Sunteți pe pagina 1din 6

Industria de rafinare a petrolului

Italia deține rafinării amplasate în porturile Milazzo, Priolo (Ins. Sicilia), Cagliari, Porto
Torres (Ins. Sardinia) și Genova, dar și în nordul industrial la Milano, Torino și Novarra.

Franța - în zona Marsiliei (Lavera, Berre), apoi a Senei Inferioare, cu cea mai mare
capacitate de rafinare din țară (Gonfreville), estuarul Gironde (Bordeaux) și zona Parisului
(Banlieu). Alte rafinarii sunt situate în porturile Donges (estuarul fluviului Loire) și
Dunkerque (Pas de Calais).

Germania concentrează următoarele grupări cu rafinării: Rhenano-Westfaliană (Köln,


Gelsenkirchen, Wesseling, Dinslaken), sudul (Karlsruhe, Ingolstadt, Neustadt, Mannheim) și
nordul țării (Hamburg, Bremen, Wilhelmshaven).

Regatul Unit dispune de rafinării mari pe litoral: în estuarul Tamisei (Coryton, Shellhaven),
în sudul Țării Galilor (Milford Haven, Pembroke), cât și pe țărmul Mării Nordului. Cea mai
mare rafinărie britanică este Fowley, situată în portul Southampton, de la Marea Mânecii.
Olanda concentrează în portul Rotterdam cea mai mare capacitate de rafinare din lume într-
un singur loc (rafinăriile din Pernis, Europoort etc.)

Spania și-a dezvoltat o puternică industrie de rafinare a petrolului atât la Marea Mediterană
(Cartagena), cât și la Oceanul Atlantic (Bilbao, La Coruña).

Rusia deține multe rafinării în zonele de extracție: Ufa, Saratov, Samara, Volgograd (între
Volga și Ural). Numeroase rafinării sunt amplasate pe traseul conductelor magistrale la
Iaroslavl, Nijni Novgorod, Riazan etc.

Alte rafinării importante din Europa sunt localizate în: Belgia (Anvers, Ghent), Suedia
(Göteborg) și Norvegia (Oslo) etc.

Metalurgia feroasă

Principalele zone siderurgice europene sunt concentrate în zonele de extracție a minereului de


fier sau în zonele litorale - siderurgie portuară, atunci când materia primă este importată.

În Ucraina se evidențiază regiunea siderurgică Krivoi Rog - Donețk, iar electrosiderurgia este
bine reprezentată în centrele de pe valea Niprului de la Dnepropetrovsk, Zaporoje și Nikopol.

Siderurgia Rusiei europene se concentrează în cadrul a câtorva areale:


zona Uralului
regiunea Moscovei și a Sankt Petersburgului,
centrele din zona Mării Azov.

Cele mai importante centre siderurgice din Ural sunt situate în partea central-sudică: Serov,
Nijni Taghil/Nizhny Tagil, Sverdlovsk, Celeabinsk/Chelyabinsk și Magnitogorsk. În regiunea
Moscovei și a Sankt Petersburgului este dezvoltată electrosiderurgia și producția de oțeluri
speciale. Principalele centre siderurgice de aici sunt: Moscova, Sankt Petersburg, Tula,
Lipețk/Lipetsk și Novolipețk. Între centele din zona Mării Azov amintim: Taganrog, Rostov
pe Don și Kerci.
În Germania, industria siderurgică a fost localizată în cadrul bazinului Ruhr: Essen, Duisburg,
Düsseldorf, Solingen, Bochum, Dortmund etc., apoi în bazinul Saar, la Saarbrücken,
Neunkirchen etc.

Siderurgia portuară este asociată țărmului de la Marea Nordului, cu centrele de la Lübeck,


Hamburg, Bremerhaven și Bremen. În partea de est a țării se remarcă centrele siderurgice
Brandenburg și Salzgitter.

În cadrul Suediei, cea mai mare concentrare de centre siderurgice axate pe producția
oțelurilor superioare se află în partea centrală, între Gävle și Örebro la Hofors, Borlänge,
Avesta, Fagersta, Karlskoga, Söderfors etc.

Finlanda prelucrează fierul în două mari centre siderurgice: Raahe și Hanko.

Regatul Unit deține o industrie siderurgică cu vechi tradiții, dar în ultima perioadă de timp
această ramură industrială a intrat în declin, punându-se din ce în ce mai mult accentul pe
reconversia industrială.

În Midlands-ul de Est, principalele centre siderurgice sunt Nottingham, Derby, Leicester, în


timp ce în Midlands-ul de Vest - Birmingham. În regiunea Yorkshire se remarcă - Sheffield.
Țara Galilor – cu centre siderurgice aflate în declin: Cardiff, Swansea, Bristol și Newport, iar
în cadrul Scoției, tot în declin, este și centrul siderurgic de la Glasgow .

În cadrul Franței s-au evidențiat în timp trei mari regiuni siderurgice:

Lorena
regiunea de Nord-Vest
regiunea Masivului Central Francez.

Principalele centre din bazinul Lorenei sunt: Longwy, Briey, Thionwille, Florange,
Hagondange, Metz și Nancy.

Regiunea de Nord-Vest s-a dezvoltat pe baza minereului de fier importat. Centrele de aici
sunt concentrate în cea mai mare parte în regiunea litorală: Dunkerque, Pas-de-Calais, Paris -
Rouen - Le Havre.

În cadrul Masivului Central Francez se regăsesc două centre siderurgice: Le Creusot și Saint-
Étienne.
Pe coasta atlantică există câteva centre siderurgice aproape de Bordeaux și St. Nazaire.

Principalele centre siderurgice belgiene situate pe axa urban-industrială Sambre-Meuse


(Charleroi, Namur, Liège, apoi La Louvière, situat la vest de Charleroi) și-au sistat sau redus
activitatea.

Siderurgia italiană se concentează în câteva areale: la poalele Alpilor (pe valea Aosta
-electrosiderurgie axată pe producția de oțeluri superioare), în nordul industrializat (Torino,
Milano, Brescia - cea mai mare grupare siderurgică din Italia) și în porturi (Genova, La
Spezia, Livorno, Piombino, Torre Annunziata).
Spania deține numeroase centre siderurgice pe coasta de nord: Gijón, Avilès, Oviedo, Bilbao
- în Țara Bascilor și provincia Asturia, iar pe coasta mediteraneană cunoscute sunt centrele de
la Cartagena și Segundo (lângă Valencia).

În cadrul Poloniei, industria siderurgică este localizată în Silezia (la Sosnowiec, Katowice),
Cracovia (Nowa Huta), Wroclaw (Silezia Inferioară) și în porturile Szezecin și Gdansk.

Cehia deține o siderurgie cu vechi tradiții, în special, în regiunile Silezia Cehă (Ostrava,
Vítkovice, Třinec, Karviná), Boemia Centrală (Kladno, Plzeň, Hrádek, Praga), iar în Boemia
de Nord - Most.

Cel mai important centru siderurgic din Slovacia este Košice.

Austria deține câteva orașe în cadrul cărora este dezvoltată și ramura siderurgică - Linz (cel
mai important centru siderurgic al țării, situat pe Dunăre) și Loeben, Kapfenberg și Donawitz
- situate pe axa urban-industrială Mur-Mürz.

Metalurgia neferoasă

În cadrul Suediei, aceasta este specifică Podișului Norrland, unde este prelucrată materia
primă locală. Între centrele de aici se remarcă Luleå, Skellefteå, Sundsvall și Norrköping,
situat mai la sud, în Depresiunea Lacurilor.

Siderurgia neferoasă finlandeză este localizată în porturi sau foarte aproape de țărmuri:
Kokkola, Pori, Harjavalta etc.

Islanda produce aluminiu inclusiv pentru export la Straumsvík.

Metalurgia neferoasă franceză este orientată spre industria aluminiului, a cuprului, a zincului
și a plumbului. Uzine de producție a aluminiului se află în Alpii Francezi - Ugine,
L'Argentière și la poalele Munților Pirinei: Lannemezan și Lacq. Metalurgia neferoasă
belgiană este localizată în nordul țării (Balen, Overpelt) și doar izolat în sud (Liège).

În Regatul Unit se remarcă centrele de la Manchester, Liverpool, Bristol, Glasgow, Londra.


Industria aluminiului este prezentă în Newport, Fort William etc.

În Germania, centre de prelucrare importante sunt la Hettstedt, Berlin, Freiberg etc.

Principalul centru al siderurgiei neferoase din Polonia este la Glogow (aproape de Wroclaw).

Industria construcțiilor de mașini

Industria de utilaj și echipament tehnic industrial

Multe state europene s-au specializat doar în realizarea anumitor produse: rulmenți (Suedia),
utilaj minier (Cehia), utilaj petrolier (România), utilaj textil (Polonia) și mașini-unelte
(Germania), Ucraina (utilaj minier – Kiev, Harcov) etc.

Rusia produce utilaj minier și mașini-unelte în centrele: Moscova, Sankt Petersburg,


Celeabinsk și Ekaterinburg;
Regatul Unit produce utilaj și echipament tehnic industrial la: Sheffield, Birmingham,
Glasgow, Londra, Manchester, Coventry, Swansea, Newcastle;

Germania produce echipament industrial în centrele de pe valea Rinului și în cadrul bazinului


Ruhr (Köln, Essen, Düsseldorf, Dortmund, Duisburg), în porturile din nord (Hamburg -
platforme de foraj submarin), alături de alte centre precum: Stuttgart, Nürnberg, Frankfurt am
Main, Berlin, Magdeburg etc.

Franța produce echipament industrial în marile unități din nord-vest (Lille, Tourcoing), în
regiunea pariziană, în zona Lyon - Saint-Étienne și în regiunea industrială dezvoltată în jurul
Marsiliei.

Belgia se impune prin producția de mașini grele în zona Liège - Namur, iar Olanda deține o
serie de centre specializate în aparatură de înaltă precizie (Utrecht, Haga, Rotterdam).

Această ramură este dezvoltată și în alte țări europene: Italia (Milano, Torino, Bologna,
Genova), Elveția (Zürich), Cehia (Praga, Brno, Plzeň, Ostrava), Polonia (Wroclaw, Lodz,
Varșovia, Katowice, Gdansk), Slovacia, Ungaria, România etc.

Industria mijloacelor de transport

Pe primul loc în Europa se situează Germania, prin intermediul a celor cinci concerne:
Volkswagen AG (Wolsburg), General Motors - Opel (Hannovra, Emden), Ford (Köln),
Mercedes (Stuttgart și Benz, lângă Mannheim) și BMW (München). Germania mai produce
și camioane grele în uzinele situate în apropiere de Karlsruhe și camioane ușoare la
Düsseldorf.

Franța deține fabrici de automobile (Renault, Citröen) ampasate în suburbiile Parisului


(Orléans, Boulogne-Billancourt, Flins, Cléon, Poissy), alături de fabricile de asamblare din
Le Havre.

Alte state europene cu producții însemnate mai sunt: Italia (Torino - uzinele Fiat, care mai
produc și elicoptere, motoare de avion etc.), Spania (Barcelona, Madrid), Regatul Unit
(Coventry, Birmingham, Oxford etc.), Belgia (uzine de montaj Ford - Anvers, Bruxelles),
Suedia (uzinele Volvo - Götteborg), Olanda (Eindhoven), Rusia (Moscova, Iaroslavl,
Tolyatti), Cehia (uzinele Škoda - Praga, Mlada Boleslav; camioane și autocare Tatra - Plzeň),
Polonia (Varșovia, Bielsko-Biala), Bulgaria (Shumen, Lovech), România (producție și
asamblare - Mioveni) etc.

Cel mai mare producător european de tractoare și mașini agricole este Rusia, având în vedere
și suprafața agricolă foarte extinsă (Volgograd, Saratov, Rostov pe Don).

Alte centre importante de producție sunt în: Ucraina (Kiev, Harkov), Regatul Unit (Londra,
Coventry, Birmingham, Manchester), Belgia (Liège, Charleroi), Polonia (Wroclaw,
Katowice).

Mari producători de utilaj pentru zootehnie sunt țări precum: Suedia (Göteborg, Stockholm),
Finlanda (Helsinki, Tampere), Rusia (Sankt Petersburg), Franța (Poligny), Elveția (Berna,
Yverdon), Olanda, Austria etc.
Industria construcțiilor navale
 
Această ramură industrială produce tancuri petroliere, nave de pasageri și de transport
mărfuri etc.

Între producătorii cu vechi tradiții din Europa amintim Regatul Unit și țările scandinave.

În ultima perioadă de timp, Regatul Unit a fost devansat de Suedia, principalul producător
european, ce dispune de șantiere navale în porturile Göteborg, Malmö, Sölvesborg,
Stockholm, Gavle.

Alte șantiere navale din Europa se regăsesc în Norvegia (Oslo, Kristiansand, Stavanger,
Bergen, Trondheim), Danemarca - renumită pentru navele de pasageri (Copenhaga, Alborg,
Nakskov, Helsingor), Finlanda (Helsinki, Turku, Pori), Germania (Hamburg, Bremen,
Bremerhaven, Emden, Kiel, Lübeck, Wismar, Rostock), Spania (La Coruña, Cadiz,
Cartagena, Barcelona), Franța (Dunkerque, Le Havre, Saint-Nazaire, Lorient, Marsilia,
Toulon), Rusia (Murmansk, Sankt Petersburg, Kaliningrad, Astrahan, Kerci, Sevastopol),
Ucraina (Odessa), Croația (Rjeka, Split), Polonia (Szczecin, Gdansk, Gdynia, Hel), Italia
(Napoli, La Spezia, Genova, Livorno, Veneția, Trieste, Palermo), Grecia (Pireu), Regatul
Unit (Middlesbrough, Playmouth, Portsmouth, Belfast, Bristol, Glasgow, Newcastle,
Darlington), Islanda (Reykjavik, Akureyri) etc.

Industria aeronautică
 
Această ramură produce nave aeriene într-o serie de state europene, între care Rusia se află pe
primul loc (uzinele de la Moscova, Voronej, Rîbinsk, Samara, Volgograd).

Acesteia i se alătură Franța (regiunea pariziană, Toulouse, Bayonne, Marsilia, Bordeaux,


Nantes, Dijon), Regatul Unit (regiunea londoneză - Kingston, Luton; Portsmouth), Germania
(München, Bremen), Italia (Torino), Ucraina (Harkov), Suedia (Linköping) etc.

Industria electrotehnică și electronică


 
Este specifică statelor cu un nivel înalt de dezvoltare ce produc utilaj electrotehnic,
electronic, computere, aparatură medicală, în general, produse bazate pe tehnica de vârf.

La nivelul Europei se impun:

Germania (München, Stuttgart, Nürnberg, Frankfurt am Main, Dresda, Leipzig, Mainz)


Franța (Paris, Nancy, Lille, Le Havre)
Regatul Unit (Londra, Birmingham, Manchester)
Italia (Milano, Torino, Roma)
Olanda (Eindhoven, Utrecht)
Belgia (Bruxelles, Namur)
Cehia (Brno, Praga)
Polonia (Varșovia, Wroclaw)
Finlanda (Espoo – ex. Nokia)

Industria chimică
Industria produselor clorosodice prezintă o răspândire considerabilă la nivelul Europei, totuși,
cele mai mari producătoare la nivel continental rămân Germania (Stade, Schkopau), Franța
(Dombasle, provincia Lorena, aproape de Nancy), Italia (Brescia), Spania (Huelva), Polonia
(Inowroclaw) etc.

Îngrășămintele chimice se obțin pe baza materiilor prime autohtone sau importate.


Producători importanți sunt Rusia, Germania, Franța etc.

Industria petrochimică produce o gamă variată de produse: materiale plastice, rășini sintetice,
cauciuc sintetic, fire și fibre sintetice, coloranți, medicamente, detergenți etc. Mari
producători de mase plastice și fibre sintetice sunt: Rusia, Italia, Olanda, Regatul Unit,
Franța. Cauciucul sintetic este legat de producția europeană de autovehicule. Astfel,
producători importanți sunt: Germania (Hanovra - anvelopele Continental), Franța (Clermont-
Ferrand - anvelopele Michelin), Italia (Milano - anvelopele Pirelli) etc.

Petrochimia este localizată în zonele portuare, în special, în țările importatoare de petrol și


gaze naturale. Italia și-a dezvoltat o serie de platforme petrochimice în porturile Ravenna,
Porto Marghera, Porto Torres etc., Franța în zona Marsiliei, Olanda în arealulul portului
Rotterdam, iar Belgia în portul Anvers.

Industria celulozei și hârtiei

Combinatele de celuloză și hârtie utilizează în prezent ca materie primă lemnul, paiele și


stuful, în timp ce în trecut foloseau deșeurile textile (sec. al XII-lea și al XIII-lea, în Italia).

Primele mașini de fabricare a hârtiei au fost puse în funcțiune în Anglia, la începutul


secolului al XIX-lea.

Mari producători de celuloză și hărtie sunt: Germania (regiunea Rin-Neckar), Finlanda


(Kotka, Mikkeli, Hamina, Lahti), Suedia (Piteå, Umeå, Skellefteå, Sundsvall, Norrköping,
Karlstad, Jönköping), Franța (Alsacia, în Munții Jura, Munții Vosgi), Italia (Lombardia,
Piemont) etc.

S-ar putea să vă placă și