1 2009

Cuprins

CUPRINS 1

ARGUMENT 2

CAP. I NOŢIUNEA DE MASĂ 3

I.1 DEFINIŢE ŞI UNITATE DE MĂSURĂ 3

I.1 MASĂ GREA 3
I.3 UNITATEA DE MĂSURĂ A MASEI 4

CAP. II MIJLOACE DE MĂSURARE A MASEI 5

II.1 DEFINIŢIA OPERAŢIEI DE MĂSURARE A MASEI 5

II.2 INSTRUMENTE DE MĂSURARE A MASEI 5
II.2.1 ELEMENTELE COMPONENTE ALE INSTRUMENTELOR DE MĂSURARE A MASEI 6
II.2.2 CLASIFICAREA INSTRUMENTELOR DE CÂNTĂRIT 6

CAP. III TIPURI DE MIJLOACE DE CÂNTĂRIT MECANICE 7

III.1 BALANŢE ETALON 8

III.2 BALANŢA ANALITICĂ 9
III.2.1 DESCRIEREA APARATULUI 10
III.2.2 CÂNTARIREA LA BALANTA ANALITICĂ 11
III.3 BALANŢA TEHNICĂ 13
III.4 BALANŢA COMPUSĂ 14
III.5 BALANŢA ROMANĂ 16
III.6 BASCULA ZECIMALĂ 16
III.7 BASCULA ROMANĂ 17
III.8 BALANŢA SEMIAUTOMATĂ 18
III.9 ALTE TIPURI DE BALANŢE ŞI CÂNTARE 19
III.9.1 BALANŢE ELECTRONICE 19
III.9.2 BALANŢA FARMACEUTICĂ 20
III.9.3 ALTE BALANŢE 21

CAP. IV METODE DE MĂSURARE A MASEI 23

Bibliografie 25
2 2009

Argument
Tema proiectului meu „Mijloace de măsurat greutatea” face parte integrantă din
domeniul pregătirii mele profesionale pentru meseria de tehnician mecanic în întreţinere şi
reparaţii.
În cei patru ani de studiu am abordat întreaga gamă de module de pregătire în domeniu
însă cel mai mult m-a atras modulul 2 care are o largă aplicabilitate în domeniul mecanic.
În cadrul elaborării proiectului meu a trebuit să-mi extind aria de cunoştinţe studiind
bibliografia recomandată de coordonator, fapt ce îmi permite o pregătire profesională mai bună,
proiectul meu având aplicabilitate în multe domenii ale mecanicii.
Tema aleasă este structurată în capitole abordate separat ca părţi distincte.
Contribuţia personală privind elaborarea proiectului constă în selectarea informaţiilor
tehnice/practice şi teoretice specifice specializării, structurarea pe capitole a acestora.
Lucrarea prezintă în mod sintetic şi actualizat sub forma unor scheme principalele
aspecte, importanţa, rolul, identificarea tipurilor de balanţe.
În elaborarea lucrării am folosit cunoştinţe tehnice/teoretice asimilate la diferite obiecte de
învăţământ studiate în anii de liceu: mecanică, chimie, discipline de specialitate şi laboratoare
practice.
În partea finală a lucrării am specificat bibliografia utilizată.
În etapa actuală de dezvoltare a societăţii româneşti, aproape că nu există domeniu al
activităţii economico-sociale în care să nu se folosească instalaţii şi aparate electrice şi
electronice. Larga răspândire a acestora precum şi perfecţionarea şi diversificarea lor necesită un
nivel de pregătire cât mai ridicat pentru a fi capabil să răspundă cerinţelor impuse de dezvoltarea
ştiinţei şi tehnicii contemporane.
În scopul asigurării unei activităţi cât mai eficiente în vederea realizării unor produse şi
servicii fiabile, participarea la procesul economic în economia de piaţă trebuie să aibă în vedere
calitatea sa de calificat dar şi de om moral.
Proiectul meu poate constitui bază de studiu pentru colegii mei din anii mai mici din acest
domeniu de pregătire întrucât el va face parte din fondul de carte al bibliotecii Liceului Teoretic
„Silviu Dragomir” ILIA.
3 2009

Cap. I Noţiunea de masă

I.1 Definiţe şi unitate de măsură

Masa unui corp sau a unei particule (a se vedea particulă) este una din mărimile fizice
fundamentale (a se vedea mărimi fizice fundamentale). Masa reprezintă acea mărime măsurabilă
ce determină cantitatea de substanţă conţinută într-un corp sau particulă, determinabilă la nivel
macroscopic şi măsurată, de asemenea, macroscopic.
Masa este o mărime fizică fundamentală, scalară, care măsoară proprietatea materiei de a

fi inertă şi de a provoca un câmp gravitaţional .

Simbolul masei este litera minuscula m, iar unitatea sa de măsură, în Sistemul

Internaţional (SI) este 1 kilogram, sau exprimat simbolic si comun, 1kg. Sub forma unei formule,
cele afirmate mai sus se pot scrie:

Masa, alături de lungime şi timp, reprezintă una din cele trei măsurabile fundamentale sau
esenţiale din mecanică. De asemenea, masa reprezintă una din cele şapte mărimi fizice
fundamentale.

I.1 Masă grea

Masa grea (masa gravifică) este o mărime fizică, ce apare ca factor de proporţionalitate în
legea atracţiei universale al lui Newton.Unitatea de măsură în SI pentru masa grea este
kilogramul. Masa grea este masa măsurată pe baza acţiunii câmpului gravitaţional. Presupunând
că două corpuri punctiforme (puncte materiale) A şi B se află la o distanţă r AB.Conform legii
atracţiei universale, dacă masele gravifice (masa grea) a celor două corpuri sunt MA respectiv
MB, atunci ambele corpuri acţionează reciproc una asupra celeilalte cu o forţă
gravitaţională.Expresia matematică scalară a acestei forţe a fost stabilită de Newton:

unde G reprezintă constanta gravitaţională universală.

4 2009

I.3 Unitatea de măsură a masei

Se numeşte unitate de măsură o mărime particulară a unei mărimi fizice, definită şi

adoptată prin convenţie, cu care sunt comparate alte mărimi de aceeaşi natură, pentru exprimarea
valorilor lor în raport cu acea mărime. Ansamblul unităţilor de măsură definite pentru un sistem
dat de mărimi fizice formează un sistem de unităţi de măsură.
În prezent, unităţile de măsură cuprinse în Sistemul Internaţional de Unităţi (SI) sunt
divizate în trei clase:
 unităţi fundamentale,
 unităţi derivate,
 unităţi suplimentare,
care, împreună, formează un sistem coerent de unităţi de măsură. SI, de asemenea, mai include şi
prefixe pentru a forma multiplii şi submultiplii decimali ai unităţilor SI.
Unitatea de măsură din SI este kg. care este o unitate de măsură fundamentală.
Multiplii şi submultiplii kilogramului sunt:
5 2009

Cap. II Mijloace de măsurare a masei

II.1 Definiţia operaţiei de măsurare a masei

Măsurarea masei unui corp se face cu ajutorul unei balanţe şi a maselor marcate.
Operaţia prin care se măsoară masa unui corp se numeşte cântărire. Masa corpului este
egală cu suma maselor etaloanelor aflate pe taler când balanţa este echilibrată.
Pentru a obţine o valoare cât mai exactă a masei unui corp se repetă cântărirea de mai
multe ori.

II.2 Instrumente de măsurare a masei

Pentru măsurarea masei se folosesc balanţele şi cântarele.

Pentru măsurarea maselor se folosesc instrumente de măsură a maselor şi greutăţilor. Cele
mai cunoscute instrumente sunt balanţele şi cântarele. În laboratorul de chimie se folosesc
balanţe.
6 2009

Acestea au avantajul faţă de cântare că nu necesită calibrare în raport cu locul de pe

suprafaţa pământului în care se folosesc.

II.2.1 Elementele componente ale instrumentelor de măsurare a masei

Elementele componente ale mijloacelor de măsurat masa sunt:

 Pârghiile: sunt de două feluri:
o De gradul I: cu axul de oscilaţie la mijloc, forţele (activă şi rezistentă) fiind aplicate în
acelaşi sens, la dreapta şi la stânga axului de oscilaţie:
o De gradul II: cu axul de oscilaţie la o extremitate, iar forţele , de sensuri opuse, aplicate de
aceeaşi parte a axului.
 Cuţitele: sunt piese dure , de forma unor prisme triunghiulare, care au o muchie activă şi
constituie axele de sprijin ale mijloacelor de cântărit;
 Perniţele: sunt piese dure, cu suprafeţe active în formă de V, constituind sprijin pentru
cuţite.
Atât cuţitele cât şi perniţele se confecţionează din oţeluri speciale (OSC8, OSC10), sunt
tratate termic prin călire, iar finisarea se face prin şlefuire fină. Ele realizează articulaţiile între
pârghii şi celelalte părţi componente ale mijloacelor de cântărit.
 Plăcuţele: limitatoare sunt piese de oţel cu suprafaţa dură, cu rolul de a limita alunecarea
cuţitelor şi perniţelor de-a lungul muchiilor active.
 Paftalele: sunt piese cu rol de legătură între pârghii şi alte părţi componente, având şi
rolul de amortizare a oscilaţiilor platformelor.
 Indicatoarele: sunt folosite pentru indicarea poziţiei de echilibru. Pot fi ace indicatoare
sau plăcuţe, una fixă şi alta mobilă, aflate în prelungire.
 Suporturile pentru sarcină: servesc la susţinerea masei de cântărit.
 Dispozitivele de izolare: au rolul de a aduce mijlocul de măsurare în stare de repaus,
atunci când nu se efectuează cântăriri.

II.2.2 Clasificarea instrumentelor de cântărit

După numărul de pârghii utilizate:

1. Instrumente cu o pârghie, numite balanţe, care pot fi cu braţe egale sau inegale;
2. Instrumente cu mai multe pârghii, numite bascule, la care braţele pârghiilor sunt, în general
inegale;
7 2009

După modul de efectuare a cântăririlor:

1. Manuale, la care toate operaţiile sunt realizate de operator (aşezarea obiectului pe masa de
cântărit, aşezarea greutăţilor şi ridicarea de pe aparat);
2. Semiautomate, la care o serie de operaţii se execută automat;
3. Automate, la care toate operaţiile se execută automat.

După modul de instalare:

1. Fixe;
2. Transportabile.

După construcţia dispozitivului indicator:

Cu poziţia de echilibru constantă, acul indicator se opreşte în poziţia de echilibru la acelaşi reper.

Cap. III Tipuri de mijloace de cântărit mecanice

III.1 Balanţe etalon

8 2009

Sunt utilizate pentru transmiterea unităţii de măsură şi pentru verificarea maselor. Sunt
executate cu mare precizie şi sunt sensibile la factorii de mediu, motiv pentru care sunt ţinute în
incinte închise şi acţionate printr-o mână mecanică, de la distanţă.

Figura. Balanţa etalon

III.2 Balanţa analitică

9 2009

Balanţe analitice: sunt utilizate în laboratoare, precum şi în activitatea didactică de

cercetare. Sunt simple şi cu precizie ridicată. Au domeniul de măsurare între 2-200 g.
Balanţa analitică este un instrument electronic de mare precizie iar pentru realizarea unor
măsurători corecte trebuie să se ţină seama de următoarele:
• să nu se amplaseze balanţa într-un curent de aer;
• să nu se amplaseze balanţa analitică lângă surse de căldură sau direct la soare;
• să nu se amplaseze balanţa într-o încăpere cu umiditatea ridicată;
• baza balanţei trebuie să fie stabilă, să nu fie supusă vibraţiilor;
• baza balanţei trebuie să fie perfect orizontală, astfel încât bula de aer să fie în centrul cercului
marcat, în caz contrar trebuie reglată orizontalitate din picioruşe.
Cântărirea se face prin echilibrarea masei de cântărit cu măsuri echivalente. Pot fi
prevăzute cu o scară micrometrică pentru mărirea preciziei de măsurare. Sunt influenţate de
factorii de mediu, motiv pentru care sunt ţinute într-o carcasă, iar greutăţile adiţionale sunt
acţionate mecanic.

Figura: Balanţe analitice – automată şi cu încărcare manuală

10 2009

III.2.1 Descrierea aparatului

Părţi componente: 1- pârghie; 2- coloană de susţinere a pârghiei;3- ac indicator; 4- scară

gradată; 5- scară micrometrică; 6- dispozitiv de izolare; 7- amortizoare; 8-talere; 9-piuliţe de
reglare a poziţiei de echilibru; 10-greutăţi adiţionale; 11-tambur de acţionare a greutăţilor; 12-
paftale; 13-sistem cuţit-perniţă; 14-carcasă; 15-picioare cu înălţime reglabilă.
11 2009

Caracteristici tehnice:
• Greutate maximă măsurată: 122 g
• Readaptibilitate: 0,1 mg
• Reproductibilitate: ≤± 0,1 mg
• Liniaritate: ≤± 0,1 mg
• Timp de răspuns: 5 s
• Temperatura de lucru: 0 ÷ 40 0C

III.2.2 Cântarirea la balanta analitică

1. Etalonarea balanţei
• Se verifică dacă balanţa este alimentată şi se porneşte prin răsucirea butonului 3.
• Se verifică dacă tamburul 2 este la puntul de 0, în caz contrar se aduce la 0.
• Se aşteaptă stabilizarea indicaţiei balanţei şi se urmăreşte indicaţia pe cadranul acesteia.
Dacă nu se poate aduce indicaţia balanţei la 0 prin butonul 7, se folosesc piuliţele 6 pentru
aducerea la 0.
2. Se aretează balanţa prin răsucirea spre dreapta a butonului 3.
3. Se pune proba pe platanul din stânga.
4. Se repetă paşii.
Se porneşte balanta (3,stânga).
Dacă indicaţia acului balanţei depăşeşte cadranul spre valorile pozitive se adaugă greutăţi pe
platanul din stânga. Fie valoarea totală a greutăţilor m1.
Dacă indicaţia acului balanţei depăşeşte cadranul spre valorile negative se scot greutăţi pe
platanul din stânga. Fie valoarea totală a greutăţilor m2.
Pâna când diferenta m1-m2 este mai mică de un gram.
5. Se lasă pe platanul din stânga greutăţile m2.
6. Se foloseşte tamburul 2 cu cele două roţi în acelasi mod ca la pasul 4 prin răsuciri succesive
pâna când indicaţia balanţei este spre valori pozitive pe cadran. Se foloseşte întâi roata mare,
corespunzătoare unităţilor de ordinul zecimilor de gram şi apoi, dacă încă nu a intrat în scală,
roata mică, corespunzătoare unităţilor de ordinul sutimilor de gram.
7. Citirea se face astfel:
- gramele se calculează prin însumarea greutăţilor de pe platan;
12 2009

- zecimile şi sutimile de gram se citesc de pe tambur;

- următoarele două cifre se citesc de pe indicaţia scalei balanţei.
Balanţa analitică are un principiu de funcţionare destul de simplu. După cuplarea la
circuitul electric (prin cablul din spate), printr-o apăsare scurtă a tastei ON/OFF se porneşte
balanţa. Se aşteaptă, până aparatul se stabilizează şi se apasă tasta TARE după care pe ecran apare
valoarea 0,0000 g. În acest moment putem începe operaţia propriu-zisă de cântărire. Astfel, se
deschide fereastra laterală şi se aşează pe talerul de aluminiu obiectul a cărei masă vrem s-o
aflăm. Închidem fereastra, pentru a evita influenţarea de către curenţii de aer a valorii măsurate, şi
aşteptăm ca pe ecran să se stabilizeze valoarea ce reprezintă masa.
În cazul în care trebuie sa se cântărească substanţe solide, se aşează mai întâi pe taler o sticlă de
ceas după care se apasă tasta TARE, pentru tararea aparatului şi se aşteaptă stabilizarea balanţei şi
apariţia valorii 0,0000g. Apoi se pune pe sticla de ceas substanţa pe care vrem s-o cântărim şi se
aşteaptă stabilizarea valorii de pe ecran.
După terminarea măsurătorilor se închide aparatul din aceeaşi tastă ON/OFF, după care
urmează decuplarea de la reţeaua de alimentare cu energie electrică.
13 2009

III.3 Balanţa tehnică

Balanţe tehnice: sunt balanţe simple utilizate la cântăriri curente de precizie redusă. Sunt
incomode la utilizări frecvente deoarece talerele sunt plasate sub pârghie.
Verificarea se face verificând funcţionarea în gol şi la încărcarea cu 10%, respectiv cu
100% din sarcina maximă.

Părţi componente: 1- suport; 2- pârghie; 3- coloană; 4-scară gradată; 5- paftale; 6- vergele

de legătură; 7- buton pentru acţionarea dispozitivului de izolare.
14 2009

III.4 Balanţa compusă

Balanţe compuse: au talerele aşezate deasupra pârghiilor, fiind foarte des utilizate la
activităţile curente de cântărire. Balanţa are 3 puncte de încărcare, deci sprijinul se face pe 3
cuţite.
Verificarea se face verificând indicaţiile în gol şi la încărcarea cu 19%, respectiv cu 100%
din sarcina maximă, utilizând greutăţi etalon.
15 2009

Părţi componente: 1- talere; 2- pârghie de cântărire cu braţe egale; 3- cuţite duble de

sarcini; 4- cuţite de legătură; 5- pârghie ajutătoare.

III.5 Balanţa romană

Balanţe romane: sunt mijloace de cântărit cu o singură pârghie cu braţe inegale. Pe braţul
scurt se suspendă corpul de cântărit, iar pe cel lung culisează un cilindru metalic de masă
constantă, care se numeşte greutate romană.
16 2009

Pe braţul lung, pe care sunt trasate repere, se citesc diferite valori ale maselor cântărite
Verificarea se face utilizând greutăţi etalon.

III.6 Bascula zecimală

Bascule zecimale: sunt instrumente de cântărit cu mai multe pârghii inegale. Sunt folosite
la cântărirea maselor de ordinul sutelor de kg. Se numesc zecimale deoarece cântărirea se face la
un raport între greutăţile aşezate pe platan şi masa de cântărit egal cu 1/10. Se construiesc pentru
sarcini maxime de 50, 100, 200 şi 500 kg.

Părţi componente: 1- postament; 2- platformă; 3- pârghia de sarcină; 4- pârghia

principală; 5- platanul pentru greutăţi; 6- dispozitivul de echilibrare.

III.7 Bascula romană

17 2009

Bascule romane: servesc la cântărirea unor mase mai mari de 500 kg, putând fi construite
şi variante pentru cântăriri de până la 200 000 kg (200 t). Aceste bascule nu folosesc greutăţi de
lucru, construcţia lor bazându-se pe utilizarea pârghiilor cu braţe inegale.
Bascule romane obişnuite: au acelaşi principiu de funcţionare ca toate basculele romane,
diferenţa fiind din punct de vedere constructiv, respectiv din punct de vedere al sarcinii maxime,
care, în acest caz, poate fi: 100, 200, 500, 2 000 kg.
Verificarea se face la suprasarcină, în gol şi la 10% din sarcina maximă.

Părţi componente: 1- postament; 2- platformă; 3- pârghie mare gradată; 4- pârghie mică gradată;
5- dispozitiv de echilibrare
18 2009

III.8 Balanţa semiautomată

Balanţa semiautomată cu cadran: la care cântărirea se face automat, operatorului

nemairămânându-i decât să efectueze încărcarea, respectiv descărcarea balanţei şi citirea
indicaţiilor.

Părţi componente: 1- talere; 2- cadran; 3- ac indicator.

19 2009

III.9 Alte tipuri de balanţe şi cântare

III.9.1 Balanţe electronice

Balanţele de aprecizie sunt destinate utilizării în orice domeniu de interes public (inclusiv
tranzacţii comerciale, farmacii, bijuterii, amanet) precum şi în orice proces de cântărire care
necesită o exactitate marită: laboratoare, industrie, cercetare, învăţământ, medicină, livrări şi
recepţii de marfă etc.
CARACTERISTICI: Afişaj LCD de dimensiuni mari; Incintă de cântărire din sticlă pentru
protecţie anti-vânt (balanţele cu diviziunea de 1mg.); Platan cu protecţie la supraîncărcare;
Compensare de temperatură automată; Filtre de măsurare selectabile; Funcţii de numărare şi
cântărire (verificare) procentuală; Calibrare automată după 2 minute de la pornire, dacă
temperatura se schimbă cu min.300C şi periodic conform unui interval de timp programabil;
Interfaţa RS 232 on-line bidirecţională cu parametrii programabili.
Balanţele pot transmite unei imprimante spre tipărire următoarele rapoarte:
* raport calibrare internă;
*raport calibrare externă;
*raport determinare densităţi pentru lichide şi solide;
*diferite rapoarte statistice
Unităţi de măsură: grame, miligrame; grains; mommes; pennyweight; carats; ounces
Moduri de lucru: cântărire; numărare piese; verificare procentuală; determinare densităţi.
20 2009

Balanţele sunt fabricate în COMUNITATEA EUROPEANĂ conform celor mai înalte

standarde de calitate recunoscute la nivel mondial şi deţin următoarele certificate: EC, CE şi
OIML, TUV, ISO 9001.

III.9.2 Balanţa farmaceutică

1. Etalonarea şi citirea balanţei

• Se porneşte balanţa prin răsucirea butonului 3.
• Se citeşte pendulaţia maximă a balanţei spre stânga şi spre dreapta pe cadran. Se notează
• Se adaugă pe unul din talere o greutate foarte mică cunoscută g (200mg).
• Se citeşte noua deviaţie a balanţei prin acelaşi procedeu de mediere. Fie aceasta d3.
Diferenţa d3-d0 corespunde valorii g. Valoarea greutăţii corespunzătoare deviaţiei cu o diviziune
se obţine din:

• Se pune proba.
• Se adaugă greutăţi până când acul intră în scală. Se notează valoarea greutăţilor de pe platan g1
şi indicaţia deviaţiei de pe cadran d4. Din d4 se scade d0 şi valoarea obţinută se înmulşeşte cu
greutatea corespunzătoare unei diviziuni. Formula finală de calcul este:
21 2009

şi reprezintă o măsurătoare cu o precizie de ordinul zecilor de miligram.

III.9.3 Alte balanţe

a) Balanţa de cereale

b) Balanţa tehnică cu coloană

c) Balanţa rapidă

d) Balanţa pentru analiza umidităţii

22 2009

e) Sisteme de cântărire

Cap. IV Metode de măsurare a masei

 Metoda comparării directe

 Metoda cântăririi treptate

Compararea directă
23 2009

De obicei, greutăţile test trebuie comparate cu una sau mai multe greutăţi de referinţă. La
fiecare comparare trebuie egalate masa nominală a greutăţii test cu cea a greutăţii de referinţă.
Pentru monitorizarea procesului de măsurare trebuie făcute mai multe verificări de rutină.

Comparare prin diviziune

Un set complet de greutăţi poate fi calibrat după una sau mai multe greutăţi de referinţă.
Această metodă necesită mai multe măsurări pentru fiecare serie dintr-un set. În acest tip
de măsurări se folosesc diferite combinaţii de greutăţi comparându-se numai masele nominale
totale ale acestora. Astfel de metode se folosesc în special la calibrarea seturilor de clasă E1 la
care se cere o mare exactitate. Dacă în acest caz folosim numai o singură greutate, numărul
ecuaţiilor ce trebuie rezolvate pe baza măsurărilor efectuate trebuie să fie mai mare decât
numărul greutăţilor cu masa necunoscută. În calcule trebuie să facem ajustările necesare evitării
propagării erorilor respectiv al incertitudinii de măsurare. Dacă se folosesc mai multe greutăţi de
referinţă, numărul ecuaţiilor poate fi egal cu numărul maselor necunoscute şi nu mai sunt
necesare alte ajustări. Avantajul acestui tip de măsurări constă în faptul că au o exactitate foarte
bună, fapt ce conferă o mare încredere în rezultatele obţinute.
24 2009

Bibliografie

1. M. Culea si E. Culea, Metode fizice de analiză, 2004, Ed. Risoprint Cluj-Napoca,

2. M. Culea, Aplicatii în analiza de urme, biofizică şi mediu ambiant, 2004, Ed. Risoprint Cluj-
Napoca
3. Liviu Roman, Robert Sandulescu, Chimie analitică, Vol. 3, Metode de separare şi analiză
instrumentală, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1999.
4. Simion Gocan, Cromatografia de înaltă performanţă, Ed. Dacia, 1998.
5. http://www.cfsan.fda.gov/~comm/haccpov.html
6. http://en.wikipedia.org/wiki/HACCP
7. www.google.ro
8. http://www.apmhunedoara.ro/prioritati/plam/plan_actiuni_cap4.htm
25 2009