RELIEFUL STRUCTURAL

CURS 31 MARTIE 2020 – ANUL II – MH

Constituie un ansamblu de forme pe care agenţii externi le creează pe diferite

tipuri geologice, evidenţierea lor fiind influenţată de specificul acestora (pe roci
sedimentare, cristaline, magmatice), de rocile pe care le conţin (au proprietăţi care
condiţionează anumite modalităţi de evoluţie şi păstrare a formelor) şi de climat
(influenţează gruparea şi intensitatea acţiunii agenţilor şi proceselor). Tipice sunt
reliefurile create în structuri alcătuite din roci sedimentare (mai ales unde
precumpănesc stratele dure cu grosime mare).

- Structura tabulară este cea în care stratele au poziţie aproape orizontală. Impune
simetria în desfăşurarea formelor rezultate prin secţionarea ei de către o reţea de râuri.

Rezultă văi simetrice înguste (chei, defilee, canioane în roci dure), largi (în roci moi),
în trepte (poliţe, terase structurale când există o alternanţă de strate cu rezistenţă
diferită), interfluvii plate (platouri structurale în roci dure) şi rotunjite (când stratele au
rezistenţă redusă), versanţi abrupţi (în roci omogene) şi în trepte (cu surplombe,
glacisuri, abrupturi când alternează strate ce opun rezistenţă diferită la atacul agenţilor
externi).

- Structura monoclinală este cea în care stratele înclină într-o direcţie. Prin formarea
şi adâncirea reţelei hidrografice rezultă câtva tipuri de văi şi interfluvii.
Forma principală este interfluviul de tip cuestă. Este asimetric, cu un versant abrupt
numit fruntea cuestei dezvoltat pe capetele de strate şi un versant lin (suprafaţa
structurală) înscris şi paralel cu înclinarea stratelor. Linia care se află la contactul dintre
acestea se numeşte – muchia cuestei (suferă permanent modificări şi ca urmare
desfăşurarea ei este variată (abruptă, curbă, în zigzag).

1
În funcţie de alcătuirea, grosimea şi alternanţa stratelor cuestelor au înfăţişare diferită
– fronturi de cuestă (pe stratele groase de roci dure; abrupturile prahovenean şi
brănean al M. Bucegi, cele din nordul Podişului Central Moldovenesc etc.), cueste
depărtate (stratele sunt slab înclinate), hogbacksuri (stratele sunt aproape verticale şi
ca urmare interfluviul are configuraţia unei creste cu versanţi relativ simetrici) etc.

Relief dezvoltat în structura monoclinala

Prin caracteristici se detaşează trei tipuri de văi prin raportarea direcţiei lor la sensul
general al înclinării stratelor. Sunt văi consecvente (cele două coincid; sunt simetrice
şi au profil longitudinal cu pantă mică), văi obsecvente (direcţia de desfăşurare este
opusă căderii stratelor; sunt simetrice dar au profil longitudinal cu pantă mare şi în
trepte când taie strate cu rezistenţă variată), văi subsecvente (direcţia lor este
perpendiculară pe cea a căderii stratelor; este tipul de vale specific structurii
impunându-se prin caracterul asimetric).

2
Prin evoluţia văilor subsecvente într-o structură în care între două strate cu rezistenţă
mare există mai multe strate de roci uşor de dislocat rezultă culoare subsecvente.

- Structura cutată întâlnită în munţi şi în unele dealuri are o desfăşurare a stratelor

sub formă ondulată cu boltiri în sus (anticlinale) ce alternează cu altele în jos
(sinclinale) care rezultă prin mişcări tectonice. Relieful structural dezvoltat pe ea se
compune din două tipuri de forme care reflectă influenţa acesteia direct sau în urma
unei evoluţii de durată.

Formele de relief de concordanţă sunt o răsfrângere a influenţei mişcărilor ce-au

cutat stratele şi indirect au creat şi relieful. Se separă mai întâi culoarele de vale şi
depresiunile înscrise pe sinclinale, dealurile (culmile) pe anticlinale la care apare
evidentă influenţa structurii, simetria (în Subcarpaţii Moldovei). În al doilea rând sunt
unele forme create de eroziunea fluviatilă precum: - ruzurile (văile tăiate în versanţii
culmilor de anticlinal) şi defileele (cluse) care taie anticlinalul legând sectoare ale unor
văi sinclinale.

Formele de relief derivate sunt rezultatul unei evoluţii de durată în urma căreia se
modifică radical raportul dintre elementele structurale şi relieful rezultat. Se disting –
butoniera (o depresiune pe axul anticlinalului realizată în bazinul de recepţie al
ruzurilor; versanţii sunt frunţi de cuestă), valea de anticlinal (văi adâncite în lungul
axului anticlinalului), sinclinalul suspendat (un interfluviu format pe o cută sinclinală prin
adâncirea văilor pe anticlinalele ce o încadrează), la partea superioară sunt platouri
structurale iar versanţii au caracter de fronturi de cuestă.

- Structura în domuri – constituie un caz particular al celei anterioare în care se

disting boltiri largi (domurile) separate de sectoare sinclinale. Se datoresc unor
impulsuri tectonice locale (ascensiunea unor sâmburi de sare din adânc). În peisaj rar
boltirile se reflectă în culmi, dealuri. Frecvent apar forme de relief rezultate din
secţionarea structurii. Între acestea sunt: butonierele cu versanţi cuestici „faţă în faţă”,
martori de eroziune în centrul butonierei, poliţe structurale, ruzuri divergente etc.

3
- Structura faliată este rezultatul producerii mişcărilor tectonice care determină
fragmentarea diferitelor tipuri de structuri urmată de ridicări sau coborâri ale blocurilor
rezultate.

Cele ridicate (horsturi) vor fi supuse eroziunii iar celelalte (grabene) vor constitui de
regulă bazine de sedimentare (dacă sunt acoperite de apă) sau depresiuni unde se
produc acumulări de materiale. Versanţii abrupţi care separă aceste unităţi şi care sunt
rezultatul mişcărilor tectonice poartă numele de „abrupturi de falie”. El constituie
suprafaţa pe care atacul agenţilor externi este deosebită. Prin fragmentarea sa
datorată apelor curgătoare rezultă văi paralele separate de interfluvii care se
îngustează, se retrag faţă de poziţia iniţială şi se aplatizează. Dacă horstul este supus
unei faze noi de înălţare atunci abruptul tectonic se poate reface şi procesul de
modelare se reia.

- Structura discordantă rezultă din asocierea a două structuri simple (frecvent una
veche cutată şi nivelată şi alta nouă situată deasupra şi care poate fi tabulară,
monoclinală, eruptivă etc.).

Ca urmare, suprafaţa ce le separă şi care are caracter de eroziune formează un plan

de discordanţă. Realizarea structurii complexe presupune câteva faze de evoluţie –
prima în care relieful ce are o anumită structură este erodat foarte mult (uneori până
la stadiu de peneplenă) şi eventual fragmentat în blocuri mişcate diferit pe verticală şi
a doua când regiunea este acoperită de ape marine devenind bazin de sedimentare
(rezultă structura noua prin acumularea de roci). Urmează o a treia fază când regiunea
pe ansamblu este ridicată devenind uscat supus atacului agenţilor externi.

Se dezvoltă în structura de suprafaţă forme de relief în concordanţă cu caracteristicile

acesteia. Momentul în care eroziunea exercitată de apele curgătoare ajunge la planul
de discordanţă marchează începutul realizării formelor de relief specifice structurii
discordante.

Între acestea sunt: depresiunile de contact (eroziunea diferenţială pe contactul dintre

structuri cu roci ce opun rezistenţă diferită la modelare), peneplena exhumată
(eroziunea îndepărtează stratele din roci moi din structura nouă şi scoate la zi planul
de discordanţă – ce corespunde peneplenei), văile supraimpuse sau epigenetice (văi
dezvoltate iniţial pe rocile moi din structura de deasupra şi care şi-au menţinut direcţia
adâncindu-se în rocile dure ale structurii de dedesubt căpătând înfăţişarea unor chei,
defilee), depresiuni suspendate (rezultă în structura nouă în amonte de cheile
epigenetice; vatra lor este la altitudine mare în raport cu ceea ce există în aval de chei
de unde numele de suspendat).

4
Relieful structural

5
Test de autoevaluare

1.Cum influenţează diferitele structuri geologice cu roci sedimentare

generarea unor forme de relief specifice?

2.Precizaţi care sunt trăsăturile bază ale structurii tabulare (orizontale) şi

formele de relief create de ea (exemplificaţi).

3.Ce tipuri de văi se dezvoltă în structura monoclinală şi cutată?

4.Ce sunt văile epigenetice, abruptul de falie, horstul, butoniera?

RĂSPUNSURI

Testul 2

1. Există patru tipuri de structuri geologice simple (strate în poziţie orizontală,

monoclinală, cutată, boltită) şi altele derivate prin evoluţia de ansamblu a celor din
prima grupare (faliată, discordantă). Agenţii externi, dominant apele curgătoare,
creează prin adâncirea în aceste structuri mai întâi văi şi interfluvii iar apoi o mulţime
de forme de relief secundare cu dimensiuni mai mici. Printr-o evoluţie de durată rezultă
şi diferite tipuri de depresiuni şi „inversiuni de relief”. Factorii care determină
caracteristici aparte la aceste forme mai mari sau mai mici sunt: alcătuirea petrografică
(forme teşite pe roci moi şi cu pante accentuate când sunt detaşate în roci dure; forme
complexe pe versanţi care taie strate cu proprietăţi deosebite), configuraţia stratelor
impusă de tectonică raportată la forma de relief primară creată de aceasta (orizontală,
înclinată de la câteva grade la verticală, ondulată), dezvoltarea de către tectonică a
unor abrupturi, depresiuni (vor funcţiona ca bazine de sedimentare sau acumulare),
masive (intens ridicate şi mărginite de versanţii abrupţi).

2. Structura tabulară este aceea în care stratele sunt aproape orizontale. Ca urmare,
prin adâncirea râurilor rezultă văi, interfluvii şi versanţi cu aceeaşi configuraţie
trăsătura definitorie pentru tot relieful dezvoltat fiind simetria. Complexitatea reliefului
impusă de alternanţă de strate cu rezistenţă mai mare şi mai mică se va reflecta mai
ales în fizionomia versanţilor care capătă aspect în trepte. Principalele forme de relief
sunt văile (largi, chei, defilee, canioane), interfluviile (plate de tip platou) şi versanţii
(drepţi, în trepte cu poliţe, terase, glacisuri şi surplombe). În ţara noastră astfel de
forme sunt în Podişul Dobrogei de Sud; cele cu dimensiuni mari sunt în Colorado.

3. În structura monoclinală prin adâncirea râurilor rezultă trei tipuri de văi: -

subsecvente (direcţia de desfăşurare este perpendiculară pe cea a căderii stratelor de
unde asimetria în profil transversal), obsecvente (cele două direcţii sunt opuse),
consecvente (cele două direcţii coincid). În structură cutată există văi dezvoltate în
lungul sinclinalelor (vaal), al anticlinalelor, transversale pe structură cutată, văi pe

6
flancurile cutelor (ruzuri), obsecvente pe versanţii cuestici din butoniera sau ai
sinclinalelor suspendate.

4. Văile epigenetice se dezvoltă în structurile discordante. Ele au o direcţie de

desfăşurare impusă de la începutul evoluţiei pe structura sedimentară de deasupra. Îşi
menţin această direcţie şi din momentul pătrunderii în structura veche de sub cea
sedimentară dar în aceasta datorită rezistenţei mai mari a rocii capătă un profil
transversal foarte îngust (chei, defileu). Deci o vale a cărei direcţie dată de structura
nouă se impune şi în cea veche de desubt.

Abruptul de falie este parte dintr-un plan de falie care se află deasupra liniei de falie.
Rezultă prin fragmentarea tectonică a unei regiuni şi unde unele blocuri sunt ridicate
în raport cu celelalte. Reprezintă forma care este cel mai intens erodată dintr-un relief
faliat.

Horstul reprezintă o formă de relief pozitivă creată de tectonică în urma fragmentării

unei regiuni şi ridicării unor compartimente ale acesteia. Horstul este încadrat pe toate
laturile de abrupturi de falie.

Butoniera este o depresiune dezvoltată în sectorul central al unui dom sau a unui
anticlinal. Crearea ei este legată de eroziunea în bazinul de recepţie al râurilor care
ajung în sectoarele centrale ale acestor structuri.