CURPINS

Revistă fondată în anul 1929 de către

Prof. dr. Teodor M. Popescu

Seria a III-a, Anul VII, Nr. 4, octombrie-decembrie, 2011

1
CUPRINS

COLEGIUL DE REDACŢIE:
Preşedinte: Preafericitul Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Membri de onoare: Acad. pr. prof. dr. Mircea PĂCURARIU (SIBIU); Acad. prof. dr. Emilian POPES-
CU (IAŞI); PS dr. Hilarion ALFEYEV (VIENA); Pr. prof. dr. John BEHR (CRESTWOOD NY); Pr. prof.
dr. John MCGUCKIN (NEW YORK); Pr. prof. dr. Eugen J. PENTIUC (BROOKLINE MA); Prof. dr. Tu-
dor TEOTEOI (BUCUREŞTI).
Membri: Pr. prof. dr. Ştefan BUCHIU, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patri-
arhul” din Bucureşti; Pr. prof. dr. Viorel SAVA, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumi-
tru Stăniloae” din Iaşi; IPS prof. dr. Laurenţiu STREZA, decanul Facultăţii de Teologie Ortodo-
xă „Andrei Şaguna” din Sibiu; IPS prof. dr. Irineu POPA, decanul Facultăţii de Teologie Orto-
doxă din Craiova; Pr. prof. dr. Ioan CHIRILĂ, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-
Napoca; Pr. prof. dr. Ioan TULCAN, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Arad.
Redactori corespondenţi: Asist. dr. Vasile CARABĂ, Bucureşti; Pr. conf. dr. Ion VICOVAN, Iaşi;
Conf. dr. Paul BRUSANOWSKI, Sibiu; Pr. asist. drd. Cristian-Sebastian SONEA, Cluj-Napoca; Conf.
dr. Mihai-Valentin VLADIMIRESCU, Craiova; Lect. dr. Caius CUŢARU, Arad; Pr. lect. dr. Ionuţ
HOLUBEANU, Constanţa; Pr. lect. dr. Radu TASCOVICI, Piteşti; Pr. conf. dr. Ştefan FLOREA, Târgo-
vişte; Pr. lect.. dr. Jan NICOLAE, Alba Iulia; Pr. lect. dr. Viorel POPA, Oradea; Pr. conf. dr. Ionel
ENE, Galaţi; Pr. lect. dr. Teofil STAN, Baia-Mare; Dr. Mihai GRIGORE, Erfurt; Marius PORTARU,
Roma; Dr. Marian SIMION, Boston; Alexandru PRELIPCEAN, Tesalonic.

Redactor şef: Prof. dr. Adrian MARINESCU

Redactori: Lect. dr. Alexandru MIHĂILĂ, Asist. drd. Sebastian NAZÂRU
Secretar de redacţie: Lect. dr. Ionuţ-Alexandru TUDORIE
Corectură: Lect. dr. Constantin GEORGESCU (filolog)
Traducere în lb. engleză: Asist. Maria BĂNCILĂ (filolog)
Tehnoredactare: Lect. dr. Alexandru MIHĂILĂ

Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă

Director: Dr. Vasile BĂNESCU, consilier patriarhal
Secretar General Editură: Ion-Dragoş VLĂDESCU
Tipografia Cărţilor Bisericeşti
Director general: Pr. Mihai HAU, consilier patriarhal
Inspector genral tehnic: Protos. Varsanufie JEBURA, consilier patriarhal
Coperta şi viziunea grafică a revistei: Doina DUMITRESCU

Redacţia: Str. Sfântul Ecaterina, Nr. 2-4, cod 040155, Bucureşti, sect. 4, România
Tel. (+40) 722 620 172; (+40) 21 335 61 17; Fax: (+40) 21 335 07 75;

Adresă poştală: OP 53, CP 125, sect. 4, Bucureşti, România

e-mail: studiiteologice@yahoo.com
web: www.studiiteologice.ro

Materialele trimise Redacţiei nu se înapoiază.

Redacţia îşi rezervă dreptul de a opera modificări atât asupra formei, cât şi a conţinutului
materialelor trimise spre publicare şi roagă să fie respectate recomandările postate electronic
la adresa web: www.studiiteologice.ro – rubrica „Condiţii de publicare”.
Revista respectă normele ISO 9001:2000 & 19011:2002 privind managementul calităţii şi
aplică sistemul de recenzare peer-review.

2
CURPINS

Prolog ........................................................................................................................................... 5

Studii
Alexandru PRELIPCEAN
O scurtă introducere în critica textuală: mărturii directe şi indirecte ale textului
Septuagintei ....................................................................................................................... 7

Ilie CHIŞCARI
Metoda istorico-critică în exegeza Noului Testament ........................................... 55

Corneliu CONSTANTINEANU
Narrative Interpretation in the Pauline Writings (I): Methodological
Considerations ...................................................................................................................... 105

Dumitru Sorin STOIAN

Elemente de „introducere formală” în istoriografia bisericească elenă în secolul al
XX-lea ............................................................................................................................. 127

Emil IVANOV
Iconographic Interpretations of Theological Themes in Pseudo-Dionysius the Are-
opagite and in St. Gregory Palamas and the Reception of These Themes by Meister
Eckhart .................................................................................................................................... 161

Pr. Gabriel HEREA

Simbolul în icoana de tradiţie bizantină — note hermeneutice ............................... 177

Pr. Dorin OPRIŞ

Cercetarea experimentală în domeniul educaţiei religioase, între necesitate şi
etică .......................................................................................................................................... 225

Pr. Florin STAN

Modalităţi de cultivare a motivaţiei creştine a copiilor şi a tinerilor. Repere practi-
ce de abordare misionar-catehetică ........................................................................... 243

3
CUPRINS

Din SfinÆii PärinÆi ai Bisericii

Sfântul VASILE CEL MARE
Autentic şi verosimil. Două omilii (pseudo-) basiliene: Omilie rostită în Lakiza.
Omilie de alinare pentru cel bolnav (trad. din lb. greacă veche de Constantin
GEORGESCU) ................................................................................................................... 265

Dialog teologic
Mihai-D. GRIGORE
Plagiatul sau subteranele demersului ştiinţific. Relevanţa cazului
Guttenberg ..................................................................................................................... 279

Recenzii
ÎPS Dr. Laurenţiu Streza, Pr. Prof. Dr. Vasile Oltean, Mitropolitul Andrei Şaguna în
documentele din Şcheii Braşovului vol. I.: 701pp. + XVI ilustraţii; vol. II.: 440pp. +
IV ilustraţii; vol. III.: 481pp. + VIII ilustraţii; vol. IV.: 805pp. + XVI ilustraţii, Ed.
Andreiana, Sibiu, 2008-2010. (Mircea-Gheorghe ABRUDAN) ........................................ 291

Marcel GAUCHET, Ieşirea din religie, traducere din limba franceză de Mona Antohi,
Ed. Humanitas, Bucureşti, 2006, 144pp. (Emilia CLUCERESCU) .................................. 296

Irénée HAUSHERR, Plânsul şi străpungerea inimii la Părinţii răsăriteni, traducere

de Mihai Vladimirescu, Ediţia a II-a revizuită, Ed. Deisis, Sibiu, 2009, 256pp. (Raul-
Constantin TĂNASE) ............................................................................................................... 299

John D. ZIZIOULAS, The Eucharistic Communion and the World, T&T Clark Interna-
tional, London, 2011, 186pp. (Adrian AGACHI) ............................................................... 306

4
PLAGIATUL SAU SUBTERANELE DEMERSULUI STIINTIFIC

StTeol 4/2011, pp. 279-290

IALOG TEOLOGIC

Mihai-D. GRIGORE
Universitatea din Erfurt

PLAGIATUL SAU SUBTERANELE DEMERSULUI

ŞTIINŢIFIC. RELEVANŢA CAZULUI GUTTENBERG

Premisä
Un număr tematic vizând metodologia actului de cercetare ştiinţifică (în
Teologie) nu poate trece cu vederea un fenomen atât de tenebros şi – din neferi-
cire – atât de răspândit precum plagiatul.
Inconfortul faţă de această tară a lumii academice porneşte încă de la eti-
mologia care ne reaminteşte într-un mod cât se poate de direct cu ce avem de-a
face: latinescul plagium înseamnă „furt de persoane, răpire, înrobire”, iar
plagiarius este termenul puţin măgulitor de „negustor de sclavi”, semantic
înfierându-l pe cel care înrobeşte alţi semeni, cu scopul de a-i vinde. Din Evul
Mediu termenul de plagiarius se tehnicizează, desemnându-l exclusiv pe plagia-
tor, deşi – ţin să accentuez – accepţiunea stricto sensu de „plagiator” a lui
plagiarius nu este descoperirea Evului Mediu, fiind în uz deja în perioada clasică
romană. În forma tehnicizată de care vorbim, termenul va trece ulterior în majo-
ritatea limbilor europene: plagiarism în engleză, das Plagiat în germană, le pla-
giat în franceză. Este interesant de observat că furtul de idei reprezintă o formă
de a „răpi” o persoană în totalitatea manifestării ei intelectuale, de a înrobi un
spirit, furându-i nu doar ideile şi formulările, ci chiar lipsind pe cineva de sine
însuşi! Plagiatul este – în sens simbolic şi moral – o înstrăinare de identitate, un
rapt al unui bun ce nu îţi aparţine.
În ciuda josniciei sale, plagiatul este prezent din timpuri străvechi în isto-
ria spiritului. Nu avem aici nici timpul şi nici spaţiul trecerii în revistă a tuturor
cazurilor celebre şi – de bună seamă – nici scopul studiului de faţă nu este o
historia obscura, ci – dimpotrivă – ce ne interesează sunt consideraţiile legate
de plagiat ca fenomen al ştiinţei moderne, precum şi implicaţiile juridice şi etice
pe care el le poate căpăta. Finalitatea primă a celor ce urmează este de a oferi
cititorilor interesaţi de etica ştiinţei o privire sintetică asupra plagiatului, forme-
279
MIHAI-D. GRIGORE

lor pe care le îmbracă, a statutului său etic, juridic şi chiar social. Toate, pe baza
unui caz concret şi dovedit – teza de doctorat a fostului Ministru al Apărării din
Germania, Karl-Theodor Baron zu Guttenberg. Ne oprim asupra unui caz de
anvergură – ce a răzbătut până la noi1 –, pentru a arăta extinderea fenomenului
„plagiat” chiar şi în areale culturale considerate până acum integre, oneste, pro-
be, ca să nu mai vorbim de faptul că se bucură de o tradiţie ştiinţifică mult mai
îndelungată decât România. Ad ultimum, scopul celor de faţă este confruntarea
studentului teolog şi a teologilor români în general cu aspecte legate de plagiat,
o boală atât de răspândită în mediul universitar românesc.
Prezenta premisă va fi în continuare urmată de prezentarea aşa-numitei
„afaceri Guttenberg” sau a „Guttenberggate”, după cum a fost calificată de presa
germană. Redarea faptelor va fi succedată de situaţia fenomenului în Germania,
ca să finalizăm cu concluzii vizând statutul etic, structural, juridic, intelectual şi
moral al plagiatului în sine.
În ceea ce priveşte metoda expunerii, m-am hotărât pentru un approach
în format eseistic, mai adecvat în opinia mea unei dezbateri de actualitate, a unei
discuţii deschise pe o temă explozivă, decât stilul uşor arid şi fad al unei cerce-
tări ştiinţifice. Cititorul nu va fi – evident – privat de indicaţii bibliografice, care
nu vor denatura însă în stufoasele note de subsol ale enciclopedismului atât de
apreciat în studiile cu caracter ştiinţific.

Cazul „Guttenberg”2
Afacerea de plagiat „Guttenberg” a fost făcută publică în februarie 2011.
Universitatea din Bayreuth îi va retrage gradul de doctor la 23 februarie 2011,
iar el însuşi va fi nevoit – sub presiunea opiniei publice – să-şi dea demisia de
onoare din toate funcţiile deţinute pe data de 1 martie 2011.
Karl-Theodor zu Guttenberg (născut în 1971)3 era considerat până în mar-
tie 2011 tânăra speranţă a conservatorilor din Bavaria (Christlich-Soziale Union

1
<http://www.ziare.com/europa/germania/ministrul-apararii-din-germania-acuzat-de-plagiat-
1075970>, 16 noiembrie 2011; <http://www.b1.ro/stiri/externe/scandal-de-plagiat-in-
germania-ministrul-apararii-si-a-anuntat-demisia-817.html>, 16 noiembrie 2011; Flavius
TOADER, „Scandalul plagiatului în guvernul german: ministrul Guttenberg renunţă la titlul de
doctor”, în: Evenimentul zilei, 22 februarie 2011, <http://www.evz.ro/detalii/stiri/scandalul-
plagiatului-in-guvernul-german-ministrul-guttenberg-renunta-la-titlul-de-doctor-922051.html>,
16 noiembrie 2011; Ovidiu PETROVICI, „Ministrul german al Apărării, acuzat de plagiat, a cerut
revocarea titlului său de doctor”, în: România Liberă, 22 februarie 2011,
<http://www.romanialibera.ro/actualitate/europa/ministrul-german-al-apararii-acuzat-de-
plagiat-a-cerut-revocarea-titlului-sau-de-doctor-217526.html>, 16 noiembrie 2011;
<http://www.hotnews.ro/stiri-international-8311444-baronul-copy-paste-ministrul-germana-
apararii-karl-theodor-guttenberg-este-acuzat-plagiat.htm>, 16 noiembrie 2011.
2
Vezi cronologia faptelor în <http://de.wikipedia.org/wiki/Plagiatsaff%C3%A4re_
Guttenberg>, 14 noiembrie 2011 sau <http://www.spiegel.de/thema/wissenschaftsplagiate/>,
15 noiembrie 2011.
280
PLAGIATUL SAU SUBTERANELE DEMERSULUI STIINTIFIC

in Bayern, CSU, rom. „Uniunea Creştin-Socială din Bavaria”), aripă independentă

a conservatorilor germani (Christlich Demokratische Union Deutschlands, CDU,
rom. „Uniunea Creştin Democrată din Germania”) cu care este asociată. Aflându-
se într-un con de umbră, cu o scădere dramatică în sondaje, CSU îşi pusese mari
speranţe în tânărul ei membru de familie nobilă, baronul Guttenberg, dorind să
profite de charisma şi popularitatea acestuia printre alegători: tânăr, energic,
onest, de familie bună. Guttenberg ocupa în 2009 funcţia de Ministru al Econo-
miei şi Tehnologiei, pentru ca în 2010 să devină titularul importantului Minister
al Apărării germane. Până la izbucnirea scandalului de plagiat, tânărul politician
întruchipa în spaţiul public valori considerate pierdute printre politicienii ger-
mani: integritate, verticalitate, lipsa de compromis, hărnicie.
Karl-Theodor zu Guttenberg a studiat dreptul la Universitatea din Bayre-
uth, pe care a absolvit-o în 1999 cu calificativul „mulţumitor” (germ.
befriedigend), mult prea mic pentru a putea începe direct doctoratul. Fapt ce nu
s-a dovedit a fi o problemă, având în vedere că sistemul german de învăţământ
superior, gradual şi post-gradual, îşi are şi el excepţiile sale: în cazul unui proiect
foarte promiţător de doctorat, se poate face abatere de la regula că numai candi-
daţii ce au absolvit cu „bine” sau „foarte bine” au posibilitatea de a-şi face docto-
ratul. De această excepţie s-a făcut – evident – uz şi în cazul candidatului Gut-
tenberg, care a primit o scrisoare extraordinară de acceptare la doctorat din
partea decanului Facultăţii de Drept din Bayreuth, Karl-G. Loritz, care întâmplă-
tor era şi coleg de partid (CSU) cu Guttenberg. Studiile de doctorat au fost fina-
lizate în 2007 cu o teză de drept constituţional comparat, în cadrul examenului
de doctorat (lat. rigorosum) Karl-Theodor zu Guttenberg primind calificativul
maxim „summa cum laude”.
Procedura de acordare a gradului de doctor prevede în Germania obligati-
vitatea publicării tezei în răstimpul a doi ani de la rigorosum, ceea ce s-a şi în-
tâmplat. O renumită editură berlineză scotea în 2009 lucrarea Verfassung und
Verfassungsvertrag. Konstitutionelle Entwicklungsstufen in den USA und der
EU [Constituţie şi contract constituţional. Trepte de dezvoltare constituţională
în SUA şi în UE], semnată Karl-Theodor Freiherr zu Guttenberg4. Astfel străluci-
rea academică şi însuşirea gradului de doctor nu aveau decât menirea să spo-
rească imaginea de om de succes, răsfăţat de destin (nobil, bogat, frumos – după
cum exultau tabloidele!, cu putere politică, inteligent, cultivat etc.) a celui mai
tânăr ministru al cabinetului german la acea vreme.
Primul care a observat că acest edificiu de imagine este găunos a fost un
oarecare doctorand, care, căutându-şi material pentru teză, a dat şi peste proas-
păta apariţie editorială de care vorbeam. În urma lecturii, doctorandul Universi-
tăţii din Münster, Michael Schwarz, remarcă asemănarea izbitoare a unor pasaje

3
Vezi <http://de.wikipedia.org/wiki/Karl-Theodor_zu_Guttenberg>, 14 noiembrie 2011.
4
Karl-Theodor Frhr. zu GUTTENBERG, Verfassung und Verfassungsvertrag. Konstitutionelle
Entwicklungsstufen in den USA und der EU, Ducker & Humblot, Berlin 2009.
281
MIHAI-D. GRIGORE

din carte cu o altă lucrare, mai veche, pe care o citise. La o confruntare directă
se dovedeşte că fragmentele respective erau copiate mot à mot, nu doar inspira-
te. Ne aflăm în vara lui 2010, apogeul carierei lui Guttenberg. Michael Schwarz,
doctorandul nostru, scrie imediat un articol critic menit să demaşte impostura,
dar este sfătuit de coordonatorul lui de doctorat să nu intre în cuibul cu viespi al
politicii şi nici să nu se măsoare cu un om puternic de talia lui Guttenberg. Acest
articolaş acid va fi în cele din urmă publicat un an mai târziu, în vara lui 2011,
când afacerea deja se consumase.
Roata se întoarce la 12 februarie 2011, când cartea pică de data aceasta
nu în mâinile unui simplu doctorand necunoscut, ci ale unui docent la Universi-
tatea din Bremen, Andreas Fischer-Lescano, specialist în drept public. Fischer-
Lescano intenţiona să scrie o recenzie a opus-ului guttenbergian şi, informându-
se despre stadiul cercetării pe tema respectivă, se loveşte de scrieri mai vechi
care – surpriză! – fuseseră copiate cuvânt cu cuvânt de Guttenberg, fără ghili-
mele de citat şi fără a fi menţionate în notele de subsol. Este vorba însă nu nu-
mai de lucrări de specialitate, ci şi de medii online, mai exact de articole din
Frankfurter Allgemeine Zeitung. Intrigat şi probabil enervat de descoperirea
făcută, Fischer-Lescano informează imediat Universitatea din Bayreuth, care-i
dăduse gradul de doctor lui Guttenberg, dar şi presa, mai exact ziarul „furat”,
pomenitul Frankfurter Allgemeine Zeitung. Acuza de plagiat este publicată
ulterior de Andreas Fischer-Lescano într-o revistă de specialitate, Kritische
Justiz, XLIV (2011), fasc. 15. Şi iată scandalul...
La început Guttenberg a sperat ca descoperirea să nu facă valuri, dar –
observând impactul la public – dă o declaraţie virulentă pe 16 februarie 2011:
„acuzaţia că teza mea de doctorat ar fi un plagiat este monstruoasă” (germ. „der
Vorwurf, meine Doktorarbeit sei ein Plagiat, ist abstrus”)6. La fel declara la
început până şi coordonatorul de doctorat al lui Guttenberg, Peter Häberle, că
este absurd a susţine că teza ucenicului său ar fi un plagiat, mai ales că el a
controlat munca lui Guttenberg cu regularitate în cadrul a numeroase şedinţe de
coordonare7. Ceea ce, după dovedirea contrariului, aruncă o lumină cât se poate
de nefavorabilă asupra lui, ca profesor universitar, care fie că protejează furtul,
fie nu şi-a îndeplinit cum trebuie datoria de coordonator, fie minte. Cu atât mai
mult, cu cât s-a stabilit că Guttenberg a plagiat, printre altele, chiar şi o lucrare a
lui Häberle.
Atitudinea oarecum nonşalantă a lui Karl-Theodor zu Guttenberg – ca să
revenim – determină un grup de bloggeri să creeze o platformă pe Internet, pe
care toţi cei interesaţi de caz să poată publica fragmente din teză descoperite ca

5
Vezi şi ediţia online a Frankfurter Allgemeine Zeitung din 16 februarie 2011.
6
Apud www.wikipedia.de, vezi nota 1, accesată pe 14 noiembrie 2011.
7
Jürgen KAUBE, „Zu Guttenbergs Doktorarbeit Summa cum laude?”, în: Frankfurter Allgeme-
ine Zeitung, 28 ianuarie 2012, <http://www.faz.net/aktuell/feuilleton/zu-guttenbergs-
doktorarbeit-summa-cum-laude-1593701.html>, 15 noiembrie 2011.
282
PLAGIATUL SAU SUBTERANELE DEMERSULUI STIINTIFIC

fiind plagiate. Astfel va lua naştere pe 17 februarie „GuttenPlag Wiki”8. Se des-

coperă că, de exemplu, sunt preluate la un moment dat 50 de pagini care nu „se
bucură” decât de o singură notă de subsol! Având în vedere entuziasmul şi efici-
enţa cu care comunitatea de pe Internet participă la demascarea înşelăciunii lui
Guttenberg, „GuttenPlag Wiki” este capabilă să publice la 25 februarie 2011 un
raport în care se arată că circa 21 de procente ale tezei sunt copiate cuvânt cu
cuvânt sau – dacă nu – cel puţin cu artificii de disimulare: schimbarea topicii,
înlocuirea unor cuvinte cu sinonime, anumite fraze sunt sărite etc.
Având în vedere această evoluţie, precum şi reacţia imediată a opiniei pu-
blice germane, Guttenberg începe să dea înapoi. Pe 18 februarie recunoştea că
lucrarea conţine greşeli de formă (adică aparatul bibliografic şi de citare este
defectuos), care însă n-ar fi deloc conştiente şi intenţionate, ci stângăcii. Cu
această ocazie promitea – cu falsă solicitudine – „bineînţeles că îmi voi da tot
suportul la munca de identificare, a tot ceea ce ar putea fi defectuos din punct de
vedere ştiinţific, ţin să accentuez ştiinţific” (germ. „selbstverständlich aktiv
mithelfen festzustellen, inwiefern darin ein wissenschaftliches, ich betone ein
wissenschaftliches Fehlverhalten liegen könnte”9). Această accentuare aparent
insignificantă a faptului că este vorba numai de un mod defectuos exclusiv al
demersului ştiinţific ne arată că Guttenberg se consultase între timp cu juriştii
săi. După cum vom vedea, plagiatul ştiinţific nu este neapărat infracţiune, ci
numai un delict contra eticii universitare şi ştiinţifice. Guttenberg se asigura
astfel împotriva dreptului penal.
Gândindu-ne la popularitatea imensă şi la ratingul ridicat în cadrul sonda-
jelor de opinie pe care le avea Guttenberg înainte de izbucnirea scandalului,
precum şi la capitalul politic pe care îl aducea alianţei CSU-CDU, de care vor-
beam la început, prietenii politici ai lui Guttenberg se vedeau în postura de a
pierde un star, mai ales că acest scandal se dezlănţuise în preajma alegerilor
regionale din anumite landuri. În contextul dat trebuie de fapt înţeleasă apologia
pe care doamna cancelar Angela Merkel (membră CDU) i-o făcea ministrului la
început, dar care, datorită presiunii – mai ales după scrisoarea deschisă a docto-
ranzilor şi universitarilor germani din 24 februarie 2011 (intitulată „Causa Gut-
tenberg”) şi a unor demonstraţii – îi va retrage sprijinul prin acceptarea demisiei
„învinuitului” din toate funcţiile publice, la 1 martie 2011. Toţi pricepuseră că un
astfel de politician înseamnă o pată pe obrazul oricărui partid în prag de alegeri.

Ce înÆelegem din cazul Guttenberg?

Toate valorile presupuse ca fiind de bază pentru un politician, onestitate,
verticalitate, hărnicie, factor de armonie socială, au fost infirmate prin descope-
rirea plagiatului. Căci un plagiator nu este onest; Guttenberg nu a fost onest. El

8
<http://de.guttenplag.wikia.com/wiki/GuttenPlag_Wiki>, accesată pe 14 noiembrie 2011.
9
Apud www.wikipedia.de, vezi nota 1, accesată pe 14 noiembrie 2011.
283
MIHAI-D. GRIGORE

a minţit, în primul rând, în declaraţia din teză, cum că textul produs este rodul
exclusiv al muncii personale. El a minţit şi atunci când declara că acuzaţiile ce i
se aduc sunt monstruoase. A încercat să înşele cu premeditare, nu din stângăcie
şi grabă, după cum a susţinut în permanenţă10. Actul premeditat este dat în vi-
leag de numeroasele tentative de disimulare a plagiatului – cele de care vorbeam
mai sus: schimbarea topicii şi a sintaxei, înlocuirea unor termeni cu sinonime,
sărirea unor fraze, paragrafe, contopirea mai multor note de subsol în una sin-
gură etc. După o analiză minuţioasă, într-un raport de peste 40 de pagini, comi-
sia formată la Universitatea Bayreuth a ajuns la această concluzie, a premeditării,
fapt ce a dus şi la autosesizarea procuraturii, care încă mai cercetează în ce mă-
sură Guttenberg poate fi pus sub acuzaţie de încălcare a legii dreptului de au-
tor11. Guttenberg nu a dat dovadă nici de verticalitate, ci dimpotrivă de laşitate
şi demagogie. El nu a ieşit să ia atitudine faţă de acuzaţii decât atunci când a
fost împins de la spate, sperând tot timpul ca scandalul să se aplaneze de la sine,
iar el să rămână pe post. A susţinut la început una, sfârşind prin a recunoaşte tot
mai mult din cele imputate. A ţinut de scaun până în ultimul moment, dându-şi
demisia doar la presiunile opiniei publice şi ale colegilor de partid, care-şi vedeau
imaginea periclitată înainte de alegeri. Ca să nu mai vorbim de hărnicie, căci nu
s-a mai obosit să-şi caute material, singura osteneală pe care a avut-o cu lucrarea
fiind – după cum se pare – copiatul. Actul lui a dus la formarea de tabere ce se
acuză reciproc şi la tensiuni sociale. Astfel mulţi aderenţi ai conservatorilor
germani, mai ales din clasa de mijloc, nefamiliarizaţi cu exigenţele probităţii
ştiinţifice şi universitare, i-au luat apărarea12, nefiind conştienţi că furtul intelec-
tual dezvăluie totodată şi „hibe” ale caracterului politicianului Guttenberg, nu
doar ale omului de ştiinţă, Dr. Guttenberg. Pe de altă parte, – evident – lumea
academică a luat atitudine şi i-a cerut demisia, fiind organizate demonstraţii,
proteste, precum şi o scrisoare deschisă către doamna cancelar Merkel, care, la
un moment dat – când încă polemica nu exacerbase –, a găsit de cuviinţă să
declare că ea nu a angajat un asistent universitar în persoana lui Guttenberg, ci
un ministru competent care-şi face treaba, declaraţie ce a dus şi mai mult la
inflamarea spiritelor. Căci astfel se creează o dublă măsură, o ruptură în sistemul
de valori social, precum şi o demarcaţie între categoriile sociale: lumea universi-

10
„Guttenberg bestreitet Täuschung: „Habe die Übersicht verloren”, în: Frankfurter Allgemei-
ne Zeitung, 14 aprilie 2011, <http://www.faz.net/aktuell/politik/inland/2.1673/guttenberg-
bestreitet-taeuschung-habe-die-uebersicht-verloren-1625834.html>, 15 noiembrie 2011.
11
Vezi legea germană a dreptului de autor la <http://transpatent.com/gesetze/urhg.html>,
accesat la 15 noiembrie 2011, iar legea română a dreptului de autor la <http://www.legi-
internet.ro/lgdraut.htm#1>, accesat la 15 noiembrie 2011. Pentru premeditare vezi
<http://www.faz.net/aktuell/politik/inland/2.1673/plagiatsaffaere-guttenberg-nicht-
fahrlaessig-sondern-vorsaetzlich-1643270.html>, accesat 15.11.2011.
12
Michael NAUMANN, „Die Fußnote an und für sich. Eine kleine Anmerkung”, în: Cicero, 18
februarie 2011, <http://www.cicero.de/berliner-republik/die-fu%C3%9Fnote-und-f%C3%BCr-
sich-eine-kleine-anmerkung/41661>, 15 noiembrie 2011.
284
PLAGIATUL SAU SUBTERANELE DEMERSULUI STIINTIFIC

tară şi toţi ceilalţi, valori universitare precum corectitudine, onestitate, hărnicie,

dreptate contra tuturor celorlalte valori (care în Germania sunt întâmplător ace-
leaşi, ce ironie!). Cel mai important afront adus lumii academice germane de
trufia lui Guttenberg, care, dorind să se împopoţoneze şi cu titlul de doctor –
mai mult ca moft –, a ajuns să plagieze, a fost că s-a născut automat suspiciunea
că toţi cei cu doctorat şi-l obţin pe căi mai mult sau mai puţin ortodoxe. Simpli
doctoranzi, tocindu-şi coatele ani de zile pe mesele bibliotecilor, sau docenţii
universităţilor, obligaţi să publice mult, să predea mult şi să conferenţieze mult,
fără a se deda la „furtişaguri”, toţi şi-au văzut munca, renumele şi onoarea ame-
ninţate. Pe de altă parte, chiar autonomia universitară, calitatea de bază şi garan-
tul libertăţii de cercetare şi ştiinţifice germane, este grav ameninţată, căci sunt
voci care, cerând un control mai strict al doctoratelor prin factori centrali, pre-
tind de fapt imixtiunea din afară în viaţa universităţilor. O instituţie multisecula-
ră ar fi astfel periclitată13.
Că prestigiul oferit de un titlu de doctor în cariera politică este un bun
foarte dorit de politicienii germani, înclinaţi în acelaşi timp să-l obţină „mai
uşor”, adică plagiind, ne-o arată şi valul de descoperiri declanşat de scandalul
Guttenberg. Au fost astfel demascate fiica fostului prim-ministru bavarez Ed-
mund Stoiber, jurista Veronica Saß14, sau chiar vicepreşedinta Parlamentului
European, Silvana Koch-Mehrin, membră a partidului liberalilor germani FDP
(germ. Freie Demokratische Partei, rom. „Partidul Liber Democrat”)15.

Front împotriva plagiatului

Așadar, fenomenul furtului intelectual este destul de extins, chiar şi în
Germania. Un specialist în chestiuni de plagiat, profesor de drept civil la Univer-
sitatea din München, Volker Rieble, declara într-un interviu online că, de fapt,
„cei mai mulţi plagiatori sunt profesori, iar nu doctoranzi” (germ. „die meisten

13
Tanjev SCHULTZ „Folgen der Guttenberg-Affäre Plagiate sind überall”, în: Süddeutsche
Zeitung, 9 noiembrie 2011, <http://www.sueddeutsche.de/karriere/folgen-der-guttenberg-
affaere-plagiate-sind-ueberall-1.1184208>, 15 noiembrie 2011.
14
Vezi ediţia online a revistei Der Spiegel: Jonas LEPPIN, Markus VERBEET, „Doktor-Pfusch:
Plagiatsvorwurf gegen Stoiber-Tochter”, Der Spiegel, 30 martie 2011,
<http://www.spiegel.de/unispiegel/studium/0,1518,754088,00.html>, accesat pe 15
noiembrie 2011; „Plagiats-Affären Stoiber-Tochter verliert Doktortitel”, în: Frankfurter
Allgemeine Zeitung, 11 mai 2011 <https://www.faz.net/mein-faz-net/2.1318/plagiats-
affaeren-stoiber-tochter-verliert-doktortitel-
1634925.html?selectedTab=article&showMarginalSlot=1>, 15 noiembrie 2011.
15
„Plagiatsvorwürfe Uni Heidelberg prüft Dissertation von Koch-Mehrin”, în: Frankfurter
Allgemeine Zeitung, 12 aprilie 2011, <http://www.faz.net/aktuell/politik/inland/
plagiatsvorwuerfe-uni-heidelberg-prueft-dissertation-von-koch-mehrin-1625246.html>, 15
noiembrie 2011.
285
MIHAI-D. GRIGORE

Plagiatoren sind Professoren und nicht Doktoranden”)16. Astfel de concluzii

îngrijorează nu doar universităţile, dar şi opinia publică. Spre deosebire de Ro-
mânia, societatea germană în general şi mediul academic în special caută să
lupte susţinut şi coerent împotriva dăunătoarei practici a plagiatului.
Ceea ce în spaţiul anglo-saxon este de mult uzual, aşa numitele
„plagiarism-scanners”, „plagiarism-detectors” sau „plagiarism checkers”, demult
introduse generalizat în universităţi, câştigă acum tot mai mult teren şi în Ger-
mania. Încă la început, detecţia profesionalizată a plagiatelor în lucrări de semi-
nar, de licenţă, în teze de doctorat etc. devine tot mai stringentă, iar factorii de
răspundere se arată conştienţi şi sunt pregătiţi să investească fonduri în acest
sector. Este relevant şi modul diferit de drastic în care sunt sancţionate – de
exemplu – plagiatele lucrărilor de seminar în SUA şi în Germania. În vreme ce în
America un student prins că a folosit metoda „copy-paste” este exmatriculat,
profesorii şi docenţii germani se mulţumesc să nu accepte respectiva lucrare de
seminar şi a-l obliga pe student să repete seminarul.
Este adevărat că toate soft-urile de identificare a plagiatelor au carenţe in-
surmontabile la momentul actual. Un studiu arăta că din cele 26 de soft-uri acce-
sibile şi folosite pe piaţa germană, numai 5 sunt cu adevărat utile. Dar nici aces-
tea nu sunt capabile de a repera mai mult de 60%-70% din plagiate, având în
vedere că ele nu scanează decât copierile din surse digitalizate circulând pe in-
ternet sau stocate în format electronic în diverse servere. Aceste soft-uri sunt
dependente de baze electronice de date. Dacă o carte sau articol nu sunt digitali-
zate, ele nu pot fi comparate. Aceste programe nu sunt capabile să recunoască
aşa-numitele plagiate-mozaic, atunci când într-un paragraf sunt copiate şi ames-
tecate fraze din surse diferite. La fel, soft-urile nu descoperă plagiatele prin tra-
ducere: este suficient ca impostorul să traducă în germană un text englez – chiar
aflat în băncile de date – şi să-l pretindă ca fiind al său, fără teama de a fi de-
mascat de soft-ul de identificare. Ca să nu mai vorbim de parafraze...
Oricum, cel puţin în Germania se face mult mai mult decât se face în Ro-
mânia. Astfel Academia de Ştiinţe din Bavaria a organizat un workshop cu profe-
sorii landului, intitulat „Plagiatul, Falsul& Co. Va lua mediul ştiinţific măsuri?”
(germ. „Plagiat, Fälschung und Co. - zieht die Wissenschaft Konsequenzen?”).
Aici s-au discutat posibile căi de prevenire a fenomenului, printre care – de
exemplu – organizarea şcolilor de doctoranzi, a unor sejururi de cel puţin o
săptămână pe semestru în care candidatul/candidaţii să lucreze zilnic cu coor-

16
Volker RIEBLE, „Zu Guttenbergs Doktorarbeit? ?Ein ziemlich eindeutiges Plagiat?”, în: Cice-
ro, 17 februarie 2011, <http://www.cicero.de/berliner-republik/%E2%80%9Eein-ziemlich-
eindeutiges-plagiat%E2%80%9C/41645?seite=1>, 15 noiembrie 2011.
286
PLAGIATUL SAU SUBTERANELE DEMERSULUI STIINTIFIC

donatorul, precum şi măsuri drastice faţă de coordonatorii indolenţi, ce nu su-

pervizează îndeajuns sau chiar deloc munca doctoranzilor lor17.
Dar nici societatea nu stă cu mâinile în sân. A luat naştere cu câţiva ani în
urmă pe Internet portalul „Plagiat”18, atât în germană, cât şi în engleză, care
oferă o gamă de programe de identificare, răspunde întrebărilor pe marginea
subiectului, are un forum, oferă multiple link-uri, sfaturi, precum şi o mică bibli-
otecă sau – cel puţin – o listă substanţială de publicaţii despre plagiat. Ca să nu
mai vorbim de faptul că în Germania tema plagiatului face carieră publicistică,
existând nenumărate de lucrări de specialitate care se ocupă sistematic cu feno-
menul19. Fiecare metodologie şi îndrumar al alcătuirii de lucrări ştiinţifice are cel
puţin un capitol dedicat plagiatului20.
În comparaţie cu toate acestea, în limba română nu am găsit pe internet
decât un singur text cu adevărat util: „Plagiatul” de Cosima Rughiniş21.

ConsideraÆii finale. Plagiatul öi înväÆämântul teologic

Ce este de fapt plagiatul, dincolo de consideraţiile etimologice din debu-
tul acestui articol? Este preluarea neautorizată şi prezentarea ca prestaţii perso-
nale a unor creaţii intelectuale, artistice, tehnice etc. ce aparţin altor persoane,
creaţii definite de legea drepturilor de autor sub numele generic de „opere”:
„Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creaţie [subl. noas-
tră] intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea
de creaţie [subl. noastră]...” (Legea 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturi-
le conexe, Cap. III, Art. 722). La fel stipulează şi legea germană, care defineşte
astfel „opera” ca obiect protejat: „drept opere în sensul acestei legi sunt conside-
rate numai creaţiile [subl. noastră] spirituale personale” (germ. „als Werke im
Sinne dieses Gesetzes werden nur persönliche geistige Schöpfungen
betrachtet”23).
Vorbind de „creaţie”, iar nu de „produse”, în sensul chiar şi meşteşugă-
resc al produsului finit, cele două legi dau – în cazul demersului ştiinţific – loc
la interpretări şi eludări. Astfel, ca să luăm cazul german, rezultatele descoperiri-

17
Tanjev SCHULTZ, „Wie Professoren Plagiate verhindern wollen”, în: Süddeutsche Zeitung, 26
octombrie 2011, <http://www.sueddeutsche.de/karriere/streit-um-gefaelschte-doktorarbeiten
-wie-professoren-plagiate-verhindern-wollen-1.1173419>, 15 noiembrie 2011.
18
<http://plagiat.htw-berlin.de/>, accesat pe 15 noiembrie 2011.
19
William BROAD, Nicholas WADE, Betrug und Tţuschung in der Wissenschaft, trad. din
engleză, Birkhäuserverlag, Basel/Boston/Stuttgart, 1984; Philipp THEISOHN, Plagiat. Eine
unoriginelle Literaturgeschichte, Alfred Kröner Verlag, Stuttgart, 2009; Stefan WEBER, Das
Google-Copy-Paste-Syndrom, Heise, Hannover, 2009.
20
De exemplu Stefan JORDAN, Einfăhrung in das Geschichtsstudium, Stuttgart, 2005.
21
<https://docs.google.com/viewer?a=v&pid=sites&srcid=ZGVmYXVsdGRvbWFpbnxjdXJzcmV
kYWN0YXJlfGd4OjE3MDY3MTZlMjYwOWYyOWY>, accesat pe 15 noiembrie 2011.
22
Vezi link la nota 10.
23
Vezi link la nota 10.
287
MIHAI-D. GRIGORE

lor ştiinţifice sunt libere, aparţin tuturor şi pot fi preluate fără a cita pe descope-
ritor. Căci descoperirea nu este „creaţie originală”, Cristofor Columb a descoperit
America, dar nu a creat-o, deci nu-i aparţine, nu este autorul ei. Se face o dis-
tincţie un pic scolastică, dar pertinentă, între creaţia artistică (o pictură, un po-
em, o sculptură, un roman etc.) şi între rezultatul demersului ştiinţific, conside-
rat mai degrabă un act epistemic de cunoaştere, de descoperire a ceva existent,
real, dar necunoscut până la un moment dat. Dacă, să presupunem, cineva ar
descoperi într-o arhivă un document ce demonstrează indubitabil că Ştefan cel
Mare nu a fost persoană istorică, eu pot să preiau această afirmaţie, eventual să
preiau şi textul documentului respectiv, fără să menţionez pe descoperitorul lui.
Legal aş fi asigurat, însă nu şi etic, căci din acest ultim punct de vedere sunt un
plagiator, dând impresia că această descoperire ştiinţifică mi-ar aparţine: conşti-
ent sau inconştient, este irelevant. De aceea, în ştiinţă, de multe ori plagiatul nu
este un delict împotriva legii dreptului de autor, ci numai o lezare a eticii univer-
sitare şi ştiinţifice cu repercusiuni interne ce ţin de organizarea unei universităţi,
dar fără urmări de drept penal sau convenţional. Plagiatul poate fi – în concluzie
– legal, dar nu şi legitim, ca să citez din articolul „Plagiat” al Wikipediei germa-
ne. Plagiatul nu este dependent de cantitatea textelor plagiate sau de actul de
premeditare – exact ca în „Afacerea Guttenberg”, acolo unde declaraţia ex-
ministrului că totul s-a întâmplat din greşeală şi fără intenţie nu-l face a fi mai
puţin plagiator24. Aceasta pentru că – după cum spuneam – plagiatul este, în
primul rând, un delict deontologic, de etică, o lezare a unor principii unde canti-
tatea sau neştiinţa nu atenuează cu nimic nocivitatea faptei.
Este vremea acum să ne dedicăm pe scurt tipurilor cunoscute de plagiat.
Plagiatul integral este acea formă în care un întreg text (carte, broşură, articol
etc.) este copiat şi publicat în nume propriu de către plagiator. Textul este prelu-
at fără modificări. Această formă este poate cea mai rudimentară şi primitivă, căci
plagiatorul nici măcar nu-şi mai dă silinţa să disimuleze, să selecteze etc. În ge-
neral, sunt ameninţate textele nepublicate, aflate în manuscris, sau cele publicate
în medii exotice, necunoscute, în tiraje mici şi greu accesibile. Avem apoi – prin
analogie – şi un plagiat parţial, constând din copierea unor paragrafe, fraze,
note de subsol etc. Atâta vreme cât plagiatorul preia „cu măsură”, acest tip de
plagiat este greu a fi depistat fără ajutorul tehnic al soft-urilor de care vorbeam.
Urmează aşa-numitul plagiat verbal al unor expresii sau formulări originale care
sunt prezentate de plagiator ca fiind ale sale. Este o formă de plagiat evidentă
pentru cititorul familiarizat cu o temă sau cu literatura secundară din respectivul
domeniu. Cel mai greu de identificat este plagiatul ideilor, atunci când cineva
preia o idee străină, reformulând-o în limbaj propriu. Cel mai dizgraţios şi penibil
plagiat – fără a afirma aici că celelalte nu ar fi! – este de bună seamă autopla-
giatul, atunci când cineva îşi publică un text sub mai multe titluri, când fragmen-
te proprii apar neschimbate în mai multe articole sau – metodă răspândită chiar

24
<http://de.wikipedia.org/wiki/Plagiat>, accesat pe 15 noiembrie 2011.
288
 PLAGIATUL SAU SUBTERANELE DEMERSULUI STIINTIFIC

în mediul teologic bucureştean – când acelaşi fragment apare de mai multe ori
într-o monografie, pentru a umple paginile.
Care sunt motivele ce determină pe cineva să plagieze? Înainte de toate aş
spune – citându-l pe profesorul german mai înainte menţionat, Volker Rieble – se
află prostia, incapacitatea personală: „Reporter: Din ce motive copiază unii oa-
meni de ştiinţă? Volker Rieble: Din lipsă de timp, pentru că nu le e aminte de trea-
bă sau pur şi simplu pentru că sunt prea proşti” (germ. „R.: Aus welchen Gründen
schreiben Wissenschaftler ab? V. R.: Weil sie keine Zeit haben, weil sie keinen
Bock haben, weil sie auch zu blöd sind”)25. Cineva nu este în stare să articuleze
un comentariu pertinent, să enunţe o argumentaţie logică, să identifice izvoare etc.
Şi atunci le preia, pentru a-şi face un renume fals, în setea trufaşă de glorie. Pe de
altă parte, şi sistemul universitar sau academic este vinovat, căci cere de la profe-
sori, asistenţi, preparatori sau de la candidaţii la aceste funcţii muncă la normă:
pentru funcţia „X” sau „Y” ai nevoie de „n”, respectiv „ţ” articole, monografii,
studii etc. Normal că unii se văd ispitiţi să umple lista de publicaţii cu titluri care,
analizate în amănunţime, se dovedesc adeseori a transporta una sau alta din for-
mele de plagiat întâlnite mai sus. Producţia ştiinţifică pe bandă rulantă se dovedeş-
te pentru unii o sarcină mult prea solicitantă, de aceea efortul este investit în me-
tode de fofilare şi înşelătorie. O altă cauză ar fi şi indolenţa universităţilor, care
nu-şi dau prea mare silinţă în a dezvălui plagiatele. Aceasta este mai mult o pro-
blemă a sistemului german, acolo unde instituţiile de învăţământ superior se află
într-o competiţie acerbă pentru finanţări, pentru bani de la stat, fonduri ce sunt
virate în funcţie de coeficientele obţinute. Există concurenţa ratingurilor cât mai
înalte, la care contribuie şi numărul de titluri de doctor acordate, precum şi notele
doctoratelor. De aceea, universităţile germane sunt pe alocuri fabrici de doctori cu
note maxime, ceea ce este un pic suspect. În această „goană după aurul” finanţări-
lor, nimeni nu mai ia aminte cât de acribic a fost lucrată o teză de doctorat. În altă
ordine de idei, plagiatele recunoscute le strică imaginea acestor universităţi –
situaţie în care momentan se află Universitatea din Bayreuth, de exemplu –, ceea
ce se răsfrânge evident asupra rating-ului. Un motiv foarte des întâlnit al plagiatu-
lui este dat de toleranţa cu care este întâmpinat. Mai ales în cazul profesorilor,
şefilor de institute, de catedră etc., nimeni nu are curajul să îi demaşte. Este, franc,
vorba de laşitatea, oportunismul şi slugărnicia asistenţilor şi colaboratorilor ştiin-
ţifici din jurul unui şef de proiect, de exemplu, care – vrând să progreseze în carie-
ră – nu numai că nu dau în vileag pe ilustrul plagiator, dar îl mai şi acoperă. Astfel
intră în hora imposturii şi complicităţii26.
Acestea fiind spuse, nu-mi rămâne decât să închei cu o remarcă relevantă
îndeosebi pentru teologi. Am spus că plagiatul este înainte de toate un delict
împotriva deontologiei, a eticii universitare şi ştiinţifice. Plagiatorul se face vino-

25
Vezi nota 15 sau S. JORDAN, Einführung..., p. 108.
26
Vezi tipurile şi motivele plagiatului în articolul pomenit de pe Wikipedia germană (nota 22).
Comentariile îmi aparţin.
289

19
MIHAI-D. GRIGORE

vat de minciună, furt, înşelătorie, lenevie şi prostie. Dacă este să situăm aceste
„minusuri” în contextul virtuţilor creştine, vom descoperi că plagiatul nu este
doar un delict etic, ci chiar un păcat, trecând, aşadar, din registrul exterior al
convenienţelor socio-culturale în cel al moralităţii fundate religios, mai exact,
creştin. În planul verticalităţii şi moralităţii oferite de Dumnezeu-Întrupat, de
Hristos, Ce a mers până la Jertfă, printre altele şi în numele adevărului – care
este întotdeauna UNUL singur: omenesc şi dumnezeiesc în acelaşi timp. Este,
prin urmare, de înţeles de ce tocmai învăţământul teologic, tolerând orice formă
de plagiat, nu numai că îşi trădează funcţia socială de exemplu, dar adoptă şi o
atitudine necreştină par excellence, devenind dintr-o sferă de gândire şi trăire
creştină o dimensiune a minciunii, a mândriei luciferice, a păcatului.
Este aici timpul să elucidez şi alegerea programatică a unui izvor supus
oprobriului public:„Wikipedia”. A fost o opţiune voită – şi acum, la final, şi de-
clarată! –, pentru că „Wikipedia” este exemplul cel mai plastic al subliminalităţii
plagiatului: mulţi se folosesc de ea pentru a avea un punct de pornire la un stu-
diu, subiect, temă, puţini o recunosc, ca să nu mai menţionez că foarte puţini o
citează. Munca celor ce au scris contribuţiile pe site este furată, este considerată
bun personal. Chiar şi a prelua izvoarele sau bibliografia sau unele expresii sau
formulări ale „Wikipediei” fără a o cita este plagiat. Şi prin aceasta suntem –
poate fără să vrem, dar nu mai puţin vinovaţi – în slujba duşmanului adevărului.
Fascinaţia actului ştiinţific este dată de calitatea lui de a fi un act oarecum asce-
tic: al trezviei minţii – de a fi în permanenţă atenţi, în alertă, la ceea ce facem, la
ceea ce spunem – al responsabilităţii – de a ne verifica sursele şi de a fi astfel
verticali în slujba adevărului – şi al respectului pentru munca semenilor – prin
onestitatea şi curajul de recunoaşte că cităm, de unde cităm şi ce cităm, fie ea
chiar şi „Wikipedia”.

290