GAZELE TOXICE (IPERITA)

Gazele toxice sunt acele substanțe chimice în stare gazoasă care prezintă o
anumită toxicitate. Aceasta le permite să fie utilizate ca arme chimice de
distrugere în masă. Gazele toxice, odată inhalate, produc intoxicații sau chiar
moartea (în cazul vaporilor de acid cianhidric).

Gazele de luptă au fost folosite pentru prima dată în Primul Război Mondial
în localitatea Ypres din Belgia, în anul 1917. De aici a fost preluată denumirea de
„iperită” pentru acel tip de gaze.

 ORAȘUL YPRES

Ypres este un oraș neerlandofon situat în provincia Flandra de Vest,

regiunea Flandra din Belgia. La 1 ianuarie 2008 avea o populație totală de 34.812
locuitori.
La 11 iulie 1917, în Primul Război Mondial, în jurul localității belgiene Ypres
au fost utilizate pentru prima oară gazele toxice, iperita luându-și numele de la
acest oraș.

 IPERITA
Iperită, cunoscut și cu numele de gaz muștar, este un agent chimic foarte
persistent, al cărui efect durează mai multe zile și, prin aceasta, cu un efect
demoralizant asupra trupelor adversare. Pe 11 iulie 1917, în Primul Război
Mondial, germanii au introdus o nouă armă chimică în luptă. Germania a început
de asemenea să folosească un alt agent chimic puternic, fosgenul, în timpul
atacurilor cu gaze. Gazele de luptă au fost folosite la scară largă de ambele tabere
în ultimele bătălii.
 Pe 21/22 iulie 1917, germanii folosesc pe câmpul de luptă de la Ypres din
Flandra acest agent chimic foarte dăunător. Folosirea acestui gaz a fost și este
interzisă de Convențiile de la Haga din 1899 și 1907.
Formula chimica a iperitei:

 DETALII

Industria chimică de la sfârşitul secolului XIX, dominată de Germania, a

adus cu sine producerea în masă a numeroase substanţe toxice folosite în
industria coloranţilor şi a îngrăşămintelor din agricultură. Nu a mai fost nevoie
decât de un pas în deschiderea cutiei Pandorei: gazele şi lichidele toxice puteau fi
folosite ca arme chimice.
Poate părea surprinzător, dar nu germanii au fost primii care au folosit
aceste arme în Primul Război Mondial, ci francezii. Ei au utilizat, încă din august
1914, gaze lacrimogene, mai precis două substanţe chimice: bromidă de xylil şi
bromoacetat de etil, ambele cu un miros plăcut, aromatic, fructat. Gazele erau
dispersate ca nişte spray-uri, ele provocând iritarea căilor lacrimale şi a ochilor,
iritarea căilor respiratorii, greaţă şi vomă. Simptomele dispar după circa o
jumătate de oră. Evident că în afara unui disconfort acut, aceste gaze nu aveau
cum să fie eficiente pe câmpul de luptă.
Germanii vor folosi şi ei o cantitate enormă de gaze lacrimogene (peste
18.000 de obuze chimice) împotriva ruşilor staţionaţi la Bolimov, lângă râul
Rawka, la vest de Varşovia, la 31 ianuarie 1915. În octombrie 1915, germanii au
atacat Neuve Chapelle cu aceleaşi gaze iritante.Însă odată cu Fritz Haber, şeful
armelor chimice al Armatei Germane, lucrurile se schimbă radical. El iniţiază, la 22
aprilie 1915, folosirea clorului ca gaz de luptă, la Ypres, în Belgia. La orele cinci
după amiază, germanii au deschis peste 6.000 de canistre, aruncând în aer 168 de
tone de clor înspre zona unde se aflau poziţionate Diviziile Franceze 45 şi 87.

 TUNURILE CU CLOR (CANISTRELE):

 Se pare că circa 1.000 de soldaţi şi-au pierdut viaţa în timpul primului atac
cu clor de la Ypres.

 GAZUL MUȘTAR, CEA MAI RĂSPÂNDITĂ ARMA CHIMICĂ

A MARELUI RĂZBOI

Considerat însă gazul de luptă cel mai sinistru, şi care a avut parte de
o „mediatizare” pe măsură, este gazul muştar pe bază de sulf, sau iperita
(un nume cu trimitere la acelaşi loc damnat din Belgia, Ypres). Gazul muştar
(sulfură dietil diclorică) – şi variantele sale – a fost cea mai răspândită armă
chimică a Marelui Război. În stare pură, este un lichid incolor şi generează
un gaz care se colorează foarte discret în galben şi are un miros pronunţat
de usturoi sau hrean. Ca şi celelalte substanţe chimice, gazul nu este letal
decât în cantităţi mari. Dar produce arsuri chimice, mai întâi o iritaţie
masivă la nivelul pielii şi a căilor respiratorii, urmată de apariţia unor bule, a
unor vezicule mari pe corp, pline cu un lichid gălbui de inflamaţie. La nivelul
plămânilor produce distrugerea membranelor mucoase şi edem pulmonar
şi, în funcţie de contaminare, poate genera arsuri şi infecţii cutanate
masive, cu desfigurări permanente, orbire şi apariţia tardivă a cancerului de
piele.
Gazul a fost folosit prima oară de germani la 12 iulie 1917, în bătălia
de la Passchendaele (astăzi, Passendale) de lângă Ypres . Deşi rata
deceselor a fost una mică, de doar 2-3%, imaginile cu soldaţii mutilaţi de
gazul muştar au făcut înconjurul globului. Convingerea intelectualilor
germani care au semnat Manifestul celor 93, cum că Germania (ca şi
Antanta) va lupta ca o naţiune civilizată, ne scuteşte de orice comentariu.
 În 1918, Fritz Haber a primit chiar Premiul Nobel pentru Chimie, pentru
sintetizarea amoniacului.
Ca o consecinţă a celor petrecute în Primul Război Mondial, în anul 1925
Liga Naţiunilor semnează Protocolul de la Geneva, care prevedea interdicţia
folosiri gazelor toxice în caz de război.
În acelaşi an a fost fondat concernul IG-Farben, iar Fritz Haber devine
membru în Consiliul de Administraţie. Firma avea să producă ulterior gazul toxic
Zyklon B pe bază de cianură, cu ajutorul căruia naziştii omorau milioane de
oameni în camerele de gazare.
Culmea este că Haber avea origini evreieşti şi într-un târziu a început să fie
vânat în Germania, fiind nevoit, în anul 1933, să se refugieze în Anglia.

Oraşul Ypres a fost reconstruit după război, iar în anul 1927 a fost ridicat în
amintirea victimelor bătăliilor purtate în această zona, memorialul Menin, unde
sunt inscripţionate şi numele a 54.415 soldaţi din Commonwealth ale căror
trupuri nu au mai fost găsite sau nu au putut fi identificaţi.
În pofida tuturor actelor internaţionale semnate, cercetările privind
perfecţionarea armelor chimice a continuat, e adevărat de multe ori sub aparenţă
strict ştiinţifică, iar aceste tipuri de arme au continuat să fie folsite în multe dintre
conflictele armate ce au urmat, în zilele noastre fiind exprimate intens temerile că
astfel de substanţe sau arme pot ajunge în mâna unor organizaţii teroriste.

Biografie:
https://ro.wikipedia.org
https://www.rador.ro
https://www.ancex.ro
https://www.historia.ro