reprezentantii organelor de conducere ale sistemului de invatamint, care apreciaza eficienta

functionarii acestuia; cercetatorii ce evalueaza calitatea curriculumului, un grup de experti sau chiar un
program de calculator (in care este obiectivata experienta de evaluare a autorului etc.).
De fapt, nu sint evaluate persoanele, obiectele sau evenimentele, ci caracteristicile lor. Obiectul
evaluarii il constituie deci anume aceste caracteristici. Baza evaluarii o reprezinta constructia, numita
in literatura de specialitate in mod diferit: etalon, standard, criteriu, scala personala, normativ s. a.
Cazul in care un grup de elevi participa impreuna cu profesorul la evaluarea rezultatelor scolare
ale colegilor de clasa reprezinta situatia de coevaluare.
Daca elevul (profesorul) este subiectul propriei evaluari, atunci ne referim la o situatie de
autoevaluare.
Dezvoltarea la elevi a unor capacitati autoevalua-tive prin asocierea acestora la propria formare
este considerata drept una din functiile principale ale evaluarii [l]. Asemenea capacitati pot fi
dezvoltate prin evaluarea obiectiva si transparenta a elevului; implicarea lui in coevaluarile colegilor;
promovarea unei relatii profesor-elev bazate pe incredere reciproca si conlucrare; formarea unei culturi
a evaluarii.
Din definitia notiunii de evaluare rezulta ca actul evaluativ poate fi realizat prin trei operatii de
baza: masurare, apreciere, decizie.
Din perspectiva abordarii curriculare, evaluarea este integrata structural, concomitent cu
predarea si invatarea in activitatea didactica/educativa, corelata functional cu acestea si poate fi
caracterizata ca:
 actiune subordonata activitatii didactice/educative, factor de reglare-autoreglare a
acestei activitati;
 interactiune intre educator si cel educat, resursa de activizare a procesului de
invatamint;
 modalitate de perfectionare a comunicarii profesor-elev, realizata prin circuite de
conexiune inversa (feedback), externa (initiata de profesor) si interna (elaborata de
elev);
 mijloc de intarire a rezultatelor activitatii didactice/educative [2].
Evaluarea este ultima etapa, activitate fundamentala a procesului de invatamant, care este un
proces de autoreglare. Cu evaluarea se incheie circuitul predare - invatare. Prin evaluare profesorul
obtine informatiile strict necesare privitoare la rezultatele activitatii de invatare ( cunostinte, priceperi,
desprinderi, capacitati s.a.) si ca urmare, regleaza activitatea urmatoare in vederea obtinerii unor
performante superioare. Cunoasterea performantelor obtinute la un moment dat, a eventualelor lacune,
a cauzelor acestora constitue indicatorii care stau la baza aprecierii profesorului.
In acelasi timp, prin evaluare (masurare ) profesorul are posibilitatea sa cunoasca masura in
care elevii si-au insusit materialul predat coform obiectivelor prestabilite. Atat succesele inregistrate de
elevi, cat si eventualele lacune in pregatirea lor permit profesorului sa-si autoaprecieze propria sa
activitate in toate fazele (etapele) pregatirii si desfasurarii procesului didactic.
Toate acestea ii vor permite sa ia masuri de ameliorare a propriei sale activitati, valoroase, cat
si prin remedierea carentelor care au determinat unele lacune in asimilarea de catre elevi.
Evaluarea, privita in acest sens, este o componenta deosebita, absolut necesara, a procesului de
invatamant. Desi tratata de obicei ca o etapa care incheie procesul de predare - invatare, ea este
prezenta, totusi, in fiecare din momentele acestui proces. In acelasi timp, rezultatele scolare sunt
dependente de celelalte componente ale procesului de invatamant constituite intr-un sistem unitar.
Evaluarea trebuie privita si ca un moment aplicativ al invatarii. De altfel, cunostintele se
insusesc cu adevarat, in mod temeinic, in procesul aplicarii lor. In acest sens se poate spune ca
aplicarea informatiilor constitue un moment important al invatarii.
Instruirea elevilor este in esenta un act de informare.
Dar informarea nu constitue un scop in sine; ea vizeaza formarea personalitatii elevilor,
producerea unor modificari valorice pozitive in personalitatea lor, obiectivul fundamental fiind
formarea omului dezvoltat multilateral integral.
In epoca 'exploziei' de informatii fundamentale, pe cele cu valente formative mai bogate, pe
formarea capacitatii elevilor de a descoperi si utiliza informatiile in mod creator.
Teza potrivit careia este necesar sa se mute accentul de pe latura informativa pe cea formativa nu
trebuie inteleasa in sensul diminuarii informativului. Informarea si formarea constitue o unitate
dialectica. Nu se poate realiza formarea in mod independent de informare. Pentru a exersa gandirea, in
vederea formarii unor capacitati, ea trebuie sa opereze asupra unui material. Notiunile deci informatiile
, constitue continutul operatoriu al gandirii ; prin modul in care elevii opereaza cu ele, informatiile
dobandesc functionalitate, integrandu-se si structurandu-se in sistem de cunostinte, conducand la
producerea unor modificari corespunzatoare in comportamentul lor. De aceea, este fireasca grija care
trebuie manifestata pentru sporirea eficientei formative a procesului de invatamant ; investirea si
innobilarea informatiilor cu cat mai bogate valente formative.
Aceasta depinde in cea mai mare masura de nivelul conducerii stiintifice a procesului de
invatamant adica de activitatea profesorului prin asigurarea calitatii cunostintelor si prin dirijarea
activitatii de invatare, astfel incat elevul sa fie angajat cat mai integral in acest proces. concrete se
'interiorizeaza', transformandu-se in operatii, abstracte (mintale).
2. FUNCTIILE EVALUARII
Evaluarea realizeaza urmatoarele functii:
a) Functia educativa. Este functia cea mai specifica si mai importanta a evaluarii, care
urmareste stimularea (dinamizarea) obtinerii de performante in pregatirea elevilor, ca urmare a
influentelor psihomotivationale si sociale ale rezultatelor ce le obtin prin evaluare. Indeplinirea functiei
educative necesita constientizarea rezultatelor evaluarii in situatiile succesului, insuccesului si
mediocritatii scolare; este cunoscut ca succesul scolar bucura, ofera satisfactie, sporind rezultatele la
invatatura; de asemenea, insuccesul scolar supara, determina insatisfactie, dar daca este constientizat
ca fiind corect si obiectiv si acesta poate dinamiza inlaturarea nereusitei la invatatura.
Valorificarea/ascultarea ritmica face pe elev sa invete cu regularitate, intre frecventa ascultarii
la lectie si reusita scolara exista o corelatie directa: "Ar fi cu totul nerealist -; scrie D. Ausubel (1982) -
; sa ne asteptam ca elevii sa invete cu regularitate, sistematic si constiincios in absenta unor examinari
periodice'.
Evaluarea are o valoare motivationala: dorinta de succes, respectiv teama de esec sunt imbolduri
importante in invatare. Succesul sistematic inscrie motivatia invatarii pe o spirala ascendenta, in timp
ce esecul poate duce la "demotivare'.
Aprecierea obtinuta in scoala este asimilata, interiorizata de elev, devenind reper in
autoapreciere, in formarea imaginii de sine. Notele scolare reprezinta, de regula, si note de inteligenta;
disocierea dintre acestea in ochii elevilor se produce abia in clasele mari. Pe de alta parte, aprecierea
profesorului este insusita de grupul-clasa, se rasfrange in sfera relatiilor interpersonale, in statutul
sociometric al elevului.
b)Functia selectiva.
Aceasta este functia de competitie care asigura
ierarhizarea si clasificarea elevilor sub raport valoric si al performantelor in cadrul grupului
studios. Functia selectiva asigura satisfactia si recompensarea elevilor prin obtinerea prin concurs a
unui loc intr-un nou profil sau grad superior de invatamint, prin cistigarea prin concurs a unui loc de
munca, pe baza de competitie profesionala.
c)Functiile: diagnostica si pronostica. Functia diagnosica pe baza de testare, evidentiaza
valoarea, nivelul si performantele pregatirii elevului la un moment dat - trimestru (semestru), an scolar,
terminarea unui ciclu de studii etc.
Functia pronostica - pe baza analizei datelor oferite de diagnoza, in comparatie cu obiectivele si
cerintele documentelor scolare (plan de invatamint, programa analitica, manual, predarea profesorului
etc.), prevede probabilistic, valoarea nivelul si performantele ce ar putea sa le obtina elevul in etapa
urmatoare de pregatire.
d)Functia cibernetica sau de feed-back (de reglaj sau autoreglaj). Analizind finalitatile
invatamintului - rezultatele pregatirii elevului, evidentiate de apreciere si notare, deci a iesirilor, din
care se stabileste marimea de corectare a intrarilor, se stipuleaza optimizarea procesului de predare -
invatare, aplicindu-se principiul feed-back-ului. Procesul de invatamant integreaza doua activitati:
actul transmiterii sau comunicarii de informatie, actul receptarii si insusirii acesteia. Profesorul trebuie
sa-si dea seama despre rezultatele activitatii de predare, sa obtina informatii despre modul de receptare
a datelor oferite, despre dificultati si lacune in asimilare. O asemenea informatie feed-back trebuie sa
aiba un caracter sistematic si continuu pentru a inchide ciclul predarii si al invatarii.
Pe de alta parte, elevul are nevoie de validarea corectitudinii notiunilor si rationamentelor insusite, de
corectarea greselilor.
Notam de asemenea ca exercitiu, repetitia fara cunoasterea rezultatelor, fara un moment de verificare si
evaluare, nu asigura progresia invatarii. Repetitia lipsita de indici de performanta poate valida erori
instalate inca la inceputul secventei de invatare. Reglarea procesului de instruire presupune
functionarea continua a "conexiunii inverse'.
e)Functia social-economica. Aceasta functie se refera si evidentiaza eficienta invatamintului in
planul macro-socio-economic, care influenteaza hotaririle factorilor de decizie privind dezvoltarea si
perfectionarea invatamintului in functie de valoarea si calitatea "produsului" scolii - "omul pregatit
prin studii, care asigura asezarea "omului pregatit la locul potrivit" pe baza de concurs.
Echivalenta evaluare - masurare pune in lumina o functie importanta a verificarii si notarii,
masurarea randamentului scolar, a progresului realizat de elevi pentru a sti cat mai corect unde se
situeaza acestia pe firul obiectivelor instruirii. Cerinte de ordin practic, social extind nevoia masurarii
de la marimile fizice spre sfera psihologica.
Ceea ce face obiectul evaluarii sunt rezultate, prestatii, performante produse ale activitatii etc.,
din care se deduc capacitati, interese, atitudini. Datele verificarii si evaluarii constituie un factor de
reglare a activitatii de predare-invatare:
- pentru profesor: cum sa-si dozeze materialul, ce trebuie reluat in pasi mai mici, evidenta
surselor de eroare etc.;
- pentru elevi: indiciu in reglarea efortului de invatare (un reper in dozarea investitiei de timp in
viitor, "semnal de alarma" pentru promovare etc.); gratie evaluarii, elevul ia act de cerintele societatii
fata de pregatirea sa si isi contureaza aspiratiile proprii;
- pentru parinti: o baza de predictie sau garantie a reusitei in viitor, indiciu pentru acordarea de
sprijin. Presiunea familiei impinge uneori la supramotivare, in timp ce teama de esec a copilului il face
sa aspire la "mai putin', deci presiunea spre "mai mult" poate avea drept efect aspiratia spre "mai
putin', pentru a evita deceptia (I. Radu, 1985).

Hans Aebli, Didactica psihologica,Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti,1980