 Percepția socială se referă la studiul formării de impresii, opinii sau inferențe despre alți indivizi

sau grupuri.
 percepția socială este procesul de dobândire, interpretare, selectare și organizare a
informațiilor senzoriale în mediile interpersonale și sociale . 
 Deci este acea parte a percepției care permite oamenilor să înțeleagă indivizii și grupurile din
lumea lor socială și, prin urmare, un element de cunoaștere socială . 
 ele îi ajută pe oameni să-și formeze impresii despre ceilalți, punând la dispoziție informațiile
necesare pentru a evalua cum sunt oamenii. Informațiile lipsă sunt completate folosind o teorie
implicită a personalității 
 Percepțiile sociale sunt, de asemenea, interconectate cu percepțiile de sine. Ambele sunt
influențate de automotive. Este natura umană să vrea să creeze o impresie bună asupra
celorlalți, aproape ca și cum percepțiile de sine ar fi percepțiile sociale ale altora
 în care oamenii procesează informații care se pretează la analiza precisă a dispoziției și
intențiilor altui individ. [4] Este combinată cu capacitatea cognitivă de a se ocupa și de a
interpreta o serie de factori sociali diferiți care pot include: mesaje verbale, ton, comportament
non-verbal, cunoaștere a relațiilor sociale și înțelegere a obiectivelor sociale. [5] Percepția
socială este o componentă cheie a abilităților sociale și a interacțiunii sociale. Procesul de a
deduce ceea ce gândesc și simt alții este o piesă importantă a interacțiunii sociale. [6] Îl ajută pe
cineva să înțeleagă perspectiva celuilalt și să răspundă în consecință. 
 A da un sens mediului nostru este o sarcină majoră pentru minte, pe care o învățăm
și o îmbunătățim pe măsură ce creștem. Interpretăm lumea din jurul nostru formând
categorii și utilizând legături cauză-efect. Acest proces poate să nu fie întotdeauna
rațional sau logic, deoarece citirea informațiilor disponibile este o sarcină subiectivă.
 Prelucrăm informații noi (sub orice formă) pe care le primim pe baza informațiilor
deja prezente în mediul nostru. Convingerile noastre anterioare, atitudinile noastre
față de un anumit eveniment sau grup și starea noastră de spirit actuală, toate se
reunesc pentru a modela percepția noastră despre mediul înconjurător. Anumite
noțiuni preconcepute există ca parte a personalității noastre, a vieții noastre sociale,
a creșterii noastre și a oricărei alte surse de identitate socială.


Teoria comparației sociale pleacă de la două premise pentru elaborarea ei:

 Pe de o parte, faptul că evaluările opiniilor sau abilităților subiective sunt stabile, când se
poate face o comparație cu alții, ale căror opinii sau abilități sunt considerate similare cu sine.

 Pe de altă parte, a doua premisă afirmă că o persoană va fi mai puțin atras de situațiile în
care alții sunt foarte diferiți de ea, decât pentru cei în care alții seamănă cu ea, atât prin
capacități, cât și prin opinii.
Compararea sociala. Este procesul de evaluare de către indivizi a propriilor însuşiri fizice şi psihice,
abilităţi, reprezentări, gânduri, emoţii şi sentimente, conduit şi performanţe raportate la alţii.

 Compararea socială începe în perioada copilariei, continuă în adolescenţă şi apoi pe

parcursul întregii vieti. De la primele inserţii în grupurile sociale, începem să fim comparaţi
de către educatorii noştri. Mai târziu, vom fi asimilat atât de bine acest procedeu încât, în
mai toate privinţele, de la vestimentaţie, performanţă profesională, până la mărimea
contului din bancă ne va preocupa locul unde ne situăm, pe o scară imaginară, faţă de
cunoscuţii nostri.

 Teoria comparării sociale conţine trei postulate:

1)indivizii uneori simt nevoia de a estima opiniile şi abilităţile la modul corect;

2) în lipsa unor standarde obiective, ei se autoevaluiază prin comparaţie cu alţi

oameni;

3) oamenii preferă să se compare cu cei similari lor

 Oamenii se compară cu alţii nu doar pentru a obţine informaţii relevante în ceea ce priveşte
autoevaluarea dar şi pentru a-şi menţine şi consolida stima de sine. Aceasta se poate
realiza cel mai uşor prin compararea cu cei care au reuşit în viaţă mai puţin ca noi, au
realizări (material, familiale, profesionale etc.) mai modeste. Această tactică se numeşte
compararea socială în jos, descendentă şi este un instrument terapeutic foarte bun pe care-l
utilizăm în viaţa de zi cu zi pentru a ne menţine şi întări stima de sine.( Astfel de comparații
descendente sunt adesea centrate pe a ne face să ne simțim mai bine cu privire la abilitățile
noastre. S-ar putea să nu fim minunați la ceva, dar cel puțin suntem mai bine decât
altcineva.)

 Ca un imbold pentru a-şi perfectiona calităţile şi respectiv pentru a –şi îmbunătăţi stima de
sine oamenii se compară cu persoanele de success, care sunt luate ca modele demne de
urmat. Este ceea ce se numeşte compararea socială în sus. (  când ne comparăm cu cei
care credem că sunt mai buni decât noi. Aceste comparații ascendente se
concentrează adesea pe dorința de a ne îmbunătăți nivelul actual de abilități. S-ar
putea să ne comparăm cu cineva mai bun și să căutăm modalități prin care să
putem obține rezultate similare.)

 Compararea socială are ca temei verificarea de sine, ceea ce presupune selectarea acelor
situaţii şi personae care confirmă imaginea pe care o avem despre propria persoană. Deci nu
oricine dintre cei din jur va fi ales ca etalon. Astfel de persoane trebuie să fie similare şi
relevante pentru cel care se evaluează
 Recurgerea la atribute specifice în comparaţii este cunoscută în psihosociologie ca
similaritatea atributelor legate. În procesul comparării sociale oamenii au tendinţa de a
afirma că ei sunt mai conformi cu normele sociale decât ceilalţi cu care se compară.
Această idee a fost dezvoltată în literatura de specialitate de către J. P. Codol care a introdus
conceptual de ”conformism superior de sine”. Conformismul superior de sine este cu atât
mai pronunţat cu cât presiunea normelor este mai pronunţată. Codol afirmă că indivizii se
compară în funcţie de normele sociale acceptate, associate unei situaţii date. Comparaţia
socială generează eterogenitate socială când apelul la celălalt ameninţă identit atea
individului, susţine G. Lemaine.

 În procesul de comparare socială cu un ascendent, individul care ocupă o poziţie de

inferioritate pe o dimensiune considerată importantă poate allege să-şi depăşească
competitorul sau să se specializeze, să fie innovator. Când distanţa percepută între indivizi
este mica şi dimensiunea de comparare este deosebit de importantă, individul de pe poziţia
inferioară va căuta să-l depăşească pe celălalt. Dacâ însă distanţa percepută între indivizi
este mare, individul de pe poziţia inferioară poate redefini criteriile competiţiei sau poate să
renoveze, încercând să legitimeze inovaţiile proprii.