Cunoaterea este unul din procesele definitorii, fundamentale ale spiritului uman.

Poate fi considerat procesul prim prin care constienta de realitate si de sine apare in subiect raportandu-l la sine si la lumea sa. Esena cunoasterii const n reproducerea n interiorul subiectivitaii a unei alte subiectivitati, prin constientizare de sine si cuplarea subiectivitatii constientizate cu o realitate in care poate actiona, experimenta, evalua si conclude asupra consecintelor. Conceptul cunoatere poate avea multe nelesuri. Putem caracteriza drept cunoatere starea procesant a unui sistem informaional cuplat cu un ambient realitate, care ii poate construi reprezentri modale si strategii predictive asupra dinamicii ambientului i poate dezvolta aciuni transformante, utilizante si evaluante n ambientul modelat. n aceast perspectiv interactiv, cunoaterea poate fi o relaie perceptual, gestual, lingvistic sau mixt a sistemului cu realitatea. Realitatea poate fi definita ca spaiu obiectual-interactiv, caracterizat prin alctuire, corelare cauzala, proprietate si eveniment. Alctuirea definete mulimea componentelor cu frontiera stabil, evenimentul include micri i conexiuni ntre micri ale frontierelor -forme, cauzalitatea definete criteriile de invarian structural i interactiv fundamental din care rezult toate formele i evenimentele, proprietatea individualizeaza modal, structural sau comportamental, componetele realitatii. Cunoaterea vizeaz identificarea, descrierea i controlul formei, proprietatii au evenimentului prin separarea si inelegerea conceptual operanta a cauzalitii, a criteriilor care permit aparitia si desfasurarea diferitelor obiecte, proprieti, actiuni i condiionri configurante in realitate. Cunoaterea de tip uman presupune intenionalitate, rationalitate si evaluare. -Intentionalitatea defineste predeterminarea actiunii in real prin constructia unui model de actiune in mintea subiectului, -Rationalitatea defineste cautarea, identificarea, explicitarea cauzala si utilizarea tuturor formelor, proprietatilor si relatiilor intre proprietati, care permit subiectului sa realizeze o anume transformare de stare in realitate, sau sa explice cauzal o anume stare observata ori construita experimental. -Valorizarea este consecinta evaluarii utilitatii rezultatelor dobandite printr-o anume cunoastere, printr-o actiune configuranta sau explicanta cauzal de modalitate. Functia cognitiva implica constienta subiectului, implica capacitatea acestuia de a modela realitatea in mintea sa, de a se modela pe sine ca agent purtator de constienta si creator de cunoastere, dar si de a se separa de modelele de sine si de realitate, tratandu-se pe sine ca sursa a modelarii si constientizarii modelarii realitatii. Contiena sumar caracterizat este proprietatea sistemului de a se identifica, diferenia structural i dinamic, poziiona si orienta intenional operant, n diferite cuplaje cu sine i prin sine cu mulimea starilor ambientului. Cunoaterea umana implic socializare interactiv cognitiv, ea se desfoar ntr-un spatiu natural amenajat, spatiul real-societal, alctuit din parti prelucrate ale realitatii, indivizi cunoscatori si multimea efectelor actiunilor cognitive. Membrii societatii ii descriu si comunica intre ei, att propriile individualizri, performane i opiuni cognitive ct i pe ale semenilor. Socializarea cognitiv duce att la cooperare ct i la conflict n spaiile cunoaterii cu toate consecinele cunoscute.

Calitatea cunoaterii depinde de instrumentele conceptuale si experientiale utilizate pentru dobndirea i folosirera ei. Convenional putem separa cunoatere concret i abstract. Cunoasterea concreta poate fi practica sau intuitiva. Cunoasterea abstracta este actiune corelanta intre serii de familii de forme sau familii de proprietati, care conduc la o anume stare sau o dependenta precisa intre o serie de stari. Cunoasterea abstracta caracterizanta de obiect si proces fenomenal sau social i defineste componentele obiect, relatie si proprietate, precum si procedurile specifice de manipulare distincta a obiectelor, regulile de conectare intre actiunile operante i traseul conexiunilor argumentante care indica posibilitatea realizarii sau negarea posibilitatii realizarii unei anume configuratii intr-un spatiu obiectual determinat. Cunoasterea practica vizeaza realizarea directa a unei forme sau multimi de forme conectate functional, acesta este cazul proiectarii si realizarii de obiecte, functii si utilitati prin unelte materiale. Cunoasterea formala utilizeaza operatori si interpretari cantitative, matematice, si este folosita pentru a modela precis, predictiv, utilizand functii matematice, un segment de fenomenalitate, un aspect metabolic sau conceptual al omului, sau a stabili parametrii si dimensiona dinamic o actiune sociala, o institutie, o anume agregat unealta, cu o structura si utilitate specifica. Putem deasemeni discrimina cunoasterea culturala, care opereaza cu variabile ambigue precum valori, atitudini, legaturi sufletesti, emotii, contacte, cooperari si conflicte umane. In cultura identificam o cunoastere concreta, definibila, asamblabila si comunicabila gestual si lingvistic, precum acea cunoastere 'abstracta' care construieste principii si metode de creatie muzicala, picturala, regizorala sau literara, sau principii estetizante. Fiecare domeniu al cunoasterii are obiecte proprii, reguli generative proprii si strategii evaluante si utilizante proprii, unele accesibile majoritatii altele extrem de tehnice formal, sau subtil realizante estetic, inaccesibile omului mediu. Este cunoscut ca aparatul matematic utilizat in constructia modelelor teoretice actuale ale fizicii este atat de compex logic demonstrant si interpretant, incat nu foarte multi oamenii il pot invata, intelege corect si aplica creativ la nivel superior. Deasemeni pentru a realiza o pictura, compozitie muzicala, opera literara, sau regizorala, este nevoie de mult talent, multa experienta si o profunda competenta creativa si critic evaluanta, compact definita ca 'inventivitate artistica'. Dar si pentru a prelua cat mai mult din ingeniozitatea unei creatii si transpune in trairi personale emotive si conceptuale, din perspectiva spectatorului, cere o calitate subtila anume 'bun gust autentic'. Poate cel mai dotat cu potential critic superior este omul de stiinta constructor de teorii fenomenale, sau artistul, cretorul de opera de arta, indiferent din ce domeniu, pentruca fara un spontan, profund si atent simt critic-estetic, nu se poate realiza o opera de mare calitate, opera pretuita de numeroase generatii timp de decenii, secole sau milenii, opera fundamentala care formeaza personalitatea umana, ii daruie valori, imbolduri creative si criterii estetizante.