Evaluarea - componenta esențială a triadei predare - învățare - evaluare.

Consideratii generale
Caracteristicile generale ale procesului de învatamânt (interactiunea subiect-obiect,
unitatea formativ-informativ,autoreglarea prin circuite de conexiune inversa externa si
interna)si dimensiunile acestuia (functionala, structurala,operationala) sunt reflectate la
nivelul activitatii de predare- învatare- evaluare.
Evolutia gândirii didactice marcheaza modul de abordare a procesului de învatamânt din
perspectiva rolului acordat celor trei actiuni: predarea, învatarea,evaluarea.
Didactica traditionala-pe care o putem plasa conventional între secolele XVII-XIX-
concepe procesul de învatamânt, mai ales, ca activitate de predare.
Rolul prioritar revine cadrului didactic, care este centrat asupra transmiterii cunostintelor
în vederea memorarii si a reproducerii acestora de catre elevi.
Didactica moderna – pe care o putem plasa conventional între sfârsitul secolului XIX si
prima jumatate a secolului XX concepe procesul de învatamânt, în mod special, ca
activitate de predare- învatare. Rolul prioritar revine cadrului didactic, care e centrat
asupra corelatiei dintre actiunea initiala de predare si actiunea- simultana sau ulterioara-
de învatare – declansata scolarului.
Didactica postmoderna – pe care o putem plasa conventional în cea de-a doua jumatate a
secolului XX- concepe procesul de învatamânt, în mod special, ca activitate de predare-
învatare- evaluare.
Procesul de învatamânt consta în producerea intentionata a unor schimbari progresive,
constante si pe termen lung în planul cunoasterii, afectivitatii si actiunii, ca urmare a
trairii active a unor experiente pedagogic organizate. Aceste schimbari se manifesta ca
modificari ale unor comportamente specifice: psihomotorii, afective, cognitive.
Modificarile au semnificatia unei dezvoltari generale a potentialului intelectual si fizic al
elevului.
Organizarea procesului de învatamânt reprezinta un demers instructiv- educativ, creator,
constructiv,generator de noi comportamente, ce confera institutiei scolare semnificatia
unui grandiose laborator viu; loc de ample si profunde metamorfoze umane- la nivel de
individ si grup scolar.
Evaluarea școlară – o perspectivă teoretică
Evaluarea este o componentă esențială a procesului instructiv/educativ, a triadei instruire-
predare-evaluare, având ca scop cunoașterea efectelor activității desfășurate, în vederea
optimizării ei, pe baza colectării, organizării și interpretării rezultatelor obținute prin
intermediul instrumentelor de evaluare. De asemenea, rolul ei este să depisteze limitele
învățării, greșeli, lacune, nivel prea scăzut de cunoștințe, dificultăți în interpretarea și
aplicarea cunoștințelor, pentru depășirea acestora și realizarea progresului școlar.
Elementele evaluării sunt:
• Informațiile care privesc nivelul de cunoștințe și competențe al elevilor, permițând
formularea aprecierilor;
• Aprecieri, estimări ale situației prezente sau prognoze ale celei viitoare;
• Decizii care privesc modalități de acțiune;
* Etapele procesului de evaluare:
a)precizarea domeniului de aprecieri: volumul de cunoștințe; înțelegerea și interpretarea
cunoștințelor; aplicații ale informațiilor însușite; abilități intelectuale de ordin general;
b)descrierea informațiilor necesare și depistarea celor disponibile pentru formularea
aprecierilor;
c)stabilirea graficului și modului de obținere a informațiilor necesare;
d)alegerea instrumentelor de colectare a informațiilor și analiza lor;
e)elaborarea aprecierilor și luarea deciziilor concretizate în calificative, note și măsuri de
acțiune;
*Funcții principale și specifice ale evaluării:
• Funcția diagnostică – ce vizează depistarea lacunelor, greșelilor și înlăturarea acestora;
• Funcția prognostică – care anticipează performanțele viitoare ale elevilor;
• Funcția de selecție – permite clasificarea și ierarhizarea elevilor;
• Funcția de certificare – care relevă competențele și cunoștințele elevilor la finele unui
ciclu/formă de școlarizare;
• Funcția motivațională sau de stimulare a activității de învățare a elevilor și se manifestă
prin valorificarea pozitivă a feed-back-ului oferit de evaluare, în sensul aprecierii propriei
activități;
• Funcția de orientare școlară – intervine în alegerea unei anumite forme de educație;
• Realizarea acestor funcții ale evaluării presupune folosirea echilibrată a strategiilor de
evaluare, diversificarea tehnicilor și instrumentelor de evaluare.
*Momente și modalități de realizare a evaluării Metodologia evaluării de proces (a
rezultatelor școlare) presupune răspunsuri la următoarele întrebări:
a) Pe cine evaluăm? – toți elevii, ca grup; elevii luați individual; un anumit grup (de
vârstă);
b) Când ? – de câteva ori pe an, la diferite date; la date fixe; continuu;
c) Prin ce mijloace? – probe scrise, orale, practice; observația directă în clasă; referate,
proiecte, teme pentru acasă; portofolii;
d) Pentru cine? – elevi, părinți; profesori, factori de decizie; instituții care vor angaja
viitori absolvenți;
e) În funcție de ce? – obiective curriculare; standarde și criterii de evaluare formativ-
educativă;
*Evaluarea poate fi continuă sau periodică. Se realizează: – la începutul programului de
instruire; pe parcurs; secvențial; în final;
* Modalitățile de realizare a evaluării se structurează în funcție de momentul aplicării, în:
evaluare inițială, evaluare continuă (formativă). evaluare sumativă.
Evaluarea sumativă este într-un fel, o evaluare de bilanț. Ea se caracterizează prin:
 un caracter normativ, permițând compararea performanțelor elevilor cu obiectivele
generale ale disciplinei și cu nivelul de pregătire al elevilor la începutul programului;
 se realizează la intervale mari de timp (la finalul unui capitol, curs, an școlar, ciclu de
învățământ), determinând aprecieri finale asupra rezultatelor școlare;
 are efecte reduse asupra ameliorării procesului de învățare;
 măsurarea se realizează prin sondaj în rândul elevilor și asupra materiei parcurse;
 urmărește ierarhizarea elevilor după performanțele obținute ;
 rezultatele acestei evaluări pot fi utilizate de organele de decizie pentru formularea
unor măsuri privind organizarea și desfășurarea procesului instructiv-educativ.

Abordare comparativă între evaluarea sumativă și evaluarea formativă: Criteriul folosit

Evaluarea sumativă Evaluarea formative. Mijloace disponibile prioritare -verificări
parțiale – aprecieri gen bilanț -verificări gen sondaj-valabile doar pentru unii elevi și doar
pentru o parte a materiei -verificări susținute pe secvențe mici -aprecieri care determină
ameliorări -verificarea întregii materii/elemente esențiale – aprecieri valabile pentru toți
elevii
Obiectivul principal -evaluarea sumativă a rezultatelor -efect ameliorativ redus la nivelul
lecției -evaluare calitativă a rezultatelor –ameliorarea lecției – perfecționarea activității de
instruire – învățare – evaluare.
Criteriul de apreciere a rezultatelor -compararea cu obiectivele specifice ale disciplinei
de învățământ -compararea cu obiectivele concrete/operaționale ale activității de instruire
– învățare – evaluare
Funcția prioritară exercitată -clasificare, ierarhizare a elevilor -stimulare a dezvoltării
elevilor
Efecte psihologice -stres, relații de opoziție profesor -elev/sursă de stres -relații de
colaborare profesor – elev, dezvoltând capacitatea de autoevaluare
Metode tradiționale de evaluare: probe scrise; probe orale; probe practice. Fiecare din
aceste metode tradiționale are avantaje și dezavantaje. Din acest motiv, ele trebuie
combinate într-un mod optim.
Metode alternative de evaluare: observarea sistematică a comportamentului elevului prin:
fișe de evaluare/autoevaluare, liste de control/verificare, scări de clasificare; investigația;
proiectul; referatul; portofoliul o modalitate de evaluare cu spectrul larg, permițând
strângerea unui material bogat și variat despre progresul școlar al elevului utilizând o
varietate de metode și tehnici de evaluare; autoevaluarea este o tehnică corelată cu
instrumentele de evaluare prezentate mai sus, permițând elevului o cunoaștere a
performanțelor proprii;
Metodele alternative oferă profesorului informații suplimentare despre activitatea și
nivelul de achiziții al elevului. Acestea completează datele furnizate de metodele
tradiționale. În evaluarea de astăzi, indiferent de tipul ei folosim itemii. Din punct de
vedere al obiectivității în notare, itemii se clasifica în: itemi obiectivi, itemi
semiobiectivi, itemi subiectivi.
Calitățile instrumentelor de evaluare: Pentru ca rezultatele evaluării să aibă semnificație
pentru evaluatori, evaluați, instituții și societate, instrumentele de evaluare au
următoarele calități: validitatea, fidelitatea, obiectivitatea, aplicabilitatea.
Relația dintre curriculum și evaluare: Important este că urmărind toate aceste obiective
profesorul poate aprecia și nota orice contribuție pozitivă a elevului și observa multiplele
aspecte ale implicării acestuia în procesul instructiv-educativ, precum și caracteristicile
acestui proces în vederea ameliorării lui și realizării progresului școlar în funcție de
posibilitățile fiecarui elev, de interesele și preocupările sale, de cerințele programelor
școlare și ale societății.

Necesitatea îndepărtării stereotipiilor din evaluare. Avantaje și dezavantaje ale utilizării

celor trei tipuri de probe de evaluare
În prezent, una dintre problemele evaluării este subiectivitatea care afectează rezultatele
acesteia. Este nevoie de prezența obiectivului, despre o apreciere obiectivă a
performanțelor elevilor. Vorbim de acest lucru atunci când cel care o realizează nu
influențează rezultatele. În planul evaluării, obiectivele și conținutul evaluării, sistemul
de notare, funcțiile sociale ale evaluării sau normele de promovare acționează ca factori
obiectivi. Subiectivismul, o problemă a evaluării, ține de natura umană și creează riscul
ca niciodată doi evaluatori să nu fie într-un consens perfect în acordarea notelor și/sau
punctajelor. Pe lângă subiectivitate, o problemă majoră a evaluării, erorile în evaluare și
notare amenință și ele rezultatele elevilor. Erorile sunt un produs al intercalării
subiectivismului persoanei care face evaluarea între metodele, instrumentele și tehnicile
de evaluare, pe de o parte, și rezultatele evaluării, pe de altă parte.
* Un profesor-evaluator pe lângă măsurile pe care trebuie să le ia este necesar să
evidențieze:
– o foarte bună pregătire de specialitate;
– abilități în domeniul designului procesului evaluativ;
– capacitate de a identifica, măsura/aprecia corect efortul și performanțele în învățare ale
elevilor;
– abilități de colectare corectă a datelor/informațiilor care să-l ajute să facă o evaluare
adecvată a performanțelor celui evaluat;
Avantaje/ Dezavantaje
Proba orală:
• flexibilitatea și adecvarea individuală a modului de evaluare prin posibilitatea de a
alterna tipul întrebărilor și gradul lor de dificultate în funcție de calitatea răspunsurilor
oferite de către elev;
• posibilitatea de a clarifica și corecta imediat eventualele erori sau neînțelegeri ale
elevului
• formularea răspunsurilor urmărind logica și dinamica unui discurs oral, ceea ce oferă
mai multă libertate de manifestare a originalității elevului, a capacității sale de
argumentare etc.;
• oferă mai multă libertate de manifestare a originalității educabilului, a capacității sale
de argumentare.
Diversele circumstanțe care pot influența obiectivitatea evaluării atât din perspectiva
profesorului, cât și din cea a elevului:
 nivelul scăzut de validitate și fidelitate;
• consumul mare de timp, având în vedere că elevii sunt evaluați individual.
• nu se acordă șanse egale tuturor elevilor, gradul de dificultate al întrebarilor fiind
diferit;
• dezavantajează copiii timizi și pe cei care elaborează mai greu răspunsurile.
Proba scrisă
• permit evaluarea unui număr mare de elevi într-un timp relativ scurt.
• posibilitatea evaluatorului de a emite judecăți de valoare mult mai obiective, întemeiate
pe existența unor criterii de evaluare clar specificate și prestabilite.
• posibilitatea elevilor de a-și elabora răspunsul în mod independent, reflectând
cunoștințe și capacități demonstrate într-un ritm propriu.
• diminuarea stărilor tensionale, de stres, care pot avea un impact negativ asupra
performanței elevilor timizi sau cu alte probleme emoționale.
• întârziere în timp a momentului în care se realizează corectarea unor greșeli sau
completarea unor lacune identificate – nu putem oferi un feed-back imediat elevului.
Proba practică
• oferă posibilitatea elevului de a-și dezvolta atât competențele generale (comunicare,
analiză, sinteză, evaluare), cât și pe cele specifice, aplicative.
• reprezintă situații de învățare, în care se evaluează capacități variate ale elevilor, care
nu pot fi surprinse prin intermediul altor tipuri de probe.
• sunt mari consumatoare de timp;
• sunt greu de organizat în multe domenii;
• lucrările copiilor sunt apreciate subiectiv, în funcție de preferințele sau gusturile
cadrului didactic;
• notarea este greu de făcut, iar elaborarea și formularea descriptorilor de performanță
sunt deficitare.