Sunteți pe pagina 1din 9

LITERATURĂ PENTRU COPII

„ÎN LUMEA CĂRȚILOR”


ARGUMENT
Literatura pentru copii reprezintă o componentă importantă a literaturii române ce include
totalitatea creaţiilor, care prin profunzimea mesajului, gradul de accesabilitate şi nivelul
realizărilor artistice, se dovedesc capabile să intre într-o relaţie afectivă cu cititorii ei. Pentru ca
apropierea de carte să devină o deprindere zilnică, iar plăcerea de a citi o necesitate, e important
ca şcoala şi familia să se implice activ în apropierea elevului de miracolul cărţii. Lectura
expresivă şi metodele care-i fac pe elevi descoperitori ai unui imens tezaur de informaţii, de
experienţe umane, de modele morale, de emoţii şi sentimente, vor impune literatura în atenţia
acestora.
În ultimii ani, în educaţia copiilor şi a tinerilor un loc important îl ocupă computerul şi
televiziunea. Acestea sunt tot mai solicitate în detrimentul lecturii individuale. Însă, educaţia
tinerei generaţii nu se realizează numai în faţa computerului sau al televizorului. De aceea,
consider că ar trebui să se acorde mai multă importanţă lecturii individuale. Acest lucru nu se
poate realiza dintr-o dată, ci cu paşi mici, dar siguri. Este necesar să se formeze deprinderi şi
aptitudini pentru lectură încă de la vârste fragede.
Cărţile sunt în măsură să-i iniţieze pe elevi în lectură şi înţelegerea unor opere literare
inspirate din universul vârstei lor, totodată contribuind la dezvoltarea inteligenţei, sensibilităţii şi
imaginaţiei micilor şcolari. Acestea au rolul de a stârni bucuria, plăcerea şi necesitatea lecturii –
sentimente descoperite de fiecare dată când deschidem o carte.
Acest opţional îndeamnă elevii să citească, să păşească fără reţineri în lumea lui Nică, pe
meleagurile Medelenilor sau în orice tărâm de vis imaginat şi scris cu atâta măiestrie de scriitori
celebri. Pe de altă parte consider că aceasta este modalitatea corectă de a dezvolta copiilor
deprinderile de comunicare, accentul căzând pe o învăţare socială, prin presupuşii paşi de a intra
în pielea unui personaj şi prin învăţarea progresivă a rolurilor, de a dezvolta achiziţii lingvistice,
de a stimula interesul pentru lectură, îmbogăţindu-şi experienţa de viaţă şi capacităţile de
comunicare.
Folosind materiale existente in scoala si la biblioteca, ajutam la formarea si modelarea
caracterelor, deprinderile copiilor cu normele de comportare civilizata a sentimentelor morale,
curajul, perseverenta, respectul pentru munca sunt cerinte la realizarea carora opera literara, prin
specificul ei aduce o contributie majora. De aceea, nu intamplator, literatura pentru copii, ca
disciplina optionala, vine in intampinarea cerintelor a mai multor directii: interesul elevilor,
asigurarea viitorului societatii cu o generatie avansata din punct de vedere intelectual si moral.

1
CONŢINUTURI

I. BIBLIOTECA
a. Vizitarea bibliotecii şcolii şi a bibliotecii judeţene
b. Fişa de înscriere, fişa de lucru
c. Standul de cărţi – selecţii pentru biblioteca personală

II. POEZIA.FABULA. PASTELUL


a. Fapte bune
b. Poezia naturii: anotimpurile văzute de poeţi
c. Dragostea şi respectul faţă de familie
d. O lume frumoasă – compoziţii (versuri şi proză), expresii selectate din poeziile
studiate
Texte propuse:
Sfârșit de toamnă – Vasile Alecsandri
Toamna – Octavian Goga
Boul și vițelul-Grigore Alexandrescu
Câinele și cățelul- Grigore Alexandrescu
Sania-Vasile Alecsandri
Ce te legeni...-Mihai Eminescu

III. BASMUL
a. Real şi imaginar în basm. Lexicul.
b. Binele şi răul în basm. Propoziţia.
c. Personaje pozitive, personaje negative în basm. Dialogul.
d. Natura în basm. Redactarea unei compuneri.

Texte propuse:
Prâslea cel Voinic și merele de aur – Petre Ispirescu

IV. POVEŞTI. POVESTIRI.SCHIȚE.SNOAVE


a. Cartea – izvor de înţelepciune
b. Cartea – instrument de lucru
c. Copilăria cu jocurile şi bucuriile ei
Texte propuse:
Păcală – Ion Creangă
Bunicul, Bunica – Barbu Ştefănescu Delavrancea
Bubico-Ion Luca Caragiale
La cireșe – Ion Creangă
Pupăza din tei – Ion Creangă
D-l Goe – I.L. Caragiale

2
ARTA DE A SCRIE FRUMOS

Argument
Având în vedere că în ultimii ani a fost scos din programa şcolară obiectul
CALIGRAFIE, am considerat că este necesar să consolidăm activitatea de scriere
prin alegerea acestui opţional. Daca invatarii scrisului nu i se da importanta
cuvenita in clasele primare , copilul va ramane cu lacune grave pana la maturitate.
Alegerea acestui opţional este de a forma la elevi deprinderi de scriere
caligrafică și totodată va ușura munca la clasa, cand elevii vor exersa un scris
corect si frumos.
Scrisul reprezintă un instrument de muncă intelectuală, iar pentru psihologi
un element de bază în cunoaşterea indivizilor, în depistarea trăsăturilor lor de
caracter.
Modul în care vor scrie elevii va fi o oglindă a muncii noastre de dascăli, o
dovadă că am format tineri bine pregătiţi, hotărâţi, cu atitudini pozitive faţă de
muncă, faţă de artă.
La această vârstă, elevii primesc numeroase informaţii pe care vor să le
stocheze prin scris. Acest fapt determină creşterea vitezei scrierii.
Preocuparea noastră, a învăţătorilor este ca viteza de scriere să devină direct
proporţională cu calitatea.

CONTINUTURI
1. Si scrisul isi are istoria lui......
2. Povestea literelor :
- literele cu prelungiri in sus de-a lungul timpului
- literele cu prelungiri in jos de-a lungul timpului
- literele mari de mana de-a lungul timpului
3. Literele si natura:
-element al naturii element de limbaj plastic litera
4. Literele si calculatorul.

5. Literele si compozitia plastica:


- poate fi litera centru de interes ?
- litera si ritmul plastic.

3
CURIOZITĂȚI MATEMATICE PRIN JOC
ARGUMENT:

Copiii visează să devină cercetători,arhitecți, medici, mecanici, constructori de masini și


roboți, astronauți. Visează să cunoască secretele Universului sau ale Microuniversului. Știința
care unește toate aceste domenii și visuri ale copiilor este MATEMATICA.
Matematica reprezintă temelia,baza pentru mai multe științe, iar pentru copii, micii
matematicieni, un început de drum. De aceea, încă din clasele mici ale învăţământului primar, se
impune stimularea intelectului, a gândirii logice, a judecăţii matematice la elevi, astfel încât
matematica să devină o disciplină plăcută, atractivă, convergentă spre dezvoltarea
raţionamentului, învățării experențiale, creativităţii, muncii independente și în echipă.
Am elaborat acest opţional pornind de la premisa că, în ciclul primar, jocul rămâne una din
strategiile de bază pentru abordarea activităţii didactice. Prin programa opționalului ,,Mate +”
doresc să-i ajut pe elevi să privească matematica şi altfel, nu doar ca pe un complicat şir de
exerciţii şi probleme. Ea poate fi privită ca un joc. ,,Jocul este munca, este binele, este datoria,
este idealul vieţii. Jocul este singura atmosferă în care fiinţa psihologică cere să respire şi, în
consecinţă, să acţioneze.”(E.Claparede, “Psychologie d’enfantes”). Folosind jocul în timpul
orelor de opțional, doresc să-i motivez pe copii să lucreze cu plăcere la matematică, să rezolve și
să compună ei înșiși situații-problemă nonstandard, dar şi să provoc activităţi de dobândire, pe
cale intuitivă, a unor noţiuni complementare curriculumului.
Programa opționalului cuprinde jocuri şi probleme distractive, de perspicacitate, care
urmăresc dezvoltarea spiritului de observaţie, a memoriei, a agerimii minţii.
Matematica nu este numai o înşiruire de cifre, reguli sau capcane care trebuie rezolvate şi
învăţate pentru că aşa prevede programa şcolară, ci poate fi şi o disciplină atractivă. Elevii
trebuie convinşi că matematica nu este grea. Această disciplină îi învaţă pe copii să fie atenţi, să
se gândească mai mult asupra datelor unei probleme, să observe orice amănunt interesant, să facă
deosebirea între informaţiile relevante şi cele nerelevante pentru obţinerea unei soluţii corecte.
Sarcinile didactice vizează şi dezvoltarea unei judecăţi analitice, necesară formării unei
personalităţi inventive, puternic investigatoare.
Scopul optionalului îl reprezintă, in acelasi timp, promovarea şi formarea atitudinilor
necesare pentru a înţelege interrelaţiile dintre oameni de-a lungul timpului, pentru dezvoltarea
activităţii conştiente şi responsabile care are drept scop îmbunătăţirea calităţii vieții. ,,Mate +”
poate fi o mică ,,filosofie a copilului” pentru fiecare zi. Activităţile proiectate vor avea un impact
pozitiv asupra atitudinii elevilor faţă de colegi, față de sine, oameni în general, mediul
înconjurător, față de muncă. Unitățile tematice sunt concepute în manieră transdisciplinară,
combinând elemente de limbă și comunicare, calcul matematic simplu, cunoașterea mediului
înconjurător, de aderare la reguli civice și de dezvoltare personală, de exersare a abilităților
artistice și practice.

4
Din punct de vedere metodologic, acest opțional este centrat pe utilizarea metodelor
learning by doing (învățarea experiențială-procesul de a face sens din experiența directă). Elevii
pornesc de la propriile experiențe cognitive sau emoționale pe care le dezvoltă și le
perfecționează. Astfel elevii sunt încurajați să fie spontani, să facă alegeri, să adreseze întrebări,
să comunice propriile opinii, să aibă intervenţii argumentate, să reflecteze asupra temelor puse în
discuţie, să manifeste iniţiativă, să exprime idei originale şi emoţii autentice despre ceea ce
învaţă.

CONȚINUTURI:
I. Noțiuni introductive
1.Primii pasi in matematica distractivă 3.Plantele și matematica
2. Probleme cu personaje din povești. 4. Matematica toamnei
II. Recapitularea cunostintelor insusite până acum la matematică
1. Numere naturale.
2. Desene cu numere
3. Calcule și probleme simple cu arici

III. Vraja numerelor naturale


1. Compararea numerelor naturale
2. Compunerea si descompunerea numerelor
3. Șiruri de numere
4. Numere năzdrăvane
IV. Matematica de sezon
1. Iarna, sărbători, datini...numere si probleme 2. Matematica iernii

V. Matematică si creativitate
1. Curiozitati matematice
2. Asemănări și deosebiri
3. Povești cu numere.
4. Probleme de logică și perspicacitate

VI. Matematica și alte discipline școlare


1. Probleme în versuri
2. Rebusuri
3. Desene cu teme matematice
4. Natura și matematica
5. Matematica în cântec

VII. Rezolvarea si compunerea problemelor


1. Simboluri matematice

5
2. Probleme rezolvate prin încercari
3. Probleme practice
4. Compuneri de probleme

VIII. Mărimi şi unităţi de măsură


1. Metrul, litrul, kilogramul, ora, minutul, secunda.
2. Probleme cu unități de măsură
3. Alte modalități de a măsură
4. Curiozități
5. Matematica și Universul
IX. Recapitulare finală-Evaluare
1.Artificii de calcul/trucuri matematice 2. Jocuri matematice

MISTERELE LUMII INCONJURATOARE

ARGUMENT
Natura trebuie respectată pentru că dispune de forţe variate şi fără măsură. Omul ii fură
din taine dar nu poate să o domine.
Natura trebuie iubită pentru că este fascinantă,ni se dezvăluie cu dărnicie şi ne stârneşte
permanent curiozitatea. Multitudinea de culori nu poate fi redată în picturi nici de cel mai
desăvârşit pictor.Natura însăşi poate fi numită ,,PICTORUL DESĂVÂRŞIT’’. Şi, apoi, ce ar
însemna o lume fără culori?Cu greu ar putea fi scris în cuvinte. Culorile şi muzica aduc în
sufletul nostru fie bucurie, fie tristeţe, căldură, răceală, linişte sau preocupare.
Mediul înconjurător este pentru copil un prilej de influenţare, dându-i posibilitatea de a
se mişca în voie, de a trăi noi experienţe, de a descoperi, cunoaşte şi experimenta.
Natura oferă copiilor materiale diferite şi interesante a căror observare, colecţionare,
sortare, conservare şi prelucrare contribuie la lărgirea orizontului de cunoaştere. Numărul
infinit de flori, frunze, seminţe, de forme şi culori diferite au oferit inepuizabile modalităţi de
realizare a unor tablouri, machete , jucării.
Elevii exprimă prin limbajul plastic ceea ce, de multe ori, nu pot exprima în cuvinte.Ei au
pătruns în frumuseţea naturii fie prin contactul direct, fie prin intermediul muzicii, picturii sau
literaturii.

6
În alegerea acestui opţional am ţinut cont de opiniile părinţilor, de înclinaţiile specifice
copiilor la această vârstă, de interesele şi aşteptările lor, de sensibilitatea lor nativă (şi pe care
nu trebuiesă o pierdem peparcursul şcolarităţii), de preocupările mele, dar şi de resursele
materiale disponibile. Fiind într- o zonă cu bogate resurse naturale (atât în oraş cât şi în
împrejurimile lui), putem realiza ierbare, putem studia vieţuitoarele în mediul lor propriu de
viaţă, putem observa starea vremii în diverse perioade de timp, putem organiza tabere la munte,
ateliere de pictură, cercuri literare la ,grupe de observare şi explorare a mediului sau putem citi
diferite fragmente sau poveşti despre anotimpuri, în aer liber.
Acest opţional va intersecta segmente de discipline ce aparţin mai multor arii curriculare
şi, astfel, i se oferă elevului posibilitatea de a se exprima în funcţie de posibilităţile individuale,
de interesele şi motivaţiile personale.
Indiferent dacă doar desenează floarea care-i place lui, doar construieşte macheta unui
parc în care ar alerga sau doar imită cu voce cristalină privighetoarea, semnalul este receptat
de mintea şi sufletul lui.
Doresc ca activitatea opţională să pună accentul pe caracterul formativ şi practic-
aplicativ al activităţii elevilor, precum şi pe antrenarea lor în acţiuni de observare, de cercetare,
de percepere şi redare a frumosului din mediul înconjurător, dezvoltând abilităţi, aptitudini şi
capacităţi psiho-motrice şi creative, specifice unei educaţii pentru o dezvoltare durabilă. Cred
că acest opţional, în funcţie de rezultatele obţinute în acest an şcolar, îl voi putea continua şi în
anii viitori cu elevii mei.

CONŢINUTURI

1. Albumul anotimpurilor
a. Toamna – migrarea pasarilor
b. Iarna – Povestea fulgilor de nea
c. Primavara – simfonia renasterii
d. Vara – Bucuriile verii
2. Plante
a. Plante medicinale
b. Plante carnivore

7
c. Ingrijirea plantelor
3. Animale
a. domestice
b. sălbatice ( alcătuirea corpului, hrănire)
4. Fenomene ale naturii
a. tornadele
b. eruptiile vulcanice
c. cutremurele
5. Corpul uman
a. Organe interne - functii
b. Organe externe – functii
c. Microbi, virusuri si igiena
6. Universul
a. Soarele si stelele
b. Luna
7. Apa
a. Apa sursa vietii
b. Vietuitoarele marii
c. Gigantii din adancuri
d. Cascadele

8. Pasarile
a. Liliecii
b. Vulturul
c. Flamingo
9. Pamantul
a. In interiorul pamantului
b. Animalele subterane
10. Padurile
a. Curiozitati din lumea padurilor
11. Culorile anotimpurilor

8
a. desene cu tematică păsări, animale, flori, un anotimp preferat; realizare de afişe
având tematică protejarea naturii
12. Anotimpurile în sunet
a. cântece despre iarna, primăvară, vară, toamnă; cântece despre animăluţe, plante
13. ,,Cum ne comportăm în natură?’’
14. Experimente pe teme variate

S-ar putea să vă placă și