EVALUAREA ŞCOLARĂ

IANIN MĂDĂLINA, profesor limba franceză,

Colegiul Tehnic „Emanoil Ungureanu”, Timişoara

Evaluarea şcolară este un factor important în predare deoarece cuantifică rezultatele

învăţării dar are şi un rol de măsurare a acestor rezultate. Astfel profesorul sau învăţătorul îşi
dă seama ce noţiuni nu au fost bine înţelese şi pe ce trebuie să mai insiste.
Evaluarea este o acţiune de cunoaştere specifică a unor fenomene sub raportul
însuşirilor acestora, a stării şi a funcţionalităţii unui sistem, a rezultatelor unei activităţi. De
aceea obiectul ei poate fi un fenomen, o persoană ( elev, profesor), o activitate sau rezultatele
acesteia, o instituţie, sistemul şcolar în ansamblu, etc. Evaluarea rezultatelor muncii şcolare
evidenţiază valoarea, nivelul , performanţele şi eficienţa eforturilor depuse de toţi factorii
educaţionali şi randamentul muncii în învăţare.
Există mai multe caracteristici ale evaluării pe care doresc sa le enumăr în cele ce
urmează :
1. Evaluarea şcolară nu e decât un mijloc în slujba progresului elevului, nu un scop în
sine.
2. Evaluarea trebuie să aprecieze drumul parcurs de elev , dacă a făcut progrese sau
nu.
3. Evaluarea trebuie să stimuleze activitatea elevului şi să faciliteze progresul sau.
4. Pentru a fi corect, profesorul trebuie să fie neutru şi obiectiv. A evalua rezultatele
elevilor, înseamnă a determina măsura în care obiectivele programei de instruire au
fost atinse, precum şi eficienţa metodei de predare – învăţare folosite.
Sistemul de evaluare din învăţământ vizează : evaluarea obiectivelor curriculare şi a
strategiilor educaţionale utilizate, evaluarea activităţii de predare- învăţare, a
strategiilor didactice şi a metodelor de învăţământ, evaluarea nivelului structurilor
psihice ale elevilor ( cognitive, operaţionale, psihomotrice, atitudinal- valorice),
evaluarea performantelor profesionale, evaluarea întregului sistem de învăţământ,
informarea elevilor, a părinţilor şi a societăţii cu privire la rezultatele obţinute şi asupra
cauzelor nerealizarii obiectivelor curriculare propuse, diversificarea metodelor si a
tehnicilor de evaluare , prin utilizarea unor procedee alternative. A stabili o strategie de
evaluare în învăţământ înseamnă a fixa când evaluezi, prin ce metode şi mijloace iar
verificarea trebuie să fie continuă şi sistematică pentru a stabili calitatea şi volumul
cunoştiinţelor dobândite de elevi.
O evaluare corectă trebuie să urmeze anumite etape : a. ce urmează să fie
evaluat/ obiectul evaluării; b. natura şi obiectul deciziei avute în vedere; c. tipul de
date ce trebuie verificate; d. gestiunea informaţiilor obţinute.
Un rol important în proiectarea acţiunilor evaluative îl are complementaritatea
metodelor şi a tehnicilor folosite. Se folosesc următoarele strategii de evaluare :
evaluarea normativă, criterială, detaliată, exploratorie, diagnostică.
Rolul şi scopul evaluării
Evaluarea are rolul de a măsura şi a aprecia, în funcţie de obiective, eficienţa
procesului de predare- învăţare, raportată la îndeplinirea funcţiilor ei, la cerinţele
economice şi culturale ale societăţii contemporane. Scopul major al evaluării este de a
oferi datele necesare care să permită luarea celor mai bune decizii educaţionale. Rolul
evaluatorului este de a preciza : ce se doreşte, natura deciziilor care urmează a fi
adoptate, tipurile de informaţii ce trebuie furnizate , utilizarea unor proceduri în
concordanţă cu scopurile vizate.
Un alt scop al evaluării este de a fundamenta deciziile , a conştientiza problemele
şi a influenta evoluţia sistemului evaluat.
Funcţiile sociale ale evaluării sunt : - diagnostică/ ameliorativă ( depistarea
lacunelor, greşelilor elevilor şi înlăturarea acestora prin teste de cunoştiinţe de tip
diagnostic);- prognostică (evidenţarea performanţelor viitoare ale elevilor prin teste de
aptitudini, teste pedagogice ce verifică calitatea învăţării), orientarea şcolară ; - de
selecţie ( clasifică şi ierarhizează elevii prin teste standardizate de tip normativ);-
motivaţională ( stimulează învăţarea); - constatativă; - certificativă.
Din punctul de vedere al momentului evaluării avem alte tipuri de evaluare :
- Evaluare iniţială, predictivă care are loc la începutul unui program de instruire.
Are funcţie diagnostică, scopul ei fiind cunoaşterea stadiului iniţial de la care se
pleacă în abordarea secvenţelor de instruire, dar şi o funcţie prognostică, prin
proiectarea eficientă, realistă, a conţinuturilor noii materii.
- Evaluarea normativă arată nivelul candidaţilor faţă de o anumită normă sau o
medie a rezultatelor obţinute de toţi candidaţii.
- Evaluarea criterială măsoară dacă un candidat deţine o serie de abilităţi,
structurate într-o listă de competenţe.
- Evaluarea continuă are loc pe întreg anul şcolar. Ȋn evaluarea continuă toate
exerciţiile sunt evaluate, fie de către profesor , fie prin autocorecţie ( individuală
sau colectivă)iar procesul de evaluare profită de diversitatea surselor primare
(intervenţii orale, interacţiuni la interfaţa unui dispozitiv tehnologic, interogare sau
problematizare). Ȋn acest fel profesorul obţine o evaluare mai exactă şi mai corectă
a fiecărui elev deoarece se bazează pe o multitudine de date.
Activitatea de evaluare este o activitate creativă. Ea conţine întreaga
expresivitate a profesorului şi a stilului său de predare. Prin evaluarea continuă
profesorul aduce în prim plan originalitatea personală în vederea eficientizării
reuşitei elevului, cu atât mai mult cu cât el trebuie să identifice în acest tip de
evaluare cât mai multe aspecte ale învăţării însuşite de elev, pe care să le aplice
imediat în activitatea didactică.
Ȋn evaluarea continuă un rol important îi revine profesorului, acela de a apropia
elevul de conţinuturile învăţării .Ȋn acest tip de acţiune evaluat- evaluator există
anumite limite, profesorul fiind autoritatea de la clasă , care poate sau nu să fie
caracterizat de obiectivitate, subiectivitate, stil propriu de evaluare, model
comportamental sau echilibru între cerinţele evaluării şi instruirea efectuată. Cei
doi – profesor şi elev – se găsesc în cadrul dialogului de evaluare continuă într-o
continuă manifestare de expresivitate, care le influenţează personalităţile.
 Ȋn concluzie, creativitatea profesorului în procesul de evaluare continuă este
determinantă pentru influenţarea pozitivă a elevilor. Ȋn raport cu această expresivitate elevii
aplică imediat modelul comportamental favorabil în timpul evaluării. Multe dintre expresiile,
gesturile personale ale profesorilor împiedică profesorul să influenţeze activ elevii, misiunea
ce-i revine în consecinţă profesorului fiind de a elimina orice neajuns ce poate întrerupe
eficienţa comunicării în evaluare iar acest lucru se întâmplă pentru fiecare profesor într-un
mod unic. Deci scopul evaluării este să ofere datele necesare care să permită luarea celor mai
bune decizii educaţionale. Ȋn relaţie cu factorii decizionali , rolul evaluatorului este de a
preciza : ce se doreşte, natura deciziilor care urmează a fi adoptate , utilizarea unor proceduri
în concordanţă cu scopurile vizate.

Bibliografie :
1.Opris, Monica, Evaluarea şcolară între tradiţional şi modern, Editura Elicon, Bucuresti,
2017
2. Cucos, Constantin, Pedagogie şcolară, Editura Polirom, Iaşi, 2002.
3. Cotovan, Adriana, Evaluarea scolara- o perspectiva teoretica , Editura Arabela, Comuna
Mosoaia, 2021.