EVALUAREA

Alexandra Toma

DIDACTICĂ
 În această prezentare...

1. Evaluarea didactică: ce este?

2. Funcțiile evaluării didactice
3. Posibilitățile oferite de procesul evaluativ
4. Tipuri/ forme de evaluare
1. Evaluarea inițială
2. Evaluarea continuă
3. Evaluarea sumativă/ cumulativă
5. Tipuri de evaluări și modelul aplicării lor
6. Modalitățile de întrebuințare ale evaluării
7. Triada evaluării
1. Verificare-măsurare
2. Măsurare-apreciere
3. Notare-luarea deciziilor
8. Modele de notare
9. Rolurile notării
 Evaluarea
didactică!
„Evaluarea este operaţia care vizează determinarea de o manieră
sistematică şi obiectivă a impactului, eficacităţii, eficienţei şi pertinenţei
activităţilor în relaţie cu obiectivele lor, pe de o parte în vederea
ameliorării activităţilor în curs şi, pe de altă parte, în vederea planificării,
programării şi luării deciziilor viitoare”. (A. Stoica, 2001, p.9)
“proces prin care apreciem măsura în care o activitate oarecare
a fost realizată în comparaţie cu ceea ce s-a intenţionat să se
facă, ca o examinare riguroasă, atentă a unui curriculum
educaţional, a unui program, a unei instituţii, a unei variabile
organizaţionale sau a unei politici specifice ”
—H. Wahlberg
 01
 evaluarea educaţională
este o formă de evaluare
întemeiată pe specificarea
unui set de obiective

03
caracterul obiectiv al acestor
judecăţi se întemeiază pe
interpretarea datelor reale,
colectate pe parcursul
procesului
02
 în baza realizării acestor
obiective, părţile interesate
pot face judecăţi cu caracter
obiectiv

04
judecăţile de valoare elaborate pot
fi folosite atât la optimizarea
continuă a procesului, cât şi la
luarea deciziilor cu caracter de
politică educaţională.
 Rolul funcțiilor esențiale ale evaluării

un rol de un rol de
un rol de
diagnostica prognostica
cântărire
re
a performanţelor re
verificarea achiziţiilor, obţinute de elevi, a posibilităților și
aprecierea progresului, a explicate prin factorii şi capacitățiilor
situaţiei copilului în condiţiile care au dus la viitoare ale elevilor
clasă, în grupa de lucru, succesul sau la
în unitatea şcolară. insuccesul şcolar
 “Scopul evaluării nu este de a parveni la anumite date, ci de a perfecţiona
procesul educativ. Nu este vorba numai de a stabili o judecată asupra
randamentului şcolar, ci de a institui acţiuni precise pentru a adapta necontenit
strategiile educative la particularităţile situaţiei didactice, la cele ale elevilor, la
condiţiile economice şi instituţionale existente etc. Plecând de la evaluare ar
trebui să se determine de fiecare dată în ce măsură putem transforma situaţia
educaţională într-o realitate convenabilă, adecvată obiectivelor în extensie ale
școlii extensie ale şcolii. ”
—C. Cucoș
 Efectele evaluării asupra:
elevilor profesorilor
În ceea ce priveşte elevii, evaluarea În ceea ce priveşte activitatea
are efecte pozitive asupra activităţii lor,
educatorului, cunoaşterea nivelului atins
realizând o supraveghere a procesului de
învăţare a elevului prin faptul că de elevi în dezvoltarea lor generală şi a
orientează activitatea de învăţare către rezultatelor obţinute, este necesară în
conţinutul esenţial şi determină stilul de fiecare moment al desfăşurării procesului
învăţare, o susţine motivaţional şi o didactic, ajutându-l să determine
stimulează prin aprecierile pe care le punctele forte şi eventualele lacune ale
implică. Efectele pozitive ale evaluării procesului de instruire.
rezultatelor şcolare se reflectă şi în
atitudinea elevilor faţă de activitatea
şcolară, în dezvoltarea capacităţii de
autoevaluare.
 Modul în care clasa de elevi a asimilat conţinutul predat
oferă posibilitatea:

reglării şi autoreglării
diagnosticării identificării modificărilor care se impun,
dificultăţilor problemelor care din punctul de vedere al
întâmpinate de necesită activităţilor proiectate de
elevi, informaţii şi către cadrul didactic, în ceea
explicaţii ce priveşte desfăşurarea
suplimentare, etapelor următoare ale
procesului instructiv-
educativ.
 Tipuri/ Pentru cunoaşterea
rezultatelor şcolare la
sfârşitul unei secvenţe, a

forme de
evoluţiei elevilor pe
parcursul procesului, ca şi
pentru stimularea acestora
este necesară evaluarea lor

evaluare
la începutul activităţii, pe
parcursul şi în finalul
acesteia. Aceşti timpi
definesc cele trei forme ale
evaluării care se disting
Evaluarea inițială prin modul de integrare în
Evaluarea continuă procesul de învăţământ.
Evaluarea sumativă
EVALUAREA
INIȚIALĂ
se efectuează la începutul unui program de instruire (ciclu de învăţământ,
01.
an şcolar, semestru, începutul unui capitol şi chiar al unei lecţii). Evaluarea
iniţiala constituie o condiţie hotărâtoare pentru reuşita activităţii de instruire,
fiind menită să ofere posibilitatea de a cunoaşte potenţialul de învăţare al
elevilor la începutul unei activităţi, de a şti dacă sunt apţi să se integreze
cu şanse de reuşită în noul program de instruire, dacă vor putea înţelege
conţinutul ce va fi predat, în sensul că „face intrarea în … articulând
starea precedentă cu starea viitoare” (I. Radu, 2000, p.141).
Necesitatea evaluării inițiale
a elevilor survine din:
● existenţa unei eterogenităţi în ceea ce priveşte pregătirea elevilor, mai ales după o
întrerupere mai mare de activitate, situaţie în care ea poate sugera nevoia unor programe de
recuperare sau a desfăşurării unui învăţământ diferenţiat, cel puţin pe durata unei perioade
în care startul dintre elevi, sub raportul pregătirii, poate fi atenuat;
● asigurarea “continuităţii” în asimilarea unui ansamblu de cunoştinţe şi în formarea unor
capacităţi, când ceea ce urmează a fi învăţat se întemeiază pe ceea ce a fost însuşit;
● nevoia de a anticipa un proces de instruire adecvat posibilităţilor de învăţare ale elevilor.
 Funcțiile evaluării inițiale

Funcţia diagnostică Funcţia prognostică

indică demersul de rezolvare a
problemei; presupune: analiza
situaţiei, formularea ipotezei,
transformarea datei problemei de
rezolvat.
utilizarea unor gândiri previzionale;
presupune selecţionarea uneia sau a
mai multor probleme de rezolvat,
formularea obiectivelor, organizarea
acţiunilor.
EVALUAREA CONTINUĂ/
FORMATIVĂ 02.
are scopul de a cunoaşte dacă şi în ce măsură obiectivele privind
cunoştinţele şi abilităţile ce trebuiau însuşite au fost atinse. Ea
urmăreşte să-l informeze pe elev asupra obiectivelor pe care trebuie
să se realizeze şi să-i ţină la curent pe elevi, profesori, părinţi, cu
progresele înregistrate pe traseul către obiectivele vizate.
 ● La nivelul semnificaţiilor, prin evaluare formativă contemporană se
înţelege procesul de evaluare al competenţelor elevilor, care
depăşeşte în mod evident planul prestaţiilor ori al performanţelor
elevilor, astfel încât la nivelul perceperii comparative şi
diferenţiatoare, funcţiile evaluării formative trebuie (re)analizate
(Ungureanu, D., 2001, pag.264-266) în contextul general al
aplicării, şi mai ales al perceperii strategiilor de evaluare în cadrul
procesului
● Evaluarea formativă trebuie situatăinstructiv-educativ.
în context ,în raport cu cei care cer sau primesc
informaţia evaluativă. Trebuie subliniat în primul rând faptul că rezultatele unei evaluări
nu interesează în aceeaşi măsură toţi destinatarii vizaţi direct sau indirect (profesorul,
elevi, părinţi, colegi ). Ei nu aşteaptă cu toţii acelaşi lucru de la o evaluare. Jean
Cardinet a arătat ca “profesorii se interesează aproape exclusiv de informaţii care le
permit să administreze mai bine clasa.“ (1982, pag. 212)
 Una din problemele pe care le comportă evaluarea continuă
o constituie frecvenţa evaluărilor, intervalul la care este dorit să
fie realizate. Unii autori solicită să fie efectuate după fiecare
lecţie, în timp ce alţii propun intervale de timp mai mari.
Experienţa demonstrează că asemenea evaluări sunt raţional integrate în actul
didactic, realizându-le, de regulă, pe sisteme de lecţii corespunzătoare unor capitole. Aceasta
nu exclude posibilitatea de a se recurge şi la evaluări pe parcursul unui capitol mai întins şi
chiar după unele lecţii al căror conţinut reprezintă “cheia” înţelegerii întregului capitol. Un
asemenea mod de integrare a evaluării în procesul didactic îşi găseşte justificarea în mai
multe circumstanţe:
● conţinuturile instruirii sunt structurate logic pe sisteme de lecţii;
● sunt relativ puţine obiective terminale realizabile într-o singură lecţie;
● se reduce timpul folosit pentru examinări, rămânând disponibilă o parte tot mai mare
pentru activităţi de instruire-învăţare. (I. T. Radu, 2000)
 Evaluarea este un termen singular care poate exprima un
lucru şi contrariul său: precizie şi aproximare, aspect
cantitativ şi aspect calitativ ceea ce relevă complexitatea
procesului evaluativ care presupune atât măsurare (se
bazează pe datele cantitative ale măsurătorilor) cât şi
aprecieri calitative (presupune definirea prealabilă a unor
criterii şi raportarea măsurătorilor făcute la acestea) în
Se apreciază că pentru a îndeplini funcţia formativă, este
vederea luării unor decizii.
necesar ca
Ion T. Radu
evaluarea să îndeplinească
distingândtrei condiţii,
conceptul şi anume:
de măsurare de cel de apreciere arăta
• să fie continuă, realizându-se permanent
că ultimul "defineşte procesulşi de
pe judecare
unităţi de învăţare
a rezultatelor
mici măsurării", şi "prin urmare, aprecierea presupune
• să fie analitică şiformularea
completă,unor semnificând verificarea
judecăţi de valoare asupratuturor
unui rezultat".
(2000)
elevilor în ceea ce priveşte asimilarea elementelor principale ale
conţinutului parcurs; În didactica actuală, sunt cuprinse într-un modalitate de
• aprecierea rezultatelor să se facă
interdependenţă în raport
procesuală cu obiectivele
în legătură cu actul evaluării o
instruirii şi nu cutriadă
rezultatele altor elevi.
în care coexistă:

 verificarea-măsurarea;

 măsurarea-aprecierea şi

 notarea - luarea deciziilor (Ionescu,M., 2003,

 Principalele avantaje ale evaluării formative, relevate în literatura
de specialitate sunt:

• verifică sistematic, pe secvenţe mici, toţi elevii, din toată materia;

• asigură ghidarea elevului în învăţare, corectarea oportună a greşelilor, remedierea lor
(prin programe de ratrapare) ori aprofundarea prin programe de îmbogăţire a
cunoştinţelor;
• evaluează nu numai conţinutul învăţării, ci şi procesul prin care s-a ajuns la un anumit
rezultat, permiţând ameliorare lui, în viitor;
• cultivă cooperarea profesor-elev şi capacitatea de autoeducare, pe baza cunoaşterii
criteriilor de evaluare;
• consumă mai puţin timp decât evaluarea sumativă.
 Funcțiile evaluării
continuă/formativă/progresivă

Funcţia de reglare Funcţia de producţie

ţine cont de evenimente; presupune: obiectivarea observaţiilor;
reajustarea organizării (obiective, presupune: reculegerea datelor,
mijloace, metode), exprimarea
integrarea informaţiilor, producerea
trăirilor.
de instrumente, anticiparea
producţiei finale.
EVALUAREA SUMATIVĂ/
CUMULATIVĂ 03.
este realizată prin verificări parţiale pe parcursul programului şi o
estimare globală, de bilanţ, a rezultatelor pe perioade lungi, în
general corespunzătoare semestrelor şcolare sau a anului şcolar. Ea
realizează un sondaj atât în ceea ce priveşte elevii, cât şi materia a
cărui însuşire este supusă verificării. Datorită acestui fapt, evaluarea
sumativă nu poate oferi informaţii complete cu privire la măsura în
care toţi subiecţii cunosc conţinutul ce trebuie asimilat.
“Evaluarea sumativă accentuează inegalitatea relaţiei dintre parteneri. Conştient
sau nu puterea cadrului didactic se manifestă. Această “putere” îi permite să
certifice în faţa părinţilor, a societăţii faptul că un elev a reuşit, a dezvoltat
competenţele necesare, a atins obiectivele cerute. Modernizarea procesului
evaluativ impune să facem în aşa fel încât această “putere” a cadrului didactic să
nu ocupe decât locul care i-a fost atribuit. Aceasta presupune însă ca fiecare cadru
didactic să fixeze corect limitele “puterii” cu care a fost investit, să-i acorde un loc
mult mai puţin important, mai negociat şi deci mai strategic şi mai puţin stresant;
transparenţa ar trebui să devină un atu major cu privire la limitele care s-ar putea
acorda “puterii” profesorului. ”
—prof. dr. Marin Manolescu
 Funcțiile evaluării
continuă/formativă/progresivă
Funcţia de verificare
realizarea unei analize complexe şi
multidimensionale; presupune:
producerea unei judecăţi de valoare
asupra ansamblului efectelor (aşteptate
sau neaşteptate), asupra actorilor şi a
procesului, stabilirea abaterilor de la
obiective, reformularea problemelor.
Funcţia de comunicare
stabilizarea produsului (cunoştinţe,
capacităţi, comportamente,
atitudini); presupune: sintetizarea şi
reglarea informaţiilor, transmiterea
rezultatelor factorilor pedagogici şi
sociali implicaţi în formare.
 … AND THE SAME GOES FOR TABLES

Momentul aplicării Funcţia probei de

Tipul probei Tip de evaluare
probei evaluare
La începutul unei activităţii diagnoză
Probă iniţială Predictivă
didactice ameliorare

Pe parcursul activităţii diagnoză

Probă de progres (formativă) Formativă
didactice ameliorare

diagnoză
La sfârşitul unei etape de
Probă sumativă ameliorare Sumativă
instruire
prognoză
 MODALITĂȚILE DE ÎNTREBUINȚARE ALE
EVALUĂRII
Sintetizând, a evalua, nu înseamnă numai a măsura cunoştinţe, în sens tradiţional ci, evaluarea
presupune o abordare sistemică a actului evaluării din perspectiva unor problematici esenţiale
care descriu modalităţile de întrebuinţare ale evaluării în cadrul situaţiilor concrete ale
procesului de învăţământ, ca:
• modalitate de obţinere a informaţiilor (calitative şi cantitative) şi de formulare a unor judecăţi
de valoare în legătură cu prestaţia elevilor ;
• modalitate de obţinere a informaţiilor şi de formulare a unor judecăţi de valoare în legătură
cu prestaţia cadrului didactic ;
• modalitate de obţinere a informaţiilor în legătură cu relevanţa, coerenţa şi pertinenţa
programului educativ, al curriculumului educaţional ;
• modalitate de obţinere a informaţiilor în legătură cu procesul decizional prin care se
urmăreşte optimizarea prospectivă a demersurilor educaţionale.
 Evaluarea este un termen singular care poate
exprima un lucru şi contrariul său: precizie şi aproximare,
aspect cantitativ şi aspect calitativ ceea ce relevă
complexitatea procesului evaluativ care presupune atât
măsurare (se bazează pe datele cantitative ale măsurătorilor)
cât şi aprecieri calitative (presupune definirea prealabilă a unor
criterii şi raportarea măsurătorilor făcute la acestea) în vederea
luării unor decizii. Ion T. Radu distingând conceptul de
măsurare de cel de apreciere arăta că ultimul "defineşte
procesul de judecare a rezultatelor măsurării", şi "prin
urmare, aprecierea presupune formularea unor judecăţi de
valoare asupra unui rezultat".
În didactica actuală, sunt cuprinse într-un modalitate
de interdependenţă procesualăverificarea-măsurarea;
în legătură cu actul evaluării o
triadă în care coexistă:
măsurarea-aprecierea şi
notarea - luarea deciziilor
(Ionescu,M., 2003, Cherghit, I., 2002).
VERIFICAREA -
MĂSURAREA este prima etapă dintre operaţiile evaluării şi presupune
colectarea informaţiilor cantitative ale performanţelor şcolare ale
elevilor (din domeniul cognitiv, afectiv-atitudinal sau psiho-
motor) prin utilizarea unui nivel complex şi divers de strategii,
metode şi tehnici, de procedee şi instrumente de evaluare.
Această etapă este într-o conexiune nemijlocită cu fidelitatea
instrumentelor de verificare-măsurare folosite de către cadrul
didactic (probe orale, scrise, practice, ş.a.) şi cu modalitatea de
formulare relativ /absolut cuantificabilă, a obiectivelor
operaţionale..
MĂSURAREA -
APRECIEREA reprezintă operaţia de interpretare şi de apreciere
calitativă a informaţiilor culese, a performanţelor pe care
trebuiau să le atingă elevii, prin raportarea acestora la indicatorii,
la standardele de performanţă, la sistemul de criterii de evaluare.
Măsurarea-aprecierea are în esenţa ei o dimensiune descriptivă
(H., Taba, cf. Ionescu, M., 2003, pag. 295) şi presupune
acordarea de semnificaţii prin atribuirea (P. Guillford) unui
număr „unui obiect sau unui eveniment conform unor reguli
logice acceptabile” (cf. I. T. Radu, 2000, pag.26).
NOTAREA –
LUAREA DECIZIILOR presupune formularea unor judecăţi de valoare
asupra rezultatelor obţinute prin operaţia de măsurare-apreciere şi
are, sau ar trebui să aibă ca finalitate, optimizarea procesului de
învăţământ, a strategiei didactice ori a metodei de predare –
învăţare -evaluare.
Nota şcolară reprezintă aprecierea care cuantifică global,
pregătirea, performanţele şi conduita elevilor, în urma actului de
examinare şi este exprimată prin numere sau prin calificative.
 MODELE DE NOTARE:
prin raportare la grup
se bazează pe aprecierea făcută prin compararea
elevilor între ei sau prin raportarea rezultatelor la un
anumit standard mediu de aşteptare. Acest nivel de
exigențe aşteptate poate fi dinainte stabilite sau
structurat în chip conjunctural, în chiar practica
evaluativă, realizată la o anumită clasă.
prin raportare la
standarde unice
se bazează pe luarea în calcul a
obiectivelor operaţionale ale lecţiei
ca sistem fundamental de referinţă.
modelul notării
individualizate
se caracterizează prin încercarea de
raportare a rezultatelor obţinute de
elevi la alte rezultate individuale,
realizate de aceiaşi elevi, în timp.
Nota va măsura achiziţii
educaţionale prin raportarea lor la
alte achiziţii anterioare.
Modalitatea individualizată de
notare serveşte concretizării unor
programe de instruire diferenţiate.
Norma de referinţă este unică, iar
profesorului îi revine sarcina s-o
structureze şi să o actualizeze ori
de câte ori este nevoie.