Formarea deprinderilor motrice specifice deplasării pe schiuri

Procesul de însuşire a tehnicii schiului urmăreşte în primul rând formarea

deprinderilor motrice specifice. în accepţiunea generală a termenului, deprinderile sunt:
intelectuale, de muncă, senzoriale, artistice, igienice, motrice, etc.
Referindu-se la deprinderile motrice, specialiştii domeniului le definesc ca fiind “(...)
lanţuri de reflexe condiţionate complexe care se bazează pe legături multiple în zonele
corticale vestibulare, ale vorbirii, ale vederii şi ale celorlalţi analizatori, pe de o parte, şi
centrii motori interesaţi in coordonarea acestor activităţi, pe de altă parte; ele sunt legături
temporale (stereotipuri dinamice motorii), elaborate şi consolidate prin exerciţii"
În acelaşi timp, între deprinderile motrice şi calităţile motrice (viteza, îndemânarea,
forţa, rezistenţa), se stabileşte o legătură organică, în sensul că deprinderile nu se vor putea
manifesta la un nivel calitativ superior şi evident cu o eficienţă maximă, fără o dezvoltare
corespunzătoare a calităţilor motrice.
În ceea ce priveşte procesul de formare a deprinderilor motrice de deplasare pe schiuri,
acesta cuprinde mai multe faze.
În faza I de formare a deprinderilor perceptiv-motrice de deplasare pe schiun, se va
crea reprezentarea generală a mişcării studiate şi vor avea loc primele execuţii Pentru
formarea unei reprezentări corecte un rol important îl deţine demonstrarea şi explicarea
elementelor de bază ale mişcării. Aceste informaţii sunt recepţionate de elevi/studenţi prin
intermediul analizatorilor (vizual, tactil, acustic, vestibular şi kinestezic) Ele se transmit sub
formă de influx nervos pe calea aferentă la nivelul centrilor senzitivi din scoarţa cerebrală,
unde sunt recepţionate sub formă de excitaţii, creându-se adevărate focare de excitaţie De la
nivelul centrilor senzitivi, influxul nervos va fi transmis centrilor motori, stabilindu-se astfel
între aceşti centrii legături temporare. în cazul în care acţiunile se repetă de mai multe ori în
condiţii relativ neschimbate, legăturile dintre centrii senzitivi şi cei motori se întăresc şi se
formează stereotipul dinamic. Forma superioară a funcţiei de sistematizare a scoarţei
cerebrale, stereotipul dinamic, se elaborează pe baza unui lanţ de reflexe condiţionate, care
sunt declanşate la intervale constante şi într-o anumită ordine. De la nivelul centrilor motori,
pe căi eferente, influxul nervos este transmis sub formă de răspuns (comanda), organelor
efectoare (muşchi), răspunzătoare de efectuarea mişcării.
Răspunsurile motrice, mai ales la schiorii începători sunt caracterizate printr-un şir de
mişcări inutile, neconcordante; prin executarea nesigură a mişcării; printr-o rigiditate a
întregului corp; pnntr-un mare consum şi risipă de energie. Cu cât numărul şi complexitatea
comenzilor (răspunsurilor) transmise organelor efectoare va fi mai mare, cu atât mai mult
schiorul începător va fi pus într-o situaţie mai dificilă însă datorită fenomenului de feed-back

1
(aferentaţiei inverse), scoarţa cerebrală este permanent informată de modul în care se execută
mişcările respective în funcţie de aceste informaţii, se vor elabora noi comenzi pentru
efectuarea retuşurilor Ele se repetă până când mişcările se automatizează Deprinderile
automatizate vor fi transferate centrilor subcorticali. In acest fel, scoarţa cerebrală îşi creează
noi disponibilităţi pentru formarea altor stereotipuri dinamice, menţinând în acelaşi timp
controlul asupra actelor automatizate. în schi, această evoluţie a procesului de învăţare
determină manifestarea unor capacităţi uşor detectabile prin efectul lor, şi anume, capacitatea
schiorului începător de a-şi dirija mişcările; capacitatea de a-şi doza efortul în raport cu forţele
exterioare (de exemplu rezistenţa zăpezii); capacitatea de a controla viteza de deplasare şi de a
o adapta la diferite situaţii.
Faza I de formare a deprinderilor motrice specifice schiului ridică o serie de probleme.
Prima dificultate constă în faptul că procesul de formare a deprinderilor are loc în condiţii mai
puţin obişnuite, datorate mediului extern, cât şi alunecării. Pentru o reuşită deplină a
procesului de învăţare, profesorul va asigura condiţii optime pentru formarea unei reprezentări
mentale corecte a mişcării. Explicaţia şi demonstraţia sunt de bază. în acelaşi timp,
elevul/studentul trebuie să dorească să înţeleagă necesitatea reprezentării mentale a mişcăni,
considerând-o un element important al progresului.
Încă de la primele lecţii se acordă o atenţie deosebită succesiunii învăţării procedeelor
tehnice. Pentru formarea unor noi deprinderi se poate apela la deprinderile transferabile. Dacă
schiorul începător dispune de un bagaj de deprinderi înrudite cu procedeul propus pentru
învăţare, atunci însuşirea acestuia se va uşura considerabil. însă, nu toate deprinderile formate
anterior pot influenţa pozitiv procesul învăţării.
Pentru a evita aceste dificultăţi în formarea deprinderilor corecte, deci pentru a
preântâmpina pencolul unor interferenţe, profesorul va alege exerciţii pregătitoare imitative Şi
va stabili structura intimă a mişcărilor procedeului tehnic propus învăţării. în afară de aceste
aspecte, la procesul de învăţare contribuie factorii externi:
§ terenuri bine amenajate şi alese în funcţie de nivelul de pregătire al grupei de
schton, folosirea mijloacelor moderne de transport pe cablu;
§ perfecţionarea şi diversificarea materialelor de schi (încălţămintea specifică,
schiuri, legături de schi, etc.) şi mai ales metodica de predare, calităţile şi pregătirea
profesorului.
Primele lecţii cu începătorii au fixate următoarele sarcini:
Ø stăpânirea schiului în momentul contactului acestuia cu solul (începătorul va simţi
alunecarea acestora şi nu greutatea lor);

2
 Ø formarea şi dezvoltarea capacităţii de apreciere diferenţiată a senzaţiilor
kinestezice de la nivelul membrelor inferioare în momentul contactului schiului cu zăpada
Pentru reuşita acestor sarcini se vor alege exerciţii şi procedee de deplasare pe schiuri
care nu necesită eforturi deosebite şi nici o mare exactitate sau viteză a mişcărilor.
Exemple de mijloace pentru etapa I de formare a deprinderilor motrice specifice
schiului:
§ ridicarea alternativă a schiurilor de pe zăpadă şi deplasarea lor la dreapta, stânga,
în jos şi în sus;
§ schimbările de direcţie de pe loc prin păşire în jurul vârfurilor/în jururi cozilor;
§ ridicarea alternativă a vârfurilor schiurilor şi deplasarea lor spre dreapta, spre
stânga fără a ridica coada schiurilor de pe zăpadă;
§ întoarcerea prin săritură cu şi fără sprijin în beţe;
§ mers pe schiuri prin zăpadă proaspătă, după urmele profesorului, schimbând
permanent direcţia de mers;
§ mers pe schiuri fără beţe prin păşire pe o zăpadă nu prea mare;
§ urcări şi coborâri în trepte, coborâri directe cu oprire în contrapantă;
§ alunecări prin împingeri simultane cu beţele;
§ coborâri cu trecerea greutăţii de pe un schiu pe celălalt; cu ghemuiri şi ridicări
înlănţuite; cu balans în plan antero-posterior pentru obţinerea unei poziţii echilibrate şi suple;
§ coborâri cu treceri peste schimbări de înclinare a pantei şi peste mici denivelări de
teren;
§ schimbări de direcţie prin pivotarea genunchilor şi încărcarea schiului exterior.
Principiile didacticii moderne, ale conştientizării, problematizării, programării,
modelării precum şi metodele şi tehnicile specifice schiului asigură permanenta orientare a
elevului/studentului asupra percepţiei propriilor mişcări. Aceste aspecte conduc la formarea
priceperii de reglare conştientă a exerciţiilor prin autocontrol şi verificarea reacţiilor şi a
progreselor înregistrate. Astfel, în această etapă de formare a deprinderilor motrice specifice
schiului se asigură conţinutul formativ al procesului învăţării.
Faza a II-a de formare a deprinderilor motrice specifice schiului se caracterizează
prin faptul că se continuă fixarea legăturilor temporare stabilite între centrii superiori senzitivi
şi motori. Faza all-a coincide cu realizarea unor legături între elementele noi apărute şi
inhibarea celor inutile. Altfel spus, stereotipul dinamic se întăreşte printr-o concentrare a
proceselor de excitaţie şi inhibiţie pe baza diferenţierii.
Din punct de vedere metodic, profesorul va păstra condiţiile optime de lucru,
modificând terenul de lucru şi prevenind apariţia repetată a greşelilor. în acest sens, se pot

3
folosi exerciţii ajutătoare. Nu se va trece la învăţarea elementului următor până când cel
anterior nu este considerat fixat. Pentru fixarea deprinderilor se pot organiza întrecen şi
deplasări pe schi în teren variat.
Din punct de vedere cantitativ, în această fază, elevii/studenţii vor realiza un număr
mare de execuţii reuşite. În acelaşi timp, mecanismul de bază al mişcării va fi executat cu
siguranţă, elevii fiind capabili să-şi dirijeze şi să-şi autoaprecieze execuţiile.
Faza a III-a de formare a deprinderilor motrice se caracterizează prin stabilirea
stereotipurilor dinamice indiferent de influenţele interne şi externe, care acţionează în
condiţiile practicării schiului.
În această fază are loc perfecţionarea deprinderilor! formate în fazele anterioare. Acest
lucru se realizează prin repetări multiple. Astfel, mişcările devin economice, precise repezi,
iar tehnica devine stabilă indiferent de condiţiile externe în acelaşi timp se îmbunătăţeşte
calitatea executării procedeelor tehnice şi se micşorează numărul greşelilor. Procesele
nervoase implicate devin mobile şi echilibrate, iar încordările musculare devin eficiente.
Acestei faze îi sunt caracteristice următoarele aspecte:
§ creşte echilibrul necesar deplasării pe schiuri şi implicit scade numărul căzăturilor;
§ se dezvoltă coordonarea precisă a mişcărilor şi se asigură activitatea coordonată a
întregului aparat locomotor;
§ creşte calitatea executării procedeelor tehnice de deplasare;
§ se îmbunătăţeşte viteza de execuţie;
§ se creează structuri complexe şi unitare a mişcărilor;
§ apare siguranţa şi uşurinţa în efectuarea actelor şi acţiunilor motrice.
În faza a treia se stabileşte şi se perfecţionează "simţul schiului", “simţul zăpezii”,
“simţul echilibrului în alunecare”. Se perfecţionează “simţul tempoului şi al ritmului”
execuţiilor în diferite condiţii de teren şi zăpadă.