelor de învățare ale elevilor;
• capacitatea de discriminare;
• abilități de lucru în echipă și de organizare;
• colectarea corectă a datelor;
• redactarea planului de măsuri;
• reorientări generale;
• asumarea evaluării.

f) Starea psihică a profesorului în momentul evaluării:

Starea de oboseală a profesorului, dispoziția acestuia, etc.
Atâta timp cât cel care evaluează, conștientizează aceste aspecte, le poate diminua
sau elimina.
Actul de evaluare are la bază mai multe principii:
 • persoane autorizate;
• selectarea evaluatorilor;
• formularea explicită a regulilor;
• conștientizarea rolului ce le revine;
• respectarea normelor în vigoare.
Pe lângă aceste principii, profesorul:

• favorizează acțiuni independente de învățare ale elevilor;

• favorizează formularea de puncte de vedere diferite ale elevilor;
• ajută elevii să se apropie de disciplinele relevante pentru progresul lor;
• va spune adevărul în ceea ce privește calificările sale și cursurile absolvite;
• nu va accepta atenții, cadouri și favoruri care i-ar putea pune la îndoială
deciziile;
• folosește modalități de evaluare potrivite;
• supravegherea strictă a elevilor în timpul evaluării.
Sistemul de evaluare, prin toate formele și metodele, trebuie să fie formativ, să își
perfecționeze tehnicile de verificare a rezultatelor, atât cognitive cât și afective și
psihomotorii.
Cadrele didactice evaluatori, în ultima perioadă au urmat cursuri de formare care
tratează problema evaluării. Formarea continuă din toate punctele de vedere este
necesară datorită cerințelor moderne și de calitate, impuse de către Uniunea
Europeană.
Reticența unor cadre didactice, în ceea ce privește formarea continuă, nu este doar
în defavoarea lor, ci mai degrabă în defavoarea elevilor pe care îi pregătesc și
împotriva unui sistem educațional performant. Societatea se schimbă de la an la an,
iar noi trebuie să ne ghidăm acțiunile gândindu-ne dacă ceea ce facem astăzi va fi
folositor și în viitor. Acest lucru are relevanță doar dacă cadrele didactice sunt la
curent cu tot ceea ce este nou. Rolul cadrelor didactice este să îi convingă pe colegii
lor de menirea pe care o au în procesul instructiv-educativ și că țintele pot fi atinse
doar respectând anumite cerințe. Nu se poate discuta despre procesul de predare-
învățare, fără evaluare.
Fiind un act complex, evaluarea trebuie adaptată pentru a pune în evidență
cantitatea și calitatea cunoștințelor dobândite, astfel oferind soluții de perfecționare
a acestui proces.
Operațiile fundamentale ale evaluării sunt: aprecierea, notarea, examinarea.
Autoevaluarea, ca factor intern al învățării, trebuie să coincidă cu evaluarea pentru a
asigura obiectivitate. Pe lângă vocația de profesor, acesta trebuie să aibă:

• spirit de observație;
• atenție;
• gândire clară;
• imaginație;
• memorie bună;
 • inteligență.
Însușiri de ordin afectiv:

• blândețe;
• bună-dispoziție;
• pasiune;
• entuziasm;
• credință în valorile sociale.
Însușiri de ordin volitiv:

• răbdare;
• perseverență;
• stăpânire de sine;
• caracter ferm;
Însușiri de ordin moral:

• sinceritate;
• modestie;
• onestitate;
• echilibru;
• conștiință;
Toate aceste caracteristici au un rol important în construirea unei evaluări
transparente, reale și care nu se bazează doar pe intuiția profesorului.
Pe lângă toate aceste îndatoriri și însușiri care stau în fața unui profesor, elevului îi
revine și lui datoria de a îndeplini următoarele:

• să își respecte profesorii și colegii;

• să depună efort în activitatea de învățare;
• să se preocupe de propria lor formare;
• să înțeleagă efortul pe care cei din jurul lui îl depun pentru ca el să devină
om;
Școala, în sens larg, trebuie să țină pasul cu cerințele, aspirațiile vieții cotidiene, să
se implice direct în aceste schimbări și să își impună punctul de vedere, oferind
libertatea responsabilității. Între elevi, școala ar trebui să dezvolte spiritul de
competiție, dar nu o competiție care să dezvolte negativ elevul, ci care să stimuleze
sufletul și mintea acestuia și care să îi formeze într-un mod benefic pentru o
societate viitoare. Ea a stat și va sta la baza societății, și fără ea ne putem aștepta la
un viitor plin de incertitudini.
Evaluatorul trebuie să fie conform așteptărilor, să rămână drept într-o lume
nedreaptă, fără a se lăsa supus presiunilor externe și astfel, elevii și părinții să aibă
încredere în aceștia, în capacitatea de a evalua corect.
Importanța evaluării crește continuu, întrucât aceasta reprezintă instrumentul care
ne ajută să determinăm eficiența procesului educațional și randamentul acestuia.
Calitatea serviciilor educaționale pe care sistemul de învățământ îl oferă se reflectă
în mod direct în aspectul intelectual al societății în care trăim.
Lubbock spunea: “mintea unui copil este o pagină alba, pe care putem scrie aproape
tot ce voim; dar odată ce am scris, cerneala aproape că nu se mai poate șterge.” Să
nu uităm că unii dintre acești elevi pe care îi formează școala vor deveni la rândul lor
evaluatori cu posibilitatea de a îmbunătăți sau a vicia sistemul evaluativ.
De asemenea, “Profesia didactică este cea mai dificilă din lume: profesorului i se
cere să fie, în același timp, și judecător și formator; deși are un singur cap, i se cere
să poarte două pălării în același timp.” (Gerard de Vecchi)
Bibliografie

1. Viorel Dobre, Elemente pentru o deontologie a evaluării în contextul

creșterii calității actului educațional, disponibil la
https://www.utgjiu.ro/revista/dppd/pdf/2011-
1&2/3_VIOREL_DOBRE.pdf
2. Cătălin Glava, Principii ale deontologiei evaluării didactice, disponibil
la
http://www.ccdcluj.ro/vechi/Preuniversitaria/v1,nr1/Lucrari%20Plen/Gla
va%20Catalin.pdf
3. Wendy James, Transparent assessment, disponibil la
https://words.usask.ca/gmcte/2020/01/03/transparent-assessment/
4. Rodica Mariana Niculescu, Pedagogie generală, Editura Scorpion 7,
1996
5. Dicționarul explicativ al limbii române, dexonline
6. Revistă de teorie și practică educațională, PRO DIDACTICA, Nr. 5-6
(105-106), 2017, disponibil la
http://www.prodidactica.md/revista/Revista_105-106.pdf