SISTEMUL EXCRETOR

Sistemul excretor este situat în

cavitatea abdominala, sub diafragmă, de o
parte și de alta a coloanei vertebrale.
Este alcătuit din 2 rinichi și din căile
urinare: 2 uretere, o vezică urinară și o
uretră.
Forma rinichilor este asemănătoare
bobului de fasole, având lungimea de 10 - 12
cm, o lățime de 5 - 6 cm, grosimea de 3 - 5
cm și o greutate de 120 - 200 grame.

Rinichii sunt organe pereche la animalele vertebrate, fiind parte esențială

a aparatului excretor. Rolul principal al rinichilor este excreția, realizat prin
filtrarea sângelui și eliminarea prin urină a substanțelor inutile sau dăunătoare,
produse de organismul propriu sau luate din mediul exterior.
Ambii rinichi sunt înveliți într-o capsulă fibroasă și, împreună cu glandele
suprarenale sunt învelite într-un țesut gras. Această capsulă adipoasă care
căptușește rinichii, este mai groasă în regiunea spatelui, rinichii fiind susținuți
de o fascie în formă de sac deschis spre abdomen, rinichii și suprarenalele fiind
în contact cu organele din abdomen.
Astfel rinichiul stâng vine în contact cu stomacul, splina, pancreasul, și
colonul descendent, pe când rinichiul drept este în contact mai ales cu ficatul,
colonul ascendent și duodenul. Din cauza spațiului redus pe partea dreaptă
rinichiul drept este mai coborât decât cel stâng.
Fiecare rinichi este irigat separat cu sânge cu ajutorul arterelor renale ce
provin din aorta descendentă (abdominală), iar venele renale transportă sângele
de la rinichi la vena cavă inferioară.
În principiu funcția renală constă din două etape:
1- o filtrare primară fără elemente de resturi celulare, cu o urină diluată
2 - o filtrare secundară când se va resorbi înapoi din urina primară o parte din
lichidul eliminat împreună cu glucide, aminoacizi și electroliți rezultând o urină
mai concentrată.
Numai această urină finală va fi eliminată prin două uretere în vezica
urinară si apoi prin uretra în exterior.

Structura macroscopică a rinichiului

a) zona corticală:
▪ zona externă, marginală
▪ de culoare roșie brună
▪ conține glomerulii nefronilor
▪ reprezintă stratul de filtrare al rinichilor

1
b) zona medulară:
▪ zona internă
▪ formată din aproximativ 10 formațiuni piramidale Malpighi
▪ este stratul tubilor uriniferi și ai ansei Henle
▪ prezintă un țesut în interior denumit măduva rinichiului prevăzut cu
hilul renal, locul unde pătrund în rinichi ureterele și vasele de sânge.
Măduva renală este structurată în 10 - 12 piramide cu baza spre cortex și
vârful spre hilul renal numite piramide Malpighi. Vârfurile acestor piramide se
numesc papile și se deschid în calicele renale; acestea se unesc și formează
pelvisul renal (bazinetul) care se continuă cu ureterul.

Structura microscopica a rinichiului

Structura fină renală constă dintr-un sistem tubular foarte bine diferențiat,
și o alimentare specifică cu sânge a organului.
Nefronul reprezintă unitatea de bază structurală și funcțională a rinichiului.
Fiecare rinichi conține peste un milion de nefroni. Un nefron este alcătuit din
corpusculul renal și tubul urinifer.
❖ Corpusculul renal
▪ este alcătuit din glomerulul renal și capsula Bowmann
▪ are o dimensiune de aproximativ 200 μm
▪ este localizat în zona corticală
▪ capilarele pătrund într-o porțiune dilatată și înfundată a tubului urinar numită
Capsula Bowmann

2
▪ sângele capilarelor glomerulare provine dintr-o arteriolă aferentă și părăsește
glomerulul printr-o arteriolă eferentă cu un diametru de 1/2 din cel al
arteriolei aferente
▪ presiunea sângelui din glomerul produce filtrarea plasmei în Capsula
Bowmann

❖ Tubul urinifer - este alcătuit din 3 segmente:

a) TUBUL CONTORT PROXIMAL (T.C.P.):
- are o lungime de aproximativ 14 - 24 mm și un diametru de aproximativ 55μm
- este format dintr-un singur strat de celule, așezate pe o membrană bazală
- intervine în reabsorbția activă a H2O, NaCl, glucozei, aminoacizilor,
vitaminelor
b) ANSA HENLE (A.H.)
- are forma de tub în “U”
- prezintă:
- ram descendent subțire (alcătuit din celule epiteliale turtite foarte
permeabile pentru H2O)
- ramul ascendent subțire (alcătuit din celule turtite ce devin cilindrice,
impermeabile pentru ioni)
- ramul ascendent gros (situat în apropierea arteriolei aferente formând
zona denumită MACULA DENSA, impermeabilă pentru H2O, dar cu rol de
osmoreceptor/ chemoreceptor la fluctuațiile de Na și Cl în urină).
c) TUBUL CONTORT DISTAL (T.C.D.)
- are o lungime de aproximativ 46-65 mm
- reprezintă ultimul segment al nefronului
- conținutul lui se descarcă în tubul colector.

3
 Căile urinare sunt: pelvisul renal, ureterele, vezica urinară și uretra.
Pelvisul renal rezultă din unirea calicelor mari. Prezintă 2 porțiuni: una
intrarenală și una extrarenală.
Ureterele sunt organe tubulare lungi de circa 30 cm care se deschid în
vezica urinară. Peretele acestora este alcătuit din 3 straturi: intern, median și
extern.
Vezica urinară este un organ cavitar în care se acumulează urina și se află
în partea inferioară a cavității abdominale, în bazin. Are o capacitatea cuprinsă
între 250 - 600 ml, valoarea medie fiind cuprinsă între 200 - 250 ml. Deși omul
poate să reziste până la un volum de
aproximativ 700 ml, nevoie de a urina apare
de la un volum de aproximativ 300 ml
(peretele musculos al vezicii este foarte
extensibil). Urina se acumulează la nivelul
vezicii urinare înainte de a fi evacuată prin
uretră.
Uretra este segmentul terminal al
căilor excretoare. Prezintă 2 sfinctere: unul
intern, situat superior, format din fibre
musculare netede ce alcătuiesc și
musculatura vezicii urinare și care nu este
controlat voluntar și unul extern, inferior,
alcătuit din fibre striate și controlat voluntar.

Micțiunea
Este actul fiziologic de eliminare a urinei din vezica urinară. Se
efectuează în mod reflex. Urina finală se adună în calice și pelvis, iar de aici,
prin mișcări peristaltice, este transportată în lungul ureterului până la vezica
urinară. Din uretere, urina este eliminată în jeturi în vezica urinară și datorită
sfincterelor uretrale este împiedicată eliminarea continuă a urinei la exterior.
Factorii favorizanți ai micțiunii sunt: contracțiile musculare abdominale și ale
diafragmei care produc creșterea presiunii intra-abdominale și comprimarea
vezicii. Reflexul medular al micțiunii se află sub controlul unor centri nervoși
superiori din diencefal și din scoarța cerebrală, cu rol excitator sau inhibitor.

Compoziția urinei
Urina este o soluție eterogenă ce conține: săruri din plasma sangvină,
produși rezultați în urma catabolismului și diverse substanțe introduse
accidental în organism, apă (95%), ioni de sodiu (0,35%), ioni de clor (0,6%),
uree (2%), acid uric (0,005%) și alți cataboliți (0,115%). În condiții normale are
culoarea galben-citrin. Culoarea depinde și de alimentație și de starea
organismului. Densitatea urinei este cuprinsa între 1,015g și 1.025 g‰. Are un
pH slab acid (5-7,4).
4
FIZIOLOGIA SISTEMULUI EXCRETOR
Rinichiul este un organ bogat vascularizat. Sângele care intră în rinichi
prin artera renală conține substanțe toxice rezultate în urma oxidărilor din celule
(uree și acid uric).
Procesul de formare al urinei se realizează la nivelul nefronilor în 3 etape:
1. Ultrafiltrarea glomerulară
Este procesul de trecere a plasmei sangvine prin membrana filtrantă
glomerulară în cavitatea capsulară. Membrana filtrantă este subțire și selectivă,
și permite trecerea doar a unor constituenți și blochează trecerea altora.
Când sângele pătrunde în glomerul, apa, împreună cu substanțele
dizolvate, trece din plasma sangvină în interiorul spațiului capsular sub acțiunea
presiunii hidrostatice a sângelui. Lichidul ajuns în capsula glomerulară =
ultrafiltratul glomerular sau urina primară - are o compoziție asemănătoare
plasmei, dar este lipsit de proteine (este o plasmă deproteinizată).
Volumul de filtrat/ minut produs de ambii rinichi reprezintă rata de
filtrare glomerulara = RFG. Valoarea RFG este de cca. 120 ml/minut, sau de
circa 180 l/zi. Aceasta înseamnă că întregul volum de sânge din corpul uman
(5l) este filtrat de rinichi la circa 40 de minute. Cea mai mare parte a apei filtrate
trebuie să se întoarcă în sânge, pentru a preveni deshidratarea.
2. Reabsorbția tubulară
Constă în trecerea apei și a altor substanțe din urina primară înapoi în
sânge și are drept rezultat formarea urinei secundare sau definitive (1,5 l/zi).
Reabsorbția apei și a altor molecule în sânge are loc la nivelul tubului
contort proximal și se realizează prin diverse mecanisme:
- transport activ împotriva gradienților de concentrație: Na, K și unele vitamine
(B12, C), glucoza, unii aminoacizi, acidul uric, fosfații anorganici, sulfații; tot
prin transport activ se face și reabsorbția selectivă a nutrienților.
- transport pasiv, în sensul gradienților de concentrație: Cl, uree, apă.
3. Secreția tubulară
Se desfășoară la nivelul tubului contort proximal și distal și constă în
transportul substanțelor din sânge în lumenul tubului urinifer prin mecanisme
diferite de cele ale ultrafiltrării glomerulare.
Rolul acestui proces este acela de a elimina substanțele care pot fi toxice
organismului cât și pe cele în exces. Se desfășoară prin mecanisme active și
pasive.
Rolul rinichiului este de eliminare a substanțelor toxice (uree, acid uric)
prin urină (aproximativ 1,5 l/zi). Rinichiul menține constantă compoziția
sângelui, datorită puterii sale de selecție, prin filtrarea la nivelul nefronilor
datorită faptului că aceștia lasă să treacă anumiți constituenți și împiedică
trecerea altor substanțe.
În concluzie, rinichii mențin constantă compoziția mediului intern (sânge,
limfă, lichid interstițial).