EXCRETIA

CRUCERU ROBERTO VALENTIN

CLASA A VI-A
SC. GIMN. NR. 1 BICAZU ARDELEAN
 EXCRETIA

• Excreția reprezintă procesul de eliminare a substanțelor rezultate în urma

procesului de descompunere datorat metabolismului, alături de alte
materiale inutile organismului, care trebuie eliminate. Acesta este un proces
esențial pentru toate formele de viață existente. Excreția reprezintă un
proces total opus secreției, prin care substanțele secretate pot avea sarcini
specifice după ce au părăsit celula.
EXCRETIA LA PLANTE

• Plantele folosesc pentru fotosinteză numai circa

1% din apa absorbită. Restul se elimină sub
formă de vapori, prin transpiraţie sau, mai rar,
sub formă de picături, prin gutaţie.
 TRANSPIRATIA

• Eliminarea vaporilor de apă se produce mai ales prin frunze. Celulele

epidermice ale frunzelor au peretele exterior îngroşat (cuticulă) şi impregnat
cu o substanţă numită cutină care limitează evaporarea. De aceea numai
1/10 din vapori se elimină prin cuticulă. Restul se elimină prin stomate.
 .

• Transpirația este influențată de factori de

mediu climatic externi cum sunt: temperatură,
lumină, umiditate, aer și vânt.
• Temperatură: La căldură plantele transpiră
mult. Dacă temperatura ambiantă ajunge la un
anumit grad, plantele ofilesc.
• Lumină: Plantele transpiră mai mult ziua decât
noaptea. Cu cât procesul de fotosinteză este
mai intens, cu atât transpirația crește.
• Umiditatea aerului: Cu cât aerul este mai umed,
transpirația scade; cu cât este mai uscat,
transpirația crește.
• Vântul: El ia de la suprafață aerul umed și îl
înlocuiește cu aer uscat. Deci în prezența
vântului transpirația crește.
 GUTATIA
• Gutația reprezintă eliminarea apei plantelor la suprafața
frunzelor, sub formă de picături.
• Se datorează dezechilibrului apărut între absorbția intensă
a apei prin rădăcini și intensitatea scăzută a transpirației,
apa fiind împinsă cu o forță hidrostatică mai mare prin
vasele lemnoase și eliminată la exterior prin structuri
anatomice specializate, numite hidatode. Fenomenul este
frecvent dimineața, în lunile de primăvară și vara, când
după o zi foarte călduroasă urmează o noapte rece. În
aceste condiții, absorbția radiculară a apei este intensificată
de temperatura ridicată a solului, iar transpirația scăzută se
datorează umidității atmosferice ridicate, închiderii
stomatelor prin reacția temperaturii scăzute din atmosferă.
EXCRETIA LA ANIMALE

• Produsul de excreţie principal al vertebratelor este

urina.

• Sistemul excretor al vertebratelor este format din

rinichi şi căi urinare.

• Rinichii sunt formaţi dintr-un număr mare de unităţi

microscopice (la om, două milioane) numite nefroni.
 .

• Un nefron este format dintr-o capsulă renală şi un tub, ambele având o relaţie
specială cu vase de sânge. Capsula are pereţi dubli şi adăposteşte un ghem de
vase capilare (glomerul). Peretele capilarelor împreună cu peretele intern al
capsulei formează un filtru prin care trece o parte din moleculele mici ale plasmei
din sânge în spaţiul dintre pereţii capsulei. Se formează urina primară care este
împinsă în tub.

• Arteriola care părăseşte glomerulul formează în jurul tubului o reţea densă de

capilare. Aici o mare parte din substanţele urinei primare sunt recuperate şi trec
înapoi în sânge. Celulele tubului mai îmbogăţesc urina cu substanţe preluate din
sânge. Rezultă urina finală.

• Tubul are un traseu foarte sinuos. Tubii nefronilor se varsă în tubi colectori care
se unesc. Urina finală trece în pelvisul renal şi de aici în căile urinare extrarenale.
 EXCRETIA LA OM

• Sistemul excretor la om este un sistem funcțional care îndepărtează din

organism produși inutili și toxici, asigurându-se astfel menținerea constantă a
compoziției mediului intern - homeostazia. Sistemul excretor îndeplinește o
dublă funcție: a) reglează mediul intern prin menținerea unei aceleiași
cantități de săruri și de apă, cea mai mare parte din prisos fiind eliminată
prin rinichi; b) elimină substanțele inerte și substanțele toxice, rezultate din
metabolismul substanțelor proteice. Principala cale de excreție este calea
renală.
 CALE RENALA DE EXCRETIE
• Rinichiul este organul principal de eliminare a substanțelor toxice endogene sau exogene din organism. De altfel, principala cale
de eliminare a substanțelor toxice din organism o constituie aparatul uro-excretor (aparatul urinar). Rinichiul îndeplinește
următoarele funcții în organism:

• Funcția de excreție sau depurare a organismului de substanțe nefolositoare endogene și exogene: substanțe neazotate (pigmenți
biliari, resturi lipidice, resturi glucidice, fosfați, bicarbonați etc.) și substanțe azotate rezultate din metabolismul intermediar
(uree, acid uric, creatinină)
• Menține echilibrul acido-bazic. Acizii care se acumulează în organism sunt eliminați în special prin intermediul rinichiului. Când în
organism se acumulează baze, acestea sunt tamponate la diverse niveluri sau sunt eliminate prin rinichi, piele, intestin etc. Prin
rinichi se elimină și cetoacizii și amoniacul pentru a împiedica devierea echilibrului acido-bazic;
• Menține echilibrul hidroelectrolitic. Acest echilibru se menține în mare parte constant datorită eliminării apei și electroliților prin
rinichi. La menținerea echilibrului hidroelectrolitic participă și alte organe (hipotalamusul, hipofiza, suprarenala etc.) care
acționează prin intermediul rinichiului. Rinichii mențin constantă compoziția mediului intern, prin funcțiile lor de îndepărtare a
produșilor toxici și de menținere a echilibrului apei și electroliților;
• Funcția endocrină. Rinichiul secretă mai multe substanțe cu proprietăți de hormoni: renina, prostaglandine, kinine biogene,
eritropoietina etc.
 RINICHIUL

• Rinichii sunt o pereche de organe la animalele

vertebrate, fiind parte esențială a aparatului
excretor. Rolul principal al rinchilor este excreția,
realizat prin filtrarea sângelui, eliminarea prin
urină a substanțelor inutile sau dăunătoare,
produse de organismul propriu sau luate din
mediul exterior.
• La om rinichiul este așezat retroperitoneal de o parte și alta a coloanei vertebrale, sub diafragmă, apărat de
un strat de grăsime (adipos).
• Forma lor este asemănătoare bobului de fasole, având lungimea de 10 - 12 cm, o lățime de 5 - 6 cm, grosimea
de 3 - 5 cm și o greutate de 120 - 200 grame.
• Ambii rinichi sunt înveliți într-o capsulă (Capsula fibrosa), și împreună cu glandele suprarenale sunt învelite
într-un țesut gras (Capsula adiposa).
• Această capsulă adipoasă care căptușește rinichii, este mai groasă în regiunea spatelui, rinichii fiind
susținuți de o fascie în formă de sac deschis spre abdomen, rinichii și suprarenalele fiind în contact cu
organele din abdomen.
• Astfel rinichiul stâng vine în contact cu stomacul, splina, pancreasul, și colonul descendent, pe când
rinichiul drept este în contact mai ales cu ficatul, colonul ascendent și duodenul.
• Din cauza spațiului redus pe partea dreaptă rinichiul drept este mai coborât decât cel stâng.
• Fiecare rinichi este irigat separat cu sânge de arterele renale ce provin din aorta descendentă
(abdominală), iar venele renale (Vena renalis) transportă sângele de la rinichi la vena cavă inferioară.
• Urina este eliminată prin două uretere în vezica urinară și apoi prin uretra în exterior.
 NEFRONUL

• Fiecare om are circa 2 milioane de nefroni unde se formează urina. Nefronul este
alcătuit din capsula renala Corpusculum renis și un aparat tubular Tubuli. În
corpusculii renali se află Glomerulusul (împletitura de capilare) unde se produce
filtrarea urinei primare. Urina primară părăsește corpusculul renal, ajungând în
porțiunea tubului proximal, apoi ansa lui Henle și tubul contort distal, unde prin
principiul curentului contrar va fi concentrat, urmează tubulul colector (' 'Tubulus
renalis colligens). Pe lângă rolul de excreție, rinichiul are și un rol reglator al
presiunii sanguine prin renină (o enzimă) și producerea de elemente sanguine
(eritropoieză).
 BOLI ALE SISTEMULUI EXCRETOR
• Hidronefroză congenitală • Nefropatie ereditară
• Obstrucția congenitală a tractului urinar • Sindromul Alport
• Sindrom nefritic acut • Nefropatia amiloidă ereditară
• Sindrom nefritic progresiv rapid • Amiloidoza eredofamilială non-neuropatică
• Nefrită tubulo-interstițială infecțioasă acută • Nefrită tubulo-interstițială
• Boală glomerulară • Pielonefrită neobstructivă
• Glomerulonefrită • Nefrită tubulo-interstițială
• Nefrită • Uropatia cu reflux
• Hematurie • Displazie renală
• Sindrom nefritic cronic • Neuropatie diabetică
• Sindrom nefrotic • Insuficiență renală
• Nefroză lipoidică • Litiază urinară
• Proteinurie izolată cu leziune morfologică specificată • Rinichi scleros
• Proteinurie Bence Jones • Rinichi mic

• Proteinurie gestațională • Hipertrofia rinichiului

• Proteinurie ortostatică • Mega-ureter