Îvățarea elementelor tehnice de bază în

jocul de volei
Ca bază și plan pentru începători.
Jocul de volei este o activitate complexă, predominant motrică
şi emoţională, desfăşurată spontan după reguli prestabilite, în scop
recreativ, sportiv şi totodată de adaptare la realitatea socială. Dintre
caracteristicile jocului amintim că este o activitate naturală, liberă,
spontană, atractivă, totală, dezinteresată, creativ-compensativă.
Acţiunea de joc este unitatea de bază din jocul de volei, are un rol
dominant în toate componenetele acestuia. Este unitatea
funcţională de bază a jocului, sistematizată după necesitatea
rezolvării parţiale sau totale a unei sarcini specifice de joc la care
jucătorii participă cu toate calităţile sale psiho-fizice native sau
dobândite. (Ghenadi, 1984) acţiunea de joc are un puternic
caracter individual, dar pe plan tactic primeşte şi caracter colectiv
mai ales când este vorba despre organizarea atacului sau apărării
şi la dispozitivele specifice la efectuarea sau primirea serviciului.
Acţiunile de joc se desfăşoară pe spaţiu redus, ele trebuie să
fie rapide şi exacte. La fiecare acţiune de joc, complexitatea
efortului se manifestă diferit şi în relaţie cu celelalte componenete
psiho-motrice ale execuţiei. Execuţia unei acţiuni cuprinde
următoarele elemente:
 Sarcina parţială de joc;
 Analiza situaţiei;
 Deplasările specifice – pregătirea
 Luarea deciziei;
 Execuţia - lovirea propriu-zisă;
 Pregătirea pentru următoarea execuţie.
Dintre cele şase elemente trei sunt cu pondere psihică
(sarcina, analiza şi decizia) şi trei cu pondere fizică (deplasarea,
pregătirea, execuţia)

1
Procedeul de execuţie este structura de acte motrice bine precizate
prin care se concretizează în mod particular acţiunea de joc, în
funcţie de cerinţele şi situaţiile concrete ale jocului.

Faza de joc – este succesiunea acţiunilor de joc ale unei echipe din
momentul trecerii mingii în terenul propriu şi până la trecerea
mingii în terenul advers. Fiecare fază de joc se compune din mai
multe acţiuni de joc.
Totalitatea fazelor şi acţiunilor de joc formează structura de joc.
Traseul metodic de învăţare şi perfecţionare poate fi eşalonat
teoretic, în mai multe etape sau stadii. Eşalonarea este utilă pentru
a uşura stabilirea priorităţilor şi alegerea mijloacelor şi formelor de
instruire. Stadiile instruirii sunt:
INIŢIEREA FIXAREA CONSOLID. PERFECŢION. VALORIFICAREA

ÎNVĂŢAREA – AUTOMATIZAREA PARŢIALĂ

Pentru fiecare dintre stadiile de instruire există câteva cerinţe

specifice a căror respectare contribuie la eficientizarea procesului
de predare şi sporeşte şansele ca elevii să-şi însuşească rapid şi
corect acţiunile de bază ale jocului şi să fie capabili să practice
jocul în condiţii regulamentare:
În stadiile de iniţiere-fixare accentul se pune pe exersarea
globală, execuţia se va încadra în condiţii variabile de timp şi
spaţiu, chiar dacă aceste condiţii vor fi uşurate faţă de solicitările
reale ale jocului.
 exersarea va respecta condiţiile regulamentare, se va urmări
formarea deprinderii fără detaliile neesenţiale;
 deprinderea se va efectua de la început cu viteza specifică;
 se va urmări stabilirea de legături între acţiuni care urmează a
fi învăţate şi elementele deja cunoscute;
 se vor aborda succesiv aspectele: tehnic, apoi tactic şi psihic
specific jocului.

2
  se va evita: introducerea elementului de întrecere înainte de
fixarea aspectului dominant ale execuţiei acţiunilor de joc,
folosirea excesivă a exerciţiilor fără minge sau imitarea şi
exersarea fără aspect tactic.
În stadiile de consolidare, perfecţionare, valorificare:
 se va urmări dezvoltarea capacităţii de concurs;
 accentul se va pune pe constanţă, precizie, eficienţă;
 exerciţiile vor fi încadrate în situaţia tactică;
 solicitările vor creşte până la depăşirea celor din siutaţiile
reale de joc.
Ca principiu de bază ale instruirii se va acorda prioritate
învăţării globale a jocului. Instruirea va porni de la general la
particular, de la structura de joc la acţiunea de joc. Se va urmări în
permanenţă îmbunătăţirea indicelui de eficienţă al acţiunilor de joc
şi realizarea unui echilibru între acţiunile de atac şi cele de apărare
în paralel cu dezvoltarea calităţile motrice specifice.
Jocul de volei se realizează prin efectuarea unor acţiuni
individuale şi colective. Acţiunea de joc reprezintă însuşirea unui
stereotip dinamic, care se compune din poziţie iniţială, execuţia
propriu- zisă, poziţia finală şi pregătirea pentru o nouă acţiune
determinată de cerinţa jocului.
Principalele acţiuni individuale de bază sunt:
1. lovirea mingii de sus cu două mâini din faţă;
2. lovirea mingii de jos cu două mâini din faţă;
3. serviciul de sus din faţă.
1. Lovirea mingii de sus cu două mâini din faţă
Este o acţiune individuală care se foloseşte pentru
transmiterea mingii unui coechipier, cât şi pentru concretizarea
acţiunii de atac, ce în terminologia de specialitate reprezintă
acţiunea individuală de ridicare pentru atac.
Lovitura de sus se execută dintr-o poziţie iniţială, precedată de
deplasare.

3
 Exerciţii pentru iniţiere
 explicarea şi demonstrarea acţiunii de bază,
a lovirii, precedată de deplasare;
 deplasare în uşoară alergare, iar la semnal
oprire în poziţie iniţială, urmată de simularea acţiunii de
lovire;
 pe perechi: poziţie iniţială cu introducerea
mingii în cupă,simularea acţiunii de lovire, partenerul
ţine mingea fixată cu uşoară rezistenţă ;
 execuţia lovirii cu minge oferită de partener
sau cu pas de control;
 acelaşi exerciţiu cu deplasare stânga-
dreapta, etc.
Greşeli frecvente:
 nerepartizarea inegală a greutăţii
corpului;
 deplasarea laterală nu se face începând
cu piciorul din direcţia de deplasare;
 poziţie iniţială
necorespunzătoare(coate depărtate de trunchi,cupă
insuficient de adâncă, etc.)
2. Lovirea mingii de jos din faţă cu două mâini
Reprezintă o acţiune individuală de joc, pentru a intra în
posesia mingii venită de la adversar din serviciu, din atac, sau a
recuperării mingilor ricoşate din blocaj.Poziţia iniţială este
asemănătoare cu cea specifică pasei de sus, deosebindu-se de
aceasta prin faptul că picioarele sunt mai depărtate, articulaţiile
sunt accentuat îndoite, bazinul coborât, trunchiul aplecat înainte,
braţele întinse în hiperextensie, contactul cu mingea se face la
nivelul antebraţului ( manşetă), momentul lovirii este însoţit de o
extensie a celor trei articulaţii.
Exerciţii pentru iniţiere
 Explicarea şi demonstrarea acţiunii de lovire a mingii cu
două mâini de jos, specificându-se modalitatea de deplasare

4
 şi trecerea în poziţie iniţială , execuţia propriu- zisă , poziţia
iniţială pentru o nouă acţiune fiind impusă de condiţiile de
joc;
 Executarea fără minge;
 Pe perechi, deplasări în poziţie medie în toate direcţiile, la
semnal, oprire în poziţie iniţială, imitarea execuţiei,
continuarea deplasărilor;
 Pe perechi, fiecare executant îşi aruncă mingea la o distanţă
şi înălţime convenabilă, executarea lovirii spre partener;
 Pe perechi, executarea lovirii de jos la minge oferită de
partener;
 Acelaşi exerciţiu, legat.
Greşeli frecvente:
 Braţele insuficient întinse, fără coate în
extensie,nemarcarea lovirii mingii cu manşeta;
 Picioare neîndoite suficient, centru de greutate ridicat;
 Partea finală a lovirii nu se face cu proiectare înainte şi
conducerea mingii, etc.
3. Serviciul de sus din faţă
Serviciul reprezintă prima acţiune de joc cu care se începe
jocul,executându-se din afara terenului, din spaţiul delimitat.
Poziţia iniţială: picioarele depărtate la nivelul umerilor,
piciorul opus braţului de lovire situat înainte, poziţie relaxată, iar
greutatea corpului repartizată uniform. Mingea este susţinută în
palma opusă celei carei execută lovirea, braţul care execută lovirea
este ridicat şi întins deasupra umărului, palma blocată din
articulaţia pumnului, mingea este aruncată în faţa braţului de
lovire.
Acţiune începe prin întinderea picioarelor, trecerea greutăţii
pe piciorul din faţă, simultan cu lovirea mingii, care trebuie să fie
scută şi energică, sub axa orizontală a mingii.
Exerciţii pentru iniţiere
 Explicarea şi demonstrarea acţiunii;
 Simularea execuţiei global, fără minge;

5
  Execuţii de aruncare a mingii în faţa braţului de lovire;
 Acelaşi execiţiu, dar cu lovirea mingii : la perete, la o
anumită înălţime stabilită, sau pe perechi pe lăţimea
terenului;
 Pe perechi: executarea serviciului peste plasă, la o distănţă de
5-6 m depărtare de plasă;
 Acelaşi execiţiu, de la linia de fund a terenului.
Greşeli frecvente:
 Se trece la însuşirea globală a acţiunii de serviciu,
nerevenindu- se individual, după caz, asupra anumitor
componente ale acţiunii care prezintă deficienţe;
 Nu se corectează permanent poziţia iniţială, ceea ce
duce la lovirea incorectă a mingii;
 Executarea nu se efectuează în condiţii regulamentare;
 Nu se asigură un număr suficient de execuţii, aceasta
fiind o sarcină importantă a fiecărui antrenament.
3. Exerciţii pentru învăţarea loviturii de atac.
Lovitura de atac este unul dintre cele mai complexe elemente
tehnice din jocul de volei. Învăţarea acestui procedeu presupune
cel puţin două aspecte: învăţarea elenului şi a bătăii pentru săritură
şi învăţarea acţiunii corecte şi coordonate a braţelor la minge.
A) Exerciţii pentru învăţarea acţiunii braţelor la minge:
 din minge ţinută pe palma stângă deasupra capului,
lovirea mingii spre sol cu braţul drept. Exerciţiul se
efectuează la distanţă mică de perete ( 3-4 m). Mingea
lovită trebuie să atingă prima dată solul şi apoi peretele;
 acelaşi exerciţiu cu minge ţinută de un partener sau de
antrenor; la acest exerciţiu jucătorul lucrează şi cu
braţul stâng;
 sportivul situat pe un podium înălţat, situat lângă plasă,
execută lovitură de atac din minge oferită de antrenor.
La acest exerciţiu se urmăreşte acţiunea corectă şi
coordonată a ambelor braţe la minge.

6
 În paralel cu învăţarea acţiunii braţelor la minge se lucrează
şi pentru învăţarea elanului şi a bătăii. Elanul pentru lovitura de
atac şi bătaia corect efectuate reprezintă o premisă importantă în
reuşita acţiunii conjugate asupra mingii. De acea credem că
succesiunea paşilor, ritmul execuţiei, efectuarea corectă a bătăii şi
acţiunea coordonată a braţelor în timpul săriturii sun elementele
care trebuie urmărite atent pe toată durata instruirii.

B) Exerciţii pentru învăţarea elanului:

1. repetarea ultimului pas al elanului peste o saltea sau peste

repere trasate pe sol şi. Picioarele se aşează în bătaie în tiparele
desenate pe sol. La efectuarea acestui exerciţiu aspectele
dominante ce trebuie urmărite sunt: ritmul execuţiei, avântarea
gambei înspre înainte, aşezarea corectă a tălpilor în bătaie şi
acţiunea coordonată a braţelor. Bătaia se execută obligatoriu pe
călcâiul piciorului drept iar oprirea înaintării şe realizează prin
aşezarea piciorului stâng mai în faţă, pe muchia internă;
2. acelaşi exerciţiu cu minge de oină sau de tenis ţinută în
mâna stângă. După executarea elanului şi bătăii, trecerea mingii
deasupra capului în măna dreaptă şi aruncarea ei peste plasă. Acest
exerciţiu „obligă” într-un fel sportivii să ducă prin elan, ambele
braţe deasupra capului;
3. acelaşi exerciţiu cu elan de doi paşi. Pentru a învăţa corect
lungimea celor doi paşi recomandăm ca pentru început paşi să fie
executaţi folosind repere trasate pe sol sau alte repere ( jetoane,
jaloane, saltele, etc.);
4. elan de 2 paşi, lovitură de atac din minge ţinută de antrenor
deasupra plasei;
5. acelaşi exerciţiu cu minge aruncată de antrenor.
4. Exerciţii pentru învăţarea blocajului:
1. din stând pe o bancă de gimnastică, acţiunea braţelor la
mingi ţinute deasupra plasei; se urmăreşte acţiunea braţelor cu
palma deschisă aşezata deasupra mingii. Controlul vizual al
acţiunii este determinant şi obligatoriu;

7
 2. acelaşi exerciţiu cu acţiunea braţelor la mingi care apar
deasupra plasei;
3. acelaşi exerciţiu cu săritură de pe loc;
4. atac uşor şi alternativ în una din palmele ţinute deasupra
plasei. Acest exerciţiu este important pentru că obişnuieşte
sportivul să nu ducă ambele braţe la minge. Exerciţiul este cu atât
mai important pentru jucătorii de blocaj din zona 3;
5. sportivul stă pe bancă cu braţele ţinute deasupra plasei,
pentru blocaj; Antrenorul atacă în palmele sportivului;
6. din stând pe sol lângă plasă pregătit pentru acţiunea de
blocaj, sportivul execută o săritură la blocaj fără minge, apoi o
săritură la blocaj la mingea atacată de antrenor;
Am prezentat mai sus câteva exerciţii pentru învăţarea
blocajului individual. După cum se observă, la aceste exerciţii
accentul cade mai ales pe acţiunea braţelor la minge şi pe controlul
vizual al acţiunii braţelor. Mulţi sportivi, în faza de învăţare a
blocajului închid ochii mai ales la mingi atacate, iar astfel controlul
vizual al acţiunii dispare. De aceea antrenorul trebuie să acorde
maximă atenţie acestui lucru.
Pentru că jocul de volei, alături de atletism, gimanastică şi
celelalte jocuri sportive reprezintă un mijloc principal de realizarea
a obiectivelor educaţiei fizice şcolare, accentul este pus pe
metodologia de predare a jocului în cadrul lecţiilor de educaţie
fizică.Au fost descrise etapele specifice stadiilor de învăţare, adică
iniţierea, fixarea şi consolidarea principalelor acţiuni ale jocului şi
sunt prezentate şi sistemele de acţionare considerate de noi
eficiente pentru realizarea demersului didactic.