Sunteți pe pagina 1din 6

8.4.

3 INCASAREA IMPOZITELOR
In mod logic, dupa stabilirea cuantumului impozitului, oraganele fiscale aduc la
cunostinta platitorului suma datorata cu titlu de impozit si termenele de plata ale
acestuia, apoi trec la perceperea impozitului.
In practica s-au utilizat 3 metode de percepere a impozitelor si anume:
1. Strangerea impozitelor de catre unul din contribuabili din insarcinarea
comunitatii in care traia di varsarea lui la tezaurul public
2. Incasarea impozitelor de care concesionar sau arendas. Acestia strangeau
impozitele de la contribuabili si le varsau statului. Aceasta metoda a dat
nastere la multe abuzuri fiscale, mai ales daca concesionarii faceau plata
cu anticipatie si apoi colectau impozitele de la contribuabili, colectand
mai mult decat varsasera.
3. Perceperea impozitului prin organele specializate ale statului. Aceasta
metoda s-a generalizat in epoca moderna si se utilizeaza si in prezent.
In conditiile existentei unui aparat fiscal, perceprea impozitului se realizeaza pe
3 cai:
1. Perceperea impozitului de organele fiscale direct de la contribuabil.
Aceasta cale cunoaste 2 variante:
Prima, cand organul fiscal se deplaseaza la contribuabil pt. a cere plata
impozitului, caz in care spunem ca impozitul este cherabil
A doua, cand contribuabilul se deplaseaza din proprie initiativa la organul
fiscal pt. a-si achita detoriile fiscale, caz in care spunem ca impozitul este
portabil
2. Incasarea impozitului de catre organele fiscale prin stopaj la sursa.Aceasta
cale consta in faptul ca impozitul se calculeaza, retine si se varsa la buget
de catre o terta persoana.
3. Perceperea impozitului prin aplicarea de timbre fiscale mobile. Se
utilizeaza in cazul taxelor datorate statului pt. actiunile in justitie, pt.
actele, certificatele si documentele eliberate de notarii publici si de alte
organe ale administratiei de stat.

CAPITOLUL 9. PRINCIPIILE SI CRITERIILE IMPUNERII

Pt. evitarea abuzurilor in materie fiscala, pt. cresterea randamentului fiscal al


impozitului, pt. asigurarea echitatii impunerii, pt. activizarea impozitelor ca
parghii fiscale, in timp s-au formulat si consacrat mai multe princi[ii care
guverneaza impreuna:
Principii de echitate fiscala
Principii de politica financiara
Principii de politica economica
Principii social-politice.
9.1 PRINCIPII DE ECHITATE FISCALA
Echitarea fiscala este o notine cu predilectie etica si presupune existenta
dreptatii sau justitie sociale in materie de impunere.
Pt. ca impunerea sa fie echitabila cateva conditii trebuie sa fie respectate:
1. Sa existe un minim neimpozabil, adica o anumita parte din venit sa fie
scutita ca plata impozitului
2. Impunerea sa fie universala/generala, adica toti cei care obtine
venituri/detin avere sa intre sub incidenta impozitului
3. Impozitul datorat de o anumita persoana/ un grup sa fie comparabil cu cel
datorat de catre o alta persoana/ grup care realizeaza aceleasi
venituri/detin aceleasi averi, adica sa nu existe privilegii fiscale.
4. Sa se tina seama la stabilirea impozitului de puterea contributiva a
platitorului.
Asigurarea echitatii fiscale depinde si de felul cotelor folosite.
Gradul de echitate este diferite ;a impunerea in cote proportionale, progresive
sau degresive.
Dintre toate acestea, se apreciaza ca cea mai echitabila este progresivitatea si
mai ales cu cote progresive in transe.
9.2 PRINCIPII DE POLITICA FINANCIARA
Aceste principii au la baza cerinte de ordin practic si tehnic. Ele se refera la
randamentul impozitelor, stabilitatea si elasticitatea acestora, nr. si tipul
impozitelor folosite.

9.2.1 RANDAMENTUL FISCAL AL IMPOZITELOR


Pt. ca un impozit sa aiba un randament financiar ridicat, trebuie respecatte
cateva cerinte:
a) Impunerea sa fie universala, adica sub incidenta impozitului sa intre toti
cei care obtine venituri/detin avere, privilegiile fiscale sa fie lichidate,
facilitatile sa fie restranse la minimul necesar. Aceasta presupune ca legea
de impunere sa fie astfel elaborata incat sa se evite din start evaziunea
fiscala.
b) Ch. de asezare si de percepere a impozitului sa fie cat mai mici.
9.2.2 STABILITTAE SI ELASTICITATEA IMPOZITELOR
Un impozit este considerat stabil, daca randamentul financiar nu se modifica in
functie de evolutiile conjuncturale din economie, adica volumul sau nu creste in
faza de prosperitate sin nu scade in faza de recesiune.
Un impozit este elastic, atunci cand marimea lui se poate modifica in functie de
evolutia ch. bugetare crescand sau reducandu-se in functie de nevoile statului.
Elasticitatea poate fi legala sau economica.
Un impozit este elasti d.p.d.v legal, atunci cand modificarea cotei sale duce la
modificarea volumului incasarilor.
Un impozit este elastic in raport cu conjuncturile din economie, atunci cand
incasarile cresc in faza de prosperitate si se reduc in faza de recesiune.
9.2.3 NUMARUL IMPOZITELOR FOLOSITE
In privinta numarului de impozite ce ar trebui folosite, optiunile sunt 2:
unicitatea sau pluralitatea impozitelor.
Au existat de-a lungul timpului autori care au propus folosirea unui singur
impozit.
Sustinatorii impozitului unic capabil sa asigure venituri indestulatoare pt.
acoperirea tuturor ch. publice apreciaza ca acesta ar rezolva tpate problemele
fiscalitatii, deoarece are calitatea de a fi extrem de simpla.
Solutia impozitului unic considerata de muti utopica nu a fost nicicand si
nicaieri aplicata.

Exista si mai multi adepti ai pluralitatii impozitelor, iar practica fiscala prefera
aceasta solutie mai complicata, dar eficace.
Exista pararea confirmata peste tot in lume de catre practica fiscala ca un
impozit nu este niciodata singur. El trebuie sa-si gaseasca locul alaturi de alte
impozite in sanul sistemului fiscal.
Sistemul fiscal rep. totalitatea impozitelor aplicate la un moment dat intr-o
anumita tara.
9.2.4 TIPUL IMPOZITELOR FOLOSITE
Deoarece peste tot in lume exista sisteme fiscale cu impozite multiple, se pune
problema configuratiei acestora, adica a optiunii spre un anumit tip de impozit
sau altul.
A. Optiunea sociala
In materie fiscala, se presupune alegerea intre impozitele de tip real asezate
asupra principalelor forme alea avutiei, facandu-se abstractie de situatia
personala a platitorului si impozitele de tip personal sau subiective la care se tine
seama de capacitatea contributiva a platitorilor.
Criteriu
1. Randamentul
fiscal

Impozit real
Deoarece se
aseaza asupra unor
obiecte specific
determinate, nu
lasa loc
disimularilor si
nici fraudei fiscale
Are ca obiect doar
anumite forme ale
avutiei, o buna
parte din materia
impozabila ramane
neimpozabila
Este simplu; ch. cu
asezarea si
perceperea lui
fiind reduse
(randament fiscal
ridicat fata imp. pers)

Impozit personal
Are avantajul ca
vizeaza materia
impozabila in toate
formele sale
Impunerea
estedestul de
complicata, iar
preocuparea pt.
diferentierea
sarcinilor fiscale in
raport cu situatia
personala a
fiecarui platitor
ridica ch. legate de
preceprea si
asezarea sa.

2. Echitatea fiscala

Prezinta avantajul
ca impunerea nu se
afla sub influenta
unor abordari si
discriminari
politice, astfel ca
ignorandu-se
calitatea
contrbuabilului
impozitul este orb
ca justitia insasi
Avand o sfera
limitata de
aplicare, el poate
deveni extrem de
apasator, atunci
cand ch. statului
cresc fiind in
consecinta
inechitabil

Are avantajul ca se
diferentiaza povara
fiscala in functie
de capacitatea
contributiva a
platitorului
(randament ridicat
fata de impozitul real)

B. Optiunea economica in domeniul fiscal presupune alegerea intre


impozitele asupra veniturilor, capitalului sau ch.
Obiectul impozitului il rep. intotdeauna avutia insa aceasta nu are intotdeauna
aceeasi natura economica.
Preluarea la buget a unei parti din materia impozabila detinuta de contribuabil se
poate face in momente diferite:
Fie atunci cand contribuabilul intra in posesia materiei impozabile, Fiscul
atacand astfel bogatia la susrsa, acesta fiind impozitul asupra veniturilor
Fie pe masura ce materia impozabila se transfera in patrimoniu consolidat
al contribuabilului, aici intervenind impozitul asupra capitalului
Fie in momentul in care iese din patrimoniul contrbuabilului pt. efectuarea
unor ch. , aici intervenind impozitul asupra consumului.
In fapt, Fiscul ataca materia impozabila in toate cele 3 momente, astfel ca cele 3
tipuri de impozite se folosesc simultan.

C. Optiunea juridia determina alegerea intre impozitele directe, la care


platitorul este cel putin, in intentia legiutorului si suportatorul impozitului
si impozitele indirecte, la care destinatarul impozitului este altul decat cel
obligat prin lege sa-l verse la buget.
Exista mai ulte criterii care trebuie analizate atunci cand delimitam impozitele
directe de cele indirecte:
Criteriul administrativ
Criteriul economic
Criteriul fiscal.
Criteriul administrativ lipsit de baza stiintifica si mai putin pertinent este folosit
insa in mod obisnuit.
Dupa acest caz, impozitul direct este cel perceput pe baza de rol nominativ, iar
cel indirect se percepe fara a exista un astfel de rol.
Criteriul economic vizeaza incidenta si repercusiunea impozitului, pe baza lui
facandu-se delimitarea intre platitorul legal si suportatorul impozitului.
Inseamna ca impozitele directe sunt acelea la care platitorul este cel care suporta
impozitul platit

S-ar putea să vă placă și