II.

TEORIA ŞI METODOLOGIA EVALUĂRII

CUPRINS

10. NOTAREA
10.1. Modalităţi de apreciere
10.1.1. Apreciera verbală
10.1.2 Notarea
10.1.2.1. Notarea numerică
10.1.2.2. Notarea literală
10.1.2.3. Notarea prin culori
10.1.2.4. Notarea prin sistem binar
10.1.2.5. Aprecierile din limba latină
10.1.2.6. Acordarea de diplome
10.1.3. Aprecierea prin calificative
10.1.4. Aprecierea nonverbală
10.2. Variabilitatea notării
10.2.1. Subiectivismul în evaluare
10.2.2. Factorii variabilităţii notării
10.2.3. Efecte perturbatoare în apreciere şi notare
10.2.3.1. Efectul halo
10.2.3.2. Efectul de ancorare
10.2.3.3. Efectul Pygmalion sau oedipian
10.2.3.4. Ecuaţia personală a examinatorului
10.2.3.5. Efectul tendinţei centrale
10.2.3.6. Efectul de similaritate
10.2.3.7. Efectul de contrast
10.2.3.8. Efectul de ordine
10.2.3.9. Eroarea logică
10.2.3.10. Efectul de rol
10.3. Bibliografie

Note de curs nr. 10 Page 3

 Capitolul 10

NOTAREA

Aprecierea şcolară, ca atribuire a unei judecăţi de valoare, se poate realiza prin

intermediul anumitor expresii verbale sau simboluri. Aprecierea verbală are rol deosebit
pentru stimularea elevului, cultivând motivaţia pozitivă.
Notarea reprezintă un act de ataşare a unei etichete unui anumit rezultat al învăţării.
Nota este un indice care corespunde unei anumite sume realizate a randamentului şcolar.
Pentru elev, notele pot prezenta (Vrabie, apud Cădariu, 2005, p. 205):
- garanţia şi reuşita în viitor (admitere, reuşită într-o profesie);
- măsura capacităţii de învăţare, a posibilităţilor proprii;
- formă a recompensei şi pedepsei;
- rezultat al efortului depus în mod direct;
- indici în dozarea efortului, curba notelor determinând reglarea eforturilor pentru a
menţine un anumit nivel prevăzut.
V. Pavelescu sintetizează următoarele funcţii ale notei (apud Cădariu, 2005, p. 204):
 rol de informare pentru agenţii educaţionali (profesori, părinţi, elevi);
 rol de reglare a procesului de învăţare, catalizator pentru aspiraţiile elevului;
 rol terapeutic, dinamizator, prin stimulare pentru obţinerea unor „puncte în plus”;
 rol patogen, deoarece nota induce stres, disconfort psihic în situaţiile de insucces;
 rol educativ, datorită interiorizării aprecierii;
 catalizator pentru aspiraţiile elevului şi formarea conştiinţei de sine.

10.1. MODALITĂŢI DE APRECIERE

Aprecierea se poate realiza în mai multe moduri (Cucoş, 2008, pp. 160-161):
 aprecierea verbală sau propoziţională;
 aprecierea prin simboluri: numerice, literale, prin culori;
 aprecierea prin calificative;
 aprecierea nonverbală (ectosemantică).

10.1.1. Apreciera verbală

Frecvent folosită şi cu rol dinamizator, aprecierea verbală se exprimă prin
intermediul limbajului verbal şi cuprinde o gamă largă de exprimări valorice (laudă, mustrare,
acord, dezacord, „bine”, „corect”, „inexact” etc.). Deşi acest mod de apreciere nu este prea
exact, mesajele evaluative pot induce elevilor anumite stări de satisfacţie sau insatisfacţie,
„forţa ratificatoare şi predictivă a cuvântului” având capacitatea de „a întări sau de a pregăti o
capacitate viitoare a educatului” (Cucoş, 2008, p. 161).

10.1.2 Notarea
De cele mai multe ori, aprecierea rezultatelor şcolare se caracterizează prin notare.
Referindu-se la modalităţile de apreciere prin simboluri, I. Bontaş (1998) şi C. Cucoş (2008)
enumeră următoarele sisteme de notare:

Note de curs nr. 10 Page 4

 10.1.2.1. Notarea numerică. Face apel la cifre, fiecare simbolizând un anumit
grad de reuşită sau nereuşită. Scala de notare poate fi diferită de la un sistem
educaţional la altul: 10 trepte în România (1-10); 7 valori în Germania, Elveţia,
Bulgaria (1-6); 8 trepte în Suedia, Norvegia (1-7) etc. Ordinea valorică poate fi
crescătoare sau descrescătoare. Extensiunea scalei de notare este importantă: când scala
este restrânsă, fidelitatea notării este ridicată, dar puterea de discriminare este scăzută;
scalele mai mari oferă discriminare precisă, dar riscul erorilor este mai ridicat.

10.1.2.2. Notarea literală. Utilizată cu precădere în ţările anglo-saxone, acest

tip de notare face apel la litere şi presupune o scală de 6-7 trepte, de la A la F sau chiar
G în Anglia. Semnificaţiile literelor (care pot fi convertite într-un punctaj) sunt: A –
foarte bine, B – bine, C – mediu, D – slab, E – nesatisfăcător, F – foarte slab.

10.1.2.3. Notarea prin culori se realizează mai ales la copiii de vârstă mică.
Capacitatea de impresionare a culorii poate fi accentuată prin asocierea cu diferite
forme geometrice sau figurative. Într-o anumită perioadă, notarea prin culori s-a
materializat şi în învăţământul universitar, prin utilizarea bilelor colorate: albe – pentru
foarte bine; roşii – pentru suficient; negre – pentru insuficient.

10.1.2.4. Notarea prin sistem binar. Este frecventă mai ales pentru proba
practică sau la unele concursuri, colocvii şi utilizează, de regulă, termenii
admis/respins.

10.1.2.5. Aprecierile din limba latină. Sunt utilizate mai ales la finalizarea
cursurilor postuniversitare de doctorat magna cum laude (pentru foarte bine), cum
laude (pentru bine).

10.1.2.6. Acordarea de diplome. Pot fi acordate diplome de merit la finalizarea

bacalaureatului, la absolvirea învăţământului superior etc.

Teoria şi practica evaluării a încetăţenit mai multe modele de notare (Cucoş, 2008,
pp. 164-165):
 Modelul notării prin raportare la grup – se bazează pe comparaţia elevilor între ei
sau prin raportarea rezultatelor la un anumit standard.
 Modelul notării prin raportare la standarde fixe - se face prin raportarea rezultatelor
la criterii unitare pentru întreaga populaţie şcolară.
 Modelul notării prin raportare la obiectivele operaţionale ale lecţiei (Cădariu, 2005,
p. 205).
 Modelul de notare individualizată - se caracterizează prin raportarea rezultelor
obţinute de elevi la alte rezultate individuale realizate de aceiaşi elevi în timp
(raportarea la potenţialul fiecărui elev, la achiziţiile dobândite ulterior – Cădariu,
2005, p. 205).

10.1.3. Aprecierea prin calificative se realizează prin expresii verbale standard, cele
4-6 calificative desemnând un anumit grad al realizării: F.B (foarte bine), B (bine), S

Note de curs nr. 10 Page 5

(satisfăcător), N (nesatisfăcător), precedate de E (excepţional) şi urmate de F.S. (foarte slab).
În ţara noastră notarea prin calificative se utilizează la nivelul învăţământului primar,
valoarea calificativelor putând fi mai uşor conştientizată de către copii. Deşi au
corespondente cifrice: foarte bine (echivalentul notelor 9 şi 10), bine (notele 7 şi 8), suficient
(notele 5 şi 6), insuficient (notele de 1 la 4), calificativele nu pot fi însumate, nu se poate
calcula media aritmetică.

10.1.4. Aprecierea nonverbală se exprimă prin gestualitate, mimică, pantomimă,

mişcările unor părţi ale corpului, suspendări, tăceri etc. Prin intermediul acestora elevilor le
sunt oferite întăriri imediate cu privire la nivelul achiziţiilor sau performanţelor şcolare.
„Uneori, degetul ridicat poate semnifica mai mult decât o notă proastă trecută în catalog”
(Cucoş, 2008, p. 164).

10.2. VARIABILITATEA NOTĂRII

Orice evaluare este caracterizată prin relativitate, deşi evaluarea modernă, spre
deosebire de cea clasică (unde scopul evaluării este de compara elevii, în vederea clasificării
lor în raport cu alţii), îşi propune să realizeze compararea elevilor la nivel individual (prin
raportare la obiective, nu la alţi colegi).

10.2.1. Subiectivismul în evaluare

„O evaluare pur obiectivă”, impersonală şi absolut neutră, adică o evaluare fără
subiect, este nu numai imposibilă, dar şi mai slab semnificativă, mai puţin relevantă şi, în cele
din urmă, mai puţin obiectivă decât o evaluare care angajează explicit subiectivitatea,
valorile, atitudinile, inclusiv sau mai ales viziunea personală ale celui care este evaluat
(Voiculescu, 2001, p. 45).
Cauzele care determină distorsiuni de natură subiectivă în procesul evaluării ţin de
(idem, p. 48):
- insuficienţa informaţiilor primare pe baza cărora se realizează evaluarea;
- alegerea defectuoasă a metodelor şi strategiilor de evaluare în raport cu obiectul sau
cu obiectivele evaluării;
- unele particularităţi ale relaţiei dintre profesor şi elevi, cu componentele ei afectiv-
atitudinale;
- influenţele directe ale mediului psihosocial în care se face evaluarea;
- influenţele datorate contextului pedagogic în care se efectuează evaluarea;
- implicarea factorilor de personalitate, atât a celor care ţin de profesor, cât şi a celor
care ţin de elevi, identificându-se din acest punct de vedere ipostaze ale evaluării
defectuoase (Popescu, 1978):
 notarea - strategică (subaprecierea performanţelor elevilor, cu scopul de a-i
motiva);
 notarea - sancţiune (notarea sub limita de trecere din cauza unor motive
care nu ţin de gradul de pregătire);
 notarea-speculativă (depunctarea pentru aspecte nesemnificative ale
conţinuturilor şcolare);
 notarea - etichetă (categorizări evaluative justificate, care se menţin pentru
o perioadă mai lungă de timp).

Note de curs nr. 10 Page 6

 Aşa cum observă Constantin Cucoş (2008, p. 188), evaluarea defectuoasă se
manifestă fie printr-o subevaluare (care conduce la demobilizare, neîncredere şi stres), fie
printr-o supraevaluare (care conduce la convingerea că totul se poate obţine uşor, fără efort,
introducând un act de injustiţie cu efecte perturbatoare).
Concluzionând, acelaşi autor este de părere că „problema care se pune nu este de a
renunţa la subiectivitate, ci la subiectivism, respectiv la o relativizare neţărmurită a actului
valorizării în funcţie de o multitudine de interese, gusturi, opinii etc. evaluative” (2008, p.
188).

10.2.2. Factorii variabilităţii notării

Relativitatea evaluării este amplificată mai ales în situaţia în care rezultatele nu se
raportează la o normă sau la obiective, dobândind dimensiuni şi mai mari la nivel geografic,
zonal, regional sau internaţional. Factorii care generează distorsiunile cele mai frecvente sunt
(Radu, 2000, pp. 286-288):
 Profesorul poate reprezenta o sursă puternică a variabilităţii, generând următoarele
tipuri de distorsiuni: efectul halo, efectul de stereotipie, efectul de anticipaţie, efectul
de contrast, efectul de generozitate, eroarea personală constantă, eroarea logică etc.
 Alţi factori critici: natura disciplinei, specificarea deficitară a obiectivelor, selecţia
aleatoare a conţinuturilor, stabilirea neclară a criteriilor, irelevanţa metodelor,
tehnicilor şi instrumentelor de evaluare.

10.2.3. Efecte perturbatoare în apreciere şi notare

O notare şi, implicit, proba care generează anumite note) este corectă dacă
îndeplineşte condiţiile obiectivităţii, validităţii, fidelităţii, sensibilităţii şi aplicabilităţii.
1. Obiectivitatea se exprimă în existenţa unui anumit grad de concordanţă între
aprecierile mai multor evaluatori.
2. Validitatea probei sau notei se materializează atunci când exprimă în modul cel mai
just obiectul pe care-l măsoară.
3. Fidelitatea se referă la constanţa notei acordate în cazul repetării probei, atât la acelaşi
evaluator, cât şi la evaluatori diferiţi.
4. Sensibilitatea se traduce prin evidenţierea corectă a diferenţelor dintre performanţele
evaluate.
5. Aplicabilitatea semnifică uşurinţa administrării şi interpretării probei.
Însă nu întotdeauna condiţiile sunt respectate, în procesul evaluării fiind întâlnite mai
multe tipuri de erori. Afirmând că majoritatea acestor împrejurări „ţin de activitatea
profesorului”, Constantin Cucoş analizează situaţiile generatoare de erori şi fluctuaţii, precum
şi efectele lor perturbatoare (2008, pp. 197-202):

10.2.3.1. Efectul halo. Aprecierea se realizează prin extinderea unor calităţi

secvenţiale la întreaga conduită a elevului, aprecierea bazându-se pe notele obţinute la alte
discipline. Elevii cei mai afectaţi de acest efect sunt elevii foarte buni sau foarte slabi,
profesorii neremarcând lacunele elevilor buni, sau dimpotrivă, progresele celor slabi.
Se pot identifica două variante al efectului halo: comportamentul blând (fogiveness
behaviour), caracterizat prin tendinţa de a aprecia cu indulgenţă persoanele cunoscute (noii
veniţi sunt întâmpinaţi cu circumspecţie) şi eroarea de generozitate, manifestată atunci când

Note de curs nr. 10 Page 7

evaluatorul are anumite motive pentru a se manifesta cu generozitate (dorinţa de a masca o
anumită stare de fapt, de a menţine aparenţele etc. )
Consecinţele negative ale efectului halo pot fi diminuate prin: recurgerea la evaluări
externe, realizarea de lucrări cu caracter secret, evitarea judecăţilor anticipative.

10.2.3.2. Efectul de ancorare. Constă în supraevaluarea unor rezultate din cauză că

acestea atrag atenţia asupra unor aspecte neaşteptate, identificabile la majoritatea
răspunsurilor oferite de elevi. Cu acest prilej se constituie noi grile de valorizare a
răspunsurilor care urmează.

10.2.3.3. Efectul Pygmalion sau efectul oedipian. Aprecierea rezultatelor elevului

este influenţată de părerea pe care şi-a format-o profesorul chiar de la începutul anului şcolar
şi care a devenit fixă. Ca şi în mitologia greacă, opiniile şi profeţiile cadrului didactic
determină apariţia fenomenului, deoarece fiecare profesor îşi formează despre elevii săi
anumite impresii în legătură cu posibilităţile acestora, păreri care vor influenţa
comportamentul şi randamentul elevilor.
Manifestarea încrederii în capacităţile intelectuale şi posibilităţile de reuşită ale
elevului reprezintă una dintre modalităţile de diminuare a consecinţelor negative ale acestui
efect.

10.2.3.4. Ecuaţia personală a examinatorului. Fiecare cadru didactic îşi stabileşte

propriile criterii de apreciere. Unii profesori sunt mai generoşi, alţii mai exigenţi; unii
profesori folosesc nota ca pe o modalitate de încurajare, alţii ca pe o modalitate de
constrângere; unii apreciază originalitatea, pe când alţii apreciază conformitatea. Trăsătura
specifică a acestui efect constă în exigenţa diferită a examinatorilor (atât la acelaşi
examinator, cât şi la examinatori diferiţi).

10.2.3.5. Efectul tendinţei centrale. Se manifestă prin evitarea de către profesor a

extremelor scalei de notare, majoritatea notelor înscriindu-se în jurul valorilor medii.
Manifestat îndeosebi în cazul profesorilor începători şi mai ales la disciplinele socio-umane,
acest efect conduce la două consecinţe: slabă discriminare între elevii medii şi discriminare
puţin evidentă între elevii buni şi cei slabi.

10.2.3.6. Efectul de similaritate. Profesorii îşi valorizează elevii utilizând propriile

lor norme drept criterii de evaluare a rezultatelor şcolare. Prin raportare la sine, profesorii au
tendinţa de a-şi activa propria experienţă de elev sau de părinte care ce îşi judecă proprii
copii, manifestând exigenţă (ca fost elev foarte bun sau ca părinte de copii cu performanţe
înalte) sau indulgenţă (elev mediu sau părinte de copii care nu excelează în viaţa şcolară).

10.2.3.7. Efectul de contrast. Apare în cazul accentuării a două trăsături contrastante

care survin imediat în timp şi spaţiu. Se întâmplă, astfel, ca acelaşi rezultat să primească o
notă mai bună dacă urmează după evaluarea unui rezultat mai slab sau, dimpotrivă, să
primească o notă mai mică după un răspuns mai bun.

Note de curs nr. 10 Page 8

 10.2.3.8. Efectul de ordine. Din cauza inerţiei, profesorul menţine acelaşi nivel de
apreciere pentru o serie de răspunsuri care, în realitate, prezintă diferenţe calitative.

10.2.3.9. Eroarea logică. Constă în substituirea obiectivelor evaluării cu obiective

secundare: efortul depus, acurateţea şi sistematizarea expunerii, conştiinciozitatea,
seriozitatea. Deşi, din considerente motivaţionale, abaterea se justifică uneori, ea nu trebuie
să devină o regulă.

10.2.3.10. Efectul de rol. Se manifestă ca urmare a presiunii dictate de rolul pe care

trebuie să-l joace profesorul sau expectanţele la care trebuie să se ridice în evaluare (impuse
de inspectori, factori de decizie etc.).

Una dintre erorile facilitate de specificul disciplinei la care se realizează este

determinată de faptul că obiectele de învăţământ riguroase, exacte, se pretează la o evaluare
obiectivă, pe când cele socio-umane, la una subiectivă.
Pentru diminuarea efectelor perturbatoare ale erorilor în notare, pot fi gândite mai
multe strategii (Cucoş, 2008, p. 202):
 cunoaşterea şi conştientizarea capcanelor în care pot aluneca evaluatorii;
 realizarea unor ratificări după mai multe evaluări prin strategii şi metode combinate şi
complementare;
 încadrarea rezultatelor evaluării în procesul mai larg de observare curentă, pe
intervale de timp mai mari;
 construirea de către elevii înşişi a criteriilor sau chiar a probelor de evaluare;
 extinderea evaluării externe prin utilizarea reţelei Internet;
 utilizarea testelor docimologice (de cunoştinţe);
 corectarea în echipă (mai ales în cazul unor examene sau concursuri).

O notare exigentă presupune urmărirea unor aspecte, cum sunt:

 cantitatea şi calitatea cunoştinţelor dobândite, comparativ cu cantitatea şi calitatea
celor cerute în documentele şcolare;
 calităţile proceselor psihologice implicate în învăţare;
 greşelile comise, gravitatea greşelilor;
 activităţile desfăşurate de elevi (studenţi) în cursul semestrului;
 rezultatele obţinute la probele de evaluare din timpul semestrului.

Exigenţele în notare determină clasificarea profesorilor în (Cădariu, 2005, pp. 199-

200):
 Examinatori foarte exigenţi, la care predomină notele mici;
 Examinatori normal-exigenţi, la care se găsesc note diversificate, ce respectă efortul
de învăţare al elevului;
 Examinatori indulgenţi, la care predomină notele foarte mari.

Comportamentul docimologic clasifică profesorii în (idem, p. 200):

 Examinatori amorfi, reci, indiferenţi, care nu sunt interesaţi dacă elevul a luat o notă
bună sau rea;

Note de curs nr. 10 Page 9

  Examinatori egocentrici, autoritarişti, care urmăresc să se impună prin exigenţă în
notare;
 Examinatori umanişti, care se implică în notare, au încredere în comportamentul
elevilor, în posibilităţile lor intelectuale, îi susţin pe elevi.
Activitate omniprezentă în toate sectoarele activităţii social-umane, cu o prezenţă mai
evidentă în sistemul educaţional (Cerghit, 2008, p. 346), evaluarea impune existenţa unor
competenţe reale obţinute de către cadrul didactic evaluator.

Note de curs nr. 10 Page 10

 10.3. BIBLIOGRAFIE
Bontaş, I. (1994), Pedagogie, Bucureşti Editura All
Cădariu, L. (2005), Introducere în pedagogie. Note de curs, Timişoara, Editura
Mirton
Cerghit, I. (2008), Sisteme de instruire alternative şi complementare. Structuri, stiluri
şi strategii, Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Iaşi, Editura Polirom
Cucoş, C. (2008), Teoria şi metodologia evaluării, Iaşi, Editura Polirom
Radu, I.T. (2000), Evaluarea în procesul didactic, Bucureşti, Editura Didactică şi
Pedagogică
Popescu, P. (1978), Examinarea şi notarea curentă, Bucureşti, Editura Didactică şi
Pedagogică
Voiculescu, E. (2001), Factorii subiectivi ai evaluării şcolare. Cunoaştere şi control,
Bucureşti, Editura Aramis

Note de curs nr. 10 Page 11