PLĂCILE TECTONICE SI DINAMICA SCOARȚEI TERESTRE

POPESCU L.M.
Scoarța terestră nu este unitară, ea este fragmentată în plăci tectonice. (sectoare rigide ale crustei terestre
care se afundă mai mult sau mai puțin în astenosferă, se deplasează datorită curenților de convecție/subcrustali
și se caracterizeaza printr-o intensă activitate vulcanică și seismică).

Scoața terestră nu este unitară, ci formată dintr-o serie de plăci și microplăci. Plăcile tectonice se
deplasează la suprafața astenosferei datorită curenților de convecție, care formează circuite închise numite
celule de convecție cu sensuri opuse, își modifică forma, dimensiunile și poziția unele în raport cu altele.
Datorită diferențelor de temperatură și presiune din astenosferă, în interiorul acesteia se produce o mișcare de
convecție a magmei (curenții de convecție/subcrustali), formându-se curenți ascendenți (magma urcă din partea
inferioară spre cea superioară a astenosferei) și curenți descendenți (invers), cu presiuni mari asupra scoarței.
Apar fracturi numite rift, pe unde iese magma la suprafață, care prin degazeificare se transformă în
lavă, care se depune pe pereții laterali ai scoarței îngroșându-i, rezultând în timp, lanțuri montane
subacvatice, numite dorsale, aici scoarța fiind foarte tânără. Dorsalele medio-oceanice alcătuiesc împreună
cel mai lung lanț muntos al Terrei (65.000 km), dorsale tip ,,ridge”. În aceste zone de rift, asistăm la
expansiunea fundului oceanic, la creșterea suprafeței bazinelor oceanice, unde discutăm de rifturi active (tip
ridge - caracteristice Oceanului Atlantic) prin acumularea lavei la capetele plăcilor. Sunt analizate și dorsalele
tip ,,rise”, cu rifturi inactive (de tip Pacific), cu tendință de restrângere în timp a Oceanului Pacific. Opus zonei
de rift, asistăm la o coliziune a plăcilor, cea oceanică (mai grea, având mai multă scoarță bazaltică), se
scufundă (proces numit subducție), iar cea continentală, prin încrețire dă naștere sistemelor montane (munți
de încrețire). În zona de subducție (zonă de convergență), întâlnim depresiuni/fose oceanice (Fosa/Groapa
Marianelor din Oceanul Pacific – 11.022 m.). De aici, putem compara fundul oceanic cu un scară rulantă (scara
rulantă al fundului oceanic). Aşadar, oceanele se formează de la un rift, aflat în continuă lărgire prin aport
ascendent de magmă (ramurile ascendente ale curenţilor magmatici de convecţie), şi se închid prin procesele
de consum al scoarţei în lungul liniilor de subducţie (fose, geosinclinale). Sunt situații în care întâlnim
margini de-a lungul cărora plăcile tectonice se deplasează unele de-a lungul celorlalte, vorbim de falii
transformante.