Metode şi tehnici de dezvoltarea spiritului critic

De spirit critic se vorbeşte la singular, ca despre o competenţă unică, transversală

ce se realizează „de-a lungul” disciplinelor de studiu şi al practicilor educative, la fel ca şi
autonomia şi creativitatea, de care, de altfel, el se leagă strâns. „Este indispensabil să
promovăm o pedagogie a spiritului critic susceptibilă de a face din orice spectator un
individ capabil să reacţioneze la informaţia primită , să distingă adevăratul de probabil,
de fals, de eroare, de iluzoriu”.
Este de preferat ca pe lângă posibilităţile practice de dezvoltare a spiritului critic
oferită de metodologia didactică să fie utilizate şi alte instrumente didactice:
 Punere de întrebări şi găsirea răspunsurilor;
 Formulare de probleme, de situaţii-problemă, formarea deprinderilor de
problematizare a unor conţinuturi de către elevi şi găsirea răspunsurilor;
 Rezolvarea de probleme prin mai multe variante;
 Completare de afirmaţii incomplete sau corectare de informaţii eronate, astfel încât
să devină adevărate;
 Discutarea mai multor teorii referitoare la o anumită noţiune, la un anumit fenomen;
 Abordarea diferită a unor noţiuni, teme, subiecte, elemente de conţinut, unităţi de
învăţare;
 Elaborarea de sinteze şi diferite produse;
Ca subcategorie a metodelor active, metodele pentru dezvoltarea spiritului critic,
susţin că un punct cardinal al activităţilor educative ar trebui să-l constituie exigenţa de
neutralitate critică, respectiv tendinţa ca învăţătorul să nu le prezinte elevilor numai
certitudini, adevăruri ştiinţifice demonstrate, să spunem cunoştinţe autentice, ci şi diverse
opinii ale sale şi ale altora pe care elevii să le analizeze critic. Numai aşa îi vom putea
ajuta pe aceştia să-şi formeze propriile opinii, numai aşa vom putea dobândii instrumente
pentru a explicita realitatea înconjurătoare şi îşi vor putea construi raţionamentele şi
judecăţile. De altfel educaţia pentru cetăţenia critică poate fi regăsită şi în fundamentarea
metodelor active: pentru ca elevul să fie să rămână activ, trebuie să fie capabil să fie
critic, ceea ce a sprijini evitarea tendinţei de dogmatism la ambii membri ai binomului
educaţional.
Întrucât numărul de strategii, metode şi tehnici de dezvoltare a gândirii critice este
foarte mare, iar literatura autohtonă şi străină care le abordează este foarte bogată, nu ne
propunem aici decât să amintim, să definim, şi să ilustrăm câteva din cele mai frecvente,
aplicabile la disciplina matematică.

I. Metoda „cubului”.

„Cubul” este o metodă care poate fi aplicată individual în perechi sau în grupuri
mici, pentru abordarea şi tratarea complexă din perspective multiple, sau interogatoare, a
unei situaţii/problematice. Învăţătorul le cere elevilor să abordeze situaţia/problematica,
pe baza instrucţiunilor scrise pe feţele unui cub, respectând o ordine care coincide cu
nivele taxonomice formulate de Bloom:
Sarcini de lucru în aplicarea metodei „cubului”.

Tabel 2

Instrucţiune de pe faţa cubului Sarcina de lucru pe care o presupune

Descrie ! „Cum arată?”
Compară ! „Cu cine/cu ce seamănă şi de cine/de ce
diferă?”
Asociază ! „La ce te face să te gândeşti?”
Aplică ! „Cum poate fi folosit?”
Analizează ! „Din ce este făcut?, Ce conţine?,Ce
presupune?”
Argumentează pro sau contra ! „Este bun sau rău, dorit sau nedorit? De
ce?”
II. Cvintetul este o tehnică de reflecţie ce constă în crearea a cinci versuri respectând
cinci reguli în scopul de a sintetiza conţinutul unei teme abordate.
Cvintetul este o poezie cu 5 versuri.
Primul vers-este format dintr-un singur cuvânt ce denumeşte subiectul.
Al doilea vers-este format din două cuvinte care definesc caracteristicile subiectului
(două adjective).
Al treilea vers-este format din trei cuvinte care exprimă acţiuni(verbe la gerunziu).
Al patrulea vers-este format din patru cuvinte care exprimă starea noastră faţă de subiect.
Al cincilea vers-este format dintr-un cuvânt care arată însuşirea esenţială a subiectului.
Ex.: Iarna
frumoasă sclipitoare
ningând îngheţând plecând
Aduce bucurii şi surprize
ninsoare
Iarna
albă strălucitoare
îngheţând alunecând ningând
Adună toţi copiii satului
săniuş
III. Tehnica „Ştiu/ Vreau să ştiu/Am învăţat”

Tehnica „Ştiu/ Vreau să ştiu/Am învăţat” reprezintă o modalitate de lucru prin

care se urmăreşte conştientizarea de către elevi a ceea ce ştiu sau cred că ştiu referito la o
anumită problematică, precum şi a ceea ce nu ştiu şi ar dori să înveţe.
În etapa de evocare, li se cere elevilor să consemneze într-un tabel cu trei rubrici,
în mod individual sau în grup, ideile pe care le au vizavi de problematica discutată, la
rubrica „Ştiu”, iar ceea ce doresc să afla la rubrica „Vreau să ştiu”. În continuare, se
studiază o problematică, se realizează o investigaţie, dobândindu-se cunoştinţe noi, pe
care în etapa de realizare a sensului elevii le consemnează la rubrica „Am învăţat”.
 Este o metodă eficientă, nu doar în contextul activităţilor didactice, ci şi în studiul
individual, contribuind la structurarea, organizarea şi sistematizarea materialului, la
organizarea raţională a învăţării şi la dezvoltarea deprinderilor de muncă intelectuală.
IV. Metoda predării reciproce

Metoda predării reciproce le oferă elevilor – organizaţi în grupuri de 4 – 7,

posibilitatea de a juca, pe rând rolul învăţătorului: ea se aplică, de obicei, în etapa de
realizare a sensului şi se desfăşoară astfel:
1. toţi participanţii au câte un exemplar cu acelaşi tip de exerciţiu
2. toţi participanţii citesc exerciţiul, iar unul dintre ei, desemnat anterior, îl
„predă”, îl explică, pune întrebări celorlalţi şi ace clarificările necesare.
3. împreună elevii prezic despre ce va fi vorba la exerciţiile următoare pe
care le vor citi toţi, în continuare şi care va fi „predat” de un alt coleg membru al grupului
şi aşa mai departe, până la epuizarea exerciţiilor.
V.Metoda mozaicului
Mozaicul presupune învăţarea prin cooperare la nivelul unui grup şi predarea
achiziţiilor dobândite de către fiecare membru al grupului unui alt grup.
Ca toate celelalte metode de învăţare prin cooperare şi aceasta presupune
următoarele avantaje:
■ stimularea încrederii în sine a elevilor;
■ dezvoltarea abilităţilor de comunicare argumentativă şi de relaţionare în cadrul
grupului;
■ dezvoltarea gândirii logice, critice şi independente;
■ dezvoltarea răspunderii individuale şi de grup;
■ optimizarea învăţării prin predarea achiziţiilor altcuiva
Mozaicul presupune următoarele etape:
■ Împărţirea clasei în grupuri eterogene de 4 elevi, fiecare dintre aceştia primind
câte o fişă de învăţare numerotată de la 1 la 4. Fişele cuprind părţi ale unei unităţi de
cunoaştere.
■ Prezentarea succintă a subiectului tratat;
■ Explicarea sarcinii care constă în înţelegerea întregii unităţi de cunoaştere;
 ■ Regruparea elevilor, în funcţie de numărul fişei primite, în grupuri de experţi:
toţi elevii care au numărul 1 vor forma un grup, cei cu numărul 2 vor forma alt grup
s.a.m.d. În cazul în care se lucrează cu toată clasa se vor forma două grupuri pentru
fiecare număr.
■ Învăţarea prin cooperare a secţiunii care a revenit grupului din unitatea de
cunoaştere desemnată pentru oră: elevii citesc, discută, încearcă să înţeleagă cât mai bine,
hotărăsc modul în care pot preda cea ce au înţeles colegilor din grupul lor originar.
Strategiile de predare şi materialele folosite rămân la latitudinea grupului de experţi. Este
foarte important ca fiecare membru al grupului de experţi să înţeleagă că el este
responsabil de predarea secţiunii respective celorlalţi membri ai grupului iniţial;
■ Revenirea în grupul iniţial şi predarea secţiunii pregătite celorlalţi membri.
Dacă sunt neclarităţi, se adresează întrebări expertului. Dacă neclarităţile persistă se pot
adresa întrebări şi celorlalţi membri din grupul expert pentru secţiunea respectivă. Dacă
persistă dubiile, atunci problema trebuie cercetată în continuare;
■ Trecerea în revistă a unităţii de cunoaştere prin prezentare orală cu toată clasa/
cu toţi participanţii;

VI Tehnica LOTUS (Floarea de nufar)

• Tehnica florii de nufăr presupune deducerea de conexiuni între idei, concepte,

pornind de la o temă centrală. Problema sau tema centrală determină cele 8 idei
secundare care se construiesc în jurul celei principale, asemeni petalelor florii de nufăr.
• Cele 8 idei secundare sunt trecute în jurul temei centrale, urmând ca apoi ele să
devină la rândul lor teme principale, pentru alte 8 flori de nufăr. Pentru fiecare din aceste
noi teme centrale se vor construi câte alte noi 8 idei secundare. Atfel, pornind de la o
temă centrală, sunt generate noi teme de studiu pentru care trebuiesc dezvoltate conexiuni
noi şi noi concepte.
• ETAPELE TEHNICII FLORII DE NUFĂR:
1. Construirea diagramei, conform figurii prezentate;
2. Scrierea temei centrale în centrul diagramei;
3. Participanţii se gândesc la ideile sau aplicaţiile legate de tema centrală.
Acestea se trec în cele 8 “petale” (cercuri) ce înconjoară tema centrală, de la A la H, în
sensul acelor de ceasornic.
4. Folosirea celor 8 idei deduse, drept noi teme centrale pentru celelalte 8 cadrane.
(“flori de nufăr”)
5. Etapa construirii de noi conexiuni pentru cele 8 noi teme centrale şi
consemnarea lor în diagramă. Se completează în acest mod cât mai multe cadrane. (“flori
de nufăr”)
6. Etapa evaluării ideilor. Se analizează diagramele şi se apreciază rezultatele din
punct de vedere calitativ şi cantitativ. Ideile emise se pot folosi ca sursă de noi
aplicaţii şi teme de studiu în lecţiile viitoare.
• Evaluarea ideilor cu privire la stimularea şi dezvoltarea potenţialului creativ
poate avea şi o utilitate practică. Astfel, ţinându-se cont de sugestiile oferite, se poate
reamenaja sala de curs, creându-se astfel un “laborator al creativităţii”, în conformitate
cu expectaţiile elevilor: se poate decora clasa cu picturi făcute de elevi, cu fotografii din
timpul copilăriei, cu peisaje desenate sau fotografiate, cu cărţi ilustrate (pentru cei mici)
sau cărţi însoţite de teste şi jocuri creative (pentru cei mai mari), cu jucării/jocuri menite
să stimuleze creativitatea şi alte materiale didactice, materiale video cu activităţi
creativesau spectacole realizate de ei sau de colegii lor.
• Tehnica Lotus poate fi desfăsurată cu succes în grup, fiind adaptabilă unor largi
categorii de vârstă şi de domenii.
• Există şi posibilitatea dezvoltării unui Lotus individual, ca un exerciţiu de
stimulare a creativităţii şi de autoevaluare. De exemplu, tema centrală ar putea
fiîntrebarea: “Ce ţi-ai dori să studiezi?”, la care s-ar putea propune 8 domenii şi pentru
iecare ar fi consemnate conţinuturile ce corespund interesului subiectului.
 LOTUS DE GRUP:
Etape:
1. Profesorul anunţă tema centrală.
2. Elevii au câteva minute de gândire în mod individual, după care se va proceda la
completarea orală a celor 8 idei secundare ale temei centrale, pe baza dialogului şi
consensului desfăşurat între elevi şi profesor. Ideile secundare se trec în diagramă.
3. Colectivul se împarte apoi în 8 grupe de câte 3, 4 sau 5 elevi fiecare, în funcţie de
numărul de elevi din clasă. Acolo unde un grup este deficitar din punct de vedere al
numărului de elevi, cadrul didactic va participa ca membru al acelui grup.
4. Ideile secundare devin teme centrale pentru fiecare din cele 8 grupuri constituite.
Astfel, fiecare grup lucrează independent, la dezvoltarea uneia dintre ele, exerciţiu creator
la care participă toţi membrii grupului.
De exemplu: – grupul A are de găsit 8 idei pentru tema A;
– grupul B are de găsit 8 idei pentru tema B, etc;
5. Prezentarea în faţa colectivului a rezultatelor fiecărui grup în parte.Completarea
diagramei pe baza ideilor expuse de fiecare grup şi a discuţiilor purtate între membrii
grupurilor în scopul clarificării şi corectării.
6. Evaluarea muncii colaborative în grup, aprecierea participării şi folosirea rezultatelor
obţinute în activităţile următoare.
Tehnica Lotus stimulează munca colaborativă în echipă şi efortul creativ al
fiecărui membru al grupului în soluţionarea sarcinii date. Există şi o oarecare competiţie
între grupe, în sensul găsirii celei mai potrivite idei (care poate fi supusă discuţiei în etapa
nr. 5), în rapiditatea cu care lucrează un grup faţă de altul, cu toate că acestea nu se
înscriu în dezideratele metodei. Scopul central este participare tuturor elevilor la un
exerciţiu creator şi, în unele cazuri, la găsirea unei soluţii la o problemă dată. Elevii
lucrează cu plăcere în cadrul acestei tehnici, mai ales dacă grupurile au fost alese
preferenţial.
• Colectivul clasei de elevi poate fi aranjat în forma florii de nufăr; astfel fiecare
grup poate ocupa locul unei petale de nufăr în jurul temei centrale.
 VII. CIORCHINELE
Este o metodă de brainstorming care stimulează găsirea conexiunilor dintre idei.
Poate fi utilizat atât în evocare prin inventarierea cunoştinţelor elevilor, cât şi în etapa de
reflecţie.
Etape:
 Se scrie un cuvânt/ subiect (care urmează a fi cercetat) în mijlocul tablei sau în
mijlocul foii de hârtie.
 Se notează în jurul acestui cuvânt toate ideile care le vin minte elevilor, trasându-
se linii între acestea şi cuvântul iniţial.
 Pe măsură ce se scriu cuvintele, se trag linii între toate cuvintele/ ideile care pot fi
conectate.
 Activitatea se opreşte când se epuizează toate ideile sau când s-a atins limita de
timp acordată.
Etapele pot fi precedate de brainstorming în grupuri mici sau în perechi. În acest
fel, se îmbogăţesc şi se sintetizează cunoştinţele. Rezultatele grupurilor se comunică
profesorului care le notează pe tablă într-un ciorchine fără a le comenta sau judeca.
În etapa finală a lecţiei, ciorchinele poate fi reorganizat utilizându-se anumite
concepte supraordonate găsite de elevi sau de profesor

VIII. Tehnica „turul galeriei”

„Turul galeriei” este o tehnică de învăţare prin cooperare, care promovează
gândirea şi învăţarea eficiente, încurajând elevii să îşi exprime opiniile cu privire la
soluţiile propuse de colegii lor. Paşii urmaţi în aplicarea acestor tehnici sunt:
1. Elevii, organizaţi în grupuri de 3 sau 4, rezolvă o sarcină de lucru care
permite mai multe perspective de abordare sau mai multe soluţii.
2. Produsele activităţii grupurilor de elevi – scheme, diagrame, inventare de
idei, „ciorchine” de idei etc., sunt notate pe o hârtie, realizându-se un poster.
3. Posterele se expun pe pereţii clasei, care se transformă într-o galerie
expoziţională.
4. la semnalul învăţătoarei, grupurile trec, pe rând, pe la fiecare poster şi fac
comentarii direct pe acesta.
 5. După ce se încheie „turul galeriei”, fiecare grup îşi examinează propriul
poster şi discută observaţiile realizate de colegi.

Bibliografie

Dumitru Ion Alexandru - „Dezvoltarea gândirii critice şi învăţarea eficientă” Editura de

Vest, Timişoara, 2000
Cucoş Constantin - „Pedagogie”, Editura Polirom, Iaşi, 2000