VALENŢE FORMATIVE ALE POEZIEI PENTRU COPII

Institutor:
Goşnea Veronica
Grădiniţa nr 5
Turnu Măgurele

Moto:” Eu sunt copilul,

Tu ţii în mainile tale destinul meu,
Tu determini , în cea mai mare măsură,
Dacă eu voi reuşi sau voi eşua în viaţă!
Dă-mi, te rog, acele lucruri care
Să mă îndrepte spre fericire,
Educă-mă, te rog, ca să pot fi
O binecuvantare pentru lume!”
( din Child ‘s Appeals)
Apelul făcut de copilul din versurile citate mai sus ne
determină să luăm în considerare faptul că în fiecare om stă ascunsă o
forţă creatoare, căreia trebuie să i se asigure condiţii optime şi să i se dea
putinţa de a se dezvolta şi a înflori. Prin tot ceea ce întreprinde şi prin
exemplul personalităţii sale, cadrul didactic este un modelator al structurii
personalităţii copilului.
Înzestrat cu o sensibilitate nativă, cu o emotivitate intensă,
copilul este receptiv la poezie de la o varstă destul de mică, fiind
impresionat , nu de conţinut ,pe care adesea nu –l înţelege, ci de eufonia
versului. De aceea ,copiii învaţă , şi chiar creează, poezii cu care îşi
insoţesc anumite acţiuni din timpul jocului, simt plăcerea să spună poezii.
De cele mai multe ori sunt stimulaţi şi de familie, în atmosfera căreia
copilul îşi arată prezenţa printr-o poezie. ”Ştii o poezie?”, este cel mai
adesea întrebat copilul şi astfel recitarea unei poezii devine o problemă de
personalitate, un mijloc prin care copilul îşi caştigă un loc în familie sau
în colectivitate.
Aşadar, poezia este o prezenţă necesară în viaţa copilului,
chiar dacă înţelegerea şi receptarea conştientă a acesteia sunt îngreunate
de faptul că limbajul poetic este preponderent figurat, iar imaginea
artistică are valoare generală, de simbol. În consecinţă, neîndrumaţi copiii
învaţă poezia mecanic, înţeleg că ea e un şir de cuvinte care sună frumos,
dar nu-i simt emoţia şi, ca urmare, chiar intonaţia recitării e deficitară.
Dar poezia este sinonimă cu frumosul şi ea are multiple
valenţe educativ-formative ce se cer valorificate la varsta preşcolară.
Acest imperativ se realizează în grădiniţă, îndeosebi prin activitatea de
memorizare, care presupune strategii didactice, variate şi complexe,
avand ca obiectiv învăţarea conştientă a poeziilor de către preşcolari,
receptarea acestora atat din punct de vedere al conţinutului-variat şi
atractiv- cat şi, mai ales în ce priveşte forma poetică, adică aspectul
lexical, fonetic, ritmul, intonaţia expresivă.
Poezia este o operă de artă, care intră în sfera literaturii pentru
copii dacă are un conţinut cognitiv accesibil şi o formă artistică rafinată,
în care sunt concentrate aspecte din cele mai variate ale artei literare şi
poate fi folosită în activitatea cu copiii numai dacă răspunde acestor
exigenţe, dată fiind influenţa pe care o are asupra copilului.
Fiind o reflectare , în forme artistice, a lumii înconjurătoare,
poezia contribuie la lărgirea orizontului de cunoaştere al copiilor, la
formarea şi consolidarea unor noţiuni primare despre familie,
natură, mediul social. Din acest punct de vedere, poeziile pot fi un
stimul şi un suport pentru activităţile care au obiective prioritar cognitive.
Activitatea de memorizare exersează şi stimulează dezvoltarea gandirii, a
memoriei, a imaginaţiei, contribuind, astfel la formarea personalităţii
copilului preşcolar.
Poeziile contribuie la formarea unor deprinderi,
convingeri şi sentimente morale şi civice, în stransă legătură cu mediul
şi experienţa de viaţă a copiilor. Astfel, putem selecta poezii care, la
puterea de înţelegere a preşcolarului, prezintă noţiuni mai abstracte ca
frumuseţile patriei noastre, figuri legendare din istoria neamului, ori
poezii care îi îndeamnă pe copii să-şi iubească familia, grădiniţa,
localitatea în care trăiesc, să respecte anumite reguli de comportare.
De asemenea, poeziile au o contribuţie hotăratoare la
educaţia estetică a copiilor preşcolari, stimulandu-i să perceapă frumosul
din viaţa cotidiană, din familie, din natură, din atitudinea oamenilor. Prin
sentimentul exprimat, poezia face sufletul copilului să vibreze, în faţa
frumosului, să-l asimileze afectiv. Prin forma poetică, prin vocabularul
ales, prin limbajul figurat, poezia îi ajută pe copii să perceapă frumuseţea
limbii romane, avand astfel o influenţă directă asupra cultivării
limbajului.
Memorizarea contribuie în mare măsură la dezvoltarea
vocabularului copiilor, care prin modelul oferit de limbajul poetic devine
mai bogat, mai “ales”, mai nuanţat. Paralel cu lărgirea orizontului de
cunoaştere, poeziile contribuie la înţelegerea sensului propriu şi la
asimilarea unor cuvinte specifice diferitelor domenii de viaţă, uneori
inaccesibile cunoaşterii directe. De exemplu, într-o poezie ca “Patria”
de Rusalim Mureşan, copiii vor rosti cuvinte cu un sens mai greu de
înţeles ca “ belsug”, “ţarină”, “şesuri”. Poeziile despre muncă le oferă
copiilor prilejul de a intui sensul unor cuvinte care denumesc meserii cu
care aceştia n-au putut lua contact direct-oţelar, miner, electrician,
ţesătoare, impiegat-sau sunt specifice mediului profesional-şantier, beton,
a clădi. Aceste achiziţii lărgesc reprezentările copiilor despre diferite
domenii ale vieţii şi muncii oamenilor şi le sunt folositoare în organizarea
jocurilor, în crearea povestirilor, în convorbirile tematice. Poeziile despre
natură îmbogăţesc vocabularul copiilor prin cuvinte care denumesc şi
arată aspecte şi însuşiri ale anotimpurilor, redau imaginea naturii prin
culoare, ritm, mişcare. Într-o poezie ca “Toamna”, de Octavian Goga,
copiii întalnesc cuvinte ca “brumă”, “şură”, “podoabă”, “plumb”,
„tămaiţă”. Deci, chiar dacă limbajul poetic este preponderent figurat, prin
intermediul poeziei copiii înţeleg şi reţin cuvinte şi îşi precizează sensul
propriu al acestora, ele fiind întrebuinţate într-un context atractiv.
Poeziile oferă educatoarei prilejul de a dezvălui copiilor bogăţia
limbii romane concretizată în polisemia, în sensurile secundare sau în
cel figurat al cuvintelor. Copiii au , deseori, surpriza de a descoperi că
un cuvant pe care-l cunosc foarte bine, nu-l mai înţeleg pentru că, în noul
context, el are alt sens. Aşa , de pildă, în poezia “Doamna Toamnă”, de
Cezarina Adamescu, toamna este o “doamnă”, “ghiduşă”, “jucăuşă”, care
are „în panere” mere cu “obraji de soare”, struguri ”salbe galbioare”,
prune ”brumarii”, migdale „amarui”. Peisajul de iarnă din poezia” Ninge”
de Dimitrie Rachici este realizat cu metafore care, cu sensul lor propriu
fac parte din limbajul cotidian. “Pomii au cojoc de nea”, “casele par de
zahar si frisca”, campul este “dat cu var”.Să mai amintim şi imaginea
cuceritoare a lui Zdreanţă, făcut din “petice”, “ferfenite”, cu “nara carna”
şi cu o ureche” de pungas fara pereche”. Copiii cunosc cuvintele, le sunt
familiare, dar imaginea artistică –percepută sub îndrumarea educatoarei –
îi ajută să le mai descopere şi alte semnificaţii şi astfel să înţeleagă că un
cuvant poate avea mai multe sensuri.
Poezia oferă preşcolarului , cel mai frumos şi mai impresionant aspect
al limbii romane, acesta este însă perceput de copil numai dacă îi este
accesibil. Problema accesibilităţii poeziei pentru copii, atat de
controversată, este o realitate care impune educatoarei să selecteze acele
poezii ce au un limbaj nu prea încifrat, dar nici lipsit de expresivitate.
Astfel, prin intermediul versurilor, învăţate în mod conştient, copiii îşi
îmbogăţesc vocabularul cu cuvinte frumoase, în fond metafore şi epitete
ce n-ar trebui să lipsească din comunicarea obişnuită. În poezia ”La
gradinita”, de Traian Oancea, grădiniţa este un “alb palat”, care creşte
copiii”in dulcea-ti poala”, un loc unde “vine si Scufita Rosie /Si pitici cu
barbi fuioare”. Cuvintele acestea îi sugerează copilului o lume de basm,
în care îi place să trăiască, îi stimulează plăcerea de a veni la grădiniţă şi-i
oferă posibilitatea să o comunice. Este de la sine înţeles că nu sensul
figurat al cuvantului este perceput de copil, ci ideea că este un cuvant
frumos, iar comunicarea, plăcută.
Cu candoarea şi delicateţea specifice varstei, preşcolarii au o
preferinţă pentru diminutive, iar poeziile au posibilitatea să-i facă să
intuiască valoarea şi semnificaţia acestora. Astfel, ariciul se mai numeşte
şi “ţepuşică”(Tepusica cel viteaz, de Mircea Pop), greierul este
un”greieras”( Greieras in casa florii, de N.Rosioru), painea e numită
“painică” şi “painiţă”, asemanata cu “fata maicutei” si cu mana
“taicutei”(Painea, de Grigore Vieru).Copiii învaţă astfel să mangaie
cuvintele şi să dea vorbirii lor mai mult farmec.
Prin intermediul versurilor copiii pot să descopere frumuseţea şi
semnificaţia unor formule tradiţionale de politeţe, precum “bună
ziua” ,”mulţumesc”,” te rog frumos” sau” noapte bună,” urarea ce dă
atata farmec cu sonoritatea ei molcomă, atmosferei din poezia
„Somnoroase păsărele”.
Poezia contribuie, mai mult decat alte specii literare din literatura
pentru copii, la exersarea şi corectarea limbajului sub aspectul
expresivităţii, pentru că poezia e recitată , mai întai, prin imitarea
modelului oferit de educatoare, dar apoi, treptat, pe măsură ce sensul şi
semnificaţia versurilor au fost asimilate, expresivitatea devine tocmai
măsura realizării unei memorări conştiente. De aceea, în procesul
învăţării poeziei, copiii trebuie ajutaţi să înţeleagă cum să recite cat mai
frumos şi cat mai bine. Cele mai multe poezii pentru copii sunt redate la
persoana I, singular, sub forma unei confesiuni din care se degajă un
sentiment-de dragoste pentru părinţi-“Cu tata “, de Elena Dragos, de
ironie faţă de copiii neascultători, murdari sau lăudăroşi-Lăudărosul, de
Sandală Sfichi, de recunoştinţă faţă de educatoare, sentimente care pot fi
redate prin intonaţie. Aşadar, să vorbim ca fetiţa care se mandreşte cu
mama ei, din poezia Mama mea, de Maria Pandaru, sau precum copilul
căruia îi place aşa de mult grădiniţa, din poezia Mult îmi place la
grădiniţă, de Corneliu Stoica.
Dacă poezia este redată în dialog sau conţine şi dialog, copiii vor fi
îndrumaţi să intoneze versurile aşa cum ar vorbi personajul în cauză, ceea
ce impune şi cunoaşterea unor particularităţi ale personalităţii acestora.
Astfel, furnica gospodină , din poezia Otiliei Cazimir, vorbeşte ca un om
copleşit de treburi, şi intonaţia, dar mai ales ritmul trebuie să reflecte
această realitate. Nuanţele de intonaţie sunt determinate şi de tipul de
comunicare-narativă, adresativă, exclamativă, interogativă. Dacă şcolarul
este ajutat de semnele de punctuaţie, preşcolarul, atunci cand nu se
bazează numai pe imitaţie, se lasă condus în intonaţie numai de
sentimentul dominant din poezie, dacă aceasta a fost memorată conştient.
În grădiniţa de copii, poeziile pot fi şi un material didactic folosit
pentru corectarea şi exersarea pronunţiei. Una din formele poziei cele
mai accesibile varstei preşcolare mici este numărătoarea. Referindu-se
la acestea, Bianca Bratu, în cartea sa “Preşcolarul şi literatura”, scria:
“Numărătorile sunt….un fel de incantaţii care ordonează şi ritmează jocul
însuşi, făcand parte din cea mai veche tradiţie orală infantilă. De aceea
sunt considerate folclorice şi au realmente un univers folcloric tradiţional,
care li se impune copiilor de azi drept o altă faţă a lumii de basm”.
Numărători precum: Fluture, fluture
Flutură pe buture
Flutură pe floare
Flutură sub floare!
Fluture, fluture,
Fluture pune-te,
Pune-te pe punte,
Pune-te sub punte!
încantă prin mozaicul de imagini reale sau fantastice, cu sau fără înţeles,
prin nota uneori hazlie, prin efectul debordant al rimelor, aliteraţiilor, al
jocurilor de cuvinte, al frămantărilor de limbă. Asemenea poezii, care
conţin onomatopee, aliteraţii, paronime, pot fi folosite ca excelente
exerciţii de cultivare a auzului fonematic, a pronunţiei copiilor, în
vederea pregătirii lor, pentru însuşirea citit-scrisului, pe baza analizei
fonetice.
Toate valenţele formative ale poeziei devin operaţionale numai prin
intermediul educatoarei, numai dacă educatoarea ştie să le valorifice, nu
numai prin modelul oferit, ci şi prin capacitatea de a asigura percepţia
corectă a conţinutului poeziei de către copii, prin priceperea de a face
copilul să trăiască poezie, nu numai s-o înveţe. Recitarea este un exerciţiu
eficient pentru formarea unor deprinderi corecte de reglare a respiraţiei în
timpul comunicării, a obişnuinţei de a adapta un ritm care să-i permită
copilului să pronunţe corect , integral, toate silabele dintr-un cuvant, şi
mai ales pe cele finale, pe care adesea le “înghite”.
Ca educatoare, suntem datoare să încredinţăm în mainile
învăţătorului copii sensibili la frumos, la muzicalitatea limbii materne,
care să cunoască imagini artistice simple dintr-o poezie, cuvinte uzuale
împletite într-o comparaţie, într-o personificare sau într-o hiperbolă.
Toate acestea deschid în mintea copilului perspectiva unor sensuri noi,
nebănuite şi constituie o premisă pentru o viitoare receptare mai profundă
a literaturii.
Se înţelege , deci , din toate acestea că poezia trebuie să fie o
prezenţă permanentă în viaţa copilului, atat pentru valenţele ei educative,
cat şi ,mai ales, pentru implicaţiile sale formative.