Literatura pentru copii

LITERATURA ROMÂNĂ ŞI LITERATURA PENTRU COPII

DELIMITĂRI ŞI REPERE ACTUALE

1. Conceptul de literatură pentru copii

• definiții
• criterii
• trăsături
• studiul literaturii pentru copii
• sfera literaturii pentru copii
• copilul şi copilăria în literatură
• concluzii
 Definiții

• 1.1. „Literatura pentru copii include totalitatea creaţiilor care, prin profunzimea mesajului, gradul de
accesibilitate şi nivelul realizării artistice, se dovedesc capabile să intre într-o relaţie afectivă cu cititorii lor”
(Cornelia Stoica, Eugenia Vasilescu, Literatura pentru copii, E.D.P, 1997).
• 1.2. „Ceea ce face caracterul specific al literaturii pentru copii trebuie identificat cu caracterul educativ al
foarte multor texte literare. Literatura pentru copii nu acoperă însă sfera educativului” (Nicolae Manolescu,
România literară, nr. 25/ 1997, editorialul Literatura pentru copii).
• 1.3. Literatura pentru copii, asemenea literaturii în general, este „dispunerea limbajului într-o formă unică
şi irepetabilă, în stare să genereze imagini, idei şi semnificaţii, totul într-o combinaţie, la rândul ei,
irepetabilă (…). («Un discurs»…), aşadar, care, prin originalitate, unicitate, ca şi prin puterea sa de
simbolizare şi semnificare, reuşeşte să vorbească şi să folosească generaţiilor succesive, având o valoare de
întrebuinţare şi un termen de valabilitate teoretic nelimitate” (Sanda Cordoş, 2004: 54).
• 1.4. Literatura pentru copii – o literatură pe cale proprie, o literatură a „începutului de drum” (Adela
Rogojinaru, O introducere în literatura pentru copii, 1999): „Literatura pentru copii şi tineret reprezintă
ceea ce un lector desemnează drept cărţile «începutului de drum», cărţile pe care se bizuie cultura sa
generală, nu atât în cunoştinţe, cât mai ales în valori şi comportamente fundamentale. Contrar poziţiei
didactice, care moralizează excesiv pentru a impune norme indiscutabile, literatura pentru copii pune în
circulaţie valori şi modalităţi de gândire prin intermediul ficţiunii, evaziunii, deseori absurdului. Încercări de
definire a L-C din această perspectivă arată că o astfel de literatură tinde să actualizeze forme elementare
de emoţionalitate, răspunsuri nesofisticate pe care oamenii le adresează lumii mult înainte de a şi-o putea
explica.” (Adela Rogojinaru, 1999: 20-21, s.n.)
 Criterii

• Literatura pentru copii este parte integrantă a literaturii naţionale şi universale (criteriul
sistemic);
• Literatura pentru copii este literatură propriu-zisă, adevărată, literatură pe cale proprie
(literatura începutului de drum lectoral, veritabilă, reflexivă etc.) (criteriul accesibilităţii, în
fond şi în formă);
• Scrierile literaturii pentru copii interesează şi vârsta adultă (copilăria nu dispare niciodată
din oameni) (criteriul relevanței experiențiale);
• Literatura pentru copii din creațiile de gen evocă, de obicei, lumea copilăriei sau universuri
tematice accesibile şi interesante pentru această vârstă (criteriul accesibilităţii, criteriul
adecvării referențiale, criteriul relevanței experiențiale);
• Marile cărţi ale copilăriei includ creaţii valoroase pentru toate vârstele (criteriul axiologic)
 Trăsături

• O viziune specială asupra vieţii – „Totuşi, fondul etern va fi înfăţişat copiilor într-o viziune
specială, cum e, de pildă, aceea a basmului. Dar basmul interesează şi pe omul matur.” (G.
Călinescu)
• Umorul – „Un defect major al manualelor: n-au haz, nu amuză, uitând că instrucţia la cei mici
trebuie să aibă sare şi piper.” (N. Manolescu)
• Caracterul instructiv - educativ – „Copilul se naşte curios de lume şi nerăbdător de a se
orienta în ea. Literatura care îi satisface această pornire îl încântă.” (G. Călinescu, Jules Verne
şi literatura pentru copii)
• Umanismul, cultul pentru om – „A ieşi din lectură cu stimă sporită pentru om, acesta cred că
e secretul marilor literaturi pentru tineret.” (G. Călinescu, Jules Verne şi literatura pentru
copii)
 Studiul literaturii pentru copii

Soluții în studiul literaturii pentru copii

În ceea ce privește studiul literaturii pentru copii, Nicolae Manolescu (1997, 2008) a stabilit două soluții sau variante
posibile, respectiv I. SOLUȚIA DISJUNCȚIEI și II. SOLUȚIA INTEGRATĂ, recomandând opțiunea pentru aceasta din urmă:
I. SOLUŢIA DISJUNCŢIEI (studiul separat, distinct, disjunct, prin excluziune, al literaturii pentru copii):
➢ Soluția disjuncției (excludere, separare, segregare, excluziune) presupune ca principalele opere considerate exclusiv
pentru copii să fie studiate într-o abordare distinctă (curriculum, manual, curs, disciplină, corpus de texte, referințe critice
etc.); aceasta este soluția prin excluziune, care presupune studiul separat, disjunct sau segregat al literaturii pentru copii, adică
prin excluderea sau izolarea domeniului acesteia de acela al literaturii propriu-zise, valabilă pentru toate vârstele.

II. SOLUŢIA INTEGRĂRII SISTEMICE (studiul sistemic, integrat, prin incluziune, al literaturii pentru copii):
➢ Soluția integrării sistemice (prin incluziune) presupune includerea studiului literaturii pentru copii în acela al
literaturii în general, astfel încât literatura (neexclusiv considerată) pentru copii să fie studiată dintr-o perspectivă unitară,
ceea ce reprezintă o soluție integrată; această abordare trimite la studiul sistemic al literaturii pentru copii, presupunând așadar
includerea acesteia în cadrul literaturii române în general, valabilă pentru toate vârstele:

„Dar şi mai bine ar fi dacă şi obiectul ca atare de studiu ar fi resorbit în studiul literaturii române şi străine, fiindcă şi în
cazul literaturii zise pentru copii tot valoarea artistică şi universală contează. Separarea ei de capodoperele literaturii pentru toate
vârstele e fără sens şi întreţine, cum s-a văzut, confuzia.” (Nicolae Manolescu, România literară, nr. 25/ 1997, editorialul
Literatura pentru copii).
 Sfera literaturii pentru copii

• Literatura pentru copii acoperă întregul domeniu al literaturii în general şi include

aproape toate genurile şi speciile literare cunoscute;
• Literatura pentru copii (LC) cuprinde creaţii epice, lirice şi dramatice pentru copii,
din literatura populară şi cultă;
• Operele aparţinând literaturii pentru copii provin din trei surse:
(a) sunt scrise în mod special pentru copii (LC = literatură adresată);
(b) sunt accesibile copiilor şi sunt alese de către aceştia, dar nu sunt scrise special
pentru copii (LC = literatură propriu-zisă, valabilă pentru toate vârstele);
(c) sunt scrise de către copii, despre copii, pentru copii (LC = literatură/ lectură de
identificare).
 Copilul și copilăria în literatură

Copilul şi copilăria în literatura română şi universală:

a. Cărţi în care eroul copil şi copilăria au valoare de simbol (Ionel Teodoreanu, La Medeleni, Uliţa copilăriei; Iordan
Chimet, Închide ochii şi vei vedea Oraşul; Antoine de Saint Exupéry, Micul prinţ; Oscar Wilde, Prinţul fericit; Rudyard Kipling, Cărțile
junglei; Mark Twain, Prinţ şi cerşetor; Lewis Carroll, Alice în Țara din Oglindă; Selma Lagerlöf, Minunata călătorie a lui Nils
Holgersson prin Suedia; L. Frank Baum, Vrăjitorul din Oz; Michael Ende, Momo, Povestea fără sfârşit etc.);

b. Cărţi în care autorul evocă, prin eroul copil sau adolescent, propria-i copilărie (Vasile Alecsandri, Vasile Porojan; Ion
Creangă, Amintiri din copilărie; Ionel Teodoreanu, În casa bunicilor, Uliţa copilăriei, La Medeleni; Ion Agârbiceanu – Din copilărie;
Lucian Blaga – Hronicul și cântecul vârstelor; Geo Bogza – Jurnal de copilărie și adolescență; Arthur Maria Arsene, Intermezzo,
Caiet de dictando; Corneliu Buzinschi, Secvențe dintr-o margine de lume; Ion Vlasiu, Copil fermecat; Charles Dickens, David
Copperfild; Mark Twain, Aventurile lui Tom Sawyer; Maxim Gorki, Copilăria mea; Alphonse Daudet, Piciul; Moricz Zsigmond, Fii
bun până la moarte; J.D. Salinger, De veghe în lanul de secară etc.;

c. Cărţi care înfăţişează copilul şi copilăria sub diverse alte aspecte ale acestui univers şi ale acestei vârste (Victor Hugo,
Mizerabilii; H. Chr. Andersen, Fetiţa cu chibriturile; E. Zola, Povestiri pentru Ninon; Edmondo de Amicis, Cuore; Hector Malot,
Singur pe lume; Lewis Carroll, Alice în Țara Minunilor; Frances Hodgson Burnett, Micul lord; Mark Twain, Prinţ şi cerşetor; Alain
Fournier, Cărarea pierdută etc.
 Concluzii
1. Literatura pentru copii (Cornelia Stoica, Eugenia Vasilescu, 1997):
▪ „Literatura pentru copii include totalitatea creaţiilor care, prin profunzimea mesajului, gradul de accesibilitate
şi nivelul realizării artistice, se dovedesc capabile să intre într-o relaţie afectivă cu cititorii lor.”

2. Literatura pentru copii (Nicolae Manolescu, 1997; 2002):

▪ „Ceea ce face caracterul specific al literaturii pentru copii trebuie identificat cu caracterul educativ al foarte
multor texte literare. Literatura pentru copii nu acoperă însă sfera educativului.”

▪ „Ce nu trebuie să fie literatura pentru copii, asemenea literaturii în general” → Literatură proastă (Nicolae
Manolescu, România literară, nr. 50/2002):
Cum trebuie/ cum nu trebuie să fie literatura pentru copii și tineret:
✓ trebuie să afirme autonomia esteticului, calitatea artistică/ să nu fie literatură ideologizată;
✓ trebuie să afirme gratuitatea literaturii, a caracterului său ludic / să nu fie literatură utilitară;
✓ trebuie să afirme vocaţia creatoare (demiurgică, întemeietoare de lumi interioare)/ să nu fie literatură
mimetică (imitativă, epigonică);
✓ trebuie să exprime sentimente, emoţii şi stări general-umane, autentice, viabile (funcţia de identificare,
subiectivă, expresivă etc.)/ să nu fie literatură aplatizată afectiv (inexpresivă, fără relief emoţional, fără
consistență sufletească);
✓ în concluzie, asemenea literaturii propriu-zise, nici literatura pentru copii și tineret nu trebuie să fie tezistă,
ideologizată, utilitară, mimetică, excesiv moralizatoare, melodramatic ieftină, trivială, „plicticoasă” și,
finalmente, „proastă”.
 3. Literatura pentru copii (LC) (Adela Rogojinaru, 1999):
„Literatura pentru copii şi tineret reprezintă ceea ce un lector desemnează drept cărţile «începutului de
drum», cărţile pe care se bizuie cultura sa generală, nu atât în cunoştinţe, cât mai ales în valori şi
comportamente fundamentale. (Adela Rogojinaru, 1999: 20-21).
▪ LC = ca discurs ficțional (creație artistică): mod de producere-receptare;
▪ LC = ca proces: mod de funcţionare literară;
▪LC =ca produs: ansamblu de „produse şi producţii” literare circulate pe piaţa literară şi instituţională.

4. Literatura pentru copii (Sanda Cordoş, 2004) este „un mod generic primar de funcţionare a literaturii
ca literatură”, respectiv:
▪ „Dispunerea limbajului într-o formă unică şi irepetabilă, în stare să genereze imagini, idei şi semnificaţii, totul
într-o combinaţie, la rândul ei, irepetabilă.”
▪ „Un obiect («un discurs»…) care, prin originalitate, unicitate, ca şi prin puterea sa de simbolizare şi
semnificare, reuşeşte să vorbească şi să folosească generaţiilor succesive, având o valoare de întrebuinţare şi un
termen de valabilitate teoretic nelimitate.”