Sunteți pe pagina 1din 45

Coordonator volum Mihaela ALBIANU

ACTIVITĂȚI CREATIVE
cu materiale din natură

volum colectiv cu modele de activități

4
Volum colectiv, profesori coautori:

1. Mihaela ALBIANU, Asociaţia Activităţi Creative


2. Nela Carmen BĂLAȘA, Grădinița cu program prelungit nr. 3 București
3. Smaranda Marcela CAZACU, Școala Gimnazială nr. 25, Galați
4. Maria CRIȘAN, Liceul Tehnologic, Jidvei, jud.Alba
5. Daniela CRĂCIUN, Şcoala Gimnazială “I. A. Bassarabescu” Ploieşti
6. Mariana COSTEA, Grădinița cu P.P. ”Floare de Colț” Beiuș
7. Gabriela ENGHEȘ, Şcoala Gimnazială “Avram Iancu”, Dej, jud. Cluj
8. Ada-Maria DUMITRACHE, Colegiul de Artă "Carmen Sylva" Ploiesti
9. Eszter GAJDO, Școala Gimnazială „Orbán Balázs” Moacşa , jud. Covasna
10. Iuliana Teodora GĂMAN, Grădinița cu P.N. Runcu
11. Maria Magdalena GROS, Şcoala Gimnazială nr.23 Sibiu
12. Cameluţa Ana ILIESCU, Grădiniţa cu P.P. “Cei şapte pitici” Buzău
13. Ileana JUNCANARIU, Liceul Tehnologic „Mihai Busioc”/ Grădinița cu P.N.nr.6
Pașcani
14. Rodica JURCOVICI, Colegiul Național ”Traian Doda” Caransebeș
15. Viorica KRISTO, Grădinița cu P.P. ”Floare de Colț” Beiuș
16. Daniela VASILE LIȚA, Grădinița cu P.P nr. 3. Buzău
17. Liana Ancuța LUCUȚA, Liceul Vocaţional Pedagogic ,,Nicolae Bolcaş” Beiuș
18. Adela MÂRZA, Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu”, Cluj - Napoca
19. Doina Iulia NEGHINĂ, Grădiniţa cu P.N. Axente Sever, Sibiu
20. Gabriela OTOBÎCU, Şcoala Gimnazială Constantin Brâncuși, București
21. Mariana PETRUSE, Grădinița cu P.P. ,,Floare de Colț” Beiuș
22. Mădălina Ionela SFIRCĂ, Grădinița cu P.P Nr.7, Alexandria, jud. Teleorman
23. Mihaela SPIRIDON, Liceul Tehnologic „Carol I” Valea Doftanei, jud. Prahova
24. Nicoleta STAN, Şcoala Gimnazială Lucieni, Dâmbovița
25. Valentina TANASACIUC, Şcoala gimnazială nr. 22 Galați
26. Adriana TRANDAFIR, Şcoala Gimnazială “Gh. Petraşcu” nr. 2 Tecuci
27. Mirela TRIF, Centrul de Pegagogie Curativă, Simeria
28. Alexandra Anamaria TUDOROIU, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă
Băbeni
29. Claudia UDREA, Şcoala Gimanzială nr. 8, Brașov
30. Maria UJOG, Şcoala gimnazială nr. 1 Roșia, jud. Bihor
31. Florentina VÂRTOSU-TOMA, Palatul Copiilor ”Adrian Băran” Slatina, Olt
32. Isabelle Elena VIEZURE, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Băbeni
33. Ionela ZBÂRCEA, Școala Gimnazială nr. 2, Comarnic, Prahova

5
Bun găsit, dragi cititori!

Sunt Mihaela ALBIANU, preşedinte al Asociaţiei Activităţi Creative, asociaţie


neguvernamentală care are drept scop promovarea, susţinerea şi derularea
activităţilor de tip creativ. Valorificarea timpului liber al copiilor prin utilizarea
propriilor forţe şi idei este începutul fiecărui proiect al asociaţiei. Cărţile, copiii
şi creativitatea reprezintă cheile aurite care strălucesc la fiecare activitate
organizată sub egida Asociaţiei Activităţi Cretive.

Activitatea noastră se hrăneşte cu iubire pentru copii, este recomandată de


experienţa celor 10 cărţi editate ca urmare a celor 10 concursuri de artă plastică
pe care le-am organizat între 2012-2015, de pasiunea cu care susţinem
proiectul Demersuri Creative, revistă de specialitate pentru cadre didactice, care
apare fără întrerupere din 2016 până în prezent, dar şi din materializarea
propriilor idei.

Proiectul „Locuiesc la sat, dar sunt creativ!” este un proiect caritabil care se
desfăşoară anual, din 2015. Prin activitățile proiectului aducem o oază din bucuria
de a crea, de a citi și în mijlocul preşcolarilor din mediul rural care nu au librării
şi magazine de profil în imediata apropiere.

Cartea aceasta, „Activităţi Creative cu materiale din natură”, este o colecţie


de activităţi de Abilităţi Practice şi/ sau Arte Vizuale, care se pot realiza cu
ajutorul materialelor din natură. Plecând de la ceea ce avem în natură: frunze,
flori, seminţe, crenguţe, scoici, pietre ş.a., idei creative au prins contur şi s-au
aşezat cu blândeţe în carte. Fotografiile sunt sugestive, nu sunt de „gală”, aşa cum
nici rezultatele – lucrările copiilor, nu sunt întotdeauna „lustruite” pentru marile
galerii de artă, dar mereu autentice precum ale marilor artişti. Această carte poate
fi: o invitaţie la lucru, o idee pentru utilizarea altor materiale din natură şi o
expresie a profesionalismului şi dăruirii cu care doamnele profesoare ne-au
dezvăluit din experienţa dumnealor.

Modelele din carte sunt „vederi” din ţara noastră dragă, pe care doamnele
profesoare, împreună cu copiii dumnealor, le trimit către noi, cititorii! Vă invit
aşadar într-o călătorie prin ţara noastră! La fiecare popas aveţi o idee creativă, un
gând frumos cu care plecaţi, indiferent că poposiţi la Roşia, Axente Sever, Jidvei,
Bucureşti, Simeria, Braşov, Runcu, Galaţi, Cluj, Tecuci, Dej, Paşcani sau Iaşi!

Cu mulţumiri şi consideraţie pentru voi toţi din „dulcele târg al Ieşilor”,


Mihaela ALBIANU

6
VELIER

prof.ing. Florentina VÂRTOSU-TOMA Florentina


Palatul Copiilor ”Adrian Băran” Slatina, Olt

Materiale necesare:
- Hârtie cartonată albastră
- Hârtie creponată albă
- Scoici de diverse dimensiuni
- Prenandez sau aracet
- Foarfecă, bețisor pentru lipit

Pe o coală de hârtie
cartonată, de culoare
albastră, creionăm forma
unui velier, ca cea din
imagine sau oricare altă
siluetă de navă.
Carena navei sau
corpul se umple cu scoici
de diverse forme și
dimensiuni, așezate
orizontal astfel încât să
evidențieze forma
tridimensională finlă a
navei. Scoicile se lipesc cu
prenandez sau alt adeziv
aderent la sidef.
Catargul velierului se
construiește din perechi de
scoici de dimensiuni mici,
lipite vertical.
Cu ajutorul foarfecii,
decupăm din hârtie
creponată albă, două
forme de vele
triunghiulare și le prindem în puncte de lipitură la baza și la vârful catargului.
Pavilionul sau steagul navei poate fi reprezentat de o altă scoică, de altă formă
rotundă și culoare.

Vânt bun de pupa!

7
O ZI PE URMELE LUI CRISTOFOR COLUMB...

Prof. Iuliana Teodora GĂMAN


Grădinița cu P.N. Runcu

Materialele care au făcut ca povestea noastră sa prindă contur au fost: scoicile,


pietrele, nisipul, diferite crenguțe, frunze verzi, cufere din lemn

1. Am intrat în atmosfera creată de mine și copii: pe urmele celui mai mare


căpitan de corabie și navigator priceput, Cristofor Columb.
2. Fiecare copil a adus scoici lăsate de apa marii pentru ei, la grădiniță.
3. Împreună cu părinții, copiii au confecționat cufere în care ”pirații noștri” și-au
ascuns comorile.
4. Corăbiile ce miros a lemn uscat au fost amplasate chiar în mijlocul scoicilor
obosite chiar și ele de atât drum.
5. Am înfruntat multe furtuni, iar noi împreună cu Cristofor Columb, am ajuns să
descoperim America!!!

8
A VENIT TOAMNA, ACOPERĂ-MI INIMA CU CEVA...

Prof. Ionela ZBÂRCEA


Școala Gimnazială nr. 2, Comarnic, Prahova

Cine nu a fredonat măcar o dată versurile lui Nichita Stănescu, care tulbură
cu mărturisiri despre semnele unei toamne ce ignoră, parcă, labirintul interior al
fiinţei umane? Una dintre cele mai analizate şi fredonate poezii despre toamnă, se
regăseşte în primele pagini ale manualului de limba şi literatura română pentru
clasa a VIII-a de la Editura Humanitas.
A transforma un text literar atât de impregnat cu sensiblitate într-o
analiză literară stereotip, înseamnă a ignora emoţia şi ideile poetice ale poeziei.
Astfel, consider că metoda
didactică potrivită pentru a
înţelege şi a simţi acest
text este aceasta: aducem
natura cât mai aproape de
noi. Colorăm pietricele- de
preferat, portocaliul care
învesmântează natura
toamna; scriem pe
pietricele tăcute, cuvintele-
cheie ale textului (emoţie,
inima, umbră, mă tem,
pelin, copac, nori etc).
Crenguţe uscate devin
ramuri discrete ale unui
copac în care domină
frunzişul de lumină coaptă.
Stelele, paiele şi cojile de
copac întregesc pastelul
nocturn al unui peisaj
autumnal ce preia din
emoţia eului liric.
Pentru un elev de
gimnaziu, poezia lui
Nichita Stănescu e indicat
să fie predată/ prezentată
într-un mod care să estompeze granița limbajului încifrat, încărcat de simboluri
literare destul de greu de decodificat. Iată de ce, piatra poate da glas, devine din
materialul dur, frunza fragilă neputincioasă în fata ciclului naturii.
Mă apropii de pietre şi tac, scria Nichita Stănescu în aceeaşi poezie. Şi
tot el exclama: dacă timpul ar avea frunze...ce toamnă!

9
TABLOURI CU PIETRICELE

Mihaela ALBIANU
Asociaţia Activităţi Creative, Iaşi

Materiale
necesare:
pietre mici, plate,
lipici siliconic,
culori acrilice,
carton 240 gr.

Autor: Clara-
Anastasia
ASĂVOAIEI, 9 ani,
cursul Activităţi
Creative, Club JOY
Iaşi

Această activitate poate urma altei activităţi în care copiii au sortat, pe malul unei
ape, multe pietricele plate şi colorate. Pietrele trebuie spălate şi uscate bine şi
aşezate în vase cât mai întinse. Începem cu colajul, copiii poziţionează şi
repoziţionează pietrele, caută alte culori, forme, iar ideile curg lanţ. O floare
devine brusc copac, norii fluturi, fluturele pisică şi exemplele pot continua.

Autori: Renata BOARIU, 4 ani Natalia DOBRESCU, 6 ani


Copiii verbalizează ceea ce obţin cu pietricelele, fac schimb, se ajută; atmosfera
devine relaxată, plină de bucurie şi spor. Inspiraţia este spontană şi este bine ca
această etapă să dureze 15-20 minute. După etapa aşezării pietricelelor pe carton
urmează lipirea cu lipici siliconic, un adeziv pe care copiii îl pot utiliza singuri,
faţă pistolul de lipit cu silicon care necesită ajutorul adulţilor. În timpul uscării
lipiciului, se pictează fondul apoi pietrele. Pentru rezultatele pline de culoare,
luciu şi rezistenţă la apă, se recomandă pictarea cu culori acrilice. La final se pot
trasa contururi cu marker permanent.
10
SUPORT PENTRU LUMÂNARE

Prof. Nela Carmen BĂLAȘA


Grădinița cu program prelungit nr. 3 București

Este o activitate care poate fi desfășurată atât cu preșcolarii, cât și cu copiii din
clasele primare. Poate fi oferit cadou celor dragi sau păstrat ca si element decorativ.
Materiale necesare: un pahar de cca 200-250 ml (poate avea diferite forme)
boluri, sare albă, colorant, creta colorată, lut pentru modelaj, lingură.

Mod de realizare: se pune sare albă în boluri, se amestecă cu puțin colorant


pudră sau cu praf de cretă colorată (creta poate fi rasă pe răzătoarea mică, pisată,
măcinată). Se pun 2, 3 linguri de sare, alternând culorile în funcție de preferință si
de creativitatea fiecăruia. Deasupra se pune puțin lut pentru modelat asemănător
unui capac pentru a avea siguranța că nu se va amesteca decorul din pahar, când
lutul este încă moale se fixează o lumânare mică pentru a rămane amprenta.
Recomandări: Atenție, a nu se agita sau răsturna în momentul în care se pune
sarea. Se poate pune sare de o anumită culoare puțin mai mult pe o parte, apoi pe
cealaltă pentru a crea un efect asemanător dunelor de nisip. Cu un băț pentru
frigărui se împinge/ apasă ușor pentru a realiza model asemanător valurilor.
Pentru un aspect plăcut se vor alterna straturile pentru a avea culori cât mai
diverse. Se poate folosi și mălai grisat, cafea măcinată, boia de ardei. Sarea poate
fi colorată cu colorant pudră sau praf de cretă.

Mult succes!
11
TABLOURI CU FLORI PREDATE ŞI SCOICI

Profesor învăţămant primar Claudia UDREA, Brașov


Şcoala Gimnazială nr. 8 Braşov

Materiale folosite: flori şi frunze presate, scoici, lipici


,,Un covor de flori este un poem în culori pe care-l scrie pămantul.”(G. Budoi)
Când spui flori, spui frumuseţe, bucurie, speranţă, iubire.

Pentru mine, povestea florilor presate a început într-o primăvară, pe un camp cu


flori. Eram cu băieţii mei de caţiva anişori. Florile ne încantau privirea. Copiii au
rupt cateva floricele si mi le-au oferit. Le-am strans într-un buchet. Pentru a le
arăta cat de mult apreciez gestul lor, am aşezat florile cu grijă, acasă, într-o carte.
Florile uscate au devenit amintiri, sentimente şi tablouri. Au urmat alte flori, alte
tablouri. Băieţii mei sunt în continuare, ajutoare de nădejde. Adunăm împreună
flori, scoici şi îmi dau idei în realizarea tablourilor.

Elevii aşteapta orele cand realizăm tablouri cu flori presate si sunt captivati că ei
sunt artiştii. Lipesc cu mare atenţie florile, culese în timpul verii şi presate, pe o
foaie colorată sau în interiorul unei cutii din care au mancat bomboanele. La
sfarşitul orei, expoziţia este impresionantă. Doi elevi din clasa a II-a, anul trecut,
şi-au exprimat plăcerea faţă de această activitate, scriind cateva versuri:

Am talent şi drept vă spun Vara multe flori presez


Că la arte eu sunt bun. Adun scoici şi mă distrez
Am idei şi-mi place mult Iar cand mă simt inspirat
Lucrul de mană făcut. Fac un tablou imediat.

12
CRIZANTEMA

Prof. înv. primar Nicoleta STAN


Scoala Gimnazială Lucieni, Dâmbovița

Materiale folosite: plută, sârmă pentru obținerea tulpinii, hârtie colorată, bandă
adezivă

Descrierea activității
1. Îndoirea colii necesare pentru realizarea florii.
2. Îndoirea hârtiei necesare pentru realizarea frunzelor.
3. Tăierea petalelor (fâșii de hârtie).
4. Decuparea unor ovale mult alungite din hârtie verde îndoită ce vor
constitui frunzele.
5. Roluirea petalelor cu ajutorul unui creion şi apoi roluirea fâşiei pentru a
forma corola care să fie prinsă pe suport.
6. Lipirea rolei de la baza florii după ataşarea frunzelor.
7. Montarea dopului de plută pe bucata de sârmă.
8. Îndoirea şi răsucirea sârmei pentru a forma coada florii.
9. Trecerea sârmei prin centrul florii.
10. Întărirea cozii şi a corolei prinse de sârmă cu bandă adezivă.
11. Îmbrăcarea cozii cu hârtie verde și prinderea unei frunze pe coada florii.

13
LEGENDA FLORII-SOARELUI

Prof. înv. primar Adela MÂRZA


Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu”, Cluj - Napoca

Se spune că Ștefan cel Mare


avea o fiică tare frumoasă,
dar mută din naștere. Vracii
din acea vreme nu au reușit
să o lecuiască, așa că, la
sfatul unei bătrâne
prezicătoare, voievodul a
organizat un ospăț la care a
invitat Soarele. Sărutarea pe
care Domnița urma să o
primească de la Soare avea să
o facă să prindă grai. Însă
planurile Domnitorului au
fost stricate de Piază-Rea
care o avertizează pe Lună că
Soarele îi este necredincios.
Văzând sărutul celor doi,
Luna a înnebunit; s-a aruncat
din înalt și a căzut ca o
ploaie de blestem peste
făptura Domniței pe care pe
dată a prefăcut-o într-o floare
galbenă. Furios, Soarele a
aruncat-o pe Lună în caierul
norilor, iar pe floare a dus-o
în grădină unde a sădit-o în
pământ. Îndrăgostită pe vecie de Soare, aceasta își întoarce mereu fața către craiul
zilei, cerșindu-i sărutarea mângâietoare.
Aceasta este povestea pe care am încercat să o surprind în lucrarea mea, utilizând
cât mai multe elemente din natură. Pentru a realiza cetatea lui Ștefan cel Mare,
am schițat-o prima data în creion, apoi am întins lipiciul peste care am presărat
făina de mălai. La poartă, am lipit bucățele subțiri de scoarță de copac. Am dat
culoare cetății folosind bineînțeles pensula și acuarelele. Soarele este reprezentat
prin semințe de dovleac pictate în galben. Petalele Florii-Soarelui sunt jumătăți de
coji de nucă de asemenea pictate în galben, având lipite în centru chiar semințe de
floarea-soarelui. Pentru tulpină am folosit o crenguță verde și două frunze, iar
pământul este realizat prin lipirea unor bucățele de scoarță de copac.

14
FLOAREA SOARELUI

profesor psihopedagog Alexandra Anamaria TUDOROIU


Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Băbeni

Suplă, galbenă, cochetă,


Cât este ziua de mare
Se învârte după Soare.
Ghiceşti oare care floare?
(Floarea soarelui)

Materiale necesare: cutie de carton, hârtie colorată, lipici, semințe de floarea


soarelui, paste spiralate, paie de plastic

Descrierea activității:
Se lipește hârtia colorată pe cutia de carton, apoi se desenează două cercuri cu
creionul. Se aplică lipiciul și se lipesc semințele de floarea soarelui, apoi se aplică
pastele drept petale.
Codițele și frunzele florii se realizează din paie de plastic lipite cu lipici.

15
COPACUL

Prof. Valentina TANASACIUC


Şcoala Gimnazială nr. 22 Galați

E înalt, semeț și drept


Dar ascunde un secret:
Între ale sale rămurele
Stau chiar multe păsărele.
(Copacul)

Materiale utilizate:
Un carton A4, sâmburi (aici de prune), hârtie glasată maro, hârtie albă, acuarele,
sfoară, aracet, foarfece, carioci.

Descrierea modalității de
realizare:
Se vor decupa bucăți de hârtie
glasată maro care vor fi lipite
astfel încât să formeze trunchiul
și ramurile unui arbore. Din
bucăți de sfoară se realizează un
cuib care se poate lipi pe una
dintre ramurile copacului. Se
lipesc în diferite poziții, pe
ramurile copacului sâmburii cu
aracet.
Lucrarea poate fi completată
prin tehnica dactilopicturii
pentru a ilustra și alte vietăți
care trăiesc în preajma unui
copac: păsări și insecte.
Păsările sunt făcute din sâmburi
transformați în păsări prin desen
cu ajutorul cariocilor.
Omida este realizată prin lipirea
mai multor cercuri decupate din
hârtie albă, care apoi au fost
pictate cu acuarele.
Frunzele au fost colorate în
nuanțe de verde.

Lucrare realizată de: Tanasaciuc Teodora ( 4 ani)

16
TOAMNA PRINTRE COPACI

Prof. înv. primar, Smaranda Marcela CAZACU


Școala Gimnazială nr. 25, Galați

Scopul lecţiei: Formarea deprinderii de a utiliza diverse tehnici de lucru, pentru


obţinerea unor produse.
Materiale utilizate: semințe de dovleac, acuarele, pahar, pensulă, lipici,hartie
colorată, șablon trunchi de copac.
Tehnici de lucru: pictare, decupare, asamblare, lipire.
Pe parcursul şi la sfârşitul lecţiei, elevii vor fi capabili: să recunoască materialele
necesare lecţiei, să lipească pe planşa suport seminţele și să picteze seminţele
pentru realizarea produsului final.

Descrierea activității:
Elevii primesc materialele de lucru, le recunosc și le denumesc ,apoi incep sa
asambleze dupa model piesele lucrării (șablonul trunchiului de copac si semințele
de dovleac).
După asamblare urmează lipirea trunchiului și a semințelor de dovleac pe post de
frunze in copac, dar și frunze căzute din copac – după model. În continuare elevii
pictează semințele de dovleac in culori specifice frunzelor de toamnă (galben,
rosu, oranj).
17
CASA PĂSĂRELELOR

prof.înv.preșcolar Doina Iulia NEGHINĂ


Grădiniţa cu program normal Axente Sever, jud. Sibiu

E iarnă! Văzută de la fereastră, natura pare epuizată de iarna ce nu se mai termină.


Golași, cu ramurile ridicate spre cer, copacii așteaptă primăvara ce întârzie să
sosească. Dar cu adevarat triste sunt bietele păsări, flămânde și zgribulite,
refugiate în orașe din cauza zăpezilor care le-au lăsat fără hrană, acoperind
pădurile si câmpiile. Grauri, stăncuțe, mierle - ce fac sărmanele în anotimpul
acesta neprietenos? Unde se încălzesc puțin, ce mănâncă? După ce vara păsările
ne încântă cu muzica lor, iarna ar trebui sa fie rândul nostru să le dăm ceva înapoi,
să le ajutăm!
În lucrarea mai jos prezentată am încercat să îmbin atât materiale reciclabile, cât
și materiale din natură, astfel încât copiii să realizeze că fără mari costuri putem
să realizăm ceva frumos dar și util, salvând și mediul înconjurator în același timp.
Materiale necesare: sticlă
plastic 2l, lipici, acuarele,
semințe de floarea soarelui,
boabe de fasole, porumb,
grâu, orez, coajă de fistic,
carioci, diferite frunze
uscate, fân, hrană pentru
păsărele.
Mod de lucru: Se ia o
sticlă de plastic, se taie
cam la o treime față de
dop, acesta e acoperișul.
Se face o gaură rotundă,
care o să fie ușa căsuței de
păsărele. Cele două părți
se asamblează și se
pictează cu acuarele. O
decorăm cu diferite boabe
și semințe din natură, dar
și frunze uscate. La final
nu uităm să-i punem
înăuntru fân și semințe
pentru hrana diferitelor
păsări atrase de căsuța
noastră. O agățăm cu
ajutorul unei sârme într-un copac din apropiere, să le putem urmări pe micuțe.

18
Ă

SÎ IUBIM PĂSĂRELE, SĂ LE OFERIM UN ADĂPOST!


Prof.înv.primar Maria Magdalena GROS


Şcoala Gimnazială nr. 23 Sibiu

După o vară fierbinte cu zile minunate și lungi, toamna a venit cu haina ei


frumos colorată și miros de fructe coapte, dar și cu zile mohorâte și ploioase.
Noul an școlar a început odată cu venirea toamnei și ne-a adus cu el un nou
opțional, ”Natura –prietena mea!”.
Activităţile de învăţare propuse în cadrul acestui opțional au fost orientate
spre observarea şi explorarea directă a mediului înconjurător. Prin excursii şi
drumeţii în cadrul naturii, elevii au observat și au identificat activități care
dăunează mediului şi influentează negativ sănătatea omului. Totodată, aceste
drumeții au fost un bun prilej pentru a colecta împreună cu elevii materiale
folosite apoi în cadrul orelor de Arte Vizuale și Abilități Practice la
confecționarea unor jucării sau obiecte utile.
Timpul a trecut pe nesimțite, copacii din jurul școlii se scuturau zgribuliți de
frigul de afară întrebându-se între ei ”nu cumva e iarnă?” Le-au răspuns ciripind
triste păsărelele înfrigurate de pe crengile golașe ”vin nopți răcoroase...”.
Observând toate acestea, am înțeles că a sosit momentul realizării unor
lucrări practice pentru a le oferi adăpost păsărelelor care rămân pe timpul iernii pe
meleagurile noastre.
Pentru aceaste
lucrări am folosit ca
materiale: scoartă
de copac, fân,
semințe de floarea
soarelui, grâu,
porumb, stuf, paie
pe care le-am
asamblat cu aracet.
Din scoarța de
copac am construit
mici adăposturi de
diferite forme.
Acestea au fost
umplute cu fân și
paie și decorate cu semințe de floarea soarelui și stuf. La sfârșit copiii au pus în
interiorul adăposturilor grâu și porumb pentru păsărele.
La finalul activității copiii au empatizat cu păsărelele care își petrec iarna la
noi în țară și au înțeles că ele au nevoie de ajutorul nostru pentru a supraviețui.
Au fost foarte mândrii și mulțumiți când au văzut păsărelele adăpostindu-se în
căsuțele confecționate de ei.

19
PARFUM DE TOAMNĂ

Prof. Adriana TRANDAFIR


Şcoala Gimnazială „Gh. Petraşcu” nr. 3 Tecuci, jud. Galaţi
Frumosul din natură, manifestat în culori şi forme sonore, are o influenţă
binefăcătoare asupra copiilor. Trebuie să-i învăţăm să observe şi să se apropie cu
emoţie de acest spectacol sublim al naturii, astfel încât raţiunea să armonizeze cu
sensibilitatea. Prin crearea unui mediu estetizant, frumosul pătrunde ca un
sentiment binefăcător în cele mai adânci zone ale vieţii sufleteşti, răscoleşte
emotivitatea, sensibilizează, înviorează. Menirea noastră, a dascălilor este de a
forma şi dezvolta personalitatea copiilor prin frumosul existent în natură, artă,
astfel încât să devină consumatori şi creatori de frumos.
Scopul temei:
Fructificarea experienţei personale pentru a exprima păreri, gânduri, sentimente.
Stimularea imaginaţiei creatoare şi consolidarea cunoştinţelor elevilor referitoare
la caracteristicile anotimpului toamna.
Dezvoltarea capacităţii de a aplica cunoştinţele dobândite pentru a se realiza cu
ajutorul lor ceva practic-util.
Pregătirea elevilor pentru o viaţă activă.
Sensibilizarea copiilor în faţa frumuseţilor naturii, astfel încât să devină persoane
capabile să aprecieze frumosul şi viaţa.
Tema propusă: ,,Balerina”.
Cunoscând diverse tehnici de
realizare a compoziţiilor ,
copiii au primit cu entuziasm
tema de lucru. Împreună cu ei
aleg frunze pentru realizarea
colajului de toamnă. Frunzele
au fost alese de culori, forme
şi mărimi diferite. Înainte de a
fi lipite au fost făcute simulări
pentru reuşita lucrărilor.
Au redat chipul toamnei, dând
frâu liber imaginaţiei
creatoare. Cu multă
îndemânare, copiii au dat o
nouă înfăţişare frunzelor.
Rezultatele au fost pe măsura
muncii depuse, a
sentimentelor investite, iar
satisfacţiile în concordanţă cu
acestea.
20
GHINDE ÎMPÂSLITE

Prof. psihopedagogie specială: Mirela TRIF


Centrul de Pedagogie Curativă Simeria

Materiale utilizate: lână netoarsă de diferite culori, capace de ghinde, apă caldă,
detergent lichid de vase, un vas, aracet.

Descrierea activității:
E toamnă! Natura ne dăruiește cu drag materiale felurite din care putem
realiza lucrări din cele mai frumoase.
Ce ați zice de niște ghinde de lână obținute prin împâslirea manuală a
lânii, cu apă și săpun? Nu-i așa că sună interesant? Și nu e greu deloc!
Din caierul de lână desprindem o fâșie de lână pe care o rulăm ca să
obținem o formă sferică. Scufundăm bila de lână în vasul cu apă caldă și
detergent de vase, apoi începem împâslirea. Rulăm între palme bila, la început cu
mișcări foatre fine, fără să apăsăm, apoi din ce în ce mai tare. La nevoie mai
putem adăuga detergent de vase sau putem clăti cu apă bila dacă s-a format prea
multă spumă. Când bila a devenit tare o clătim cu multă apă rece și o lăsăm la
uscat până a doua zi.
Acum, că bila de lână e gata, o putem folosi. Luăm capacul unei ghinde,
punem în el aracet și lipim bila de lână.
Cu cât realizăm mai multe bile de lână, cu atât mai bine ne vom
perfecționa tehnica împâslirii umede. Din bilele obținute putem realiza mai multe
proiecte: șiraguri de mărgele, brățări, mărțișoare, flori etc.
Să vă împărtășesc un secret: cel mai frumos este ca activitatea să o
desfășurăm în grup, cu colegii de clasă, mămicile și bunicile noastre. Astfel, vom
începe să depănăm povești frumoase pe care le-am viețuit cândva, iar mâinile vor
lucra fără a obosi.
Sursa inspiraţie: http://www.pinterest.ro
21
CHIP HAZLIU

prof. înv. primar Rodica JURCOVICI


Colegiul Național ”Traian Doda” Caransebeș

Materiale necesare: o frunză de viță-de-vie presată; planșă suport; hârtie


colorată; aracet sau lipici; foarfece.

Este știut faptul că frunzele și florile presate se regăsesc printre resursele preferate
de copii atunci când au de realizat o lucrare cu materiale din natură, aceștia
dovedind o imaginație extrem de bogată.
Modelul propus este ușor de realizat atât de preșcolari, cât și de elevii de clasă
pregătitoare.

Descrierea activității:
Se aplică lipici sau aracet pe dosul frunzei presate și se lipește pe planșa suport.
Pălăria, ochii, nasul și gura se decupează din hârtie colorată și se decorează cu
ajutorul lor frunza, așa încât să obținem un chip. Aceste elemente pot fi
imprimate și listate sau pot fi folosite șabloane spre a se contura și decupa de
către copii.
Pe pălărie se pot aplica elemente decorative, în funcție de imaginația fiecăruia.

22
DECORAȚIUNE DE TOAMNĂ

Prof. Maria UJOG


Şcoala Gimnazială nr. 1 Roșia, jud. Bihor

Veveriță jucăușă din pădurea deasă


Te opriși la sfat cu țeposul arici,
Și, despre bunătăți precum ghinde, ciuperci
Ați tot vorbit ceasuri numeroase.

Materiale: semințe de: muștar, susan, in, pătrunjel, salată; diverse tipuri de
frunze, iarbă - presate; șablon, folie pentru laminare, călcător, șnur pentru prins.

Mod de lucru:
1. Se lipesc diversele tipuri de semințe pe șablon, ca în model (pentru a se
evidenția se pot contura siluetele cu semințe de mac). Pentru un efect mai
deosebit se pot lipi ochi mobili personajelor. De asemenea, dacă există
posibilitatea culegerii unor ghinde se poate lipi ghinda tăiată pe jumătate.
2. Pe un suport de hârtie tare, de forma dreptunghiulară, având lățimea de la
partea de jos până la baza ciupercii, iar lungimea puțin mai mare decât șablonul,
se lipesc frunze, iarbă presată.
3. Se lipește șablonul peste suportul de frunze, iarbă. Pentru o rezistență mai bună,
lucrarea se poate lamina cu ajutorul călcătorului.
4. Se lipește șnurul pentru prindere.
Sursa șablonului: https://ro.pinterest.com/pin/305963368426768485/

23
STRUGURELE

profesor psihopedagog Isabelle Elena VIEZURE


Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Băbeni

Materiale: cutie de carton, hârtie colorată, acuarele, pietre, lipici, frunze de viță
de vie, sclipici/ lac de unghii

Vrei un strugure să faci?


Hai să-ți spun cum să-l
lucrezi!

Ne trebuie materiale:
acuarele, pietricele,
Frunzulițe si sclipici,
Ne mai trebuie și lipici.

Mai întâi punem lipici,


Pe lipici – pietre mici,
Acuarele și sclipici
Și la urmă frunze mici.

Strugurele-i gata îndată....


Într-o cutie de ciocolată
Un tablou am realizat
Pe perete l-am agățat.

24
TABLOU DE TOAMNĂ

Prof. înv. primar Gabriela ENGHEȘ


Şcoala Gimnazială “Avram Iancu” Dej, jud. Cluj

Materiale necesare: hârtie cartonată colorată (pentru suport), hârtie xerox albă
şi colorată , şablon oval, pănuşi de porumb, flori , frunze presate (forme şi mărimi
diferite), seminţe de dovleac, foarfece, lipici (aracet)
Operaţii: conturare după şablon, decupare, asamblare, lipire.
Etapele de lucru:
Se conturează după şablon ovalul aflat în mijlocul tabloului pe hârtia colorată, se
decupează şi se lipeşte pe cartonul suport;
Frunzele presate se lipesc pe coala albă şi apoi decupează;
Din pănuşile de porumb se decupează frunzele alungite ;
Se asamblează tabloul începând cu frunzele obţinute din pănuşi, frunzele
decupate şi florile presate, dând frâu liber imaginaţiei pentru aranjarea acestora;
Se lipesc apoi toate elementele obţinute pe suportul de lucru în ordinea în care au
fost aşezate în etapa anterioară;
La sfârşit se realizează rama tabloului prin lipirea seminţelor de dovleac una câte
una. Aceasta poate fi realizată şi din alte tipuri seminţe sau cu scoici.
25
PORUMBUL

Nela Carmen BĂLAȘA


Grădinița cu program prelungit nr. 3 București

Este o activitate care poate fi desfășurată atât cu preșcolarii, cât și cu copiii din
clasele primare.

Materiale necesare:
- fișă suport;
-fulgi de porumb/ porumb boabe sau pop-corn (cantitate estimată: ¾ pahar);
-pastă de lipit/ aracet de la Big;
-acuarele, pensulă, pahar cu apă.

Mod de realizare: pe fisa suport pe care avem imprimat un porumb se va picta


pănușile cu verde sau crem/ ruginiu. Apoi se va întinde putină pastă de lipit și se
vor așeza fulgi de porumb unul lângă celălalt cât mai apropiat sa nu rămână spații
libere (se pot folosi boabe de porumb sau pop-corn după preferință)..
Recomandări: A se pregăti o cantitate mai mare de fulgi de porumb/ pop-corn
decât cea estimată este posibil să rămaneți fără materia primă, copiii vor ciuguli
fulgii de porumb/ pop-corn. Dacă se folosesc boabe de porumb acestea fiind mai
grele avem nevoie de pasta de lipit de genul aracet de la Big și se va pune mai
mult decât pentru fulgi.

Mult succes!

26
”TABLOU DE TOAMNĂ”

Prof. Liana Ancuța LUCUȚA


Liceul Vocaţional Pedagogic ,,Nicolae Bolcaş” Beiuș

Aceste lucrări le-am folosit ca model în cadrul orei de Arte Vizuale și


Abilități Practice, la tema ,,Bun venit, toamnă!” din planificarea integrată la clasa
pregătitoare.

Materiale folosite: carton


albastru A4, carton bej A4,
frunze uscate, frunze verzi,
flori uscate, flori presate,
ghinde (opțional ), creioane
colorate, foarfecă, lipici.

Modul de realizare: Frunzele și florile uscate și presate în prealabil sunt lipite în


partea de jos a cartonului albastru, lăsând partea de sus liberă. Voi explica
copiilor că acolo lăsăm loc păsărilor călătoare să se intoarcă în Țările Soarelui. În
a doua etapă copiii vor decupa rama tabloului din cartonul bej după conturul
făcut de mine anterior. Pentru a ușura munca copiilor, am pliat cartonul bej pe
verticală. În continuare copiii vor lipi rama peste cartonul albastru. Astfel vom
finaliza acest frumos tablou. Elevii vor putea adăuga alte elemente specifice
toamnei ( păsări , ghinde ).

27
MERE, PERE, ÎN PANERE

prof. înv. primar Ada-Maria DUMITRACHE


Colegiul de Artă "Carmen Sylva" Ploiesti

Materiale utilizate: o coală de carton, aracet sau lipici lichid, foarfecă; pensulă;
creion; frunze uscate (galbene, roşii, portocalii, verzi); păstăi uscate ale unor
copaci.

Descrierea activităţii:
Inspirată de poezia „Toamna“, creaţia lui Demostene Botez, această
lucrare poate îmbrăca diverse forme, în funcţie de creativitatea elevilor.
Pe coala de carton se trasează cu creionul conturul unui coş, având grijă
ca acesta să fie centrat şi suficient de amplu pentru amplasarea fructelor. Folosind
o pensulă se aplică aracetul sau lipiciul pe păstăi şi acestea se lipesc pentru a
forma baza, corpul şi mânerul coşului. Frunzele sunt decupate pentru a realiza
fructele, fie cu mâna liberă (la elevii mai mari), fie folosind un şablon sau trasând
conturul cu creionul (pentru cei mici), apoi sunt amplasate şi lipite în interiorul
coşului. Acestea pot fi mere, pere ca în model sau alte fructe, la alegerea elevilor.
Se pot adăuga codiţe şi frunze. Lucrările se pot realiza individual sau în perechi.
La finalul activităţii se va realiza Turul galeriei, prilej de a se discuta despre
produse, de a se formula întrebări, comentarii, de a se compara idei şi de a
propune soluţii pentru eventualele probleme întâmpinate sau pentru lucrări
viitoare.
28
PĂPUŞICA MEA

Prof. Cameluţa Ana ILIESCU


Grădiniţa cu program prelungit „Cei şapte pitici” Buzău

Materialele utilizate: mătase de porumb, boabe de porumb, foaie alba, culori,


lipici, frunze de porumb, floare.

Descrierea activităţii:
Astăzi, cu creioane colorate
O păpuşă am conturat,
Din mici boabe de porumb
I-am făcut podoabe dulci,
Părul din mătase maronie
Uşor l-am aranjat
Cu o mică floricică.
Şi uite aşa... e păpuşica mea.

29
OUL DE PAȘTE

Prof. înv. preșc. Ileana JUNCANARIU


Liceul Tehnologic „Mihai Busuioc” / Grădinița cu P.N. nr.6 Pașcani

Materiale utilizate:
carton alb, orez, iarbă uscată / verde, acuarele, lipici/ aracet

Descrierea activității:
Se trasează conturul oului și al suportului. Separat se pictează orezul cu acuarele
acrilice în culoarea roșie sau altă culoare dorită. Se taie iarba.
Orezul pictat și uscat se lipește pe cartonul alb care în prealabil a fost dat cu lipici
sau aracet. Pentru a asigura fixarea acestuia se presează cu mâna.
La final se lipesc firele de iarbă.
Este un ou ușor de realizat de către copii deoarece le stârnește interesul prin
folosirea materialelor inedite.

30
TABLOU ,,VASILICĂ, BĂIAT FRUMOS”

Prof. Mariana COSTEA


Grădinița cu P.P. ”Floare de Colț” Beiuș

Acest tablou din materiale din natură poate fi un obiect decorativ în camera copilului

Vasilică cel frumos,


Este tare bucuros.
Și pleacă la grădiniță,
Împreună cu Gheorghiță,
Acolo sunt jucării
Și mai sunt și mulți copii,
Ce învață să picteze,
Să scrie, să deseneze!

Materiale folosite: hârtie


cartonată gri, lipici solid/
lichid, boabe de fasole,
boabe de porumb, grâu, ăină
de porumb, griș, deșeuri de
material textil, fire de lână
folosită, boabe de piper,
nisip, palete din lemn
Modul de realizare: Se
conturează chipul băiețelului
pe o cartonul color A4, după
care se aplică lipiciul pe
toată suprafața din interiorul
conturului. În continuare se
va aplica făina de mălai amestecată cu puțin griș pe toată suprafața feței. Vom
lăsa să se usuce, iar apoi vom aplica din nou lipici lichid acolo unde vom așeza
gurița, ochișorii, sprâncenele, năsucul și urechile. Gurița va fi conturată cu boabe
de porumb, năsucul cu boabe de grâu, ochișorii cu material textil, sprâncenele și
urechile cu boabe de fasole.
Vom aplica din nou lipici deasupra conturului feței pentru a așeza părul, ce
va fi din lână colorată și folosită. Pentru gât vom folosi boabe de fasole, grâu,
porumb pe care le vom aplica după ce vom întinde bine lipiciul în zona
respectivă. Umerii sunt marcați cu ajutorul nisipului așezat peste un strat de lipici.
În final am decorat tabloul cu boabe de piper, lipite din loc în loc și am
înrămat tabloul cu ajutorul unor palete din lemn lipite pe marginea hârtiei
cartonate A4.

31
ACEASTA SUNT EU

Prof. Viorica KRISTO


Grădinița cu P.P. ”Floare de Colț” Beiuș

Cu ocazia unei vacanțe la țară, am dat frâu liber imaginației și împreună


cu fetița mea am realizat această lucrare practică din materialele avute la
îndemână. Lucrarea o folosesc ca și model pentru copiii de la grădiniță, în cadrul
temei „Acesta/ aceasta sunt eu”.

Fetița mea

O fetiță cu codiță
A plecat la grădiniță.
Bunicuța-i fericită
Că are o nepoțică cumințică,
Cumințică și isteață
Este Anastasia noastră.
Materiale folosite: carton color, lipici
lichid, fasole, porumb, grâu, orez,
material textil, fire de lână folosită,
nisip, boabe de piper

Mod de realizare:
1. Pe o hârtie cartonată de culoarea gri,
se conturează chipul fetiței și umerii.
2. În continuare, vei avea nevoie de
boabe de cereale, diferite, care vor fi
lipite după cum urmează: grâu pentru
ochi; porumb pentru nas și urechi;
fasole pentru gură; material textil pentru sprâncene; grâu pentru gât; nisip pentru
umeri; fire de lână folosită pentru păr.
3. Unge ochii cu lipici lichid și așează boabele grâu, după care întinde lipiciul pe
celelalte organe de simț, pe rând și așează boabele de cereale (porumb, fasole).
4. Se întinde lipici pe suprafața feței, rămasă liberă și se aplică boabele de orez.
5. Se întinde lipici pe umeri și se așează presară nisip, după care i se face
tabloului un chenar din boabe de piper.
Recomandări de lucru:
Boabele de cereale se pot aplica în funcție de imaginația fiecăruia și se pot picta,
după ce s-a uscat lucrarea;
Aplicați mai mult lipici decât pentru carton sau fire pentru ca a evita dezlipirea
boabelor când este uscat lipiciul.

32
VAZĂ DECORATIVĂ

profesor învăţământ primar Eszter GAJDO


Școala Gimnazială „Orbán Balázs” Moacşa , jud. Covasna

Materiale folosite: sfoară, sticlă, sârmă, pâslă, mărgele, lipici, aracet, etc.
Descrierea activităţii: Lucrarea „Vază decorativă” a fost realizată cu elevii
claselor pregătitoare şi a III-a din învăţământul simultan de la Şcoala Gimnazială
„Orbán Balázs” din Moacşa în cadrul orelor de Abilităţi practice. Lucrarea a fost
realizată în concordanţă cu anotimpul – toamna şi reprezintă un obiect decorativ
al clasei fiind un produs al activităţii elevilor. În realizarea acesteia elevii au fost
implicaţi în procurarea materialelor: identificarea unor vase atractive din sticlă,
găsirea sforilor (acestea pot fi procurate şi din covoare vechi), găsirea pâslei de
diferite culori, a sârmei refolosite, precum şi mărgele de diferite culori.
Elevii au fost învăţaţi să imprime pe pâslă forma frunzelor sau florilor pe
care vor să le decupeze, să aleagă culorile şi apoi să decupeze cu foarfecele forma
acestora. Odată decupate, acestora li s-au adăugat codiţele din sârmă şi au fost
desenate nervurile frunzelor.
Un rol important îl ocupă
decorarea sticlei prin
folosirea sforilor de diverse
culori sau grosimi. Elevii au
fost învăţaţi să înfăşoare
sfoara pe suprafaţa sticlei
pregătită special pentru ca
sfoara să se lipească. Dacă
beneficiază de sfori de
diferite culori, elevii pot
imprima un curcubeu sau
anumite motive în culori
tradiţionale. În funcţie de
florile sau frunzele folosite,
vaza decorativă poate fi
realizată cu elevii în orice
anotimp (elemente tradiţionale sau specifice).
În funcţie de preferinţele fiecărui elev, sticla poate fi decorată cu mărgele
sau alte obiecte (scoici mici, coji de ouă, coji de nuci mărunţite etc.). Unii elevi
preferă simplitatea, iar alţii încearcă să decoreze vasul cu cât mai multe elemente.
Fiecare vază realizată de elevi poate reflecta o parte din structura şi personalitatea
elevilor. În acelaşi timp, în funcţie de perioada în care se realizează obiectul,
acesta poate fi folosit drept cadou pentru mame sau ca obiect decorativ în
propriile case ale elevilor.

33
VAZA CU FLORI

Prof. Daniela CRĂCIUN


Şcoala Gimnazială „I.A.Bassarabescu” Ploieşti

În colectarea frunzelor şi petalelor, o importanţă deosebită o are păstrarea cât mai


bună a formei şi culorilor naturale, de aceea este bine să le presăm în modul
următor. Frunzele şi petalele se aşază la o anumită distanţă una de alta pe o
sugativă/ ziar şi se acoperă cu o altă sugativă/ ziar, iar deasupra lor se pun
greutăţi. Plantele se controlează după o zi, două şi se schimbă ziarele umede.
După ce s-au uscat, frunzele şi petalele se aşază în cutii, după mărime şi formă.
Seminţele de orice fel, trebuie mai întâi alese, spălate şi uscate pentru a fi folosite
în lecţiile de abilităţi practice. Prin forma şi simetria lor, seminţele de dovleac,
pepene pot devin petale excelente pentru realizarea florilor, care ulterior pot fi
colorate.
Materiale necesare: carton color pentru suport, seminţe de dovleac, lemn de
creion ascuţit cu ascuţitoare, carioca, acuarele, creion, aracet
Operaţii: desenare, aplicare, lipire
Tehnici de lucru: colaj, presare, pensulaţie, lipire

Etape de realizare a lucrărilor:

 Pregătirea foii-suport
 Pe cartonul color se desenează o
vază cu lalele;
 Cu ajutorul lemnului de creion se
dă forma unor flori. Se realizează
tulpinile florilor cu ajutorul
cariocilor;
 Pe conturul florilor, frunzelor şi
tulpinilor se lipesc seminţele/
frunzele una câte una;
 Pe forma desenată a vazei se
lipesc succesiv aşchiile de
creion.

34
TABLOU: VAZĂ CU FLORI DIN FEREASTRĂ

Prof. Maria UJOG


Şcoala Gimnazială nr. 1 Roşia, jud. Bihor

Ce a fost deosebit în realizarea acestui tablou este faptul că a fost tema unei
activități comune părinți – copii. Realizarea activității a fost o oportunitate în a
consolida relația părinte – copil, părinte - cadru didactic, dar și atingerea unor
competențe nu doar din sfera AVAP, ci și a altor discipline. Dincolo de realizarea
propriu-zisă a tabloului, semnificative au fost și impresiile exprimate fie
referitoare la activitatea propriu zisă, fie la caracteristicile „materialelor” folosite
precum: „Tu, orhidee, cu o frumusețe aparte,/ Floare cu un farmec misterios
/Simbol al armoniei perfecte, Fost-ai aleasă, casa să-mi decorezi.”
Materiale: semințe de muștar (1), semințe de susan (2), coji de alune (3), semințe
de mac (4), diverse flori, frunze, acuarele, foaie bloc A4, folie pentru laminare,
călcător.

Tehnica de lucru: 1. desenare după contur – vaza; 2. colorarea fondului; 3.


lipirea semințelor; 4. aranjarea/ lipirea florilor din vază; 5. colorarea: suportului
vazei (semințele de susan), vazei (cojile de alune); 6. laminarea tabloului.
Opțional, se poate realiza și ramă pentru tablou.
35
FLUTURAȘ

Prof. Mădălina Ionela SFIRCĂ


Grădinița cu P.P nr.7, Alexandria, jud. Teleorman

Fluturaș, fluturaș,
Tu zâmbești peste imaș.
Noi, copiii, te iubim,
Și cu drag ne-nveselim.
Materiale necesare
Activitatea se desfășoară cu materiale din natură, cum ar fi: frunze de
liliac, de căpșun, de viță-de-vie, semințe de floarea-soarelui, boabe de porumb,
petale de flori, crenguțe de liliac. Alte materiale: silicon, suport (din poliester sau
o planșă), hârtie creponată.

Tehnica de lucru
Se alege un fundal potrivit. Din petale de flori de crizantemă deschisă la
culoare se fac norii. Soarele este reprezentat de o floare de crăiță. Se așază patru
frunze de liliac precum în imagine. Peste ele se suprapun frunze mai mici de viță-
de-vie și de căpșun. Pentru a realiza un contrast, deasupra se pun petale de crăiță
și de crizantemă. Toracele se constituie din boabe de porumb. Antenele se fac din
crenguțe de liliac. Pământul este sugerat de un rând de semințe de floarea-soarelui
de culoarea neagră.
36
IEPURAŞUL

prof. înv. primar Dumitrache Ada-Maria


Colegiul de Artă "Carmen Sylva" Ploieşti

Materiale utilizate: o ceapă mică; un ardei gras; şase ardei mici iuţi; două-trei
paie uscate; marker permanent.

În grădina lui Andrei


Ieri s-a copt un gras ardei.
Plus câţiva mititei,
Iuţi ca focul, să-i tot iei!

Cu o ceapă bosumflată,
Ar fi făcut o salată…
Ce e drept, cam usturată!
Dar Andrei cel drăgălaş
A creat… un iepuraş.

Grasul ardei, fără seminţe, cu


capacul scos,
E trupul năzdrăvanului fricos.
Înfiptă în ardei, micuţa ceapă
aurie
Dezvăluie un chip simpatic, cu
multă veselie!

Două mustăţi din paie, urechi din ardei iuţi,


Un iepuraş apare, aşteaptă să-l asculţi:
„Patru picioare dacă-mi vei oferi,
Împreună grădina vom cuceri!“

37
PISICUȚA

Prof. înv. preșcolar Daniela VASILE LIȚA


Grădinița cu P.P nr. 3. Buzău

Din făină, apă, sare


Este capul meu făcut.
Doi ochi negri mici din boabe
De piper ii am acum.

Am urechi din frunzuliță,


Un botic din pietricică,
Și din paie din grădină
Mustăți fine și guriță.

Dacă vrei tu să mă ai,


Construiește cu ce ai!

38
ARICESCU

Prof. Valentina TANASACIUC


Şcoala Gimnazială nr 22 Galaţi

Se ascunde prin tufiș


Și se uită cam pieziș.
Ghem de țepi arată el,
Dar îl îndrăgim nițel.

Materiale utilizate:
O sticlă de plastic, conuri, nuci, alune de pădure, castane, vopsele acrilice, silicon
rece/cald, ață bumbac/sfoară din cânepă, alte materiale decorative( flori artificiale,
frunze, fructe decorative), foarfece.

Descrierea modalității de realizare:


Pentru început se înfășoară sfoara pe sticla de plastic utilizând siliconul cald sau
rece. Pentru siguranță, în cazul în care obiectul este realizat de un copil recomand
să se folosească siliconul rece ce se mai găsește și sub numele de sililipici. După
acestă oprațiune migăloasă se vor lipi conurile, nucile, castanele și alune de
pădure astfel încât conurile vor sugera acele ariciului , iar celelalte elemente vor
putea fi asociate cu imaginea fructelor pe care le transportă ariciul. 4 coatane ce
vor fi lipite pe partea opusă țepilor, vor fi piciorușele animaluțului nostru. Pentru
a reda o imagine apropiată de realitate vom colora cu vopsele acrilice dopul
sticlei și vom picta ochii.
39
GĂRGĂRIȚA, BROSCUȚA ȘI AVIONUL

Prof. înv. primar Mihaela SPIRIDON


Liceul Tehnologic „Carol I” Valea Doftanei, jud. Prahova

Gărgărița Rița vine în poieniță,


Acolo-ntâlnește o broscuță.
Gărgărița și broscuța
Se uită la unison
După un avion.

Materiale folosite: coji de nuci, acuarele, carton color

Mod de lucru.
Se despică nucile cu grijă, se manâncă miezul, se vopsesc cojile în culori
adecvate, apoi se așază pe cartonul decupat în formă de avion, broscuță, gărgăriță
și jucăriile sunt gata.

40
,,CĂSUȚA PISICII”

Prof. Mariana PETRUSE


Grădinița cu P.P. ,,Floare de Colț” Beiuș

Acest lucrare am folosit-o ca model în cadrul activității practice


”Animale domestice” din cadrul Proiectului tematic ”Din lumea celor care nu
cuvântă” la grupa mare.

Două pisici mici


Trăiesc în curte la
bunici
Cu un șoricel
Ce le este prietenel
Duc o viață bună
Cu copiii împreună!

Materiale folosite: pet


plastic, nuci, ghinde, nisip,
foarfece, lipici, ziar, șnur
colorat, acuarelă, pensulă

Modul de realizare:
1. Taie petul din plastic la 15 cm de la bază
2. Pictează flaconul în ce culori dorești
3. Umple-l cu resturi de ziar și nisip
4. Din jumătăți de nuci, pictate, realizezi buburuze și le lipești pe pereții
căsuței, pentru a o decora frumos
5. Din nuci și ghindă realizezi pisicuțele și le așezi în căsuță
6. Decorezi căsuța cu șnur din fir textil..

41
SPORUL CASEI

Prof. Nela Carmen BĂLAȘA


Grădinița cu program prelungit nr. 3 București

Este o activitate care poate fi desfășurată atât cu preșcolarii, cât și cu copiii din
clasele primare. Poate fi păstrat/ oferit ca element decorativ.
Materiale necesare: o sticlă de cca 300-500 ml (poate avea diferite forme) boluri,
pâlnie (plastic sau din hârtie), lingură, cereale, semințe, sare.
Cereale/ semințe: fasole, grâu, porumb de floricele, floarea soarelui, orez,
mazăre, linte roșie, linte neagră, mălai, susan, in, mac, quinoa, fulgi de cocos,
cafea etc. Se vor folosi la alegere din semințele enumerate în funcție de ceea ce
avem la dispoziție).

Mod de realizare: in boluri se vor pune fiecare tip de semințe. Se pune pâlnia
deasupra sticlei, cu o lingura se pun in pâlnie 2, 3 linguri de semințe, alternand in
funcție de preferința fiecăruia.
Recomandări: sticla trebuie să fie uscata. Atenție! A nu se mișca/ răsturna sticla
în momentul în care se pun semințele. Pentru un aspect plăcut se vor alterna
straturile pentru a avea culori cât mai diverse.
Se poate realiza și din sare colorată. Sarea poate fi colorată cu colorant pudră sau
praf de cretă.

Mult succes!
42
FULGUL DE NEA ORNAT CU GRIS

Prof. Gabriela OTOBÎCU


Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuși”, București

Materiale necesare: hârtie colorată/ albă, creion, foarfecă, gris pentru


decor.
Un pătrat se îndoaie în două, astfel ca toate colţurile să se aşeze exact
unele peste altele. Dreptunghiul obţinut trebuie împărţit şi îndoit în trei părţi,
pornind de la punctul din mijloc al primei îndoituri, astfel ca în acest punct să se
formeze unghiuri egale, după care partea stîngă se îndoaie peste partea dreaptă.
Pe ultima linie împăturită se va desena jumătatea unui colţ de fulg, după care se
va decupa cu foarfeca exact pe linia desenului, începând de la vârf.

După decupare se despătureşte hârtia şi va apare fulgul cu 6 colţuri. Se


va întinde lipici lichid cu pensula, apoi se presară gris pe toată suprafața fulgului.

43
SATUL COPILĂRIEI MELE

profesor învățământ primar Maria CRIȘAN


Liceul Tehnologic, Jidvei, jud.Alba

Scop: Stimularea prin competiție deschisă a refolosirii unor materiale din natură,
a recondiționării unor obiecte pentru a realiza lucrări de artă plastică sau de
abilități practice care să surprindă specificul vieții la țară, frumusețea satului
românesc, în strânsă legătura cu vârsta copilăriei.
Etapele proiectului:
1. Popularizarea lui în rândul grupului țintă și provocarea copiilor la idei,
sugestii pentru a încuraja originalitatea și creativitatea;
2. Colectarea de materiale utile: crenguțe, boabe, semințe, pietricele, nisip,
frunze, pene, coji de nuci, hârtii și cartoane refolosibile, mușchi, licheni ș.a.
3. Elaborarea unor proiecte de lucru individual, pe grupe, pe clase, între prieteni
sau chiar în familie;
4. Construcția lucrării propriu-zise;
5. Expunerea lucrărilor și vizionarea lor de către publicul doritor;
6. Evaluarea creațiilor de către un juriu format din profesori, alții decât cei implicați
în proiect, elevi fără lucrări, părinți care nu au printre participanți copii;
7. Premierea câștigătorilor, dar și a celorlalți participanți;
8. Crearea unei expoziții pe holul instituției

Rezultate așteptate:
1. Lucrări de desen, de pictură pe foi, frunze, coji de nuci, pietricele ș.a.
2. Construcții din lemn, carton, frunze, paie sau alte materiale preponderent
naturale, construcții care să reflecte și să surprindă lumea satului românesc;
3. Expoziție temporară cu aceste creații;
4. Album foto;
5. Formarea unei atitudini de respect pentru natură, pentru resursele naturale,
încurajarea tinerilor să reutilizeze unele resurse dându-le valoare artistic.
44
SFERA DE LINIȘTE

Prof. Valentina TANASACIUC


Şcoala Gimnazială nr. 22 Galaţi

Șttt! E liniște!
E bine! Toamna dragă vine, vine!
Vine chiar și prin pădure
Să aducă multe alune!

Materiale utilizate: Un borcan, conuri, nuci, alune de pădure, scorțișoară,


castane, iută, dantelă, silicon rece/ cald, ață bumbac/ sfoară din cânepă, foarfece.

Descrierea modalității de realizare:


Într-un borcan ce poate avea orice capacitate se așază conuri, nuci, alune de
pădure, castane fără a umple la maxim borcanul. Capacul borcanului va fi
acoperit prin înfășurare cu sfoară din cânepă și apoi decorat cu alte elemente
conuri, nuci, alune de pădure, scoțișoară, castane. Pentru a avea un aspect mai
elegant se pot lipip pe margine capacului iută și/ sau dantelă. Dincolo de rolul
decorativ borcanul poate fi folosit și pentru a produce niște sunete pentru a atrage
atenția într-o încăpere sau chiar pentru a produce sunete muzicale.

45
NEGUSTORUL CU SEMINȚE

Nela Carmen BĂLAȘA


Grădinița cu program prelungit nr. 3 București

Este o activitate care poate fi desfășurată atât cu preșcolarii cât și cu copiii din
clasele primare.
Materiale necesare:
- fisa suport;
-boabe de: porumb, fasole, grâu, linte, floarea soarelui, seminte de dovleac,
mazăre, soia, piper, mei, quinoa etc. (Semințe cât mai colorate)
-pastă de lipit/ aracet de la Big;
-acuarele, pensulă, pahar cu apă.

Mod de realizare: se va picta fisa suport pe care avem imprimat negustorul cu


umbrela și sacii in culori vesele. Apoi se va întinde putină pastă de lipit și se vor
așeza seminte cât mai apropiat sa nu rămână spații libere.
Recomandări:
A se folosi aracetul de la Big, semințele sunt mai grele se pot dezlipi dacă nu se
folosește o pastă de lipit de calitate.
Pentru un efect deosebit se poate folosi din material de sac de iută pentru sacii de
seminte acesta dând un plus de originalitate lucrării.

Mult succes!
46
BRAZI NINŞI

Mihaela ALBIANU
Asociaţia Activităţi Creative, Iaşi

Materiale necesare: conuri de brad, culori tempera, ipsos, forme brioşe

Conurile de brad sunt materiale la îndemâna multora dintre noi, aşa că este păcat
să nu le oferim copiilor să lucreze cu ele. Ştiai că pot deveni brazi doar cu
ajutorul pensulelor şi culorilor? Conul de brad se pictează de sus în jos, circular,
pe ambele părţi, cu
tempera verde. Apoi,
când tempera este
uscată se poate aplica
pe ramuri tempera
albă. În perioada
Crăciunului se pot
împodobi crenguţele
cu sclipici sau pom-
pom color. O altă
variantă de lucru este
pictarea conurilor cu
alb, auriu sau argintiu.
Conurile pictate astfel
pot fi parte dintr-o
machetă sau începutul
unei decoraţiuni.

GHIVECE CU BRAZI

Conului de brad i se leagă în


partea de jos o sârmă, asemeni
unei rădăcini. În forme de brioşe
se pune o pastă obţinută din ipsos
şi apă, apoi “se plantează”
conurile în ele. După uscare se
pictează conurile şi, dacă este
timp, ghivecele.

Succes!

47

S-ar putea să vă placă și