Evaluarea traditionala – evaluarea moderna; analiza comparative

Modernizarea procesului de invatamant din implica mai multe componente:

proiectarea didactica, tehnici si instrumente de cunoastere si evaluare a copiilor,
parteneriate educationale, activitati extracurriculare, o metodologie didactica activa.
Pentru cresterea calitatii procesului instructiv – educativ urmarim perfectionarea
metodelor traditionale, dar si introducerea unor metode si procedee educative. Metodele
implica mult tact pedagogic din parteacadrelor didactice deoarece stilul didactic trebuie
sa-l adopte in functie de personalitatea copiilor. Regandirea educatiei formale duce la
schimbarea relatiei cu copii promovand un dialog reciproc, constructiv. Proiectarea unui
demers didactic, diferit de cel traditional da posibilitatea fiecarei educatoare sa-si
valorifice propria experienta prin utilizarea unor metode moderne intr-o abordare
interdisciplinara.

Daca pana acum cadrul didactic conducea activitatea in stil traditional, acum
aplicand metode moderne interactive de grup, rolul educatoarei se schimba. Ea devine
coechipier, ii orienteaza pe copii sa-si caute informatiile de care au nevoie, ii invata sa
dialogheze cu colegii, sa aiba initiativa si rapiditate in gandire si actiune, le starneste
interesul pentru competitii si nu in ultimul rand, ii consiliaza.

Intregul proces educativ are in centrul sau copilul cu nevoile, trebuintele lui si in
consecinta se adreseaza fiecarui copil din gradinita. A individualiza invatamantul
inseamna sa se tina seama de resursele autoeducative ale fiecarui copil, adica in fond de
individualitatea sa. Procesul de individualizare este un proces dinamic in care se
realizeaza dezvoltarea copilului de pe un plan inferior spre unul superior.

Programa activitatilor ofera libertatea da a-si alege tipul de activitati, metode si

procedee in acord cu particularitatile de varsta. Activitatea cu copiii trebuie desfasurata
intr-o atmosfera destinsa unde copiii sa se manifeste spontan, sa gandeasca si sa actioneze
in functie de situatie.

Prin metodele interactive copilul intra in necunoscut, intr-o aventura a descoperirii

de noi cunostinte, deprinderi, el fiind participant activ. Copilul se descopera cu adevarat
in universul copilariei, in cadrul colectivului de copii. In lumea minunata a copilariei
exista comunicare interumana, prietenie, cooperare. Actionand alaturi de ceilalti din grup,
incepe sa rezolve sarcini si sa se simta ca este persoana importanta, capabila sa ia decizii
pentru bunul mers al activitatii de grup. In grupul de copii fiecare trebuie sa stie sa
descopere, compare, clasifice cunostintele dobandite. Efortul copiilor este unul
intelectual, prin care se exerseaza procesele psihice cognitive. Metodele interactive il
motiveaza pe copil, ii ofera o incarcatura afectiva deosebita.

In gradinita si scoala principala activitate este jocul si bazandu-ma pe acest fapt,

metodele interactive trebuie introduse ca niste jocuri cu sarcini si reguli care sa fie
antrenante, atractive. Jocul, ca metoda, valorifica avantajele dinamicii de grup,
independenta si spiritul de cooperare. Prin joc se afirma eul copilului, personalitatea sa.
 Din perspectiva abordarii curriculare si sistemice a procesului de
invatamant, evaluarea face parte integranta dintr-un tot, nu trebuie tratata izolat, ci in
stransa corelatie cu celelalte activitati prin care se realizeaza procesul de invatamant, cu
predarea si invatarea. Pe de alta parte, metodele, tehnicile si instrumentele de evaluare nu
pot fi disociate de celelalte variabile ale evaluarii: obiectul evaluarii (ce se evalueaza),
criteriile/ obiectivele educationale, strategiile evaluative. Toate acestea sunt ca
elementele unui puzzle: pentru a-i intelege sensul, trebuie sa-i ordonezi partile.

In domeniul evaluarii scolare asistam la un proces de imbogatire a acesteia si

tranzitia de la manifestarea ei ca instrument de masura si control la un demers centrat pe
invatarea de catre elev, pe procesele cognitive ale acestuia, pe reglarea si pe autoreglarea
cunoasterii. Din perspectiva acestor idei, evaluarea scolara trebuie sa devina dinamica,
centrata pe procesele mentale ale elevului, sa favorizeze autoreglarea, autoreflectia, sa
inlocuiasca acea conceptie statica, bazata pe control, examinare, sanctiune. In acest fel se
poate ajunge la “invatarea asistata de evaluare”.

Evaluarea traditionala

ü expresiile cele mai frecvente folosite pentru denumirea activitatii de evaluare

sunt: examinare, verificare, ascultare, control, chiar daca aceasta activitate se
desfasoara intr-un context cotidian, si nu la finalul unui program de instruire;

ü aprecierea scolara sau verificarea se constituia ca moment separat de activitatea

de predare-invatare;

ü actiona cu precadere periodic, realizand, de regula, o evaluare sumativa;

ü este sinonima cu aprecierea clasica, cu notatia sau corectia, cu controlul continuu

al invatarii scolare;

ü se finalizeaza cu clasificarea (clasamentul elevilor) (evaluare comparativa);

ü nota sau calificativul sanctiona invatarea de catre elev;

ü selecteaza si exclude anumite domenii ale invatarii mai greu de evaluat: atitudini,
comportamente, trasaturi de personalitate;

ü este centrata pe cunostinte;

ü notarea este un scop in sine, un mijloc de clasificare sau de certificare;

ü este sinonima cu notiunea de control al cunostintelor;

ü evaluatorul constata, compara si judeca; este centrata deci pe elev si apreciaza

conformitatea cunostintelor predate (lectia invatata) cu o scara de valori care este
 lasata la aprecierea profesorului si care ramane in mare parte implicita, nu se
comunica elevilor;

ü incrimineaza doar elevul nu si criteriile de apreciere desi de multe ori criteriile

sunt insuficient definite sau confuze.

Evaluarea moderna

ü este asociata grijii fata de masurarea si aprecierea rezultatelor;

ü nu este un scop in sine, un simplu control, ci se realizeaza in vederea adoptarii

unor decizii si masuri ameliorative;

ü pune accent pe problemele de valoare si pe emiterea judecatii de valoare;

ü acorda preponderenta functiei educative a evaluarii;

ü incearca sa devina o interogatie globala, preocupata de promovarea aspectului

uman in general;

ü acopera atat domeniile cognitive, cat si pe cele afective si psihomotorii ale

invatarii scolare;

ü se ocupa atat de rezultatele scolare cat si de procesele de predare si invatare pe

care le implica;

ü se constituie parte integranta a procesului didactic, nu mai este privita din

exteriorul acestuia;

ü dezvolta tot timpul o functie de feed-back pentru elev;

ü tinde sa informeze si personalul didactic asupra punctelor tari si punctelor slabe

ale eforturilor depuse, asupra eficientei activitatii didactice;

ü isi asuma un rol activ, de transformare continua a proceselor de predare si de

invatare, de interventie formativa;

ü devine un proces continuu si integrat organic procesului de instruire;

ü evaluarea devine un mijloc de comunicare de informatii asupra stadiului invatarii,

in vederea ameliorarii sau reorganizarii acesteia;

ü evalueaza elevii in raport cu o norma, cu criterii dinainte formulate;

ü aceste criterii sunt cunoscute si de evaluator si de evaluat;

ü solicita o diversificare a tehnicilor de evaluare, a metodelor si cresterea gradului
de adecvare a acestora la situatii didactice concrete;

ü vizeaza deschiderea evaluarii spre mai multe perspective ale spatiului scolar
(competente relationale, comunicare profesor-elev; disponibilitati de integrare
sociala);

ü centreaza evaluarea pe rezultatele pozitive, fara a sanctiona in permanenta pe cele

negative;

ü elevul devine partener cu drepturi egale, intr-o relatie educationala care are la
baza „un contract pedagogic”;

ü ofera transparenta si rigoare metodologica;

ü cauta sa aprecieze si eficacitatea ansamblului de procese care trebuie sa conduca

la invatare.