Sunteți pe pagina 1din 4

Recenzie film

”Bang, bang, you’re dead”

Filmul abordează tematica bullying-ului, precum și a structurilor sociale prezente în școli.


Bullying-ul poate fi definit ca hărțuire, terorizare, intimidare care sunt obținute prin abuz, forță,
agresivitate și tachinare. Acest comportament este, de obicei, continuu. Astfel, această agresiune
fizică, verbală și emoțională duce la dezechilibrul victimei, pierderea încrederii în sine.

Acesta este și cazul lui Trevor Adams, protagonistul filmului. Acesta ura echipa de fotbal
a liceului, motiv pentru care a amenințat cu bomba, lucru pentru care a fost arestat. În urma
acestui incident, Trevor a fost forțat să urmeze cursuri de management al agresivității, consiliere,
precum și repetarea cursurilor. Trevor a fost hărțuit, umilit, evitat de către elevi și profesori,
deoarece se considera că acesta este motivul pentru care școala a devenit un mediu strict. Filmul
începe cu un astfel de moment în care Trevor este hărțuit și evitat în prima zi de școală. Acesta
nu este considerat un ”terorist” doar de către elevi, ci și de către profesori, iar mai târziu vom
vedea că și părinții au această părere.

Trevor este abordat de către profesorul său de teatru, domnul Duncan, deoarece acesta a
observat că Trevor nu este înrolat în cadrul cursului de teatru. Acesta i-a propus să joace într-o
piesă numită ”Bang, bang, you are dead”, însă Trevor a refuzat. Ulterior a cunoscut o fată, iar
aceasta a reușit să îl convingă indirect să accepte această piesă. Piesa nu era una obișnuită, ba
chiar fiind considerată nepotrivită de către profesori, în contextul în care Trevor era considerat
un delicvent. Tema piesei era crima: un elev își ucide părinții și 5 colegi, după care este
încarcerat. Această piesă seamănă izbitor cu alegea lui Trevor, care era aproape să-și ucidă
colegii. În acest moment părinții trimit reclamații către directorul școlii, deoarece nu sunt de
acord ca un ”terorist” să joace într-o astfel de piesă.

În ceea ce privește structura socială a liceului, elevii sunt împărțiți în ”sportivi” și


”troglodiți”. Astfel, cei din categoria sportivilor sunt elevi privilegiați, care se consideră superiori
și tind să batjocorească elevii din mai josul ierarhiei. Astfel, cei din categoria ”troglodiților” sunt
considerați tocilari sau ciudați. La jumătatea filmului se iscă un conflict între cele două grupuri,
subiectul principal fiind Trevor. În încercarea de a obține protecție și prietenie, Trevor se
integrează în gașca ciudaților, unde învață un comportament deviant și violent. Acesta este
prezentat într-o pădure, alături de noii lui prieteni, bând alcool și utilizând arme pentru
amuzament.

Trevor revine în prim plan când autoritățile îi descoperă un videoclip, care se dovedește a
fi testamentul lui, precum și ultimele dorințe. În urma vizualizării acestui videoclip s-a aflat că
Trevor a fost umilit de către colegii săi în cantină, motiv pentru care Trevor și câțiva colegi au
fost exmatriculați.

Punctul culminant al filmului este în momentul în care prietenii lui Trevor îi dezvăluie
planul pe care aceștia l-au ticluit. Astfel, ei doreau să introducă în mod ilegal arme în incinta
liceului cu intenția de a ucide cât mai mulți elevi, în principal pe cei din treapta de sus a ierarhiei
sociale. Trevor s-a înregistrat dând detalii despre felul în care atacul va fi dat, cum vor introduce
armele în cadrul școlii, precum și mesaje de adio pentru cei dragi. Cu toate acestea, atacul nu s-a
concretizat, deoarece Trevor a vizitat școala a doua zi și i-a avertizat pe Jenny și domnul Duncan.
Acesta le-a spus că noii lui prieteni doresc să pătrundă în clădire cu intenția de a ucide. Când
”troglodiții” au apărut, Trevor a încercat să îi convingă să renunțe la acest plan. Liderul Shaun a
ezitat inițial, însă a fost convins de către Trevor și prietenii săi, însă nu înainte de a încerca să se
sinucidă.

În ceea ce privește ierarhia și structura socială a liceului, o elevă explică modul în care
elevii sunt așezați în cadrul cantinei: ”Această masă este pentru majorete, acolo sunt drogații,
hipioții, mai încolo sunt skateboarderii, acolo tocilarii, goticii, ciudații, problematicii, pierzătorii,
curvele, homosexualii și troglodiții”. Această diferența de status dintre elevii liceului a creat
divergențe între aceștia, precum și privilegii, drepturi și obligații în funcție de categoria din care
făceau parte. Sportivii sunt studenții cu influență, tocmai de aceea sunt de obicei violenți și
abuzivi cu cei din josul ierarhiei. Aceștia au recurs la acte de agresivitate precum îndesarea
colegilor în dulapuri, umilirea lor în toalete, scuiparea lor sau împingere. De asemenea, aceștia
amenință cu violența fizică. Spre exemplu, un elev a fost obligat să cânte melodia ”Jingle Bells”
de fiecare dată când acel sportiv trecea pe lângă el, lucru care s-a și întâmplat.

În concluzie, acest film este o reprezentare a liceului, cu toate structurile sociale existente
și toate fenomenele de hărțuire, umilire și discriminare. Deși acțiunea filmului se petrece în
Statele Unite ale Americii, situația poate fi considerată de actualitate în sistemul nostru de
învățământ. Liceul poate fi considerat un micro univers în care, la fel ca în viața reală, există
structuri sociale pe baza cărora se nasc comportamente și atitudini. Astfel, consider că nu putem
nega existența unor categorii precum ”tocilari”, ”privilegiați”, ”ciudați” și altele în actualul
sistem de învățământ. Acest film prezintă consecințele fenomeului de bullying, hărțuire,
discriminare. Persoanele care au fost discriminate de-a lungul filmului au fost și cele care au
cedat emoțional și au devenit devianți.
Măsuri psihopedagogice de prevenire și combatere a
violenței și agresivității

Consider că pentru a găsi metode potrivite de combatere a violenței și agresivității în


rândul elevilor este important să înțelegem conceptelele de violență, agresivitate și cauzele
acestora.

Așadar, violența este o acțiune fizică sau verbală al cărei principal scop este rănirea
fizică, emoțională sau psihică a unei persoane. Agresivitatea poate fi definită ca multitudinea de
comportamente și atitudini care duc la violență.

Cauzele violenței sunt multiple, însă familia și mediul social reprezintă cele mai
importante cauze. Astfel, comportamentul agresiv poate fi învățat în cadrul unei familii
defectuoase, unde există violență fizică sau verbală, precum și normalizarea acestor
comportamente. Spre exemplu, mama tolerează comportamentul agresiv al tatălui din anumire
motivul, însă copilul înțelege că violența poate fi ușor tolerată. Mediul social oferă oportunitatea
de a asimila și normaliza anumite comportamente, printre care si cel agresiv. Există comuntăți în
care violența este normală și acceptată, ceea ce duce, din nou, la întărirea ideii că agresivitatea
este ușor tolerată, ba chiar normală. Acest lucru se întâmplă, de obicei, în comunități
marginalizate. De altfel, comportamentul agresiv poate fi învățat și de la alți copii în primii ani
de viață. O altă sursă de agresivitate poate fi oferită de mass-media, jocuri și filme, unde se pot
observa comportamente violente și acestea pot fi cu ușurință reproduse. De asemenea, o altă
cauză a unui comportament agresiv poate fi tipul de temperament pe care un individ îl are.
Așadar, un individ cu tip de comportament coleric poate fi mai ușor agresiv decât alți indivizi.
Alte cauze ale agresivității la copii pot fi: lipsa încrederii în sine, lipsa de atenție, frica,
neadaptare și respingere socială.

Prima măsură de combatere a violenței și agresivității este reprezentată de consilierea


psihologică. Astfel, în cadrul ședințelor de consiliere se poate urmări construirea motivației
pentru schimbare, recunoașterea emoțiilor și cauzele declanșatoare, exersarea empatiei,
îmbunătățirea exprimării emoțiilor și dezvoltarea capacităților de autocontrol, dezvoltarea stimei
de sine. Copiii vor vorbi despre ceea ce declanșează emoțiile negative, iar în acest fel se poate
urmări soluționarea problemelor. Spre exemplu, în cazul în care cauza agresivității este lipsa
stimei de sine, se poate lucra la întărirea ideei de competență prin complimente, apreciere și
ajutor în descoperirea capacităților lor, motivele pentru care sunt speciali și de ce anume pot fi
mândri.
A doua măsură este reprezentată de educație cu caracter anti-agresivitate. În această
categorie se poate încadra organizarea de programe și proiecte în parteneriat cu instituții și
organizații pentru combaterea infracționalității și violenței. De asemenea, se pot organiza jocuri,
acțiuni educative, dezbateri pe teme precum devianța comportamentală, delicvența juvenilă,
infracționalitate, desigur, cu un conținut adaptat fiecărei categorii de vârstă.

A treia măsură poate fi responsabilizarea profesorilor prin existența unei conduite morale
impecabile, a unui comportament prietenos, pașnic și empatic, ceea ce va duce, prin exemplu, la
diminuarea comportamentelor de tip agresiv în rândul elevilor. Așadar, profesorul poate fi cu
ușurință un exemplu de comportament pentru elevii săi.

S-ar putea să vă placă și