Școala postliceală sanitară de stat

Drobeta Turnu Severin

Virusul variolic
Profesor
Elev
Ciornei Clara
Șchiopu Veronica
Virusul variolic
• Virusul variolic este un membru al genului Orthopoxvirus
din familia Poxviridae. Virusologii consideră că a evoluat
dintr-un poxvirus prezent la rozătoarele africane în urmă
cu 10 milenii. Acest virus provoacă variola (smallpox) – o
boală acută și contagioasă.
• Virusurile din familia Poxviridae conțin ADN dublu-
catenar care se replică în citoplasma celulară. Poxviridae
conține două subfamilii:
– Chordopoxvirinae, care infectează vertebratele
– Entomopoxvirinae, care infectează insectele.
Caracteristicile virusului variolic
• Virusul variolic este un virus mare, cu o formă patrulateră și
ADN dublu catenar care reacționează serologic încrucișat și
cu alte virusuri din familia poxvirus incluzând ectomelia,
cowpox, monkeypox, vaccinia și camelpox.
• Virusul variolic se multiplică intracitoplasmatic și paralizează
celula gazdă. Formează în citoplasma celulei corpi
Guarnieri. Virusurile din genul orthopoxy sunt printre cele
mai mari și mai complexe dintre toate virusurile, având un
diametru de aproximativ 200 nanometri.
• Virusul poate supraviețui în mediu pentru o perioadă scurtă
de timp și este mult mai stabil la temperaturi joase și
umiditate scăzută.
Caracteristicile virusului variolic
 Tipuri de variolă
Variola majoră
• variola obișnuită era forma cea mai comună,
constituind 90% din cazurile de variolă.
• variola modificată, o formă mai blândă,
dezvoltată de către persoanele vaccinate.
• variola malignă, o varietate severă de variolă
fără leziuni evidente la suprafața pielii.
• variola hemoragică sau fulminantă, o formă
rară, foarte severă și fatală în care se dezvoltă
hemoragii cutanate și mucoase.
Variola minoră
Alte tipuri de variolă
• variola sine eruptione (variola sine exanthemata)
• forma pulmonară, caracterizată prin simptome
severe precum cianoză și infiltrate pulmonare
bilaterală. S-a descris la indivizii cu imunitate foarte
slabă.
• forma faringiană se dezvolta la indivizii imunizați
fiind prezentă sub forma unui enantem sub formă
de pete la nivelul palatului moale, uvulei și
faringelui.
• forma influenza-like se dezvolta sub formă de rash
(erupții cutanate continue și omogene).
 Modul de transmitere
• Virusul variolic se transmite în principal pe cale aeriană prin
picăturile Fluge expulzate de către bolnav în momentul în care
tușește, strănută sau vorbește
• Au fost raportate în trecut și transmiteri pe cale respiratorie pe
distanțe lungi, de la un etaj al spitalului la altul. Expunerea la
îmbrăcăminte sau pături care au aparținut persoanelor
contaminate poate de asemenea infecta o persoană sănătoasă.
• Variola are o rată de transmitere mai mică comparativ cu pojarul,
tusea convulsivă și gripa. Transmisia prin contact limitat cu
persoana s-a raportat la personalul militar.
• Animalele și insectele nu sunt gazde ale virusului variolic, specia
umană fiind singura care poate purta acest virus.
• Femeile însărcinate infectate au tendința de a dezvolta forma
hemoragică de boală, iar infecțiile intrauterine apar chiar dacă
mama poartă o încărcătură mică de virusuri, ceea ce poate
determina naștere prematură și rate înalte de mortalitate ale
fătului și nou-născutului.
•
Tablou clinic
Perioada de incubație variază între 7 și 17 zile, în timpul acestei perioade
pacienții nefiind contagioși. Faza prodromală a variolei durează între 2 și 4
zile și este caracterizată prin: febră (38,8-40°C), cefalee severă, dureri ale
coloanei vertebrale, faringită, greață, vărsături (rar), stare de prostrație și
enantem al membranelor mucoase ale limbii și orofaringelui.
• În timpul fazei prodromale 10% dintre indivizi pot prezenta un rash cutanat
fin, eritematos, macular.
• Răspândirea virusului în organism și contagiozitatea sunt maxime la
începutul enantemului și durează până la vindecarea completă a leziunile
cutanate. Pentru câteva zile, virusul poate fi izolat din secrețiile respiratorii,
leziunile cutanate și obiectele contaminate.
• Transmiterea se realizează cel mai frecvent pe cale aeriană prin contact
direct cu persoana deși există raporturi de răspândire a virusului prin
sistemele de ventilație ale spitalelor.
Tablou clinic
• Rashul caracteristic variolei începe să se dezvolte după faza prodromală. Apar mai întâi
macule mici, roși, prima dată pe față apoi se răspândesc către trunchi și extremități. După
1-2 zile, maculele evoluează către papule ferme de 2-3 mm. Peste încă 1-2 zile, papulele
evoluează către vezicule de 2-5 mm.
• Majoritatea pacienților cu variolă raportează dureri severe de cap și dureri ale coloanei
vertebrale. O parte mai mică dintre pacienți dezvoltă simptome neuropsihiatrice precum
halucinații, delir, depresie, psihoză, personalitate bipolară. Autopsiile pacienților cu variolă
au demonstrat existența demielinizării perivenulare.
• 10-20% dintre pacienții cu variolă dezvoltă complicații oftalmologice numite variola
residua. Conjunctivita este cea mai frecventă și apare la 5 zile de la debutul rash-ului. Alți
pacienți pot dezvolta pustule dureroase și conjunctivită bulbară. În timpul epidemiilor de
variolă, ulcerațiile corneene erau foarte frecvente, fiind datorate suprainfecțiilor bacteriene
și perforației corneei.
• 2-5% dintre copiii infectați cu variolă dezvoltă osteomielita varioloasă datorită invaziei
osului de către virus și mai puțin datorită infecției bacteriene secundară.
 Examen clinic
• Leziunile cutanate inițiale ale variolei apar ca pete mici și roșii dispuse pe față, mucoasa orală și
faringe și pe antebrațe. Acestea se transformă treptat în papule, care se vor transforma apoi în
vezicule și pustule.
• Aceste pustule se vor sparge și vor ulcera, iar în cazul în care se află la nivelul mucoasei bucale sau
faringiene vor elibera în timpul spargerii numeroase colonii virale către cavitatea bucală și faringe.
Pacientul devine contagios începând cu acest moment.
• Erupția se răspândește către toate părțile corpului în aproximativ 24 de ore. Imediat ce rash-ul
apare, febra se reduce și pacientul începe să se simtă mai bine.
• Începând cu cea de-a 4-a zi de evoluție, veziculele papulare se vor umple cu un fluid gros și opac.
Ele se vor mări și vor dezvolta în centru o depresiune ombilicată, aceste papule cu depresiune în
centru fiind trăsătura distinctivă și patognomonică pentru variolă.
• Către ziua a 7-a, majoritatea papulelor cu lichid opac vor evolua către pustule de 4-6 mm care sunt
rotunde și ferme la atingere. Acestea confluează, în special cele de la nivelul feței. Pustulele ating
dimensiunea maximă în jurul zilei a 10-a.
• Majoritatea pustulelor se vor fi transformat deja în cicatrice la sfârșitul celei de-a 3-a săptămâni de
la apariția rashului. Persoana este contagioasă până în momentul în care toate crustele au fost
înlăturate de la suprafața tegumentului.
• Toate leziunile cutanate se află în același stadiu în timpul evoluției infecției, putându-se determina
ziua de evoluție după aspectul pustulelor.
Abordarea pacientului cu variolă
• Personalul vaccinat și care poartă costum de protecție va obține
mostre de virus prin recoltarea lichidului conținut de pustulele din
faringe și/sau din leziunile cutanate. Se vor examina aceste
mostre pentru evidențierea virionilor utilizându-se microscopia
electronică. Se vor efectua analiza imunochistochimică și PCR.
• Testele serologice pot detecta anticorpii neutralizați însă
rezultatele nu pot fi diferențiate de infecția cu oricare alt virus din
genul Orthopoxvirus.
• Infecția cu virus variolic va fi confirmată pe baza prezenței
virionilor de formă dreptunghiularăă vizualizați la microscopul
electronic prin analiza specimenelor de fluid vezicular sau
pustular. Un examen microscopic simplu poate determina genul
Orthopoxvirus din care face parte virusul variolic, însă nu poate
identifica specia exactă de virus, pentru aceasta folosindu-se
analiza PCR.
Tratament
• Nu există tratament eficient împotriva variolei, atitudinea medicală fiind
acea suportivă și tratamentul fiind strict simptomatic. Astfel, pacientul
trebuie izolat până când toate leziunile se cicatrizează (aproxmiativ 3-4
săptămâni de la apariția rashului) pentru a se evita transmiterea
infecției la contacții sănătoși.
• Vaccinul împotriva variolei este singura cale de prevenire a acestei boli
la o persoană expusă. Dacă este administrat în primele patru zile de la
expunerea la virus, vaccinul poate preveni sau ameliora manifestările
clinice ale variolei. Vaccinarea la 4-7 zile de la expunere determină
dezvoltarea unei forme mult mai puțin severe de boală. Prin urmare,
pacienții posibil infectați cu virus variolic trebuie izolați în camere cu
presiune negativă și vaccinați în primele 4 zile de la expunere. Se va
asigura de asemenea tratament suportiv și simptomatic (hidratare,
nutriție).
• Vaccinul nu mai protejează pacienții care au dezvoltat deja rash. În
primii 10 ani de la vaccinare, este dovedită eficacitatea vaccinului
împotriva unei posibile infecții variolice.
Date istorice
• Prima epidemie de variolă documentată istoric face ravagii de ambele părți, în timpul războiului dintre egipteni și hitiți.
• Faraonul Ramses al V-lea moare în Egipt. Cercetătorii i-au studiat cauza morții și descoperă leziuni lăsate de variolă. Devine
unul din cele mai vechi cazuri observate.
• Epidemia de variolă lovește Atena în timpul războiului Peloponezian, reducând populația orașului cu 20%, sau 30.000 de
locuitori.
• Chinezii folosesc variolarea împotriva variolei, o metodă de expunere a persoanelor sănătoase la o formă ușoară a virusului,
reducând rata mortalității.
• Variola ajunge în America. Opt ani mai târziu, o epidemie ucide 20 de coloniști de pe corabia Mayflower, incluzând și
singurul medic al expediției.
• Civilizații precum Inca și Aztecii au fost distruse datorită infecției extensive cu variolă a populațiilor.
• O epidemie de variolă, care a făcut ravagii în țară, o determină pe împărăteasa Ecaterina cea Mare a Rusiei în octombrie
1764 să-și facă vaccinul antivariolic, dând astfel un exemplu întregii națiuni.
• În 1796, Edward Jenner a demonstrat că un individ poate fi protejat împotriva unei boli infecțioase prin inocularea pielii cu
material pustular ce conține virusul vaccinia, un orthopoxvirus cu structură asemănătoare virusului variolic.
• Legea vaccinării din 1853 ordonă vaccinarea obligatorie pentru copiii mai mici de trei luni. În 1857 vaccinarea obligatorie se extinde până la 14 ani.
• Ultimul caz de variolă endemică s-a raportat în Somalia, 1977, iar ultimul caz de variolă la nivel mondial s-a raportat în Anglia, în 1978,
acest ultim caz fiind rezultatul unei infectări accidentale. În 1980, Organizația Mondială a Sănătății a declarat variola oficial eradicată.
• La momentul actual, ultimele tulpini de virus variolic sunt izolate și înghețate în depozitele Center for Disease Control and Prevention în
Statele Unite ale Americii și în VECTOR Institute din Rusia.