TME

Docimologie = știința ce studiază modul în care se notează, se susțin examenele,

comportamentul examinatorilor şi a celor examinaţi. Docimastica este tehnica examenelor.
Doxologia studiază rolul pe care îl joacă evaluarea în cadrul educaţiei şcolare.
Evaluarea didactică = un procedeu psihopedagogic complex ce stabilește valoarea unor
procese, comportamente, performanţe, prin raportarea acestora la un set de criterii prestabilite.
Echivalențe/Echivalări:
1. evaluare = măsurare o simplificare nejustificată ce reduce evaluarea la unul din elementele
constitutive ale evaluării, șia nume măsurarea.
2. evaluare = congruenţă face ca evaluarea să fie o simplă componentă terminală a P.Î.
3. evaluare = judecare implică emiterea unor judecăți de valoare asupra performanțelor și
comportamentelor celui evaluat
Procesul evaluativ = o activitate ce se realizează asumat, riguros, intenționatprin respectarea
unor principii pt a putea, prin comparație, să emitem concluzii referitoare la fapte,
evenimente, persoane.
Structură/componente/etape/paliere procesul evaluativ:
1) Verificarea (Metode și instrumente de verificare)
2) Măsurarea (implică raportarea performanței la standardele docimologice)
3) Semnificare (note, calificative)
4) Argumentarea (justificare normativă și formativă)
Momentul verificării se referă la ansamblul modalităţilor efective de “culegere” a
informaţiilor privitoare la nivelul rezultatelor şcolare de ordin performanţial ale elevilor.
Metodele – tradiționale: orale, scrise, analiza produselor activității; metode complementare:
referatul, investigația, proiectul, portofoliul, autoevaluarea, testul docimologic (itemi) .
Instrumentele - ansamblul tehnicilor şi procedeelor concrete de recoltare a informaţiilor
referitoare la nivelul performanţelor.
Performanţa şcolară = gradul de eficienţă al comportamentului şcolar într-o anumită situaţie
educaţională, ce rezultă din mobilizarea resurselor cognitive şi afectiv-motivaţionale ale
elevului în situaţia confruntării cu un anume tip de sarcină şcolară. Are 3 subdomenii:
volumul de informaţie, gradul de înţelegere al informaţiei şi capacitatea de aplicare practică.
Standardele docimologice se referă la sistemul de referinţă, respectiv la seturile criteriale
avute în vedere în cadrul operaţiei de măsurare. Are 3 forme principale: cerinţele prevăzute de
programa şcolară şi manual, nivelul grupului educaţional din care face parte elevul şi nivelul
performanţelor anterioare ale elevului.
Semnificarea = proces complex de punere în corespondenţă a unor semnificaţii cu anumite
fenomene, evenimente sau rezultate. Are 2 forme principale: nota şcolară şi calificativul. Nota
= modalitate de codare a nivelului performanţei şcolare sub formă cifrică, în conformitate cu
reguli anterior precizate şi constante în timp. Calificativul = la fel ca și nota, dar codarea nu e
cifrică, ci bazată pe formulări lingvistice: ft bine, bine, suficint, insuficient; admis/respins.
Indicatori de performanță: performanțe cheie pe care elevii trebuie să dovedească că le posedă
ca achiziții absolut necesare.
Descriptorii de performanță: repere de evaluare a rezultatelor școlare efective
Baremul de notare: elab unei liste a criteriilor performanțiale în raport cu care se face notarea.
Argumentarea= demers de factură explicativ-justificativă cu rolul de facilita înţelegerea -
celui evaluat, a motivelor care au stat la baza acordării unei anumite note sau calificativ. Poate
fi: normativă - centrată pe domeniul justificativ(argumente pe bază de norme, criterii);
formativă – nu doar acordul elevului ref la corectitudinea notei, ci și mobilizarea elevului de
a depăși nivelul de performanță atins.
Autoevaluarea = capacitatea elevului de a emite aprecieri referitoare la competenţele şi
performanţele şcolare proprii, la propria sa persoană în general. Competenţa şcolară =
capacitatea elevului de a îndeplini de o manieră satisfăcătoare sarcinile şcolare şi de a produce
o conduită şcolară dezirabilă dpdv al standardelor acceptate la nivelul SÎ.
Strategii autoevaluarea prin: autocorectare; autonotare controlată; notare reciprocă; metoda
interaprecierii obiective.
Relaţia competenţă-performanţă şcolară nu este una liniară, în sensul că nu există o
corelaţie directă şi imediată între competenţa şcolară şi nivelul unei anumite performanţe
şcolare situaţionale. Astfel, performanţa şcolară nu depinde doar de setul aptitudinal al
elevului ci şi de capacitatea acestuia de a-şi mobiliza optimal resursele cognitive şi afectiv-
motivaţionale în raport cu o anumită sarcină. Competenţa şcolară nu poate fi tradusă
întotdeauna clar şi complet în performanţă, fie datorită acţiunii unor factori perturbatori
externi sau interni, fie pt că metodele de evaluare sunt prea puţin precise pentru a surprinde cu
suficientă exactitate randamentul de conversie al competenţei în performanţă.
Demersul autoevaluativ: componente cu permanentă relaţie de interdependenţă componenta
afectiv-motivaţională (nivelul expectanţei imediate - așteptări de moment şi nivelul de
aspiraţie - scopuri pe termen lung) şi componenta estimativă (estimare potenţial propriu şi
estimarea dificultății sarcinii) * determinați interni ai autoevaluării.
Determinanţi externi ai autoevaluării didactice - evaluarea realizată de către profesor,
opiniile valorizatoare ale colegilor şi aprecierile părinţilor.
Modul în care elevul se autoevaluează este în relaţie permanentă cu evaluarea didactică,
realizată de către profesor, care de obicei e principala sursă de validare a aprecierilor proprii.
Prin intermediul evaluării didactice elevul primeşte confirmarea externă oficială a
performanţelor sale şi implicit a modului său de autovalorizare. Evaluare și autoevaluarea –
relație de congruență.
Modelul clasic al procesului de învăţământ: predarea, învăţarea şi evaluarea. Ignorarea
demersului autoevaluativ al elevului riscă să transforme evaluarea didactică într-un ansamblu
apreciativ ce nu e capabil de a interfera cu interioritatea elevului.
Modelul interacţional al procesului de învăţământ includerea explicită a autoevaluării
didactice în cadrul componentelor procesului de învăţământ se dovedeşte nu numai utilă ci şi
necesară. Cunoaşterea şi valorificarea potenţialului didactic subsumat demersului
autoevaluativ al elevului poate contribui, în opinia noastră, la optimizarea şi eficientizarea de
nivel superior a procesului instructiv-educativ.
Dimensiunea normativă a autoevaluării şi evaluării didactice - ansamblul influenţelor
directe şi imediate, pe care ev si autoev, le au asupra procesului de învăţământ. Principalele
funcţii subsumate dimensiunii normative:
Funcția constatativă:
În evaluare - prin care profesorul poate să-și formeze o imagine asupra eficienței actului de
predare și a modului de îmbinare a secvențelor predare-învățare;
În autoevaluare – elevul constată niv. de pregătire atins și îl raportează la așteptările proprii,
cât și la așteptările profesorului.
Funcția diagnostică:
În evaluare: pune în evidență carențele proc. instructiv educativ și identifică cazele acestora.
În autoevaluare: găsirea unor explicații cauzale referitoare la propria situația educațională
constatată.
Funcția prognostică:
În evaluare: efortul de identificare a strategiilor optime de restructurare pe viitor a învățării și
predării;
În autoevaluare: anticipează performanțele viitoare prin reconsiderarea stilului propriu de
muncă și a modului de echilibrare a efortului de învățare.
Concl: între funcţia constatativă, diagnostică şi prognostică există o foarte strânsă
intercondiţionare de nivel normativ, disfuncţionalităţile survenite la nivelul oricăreia dintre
ele, alterând în mod semnificativ eficienţa celorlalte funcţii.
Dimensiunea formativă a autoevaluării şi evaluării didactice - totalitatea efectelor şi
consecinţelor acestora care se manifestă indirect şi imediat în sfera derulării procesului
instructiv-educativ. Funcții subsumate dimensiunii formative:
Funcţia motivaţională
In evaluare: sancțiunea sau recompensa stimuleză elevul să învețe;
In autoevaluare: constituie sursă de energie și sursă orientativă în procesului instr-educativ.
Reacţia elevului la evaluarea realizată de profesor este mijlocită de personalitatea lui, de
temperamentul lui în mod special. Dezvoltarea motivaţiei – pp acţiuni: canalizarea
trebuinţelor de autorealizare; construirea de scopuri şi proiecte; identificarea obiectivelor şi a
mijloacelor de realizare; personalizarea.
Funcţia decizională
In evaluare – decizia prof. asupra locului elevului în ierarhia clasei, conf normelor
docimologice
In autoevaluare: elevul decide asupra modului de structurare sau restructurare a diverselor
relaţii sociale din cadrul grupului educaţional din care el face parte; elevul procedează la
restructurări succesive ale propriului nivel de expectanţă şi aspiraţie.
Funcţia informaţională - în autoevaluare şi evaluare are în vedere mediatizarea observaţiilor
cu privire la randamentul şcolar al elevului, ce poate îmbrăca forme de manifestare diferite, în
funcţie de constatările pe care se bazează: evaluative sau autoevaluative.
Concl: Funcțiile din dimensiunea formativă nu sunt caracterizate de o intercondiţionare la fel
de strânsă ca cele din dim. normativă, acestea au o mai mare autonomie funcţională.
Strategiilor autoevaluative şi evaluative:
1) după volumul informaţional
- evaluare: parcelară (doar o parte din ce s-a predat) și globală (din tot ce s-a predat)
- autoevaluare: analitică și sintetică
2) după momentul în care are loc:
- evaluare: inițială (la începutul unui stadiu de instruire), continuă (pe parcurs), finală
- autoevaluare: prospectivă, factulă, retrospectivă
3) după sistemul de referință
- evaluare: formativă (raportată la cerințele manualului și programului), clasificatorie
(compară performanțele elevilor dintr-o clasă/școală), de progres(raportez performanța
actuală la anterioara)
-autoevaluare: distală, proximală, autocentrică.
Dinamica relaţiei evaluare-autoevaluare didactică şi implicaţiile acesteia asupra imaginii
de sine a elevului:- abordarea psihopedagogică a relaţiei autoevaluare-evaluare dintr-o dublă
perspectivă: perspectiva sincronică, centrată pe axa simultaneităţii şi preocupată de tipurile
de raporturi ce leagă autoevaluarea de evaluarea didactică şi perspectiva diacronică ce ia în
considerare parametrul temporal şi se preocupă de evoluţia şi derularea relaţiei autoev-
evaluare în actul didactic.
Performanţele şcolare, rezultat direct al funcţionalităţii cuplului procesual predare-învăţare,
sunt în permanenţă supuse atât demersului autoevaluativ al elevului cât şi celui evaluativ al
profesorului.
Variabilitatea performanţelor şcolare ale elevilor:
Variabilitatea externă - se referă la ansamblul factorilor derivaţi nu atât din modul de
organizare şi interacţiune a predării şi învăţării, cât şi din acela al evaluării didactice.
Performanţele şcolare ale elevilor variază atât în funcţie de eficacitatea actului predării şi de
măsura adaptării la obiectivele urmărite, cât şi de stilul de învăţare asumat de către elev şi de
constanţa eforturilor pe care acesta le depune. Nivelul performanţelor efective ale elevilor nu
este însă determinat doar de competenţele şcolare ale acestora şi de eficienţa actului predării
sau a procesului de învăţare ci şi de evaluarea realizată de către profesor.
Variabilitatea internă - are în vedere acea categorie de factori care nu aparţin modului
efectiv de desfăşurare a predării, învăţării sau evaluării şi care se situează la nivelul
interiorităţii subiective a elevului, jucând rolul de mediatori ai factorilor variabilităţii externe a
performanţelor şcolare.
Congruenţa relaţiei autoevaluare-evaluare
Relaţie autoevaluare-evaluare de tip congruent - acel tip de raport între demersul
autoevaluativ al elevului şi evaluarea didactică realizată de către profesor caracterizat de
existenţa unui nivel ridicat de concordanţă între atât între concluziile celor două demersuri
deliberative cu privire la nivelul performanţei şcolare cât şi în ceea ce priveşte interpretarea de
factură valorizatoare a acestui nivel performanţial.
Relaţia de incongruenţă implică pentru elev şi profesor divergenţe care se obiectivează la cel
puţin unul din următoarele două niveluri: nivelul măsurării şi/sau semnificării performanţelor
şcolare; nivelul interpretării performanţelor şcolare.
Dimensiuni ale dinamicii relaţiei autoevaluare-evaluare
a) dimensiunea predictivă, anterioară situaţiei docimologice efective= ansamblul demersurilor
anticipative pe care elevul și profesorul le întreprind;
b) dimensiunea performanţială, concomitentă cu situaţia docimologică efectivă =demersurile
deliberative întreprinse de către elev şi profesor în raport cu o sarcină şcolară anume.
c) dimensiunea argumentativă, ulterioară situaţiei docimologice efective = include totalitatea
valorizărilor, interpretărilor şi concluziilor elevului cu privire la această relaţie.
Implicaţii ale relaţiei autoevaluare-evaluare asupra imaginii de sine a elevilor
Influenţele relaţiei autoevaluare-evaluare didactică se manifestă într-un triplu plan:
a. planul dimensiunii cognitive, ce contribuie în mod substanţial atât la conştientizarea
nivelului de pregătire atins cât şi a propriilor competenţe şcolare;
b. planul dimensiunii afectiv-motivaţionale, prin intermediul trăirii nemijlocite şi efective atât
a succesului cât şi a eşecului şcolar;
c. planul dimensiunii comportamentale, obiectivat la nivelul elevului în conduite externe de
diferite complexităţi; Concl: relația autoevaluare-evaluare deţine un rol deosebit de important
în construirea şi permanenta restructurare a imaginii de sine a elevului, imagine de sine care la
rândul său, prin intermediul celor trei componente ale sale, comportă influenţe explicite sau
implicite asupra nivelului performanţelor şcolare ale elevilor.
Obiectiv şi subiectiv în evaluare şi autoevaluare
Obiectivitatea docimologică pp necesitatea reunirii a 3 premise principale: validitate,
fidelitate, relevanță.
-autoevaluarea şi evaluarea didactică nu sunt activităţi cu valoare în sine, importanţa lor stă în
efectele asupra devenirii personalităţii elevilor, asupra progresului lor şcolar şi eficienţei
procesului de învăţământ;
- obiectivitatea este întotdeauna una relativă şi nu absolută, având în vedere faptul că atât
evaluatorul cât şi evaluatul sunt subiecţi umani;
- subiectivitatea nu este neaparat un aspect de factură negativă, valoarea psihopedagogică a
acestor două activităţi constând inclusiv în valorificarea valenţelor cognitive şi atitudinale ale
autorilor acestora;
- la nivelul relaţiei autoevaluare-evaluare în actul didactic între obiectivitate şi subiectivitate
se stabilesc relaţii de complementaritate.
ERORI PROCEDURALE – se referă la situații în care am folosit greșit un instrument în
evaluare.
Eroarea instrumentală = obiectivele esențiale ale evaluării sunt înlocuite în timp cu
obiective de ordin secundar, iar criteriile secundare, fie iau locul celor principale, fie sunt
inadecvat îmbinate cu acestea. Exemplu: Prof se poate ghida în demersul evaluativ după
aspecte de ordin secundar, cum ar fi fluența răspunsului unui elev, iar elevul poate lua în
autoevaluare – drept criteriu fundamental – efortul depus pt pregătirea lecției respective.
Eroarea încadrării globale= se referă la aprecierea performanțelor școlare efective prin
corelarea acestora la performanțele școlare globale ale elevului. Exemplu: notele anterioare
ale elevului la o disciplină, constituie un important reper de apreciere pt eval didactică
realizată de prof , cât și pt demersul autoevaluativ al elevului.
Eroarea succesiunii (de contrast)= se referă la scoaterea în evidență a două performanțe
școlare de niveluri diferite. Exemplu: Un răspuns ft bun face ca un răspuns ulterior slab, să
apară ca fiind mai slab decât este în realitate. Un răspuns bun, care urmează unuia slab, pare
mai bun decât este de fapt.
EFECTE PARAZITE – se referă la acțiunile unor efecte care prin specificul lor alterează
calitatea procesului de evaluare /autovaluare.
Efectul de obișnuință= generează tendința conservării în timp a unei anume aprecieri
școlare. Pornește de la ideea că nivelul performanței școlare efective, nu poate cunoaște pe
termen scurt salturi spectaculoase. Se referă mai degrabă la aşteptările personale cu privire la
nivelul unei performanţei, decât la performanța reală.
Efectul de anticipare= tendința elevului și a profesorului de a face predicții cu privire la
nivelul performanței școlare; credibilitatea propriilor predicții; înregistrat înainte de a acorda
nota; capacitatea de a face predicții valide este considerată de către prof drept măsură a
capacității sale de a cunoaște elevii, abaterile anticipative fiind de multe ori considerate
eșecuri profesioanale.Exemplu: x este un elev bun, deci și răspunsul lui va fi pe măsură.
Efectul constantei personale (ecuația personală)= se referă la faptul că, atât elevul cât și
profesorul, sunt prin firea și natura lor, înclinați fie spre exigență și severitate, fie spre
lejeritate în apreciere și indulgență.
Principii: egalității șanselor, echilibrului, coerenței pe verticală și orizontală, individualizării
curriculumului, corelării cu particularitățile de vârstă ale elevilor.
Portofoliu (metodă complementară) – o colecție de produse (fișe, referate, esuri, desene)
realizate prin efortul elevului și printr-o activitate de durată. Referatul (metodă
complementară)– lucrare scrisă elaborată idividual sau de un grup de elevi, pe parcursul
căreia e analizată și investigată o anumită tematică în baza unei bibliografii pusă la dispoziție
de prof. Observarea sistematică (metodă complementară) -metodă ce constă în
investigarea sistematică a acțiunilor , evenimentelor, pe baza unui plan elaborat anterior și a
unor instrumente adecvate pt a obține informații relevante referitoare la activitatea elevilor.
Instrumente: Fisă de caracterizare psihopedagogică, fișă de evaluare, scară de clasificare, listă
de control.
Testul docimologic -ev scrisă ITEMI Obiectivi
- cu alegere duală, de tipul adevărat/fals
- cu alegere multiplă, alegerea unei variante (Capitala RO este: a.București, b. Paris...)
- de tip pereche, punere în corespondență 2 clase de elemente (coloană țări/coloană capitale)
ITEMI Semiobiectivi
- itemi cu răspuns scurt (Definiți, Enumerați)
- itemi de completare (text lacunar, incomplet)
- întrebări structurate (au ca punct de plecare un scurt text, o imagine, date dintr-un tabel, etc)
ITEMI Subiectivi
- de tipul rezolvării de probleme (pp creativitate, identificare soluții)
- itemii tip eseu (eseu cu răsp scurt, eseu cu răsp extins)