PSIHOLOGIA VÂRSTELOR

OBIECTUL ŞI DEFINIŢIA PSIHOLOGIEI VÂRSTELOR

Psihologia vârstelor prezintă „tablourile secvenţiale ale dezvoltării
psihice“şi urmăreşte să descopere legi şi condiţii de funcţionare a psihicului
uman;urmăreşte evoluţia omului de la naştere până la bătrâneţe
înaintată,subliniind că din noua perspectivă „life span - development“ se
încearcă urmărirea evoluţiei umane din momentul procreării până la vârstele
înaintate.”

Psihologia vârstelor este o ramură a știinţelor psihologice izvorâtă din

necesitatea de a înţelege modul cum se constituie caracteristicile,
funcţiile,procesele psihice de la cele mai fragede vârste și evoluţia lor pe tot
parcursul existenţei umane, cu progresele ce caracterizează fiecare vârstă”

Ursula Şchiopu (1997) arată că domeniul încorporează studiul

caracteristicilor evoluţiei psihice, dimensiunea evoluţiei temporale
diferenţiate, cu schimbări ce survin în decursul întregii vieţi, de la naștere
până la moarte, cu tendinţa de a face o mai mare apropiere a psihologiei de
viaţa concretă. Contribuţii importante la studiul domeniului au adus
cercetătorii în psihologia copilului și adolescentului, precum și specialiștii în
psihologia vârstei adulte și psihologia senectuţii. Ca urmare, se impun unele
delimitări conceptuale privind domeniul psihologiei vârstelor în raport cu
celelalte domenii.

O altă definiţie este formulată de E. Verza astfel: „Psihologia vârstelor

este știinţa care studiază caracteristicile constituirii activităţii psihice umane,
modificările acesteia de la inferior la superior, a regreselor ce au loc în
anumite etape de vârstă,a evoluţiei personalităţii și manifestării actelor de
conduită în relaţie cu determinările socio-culturale ale existenţei fiinţei
umane“.

În evoluţia psihică se pot deprinde anumite legi și principii general valabile,

dar și structuri specifice pentru o etapă sau alta de vârstă. Conţinutul și sfera
psihologiei vârstelor depășește pe cel al psihologiei copilului prin aceea că
realizează o cuprindere pentru toate vârstele umane,departajând stadii și
substadii în cadrul acestora cu specificul lor, dar fără să fie o psihologie
generală, căci activitatea psihică pe care o studiază aceasta este raportată la
condiţia umană de o anumită factură și structura biofizică.

Psihologia vârstelor se folosește de datele psihologiei copilului și a psihologiei

generale ca și ale celorlalte ramuri ale psihologiei cărora le furnizează la
rândul ei, cunoștinţe pertinente despre evoluţia psihică a omului de la naștere
până la moarte, și cuprinde totul într-o tratare unitară,ca relevarea
specificului pentru fiecare stadiu de vârstă și consumarea elementelor
comune ce unifică activitatea psihică. Aceasta conferă psihologiei vârstelor un
statut solid și central în cadrul disciplinelor psihologice.

Constituirea psihologiei vârstelor a fost posibilă ca urmare a progreselor

realizate de știinţele biologice și sociale, a acumulării de cunoștinţe în
psihologia generală și într-o serie de ramuri care vizau studiul omului în
anumite perioade de vârstă.

Ramurile mai tinere (ultime) sunt:psihologia copilului, psihologia sugarului,

antepreșcolarului, preșcolarului ,școlarului mic, puberului, și mai puţin
conturate, psihologia tineretului,psihologia vârstei a treia, etc.

CARACTERISTICILE PSIHOLOGICE ALE ADOLESCENTILOR

Perioada adolescenţei mai este denumită și ca perioadă a școlarului mare.

În această perioadă se produce o dezvoltare intensă în plan psihic și se
stabilizează structurile de personalitate.

Pe planul dezvoltării biologice, adolescentul tinde spre echilibru și spre

adoptarea unei conformaţii apropiată de cea a adultului. În schimb, în plan
psihologic, schimbările sunt extrem de rapide, spectaculoase și de maximă
complexitate cu salturi la nivelul unor funcţii, cu evoluţii mai lente la nivelul
altora. Diversitatea dezvoltării psihice generează noi conduite și noi modalităţi
de relaţionare cu cei din jur, forme originale de înţelegere și adaptare.
Traversarea acestei perioade nu se face în mod lent, ci dimpotrivă, tensionat,
adesea cu existenţa unor conflicte și trăiri dramatice, cu frământări interne
pentru găsirea surselor de satisfacere a elanurilor, a aspiraţiilor și cu tendinţa
de a evita teama faţă de piedicile ce se pot ivi în realizarea proiectelor sale de
viitor.

Adolescentul este un nonconformist si un luptator activ pentru indeplinirea

dorintelor sale, un original in adaptarea solutiilor urmarite, in modul de a
privi si de a se adapta la lumea inconjuratoare.

Acestea sunt o parte din motivele pentru care adolescenta este atat de
controversata de o serie de specialisti. Astfel, adolescenta este apreciata in
mod diferit, fiind numita „varsta de aur”, „varsta ingrata”, „varsta marilor
elanuri”, „varsta dramei”, „varsta crizelor”, „anxietatii, nesigurantei,
insatisfactiei”, „varsta integrarii sociale” etc. In felul acesta, adolescenta este
privita nu numai din prisma conceptiei autorilor respectivi, ci si ca o
interpretare a conditionarilor si transformarilor multiple ce intervin in
perioada respectiva a vietii.

Mai cu seama pentru prima parte a acestei perioade, adolescentul, in plan

comportamental, oscileaza intre copilarie si maturitate, viseaza si este
preocupat de viitor, traieste intens sentimental, dar este si labil in relatiile cu
sexul opus, este dornic de a sti si de a invata, dar efortul depus nu este prea
constant, este nemultumit fata de altii, dar fata de sine adopta un uso
narcisism. Treptat, dezvoltarea psihica, a intelectului il maturizeaza deseori
sub raport social si cultural indeosebi, il face sa devina avid de cunoastere si
de participare cu responsabilitate, in deplina cunostinta de cauza, la activitati
cu caracter social, se antreneaza in elaborarea de lucrari originale in literatura,
arta, stiinta, tehnica.

Schimbari la nivelul rolurilor

Pentru a ajunge la maturitatea bio-psiho-sociala adolescentul trebuie sa

activeze propria spontaneitate si creativitate, deoarece trebuie sa isi asume
roluri noi la toate nivelele de rol. In efortul de a dobandi un nou echilibru.

Rolurile psihosomatice

Adolescenta inseamna un moment de criza al imaginii corpului. In cursul

catorva ani corpul adolescentului se schimba total: dimensiune, greutate,
caracterele si functia sexuala, forta musculara si agilitatea in miscari, toate
acstea se intampla cu o rapiditate care nu intotdeauna ingaduie o elaborare si
integrare adecvata.

Toata experienta legata de rolurile psihosomatice ajunge sa fie revazuta si

incarcata cu no semnificatii. Functiile elementare de alimentare, igiena
personala, motricitate, pot intra in criza. In campul comportamentului
alimentar pot aparea alterari (inapetenta, fobie pentru anumite tipuri de
mancare etc.). Adesea, anorexia isi are debutul in perioada adolescentei. In
ceea ce priveste igiena proprie apare o neglijenta inexplicabila pentru parinti.
Alimentatia si igiena personala vor fi utilizate printre altele ca momente de
agresivitate impotriva regulilor educative, ca lupta impotriva interferentelor
parintesti.

Rolurile psihodramatice si rolurile sociale

In aceasta perioada se produc transformari legate de evolutia gandirii si

capacitatii de relationare, de comparare a rolurilor sociale. Se intampla astfel
ca acum proprii parinti sa fie comparati cu altii. In acelasi fel, propriul rol de
fiu va fi confruntat si integrat cu rolul social al fiilor adolescenti intr-un
context social determinat, pentru ca orice rol prezinta doua aspecte, unul
privat si unul colectiv. Rezultatul va fi asumarea rolurilor sociale si valoriale
apartinand unui anumit grup si unei culturi specifice (de ex., de a fi parinti, fii,
prieteni etc.).

Nevoia de sens

In perioada adolescentei apare nevoia de redefinire si de sens. In acest

context apare criza, care implica un adevarat schimb al identitatii – nu numai
ce se priveste e nou, dar si Eul care priveste este diferit. Pentru prima data in
viata, fiinta umana are acum posibilitatea de a se disloca si a percepe propriul
sine care se schimba in relatie cu mediul care se schimba. Adolescentul este
deci capabil sa perceapa schimbarea din care el insusi face parte, poate sa o
numeasca. Apare astfel facultatea de a judeca, capacitatea de a evalua,
puterea de a se orienta. Devin posibile intelegeri ale logicii existentiale mai
complexe, ce vor fi experimentate in intrebari asupra sensului vietii si al
mortii, apare un orizont ce se deschide dimensiunilor mai profunde ale
existentei.

Adolescenta este o perioada deosebit de importanta in dezvoltarea

fiecaruia dintre noi, este o etapa cu numeroase si profunde schimbari la nivel
biologic, fizic, psihic, moral, in care dispar trasaturile copilariei si se cimenteaza
formarea particularitatilor complexe ale fiecarui persoane in parte.

Pe plan biologic, organismul tanarului trece printr-o serie de transformari care

il conduc spre adoptarea unei conformatii apropiate cu cea a adultilor.

Pe plan psihologic, transformarile sunt extrem de rapide si de spectaculoase si

conduc spre generarea de noi conduite si modalitati de relationare cu cei din
jur. Aceasta perioada poate fi una extrem de tensionata, cu multe framanteri
interne, cu adoptarea unei atitudini uneori nonconformiste.

Adolescentul va trece prin trei stadii de dezvoltare: adolescenta timpurie,

mijlocie si tarzie. Adolescenta incepe cu pubertatea si se termina cu
maturitatea (stadiul de adult). Se caracterizeaza printr-un proces de
transformare si dezvoltarea fizica generala (inaltime, greutate, proportii) si
mai ales prin cresterea si maturatia organelor genitale. Se dezvolta intelectual
si-si alcatuieste un sistem propriu de valori sociale si civice in raport cu care
adolescentul stabileste noi relatii cu semenii de ambele sexe, isi organizeaza
si-si consolideaza o independenta emotionala fata de parinti si alti adulti.

Adolescenta cuprinde doua faze:

1. Adolescenta timpurie cuprinsa intre varsta de 10-11/13-14 ani, este

perioada unor profunde transformari la nivel biologic si psihic (se mai
numeste preadolescenta sau pubertate). Aspectul fizic se caracterizeaza
uneori prin lipsa de armonie, mainile sunt mai lungi decat trunchiul, nasul
poate fi disproportionat in raport cu fata, conformatia pare a fi aceea a unui
“om desirat”. Se constata o schimbare si in modul de comportament al
copilului, acesta devine mai critic si nu mai suporta autoritatea parintilor. Se
dezvolta si constiinta de sine, tanarul incepe sa se descopere mai bine pe sine.

2. Adolescenta propriu-zisa, cuprinde perioada anilor 13-14/17-18 ani si se

caracterizeaza prin echilibrarea si clarificarea conceptiilor despre sine, lume si
viata, a laturii cognitive, afective si volitionale a personalitatii.
Caracteristicile cele mai importante ale adolescentei sunt:

a. Dezvoltarea constiintei de sine

Perioada adolescentei se manifesta prin autoreflectare, prin descoperirea

constiintei de sine, a faptului ca existenta proprie se deosebeste de a celorlalti
oameni. Adolescentul incepe sa se descopere, sa se cunoasca, sa se
autoevalueze in raport cu realizarile si capacitatile sale si ale altora. El trebuie
sa-si raspunda acum la intrebarea “Cine sunt eu?” (ca raportare la sine cat si
ca raportare la societate). Este momentul proiectiei idealului in viitor (cum isi
vede viitorul, ce profesie isi va alege) dar si al actiunii (caracteristica foarte
importanta a adolescentului este puternicul impuls catre actiune). Dispar
dorintele vagi si apar telurile bine conturate si fundamentate.

b. Afirmarea propriei personalitati

Fiecare adolescent este unic, dorinta de originalitate este o caracteristica a

adolescentei. Fiecare adolescent doreste sa atraga atentia asupra sa, se
considera un fel de “centru al universului” in jurul caruia trebuie sa se
petreaca evenimentele. Uneori isi supraevalueaza puterile, se considera
superior celor din jur, aspect ce deriva dintr-o insuficienta cunoastere de sine.

Adolescentii pun mare importanta pe aspectul exterior, isi doresc sa arate cat
mai bine din punct de vedere fizic si sa fie imbracati cat mai original.

“Limbajul colorat” caracterizeaza si el aceasta perioada, utilizarea unor

neologisme si arhaisme ii fac sa se simta mai speciali, unii isi aleg cu mare
grija cuvintele si utilizeaza din abundenta citate si expresii celebre. Si
“limbajul codat sau codat” ii fac sa se simta mai deosebiti. De obicei acest
“limbaj codat” are loc in cercuri restranse. Derapajele care pot sa apara in
acest context sunt greu de combatut si necesita eforturi educative
prelungite. Atasamentul de grup este unul foarte puternic de aceea in acesta
perioada este indicat sa monitorizam foarte bine care este grupul lui de
prieteni.

Spiritul de contradictie este si el foarte prezent, in special in “dialogul” cu

adultii.

c. Integrarea sociala
Adolescentul incepe sa se integreze din ce in ce mai constient si mai activ in
grupul caruia ii apartine (clasa, scoala, comunitate). Devine din ce in ce mai
obiectiv in judecatile sale, aprecierile fiind facute in functie de “invataturile”
pe care si le-a insusit. In aceasta perioada, adolescentii au nevoie de o
consiliere si o indrumare discreta, trebuie sprijiniti sa-si formuleze idealul de
viata, sa-si perfectioneze judecatile morale si sa-si ridice nivelul constiintei si
al conduitei morale.

Ca si concluzie, putem spune ca adolescenta este perioada cea mai

furtunoasa, mai frumoasa si mai nebuneasca din viata unui om, iar noi cei din
jurul adolescentilor trebuie sa-i sprijinim si sa le fim aproape in aceasta
perioada.

Conceptul de dezvoltare

În general prin dezvoltare se înţelege un proces complex de trecere de la

inferior la superior, de la simplu la complex, de la vechi la nou printr-o
succesiune de etape, de stadii, fiecare etapă reprezentând o unitate
funcţională mai mult sau mai puţin închegată cu un specific calitativ propriu.
Trecerea de la o etapă la alta implică atât acumulări cantitative, cât și salturi
calitative, acestea aflându-se într-o condiţionare dialectică. Dezvoltarea
personalităţii se manifestă prin încorporarea și constituirea de noi conduite și
atitudini care permit adaptarea activă la cerinţele mediului natural și
sociocultural. Dezvoltarea permite și facilitează constituirea unor relaţii din ce
în ce mai diferenţiate și mai subtile ale copilului cu mediul în care trăiește și se
formează. Datorită acestor relaţii se elaborează și se „construiesc” diferitele
subsisteme ale psihicului infantil în evoluţia sa spre starea de adult.
Dezvoltarea are caracter ascendent, asemănător unei spirale, cu stagnări și
reveniri aparente, cu reînnoiri continue. Ca proces ascendent, dezvoltarea
este rezultatul acţiunii contradicţiilor ce se constituie mereu între capacităţile
pe care le are, la un moment dat, copilul și cerinţele din ce în ce mai complexe
pe care le relevă factorii materiali și socioculturali cu care acesta este
confruntat în devenirea sa. Copilul acţionează pentru satisfacerea trebuinţelor
și năzuinţelor sale și astfel posibilităţile de care dispunea anterior sporesc. Pe
această cale contradicţiile dintre trebuinţe și posibilităţi se lichidează, oferind
loc altora care, la rândul lor, așteaptă o nouă rezolvare. Conduita esenţială a
rezolvării șirului ascendent de contradicţii este activitatea, efortul depus de
individ în mod sistematic și mereu adecvat etapei dezvoltării sale. În cadrul
dezvoltării psihice a fiinţei umane, caracteristicile individuale, particularităţile
diferitelor fenomene psihice imprimă o notă specifică dezvoltării, un ritm
propriu de creștere și transformare, diferit de la un individ la altul, cu nuanţe
personale ce își află originea în potenţialul său biopsihic, precum și în
condiţiile de mediu în care trăiește. 10 Formarea personalităţii copilului în
ontogeneză este, deci, un proces complex construit ierarhic pe niveluri, cu
diferenţe sensibile de la o componenţă la alta, dominate, însă, de o relativă
armonie, proprie fiecărui nivel.

PERIODIZAREA VÂRSTELOR:

CICLURI ŞI STADII ÎN DEZVOLTAREA PSIHICĂ

1. Relaţia dintre vârsta cronologică și vârsta de dezvoltare

2. Criteriile de delimitare a stadiilor de dezvoltare psihică .

3. Ciclurile și stadiile dezvoltării psihice

4.Relaţia dintre vîrsta cronologicăși vîrsta de dezvoltare Creșterea sau

dezvoltarea fizică se raportează la ani, luni, zile ale individului, ceea ce
reprezintă vârsta cronologică, implicată în marile cerinţe ale societăţii
(școlarizare, majorat, acces pentru exercitarea unor profesii, pensionare etc.).

Cu toate ca în primele luni ale vieţii, asemănările de la un copil la altul sunt

numeroase, existăși deosebiri între ei. Pornind de la aceasta bază s-au
identificat și anumite „vârste de dezvoltare‖. Stabilirea normalităţii se face
prin raportarea datelor la cele doua vârste. Un copil, pe parcursul anilor poate
depăși vârsta de dezvoltare în comparaţie cu vârsta cronologică, sau
dimpotrivă, poate manifesta unele întârzieri. Atunci când precocitatea sau
întârzierea sunt puternice, dezvoltarea este atipica. Diversele dimensiuni ale
dezvoltării psihice (cognitive, socio-afective) realizează o unitate în
diversitate, în care apare un decalaj dublu, transversal și orizontal. Decalajul
transversal apare atunci când în cadrul aceleiași vârste cronologice, anumite
paliere psihice au un grad de dezvoltare diferit (ex. situaţia diferenţelor între
dezvoltarea cognitivă, afectivăși morala la vârsta adolescenţei). 73 Decalajul
orizontalindică faptul că la nivelul aceluiași palier (ex. cognitiv) sau chiar al
aceluiași tip de activitate apar denivelări (ex. conservarea invarianţilor au loc
progresiv: la 7-8 ani copiii operează conservarea materiei, la 9 ani cea a
greutăţii și către 11-12 ani conservarea volumului). 3.2. Criteriile de delimitare
a stadiilor de dezvoltare psihică Stadiul de dezvoltare psihică se definește ca
fiind delimitarea în timp a apariţiei și consolidării unor particularităţi și a unui
nivel de organizare a capacităţilor intelectuale, afective, volitive și a întregii
personalităţi. Stadiul de dezvoltare nu apare instantaneu, ci se instalează
treptat, odată cu apariţia acelor însușiri care îl definesc și îl diferenţiază de
celelalte stadii, așa-numitele particularităţi de stadiu (de vârstă). Fiecare
stadiu conservă anumite achiziţii ale stadiilor anterioare, pe care însă le
integrează în noile sale structuri, odată cu dezvoltarea unor laturi noi.
Schimbările sunt comune tuturor celor care traversează respectivul stadiu, dar
li se asociază și cele care rezultă din istoria propriei deveniri și care sunt
numite particularităţi individuale.

Creșterea și maturizarea fizică și psihică se realizează după câteva legi comune

evoluţiei tuturor indivizilor umani: Legea corelaţiei creșterii– relevă
interdependenţele funcţionale dintre diferitele subsisteme ale organismului și
explică astfel faptul că schimbările calitative ale unor aspecte fizice atrag după
ele schimbări ale altora, deși nu în același timp și în aceleași proporţii. Există
astfel corelaţii între creșterea sistemului osos și a celui muscular, deși cel din
urmă poate fi ușor desincronizat. Aceasta duce la exprimarea în plan
comportamental a unei temporare lipse de coordonare a mișcărilor, ce este
depășită ceva mai târziu. 74 Legea ritmurilor de creștere rapidă– se referă la
creșterea rapidă de la vârstele timpurii și exprimă de fapt specificul
programului ereditar al fiinţei umane, care la naștere se prezintă ca fiind mult
în urmă faţă de celelalte specii aflate în același stadiu. Unii oameni de știinţă
afirmă că omul s-ar naște prea devreme și în timp scurt el trebuie să
dobândească o serie de capacităţi fizice absolut necesare menţinerii
echilibrului autonom cu ambianţa. Din acest motiv, în primele 3-4 luni de
viaţă creșterea în lungime a individului uman este foarte accentuată, ca și
creșterea în greutate. Un astfel de ritm de creștere nu va mai fi atins niciodată
în următoarele stadii. Legea puseelor de creștere– pune în evidenţă faptul că
interacţiunea factorilor fundamentali ai dezvoltării nu se realizează în mod
identic pe toată durata vieţii, ci există momente în care schimbările biologice
sunt mai accelerate și dacă interacţionează optim cu factorii socio-culturali,
apar vârfuri de creștere fizică. Un astfel de puseu întâlnim la pubertate,
puternic influenţat de modificările biochimice interne, dar și de factorii socio-
culturali externi. Creșterea fizică este un fenomen cu urmări și în plan psihic.
Astfel, un ritm normal de creștere fizică este trăit confortabil de către fiecare
individ, în timp ce rămânerile în urmă sau depășirea unor limite generează
îngrijorare, disconfort afectiv, complexe de inferioritate. În privinţa maturizării
psihice, trebuie făcută distincţia între cele 3 forme de maturizare –
maturizarea intelectuală, maturizarea afectivă și maturizarea psiho-socială.
Psihologii ne avertizează asupra unor posibile desincronizări a acestor 3 forme
de maturizare, în special la adolescenţii care fac studii liceale, comparativ cu
cei care, după gimnaziu, urmează școli profesionale sau lucrează. Se pare că
riscul situaţiei de școlar este acela de a întârzia maturizarea psiho-socială în
beneficiul celei intelectuale

Vârsta cronologică nu corespunde cu vârsta biologicăși nici cu cea

psihică, iar aceasta din urmă poate fi diferită pentru aspecte psihice diferite
chiar dacă momentul cronologic este același. În precizarea reperelor
psihogenetice ca posibilităţi de explicare a dezvoltării psihice, U. Şchiopu
propune trei criterii :  Tipul fundamental de activitate : joc, învăţare, munca -
exprimă direcţionarea și structurarea forţei energetice psihice pentru
asimilarea de cunoștinţe, funcţionalitatea deprinderilor, abilităţilor cu
tendinţa de a fi integrate în trăsături, însușiri de personalitate ;  Tipul de
relaţii care pot fi obiectuale și sociale - exprimă structura evolutivă sub
raportul adaptării și integrării sociale;  Tipul de contradicţii dintre cerinţele
externe și cerinţele subiective (dorinţe, idealuri, aspiraţii) ca și contradicţiile
dintre fiecare categorie și posibilităţile societăţii de a le satisface. Alte
categorii de contradicţii sunt : opoziţia dintre structurile psihice vechi și cele
noi (sentimente, interese), dintre diferitele laturi și caracteristici ale
personalităţii (aspiraţii - posibilităţi, afectivitate - inteligenţa) ca și dintre
conștient și inconștient. În baza celor trei criterii amintite, U. Schiopu și E.
Verza propun următoarele cicluri ale vieţii cu substadiile implicate :

I.Ciclul de creștere și dezvoltare

- care se întinde de la naștere până la 24- 25 de ani. În cadrul acestui ciclu au

loc creșteri și transformări atât fizice cât și psihice care permit ca, la finalul
său, fiinţa umană să dispună de toate capacităţile proprii speciei umane. În
cadrul acestui ciclu se disting următoarele stadii:

1. stadiul sugarului– cuprinsîntre 0-1 an: are ca achiziţii fundamentale

inteligenţa senzorio-motorie, dezvoltare percepţiei și dezvoltarea manipulării
obiectelor.

2. stadiul antepreșcolarităţii– cuprins între 1-3 ani, achiziţionează în principal

autonomia de mișcare și comunicarea verbală.

3. stadiul preșcolarităţii– (3-6 ani), aduce consolidarea proceselor și

structurilor psihice și desfășurarea acestora la un nivel nou, conștient și
voluntar.

4. stadiul școlarului mic – 6-10 ani – este dominat de achiziţia prin învăţare a
cunoștinţelor și deprinderilor de bază care asigură accesul la cultură.

5. stadiul preadolescentului– 10-14 ani – marchează ieșirea din copilărie și

atingerea unui nou nivel al conștiinţei de sine.

6. stadiul adolescenţei – 14-19, 20 de ani – însemnând orientarea

preponderentă spre căutarea și formarea identităţii de sine.

7. stadiul adolescenţei prelungite – 20-24 de ani– implicând continuarea

studiilor în vederea unei specializări profesionale.

II.Ciclul adultului, în cursul căruia se desăvârșește maturizarea biologică

și psihică și care are următoarele stadii și substadii:

1. stadiul tinereţii – 25-35 de ani – înseamnă intrarea în profesie, deci inserţia

în activitatea de muncă 2. stadiul adultului (35-65 ani)– are următoarele
substadii:

a. substadiul adultului precoce – 35-45 de ani, marcat de adaptarea la profesie

și viaţa familială

b. substadiul adultului matur – 45-55 de ani, în acest substadiu se atinge

nivelul cel mai înalt al realizărilor profesionale și al intensificării rolurilor
familiale.
c. substadiul adultului tardiv – 55-65 ani – se încheie cu ieșirea din viaţa
profesională și este centrat pe rezolvarea multor probleme familiale.

III.Ciclul bătrâneţii

1. stadiul de trecere (65-70 ani), în care se conservă bine multe dintre

capacităţile fizice și psihice și subiectul se integrează activităţi importante
pentru familie.

2. prima bătrâneţe (70-80 ani) – încep să se manifeste unele scăderi ale

capacităţii fizice și psihice.

3. a doua bătrâneţe (80-90 ani), când pentru unii deteriorarea în special a

stării de sănătate fizică este mai severă, iar scăderile în plan psihic sunt mai
mult sau mai puţin evidente.

4. marea bătrâneţe (90-...), în care se manifestă drastic deteriorarea unor

capacităţi, dar și conservarea încă satisfăcătoare a altor capacităţi.