DILEME ETICE IN ACTIVITATE PROFESIONALA

Relaţiile dintre oameni întotdeauna sînt concrete,ele constituindu-se de fiecare dată

în conformitate cu anumite motive, pentru anumite scopuri. Adică morala menţine nu
numai relaţii soc ialedar le face posibile şi le garantează şi pe cele personale. Noţiunea de
etică profesională este utilizată de cele mai multe ori nu atît pentru desemnarea unei ramuri
a teoriei,dar mai ales, a unui cod moral a unor oameni ce aparţin unei profesii anumite.
Normele morale nu sunt nici prescripţii nici instrucţiuni, ci deontologism
etic.Normele etice interacţionează cu cele juridice,fără însă a se suprapune.Etica
profesională are importanţă, în primul rînd,pentru profesiile,obiectul cărora este omul.
Atunci cînd reprezentanţii unei profesii anumite,în virtutea specificului,se găsesc într-o
comunicare permanentă şi continuă cu alţi oameni,exercitînd influenţa asupra lumii lor
lăuntrice,asupra interacţiunilor morale,asupra destinului omului,există nişte coduri morale
specifice ale reprezentanţilor acestei profesii. Din cele enunţate anterior, conchidem că,
încadrul fiecărei profesii există probleme specifice de morală, dar etica profesională are
importanţă, în primul rînd, pentru profesiile obiectul cărora este omul.
O dilemă etică este o problemă care se referă la opțiuni alternative şi contradictorii.
Alegerea acţiunilor presupune o dilemă etică atunci când acţiunea considerată are atât
consecinţe pozitive, cât şi negative pentru sine, ceilalţi şi mediu. Adevăratele dileme etice
sunt situaţii de non-câștig prin definiție, unde ești condamnat dacă faci la fel cum ești dacă
nu faci

De ce am nevoie de etică?

Etica te ajută să formulezi întrebări cu privire la ce este „corect” –ce ar trebui să faci
– în situația în care apare o dilema etică în activitatea de student de zi cu zi ți să iei
deciziile cele mai bune

Ce este o dilema etică?

„O situație în care trebuie să se facă o alegere dificilă între două direcții de acțiune,
care implică încălcarea unui principiu moral.” (Dicționarul Oxford). Pentru ca o situație să
fie clasificată ca „dilema etică”, trebuie să fie întrunite trei condiții:
- persoana trebuie să ia o decizie neplăcută cu privire la care cale acțiune ar fi cea
mai potrivită
 - trebuie să existe diferite acțiuni/situații dintre care săse poată alege.
- indiferent de care calede acțiune este adoptată, un principiu etic este compromise
sau încălcat. Cu alte cuvinte, nu există o soluție perfectă.
O dilemă etică este o problemă care se referă la opțiuni alternative şi contradictorii.
O alegere a acţiunilor pre-supune o dilemă etică, atunci când acţiunea considerată are atât
consecinţe pozitive, cât şi negative pentru sine, ceilalţi şi mediu.
Cele mai multe dileme etice sunt depășite de oameni pe cont propriu, chiar dacă
multe dintre aceste dileme se referă, totuși, semnificativ la dimensiunea profesională și
instituțională . . . În cele mai multe cazuri, problema are mai multe dimenesiuni şi nu
valorile personale stau la baza problemei. De asemenea, sunt cele ale instituției, cele ale
societății, chiar și cele ale altei persoane, precum un coleg, cealaltă parte sau de o a treia
persoana implicată. Întotdeauna există atât de multe dimensiuni suprapuse care
influenţează comportamentul şi acest fapt determină ca orice chestiune etică să fie abordată
în conexiune cu aceasta.
In mod traditional, politistul este considerat de catre comunitate un simbol al
legalitatii si al ordinii, intreaga lui munca fiind guvernata de un set de norme si principii de
etica si deontologie, care trebuie sa se reflecte atat in viata profesionala, cat si in cea
personala. Politistii sunt printre cei mai expusi la tipuri de manifestari negative in societate.
De la formele cele mai agresive, precum crime terifiante, batai, violuri, furturi, distrugeri
de bunuri, si pana la cele mai putin socante (dar nu mai putin vinovate), cum ar fi
violentele verbale. Astfel, comportamentul politistului se poate afla intr-o stransa corelatie
cu emotiile negative acumulate la serviciu sau pe parcursul zilei, iar tipurile
comportamentale cu care intra in contact il pot determina sa oscileze intre sentimentul de
putere, de forta si sentimentul de indoiala, de descurajare, de scadere a stimei de sine.
Pentru a se apara de aceste emotii, politistul dezvolta reactii de provocare, de agresivitate,
de opozitie fata de familie si societate.
Polițistul trebuie să se comporte civilizat și să dea dovadă de amabilitate și
solicitudine, adoptând o atitudine politicoasă și fermă. Acesta trebuie să dovedească
stăpânire de sine, capacitate de comunicare, abilități de gestionare a situațiilor conflictuale,
dezvoltându-și prin sistemul de formare continuă puterea de înțelegere a problemelor
sociale, culturale și educaționale specifice colectivității în care își exercită profesia, precum
și, după caz, capacitățile manageriale.
In acest context, notiunea de violenta este discutata in relatie cu cea de agresivitate.
Radacina latina a termenului violenta este vis, care inseamna „forta” si care trimite la ideea
de putere, de dominatie, de utilizare a superioritatii fizice, deci a fortei, asupra altuia. De
aceea, politistul trebuie sa isi mentina o conduita ireprosabila, asumandu-si rolul de
protector al respectului intre oameni, indiferent de rasa sau religie, precum si a egalitatii
intre sexe. Astfel, el va preveni actele de violenta care ar putea avea loc din cauza acestor
discriminari, ce se pot manifesta sub diverse forme atat in familia sa, cat si in societate.
Dintr-o alta perspectiva, caracterul dobandit al agresivitatii survine in functie de context si
este un raspuns al politistului la conditiile de mediu. In acest sens, cea mai cunoscuta teorie
este cea formulata de cercetatorul american de la universitatea Yale, John Dollard, si de
colaboratorii sai, care explica natura comportamentelor agresive prin ipoteza frustrare-
agresiune.

Principiile care guvernează conduita profesională a polițistului sunt următoarele:

a) legalitatea - în exercitarea atribuțiilor sale polițistul este obligat să respecte legea,

precum și drepturile și libertățile constituționale ale persoanelor;

b) egalitatea, imparțialitatea și nediscriminarea - în îndeplinirea atribuțiilor profesionale

polițistul aplică tratamente egale tuturor persoanelor, luând aceleași măsuri pentru situații
similare de încălcare a normelor protejate de lege, fără a fi influențat de considerente
etnice, de naționalitate, rasă, religie, opinie politică sau de orice altă opinie, vârstă, sex,
orientare sexuală, avere, origine națională, socială sau decurgând din orice altă situație;

c) transparența - constă în deschiderea pe care polițistul trebuie să o manifeste față de

societate în limitele stabilite de reglementările polițienești;

d) capacitatea și datoria de exprimare - reprezintă posibilitatea polițistului de a analiza

situațiile profesionale pe care le întâlnește și de a-și exprima punctul de vedere, potrivit
pregătirii și experienței sale, pentru a îmbunătăți calitatea și eficacitatea serviciului
polițienesc cu privire la acestea;

e) disponibilitatea - presupune intervenția polițistului în orice situație în care ia cunoștință

despre atingerea adusă vreuneia dintre valorile apărate de lege, indiferent de momentul
constatării acesteia, capacitatea de a asculta și de a rezolva problemele celor aflați în
dificultate ori de a îndruma către alte autorități cazurile care se situează în afara
competenței ori atribuțiilor sale;

f) prioritatea interesului public - se manifestă prin aceea că pentru îndeplinirea atribuțiilor

funcționale polițistul acordă prioritate realizării serviciului în folosul comunității;

g) profesionalismul - presupune aplicarea corectă și responsabilă a cunoștințelor teoretice

și a deprinderilor practice pentru exercitarea atribuțiilor de serviciu;

h) confidențialitatea - determină obligația polițistului de a garanta securitatea datelor și

informațiilor obținute în exercitarea autorității conferite de lege;

i) respectul - se manifestă prin considerația pe care polițistul o acordă persoanelor,

colegilor, superiorilor, subordonaților, drepturilor și libertăților acestora, instituțiilor,
legilor, valorilor sociale, normelor etice și deontologice;
j) integritatea morală - presupune adoptarea unui comportament conform normelor etice
acceptate și practicate în societate;

k) independența operațională - constă în îndeplinirea atribuțiilor și misiunilor potrivit

competențelor stabilite pentru nivelul ierarhic pe care îl ocupă în cadrul poliției, fără
imixtiunea ilegală a altor polițiști, persoane sau autorități;

l) loialitatea - se exprimă prin atașamentul față de instituție și valorile promovate de

aceasta, adeziunea conștientă manifestată de către polițist, din proprie inițiativă, față de
obiectivele instituției, respectul față de ierarhia instituției, onestitate în relațiile
interpersonale, respectul față de adevăr și dreptate, conștiinciozitate în îndeplinirea
atribuțiilor, respectarea angajamentelor asumate, asigurarea confidențialității informațiilor
obținute în procesul muncii.

Polițiștii locuiesc şi lucrează într-un context social constant schimbător şi dinamic,

în care sunt expuși la o multitudine de conflicte etice. Dilemele etice apar în cele mai
inoportune momente, adesea fără avertisment şi în lipsă de timp pentru a se opri şi analiza
situația. Chiar şi cel mai cinstit, ireproșabil politist poate lua decizii etice inadecvate. . .
decizii ce pot duce la consecințe radicale. Dacă polițiștii au de gând să țină piept dilemelor
etice, ei trebuie să fie la fel de pregătiți psihologic, precum ar fi pentru previziuni tactice.

Polițiștii sunt mandatați să aplice legea și normele stabilite prin legi şi acte
normative. Regulile scrise servesc drept orientare generală și tind să fie aplicate în cât mai
multe situații posibile. Totuși, ele nu pot cuprinde și nu pot fi aplicate în același mod
pentru fiecare situaţie concretă cu care un polițist se poate confrunta în munca sa zi de zi.
În plus, situaţiile din viaţa reală sunt adesea foarte complexe şi aceasta poate crea
ambiguitate în ceea ce priveşte norma aplicabilă. În final, în unele cazuri, diferite reguli se
pot contrapune,forțând nevoia alegerii, în circumstanțele date, în favoare uneia dintre ele.
Atunci când politiatii se confruntă cu astfel de cazuri, ei sunt lăsați să acționeze în baza
propriei judecăți, adică să-și exercite atribuțiile disceționare.

Etica profesională este un fenomen multidimensional:ea se prezintăca o totalitate de

norme şi principii ale activităţii profesionale în lucrul cu oamenii şi pentru oameni; este
înţe-leasă ca măiestrie şi stăpânire perfectă a profesiei; ca rezultat al aprecierii juste de
către societate a activităţii specialistului; ca autodeterminare morală şi cultură generală; ca
orizont etic, cunoştinţe, experienţă şi poziţie de viaţă etc. Sub toate aspectele de definire,
etica profesională stabileşte standardele conduitei specialiştilor, înglobate în calitatea înaltă
a lucrului efectuat, în siguranţa şi eficienţa serviciilor oferite; determină atitudineaomului
faţă dedatoria profesională; concretizează cerinţele societăţii faţă de aspectele morale ale
activităţii specialiştilor, cele mai importante dintre careţin de asigurarea securităţii vieţii şi
sănătăţii, drepturilor şi liber-tăţilor cetăţeneşti, egalităţii tuturor în faţa legii. Misiunea
principală a eticii profesionale este de a asigurarealizarea principiilor general umane în
activitatea profesională a oamenilor, de a contribui la îndeplinirea cu succes a
responsabilităţilor profesionale. Etica profesională ajută specialistul să evite greşelile, să
aleagă direcţia de conduită corectă având ca repere valorile, principiile şi normele elaborate
de codurile etice ale fiecărei profesii, care şi creează posibilităţi favorabile pentru luarea
deciziilor privind cea mai adecvată acţiune.
 BIBLIOGRAFIE

1. Institut Suisse de Police (Institutul Elvețian de Poliție). “Droits de l’Homme et

Ethique Professionnelle: Manuel de référence pour l’examen professionnel fédéral
de Policer /Policière.” Neuchatel: Institut Suisse de Police (Institutul Elvețian de
Poliție), 2009
2. Raines, Julie. Ethics in Policing: Misconduct and Integrity. Sudbury: Jones and
Bartlett, 2011.
3. Pollock, Joycelyn M, and Ronald F. Becker. “Ethics Training: Using Officers’
Dilemmas.” FBI Law Enforcement Bulletin 65, no. 11 (1996)
4. Cohen, Howard S. şi Michael Feldberg. “Rock Concert.” În Power and Restraint:
The Moral Dimension of Police Work, 71-88. Westport: Praeger Publishers, 1991.
5. Institut Suisse de Police (Institutul Elvețian de Poliție). “Droits de l’Homme et
Ethique Professionnelle: Manuel de réfé-rence pour l’examen professionnel fédéral
de Policer/Policière.” Neuchatel: Institut Suisse de Police (Institutul Elvețian de
Poliție), 2009
6. Kidder, Rushworth M. How Good People Make Tough Choices. New York: Harper,
1995.
7. Klockars, Carl B. “The Dirty Harry Problem.” Annals of the American Academy of
Political and Social Science 452, (1980).
8. Pollock, Joycelyn M şi Ronald F. Becker. “Ethics Training: Using Officers’
Dilemmas.” FBI Law Enforcement Bulletin 65, nr. 11 (1996): 20-27
9. Bittner, Egon. “The Functions of the Police in a Modern Society.” Maryland:
National Institute of Mental Health, Center for Studies of Crime and Delin-quency
(Centrul de Studii privind Criminalitatea și Delicvența).
10. MacINTYRE, A. Tratat de morală. După virtute.Bucureşti: Humanitas, 1998.
11. CODUL de etică și deontologie al polițistului | Hotărâre 991/2005
Respectarea principiilor și a regulilor din prezentul cod reprezintă o datorie de onoare a polițistului.

ARTICOLUL 2 Domeniul de aplicare

(1) Prezentul cod stabilește regulile de conduită a polițistului în exercitarea atribuțiilor profesionale care
decurg din legislația aplicabilă personalului Ministerului Administrației și Internelor. Orice persoană poate
pretinde polițistului respectarea acestor reguli de conduită în raporturile sale cu acesta.

(2) Scopul prezentului cod îl constituie asigurarea conduitei etice a polițistului prin formarea și
promovarea unei culturi profesionale adecvate, formarea și educarea personalului în spiritul acesteia,
prevenirea abaterilor comportamentale, îmbunătățirea calității serviciilor, protecția persoanelor și a
polițiștilor și realizarea, pe această cale, a echilibrului între drepturile cetățenilor, interesele autorităților
publice, drepturile și obligațiile personalului instituției.

(3) Prevederile prezentului cod sunt elaborate în considerarea principiilor enunțate în Recomandarea REC
(2001)10 privind Codul european de etică al poliției.

ARTICOLUL 3 Funcțiile principale ale poliției

(1) În societatea românească, guvernată de principiile statului de drept, principalele atribuții ale poliției
sunt: apărarea drepturilor și libertăților persoanei, a proprietății private și publice, prevenirea, descoperirea
și combaterea actelor și faptelor infracționale, asigurarea ordinii și siguranței publice. Prin îndeplinirea
acestora se promovează încrederea reciprocă, respectul și dezvoltarea democratică a societății.

(2) Activitatea poliției constituie serviciu public specializat care se realizează în interesul persoanei și
comunității, precum și în sprijinul instituțiilor statului, în conformitate cu legislația internă și
internațională aplicabilă în domeniu.

ARTICOLUL 4 Despre poliție și cooperarea cu alte instituții ale statului

(1) Poliția își îndeplinește misiunile sub autoritatea și răspunderea instituțiilor abilitate de lege.

(2) Poliția cooperează cu Ministerul Public în limitele competențelor ce îi revin în conformitate cu

procedurile prevăzute de lege.

(3) În îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin poliția trebuie să respecte independența și imparțialitatea

judecătorilor.

(4) În cadrul poliției se asigură dezvoltarea unui mediu organizațional bazat pe conștiință, integritate
profesională, nediscriminare, comunicare, transparență, prevenirea și combaterea corupției la toate
nivelurile ierarhice.

(5) În îndeplinirea misiunilor ce le revin serviciile polițienești cooperează și cu alte structuri însărcinate cu
aplicarea legii.

ARTICOLUL 5 Controlul poliției

Actele întocmite de poliție pot face obiectul unui control extern exercitat de către puterea judecătorească,
potrivit prevederilor legale în vigoare.

ARTICOLUL 6 Principii generale Jurisprudență

Principiile care guvernează conduita profesională a polițistului sunt următoarele:

a) legalitatea - în exercitarea atribuțiilor sale polițistul este obligat să respecte legea, precum și drepturile
și libertățile constituționale ale persoanelor;

b) egalitatea, imparțialitatea și nediscriminarea - în îndeplinirea atribuțiilor profesionale polițistul aplică

tratamente egale tuturor persoanelor, luând aceleași măsuri pentru situații similare de încălcare a normelor
protejate de lege, fără a fi influențat de considerente etnice, de naționalitate, rasă, religie, opinie politică
sau de orice altă opinie, vârstă, sex, orientare sexuală, avere, origine națională, socială sau decurgând din
orice altă situație;

c) transparența - constă în deschiderea pe care polițistul trebuie să o manifeste față de societate în limitele
stabilite de reglementările polițienești;

d) capacitatea și datoria de exprimare - reprezintă posibilitatea polițistului de a analiza situațiile

profesionale pe care le întâlnește și de a-și exprima punctul de vedere, potrivit pregătirii și experienței
sale, pentru a îmbunătăți calitatea și eficacitatea serviciului polițienesc cu privire la acestea;

e) disponibilitatea - presupune intervenția polițistului în orice situație în care ia cunoștință despre atingerea
adusă vreuneia dintre valorile apărate de lege, indiferent de momentul constatării acesteia, capacitatea de a
asculta și de a rezolva problemele celor aflați în dificultate ori de a îndruma către alte autorități cazurile
care se situează în afara competenței ori atribuțiilor sale;

f) prioritatea interesului public - se manifestă prin aceea că pentru îndeplinirea atribuțiilor funcționale
polițistul acordă prioritate realizării serviciului în folosul comunității;

g) profesionalismul - presupune aplicarea corectă și responsabilă a cunoștințelor teoretice și a

deprinderilor practice pentru exercitarea atribuțiilor de serviciu;

h) confidențialitatea - determină obligația polițistului de a garanta securitatea datelor și informațiilor

obținute în exercitarea autorității conferite de lege;

i) respectul - se manifestă prin considerația pe care polițistul o acordă persoanelor, colegilor, superiorilor,
subordonaților, drepturilor și libertăților acestora, instituțiilor, legilor, valorilor sociale, normelor etice și
deontologice;

j) integritatea morală - presupune adoptarea unui comportament conform normelor etice acceptate și
practicate în societate; Jurisprudență

k) independența operațională - constă în îndeplinirea atribuțiilor și misiunilor potrivit competențelor

stabilite pentru nivelul ierarhic pe care îl ocupă în cadrul poliției, fără imixtiunea ilegală a altor polițiști,
persoane sau autorități;

l) loialitatea - se exprimă prin atașamentul față de instituție și valorile promovate de aceasta, adeziunea
conștientă manifestată de către polițist, din proprie inițiativă, față de obiectivele instituției, respectul față
de ierarhia instituției, onestitate în relațiile interpersonale, respectul față de adevăr și dreptate,
conștiinciozitate în îndeplinirea atribuțiilor, respectarea angajamentelor asumate, asigurarea
confidențialității informațiilor obținute în procesul muncii.

ARTICOLUL 7 Exercitarea atribuțiilor

(1) Acțiunile polițiștilor trebuie să fie conforme cu dreptul intern, convențiile și acordurile internaționale
la care România este parte.

(2) În activitatea de aplicare a legii, polițistul trebuie să respecte principiul prezumției de nevinovăție,
asigurând fiecărei persoane care face obiectul cercetării exercitarea deplină și efectivă a drepturilor sale, în
condițiile prevăzute de lege.

(3) Polițistul trebuie să îndeplinească atribuțiile și misiunile ce îi revin într-o manieră echitabilă și
obiectivă, cu respectarea și protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei consacrate prin
Constituție și prin alte legi, în conformitate cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convenția
europeană a drepturilor omului, Codul european de etică al poliției și cu dispozițiile tratatelor la care
România este parte.

(4) Pe timpul îndeplinirii atribuțiilor profesionale polițistul acționează în parteneriat cu populația și trebuie
să acorde persoanelor protecție, asistența de specialitate pe care aceștia sunt îndreptățiți să o primească și
servicii, conform misiunilor și atribuțiilor poliției.

ARTICOLUL 8 Protecția polițistului în exercitarea atribuțiilor

(1) În îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin polițistul beneficiază, conform legii, de protecția instituției care îi
furnizează sprijin adecvat.

(2) În exercitarea atribuțiilor sale personalul poliției este sprijinit de autoritățile publice în conformitate cu
normele legale în vigoare.

ARTICOLUL 9 Utilizarea forței

(1) Polițistul execută acțiuni în forță ca măsură excepțională, în strictă conformitate cu prevederile legale
și numai în situații de absolută necesitate, pentru îndeplinirea unui obiectiv legitim.

(2) Acțiunile în forță desfășurate de poliție trebuie subordonate principiilor necesității, gradualității și
proporționalității.

(3) Mijloacele din dotare ce pot fi utilizate în timpul acțiunilor în forță, inclusiv armele de foc, vor fi
folosite numai în caz de necesitate absolută, cu respectarea strictă a prevederilor legale.

(4) În momentul realizării obiectivului legitim încetează și exercitarea acțiunii în forță.

(5) În executarea acțiunilor în forță polițistul va avea în permanență în vedere respectarea demnității
umane.

(6) Când este confruntat cu violența fizică ori cu amenințări reale de folosire a forței fizice împotriva sa
ori împotriva altor persoane, polițistul are obligația de a interveni cu fermitate, în limitele legale, pentru
restabilirea ordinii.

ARTICOLUL 10 Deontologia măsurilor polițienești

(1) Măsurile care pot fi luate de poliție în condițiile legii și care presupun privarea de libertate a unei
persoane se realizează numai în cazurile în care sunt cel puțin indicii cu privire la existența sau iminența
producerii unei infracțiuni, cu respectarea procedurii prevăzute de lege, și nu trebuie să depășească
perioada de timp strict necesară îndeplinirii scopului acestora.

(2) Persoanele care fac obiectul unor măsuri luate în condițiile alin. (1) trebuie să fie informate cu privire
la motivele privării de libertate, la procedura aplicabilă situației respective și să li se asigure posibilitatea
exercitării drepturilor corespunzătoare calității pe care o au în funcție de situația creată.

(3) Pe timpul aplicării măsurilor luate în condițiile alin. (1), polițiștii evaluează și întreprind măsurile
necesare pentru siguranța persoanei, monitorizarea stării de sănătate, realizarea condițiilor de igienă și de
alimentație corespunzătoare.

(4) În contactele realizate cu persoanele asupra cărora s-au dispus măsuri privative de libertate, precum și
pe timpul desfășurării cercetărilor polițistul trebuie să respecte cu strictețe normele procedurale prevăzute
de lege.

ARTICOLUL 11 Relația polițistului cu diferite categorii de persoane

(1) Polițistul trebuie să acorde sprijin, conform competențelor legale, victimelor infracțiunilor atunci când
intră în contact cu acestea pe timpul și în afara îndeplinirii atribuțiilor de serviciu. În acest sens, victima
este îndrumată către serviciile specializate ale poliției sau ale altor instituții cu responsabilități în domeniu
și este informată, după caz, cu privire la modalitățile de soluționare a situației sale.

(2) Relația polițistului cu martorii trebuie să se desfășoare în limitele competențelor și prevederilor legale,
cu respectarea drepturilor și libertăților constituționale ale acestora și ale membrilor lor de familie, cu
precădere a celor care vizează viața, integritatea corporală sau libertatea.

(3) Pe timpul acțiunilor polițistul trebuie să acorde atenție deosebită nevoilor specifice ale unor categorii
speciale sau vulnerabile de populație, cum ar fi: copiii, femeile, bătrânii, persoanele cu handicap.

CAPITOLUL II Normele de conduită profesională a polițistului

ARTICOLUL 12 Conduita generală Jurisprudență

Polițistul răspunde la orice solicitare privind exercitarea profesiei, evită comportamentul care ar putea
afecta încrederea populației, este disciplinat și apără prestigiul instituției și profesiei, exercitând toate
prerogativele și îndatoririle specifice funcției publice pe care o deține.

ARTICOLUL 13 Comportamentul polițistului

(1) Polițistul trebuie să se comporte civilizat și să dea dovadă de amabilitate și solicitudine, adoptând o
atitudine politicoasă și fermă.

(2) Polițistul trebuie să dovedească stăpânire de sine, capacitate de comunicare, abilități de gestionare a
situațiilor conflictuale, dezvoltându-și prin sistemul de formare continuă puterea de înțelegere a
problemelor sociale, culturale și educaționale specifice colectivității în care își exercită profesia, precum
și, după caz, capacitățile manageriale.

ARTICOLUL 14 Declinarea calității

(1) Polițistul în uniformă trebuie să poarte însemnele distinctive și echipamentul prevăzute de lege, pentru
a fi protejat și recunoscut cu ușurință pe timpul misiunilor.

(2) Polițistul are obligația de a-și face cunoscută identitatea în legătură cu îndatoririle profesionale ce îi
revin, contribuind astfel la realizarea interesului public, asigurarea protecției proprii și crearea premiselor
necesare angajării răspunderii personale pentru acțiunile sau inacțiunile sale.

ARTICOLUL 15 Raporturi în exercitarea profesiei

Polițistul trebuie să promoveze și să dezvolte fără discriminare bunele raporturi între instituția pe care o
reprezintă și comunitate, asigură cooperarea efectivă cu reprezentanții autorităților publice centrale și
locale, ai organizațiilor neguvernamentale și ai populației, ai grupurilor minoritare, inclusiv ai celor etnice.

ARTICOLUL 16 Parteneriatul cu comunitatea

În temeiul relațiilor de parteneriat dezvoltate în cadrul comunității, polițistul furnizează membrilor

acesteia informații privitoare la legislația în vigoare și la activitatea sa profesională, în limita
competențelor ce îi revin și fără a dezvălui date și informații clasificate, potrivit legii.

ARTICOLUL 17 Protecția datelor și informațiilor

(1) Polițistul are obligația să păstreze, în condițiile legii, asigurând respectarea drepturilor persoanelor,
secretul de stat și secretul de serviciu, precum și confidențialitatea deplină a datelor și informațiilor pe care
le deține și să nu le utilizeze abuziv sau în folos personal.

(2) Culegerea, stocarea și utilizarea datelor cu caracter personal de către polițist se fac în condițiile legii și
vor fi limitate strict la ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor legale legitime și specifice
poliției.

ARTICOLUL 18 Respectarea demnității umane

(1) Polițistului îi este interzis să aplice, să încurajeze și să tolereze, în nici o împrejurare, acte de tortură,
tratamente și pedepse inumane sau degradante, constrângeri fizice ori psihice.

(2) În cazul în care polițistul ia cunoștință, prin orice mijloace, despre săvârșirea de către alt polițist a
faptelor prevăzute la alin. (1), ia măsurile care se impun, după caz, pentru determinarea încetării acestui
comportament și pentru informarea superiorilor cu privire la situația sesizată.

ARTICOLUL 19 Atitudinea față de corupție

(1) Polițistului îi este interzis să tolereze actele de corupție și să utilizeze abuziv autoritatea publică pe care
i-o conferă statutul său.

(2) Polițistului îi este interzis să pretindă sau să accepte bani, bunuri ori valori în scopul de a îndeplini sau
de a nu îndeplini atribuțiile profesionale și să primească sarcini, misiuni sau lucrări care excedează
competențelor stabilite prin fișa postului.

(3) Polițistul ia atitudine față de actele de corupție manifestate în cadrul instituției, având obligația de a
informa superiorii și alte organe competente cu privire la cazurile de corupție despre care a luat cunoștință.
Jurisprudență
(4) Polițistului îi este interzis să uzeze de calitatea sau de funcția îndeplinită pentru rezolvarea unor
interese de ordin personal.

ARTICOLUL 20 Sesizarea

Persoanele care se consideră lezate în drepturile și libertățile lor pot contesta acțiunile sau măsurile
poliției, în condițiile legii.

ARTICOLUL 21 Statutul și drepturile polițiștilor

(1) Polițistul este funcționarul public civil cu statut special, care exercită atribuțiile stabilite de lege pentru
poliția română și celelalte structuri polițienești din Ministerul Administrației și Internelor.

(2) În conformitate cu statutul lor profesional, polițistii au dreptul la protecție socială adecvată, măsuri
specifice de protecție a sănătății și securității individuale și la retribuție corespunzătoare potrivit
importanței, riscurilor și gradului de pericol determinat de activitatea profesională.

(3) Polițiștii se pot asocia pe criterii profesionale, umanitare, tehnico-științifice, culturale, religioase și
sportiv-recreative, potrivit prevederilor legale.

(4) Pentru a-și apăra drepturile și a-și promova interesele, polițiștii pot deveni membri ai Corpului
Național al Polițiștilor.

ARTICOLUL 22 Legalitatea acțiunilor

Polițistul are obligația de a verifica sistematic și de a asigura legalitatea acțiunilor sale, înaintea și în
timpul desfășurării acestora, atât din perspectiva respectării legislației naționale, cât și a documentelor
internaționale la care România este parte.

ARTICOLUL 23 Răspunderea polițiștilor

(1) Polițistul răspunde personal pentru acțiunile, inacțiunile și omisiunile sale, în condițiile legii. El are
datoria să se abțină de la executarea ordinelor și misiunilor vădit ilegale, având obligația de a-și informa
de îndată șefii despre aceasta, pe cale ierarhică, atât verbal, cât și prin raport scris.

(2) Abținerea de la executarea ordinelor și misiunilor în condițiile alin. (1) nu atrage răspunderea
disciplinară a polițistului.

(3) Polițistul care deține o funcție de conducere răspunde pentru dispozițiile date subordonaților în temeiul
autorității pe care o exercită potrivit prevederilor legale.

(4) Prin modul de organizare a relațiilor ierarhice în cadrul poliției se asigură posibilitatea identificării
superiorului responsabil de acțiunile sau inacțiunile polițistului în exercitarea atribuțiilor profesionale.

(5) Măsurile disciplinare se stabilesc și se aplică numai după efectuarea cercetării prealabile. În cazurile în
care prin aplicarea sancțiunilor disciplinare se dispune amânarea promovării în grade profesionale sau
funcții superioare ori se aduce atingere raporturilor de serviciu ale polițistului, cercetarea prealabilă este
urmată în mod obligatoriu de consultarea consiliilor de disciplină special constituite.

CAPITOLUL III Dispoziții finale

ARTICOLUL 24 Cadrul general al răspunderii

Încălcarea principiilor și regulilor prevăzute de prezentul cod atrage răspunderea disciplinară, civilă sau
penală a celui vinovat, în condițiile legii.

ARTICOLUL 25 Aplicabilitate

(1) Prezentul cod se aplică personalului aflat sub incidența prevederilor Legii nr. 360/2002 privind Statutul
polițistului, cu modificările și completările ulterioare, precum și personalului Jandarmeriei Române aflat
sub incidența prevederilor Legii nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române,
indiferent de structura în care este încadrat și de funcția pe care o deține.

(2) Dispozițiile deontologice ale prezentului cod sunt obligatorii pe toată durata participării, potrivit
prevederilor legale, la acțiunile poliției și pentru celelalte categorii de personal din Ministerul
Administrației și Internelor care îndeplinesc misiuni în cooperare.

ARTICOLUL 26 Evaluare

Normele prezentului cod și aplicarea acestuia vor fi supuse unor evaluări periodice efectuate de structurile
competente în domeniu.

Acesta este un fragment din Hotărârea nr. 991/2005 pentru aprobarea Codului de etică și deontologie al polițistului.
Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă
actualizată.

Etica profesională este un fenomen multidimensional:ea se prezintăca o totalitate

de norme şi principii ale activităţii profesionale în lucrul cu oamenii şi pentru
oameni; este înţe-leasă ca măiestrie şi stăpânire perfectă a profesiei; ca rezultat al
aprecierii juste de către societate a activităţii specialistului; ca autodeterminare
morală şi cultură generală; ca orizont etic, cunoştinţe, experienţă şi poziţie de viaţă
etc. Sub toate aspectele de definire, etica profesională stabileşte standardele
conduitei specialiştilor, înglobate în calitatea înaltă a lucrului efectuat, în siguranţa
şi eficienţa serviciilor oferite; determină atitudineaomului faţă dedatoria
profesională; concretizează cerinţele societăţii faţă de aspectele morale ale
activităţii specialiştilor, cele mai importante dintre careţin de asigurarea securităţii
vieţii şi sănătăţii, drepturilor şi liber-tăţilor cetăţeneşti, egalităţii tuturor în faţa
legii.Misiunea principală a eticii profesionale este de a asigurarealizarea principiilor
generalumane în activitatea profesională a oamenilor, de a contribui la îndeplinirea
cu succes a responsabilităţilor profesionale. Etica profesională ajută specialistul să
evite greşelile, să aleagă di-recţia de conduită corectă, având ca repere valorile,
principiile şi normeleelaborate de codurile etice ale fiecăreiprofesii, care şi creează
posibilităţifavorabilepentruluarea deciziilor privind cea mai adecvată acţiune.

Bazată pe idealuri mari, profesia de polițist este dificilă. Pentru că adesea trebuie să
ia decizii urgente şi uneori cu impact direct, poliția, care ce nu trebuie să uităm, nu este
perfectă, este supusă unor diverse presiuni (sociale, politice, mediatice, de investigare etc.),
care pot fi o sursă de dezamăgire, descurajare şi uneori regres. Când regulamentul lipsește
sau, invers, atunci când există mai multe regulamente ce coexistă şi se contrazic sau când
regulamentul este vag, nu este neobişnuit faptul că poliția trebuie să rezolve dileme
alegând între două sau mai multe alternative, fiecare dintre ele având avantajele şi
dezavantajele ei.