Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi

Facultatea de Geografie și Geologie

Departamentul de Geografie
Specializarea Geografia Turismului
Definiție:
• Relieful structural este un tip genetic de relief în care rolul
dominant în definirea caracteristicilor acestuia îl deține
structura geologică (modul de dispunere a formațiunilor
geologice – strate sedimentare, formațiuni metamorfice
foliate, blocuri faliate, structuri diapire, etc.)

• Apariţia şi dezvoltarea acestuia este legată direct de

activitatea factorilor externi care se desfăşoară în
conformitate cu legea generală a eroziunii diferenţiale.
Agenti si procese
Agenţi dominanţi:
- structura geologică: in functie de compoziția rocilor expuse la
suprafață (în fazele istorice ale geologiei) cât și mai ales continuitatea acestora în
adâncime;
- schimbări de temperatură;
- apa ;
- gravitaţia;

Procese geomorfologice predominante:

- pluviodenudarea: eroziune exercitată de scurgerea apelor provenite
din precipitații;
- dezagregarea: procesul de distrugere treptata a rocilor expuse pe
suprafața;
- eroziunea fluviala: distrugerea progresivă a materialului din albia și
din malurile unui râu;
- eroziune torentiala:
- prăbuşiri, alunecări;
• TIPOLOGIA RELIEFULUI STRUCTURAL

• • Relieful structurilor orizontale şi suborizontale

• • Relieful structurilor monoclinale

• • Relieful structurilor ondulate (domuri şi cuvete)

• • Relieful structurilor discordante

• • Relieful structurilor faliate

• • Relieful structurilor cutate

Relieful structurilor orizontale şi suborizontale:
• Forme structurale nu apar decât atunci când există o alternanţă de strate
dure cu moi şi când acestea sunt scoase la zi de eroziune. Ca o regulă
generală a eroziunii diferenţiale, se poate arăta că atunci când agenţii
externi atacă un strat moale, situat deasupra unuia dur, va apare o
suprafaţă structurală plată; când versantul sau valea se taie în roci tari dă
un abrupt, iar în roci moi dă o pantă redusă.

• Principalele forme de relief sunt: suprafeţele structurale şi văile simetrice;

o caracteristica generală a acestora este simetria.
Suprafețele structurale
• Reprezintă forme topografice netede, dezvoltate pe
suprafeţele stratelor dure. Acestea pot fi de două tipuri:
iniţiale şi exhumate. Cele iniţiale corespund cu cele din
urmă strate sedimentate, după care regiunea a devenit
uscat; însă adesea este greu de apreciat dacă suprafaţa
respectivă reprezintă chiar o ultimă pătură de colmatare
a bazinului.
• Secţionarea ori distrugerea parţială a suprafeţei
platformelor conduce la apariţia unor depresiuni şi
înşeuări substructurale, la detaşarea suprafeţelor de tip
mesas (mesetas) şi a unor martori structurali (butte)
Meseta Somuncura-Argentina
Merrick's Butte-Valea Monumentelor
 Văile - sunt totdeauna simetrice.
• Forma lor este foarte variată în profil transversal, în funcţie
de duritatea rocilor secţionate, de numărul şi grosimea
stratelor retezate în adâncime:
• -când talvegul este în rocă moale, valea se lărgeşte mult
• - în strate dure se încătuşează, căpătând aspect de cheie,
defilee, canioane.
• Se disting următoarele tipuri de relief al structurilor
orizontale: colorado, hamada.
• 1) tipul Colorado ale cărui componente principale sunt
platouri de o netezime perfectă, în care s-a sculptat un
grandios canion de 1500 - 1800 m. Pe versanţii acestuia se
dezvoltă numeroase trepte, abrupturi, coloane şi alte forme
pitoreşti, derivate din intercalaţiile de gresii, calcare, şisturi
argiloase şi alte roci cu grosimi variabile, repetate pe zeci şi
sute de metri;
• 2) tipul hamada, reprezentativ pentru Sahara şi alte ţinuturi
aride, caracterizat prin platouri supuse unor intense procese de
dezagregare şi eoliene, cu marginile abrupte, înconjurate de
acumulări haotice de blocuri;
• Relieful structurilor monoclinale
• Strate monoclinale = înclină într-o singură direcţie. Acest tip de relief
are ca trăsătură definitorie o pronunţată asimetrie ilustrată de platouri,
culmi si versanţi prelungi, atunci când suprafaţa lor este concordantă cu
înclinarea stratelor, ori cu coaste abrupte si denivelări accentuate când
eroziunea se produce pe capătul stratelor.
• Formele de relief specifice sunt:
• - Interfluviile asimetrice sau cuestele. Cuesta este un interfluviu
asimetric a cărei pantă lină se grefează aproximativ pe un strat dur,
înclinând la fel cu el, iar versantul abrupt retează un număr de cel puţin
două strate. Deosebim două elemente: fruntea sau coasta şi spinarea
sau reversul. La acestea se adaugă linia ce uneşte cele două planuri
numită creasta cuestei şi cornişa. Cele mai tipice cueste se dezvoltă la
înclinări de 4 – 200 iar cand se dezvolta la înclinări de peste 250,
înclinarea spinării se apropie de cea a frunţii, forma devine simetrică şi
se numeşte hogback.
Hogbackul Piatra Mare
• Relieful structurilor ondulate (domuri şi cuvete)

• În cadrul structurilor orizontale şi monoclinale, adesea, stratele

de sedimente sunt deranjate din poziţia lor iniţială, alcătuind
structuri sub formă de domuri sau bazine. În cadrul domurilor
stratele înclină.
• Domurile pot fi de două tipuri:
• -joase sau teşite (de exemplu domul Weald din sud-estul
Angliei);
• - proeminente sau montane la care stratele, de pe flancuri se
înclină sub unghiuri de peste 25°
Domul Black Hills
• Relieful structurilor discordante

• Acest tip este compus din două stiluri structurale diferite, despărţite
printr-un plan de discordanţă) Pentru ca această structură să creeze
reliefuri specifice sunt necesare două condiţii: prima, ca planul de
discordanţă şi structura inferioară să fie scoase la zi de către eroziune
pe spaţii relativ mari, iar a doua, din punct de vedere litologic structura
de bază să fie mai dură. Formele de relief în cadrul acestor structuri
sunt următoarele: depresiunile de contact, peneplenele exhumate, văile
epigenetice, văile antecedente.
• Ca exemple, sunt depresiunile de la contactul masivelor hercinice
Ardeni, Pădurea Neagră, dar şi la contactul ramei muntoase a
Făgăraşului cu Podişul Transilvaniei (Depresiunile Făgăraşului,
Sibiului).
• Relieful structurilor faliate

• Morfologia regiunilor faliate se caracterizează prin prezenţa unor

blocuri înălţate, mărginite de falii care se numesc horsturi şi a unor
depresiuni delimitate de falii, numite grabene .

• Horstul reprezintă un bloc înălţat faţă de zonele din jur, mărginit de

abrupturi de falie, unitare sau în trepte. Ele se asociază adesea cu
grabene deşi rămân specifice în relief prin dominarea lor cu
precădere în zonele masivelor hercinice. Aşa sunt de exemplu
masivele hercinice europene, din care cităm Vosgii şi Pădurea
Neagră, între care se află grabenul Rhinului. În România pot fi
amintite: grabenele Cerna-Timiş, Nera, Bistra, Mureş ş.a.
• Relieful structurilor cutate
• Structura cutată este aceea în care stratele sunt dispuse
ondulat. O cută obişnuită se compune dintr-o arcuitură
convexă numită anticlinal şi una concavă numită sinclinal.
Linia ce uneşte punctele de altitudine maximă ale
anticlinalului formează axa sa, iar opusul ei este axa
sinclinalului.
• Formele de relief ale structurilor cutate se împart în: forme
de concordanţă directă (valea de sinclinal, culmea de
anticlinal) şi forme de concordanţă inversă (butoniera, valea
de anticlinal şi sinclinalul suspendat).
• Bibliografie:
• http://www2.ulg.ac.be/geolsed/sedim/dyn_bassins.htm

• http://www.unibuc.ro/prof/tirla_m_l/docs/2015/dec/08_08_
09_29RELIEFUL_STRUCTURAL.pdf

• Curs, GEOMORFOLOGIE GENERALĂ, Conf. dr. DAN DUMITRIU

• https://teodoraursulica.files.wordpress.com/2013/01/geogr
afie-relieful-structural_pinzariu-bianca.pdf