ROMÂNIA

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE

UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU
Facultatea de Litere
Str. Spiru Haret, nr. 8, Bacău, 600114
Tel./ fax ++40-234-588884
www.ub.ro; e-mail: litere@ub.ro

CONSILIEREA ŞI GESTIONAREA
SITUAŢIILOR CONFLICTUALE
Rolul emoţiilor în declanşarea şi managementul
situaţiilor conflictuale

Bacău

2020
1. Introducere în problematica subiectului abordat (concepte cheie)

1
Mulţi dintre noi au avut în viaţă experienţe în care anumite emoţii s-au dovedit mai degrabă
un obstacol, un inamic în calea succesului. Tristeţea, furia, frica poate ne-au împiedicat să ne
realizăm scopurile sau să stabilim relaţii normale cu ceilalţi.

În acest context se ridică întrebările: Care este rolul emoţiilor în viaţa noastră? Sunt ele utile?

Cercetări din domeniu au arătat că exprimarea emoţiilor este esenţială pentru sănătatea
noastră. În prezent cercetările nu se mai axează pe demonstrarea faptului că emoţiile
influenţează starea noastră de sănătate ci, mai degrabă, ele încearcă să afle care este rolul
emoţiilor în apariţia sau evoluţia unor anumite boli. Spre exemplu, un pericol pentru inima
noastră o reprezintă starea de ostilitate, depresia după un infarct miocardic amplifica riscul
unor complicaţii, iar nivelul de stres şi sentimentele de neputinţa sunt factori de risc pentru
hipertensiunea arteriala. De asemenea, tristeţea şi anxietatea afectează sistemul imunitar.

Avem nevoie să ne controlam emoţiile. Aceasta poate însemna să ne diminuăm tendinţa de a

ne înfuria, dacă dorim să avem relaţii satisfacatoare cu ceilalţi sau, dacă dorim să diminuăm
ocaziile care conduc la furie şi resentimente, poate e nevoie să învăţăm să ne manifestăm mai
repede şi deschis nemulţumirile.Pentru o sănătate bună avem nevoie să provocăm, să
dezvoltăm şi să protejăm emoţiile pozitive cum ar fi bucuria şi buna dispoziţie.

Emoţiile ne influenţează judecata, memoria şi atitudinea noastră faţă de evenimente şi joacă

un rol esenţial şi în comunicarea noastră cu ceilalţi. Importanţa recunoscută a emoţiilor a
condus la apariţia noţiunii de inteligenţă emoţională, cu componentele ei:

– recunoaşterea propriilor emoţii, numirea acestora şi capacitatea de a le diferenţia;

– exprimarea emoţiilor astfel încât comunicarea cu ceilalţi să se îmbunătăţească şi nu să se
deterioreze;
– capacitatea de a utiliza emoţiile în mod util astfel încât o persoană să nu fie condusă sau
paralizată de emoţii;
– capacitatea de a recunoaşte emoţiile celorlalţi şi capacitatea de a reacţiona la acestea.

A recunoaşte o emoţie este important pentru a o putea controla mai eficient şi a ne putea
folosi de ea. Recunoaşterea propriilor emoţii nu vine de la sine. Pentru a reuşi aceasta trebuie
să fim atenţi la reacţiile noastre intime, să le acceptăm şi să le controlăm, ceea ce va duce la
creşterea inteligenţei noastre emoţionale.

Pentru a reuşi să recunoaştem emoţiile celorlalţi avem nevoie să ne creştem capacitatea de a

empatiza. Manifestarea empatiei ne ajută să avem relaţii constructive cu ceilalţi, făcând
posibile şi discuţii viitoare. Pentru aceasta este obligatorie înţelegerea punctului de vedere al
2
celuilalt. Dezvoltarea capacităţii de a empatiza vă duce la diminuarea emoţiilor negative şi, în
consecinţă, la relaţii mai bune cu ceilalţi.

2. Emoţiile: definiţii şi caracteristici

Conceptul de "emoţie" este asemănător celui de "timp", dacă nu ne întreabă nimeni, ştim ce
este emoţia, dacă suntem însă întrebaţi, nu ne găsim cuvintele pentru a formula un răspuns.
Problema este atât de obscură, încât încă nu există definiţii şi clasificări definitive pentru
"emoţie", deşi atât filozofii (ca Aristotel, de pildă), cât şi psihologii s-au aplecat asupra
acestui subiect dintotdeauna.

Probabil că principala dificultate a definirii şi înţelegerii emoţiilor ţine de faptul că acest

concept nu este la origine un termen ştiinţific, cu o definiţie precisă, ci un construct popular.
Cercetătorii au sarcina dificilă de a descoperi ce vor să spună oamenii atunci când fac apel la
aceste experienţe subiective numite emoţii şi care sunt mecanismele de funcţionare ale
acestora.

Emoţiile sunt răspunsuri psihice de mare intesitate care presupun manifestări expresive,
fiziologice și subiective tipice. Ele sunt însoțite de tendințe spre acțiune (apropiere sau
îndepărare de obiectul sau ființa care a declanșat emoția), ceea ce explică modificările
fiziologice care însoțesc fenomenul emoției: înroșirea feței, creșterea ritmului cardiac,
încordarea mușchilor, etc.

3. Surse ale conflictului din perspectiva emoţiilor polarizate negativ

Nu se poate imagina o societate sau o şcoală care funcţionează perfect, fără conflicte.
Conflictele sunt o componentă naturală, inseparabilă vieţii umane. Însă ele aduc dascălilor
noi provocări, deschid noi orizonturi spre investigare, inovare, profesionalizare. În definiţia
clasică conflictul reprezintă o opoziţie deschisă, o luptă între indivizi, grupuri, clase sociale,
partide, comunităţi, state cu interese economice, politice, religioase, etnice, rasiale etc.
divergente sau incompatibile, cu efecte distructive asupra interacţiunii sociale. Conflictul
poate fi abordat şi din punctul de vedere al şanselor oferite pentru maturizare şi dezvoltare
prin educaţie. Capacitatea de a aborda conflictele în mod constructiv contribuie pe de o parte
la sănătatea individuală a elevilor, pe de alta parte, pe termen lung şi aplicată la scară
planetară are efecte asupra sănătăţii umane în întregul ei. Conflictele - în accepţiunea
modernă - există atunci când două părţi (persoane sau organizaţii) aflate în interdependenţă

3
sunt aparent incompatibile din cauza percepţiei diferite a scopurilor, valorilor, a resurselor
sau a nevoilor. Această perspectivă bazată pe interdependenţa părţilor relevă şi necesitatea
controlului asupra tipului de interacţiune psihosocială a părţilor.

Factorii determinanţi ai conflictului au o extindere foarte largă. Între cauzele

conflictului se disting:

a) incapacitatea părţilor de a ajunge la un compromis care să corespundă intereselor

mutuale;
b) inegalităţi şi discriminări sociale;

c) competiţia pentru controlul resurselor;

d) acces competiţional la oportunităţi crescute;

e) dorinţa de dominare, putere, prestigiu.

Conflictele pot avea drept cauze factori obiectivi care acţionează din afara individului
şi scapă controlului acestuia şi factori subiectivi derivaţi din modul în care se comportă
individul şi se raportează la diferitele aspecte ale vieţii.

Factorii obiectivi ţin de mediul în care individul îşi desfăşoară activitatea sau de
contextul în care îşi desfăşoară viaţa. Factorii subiectivi stimulează potenţialul de
conflictualitate şi influenţează derularea conflictului. Dintre aceştia menţionăm:

 cunoaştere, interpretare greşită a unor aspecte ale realităţii;

 lipsa abilităţilor de comunicare, empatice;
 delimitarea vagă a scopurilor;
 incompatibilităţi la nivel temperamental, caracterial, aptitudinal;
 incompatibilităţi în planul valorilor, convingerilor ideologice, politice,
religioase, morale;
 insatisfacţii, nemulţumiri, frustrări.

4.Stresul – formă complexă de manifestare psihoemoţională

Stresul este o componentă inevitabilă a vieţii. Dacă înveţi cum să-l gestionezi cu succes, îţi
poate îmbunătăţi în mod semnificativ sănătatea mentală şi fizică.

Stresul este un fenomen psihosocial complex ce decurge din confruntarea persoanei cu

cerinţe, sarcini, situaţii care sunt percepute ca fiind dificile, dureroase, sau cu miza mare
pentru persoana în cauză. Stresul este o importantă componentă subiectivă, în sensul că este
facil şi stimulator pentru o persoană, pentru o alta poate deveni ameninţător sau imposibil de
realizat.

DEFINIŢII

4
 Stresul reprezintă efectul unei acţiuni externe de suprasolicitare exercitată asupra
organismului de un evantai larg de agenţi cauzali fizici, chimici, biologici, psihici, etc.,
capabili să producă un ansamblu de modificari morfofuncţionale.

FACTORII DE STRES

Factorii de stres sunt evenimente sau situaţii externe sau interne, sau condiţii ale
mediului, suficient de intense sau frecvente care solicită reacţii de adaptare din partea
individului. Oamenii evaluează în permanenţă mediul extern şi intern şi nu răspund pasiv la
aceste evaluări. Evenimentul poate fi perceput ca irelevant sau indiferent, pozitiv, negativ sau
ameninţător. Diferenţele individuale în evaluarea situaţiilor de viaţă sunt majore. Aceeaşi
situaţie de viaţă poate fi evaluată diferit de mai multe persoane. Trebuie ştiut că unii factori
de stres pot fi schimbaţi, alţii pot fi doar diminuaţi, în timp ce alţi factori de stres trebuie
acceptaţi şi toleraţi deoarece pot fi modificabili.

REACŢII LA STRES
A.     Reactii fizice/ fiziologice
- dureri de inimă, palpitaţii
- apetit alimentar scăzut sau crescut
- indigestii frecvente
C.     Reacţii emoţionale
- iritabilitate crescută
- scăderea interesului pentru pasiuni şi hobby-uri anterioare
- pierderea interesului pentru prieteni
- instabilitate emoţională
- anxietate
- depresie
- sentimentul că este neglijat(ă)
- reprimarea sau neexprimarea emoţiilor
- dificultăţi în a se relaxa sau distra
- inabilitatea de a finaliza la timp o sarcină începută
- teama de a fi singur(ă)
- neîncredere în viitor
D.     Reacţii comportamentale

5
- performanţe scăzute la locul de muncă sau şcoală
- fumat excesiv
- consum exagerat de alcool
- tulburări de somn
- un management ineficient al timpului
- izolarea de prieteni
- preocuparea excesivă pentru anumite activităţi
- comportamente agresive
 

5. Forme ale stresului: distresul şi eustresul;

Termenul de stres este cunoscut de majoritatea oamenilor. Mai puţin se ştie că există două
tipuri de stres şi anume: distresul şi eustresul.

Eustresul este stresul cel bun, dacă putem spune în felul acesta, în sensul că ne motivează
acţiunile şi continuarea lor. Stresul poate fi un motivator pentru a continua acţiunile propuse.
Toţi oamenii au nevoie de puţin stres în viaţa lor în scopul de a continua să fie motivaţi,
productivi şi fericiţi pînă la urmă. Eustresul este o stare de presiune care ne propulsează către
acţiune sau pentru a ieşi dintr-o situaţie pe care nu ne-o dorim şi pentru a ajunge la rezultatele
dorite. Selye în cercetările sale asupra stresului a arătat ca eustresul întăreşte sistemul
imunitar şi îmbunătăţeşte longevitatea.

Distresul – stresul rău – apare atunci când stresul nu mai este tolerabil sau uşor de gestionat,
când stresul bun devine prea mult pentru a fi suportat sau a-i face faţă şi ameninţa starea de
bine a individului. Atunci când tensiunea se acumulează, nu mai există doza de provocare ci
dimpotrivă, resimţim ca pe o încărcătură negativă, o greutate, ceva care ne conduce la decizii
proaste. Distresul este acea formă de stres în care suntem puşi sub presiune fără să putem face
nimic concret şi în consecinţă ne aflăm în blocaj. Este de fapt, după cum spune Landy –
"dezechilibrul intens, perceput subiectiv, dintre cerinţele organismului şi capacitatea sa de
răspuns", sau după cum spune Selye – "un dezechilibru între solicitările mediului şi
capacitatea organismului de a răspunde la ele".  Distresul consumă foarte multă energie. 
Distresul este cauzat în mare măsură de procesele mentale atunci când întâmpini situaţii de
criză sau situaţii neplăcute în viaţă. Anticipările negative, supra sau subsolicitările,
importanţa unui obiectiv pe care ţi l-ai propus, îţi crează îngrijorări, iar gândurile negative nu
fac altceva decât să întreţină aceste emoţii negative.

6
6. Strategii de coping în faţa situaţiilor stresante: coping-ul pe problemă versus coping-
ul pe emoţie.

Coping-ul joacă un rol important în influenţarea stării de bine psihologice şi fizice a

oamenilor, atunci când aceştia se confruntă cu evenimente de viaţă negative sau stresante.
În literatura de specialitate, se face distincţie între două funcţii principale ale coping-ului:
- coping centrat pe problemă care cuprinde toate strategiile de coping care se adreseaza direct
problemei;
-coping centrat pe emoţie, care include strategiile de coping care au ca ţintă, reglarea
emoţiilor asociate problemei;
Strategiile de coping activ-pasive se referă la faptul că o persoană poate să se confrunte
direct sau activ cu cauzele situaţiei stresante sau să evite, să evadeze, să se retragă din faţa
situaţiei stresante.
Conform copingului orientat spre rezolvarea problemelor, Taylor distinge următoarele
strategii de coping:

 Confruntarea – se caracterizează prin eforturile cu conotație agresivă de a schimba

situația: „mi-am mobilizat toate eforturile pentru a-mi atinge scopul”;

 Căutarea suportului social – se caracterizează prin efortul de a obține suport emoțional

și informații de la alte persoane: „am vorbit cu cineva pentru a afla mai multe despre
această situație”;

 Planificarea rezolvării de probleme – se caracterizează prin eforturile deliberate

pentru rezolvarea problemei și prin analiza problemei: „mi-am făcut un plan de
acțiune și l-am urmat”.

Conform copingului centrat spre reglarea emoțională, Taylor distinge următoarele strategii de
coping:

 Distanțarea – se caracterizează prin eforturile de a ne autodetașa de situația stresantă:

„am refuzat să mă mai gândesc la acest lucru”;

 Autocontrolul – se caracterizează prin efortul depus pentru a ne regla propriile emoții:

„nu am zis nimănui ceea ce am simțit”;

 Acceptarea responsabilității – se caracterizează prin conștientizarea propriului rol în

respectiva problemă concomitent cu încercarea de a o rezolva: „m-am criticat și m-am
mustrat singur”;

7
  Evadare/evitare – se caracterizează prin efortul de a evita, de a ieși din respectiva
situație stresantă mâncând, bând, fumând, consumând medicamente și/sau
cufundându-ne într-o lume a iluziilor și dorințelor: „tot ce mi-am dorit a fost ca
problema să dispară”;

 Reevaluare pozitivă – se caracterizează prin efortul de a găsi o semnificație pozitivă

în respectiva problemă cu efecte benefice propriei dezvoltări: „nu știam că mă pot
organiza așa bine până să am această problemă”.

Descoperirea propriei strategii de coping

Parcurgând diferitele tipuri de strategii de coping, cu siguranță am identificat unele pe care le

folosim atunci când ne confruntăm cu o situație stresantă. Se poate ca un anumit tip de coping
să fie eficient pe termen scurt și ineficient pe termen lung sau invers. De asemenea, putem
folosi permanent același set strategii de coping sau putem fi flexibili și să dezvoltăm noi
strategii de a face față. În funcție de domeniul în care ne confruntăm cu problema
(profesional sau personal) putem adopta diferite strategii pentru a o rezolva.

Foarte importantă este atitudinea pe care noi o avem în fața unei probleme, a unei situații
amenințătoare, în sensul că unele persoane preferă confruntarea, în timp ce altele preferă
fuga, evitarea. În funcție de modul în care evaluăm o situație, rezultă apoi diferite tipuri de
coping. Scopul acestora este de a rezolva problema și de a ameliora încărcătura emoțională
generată de aceasta.

Nu există o „cea mai bună strategie de coping” universală, dar poate exista o „cea mai bună
strategie” pentru fiecare dintre noi. Suntem unici, iar modul în care percepem o anumită
problemă și modul în care îi facem față este tot unic, adaptat propriilor noastre nevoi.

7. Exemplificarea unei strategii de coping pe emoţie din perspectiva unei situaţii

conflictuale.

Să ni se spună să ne calmăm în momentele în care simţim o furie intensă este ca şi cum i s-ar
spune unui om în scaun cu rotile să se ridice şi să meargă. De multe ori, chiar dacă ne-am
dori să reacţionăm altfel şi să ne controlăm mai bine emoţiile, nu avem abilităţile necesare
pentru a o face. De aceea, dacă ne dorim să ne gestionăm mai bine emoţiile şi să nu avem
comportamente impulsive pe care apoi să le regretăm, este nevoie să cunoaştem câteva

8
strategii eficiente de reglare emoţională. Şi bineînţeles, după ce le cunoaştem, să le punem în
practică. Iată câteva strategii care s-au dovedit a fi eficiente:

Observarea şi descrierea emoţiei

Conştientizarea experienţei emoţionale pe care o trăim, prin observarea şi descrierea ei, ne

ajută să ne reglăm mai bine emoţiile. Pentru a putea face asta, urmărim toate componentele
unei emoţii:

 Care a fost evenimentul declanşator?

 Care au fost interpretările şi presupunerile pe care le-am făcut în acel moment?

 Ce am simţit în corp când am avut emoţia respectivă? Ce modificări fiziologice au

avut loc?

 Ce expresie facială am avut? Limbajul non-verbal a fost modificat? Cum?

 Ce impuls am avut în timpul experienţei?

 Care au fost efectele de după declanşarea emoţiei? Ce am gândit şi am simţit în

legătură cu experienţa această? Cum ne-am comportat după?

Cu cât practicăm mai mult tehnica observării şi descrierii emoţiei, cu atât vom ajunge să
facem asta într-un mod natural, automat.

În plus, această tehnică ne poate ajuta să ne separăm de emoţia pe care o simţim, să ne

detaşăm puţin de ea, ca apoi să putem gândi “la rece”.

Tehnica comportamentului opus

Când simţim emoţii puternice precum anxietate sau furie avem anumite tendinţe naturale de a
acţiona: de exemplu, în cazul anxietăţii prima reacţie este să evităm să ne confruntăm cu ceea
ce considerăm a fi periculos, iar în cazul furiei să îi atacăm fizic sau verbal pe ceilalţi.
Tehnica comportamentului opus implica angajarea într-un comportament inconştient cu
emoţia pe care o simţim. Dacă simţim anxietate, vom acţiona opus emoţiei resimţite,
expunându-ne la ceea ce considerăm periculos. Dacă simţim furie, ne vom retrage din
contextul în care s-a declanşat această emoţie, acţionând împotriva impulsului de ne
comporta agresiv.

Cum am menţionat la început, odată cunoscute aceste tehnici este foarte important să nu
rămânem la acest nivel de conştientizare, ci să le şi punem în practică.

8. Concluzii.
9
În concluzie, putem spune categoric că emoţiile influenţează starea noastră de bine şi
capacitatea noastră de adaptare la lume. Atunci, cum putem să convieţuim mai armonios cu
emoţiile noastre? François Lelord şi Christophe André (Cum să ne exprimăm emoţiile şi
sentimentele, pag. 321, Editura Trei, 2003) ne spun să procedam în felul următor:

– exprimaţi-vă emoţiile ţinând cont de context;

– căutaţi interlocutori înţelegători;
– supravegheaţi-vă sănătatea, adoptaţi un regim de viaţă sănătos, diminuaţi factorii de risc;
– încercaţi să trăiţi cât mai multe emoţii pozitive, controlându-vă în acelaşi timp emoţiile
negative;
– învăţaţi să vă recunoaşteţi emoţiile;
– urmăriţi cu atenţie emoţiile celorlalţi;
– reformulaţi punctul de vedere al celorlalţi.

Bibliografie

1.Constantin-Stoica, A., ,,Conflictul interpersonal”, Editura Polirom, Iaşi, p. 15, 34, 35, 39,
2004;

2. Neculau, A., coordonator, ,,Psihologia câmpului social,” Editura Polirom, Iaşi, 2000;

3. Zlate, M., coordonator, ,,Psihologia vieţii cotidiene”, Editura Polirom, Iaşi, 2000;

4. Hăvârneanu, C., ,,Cunoaşterea psihologică a persoanei”, Editura Polirom, Iaşi, 2002;

5. Constantin-Stoica, A., Neculau, A., ,,Psihosociologia rezolvării conflictului”, Editura

Polirom, Iaşi, 2004;

6. Chelcea, S., ,,Un secol de cercetări în psihosociologie”, Editura Polirom, Iaşi, 2000; 7.
Cornean, C.

7. Ulrich, Cătălina , 2000, Managementul clasei de elevi – învăţarea prin cooperare, Ed.
Corint, Bucureşti

10