Etică - generalități

Terminologie, definiții

„Etica este despre ceea ce este corect sau greșit, bine sau rău, drept sau nedrept, responsabil sau
neresponsabil, obligatoriu sau permisibil, lăudabil sau condamnabil. Ea este asociată cu vina,
rușinea, indignarea, resentimentul, empatia, compasiunea și grija. Ea este interesată atât de
caracter cât și de conduită. Se adresează atât unor probleme de politici publice, cât și unor
probleme personale”. Pritchard și Goldfarb (2007)

„Etica este „ramură a filosofiei care studiază morala”, în timp de „morala” reprezintă „credințele
despre ce este comportamentul bun și ce este comportamentul rău” sau „măsura în care ceva este
corect și bun”. (Encyclopedia Britannica)

Etica include valorile și normele morale, ea reprezintă o știință despre comportamentul moral în
timp ce morala include norme și principii care ghidează relațiile umane, reprezintă tipurile sau
modelele ideale de comportament. (Longman Dictionary of Contemporary English)

ethic / E: fr éthique, lat ethicus, cf ngr ἧθος] 1 sf Știință care se ocupă cu studiul teoretic al
valorilor și al condiției umane, din perspectiva principiilor morale, și cu rolul acestora în viața
socială.

ÉTIC, -Ă, etici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiul teoretic al principiilor și concepțiilor de bază din
orice domeniu al gândirii și activității practice. 2. S. f. Ansamblu de norme în raport cu care un
grup uman își reglează comportamentul pentru a deosebi ce este legitim și acceptabil în
realizarea scopurilor; morală. 3. Adj. Privitor la etică (1), de etică, bazat pe etică, conform cu
etica; moral. – Din fr. éthique, lat. ethicus.

Deontologia poate fi definită ca știința despre obligații, datorii. Domeniile care îi sunt
subordonate vizează datoria, obligațiile, regulile, normele morale, normele, regulile și obligațiile
profesionale.
Deontologia este „teoria sau studiul obligațiilor morale” și se încadrează în domeniile teoriilor
morale care ghidează și evaluează alegerile pe care ar trebui să le facem (teorii deontice) în
contrast cu teoriile despre virtute care ghidează și evaluează ce fel de persoană (în termeni de
trăsături de caracter) suntem și ar trebui să fim”. (Dicționarul lui Miriam Webster)
În filosofie termenul „etică deontologică” se concentrează pe corectitudinea sau incorectitudinea
acțiunilor înșile, ca opuse corectitudinii sau incorectitudinii connsecințelor acelor acțiuni sau
caracterului individului. Dacă o situație este bună sau rea depinde de faptul dacă acțiunea care a
adus-o a fost rea sau bună. Corect înseamnă să te conformezi unei norme morale, sau să acorzi
prioritate Binelui. (The Basics of Philosophy).
Teorii etice
Etica este domeniul filosofic în care se studiază diverse concepte morale (ex: bine, rău).
Există trei subdomenii în etică:
1.meta-etica
2.etica normativă
3.etica aplicată

Problemele de meta-etică privesc natura eticii: Ce facem când spunem că o acțiune este morală
sau imorală? Descriem obiectiv o acțiune sau ne exprimăm doar sentimentele noastre subiective?
Sunt adevărurile etice universale sau relative la o cultură sau alta sau de la un individ la altul? Ce
face ca o întrebare sau problemă să fie etică sau nu? De ce cineva ar trebui să fie interesat de
etică?

În etica normativă sunt formulate răspunsuri sistematice la întrebări de genul: Ce este corect
moral? Când este o acțiune bună sau rea? Ce valori sau principii ar trebui să adopt?

Etica aplicată este domeniul filosofiei morale în care se discută probleme morale specifice ce țin
de drepturile omului, pedeapsa capitală, drepturile animalelor, valoarea ecosistemelor, eutanasia,
sinuciderea, drogurile, prostituția, avort etc.

Teoriile etice din Antichitate acordă o importanță specială virtuților / Aristotel, Platon și stoicii:
viața rațională - bazată pe realizarea și practicarea virtuților reprezintă calea de formare a
caracterului bun. Ierarhizări ale principalelor concepte etice de înțelepciune, curaj, cumpătare sau
justiție.

Etica modernă / Immanuel Kant și George Friederich Hegel.

Hegel consideră morala un factor de bază în fondarea Statului.
Kant a stabilit conținutul moralei ca principiu practic întruchipat în „imperativul categoric”.
Etica lui Kant este etică normativă izvorâtă din modul în care el o definește ca și critică a rațiunii
practice.
„Acționează ca și cum maximul acțiunii tale ar deveni prin voința ta o lege universală a naturii.”
și
„Acționează astfel încât să tratezi umanitatea indiferent dacă din persoana proprie ori în persoana
altuia, întotdeauna ca un sfârșit și niciodată numai ca mijloc.” "
Kant consideră că legea morală este datoria individuală, pentru că ea este înzestrată cu „voința
bună” care este motorul moralei.

În postmodernism s-au produs schimbări majore ale percepției filosofice despre datorie.
Drepturile omului au devenit baza viziunii despre ființele umane, absolutismul exprimat prin
imperativul categoric al lui Kant a fost înlocuit cu relativismul bazat pe autonomia individuală și
valorile datoriei morale absolute au fost înlocuite cu fericirea personală. S-au dezvoltat noi
curente filosofice.
Etica responsabilității este noua direcție a eticii.
Jean Paul Sartre - individul nu este responsabil pentru propria individualitate, ci pentru Ceilalți.
Uriașa responsabilitate devine anxietate pentru „Eu” și nu o preocupare pentru Ceilalți.
Emmanuel Levinas - responsabilitatea finală a „Eului” este „Fața” sau „Celălalt”.
„În fața Celuilalt, Eul este infint responsabil, Celălalt este cel sărac și lipsit, și nimic din ceea ce-l
preocupă pe acest Străin nu poate să lase Eul indiferent”. „Noi construim lumea noastră în
mintea noastră [...] Dar când Fața celuilalt pătrunde în această construcție mărginită, [...] Celălalt
devine inevitabil parte a a cestei construcții”. Și cum „Celălalt
nu poate niciodată să devină una cu „eul” nostru, el transcende continuu sărmana noastră
încercare de a-l cunoaște [...]. Celălalt se ridică deasupra marginilor noastre, sau deasupra
cunoașterii construite și astfel, ne transcede, transcede sărmana noastră încercare de a-l cunoaște
și categorisi și devine cel pentru care sunt responsabil [...] cel pentru care trebuie să răspund”.

Ghid de lucru
valabil atât pentru purtătorul autorității (în cazul nostru profesorul), cât și pentru agenții săi
executivi (elevii). Listă de valori morale universale care ar putea să acționeze ca principii
deontologice, sau într-o formă particularizată, ca un cod deontologic:
Principiul umanismului - principiul exprimat în imperativul lui Kant, „Acționează astfel încât să
tratezi umanitatea din propria persoană sau din a altuia, întotdeauna ca scop și niciodată numai ca
mijloc”.
Principiul altruismului - sau principiul „celei mai mari fericiri a celuilalt” este menit să
restaureze egalitatea între purtătorul autorității (profesor) și agentul executiv (elev). În
consecință, purtătorul autorității ar trebui:
•să recunoască dreptul celuilalt la fericire, descoperindu-l și cunoscându-l
•să contribuie la fericirea celuilalt angajându-se în educația elevilor săi
•să-și construiască propria fericire în fericirea fiecăruia, angajându-se la o atitudine morală
ridicată față de subordonații săi.
Principiul reciprocității - cere purtătorului de autoritate să accepte să se judece pe sine ca și cum
i-ar judeca pe alții, să se gândească la consecințele acțiunilor sale asupra altora ca și cum ar fi în
locul lor.
Principiul autorității suficiente - principiu deontologic care ar trebui să prevină reglementarea
excesivă, permițând agentului executiv să manifeste inițiativă. Potrivit acestui principiu,
purtătorului autorității îi este permis să aplice unele reglementări, dar el trebuie să le aplice
numai în anumite circumstanțe. Astfel, numărul sau cantitatea de reglementări ar trebui să fie
rezonabilă. Principiul autorității necesare vizează atingerea competențelor profesionale și morale
de către purtătorul de autoritate.
Codul profesional este o abordare sistematică de mediere a conflictelor care pot să apară când o
persoană, activând în calitatea sa profesională, îndeplinește mai multe roluri. Codurile
profesionale sunt definite de aesmenea ca declarații de valori împărtășite, din care rezultă o
prescripție pentru acțiuni corecte. Un cod profesional complet enumeră atât obligațiile cât și
privilegiile profesiei sau asociației căreia îi sunt atașate. Drepturile pozitive și datoriile grupului
profesional sunt direct sau indirect legate de satisfacerea nevoilor care ar trebui să fie promovate
de membrii grupului [...]. Profesioniștii au obligația fermă să satisfacă nevoile, să promoveze
interesele și să respecte valorile clientelei lor, căci îndeplinirea acestei obligații constituie baza
poziției lor privilegiate în societate.
Codul profesional este un acord de grup, un contract, un ghid despre cum să se folosească
competențele de specialitate. El este specific specializării și contextului.
Exemple de coduri de etică profesională: codul etic al profesorului, codul de etică și deontologie
profesională a cercetătorilor, codul de deontologie medicală, codul de deontologie al
consilierului juridic, codul de etica si deotologie al polițistului, etc. Comisii de etică (funcții
speciale)

Posibile întrebări pentru crearea unui ghid de etică profesională:

1)„Cine sunt actorii cheie ? Cine este implicat ? Cine este afectat?
2) Care este acțiunea propusă care trebuie să fie evaluată ca etică sau non-etică? Este o problemă
legală / alte standarde ar trebui să fie luate în considerare ?
3) Care este contextul acțiunii propuse?
4) Care este scopul acțiunii propuse?
5) Care sunt acțiunile alternative care ar putea să fie luate în considerare? Care sunt consecințele
fiecărei alternative?
6) Care sunt valorile de lucru implicate în conflict ? Există vreo ierarhie/ ordine a valorilor?
7) Ce alte valori aparțin dilemei care este analizată (inclusiv valorile personale și profesionale)?
8) Cine are responsabilitatea să ia decizia ? Cine are dreptul să ia decizia ? Cine ar trebui să
participe la luarea deciziei? De ce?
9) Care sunt soluțiile posibile (cel puțin două) ?
10) Precizați raționamentul moral din spatele soluției alese, referitor la cum și de ce orice acțiune
dată susține conflictul de valori.

Conexiunile termenului de conduită

Termenul de conduită este definit prin expresii precum „fel de a se purta”, ”comportare …” sau
„maniera de a se manifesta”.

Comportament: 1) modalitate de a activa în anumite împrejurări sau situații; 2) ansamblul

manifestărilor obiective ale oamenilor și ale animalelor prin care se exteriorizează viața zilnică;
3) mod de a se purta, ținuta, conduita; 4) totalitate a modalităților de reacție a organismului față
de mediul înconjurător; 5) mod în care un organism reacționează față de factorii de mediu.
(DEX)

Conduita: este un concept conex și altor termeni și expresii, dintre care, pentru tematica pe care o
propune prezenta analiză, sunt de reținut urmatorii termeni:

1 adevăr: concordanța între ceva și realitățile obiective; oglindire fidelă a realității în

gândire; ceea ce corespunde realității;

2 carență: lipsă, deficiență, neglijență, lacună, neajuns, păcat, scădere sau slăbiciune;

3 cinste: onestitate, probitate, corectitudine; face trimitere la corectitudine,

incompatibilitate, integritate, loialitate, onorabilitate, credință, devotament, fidelitate,
statornicie; poate fi tradus prin calitate morală și sentimentul demnității, dreptății și al
constiinciozității, care servesc drept călăuza în conduita omului;
4 corectitudine: însușirea de a corespunde normelor sau regulilor; care corespunde
uzanțelor sociale sau organizaționale; atitudine ireproșabilă și de respect pentru
principiile moralei sociale;

5 defect: lipsa, scădere sau imperfecțiune morală ori ceea ce nu este conform unor reguli
stabilite într-un domeniu; se mai poate traduce prin cusur, insuficiență, lacună,
nedesavârșire, răutate, lichelism, anomalie, sminteală;

6 delăsare: atitudine de nepăsare sau neglijență față de o activitate începută; a părăsi sau
abandona o muncă începută;

7 drept: acțiune făcută potrivit dreptății și adevărului; dar și putere, prerogativă legal
recunoscută unei persoane de a avea o anumită conduită, de a se bucura de anumite
privilegii sau totalitate a principiilor și prevederilor general admise pentru realizarea
personalității umane ori totalitatea regulilor care reglementează relațiile într-o societate;

8 dreptate: principiu moral și juridic care presupune a recunoaște și a da fiecăruia ceea ce

i se cuvine;

9 incorect: care este lipsit de cinste, de onestitate; care este rău, greșit, eronat, inexact,
necinstit, înșelător;

10 integritate: însușirea de a fi integru, cinstit, corect, incoruptibil; sentiment al demnității,

dreptății și constiinciozității, care servește drept călăuză în conduita omului;

11 insuficiență: stare a ceea ce este insuficient și/sau incapacitatea unui sistem social de a
funcționa normal, de a asigura acoperirea sarcinilor și responsabilităților;

12 îndatorire: datoria de a face ceva, obligație; obligație morală, sarcina obligatorie;

13 just: conform cu adevărul sau echitatea; care acționează și judecă în conformitate cu

dreptatea; care este întemeiat pe lege;

14 lipsa: lucru care lipseste dintr-un ansamblu, faptul de a avea lacune, scăderi; face
trimitere la deficiențe, defecte, la ceea ce lipsește din ceva:

15 moravuri: totalitatea obiceiurilor și deprinderilor unui grup social sau ale unei persoane;
el face trimitere la decența în comportare, la moralitate, la conduita morală;

16 nărav: obicei, deprindere rea, viciu, pasiune, patimă, obicei rău; face trimitere la
caracter, la firea umană, la deprinderi nedorite;

17 neajuns: lipsa unor însușiri necesare, ființa care nu are judecată sănătoasă; face trimitere
la lipsuri, la scăderi de cantitate sau calitate, de eficiență sau eficacitate;

18 neglijență: atitudine de nepăsare, de delăsare în îndeplinirea unei datorii, trădare prin

 forma culpei, constând prin atitudinea cuiva care nu prevede consecințele păgubitoare ale
faptelor sale;

19 normă: regula, dispoziție obligatorie fixată prin lege sau prin uz; regulă privitoare la
modul de comportare a omului în societate, la obligațiile față de ceilalți si față de
societate;

20 obligație: sarcina obligatorie, datorie morală;

21 onestitate: caracter onest, integru, cinstit, comportament onest, corect;

22 oportun: care se întâmplă la momentul potrivit, adecvat situației și împrejurărilor;

23 ordine: stare de orânduială, disciplina și de sistematizare, de succesiune regulată a

lucrurilor, acțiunilor, gesturilor;

24 perfecțiune: ființa sau lucru perfect și/sau starea de a fi desăvârșit; poate fi tradus și prin
însușirea de a fi perfect;

25 prerogativă: împuternicire acordată în exclusivitate unui organ al statului sau unei

persoane oficiale;

26 principiu: totalitatea regulilor și noțiunilor de bază ale unei discipline; regulă sau normă
de acțiune; idee de bază pe care se intemeiază un sistem, un serviciu social;

27 regulă: lege pe baza careia se desfașoară o activitate sau se produce un fenomen;

modalitate de a rezolva o serie de probleme, de a îndeplini o serie de activiăți, îndatoriri,
obligații, operațiuni;

28 responsabilitate: îndatorirea de a răspunde de un fapt, o sarcină, o atribuție, de actele și

faptele proprii; capacitatea unui subiect conștient de a lua o decizie într-o situație
particulară;

29 responsabilitate administrativă: obligația ce revine organelor administrației publice de

a da socoteală pentru actele și faptele sale și ale funcționarilor săi;

30 viciu: pornire nestăpânită spre rău, apucatură rea, obișnuința anormalaă nedirijată de
voință sau de rațiune; face trimitere la desfrâu, dezmăț, destrăbălare, presiuni
necontrolate;

Surse:

https://dexonline.ro/[ultima accesare: 29.10.2018]

Gruber, Gabriela: Generalități despre etică, morală și deontologie. Un scurt istoric.
https://www.researchgate.net/profile/Gabriela_Gruber/publication/311406664_Generalitati_despre_etica
[ultima accesare: 29.10.2018]

Morala, etica și deontologia – considerașii generale. http://www.creeaza.com/familie/etica-

deontologie/MORALA-ETICA-SI-DEONTOLOGIA-CO716.php[ultima accesare: 29.10.2018]

Bibliografie complementară (sugestii) - vezi BCUT, cuvânt cheie „etica“