Învăţarea asistată de evaluare

În învăţământ, evaluarea dobândeşte o anumită specificitate, având în vedere faptul că ac-

tivitatea educaţională în ansamblul ei este orientată şi raportată la un sistem de valori ale culturii,
ale ştiinţei, literaturii şi artei, ale filosofiei şi moralei, ale calităţii umane şi sociale. Cu alte
cuvinte învăţământul îşi declară în mod clar priorităţile pentru un anumit sistem de valori, îşi
justisfică opţiunile şi preferinţele în raport cu anumite valori traduse în obiective. Aceste valori
trebuie să şi le însuşească şi să şi le interiorizeze elevul, să le integreze în structurile sale de
cunoaştere şi simţire, în conduita personală.
Din perspectiva abordării curriculare şi sistemice a procesului de învăţământ, evaluarea face
parte integrantă dintr-un tot, nu trebuie tratată izolat, ci în strânsă corelaţie cu celelalte activităţi
prin care se realizează procesul de învăţământ, cu predarea şi învăţarea. Pe de altă parte,
metodele, tehnicile şi instrumentele de evaluare nu pot fi disociate de celelalte variabile ale
evalu-ării: obiectul evaluării (ce se evaluează), criteriile / obiectivele educaţionale, strategiile
evaluative etc.
O caracteristică a ultimelor lucrări de referinţă în domeniu este aceea că în domeniul şcolar
trebuie să vorbim despre evaluare în termeni de procese. În locul termenului consacrat de
“evaluare” trebuie să vorbim de “activitate evaluativă”, de “evaluare în acţiune, în desfăşurare”.
În domeniul evaluării şcolare asistăm la un proces de îmbogăţire a acesteia şi tranziţia de la
manifestarea ei ca instrument de măsură şi control la un demers centrat pe învăţarea de către
elev, pe procesele cognitive ale acestuia, pe reglarea şi pe autoreglarea cunoaşterii. Din
perspectiva acestor idei, evaluarea şcolară devine dinamică, centrată pe procesele mentale ale
elevului, fa-vorizând autoreglarea, autoreflecţia şi înlocuind acea concepţie statică, bazată pe
control, exami-nare, sancţiune. În acest fel se poate ajunge la “învăţarea asistată de evaluare”.
Principalele tendinţe de modernizare a evaluării şcolare pot fi sintetizate astfel:

 S-a îmbogăţit cantitativ şi s-a dezvoltat calitativ cadrul conceptual din domeniul evaluativ
; în vocabularul cotidian, cu privire la evaluare se întâlnesc frecvent o multitudine de termeni
noi, în timp ce alţii folosiţi tradiţional şi-au îmbogăţit semnificaţia, în consens cu schimbările
din planul teoriei şi practicii educaţionale.
 Evaluarea modernă este abordată în termeni de procese şi nu de proceduri / modalităţi de
măsurare a rezultatelor învăţării. Termenul clasic de “evaluare”, care ne conduce în mod
spontan şi obligatoriu cu gândul la “control”, “verificare”, “examinare”, ar trebui înlocuit, nu
numai la nivel terminologic, cât mai ales ca mod de concepere, prin sintagma „activitate
evaluativă”. Din perspectiva modernă, “a evalua” înseamnă a desfăşura o activitate care
însoţeşte pas cu pas procesul de predare-învăţare.
 Introducerea în teoria şi practica pedagogică a conceptului de „evaluare formativă” a
determinat atenţionarea pedagogilor asupra faptului că obiectul lor de studiu în domeniul
evaluativ, în consens cu ideile psihologiei cognitive, trebuie să-l reprezinte cu prioritate
procesele de învăţare ale elevilor şi nu comportamentele manifestate de aceştia ca rezultat al
învăţării.
 O altă idee de bază vizează coresponsabilizarea celui care învaţă (elevul). Aceasta
presupune dezvoltarea capacităţii de autoreflecţie asupra propriei învăţări, intrarea în
funcţiune a mecanismelor metacognitive. Cu alte cuvinte, “cunoaştere despre
autocunoaştere”.
 Învăţământul modern solicită conceperea unui nou cadru de evaluare, a unui nou
sistem de referinţă care să aibă la bază formarea competenţelor elevilor. Multe sisteme
de învăţământ, inclusiv cel românesc din ultimii ani, îşi propun să dezvolte activitatea
instructiv-educativă având ca referenţial competenţele generale şi specifice pe care trebuie să
 le dobândească cel ce învaţă – elevul – pe parcursul şi la finalul unui ciclu de instruire, al
unui an de studiu etc.

Centrarea pe competenţe este o preocupare majoră a ultimilor ani. În zilele noastre, se tinde spre
o evaluare complexă, realizată prin intermediul unei metodologii complexe şi a unui
instrumentar diversificat care presupune:
– Extinderea gamei metodelor de evaluare folosite de cadrele didactice la clasă, vorbindu-se tot
mai mult despre complementaritatea metodelor tradiţionale (evaluări orale, scrise, probe practice
etc.) cu altele noi, moderne (portofoliul, proiectul, investigaţia, autoevaluarea etc.), ce reprezintă
de fapt alternative în contextual educaţional actual, când se cere cu insistenţă deplasarea
accentului de la evaluarea produselor învăţării la evaluarea proceselor cognitive ale elevului în
timpul activităţii de învăţare.
– Îmbogățirea sistemul tehnicilor şi instrumentelor de evaluare. În practica evaluativă curentă,
dar şi în lucrări de specialitate de referinţă se solicită integrarea în probele de evaluare a itemilor
obiectivi, semiobiectivi şi subiectivi, în deplină corespondenţă cu complexitatea competenţelor şi
performanţelor vizate prin programele şi manualele şcolare.

3.Metode,  tehnici și instrumente moderne de evaluare;

Metodele şi tehnicile moderne de evaluare (hărţile conceptuale, metoda R.A.I., tehnica
3-2-1, proiectul, portofoliul, jurnalul reflexiv, investigaţia, observaţia sistematică a
comportamentului elevilor, autoevaluarea etc.) au multiple valenţe formative care le
recomandă ca modalităţi adecvate de optimizare a practicilor evaluative, fiind susceptibile,
în primul rând, să faciliteze coparticiparea elevilor la evaluarea propriilor rezultate.
Metodele şi tehnicile moderne de evaluare, contribuie la:

·     stimularea activismului elevilor;

·     accentuarea valenţelor operaţionale ale diverselor categorii de cunoştinţe;

·     evidenţierea, cu mai multă acurateţe, a progresului în învăţare al elevilor şi, în funcţie de

acesta, facilitarea reglării/autoreglării activităţii de învăţare;

·     formarea şi dezvoltarea unor competenţe funcţionale, de tipul abilităţilor de prelucrare,

sistematizare, restructurare şi utilizare în practică a cunoştinţelor;

·     formarea şi dezvoltarea capacităţilor de investigare a realităţii;

·     formarea şi dezvoltarea capacităţii de cooperare, a spiritului de echipă;

·     dezvoltarea creativităţii;

·     dezvoltarea gândirii critice, creative şi laterale;

·     dezvoltarea capacităţii de autoorganizare şi autocontrol;

·     dezvoltarea capacităţilor de interevaluare şi autoevaluare;

·     formarea şi dezvoltarea capacităţii reflective şi a competenţelor metacognitive;

·     cristalizarea unei imagini de sine obiective;

·     dezvoltarea motivaţiei pentru învăţare şi formarea unui stil de învăţare eficient etc..
Informaţiile obţinute prin intermediul metodelor alternative constituie repere consistente pentru
adoptarea deciziilor de ameliorare a calităţii procesului de predare-învăţare.
 

EFICIENȚA METODELOR ALTERNATIVE

DE EVALUARE ÎN DEZVOLTAREA
COMPETENȚELOR
DE AUTOCUNOAȘTERE
ȘI A ÎNVĂȚA SĂ ÎNVEȚI

ÎNVĂȚĂTOAREA: Berova N.

Gimnaziul Albota de Jos

Anul 2019-2020