Fernando Savater

ETICA pentru fiul meu Amador

Editura ARC, Chișinău, 2004

Fernando Savater, un filosof contemporan de naționalitate spaniolă, este

autorul cărții „Etica pentru un fiul meu Amador”.
Succesul acestei cărți se explică prin modul simplu în care filosoful
tratează domeniul eticii, definit de el însuși foarte important, deoarece datorită
eticii suntem capabili să înțelegem ce este corect sau greșit nu numai pentru
interesele noastre personale, ci și pentru interesele comunității.
Limbajul folosit este unul accesibil, mai exact limbajul pe care un tată l-
ar adopta în dialogul cu fiul său adolescent.
Pentru a argumenta și explica teoriile sale, el folosește o gamă foarte largă
de exemple preluate din viața de zi cu zi, evitând astfel să recurgă la termeni
prea specifici și prin urmare, să-și plictisească fiul (și cititorii) cu un limbaj de
neînțeles.
Cartea este structurată asfel încât să mențină interesul cititorului
adolescent și cuprinde un „aviz antipedagogic”, un prolog, un epilog și nouă
capitole.
Fiecare capitol se încheie cu un set de citate scurte intitulat „Stai și
citește...”, care susțin observațiile dezvoltate în capitol.
Autorul citează în principal dintre antici pe Homer, Aristotel, dintre
clasici, Rabelais, Rousseau, Spinoza, Shakespeare, Thomas More, Montesquieu,
Hume, precum și dintre filozofii moderni, Duvert, Lichtenberg, Fromm, Buber,
Paz.
Pentru început, în „Aviz antipegagogic” precizează că această carte nu
este un manual de etică. Autorul se adresează fiului său de 15 ani, personal și
subiectiv, îi vorbește doar despre lucruri din viață și dorește să stimuleze
dezvoltarea adolescenților ca liber-cugetători.

În Prolog explică motivația scrierii acestei cărți, plecată din dorința de a

povesti fiului său lucruri despre viață și eficiența lecturii acestora decât
ascultarea lor sub formă de predică. Sfaturile din paginile cărții vor fi repetiții
ale expresiei „Ai încredere în tine însuți!”

1
 Autorul începe prin a se adresa direct fiului său, Amador; el îi spune, din
nou, să nu considere această carte ca pe un tratat de filozofie și îl invită să
citească, să-și expună punctul de vedere, chiar dacă nu împărtășesc aceleasi
păreri.
Apoi Fernando Savater povestește un episod din copilăria fiului său, în
care Amador și-a văzut tatăl lucrând la această carte, care de fapt a fost scrisă cu
zece ani în urmă în timp ce fiul său se întreba unde petrece toate orele.,,Ce pune
la cale”. Pentru a nu strica surpriza pentru fiul său, căruia i-a fost destinată
lucrarea, dar la o vârstă mai mare, nu i-a dezvăluit ce lucra.
Prologul se încheie cu un alt episod legat de fiul său ; de fapt, el explică că
e vorba de un vis al băiatului, care se afla într-o pădure deasă, unde își pierduse
drumul. Singurul lucru care îl putea era o voce misterioasă care îl îndemna să
nu-și piardă încrederea.

Capitolul întâi: „Despre ce e vorba în etică”.

Etica – știința de a trăi sau arta de a trăi.
În acest capitol se încearcă explicarea domeniului eticii, definită ca un
subiect complicat de înțeles. O știință care se ocupă cu înțelegerea modului în
care oamenii ar trebui să-și trăiască mai bine viața, înfruntând problemele cu
care se confruntă zi de zi.
Cu toate acestea, el o definește ca o știință diferită de toate celelalte,
deoarece pentru fiecare individ, cel mai bun mod de a trăi propria existență
poate fi interpretat în moduri diferite, în funcție de cultura sa, poziția socială,
abordarea mentală etc. ,,Singurul lucru cu care sîntem dintru bun început de
acord cu toții este că nu suntem de acord cu tot”.
Scriitorul face o distincție clară între om și orice altă formă de viață
prezentă în natură, prin faptul că subliniază libertatea de a alege, de a fi liber să
ia cea mai bună decizie pentru el, față de celelalte ființe vii care sunt obligate
(de exemplu, prin instinct) să trăiască în conformitate cu „programarea” lor
naturală; ,,Cu oamenii nu poți niciodată sigur în toate privințele, în timp ce cu
animalele sau cu alte ființe din natură da”.
Din alt punct de vedere, însă, chiar și omul nu este tocmai liber să facă
ceea ce își dorește, întrucât și el este destinat să moară mai devreme sau mai
târziu prin natură și apoi pentru că în funcție de locul de naștere și de familia de
origine este și el " programat „ cultural”.
Prin exemple concrete se ajunge la două lămuriri pentru cuvântul
libertate:

2
 1. Nu suntem liberi să alegem ce ni se întâmplă (data sau locul nașterii,
părinții, bolile, accidentele etc.) ci suntem liberi să răspundem la ceea ce ni se
întâmplă într-un fel sau altul (să ascultăm sau să ne revoltăm, să fim prudenți
sau temerari...);
2. A fi liberi pentru a încerca ceva nu are nimic a face cu a reuși acel
lucru fără cusur (libertatea nu e același lucru cu omnipotența).
În realitate există multe forțe care ne limitează libertatea (calamități,
epidemii, tirani, resurse).
Spre deosebire de alte ființe, oamenii au posibilitatea să aleagă parțial
modul de viață, să aleagă ceea ce li se pare bun, convenabil pentru ei, față de
ceea ce li se pare rău și inconvenabil.
Astfel se încearcă dobândirea unei anumite științe de a trăi.

Capitolul al doilea: „Ordine, obiceiuri și capricii”

,,Ordinele și obiceiurile au un lucru comun: s-ar părea că vin din afară,
că ți se impun fără să-ți ceară voie. În schimb mofturile vin dinăuntru, țîșnesc în
mod spontan, fără ca nimeni să ți-o ceară și fără să crezi, în principiu că imiți
pe cineva.”
Trei tipuri de motive care îndreaptă atitudinea, comportamentul într-o
direcție sau alta.
Ordinele își trag seva din teama de represalii sau din afecțiunea sau
încrederea față de cei care emit ordinele.
Obiceiurile vin dintr-o anumită comoditate de a urma rutina în anumite
ocazii și din presiunea celorlalți.
Capriciile sau mofturile vin dinăuntrul nostru, apar în mod spontan.
Când se simte omul mai liber? Când îndeplinește ordine, când urmează
obiceiuri sau când își face poftele?
La începutul capitolului, afirmă că de multe ori nu avem posibilitatea să
facem o alegere, deoarece suntem nevoiți să acționăm pe baza unor circumstanțe
pe care nu le-am dorit; și citează ca exemplu o poveste a lui Aristotel. Povestea
vorbește despre o navă care transportă o marfă foarte prețioasă și deciziile pe
care ar trebui să le ia căpitanul; din nefericire, în timpul călătoriei, se stârnește o
furtună violentă, din care nu ar fi putut ieși, dacă nu descărca toată marfa
prețioasă în mare pentru a evita scufundarea. Căpitanul se confruntă cu o
problemă foarte dificilă, deoarece ar dori să se salveze, dar asta ar însemna
renunțarea la banii pe care îi va suporta pentru încărcătura, la care oricum nu ar
dori să renunțe. Deci decizia care va fi luată va fi ceea ce vrea comandantul să

3
facă, dar în orice caz, va fi o decizie pe care nu ar fi luat-o în circumstanțe mai
favorabile
Ordinele sunt înțelese ca și constrângeri impuse de noi, de persoane sau
de factori externi, cărora nu ne opunem de teama unor pedepse; obiceiurile, pe
de altă parte, sunt acțiuni pe care cineva le face fără să gândească mult, întrucât
unul obișnuiește să le repete zilnic ,,cum ar fi spălarea după trezire sau luarea
autobuzului pentru a merge la școală sau la serviciu”; a treia categorie este însă
menționată sub termenul „capriciile”, definite ca dorințe care apar din
instinctele noastre și prin urmare, nu depind de voința factorilor externi nouă. Să
dai cu piciorul într-o o cutie de pe stradă; această decizie nu depinde, evident, de
voința cuiva din exterior, cu excepția cazului în care este desigur cineva care ne
spune, dar depinde exclusiv de dorința de a lovi cutia în acel moment precis.
Prin urmare, este o acțiune instinctivă pe care o întreprindem, fără a argumenta
atât de mult despre posibilele consecințe pe care o astfel de decizie le-ar putea
avea asupra oamenilor din jurul nostru.

Capitolul al treilea: „Fă ce vrei”

Între ordinele care ni se dau, obiceiurile care ne înconjoară sau pe care le
creăm și capriciile care ne asaltează va trebui să învățăm să alegem pentru noi
înșine.
Autorul susține că în anumite situații, definite de el drept „ocazii
importante”, ordinele, obiceiurile și capriciile nu produc niciun rezultat sau chiar
sunt incomode pentru interesele noastre personale. Aduce drept exemplu cazul
comandantului nazist al unui lagăr de concentrare, acuzat de uciderea evreilor.
Interogat de un tribunal de război, își justifică acțiunile spunând că a îndeplinit
ordinele. ,,Însă niciodată o acțiune nu e bună numai pentru că e un ordin, un
obicei sau un capriciu”
Scriitorul vorbește apoi despre libertate - ca o conștientizare a ceea ce
face și a posibilelor consecințe ulterioare. De fapt, mai târziu, el va defini
libertatea, cel mai convenabil lucru de făcut prin realizarea și asumarea tuturor
responsabilităților, ca și în cazul ofițerului care a ordonat omorârea evreilor doar
cu o singură comandă. Cel mai probabil comanda armatei nu ar fi apreciat gestul
său de „rebeliune” dacă nu ar fi executat ordinul.
Savater afirmă că ordinele, obiceiurile și capriciile sunt uneori motive
valide pentru a face alegeri, dar alteori sunt doar justificări pe care o persoană le
folosește pentru a-și da seama de acțiunile sale. De fapt, el spune că atunci când
ești mic, este suficient să urmezi acele trei categorii, în timp ce, odată ajunși la

4
vârsta maturității, nu trebuie să fii influențat de agenții externi. ,,Libertatea
înseamnă a hotărî, însă de asemenea, nu uita , a-ți da seama de ceea ce ai
hotărât. De ce fac asta?”
Este foarte dificil să definești o persoană „bună”; ,,a numi pe cineva bun
nu indică decât docilitate, tendința de a nu contrazice pe nimeni....” De exemplu,
el menționează doi fotbaliști foarte renumiți, Maradona și Butragueno, deoarece
sunt un exemplu izbitor al modului în care uneori cuvintele „bun” și „bine” sunt
folosite pentru a defini doar o mică parte a oamenilor: de fapt, el spune că, în
general, se spune că sunt amândoi buni, dar că acest lucru privește doar un
aspect al persoanei lor, și anume jocul de fotbal. Ulterior el va afirma că pentru a
defini o persoană „bună”, cineva ar trebui să-l cunoască în propria persoană și
nu numai într-o caracteristică superficială.
Așadar, pentru Savater nu există o reglementare care să stabilească
calitățile pe care ar trebui să le aibă o persoană bună, așa că din acest punct de
vedere își invită fiul să „facă ceea ce vrea”.
,,Pe poarta eticii corect înțelese nu stă scris decât acest cuvânt de ordine:
fă ce vrei”
„Morala” reprezintă ansamblul de comportamente și norme pe care le
acceptăm ca valabile.
„Etica” este reflecția asupra motivului pentru care le considerăm valabile
și comparația cu alte „morale” pe care le au diverse persoane.
Cum nu există un regulament clar care să ne învețe să fim oameni buni
iar ordinele, obiceiurile și capriciile nu sunt de ajuns pentru a ne călăuzi în
privința eticii, cum vom ști cum să ne comportăm?
„Ai răbdare, ai răbdare, nu te supăra. Mai dă-mi o șansă: fă-mi plăcerea
și treci la capitolul următor...”

Capitolul al patrulea: „Oferă-ți o viață mai bună”

Nu întreba pe nimeni ce vrei să faci cu viața ta: întreabă-te pe tine însuți.
Faci ce vrei , adică iei în serios problema libertății tale deoarece nimeni nu
te poate scuti de responsabilitatea creatoare de a-ți alege drumul.
Așa că ne întoarcem întotdeauna la discursul obișnuit privind libertatea
văzută ca o poziție luată de o persoană matură care ia în considerare toate
opțiunile posibile care pot influența decizia sa, pentru a rezolva mai bine nu
numai micile probleme din fiecare zi, dar și pentru a decide pentru noi înșine
viitorul nostru. ,,Și dacă te hotărăști să te bagi sclav, devii sclavul celui care

5
plătește mai bine.” Trebuie să îndrăznești să-ți oferi o viață mai bună, care nu
poate fi ceva prea diferit de a oferi o viață bună.
Umanizarea (ceea ce ne preschimbă în oameni, în ceea ce vrem să fim) e
un proces reciproc (ca limbajul însuși).
„ Pentru ca ceilalți să mă facă uman, trebuie ca eu să-i fac umani pe ei:
dacă pentru mine toți sunt simple lucruri sau bestii, nici eu nu voi fi mai bun
decât un lucru sau o bestie.”
Savater continuă să spună că trebuie să luăm întotdeauna în
considerare posibilitatea de a greși și prin urmare, trebuie să ne gândim
întotdeauna de două ori în luarea unei decizii. Pentru a exemplifica acest
concept, el folosește ca exemplu o poveste din Vechiul Testament al Bibliei, în
care cei doi protagoniști sunt doi frați: Isav și Iacob. Întrucât Isav era fiul cel mai
mare, i-a revenit moștenirii tatălui său. Totuși, într-o zi, după ce a fost la
vânătoare restul zilei, întorcându-se acasă, a văzut că Iacob a pregătit o ciorbă de
linte. Fiind foarte obosit de lunga zi petrecută la vânătoare, îl întreabă pe Iacob
dacă îi poate oferi mâncarea; Iacob acceptă, cu condiția să renunțe la moștenire.
Isav a acceptat aproape imediat, fără să se îngrijoreze prea mult de ceea ce făcea,
mintea lui era înconjurată de foamea pentru mâncarea de linte. Evident că după,
a regretat ceea ce a făcut, deoarece moștenirea era cu siguranță mai importantă
decât o farfurie cu linte; cu acest exemplu, autorul își invită fiul să reflecteze
mereu la ceea ce face, pentru a nu regreta deciziile pe care le ia.,,E important să
fii în stare să stabilești prioritățile și să impui o anumită ierarhie între ceea ce
am chef la un moment dat și ceea ce de fapt, în perspectivă doresc.”
Filozoful sfârșește prin a-și dori ca fiul său să ia decizii care să nu-l
conducă niciodată să regrete acțiunile sale, ceea ce îi va permite să trăiască bine,
tratând oamenii din jurul său ca ființe umane și nu ca obiecte.,,Omul nu e numai
o realitate biologică, naturală, ci este, de asemenea, o realitate culturală.”

Capitolul al cincilea: „Trezește-te, baby”

Etica își propune să examineze în ce constă această viață bună și fericită
pe care ne-ar plăcea să dobândim.
Lucrurile trebuie folosite ca niște simple lucruri, iar pe oameni trebuie să-
i tratezi ca niște oameni: în felul acesta, lucrurile ne vor ajuta în multe privințe,
iar persoanele într-una fundamentală, aceea de a fi oameni.
Prima condiție etică indispensabilă este aceea de a fi hotărât să nu trăiești
oricum: a fi convins că nu e totul o apă și un pământ, chiar dacă mai devreme
sau mai târziu vom muri cu toții.

6
 Adevărata greutate nu stă în a te supune unui cod de legi sau în a face
contrariul a ceea ce e stabilit, ci a încerca să înțelegi.
Să înțelegi de ce anumite comportamente ne convin, iar altele nu, să
înțelegem despre ce e vorba în viață și ce anume o poate face „bună” pentru noi,
oamenii.
În acest capitol se pune accent pe relația cu oamenii din jurul nostru;
Savater ia ca exemplu un bărbat pe nume Kane. Acest om, cu o bogăție de
invidiat chiar și de mulți miliardari, și-a petrecut viața acumulând bani și obiecte
de valoare pentru toată casa, profitând de oamenii cu care trebuia să colaboreze
și credea că are asupra lor același control pe care îl avea asupra obiectelor sale
de valoare. Așa că toată viața i-a considerat pe oameni doar un obiect pentru a
ajunge la scopul său de a deveni cea mai bogată persoană de pe pământ; dar,
aproape să moară, singurul cuvânt pe care l-a putut spune a fost ,,Rosebud”,
numele unei saniute pe care o folosise de copil și, și-a dat seama că a trecut prin
viața acumulând bunuri de prisos, căutând lucruri care, cu toate acestea, doar un
prieten adevărat i-ar fi putut da: dragoste și prietenie.,,o sanie veche- care-i
aducea aminte de o anumită persoană: de el însuși”. De fapt, autorul spune că
lucrurile sunt capabile doar să ne ofere ceea ce sunt, în timp ce doar un prieten
adevărat ne poate oferi ceea ce avem cu adevărat nevoie pentru a trăi „bine”.
,,dintr-un lucru- chiar dacă ar fi cel mai bun lucru din lume-nu poți obține decât
lucruri”.
În urma acestei afirmații știu că se continuă cu o devalorizare a lucrurilor
materiale, chiar dacă acestea nu sunt total respinse de autor, întrucât ele sunt
încă utile pentru viață, iar despre acesta spune un alt exemplu, de data aceasta
asupra unui budist care merge la stăpânul său spiritual; stăpânul începe să
vorbească despre inutilitatea lucrurilor pământești, dar, din moment ce
interlocutorul său îl privea cu aerul cuiva care nu poate înțelege, a decis să-l
testeze. Îi arată camera lui și îi poruncește discipolului să ia ceea ce îi place cel
mai mult; tânărul nu astepta sa repete de două ori și ia imediat un vas de aur și
marmură. Atunci înțeleptul îi poruncește a doua oară și discipolul ia cu cealaltă
mână o pungă plină cu bani peșin; odată terminat, stăpânul îi poruncește
băiatului să se scarpine, dar, evident, nu o poate face, deoarece mâinile sale sunt
ocupate de obiectele luate. Cu acest exemplu, autorul vrea să ne spună că poate
și noi trebuie să ne „scărpinăm sufletul”, dar avem o minte care este prea
ocupată cu lucruri materiale pentru a putea să ne gândim la asta și atunci când ne
dăm seama, poate este deja prea târziu.

7
 El concluzionează spunând că, uneori, bogații sunt invidiați de restul
oamenilor pentru bunurile lor, care sunt adesea confundate cu puterea și de
asemenea, afirmând un lucru foarte corect, după părerea mea și căruia toți ar
trebui să-i acordăm atenție: tot ceea ce avem pe termen lung ne marcheaza. De
fapt, cu cât un om posedă bogăție și obiecte de valoare, cu atât este condus să
devină prea atașat de ei, fără să-și dea seama chiar că „îi mâncă sufletul”, în
timp ce o persoană care nu are prea multe nu are în vedere lucrurile pe care le
posedă cel mai important pentru a trăi bine. și de aceea are timp să-și „scarpine
sufletul”.
,Kane:avea mâinile și sufletul atât de ocupate cu bunurile sale încât a
simțit dintr-o dată o ciudată mâncărime și n-a știut cu ce să se scarpine.”
,,Etica își propune tocmai să examineze în ce constă în fond- dincolo de
ceea ce ni se spune sau de ce vedem în reclamele de la televizor- această viață
bună și fericită pe care ne-ar plăcea să o dobândim.”

Capitolul al șaselea:„Apare Pepito Grillo”

Singura obligație pe care o avem în viață este aceea de a nu fi imbecili.
„Spiritul imbecilului e prăpădit și șchiop.”
Există mai multe feluri de imbecili:
a) cel care crede că nu vrea nimic;
b) cel care crede că vrea totul;
c) cel care nu știe ce vrea și nici nu se chinuiește să cerceteze acest lucru;
d) cel care știe că vrea și știe ceea ce vrea și cât vrea, știe de ce vrea acest
lucru, dar îl vrea fără tărie, cu teamă;
e) cel care vrea cu putere și ferocitate, o apucă pe o cale greșită și
sfârșește confundând viața bună cu ceea ce-l face praf și pulbere.
Simptome de imbecilitate avem de obicei aproape toți. Trebuie să fim
atenți!
A fi imbecil moral înseamnă să nu ai conștiință.
Ce ne vindecă de imbecilitatea morală?
Să trăim omenește bine; să fim atenți dacă ceea ce facem corespunde cu
adevărat lucrurilor pe care le vrem sau nu.
Pe baza practicii să ne dezvoltăm bunul gust moral.
Să fim responsabili rațional de actele noastre.
„Remușcarea” este nemulțumirea pe care o simțim față de noi înșine când
ne-am folosit greșit libertatea, adică, atunci când am întrebuințat-o în
contradicție cu ceea ce într-adevăr dorim ca ființe umane.

8
 A fi responsabil înseamnă a te ști cu adevărat liber, la bine și la rău: să
suferi consecințele a ceea ce ai făcut, să îndrepți răul care poate fi îndreptat și să
te bucuri cât mai mult de bine.
Când apare „irezistibilul” nu mai ești liber, te transformi în marionetă.
„Irezistibilul” este o superstiție inventată de cei cărora le este frică de libertate.
Omul responsabil e conștient de realitatea libertății sale.

Capitolul al șaptelea: „Pune-te în locul lui”

În ce constă a trata niște persoane ca pe niște persoane, cu alte cuvinte,
omenește?
Constă în a încerca să te pui în locul lor.
A recunoaște pe cineva drept semen implică mai cu seamă posibilitate de
a-l înțelege dinăuntru, de a adopta pentru o clipă propriul lui punct de vedere.
A avea conștiința umanității mele constă în a-mi da seama că, în pofida
oricăror diferențe cât se poate de reale între indivizi, îi înțeleg, le iau în seamă
drepturile, îl iau în serios, îl consider la fel de pe deplin real ca pe mine însumi.
Relativizarea interesului personal, acest interes nu este exclusiv al tău, ca
și când ai trăi într-o lume de fantasme, ci a te pune în legătură cu alte realități la
fel de „adevărate” ca și tine însuți.
Interesul absolut – interesul de a fi om între oameni, de a da și primi
tratamentul omenesc fără de care nu poate exista „viață bună”.
Virtutea justiției – abilitatea și efortul pe care trebuie să-l facem fiecare
dintre noi- dacă vrem să trăim bine – pentru a înțelege ce pot aștepta de la noi
semenii noștri.
Orice lege scrisă nu e mai mult decât o prescurtare, o simplificare - adesea
imperfectă – a ceea ce semenul tău poate aștepta în mod concret din partea ta, nu
din partea statului sau a judecătorilor săi.
Cine trăiește bine trebuie să fie capabil de dreptate plăcută, sau de
compasiune cu dreptate.
Capitolul al optulea: „Cu multă plăcere”
Când lumea vorbește de „morală” și mai cu seamă de „imoralitate”, în
80% din cazuri, predica se referă la ceva cu privire la sex.
Ceea ce se ascunde în spatele acestei obsesii cu privire la „imoralitatea”
sexuală nu nici mai mult, nici mai puțin decât una dintre cele mai vechi temeri
sociale ale omului: frica de plăcere.
Plăcerea ne distrage uneori mai mult decât ne-am pus în minte, lucru care
ne poate fi fatal.

9
 Unora le este atât de teamă ca nu cumva plăcerea să le devină irezistibilă,
sunt așa de nelininiștiți gândindu-se la ce li s-ar putea întâmpla într-o bună zi
dacă i-ar face cu adevărat pe plac trupului încât se transformă în calomniatori
profesioniști ai plăcerii (puritanii).
Puritanul crede că atunci când cineva trăiește bine trebuie să-i meargă rău
și că atunci când îi merge cuiva rău e pentru că trăiește bine.
Artei de a pune plăcerea în slujba veseliei, cu alte cuvinte, a virtuții care
știe să nu cadă din plăcere în neplăcere, se obișnuiește să i se spună, încă din
timpurile străvechi, cumpătare.
Abilitatea fundamentală a omului liber, cumpătarea, se dorește să fie
substituită fie prin abstinență radicală, fie prin interdicție polițistă.
Cumpătarea înseamnă prietenia inteligentă cu ceea ce ne face să ne
bucurăm. A înțelege suferința celui care suferă și a încerca să o alini nu
presupune altceva decât interes pentru ca și celălalt să se poată bucura, iar nu
rușine pentru că tu te bucuri.
Capitolul al nouălea: „Alegeri generale”
„Politica e o rușine, o imoralitate! Oamenii politici sunt lipsiți de etică.”
Sunt numeroase motive pentru această notorie faimă rea a oamenilor
politici: ocupă locuri extrem de vizibile, privilegiate; sunt dispuși să facă
promisiuni, de multe ori neonorate; ne amăgim că au puteri supranaturale etc.
Etica și politica au în comun arta de a trăi bine.
Etica este arta de a alege ce ne convine mai mult și de a trăi cât mai bine
cu putință; obiectivul politicii este acela de a organiza cât mai bine conviețuirea
socială, astfel încât fiecare să poată alege ce-i convine.
Există și diferențe între etică și politică; etica se ocupă de ceea ce face o
persoană cu libertatea sa, pe când politica încearcă să coordoneze într-o manieră
cât mai avantajoasă pentru întreg ansamblu, ceea ce fac mulți cu libertățile lor;
în etică, important e să vrei cum se cuvine, în politică rezultatul acțiunilor e ceea
ce contează.
Etica nu poate aștepta politica.
a) Cum oricare proiect etic pleacă de la libertate, fără de care nu există
viață mai bună care să valoreze ceva, sistemul politic va trebui să respecte la
maximum fațetele publice ale libertății umane cu insistență pe responsabilitatea
socială a acțiunilor și omisiunilor fiecăruia.
b) Principiul fundamental al vieții bune este a trata persoanele ca pe niște
persoane, afi în stare să ne punem în locul semenilor noștri și să ne relativizăm
interesele pentru a ni le pune în acord cu ale lor – justiția, demnitatea umană.

10
 c) Experiența vieții ne arată realitatea suferinței.
O comunitate politică de dorit trebuie să garanteze în măsura posibilului
ajutorul comunitar al celor care suferă și ajutorul celor care dintr-un anumit
motiv se pot ajuta mai puțin pe ei însuși.
Cine vrea pentru sine o viață bună, în acord cu proiectul etic, trebuie să
dorească de asemenea ca această comunitate politică a oamenilor să se bazeze
pe libertate, justiție și ajutor.
Democrația modernă și drepturile umane (un catalog de intenții bune);
problemele omenirii: foametea, militarismul – investiția frenetică în armament,
rasismul, naționalismul, ideologiile etc ...
Pământul nu e un ansamblu de petice sau parcele: a-l menține locuibil și
frumos este o sarcină pe care și-o pot asuma doar oamenii care formează o
comunitate mondială, iar nu pornind de la o atitudine de chilipirgii miopi
războindu-se între ei.
Din punct de vedere politic interesantă este organizarea oamenilor în
acord cu apartenența lor la umanitate, nu cu apartenența lor la un trib.
Epilog - „Va trebui să te gândești la asta”
„Cum să trăiești cât mai bine cu putință?” – o întrebare mai substanțială
decât altele mai înfricoșătoare: „Are vreun rost viața?, Există viață după
moarte?, Merită să trăiești?.”
Răspunsul la întrebarea despre cum să trăiești mai bine trebuie să îl caute
fiul său, personal, din trei motive:
a) Autorul consideră că trăiește normal și nu ar fi competent să învețe pe
cineva să trăiască bine;
b) A trăi este o artă - ceea ce se poate învăța trebuie să se potrivească de
minune celui care îndeplinește condițiile necesare.
c) Viața bună nu e ceva general, fabricat în serie, ci există numai treptat.
Fiecare trebuie să și-o inventeze, în acord cu individualitatea sa unică irepetabilă
și ...fragilă. În încercarea de a trăi bine, înțelepciunea celorlalți sau pilda lor ne
pot ajuta, nu însă și înlocui... Etica e să cauți și să gândești despre tine însuți, cu
o libertate neîncolțită de capcane, în mod responsabil.
Un ultim sfat pentru fiul său: ,,încearcă să alegi întotdeauna acele opțiuni
care să-ți îngăduie mai apoi un număr mai mare de opțiuni posibile, nu pe cele
care să te lase în fața unui zid. Alege ceea ce te deschide: către ceilalți, către
experiențe noi, către diverse bucurii. Evită ceea ce te închide și te îngroapă! În
rest: „Succes!” și „Ai încredere!”.

11