Ministerul Ecucației și Cercetării al Republicii Moldova

Direcția Educație, Cultură Tineret, Sport și Turism Căușeni

Liceul Teoretic ,,Mihail Sadoveanu” s. Fîrlădeni

Comunicare
Subiectul: ,,Rolul evaluarii raportată la
obiective în creșterea eficienței procesului
de învatare la chimie”

Realizat: Busuioc Anna, profesor de chimie,

grad didactic doi
 Evaluarea e actul didactic complex integrat întregului process de predare-învatare, care asigura
evidențierea cantității cunoștințelor dobandite și valoarea, nivelul, performanțele și eficiența acestora la
un moment dat (curent, periodic, final). Perfecționare actului de predare–învatare, presupune două
momente distincte: măsurarea și aprecierea rezultatelor școlare. Evaluarea determină promovarea
sau nepromovarea elevilor dintr-o etapa de învatare în alta iar din partea profesorilor se cer urmatoarele
calitati:
 pricepere
 corectitudine
 obiectivitate
 responsabilitate
A evalua rezultatele școlare înseamna a determina masura în care obiectivele programei de instruire au
fost atinse, precum și eficiența metodelor de predare-învatare folosite. Prin rezultate școlare se
desemneaza:
 cunostinte
 abilitati
  dezvoltarea proceselor intelectuale etc.
În planul evaluarii, profesorii sunt preocupați sistematic de măsurarea și aprecierea cantității și
calității cunoștintelor elevilor, a deprinderilor, abilitatilor, capacitatilor, intereselor si priceperilor
posedate de elevi la un moment dat, fie ca rezultat al educatiei, fie ca premisa a acesteia.
Paradigmele din domeniul evaluării sau dezvoltat începând cu mijlocul anilor 1960 din nevoia de
a se asigura suportul conceptual necesar ghidării practicii evaluării. Ele au evoluat rapid şi au
reprezentat diferite poziţii filosofice, sociale, contepte ale practicii şi orientării metodologice.
Evaluarea rezultatelor învățării reprezintă o activitate educativă complexă de colectare sistemică a
informațiilor despre calitatea și dinamica rezultatelor școlare, de prelucrare și interpretare contextuală a
acestora în vederea adoptării unor decizii semnificative conform finalităților educaționale și scopului
acțiunilor evaluative. Evaluarea bazată pe competenţe implică evaluarea cunoştinţelor, abilităţilor şi
atitudinilor pe care eleva/elevul le transferă în rezolvarea problemelor concrete cu care se confruntă în
diferite situaţii.
Din perspectiva abordării curriculare şi sistemice a procesului de învăţământ, evaluarea face parte
integrantă dintr-un tot, nu trebuie tratată izolat, ci în strânsă corelaţie cu celelalte activităţi prin care se
realizează procesul de învăţământ, cu predarea şi învăţarea. Pe de altă parte, metodele, tehnicile şi
instrumentele de evaluare nu pot fi disociate de celelalte variabile ale evaluării:
 obiectul evaluării (ce se evaluează),
 criteriile / obiectivele educaţionale,
 strategiile evaluative etc.
O caracteristică a ultimelor lucrări de referinţă în domeniu este aceea că în domeniul şcolar trebuie
să vorbim despre evaluare în termeni de procese. În locul termenului consacrat de “evaluare” trebuie să
vorbim de “activitate evaluativă”, de “evaluare în acţiune, în desfăşurare”.
În domeniul evaluării şcolare asistăm la un proces de îmbogăţire a acesteia şi tranziţia de la manifestarea
ei ca instrument de măsură şi control la un demers centrat pe învăţarea de către elev, pe procesele
cognitive ale acestuia, pe reglarea şi pe autoreglarea cunoaşterii. Din perspectiva acestor idei, evaluarea
şcolară devine dinamică, centrată pe procesele mentale ale elevului, fa-vorizând autoreglarea,
autoreflecţia şi înlocuind acea concepţie statică, bazată pe control, exami-nare, sancţiune. În acest fel se
poate ajunge la “învăţarea asistată de evaluare”.

Principalele tendinţe de modernizare a evaluării şcolare pot fi sintetizate astfel:

Evaluarea modernă este abordată în termeni de procese şi nu de proceduri / modalităţi de măsurare a
rezultatelor învăţării. Termenul clasic de “evaluare”, care ne conduce în mod spontan şi obligatoriu
cu gândul la “control”, “verificare”, “examinare”, ar trebui înlocuit, nu numai la nivel terminologic,
 cât mai ales ca mod de concepere, prin sintagma „activitate evaluativă”. Din perspectiva modernă, “a
evalua” înseamnă a desfăşura o activitate care însoţeşte pas cu pas procesul de predare-învăţare.
Învăţământul modern solicită conceperea unui nou cadru de evaluare, a unui nou sistem de referinţă
care să aibă la bază formarea competenţelor elevilor, propune să dezvolte activitatea instructiv-
educativă având ca referenţial competenţele generale şi specifice pe care trebuie să le dobândească
cel ce învaţă – elevul – pe parcursul şi la finalul unui ciclu de instruire
Centrarea pe competenţe este o preocupare majoră a ultimilor ani. În zilele noastre, se tinde spre o
evaluare complexă, realizată prin intermediul unei metodologii complexe şi a unui instrumentar
diversificat care presupune:
 Extinderea gamei metodelor de evaluare folosite de cadrele didactice la clasă, vorbindu-se tot mai
mult despre complementaritatea metodelor tradiţionale (evaluări orale, scrise, probe practice etc.)
cu altele noi, moderne (portofoliul, proiectul, investigaţia, autoevaluarea etc.), ce reprezintă de
fapt alternative în contextual educaţional actual, când se cere cu insistenţă deplasarea accentului
de la evaluarea produselor învăţării la evaluarea proceselor cognitive ale elevului în timpul
activităţii de învăţare.
 Îmbogățirea sistemul tehnicilor şi instrumentelor de evaluare. În practica evaluativă curentă, dar
şi în lucrări de specialitate de referinţă se solicită integrarea în probele de evaluare a itemilor
obiectivi, semiobiectivi şi subiectivi, în deplină corespondenţă cu complexitatea competenţelor şi
performanţelor vizate prin programele şi manualele şcolare.

O modalitate de evaluarea este autoevaluarea elevilor, care poate fi autoapreciere verbala sau
chiar autonotare. Implicarea elevilor în aprecierea propriilor rezultate are un efect benefic în activitatea
școalară:
a) profesorul primeste confirmarea aprecierilor sale în opinia elevilor;
b) îi ajuta pe elevi sa aprecieze rezultatele obținute și să înțeleagă eforturile necesare pentru atingerea
obiectivelor stabilite;
c) cultiva motivația învațării, atitudinea pozitivă, responsabilă față de propria activitate;
Calitatea evaluării realizata de profesor se transmite direct asupra capacității de autoevaluarea a
elevului. Profesorii au diverse căi de formare și de educare a spiritului de autoevaluarea la elevi, și
anume:
1) autocorectarea sau corectarea reciproca – elevul e solicitat să-și depisteze propriile erori, sau ale
colegilor. Depistarea acestor erori, chiar dacă nu sunt sancționate prin note, constituie un prim pas în
conștientizarea competențelor în mod independent.
2) autonotarea controlată – în cadrul unei verificari, elevul este solicitat sa-si acorde o nota. Profesorul
sa argumenteze daca nota este corecta.
3) notarea reciprocă – elevii vor nota proprii colegi, prin reciprocitate, fie la lucrările scrise, fie la
raspunsurile orale,trebuie neaparat notate.
4) metoda aprecierii obiective a personalității – constă în atrenarea întregului colectiv al clasei în
vederea evidentțerii rezultatelor obținute de acestia, prin confruntarea a cât mai multor informații și
aprecieri, în vederea formarii unor reprezentări cît mai complete despre posibilitațile fiecarui elev în
parte și ale tuturor la un loc. Când o proba de control este însoțită și de puntaj crește simțitor
coeficientul de corelație între aprecierea elevului și a profesorului. Este necesara formarea la elevi a
capacității de autoevaluare pe baza raportarii rezultatelor obținute la obiectivele lecțiilor și la criteriile de
apreciere. 
La disciplina chimie pun accentul pe caracterul pozitiv şi dinamic al evaluării, prin stabilirea
progresului în formarea şi dezvoltarea de competenţe. Este necesară diversificarea metodelor active şi
interactive de evaluare:
 observarea sistematică a activităţii şi comportamentului elevului
 studiul de caz
 evaluarea asistată de calculator
 investigaţia
 proiectul
 portofoliul etc.
Se recomandă aplicarea metodelor diferite de evaluare:
 autoevaluare
 evaluare colectivă
 evaluarea în grup
Formele de evaluare vor fi alese în dependenţă de obiectivele planificate şi de specificul materialului
studiat. Este importantă aplicarea sarcinilor de integrare a cunoştinţelor din diferite compartimente ale
cursului de chimie, precum şi formarea sistematică a deprinderilor elevilor de a opera cu instrumentele
moderne de evaluare:
 fişe,
 grile (pentru înregistrarea progresului elevului)
 lucrări de creaţie (pentru identificarea unor elemente de performanţă ale elevilor),
 teste docimologice de generaţie nouă (cu sarcini complexe, cu răspuns deschis, itemi
nestructuraţi şi structuraţi, care vizează anumite competenţe-sinteză) etc.
Este nevoie ca profesorul să-şi organizeze un sistem de evaluare continuă la clasă şi această evaluare va
avea o arie de acoperire mai vastă - şi ca modalități de evaluare, şi ca subiecte pe care se va centra
evaluarea.
 În cadrul triadei predare – învățare – evaluare, această etapă are un rol important, deoarece
produce efecte asupra elevilor, părinților, cadrelor didactice. În contextul curriculumului centrat pe
competențe și produse de învățare, procesul de evaluare va fi, în măsura posibilităților, individualizat,
orientat spre interesele și succesul elevilor. Este important ca profesorul să încurajeze elevii pentru
autoevaluare și evaluare reciprocă. Această abordare îi va ajuta să conștientizeze propriile nevoi de
formare, dezvoltândule interesul pentru învățarea Chimiei.

Metodele şi tehnicile moderne de evaluare, contribuie la:

·     stimularea activismului elevilor;
·     accentuarea valenţelor operaţionale ale diverselor categorii de cunoştinţe;
·     evidenţierea, cu mai multă acurateţe, a progresului în învăţare al elevilor şi, în funcţie de acesta,
facilitarea reglării/autoreglării activităţii de învăţare;
·     formarea şi dezvoltarea unor competenţe funcţionale, de tipul abilităţilor de prelucrare, sistematizare,
restructurare şi utilizare în practică a cunoştinţelor;
·     formarea şi dezvoltarea capacităţilor de investigare a realităţii;
·     formarea şi dezvoltarea capacităţii de cooperare, a spiritului de echipă;
·     dezvoltarea creativităţii;
·     dezvoltarea gândirii critice, creative şi laterale;
·     dezvoltarea capacităţii de autoorganizare şi autocontrol;
·     dezvoltarea capacităţilor de interevaluare şi autoevaluare;
·     formarea şi dezvoltarea capacităţii reflective şi a competenţelor metacognitive;
·     cristalizarea unei imagini de sine obiective;
·     dezvoltarea motivaţiei pentru învăţare şi formarea unui stil de învăţare eficient etc...

Concluzie: Scopul evaluării este de a perfecţiona procesul educaţional. Evaluarea are rolul de a măsura

şi aprecia, în funcţie de obiective, eficienţa procesului de predare–învăţare, raportată la îndeplinirea
funcţiilor ei, la cerinţele economice şi culturale ale societăţii contemporane. Deci scopul major al
evaluării este să ofere datele necesare care să permită luarea celor mai bune decizii educaţionale. În
relaţie cu factorii decizionali, rolul evaluatorului e de a preciza: ce se doreşte, natura deciziilor care
urmează să fie adoptate, tipurile de informaţii ce trebuie furnizate, utilizarea unor proceduri în
concordanţă cu scopurile vizate.
 Bibliografie:

1. Cerghit, Ioan, Bunescu, Vasile, 1988, Metodologia instruirii, in Curs de pedagogie,

Universitatea Bucureşti.
2. Creţu, Virginia, Ionescu, M., 1982, Mijloacele de învăţământ, in Didactica (coord. D. Salade),
E.D.P., Bucureşti.
3. Cristea, S., 1996, Pedagogie generală. Managementul educaţiei, E.D.P., Bucureşti.
4. Achiri I., Bîrnaz N., Ciorbă C. [et al.]; coord. Guțu Vl. CURRICULUM DE BAZĂ. Sistem de
competențe pentru învățământul general. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al
Republicii Moldova. Chișinău: UNICEF Moldova, 2018.
5. Cartaleanu T., Cosovan O., Goraş-Postică V. ş. a. Formare de competenţe prin strategii
didactice interactive. Chişinău: C. E. Pro Didactica, 2008
6. Coropceanu E., Rija A., Arsene I., Putină M. Dezvoltarea abilităților de autoformare la chimie
în baza unor tehnologii informaționale. Studia universitatis moldaviae. Seria Științe ale
educației. 2014. nr. 9 (79). P. 92-98. ISSN 1857-2103.
7. Ghidul de implementare a curriculumului la disciplina chimie, ediția 2019.